Traveller
Beaten by fall wind,
scattering you to what you are:
effaced to dot.
Or worn on thermals,
sliding down rock to rock
for a prey in exotic area,
you cradle in a dream,
writing spans an arc
perhaps by love,
a song to those other.
And always something
is driving you forth
until it disappears from your eye.
Călător
Bătut de vântul tomnatic,
dispersându-te de ceea ce ești:
umbrit de punct.
Sau purtat pe termale,
alunecând în jos piatră după piatră
pentru a prăda o zonă exotică,
te legeni într-un vis,
scriind intervale de curbură
poate din cauza dragostei,
o melodie pentru ceilalți.
Și întotdeauna ceva
te va conduce înainte
până când va dispărea din fața ochilor tăi.
Traducere de Elena Ţăpean
Poe’s rebellion
Slowly we descended the spiralling staircase with bent backs
Gaslight smacked our shadows ominously against the walls
Bats drenched in yellow liquid looked at us
With their gluttonous little jaws glaring white teeth lurking
The setting downstairs a dripping candle on a wooden platform
With chair painted in dull black receding downward
The heavens threatened to fall down on us black snow came
Slowly on to the stage: Edgar Allan Poe’s silhouette suddenly
Fired words from a misty past full of Scottish sounds
Saw straight through the audience spread a smouldering mist
From which the raven appeared even blacker than the jet from his word:
Your Lenore is lost forever, you will find her Nevermore
The emptiness of stale air the croaking of the hoarse voice
The croaking raven tapping our poor heads it was too much
Too unbearable and crying disaster too loudly in this mouldy hole
And one of us – was it me? – sped towards Poe and pulled off the cloak
Stinking cloth was all that was left accompanied by screeching kraaa
Stumbling upward yelling at Downy Grove where
Poe’s black train full of raven’s feathers shot into an other hole
Leaving behind the letters N E V E R M O R E
Rebeliunea lui Poe
Încet am coborât pe scara spiralată cu spinările încovoiate
Lampa de gaz ne lovea umbrele amenințătoare de pe pereți
Liliecii înmuiați într-un lichid galben se uitau la noi
Cu micile lor mandibule pofticioase se furișează colții albi
Camera de la parter o lumânare care picură pe o bucată de lemn
Cu un scaun pictat într-un negru plictisitor dispare în jos
Cerurile amenință să cadă peste noi poleiul a venit
Puțin câte puțin pe scenă: silueta lui Edgar Allan Poe dintr-odată
A suflat cuvinte din trecutul încețoșat plin de sunete scoțiene
A văzut direct prin public o ceață înăbușită împrăștiindu-se
De unde apare corbul mai întunecat decât erupția cuvintelor sale:
Lenore a ta este pentru totdeauna pierdută, nu o vei mai găsi Niciodată
Vidul aerului învechit croncăneala asprei voci
Corbul croncănitor bătând deasupra capetelor noastre a fost prea mult
Prea de nesuportat și plângând dezastruos la fel de tare în gaura mucegăită
Iar unul dintre noi – oare am fost eu? – m-am dus spre Poe și i-am tras pelerina
Putrezita mantie a fost tot ce a rămas acompaniat de un strigăt Craaa
Împleticindu-mă sus strigând după Downy Grove unde
Trenul cel negru al lui Poe plin de pene de corbi s-a dus într-o altă gaură
Lăsând în urmă literele N I C I O D A TĂ
Versiunea românească de Elena Ţăpean
Versiunea engleză de Charmaine Cardon
NEW BOOKS IN BIBLIOTHECA UNIVERSALIS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu