sâmbătă, 31 decembrie 2011

HAPPY NEW YEAR! FELIZ ANO NUEVO! LA MULTI ANI!

     
   Our journal will celebrate soon (April 2012) three years of multiculturalism. It is an important event for "Contemporary Literary Horizon" and for our editorial team. Three years dedicated to literary, artistic and multicultural creation (in a humanist sense of this word) in the European Union, United States, Latin America, Africa, Asia. 
   Our multicultural project is on a good way. We must express our gratitude to our excellent contributors from all over the world and also to our excellent readers.
    Thank you, dear friends.
    HAPPY NEW YEAR!
    Bucharest, 31 12 2011
   "CONTEMPORARY LITERARY HORIZON” MAGAZINE   
                                                        * * *
    Nuestra revista va a cumplir pronto (abril del 2012) tres anos de multiculturalismo. Es un evento importante para “Horizonte Literario Contemporaneo” y para nuestro equipo redaccional. Tres anos dedicados a la creacion literaria, artistica y multicultural (en el sentido humanista de este termino) de la Union Europea, Estados Unidos, America Latina, Africa, Asia.
    Nuestro proyecto multicultural esta en el buen camino. Se involucra quien desea y se queda quien puede. Tenemos que expresar nuestra entera gratitud hacia nuestros fieles colaboradores e igualmente hacia nuestros fieles lectores.
    Gracias, queridos amigos. 
    FELIZ ANO NUEVO!
    Bucarest, 31 de Diciembre del 2011
    REVISTA "HORIZONTE LITERARIO CONTEMPORANEO"
                                                           * * *
    Revista noastră va aniversa în curând (aprilie 2012) trei ani de multiculturalism. Este un eveniment important pentru “Orizont Literar Contemporan” şi pentru echipa noastră redacţională. Trei ani dedicaţi creaţiei literare, artistice şi multiculturale (în sensul umanist al acestui termen) din Uniunea Europeană, Statele Unite, America Latină, Africa, Asia.
   Proiectul nostru multicultural se află pe drumul cel bun. Se implică în el cine doreşte şi rămâne cine poate. Trebuie să ne exprimăm întreaga gratitudine faţă de colaboratorii noştri fideli şi în egală măsură faţă de cititorii noştri fideli.
     Vă mulţumim, dragi prieteni.
     LA MULŢI ANI!
     Bucureşti, 31 Decembrie 2011
     REVISTA “ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN”

duminică, 11 decembrie 2011

A MULTICULTURAL EVENT: CONTEMPORARY LITERARY HORIZON 6 (26)/NOV.-DEC. 2011 ESPECIAL CANARIAS



ORIZONTURI MULTICULTURALE
MULTICULTURAL HORIZONS
Antonio Arroyo Silva (Spain), Sobre la poesia de Canarias
Raymond Walden (Germany), Der Kapitalismus ist am Ende / Capitalism is Finished/Sfârşitul capitalismului
Lidia Borghi (Italy), Il fantasma lesbico nella cultura europea del Primo Novecento/Lesbian Fantasy in European Culture... (3)
Anna Rossell (Spain), Regression romantica a un pasado mitico/Romantic Regression to a Mythological Past
Rosetta Savelli (Italy), La propria terra al centro del cuore/The Own Land in the Center of Heart
Ingrid Odgers Toloza (Chile), Literatura e marginalidad en el Chile actual / Literature and Marginality in Contemporary Chile (2)
Nancy Graciela Nasr (Argentina), Buenos Aires, La reina del Plata, en Letras y Papel
Rodolfo de Jesus Chavez Mercado (Italy-Vatican), Una carta para mi padre...
Eugenio Mateo Otto (Spain), La Mentira

SPECIAL CANARIAS
DOISPREZECE POEŢI DIN INSULELE CANARE
TWELVE POETS FROM CANARIAS ISLANDS
Oziella Inocencio (Brazil), A vibrante e variada poesia das Ilhas Canarias /Vibrant and Varied Canarias Islands’ Poetry
Rosario Valcárcel, Inch’Alla
Maria del Pino Marrero Berbel, El sabor de los verbos de mi boca
Felix Martin Arencibia, Nuestro amor solidarío
Teca Barreiro Llorente, Éxtasis nocturno
Daniel Bernal Suárez
Isa Guerra, Pin
Noel Olivares, Vidas equivocadas
Russo Rodríguez, Viejo sin dientes
Samir Delgado, Exhumación de Lorca
Antonio Arroyo Silva, Yo también soy Troy Davis
Teresa Delgado Duque, Ser una isla
Aquiles García Brito, Canción de las Banderas

ALTE ORIZONTURI POETICE
OTHER POETIC HORIZONS
Abel Machado da Cunha (Portugal), Lapidaçao/Lapidare
Marina Centeno (Mexico), "Nunca falta un roto para un descocido"
Ignacio Salvatore Basile (Italy), Un hombre en busca de Dios
Alfred Vasallo (United Kingdom-Malta), Love Unexplained
Daniel Montoly (United States), Máscaras y pupilas de una tarde de verano
Magdalena Constantinescu-Schlesak (Germany-Romania), Alchimie poetică/Poetic Alchemy
Vogaluz Miranda (Brazil), Politicanalha
Jane Mellor (United States), Displaced
Luis Benitez (Argentina), Rimbaud's Eyes
Beatriz Giovanna Ramírez (Columbia-Spania), Tríptico de la mujer hambrienta
Magdalena Constantinescu-Schlesak (Romania-Germany), Poetic Alchemy
Aleksandar Stoicovici (Romania), Carousels and Praying Wheels
Fabbiana Rodriguez Tucci (Spain), Mi poema más humano
David Duran Romera (Spain), A Lorca...
Rocio Espinosa Herrera (Colombia-Spain), La mascota abandonada 
Mariangela Imbrenda (Italy), Incontri nel sole
Antonio Martins (Portugal), O mar de tantos (des)encantos

ORIZONTUL PROZEI
PROSE HORIZONS
Keiko Amano (Japan), Important Questions
Khem Guragain (Nepal-Canada), My First Experience of Entertainment as a Child
Nedda Nunez Gonzalez (Argentina), La casa de la colina
Marcelino Covarrubias Sanchez-Mejorada (Mexico-Spain), El general Villa no mata ninos
Isabel Martinez Barquero (Spain), S.O.S. de un personaje de novela
DIALOGUES
Daniel Dragomirescu - Alina Olimpia Miron, A Good Book...  

CONTEMPORARY LITERARY HORIZON -
ALL THE WORLD IN A JOURNAL
TODO EL MUNDO EN UNA REVISTA

vineri, 2 decembrie 2011

INDIGNADO POETRY/POESIA INDIGNADO/POEZIA INDIGNADO: VOGALUZ MIRANDA (BRAZILIA)



POLITICANALHA
Eu prometo melhorar a saúde;
Eu prometo educação e cultura para o povo;
Prometo baixar o preço dos alimentos;
E elevar os salários é minha meta.

Promessa é dívida, todo mundo sabe!

Prometo que ligarei São Paulo ao Rio,
O Rio ao Nordeste,
O Nordeste ao Norte,
O Norte ao Sul,
Passando, é claro, pelo Centro-Oeste,
Por meio de estradas e trilhos cuidados e conservados com zelo e presteza.

Prometo tirar as crianças abandonadas e os mendigos das ruas;
Prometo moradia à população;
Prometo trabalho, cidadania e justiça a todo cidadão.
(...)


POLITICANALIA
Promit să ameliorez sănătatea;
Promit educaţie şi cultură pentru toţi;
Promit să scad preţul la alimente;
Creşterea salariilor este scopul meu.

Promisunea e-o datorie, toată lumea ştie!

Promit să leg Sao Paulo de Rio,
Rio de Regiunea de Nord-Est,
Nord-Estul de Nord,
Nordul de Sud,
Trecând, desigur, prin Regiunea de Centru-Est,
cu şosele şi căi fără gropi, îngrijite
cu mult zel şi pricepere.

Promit să-i adun pe copiii abandonaţi şi pe cerşetori
de pe drumuri;
Promit locuinţe pentru populaţie;
Promit locuri de muncă, cetăţenie şi justiţie pentru toţi.

(din Canções para os intervalos/Songs for Intervals

Citeste întreg poemul în OLC 6 (26)/2011
Read full poem in CHM 6 (26)/2011

       SOBRE EL AUTOR / ABOUT THE AUTHOR

     Vôgaluz Miranda (nascido em 1972 na capital paulista) escreve textos e poemas desde o início dos anos 90. Escreveu várias letras para músicas, que cantava à frente da banda ONG (1993/1997). Escreveu também três livros, duas coletâneas de poemas: O Perfume do Tempo 2004/2005 e Versorragia Verborrágica 2006/2011; e um romance O homem sem coração de 2006. Atualmente, escreve um novo romance Josue e acaba de concluir uma nova coletânea com 33 poemas intitulada Canções para os intervalos.
     Desde Noviembre de 2011, Vôgaluz Miranda e o principal colaborador em Sao Paulo de nuestra revista. Um autor com talento e consciencia civica, muito necesario em nuestros tiempos.
                                                              *
     Vôgaluz Miranda (born 1972, Sao Paulo, Brazil) is a contemporary writer and artist. He has composed different texts (libretos) for ONG band (1993/1997). He published two books of poetry: O Perfume do Tempo/ Scent Time (2004/2005), Versorragia Verborrágica (2006/2011) and the novel O homem sem coração/The  Heartles Man (2006). Actually the author is working at his new novel Josue and has finished a new book of poetry, Canções para os intervalos/Songs for Intervals
     Since November 2011, Vôgaluz Miranda is the main contributor in Sao Paulo, Brazil, of our journal. A good author  with a civic conscience, very necessary in our times.  
                                                             *
     Vôgaluz Miranda (născut 1972, în Sao Paulo, Brazilia) este un scriitor şi un artist contemporan. A compus diferite texte (librete) pentru formaţia ONG (1993-1997). A publicat două cărţi de poeme: Parfumul timpului (2004/2005) şi  Versorragia Verborrágica (2006/2011), precum şi romanul Omul fără inimă (2006). În prezent autorul lucrează la noul său roman Josue şi a terminat o nouă carte de versuri, Cântece pentru intervale
     Din noiembrie 2011, Vôgaluz Miranda este colaborator al revistei noastre. Un autor de talent si înzestrat in plus cu conştiinţă civică, căci numai naivii îşi mai imaginează că arta se face doar de dragul artei şi nu ar avea nici o legătură cu societatea şi cu dilemele fundamentale ale fiinţei umane. 

     Traducere în engleză şi română şi prezentare:
     Daniel Dragomirescu 

vineri, 25 noiembrie 2011

POETRY AND TRUTH/POESIA Y VERDAD: ALFRED VASSALLO (MALTA - UNITED KINGDOM)



UNEXPLAINED
My kisses give her solace,
it keeps her mind at rest,
my devotion towards her is full of strength,
our love becomes abreast.
When I thought I was dead,
I was haunted by horrible dreams,
now that I am still amongst the living,
my illusions are full of screeching screams.
We are one and never twain,
our love is easy,
yet very hard to explain.
I have to forsake myself and my heart,
they are both fakes through and through,
false promises, pretence and deception,
a miserable rotten life of things untrue.
My true love gives her hope,
the times are gone of grief and failure,
while feeling the strong thumping of my heart,
she submits into dreams of carnal pleasure.
(...)

IUBIRE INEXPLICABILĂ
Săruturile mele o consolează,
îi păstrează mintea în repaus,
devotamentul meu pentru ea este puternic,
iubirea noastră este un fapt real.
Când mi-am închipuit că sunt mort,
am fost bântuit de vise cumplite,
acum că mă aflu încă printre cei vii,
iluziile îmi sunt pline de ţipete sfâşietoare.
Suntem unul şi niciodată doi,
iubirea ne este uşoară,
însă foarte greu de explicat.
Am să renunţ la mine şi la inima mea,
ambele sunt false în sinea lor,
promisiuni false, pretext şi decepţie,
o viaţă mizeră de lucruri mincinoase.
Dragostea-mi adevărată îi dă speranţă,
timpul a trecut prin durere şi eşec,
pe când inima îmi bătea cu putere,
ea persista în vise de plăceri carnale.
(...)
     Traducere de Daniel Dragomirescu

       CULTURAL PERFILE
       PROFIL CULTURAL
     Alfred Vassallo was born 11th April 1956 is married to Enid and have two daughters. He produced and directed several plays as a semi-professional  at the Manoel  Theatre, the national theatre of Malta his native country. His productions included amongst others:  "The Exorcism",  "Equus" ,  "Night Must Fall",  "Who Killed Agatha Christie",  "The Island", "Night Mother", "Who's On First", "Snow White and The Seven Dwarfs".
He also was employed by the Colchester Co-Operative drama group "Scene Around"  as a director. The Co-Op drama group produced several plays also took part in two drama festivals in Colchester and Ipswich finished 2nd on both productions which were  "Just a Song at Twilight" and “Savoury Meringue”.
     He wrote various radio plays and documentaries for radio, and poetry. He wrote the lyrics to "I Am All Alone a song about his true life and sung by Keith Russell. CD is available free on request.
     He is also the founder of “The Admission-Free Drama Group”.  The  aim is to encourage a friendly social drama group and to give the theatre goers the opportunity to attend quality amateur theatre for free admission.
         
     Alfred Vassallo (născut în 1956, Malta) este un regizor, scenarist, muzician, poet şi animator cultural din Marea Britanie. A pus în scenă ca producător şi regizor spectacole cu “The Exorcism" (“Exorcismul”),  "Equus" ,  "Night Must Fall" (“Trebuie să se facă noapte”),  "Who Killed Agatha Christie" (“Cine a ucis-o pe Agatha Christie”),  "The Island" (“Insula”), "Night Mother" (“Mama Noapte”), "Who's On First" (“Cine-i primul”) etc. A scris diverse piese şi documentare pentru radio şi este de asemenea fondatorul trupei teatrale “The Admission-Free Drama Group”.
     Un autor complet, de tentă multiculturală, cu largi deschideri tematice şi artistice, original şi creativ, pe care revista noastră este onorată să-l prezinte acum publicului său cititor din Europa şi de pe toate meridianele.

     Prezentare de Daniel Dragomirescu
 
    NOTE
    Read full contribution in Contemporary Literary Horizon, No 6(26)/November-December 2011

vineri, 18 noiembrie 2011

CONTEMPORARY PERSPECTIVES: OZIELLA INOCENCIO (BRAZIL)


WHO ARE THE IDIOTS?

     The contemporary global context is the same in any part of the world. They are broadcasting     messages of progress in the goods acquisition domain, of competition, of success with certain costs, of eternal youth by help of the scalpel, of a beauty ideal, destroyer of expressiveness and personality. In times of nullity and lack of honor, political corruption, thirst for power and injustice, a strange feeling of alienation and anxiety appears, of those who are outside this panorama. Those who do not know how to dispose (a euphemism for the verb “to lead”), those who don’t make it a purpose in attaining a successful career by trampling on others in the name of the moneybags in their pockets, in short, those who don’t have ambitions of sort are considered naive people with no prospects. Between the years 1867-1868, the Russian author F. M. Dostoyevsky (1821-1881) used this theme in his novel The Idiot. The main character from the book, prince Myshkin, is mocked in almost every part of the community because of his existential dislocation due to the fickleness of his relationships with those around him. But above his selfish interests, manipulation and opportunism, prince Myshkin’s kindness and sublime nature dominate.  The dostoyevskyan idiot is a person that’s supposedly lacking intelligence, with a unique complexion which does not chime with the rules of those around him, him being the owner of a strong predisposition for noble-mindedness and moral innocence.
     Dostoyevsky talks about a reckoning of prince Myshkin addressed to one of his interlocutors: “I have to admit, Gavril Ardalyonovich – suddenly said the prince – that long time ago I used to be such a suffering person that I was almost an idiot, but now I’ve gotten better and that’s why I feel a certain disgust in being told I’m an idiot. “ Prince Myshkin comes back to Petersburg in his best state of health so far, after one year of treatment with a doctor from Switzerland, to meet with one of his relatives, the wife of general Yepanchin.
     By establishing a relationship with her family, the prince confronts with several difficulties, being considered as an eccentric by some of them, especially because he proves to be lacking resistance in front of his enemies. Myshkin is seen as  “almost a child” who doesn’t like being in the same room with adults, because it is easier for him to live in this infantile universe, where there’s no lie and people can look each other in the eyes all the time. In one of the fragments from the book he says: “My friends have always been children, not because I’m a child but because I have been always attracted to children”.  Later on, Mrs Yepanchin criticizes him on this matter by saying: “Firstly, this gentleman is one sick idiot, secondly he’s an imbecile, he doesn’t know anything about society and he doesn’t belong in it.”
     Nevertheless, prince Myshkin is a close observer of the contradictory and unsettling feelings which affect the majority of the characters in the novel and the owner of a great psychological insight. Cautious and apolitical, the difficulty of this character is precisely his ability to interact with cruelty in everyday life – he can’t understand the petty desires of humans in a society that is comfortably created exactly for that. Myshkin’s world is not guided by the factual requirements of existence, but by the soul’s demands, a thing which corresponds with his affective intimacy giving him a reserved existential attitude pierced by moments of contemplation which do not conform to social, moral, standardised and normative customs. 
     In general, Myshkin, who is also an epileptic — a referral to the Russian author’s own infirmity — is more intelligent than the people he gets in touch with, because he can sense people’s souls and he knows everyone of them to the core, although nobody suspects it. This extreme sensibility which often makes him shudder in front of the concerns that overwhelm him, determines him to treat others with care and pure love. This way, the experience of his “idiot” condition reveals itself like a counterweight for ourselves towards our non customary existence, which reduces and alters the real value of life through social uses that are propagated everywhere, but it is of a doubtful real value.
     The character is also a strange specimen, full of purity and kindness in a corrupt society in which everyone is looking out for their own good to the detriment of others. In none of the book’s fragments does the prince seem to be arrogant as if he were completely ignoring the flaws of the environment in which he’s living. Being an idealist, he’s always proving to be understanding and receptive towards human souls. It is his credo and in virtue of that he has also confidence in those who do not deserve it. He is honest, straight forward and without any hypocrisy, but he never makes a parade of his qualities. He shows himself as a person who doesn’t seem to be conscious of his own virtues and he is fully capable to forgive others’ vices which he also sees in himself. Him spending his childhood as an orphan brings, in addition, the fact that Myshkin carries with him an affective abandonment mixed with a large emotional frailty – another detail which gives him an unboundedly sensibility.
     In each page of his novel, Dostoyevsky seems to suggest to the reader that the real idiot is not Myshkin but all those who consider him that way and despise him without even noticing how admirable his nature in regard to himself and others is. Starting with the first chapters, Myshkin proves capable of talking about serious problems, giving arguments that are interesting and full of substance. Such a thing happened when he was talking about the death penance, through which Dostoyevsky shows more of his own life experience and the trauma of receiving a death penalty in his youth (before he turned 30), a penalty which was revoked a few minutes before its execution. About that, Myshkin contends: “a great and horrible pain can hurt us and yes, this is how, when you are certain of knowing that in an hour, or ten minutes, or a single minute and then right that moment – your soul will detach from your body...  That quarter of a second is the most terrible of them all... To kill the one who killed is a far bigger penance than your own murder... Death penance is worse than murder committed by any abject creatures...”
     At a certain point, Dostoyevsky becomes clearer on this matter, when, in a fragment of his book, he underlines the fact that: “the lack of originality exists in every part of the world, ever since the world was created, originality has been treated as the most precious quality and the main feature of doers. Inventors and geniuses, at the beginning of their careers (and often at the end of them), were considered by the society to be nothing but imbeciles...”
     The novel “The Idiot” has had three different film adaptations, by director Ivan Pyryev (1958) Akira Kurosawa (1951) and Georges Lampin (1946). Each of them gave his own vision about the tormented world of the dostoyevskyan idiot, in black and white and in a frozen Sankt Petersburg, without properly surprising the novel’s fantastic universe. In the end, as one of the well known Brazilian translators of Dostoyevsky, Boris Schaiderman affirms:”the novel presents a tearing situation, difficult to accept, a situation pushed to the extreme.” In fact, the last action of Myshkin reminds us of a biblical fragment when, slapped on one cheek, Jesus Christ offered the other cheek as well – a thing that can be difficult to understand by its true value.

     Traducere de Silvia Cora
     MTTLC, Universitatea din Bucuresti


CINE SUNT IDIOŢII?

      Contextul global contemporan este acelaşi în orice parte a lumii. Pretutindeni sunt difuzate mesaje de progres în domeniul acumulării de bunuri, de competitivitate, de succes cu anumite costuri, de tinereţe veşnică cu ajutorul bisturiului, ale unui ideal de frumuseţe distrugător de expresivitate şi de personalitate. În vremuri de nulitate şi lipsă de onoare, corupţie politică, sete de putere şi injustiţie, apare ciudat sentimentul de înstrăinare şi de anxietate al celor aflaţi în afara acestei panorame. Cine nu ştie să “mandateze” (eufemismul pentru “a conduce”), cine nu îşi propune să îşi realizeze o carieră de succes, călcându-i pe alţii în picioare, în numele banilor de la teşchereaua buzunarului, pe scurt, cine nu are ambiţii de acest fel, este considerat ca un om fără perspective, un naiv. Între anii 1867 – 1868, autorul rus F. M. Dostoievski (1821 – 1881) trata această temă în cartea sa, Idiotul. Personajul principal din carte, prinţul Mâşkin, este ridiculizat în mare parte de comunitate, datorită dislocării sale existenţiale, datorate vicisitudinilor din relaţiile sale cu cei din jur.
     Pe deasupra intereselor egoiste, a manipulării şi a oportunismului planează bunătatea şi caracterul sublim al prinţului Mâşkin. Idiotul dostoievskian este o persoană cu caracter singular şi presupus lipsită de inteligenţă, care nu corespunde uzanţelor celor din preajma sa, fiind deţinătorul unei puternice predispoziţii pentru nobleţe de spirit şi inocenţă morală.  
Dostoievski relatează o interpelare a lui Măşkin adresată unui interlocutor al său: “Eu trebuie să-ţi mărturisesc, Gavril Ardaliónovici – spuse deodată prinţul - , că mai demult eram o persoană atât de suferindă, încât eram aproape un idiot, dar acum sunt însănătoşit de multă vreme, şi de aceea simt o neplăcere când mi se spune în faţă că aş fi un idiot.” Prinţul Măşkin revine la Petersburg pe când se află într-una dintre cele mai bune stări de sănătate de până atunci, după un an de tratament la un medic adus din Eleveţia, spre a se întâlni cu una dintre rudele sale, generăleasa Iepancina.                
     Stabilind relaţii cu familia generălesei, prinţul se confruntă cu o serie de dificultăţi, fiind considerat drept excentric de către unii, în special pentru că se dovedeşte lipsit de rezistenţă în faţa adversarilor.Măşkin este privit drept “aproape un copil”, căruia nu-i place să stea împreună cu adulţii, fiind mai uşor de trăit în acest univers infantil, unde nu există minciună, iar oamenii se pot privi în ochi unii pe alţii. Într-un pasaj al cărţii el spune: “...Prietenii mei au fost întotdeauna copiii, nu pentru că eu sunt un copil, ci pentru că întotdeauna am fost atras de copii.” Ulterior generăleasa Iepancina îl critică în această privinţă, afirmând: “În primul rând, domnul acesta este un idiot bolnav, în al doilea rând este un imbecil, nu cunoaşte nimic despre societate şi nu are nici un loc în societate.” 
     Cu toate acestea, prinţul Mâşkin este un observator atent al sentimentelor contradictorii şi neliniştitoare care afectează mare parte a personajelor din roman şi posesorul unei mari sagacităţi psihologice. Circumspect şi apolitic, dificultatea personajului este tocmai de a interacţiona cu cruzime în viata cotidiană – el nu poate să înţeleagă dorinţele meschine ale indivizilor într-o societate croită confortabil tocmai pentru aceasta. Lumea lui Măşkin nu se conduce duipă cerinţele de ordin factual ale existenţei, ci după exigenţele de ordin sufletesc, ceea ce corespunde intimităţii sale afective, conferindu-i o atitudine existenţială rezervată, pătrunsă de momente de contemplaţie, care nu sunt conforme cutumelor sociale şi morale comune, standardizate şi normative.
     În general Mâşkin, care este şi epileptic – referire la propria infirmitate a scriitorului rus - , este mai inteligent decât toţi cei cu care intră în contact, pentru că poate capta sufletul oamenilor şi cunoaşte pe fiecare în esenţa sa, deşi nimeni nu bănuieşte asta. Iar această extremă sensibilitate, care îl face adesea să se cutremure în faţa neliniştilor care îl copleşesc, îl face să îi trateze pe ceilalţi cu grijă şi dragoste genuină. În acest fel, experienţa condiţiei de “idiot” se revelează de fapt ca o contrapondere faţă de noi înşine, fată de existenţa noastră masificată, depersonalizată, care reduce şi castrează valoarea reală a vieţii prin intermediul uzanţelor sociale propagate pretutindeni, dar de o valoare reală îndoielnică.       
     Personajul este de asemenea un specimen ciudat, plin de puritate şi blândeţe, într-o societate coruptă, în care fiecare îşi caută binele personal în detrimentul celorlalţi. În nici unul dintre pasajele cărţii Mâşkin nu se arată arogant, ca şi cum ar ignora complet defectele mediului în care trăieşte. Idealist, el se dovedeşte întotdeauna înţelegător şi receptiv faţă de sufletele omeneşti. Este crezul său, în virtutea căruia el le acordă încredere şi acelora care nu merită încrederea. E sincer, direct, lipsit de fătărnicie, dar nu face niciodată paradă de calităţile sale. Se revelează ca o persoană care nu pare conştientă de virtuţile proprii, şi este pe deplin capabil să le ierte celorlalţi viciile pe care le vede în sine. Orfan din  fragedă copilărie, în plus, e ca şi cum Măşkin ar duce cu sine un abandon afectiv amestecat cu o mare fragilitate emoţională – un detaliu suplimentar, care îi conferă o sensibilitate fără margini.
     În fiecare pagină a romanului său, Dostoievski pare să-i sugereze cititorului că adevăratul idiot nu este Mâşkin, ci toţi cei care îl consideră astfel şi îl dispreţuiesc, fără să realizeze cât de admirabil este comportamentul său în raport cu sine însuşi şi cu ceilalţi. Din primele capitole, Mâşkin se dovedeşte capabil de a discuta probleme grave, cu observaţii interesante şi pline de substanţă. Aşa se întâmplă atunci când el vorbeşte despre pedeapsa cu moartea, prin care Dostoievski expune o dată mai mult propria sa experienţă de viaţă şi trauma de a fi fost condamnat la moarte în perioada primei sale tinereţi (înainte de a împlini 30 de ani), pedeapsa comutată cu câteva minute înainte de executarea sentinţei. În legătură cu asta, Mâşkin argumentează: “o durere mare, cumplită, ne poate răni şi da, iată, când ştii cu certitudine că într-o oră, apoi în 10 minute, pe urmă într-un singur minut, apoi chiar în clipa asta – sufletul ţi se va desprinde de trup... Sfertul acela de secundă este cel mai groaznic dintre toate... A ucide pe cel care a ucis e o pedeapsă disproporţionat mai mare fată de propria crimă... Condamnarea la moarte este mai cumplită decât crima săvârşită de nişte nelegiuiţi...”
     La un moment dat, Dostoievski devine mai clar pe această temă, când într-un pasaj al cărţii el subliniază că: “lipsa de originalitate există peste tot în lume, de când e lumea lume originalitatea a fost socotită cea mai de preţ calitate şi cartea de vizită a oamenilor de acţiune... Inventatorii şi geniile, la începutul carierei lor (şi adesea la finalul acesteia) nu au fost consideraţi de către societate altceva decât nişte imbecili...”
     Romanul Idiotul a cunoscut trei ecranizări diferite, datorate regizorilor Ivan Pârâiev (1958), Akira Kurosawa (1951) şi Georges Lampin (1946). Fiecare şi-a imprimat propria perspectivă despre lumea turmentată a idiotului dostoievskian, în al-negrul şi într-un Sankt Petersburg îngheţat, fără însă a surprinde în profunzime universul halucinant al romanului. La final, aşa cum afirmă unul dintre cei mai cunoscuţi traducători brazilieni ai lui Dostoievski, Boris Schaiderman, romanul ‘prezintă o situaţie paroxistică greu de acceptat, o situaţie-limită împinsă la extrem”. De fapt, ultima acţiune a lui Măşkin aminteşte de un pasaj biblic, când pălmuit pe un obraz Iisus Hristos îşi oferă şi celălalt obraz – un fapt în bună parte dificil de înţeles în adevărata sa grandoare.    

    Traducere din limba portugheza de Daniel Dragomirescu           
  
QUEM SAO OS IDIOTAS?

     O contexto global contemporâneo é o mesmo em qualquer lugar do mundo. Em toda parte são difundidas mensagens de progresso por meio da acumulação de bens, da competitividade, do êxito a qualquer custo, da eterna juventude sustentada pelos bisturis, de um ideal de beleza destruidor de expressões e destituído de personalidade. Em tempos de nulidades e desonras, corrupção política, sede de poder e injustiças, é de estranheza e angústia a sensação dos que estão fora desse panorama. Quem não sabe “mandar” (o eufemismo é liderar), quem não se propõe a trilhar a grande escada do sucesso na carreira profissional e pisar em algumas cabeças, em nome de grandes somas de dinheiro no bolso, em resumo, quem não tem ambições dessa espécie, é enxergado como alguém alienado, sem perspectivas, um bobo. Nos anos de 1867 e 1868, o autor russo Fiódor Dostoievski (1821-1881) já tratava desse tema em seu livro O Idiota. Nele, o personagem principal da trama, o virtuoso príncipe Míchkin, é ridicularizado em boa parte do enredo devido à sua “idiotice”, em razão de seu deslocamento existencial no que se relacionam às vicissitudes externas dos que o rodeiam.
     Em meio aos desejos egoístas, manipulação e oportunismo observados ao longo da trama pairam a bondade e sublimidade de Míchkin. O idiota dostievskiano é uma pessoa caracteristicamente singular e supostamente tola, que não corresponde aos hábitos daqueles que lhe estão próximos, sendo detentor de forte disposição para a nobreza de espírito e inocência moral. Acompanhemos como Dostoiévski narra uma interpelação de Míchkin a um ofensor “- Eu devo observar ao senhor, Gavrila Ardaliónovitch  – disse subitamente o príncipe –, que antes eu realmente era uma pessoa tão sem saúde que de fato era quase um idiota; mas hoje estou restabelecido há muito tempo e por isso acho um tanto desagradável quando me chamam  de idiota na cara”. No romance, o príncipe Míchkin retorna para São Petersburgo, em um dos melhores estados de saúde que atingira até então, depois de anos em tratamento com um médico que o havia praticamente adotado na Suíça, a fim de entrar em contato com uma parenta sua, a generala Iepántchina.
     Ao estabelecer relações com a família da generala, o príncipe depara-se com uma série de infortúnios, sendo visto como excêntrico pelos outros, especialmente por ser desprovido de resistência aos mais violentos opositores que se lhe atravessam o caminho. Míchkin é retratado como aquele indivíduo “quase criança”, que não gosta de estar com adultos, como se lhe parecesse mais fácil ser ele mesmo nesse universo infantil, em que inexistem as mentiras e as pessoas se olham nos olhos. Numa das passagens do livro, diz ele: “O que quer que eles conversem comigo, por mais bondosos que sejam comigo, mesmo assim a companhia deles é sempre pesada para mim sabe-se lá por que, e eu fico terrivelmente feliz quando posso sair o mais rápido possível para a companhia dos companheiros, e meus companheiros sempre foram as crianças, não porque eu sempre fui uma criança e sim porque as crianças sempre me atraíram”. Mais tarde, ainda a esse respeito, critica-o a generala Iepántchina, numa passagem em que diz: “Em primeiro lugar, esse principezinho é um idiota doente, em segundo um imbecil, não conhece nem a sociedade, não tem nenhum lugar na sociedade”.
     Contudo, Míchkin é um profundo observador dos sentimentos contraditórios e angustiantes que afetam os demais personagens da obra e possuidor de grande sagacidade psicológica. Circunspeto e apolítico, a dificuldade do protagonista é justamente interagir com a crueza da realidade do contexto circundante – ele não consegue compreender as vontades mesquinhas do homem público e da estrutura social confortavelmente habitada por este.  O mundo de Míchkin não se pauta pelo factual da vida, mas por uma imensa riqueza de cunho interior, o que corresponde a sua intimidade afetiva, conferindo-lhe uma atitude existencial reservada, permeada por laivos de contemplação que não se coadunam aos costumes sociais e morais vigentes, padronizados e normativos. 
     No conjunto, Míchkin, que também é epilético - uma referência à própria enfermidade que acometia o mestre russo - é o mais perceptivo e inteligente entre todos aqueles com quem se relaciona, pois consegue captar o interior das pessoas e conhecer a essência de cada um, embora ninguém sequer desconfie disso. É essa sua sensibilidade extremada, que tantas vezes o faz tremer ou quase desfalecer frente às ansiedades que se avolumam, a responsável pelo zelo, gentileza e amor genuíno com que trata os outros.  Assim, a vivência da “idiotia” revela-se na verdade como um contraponto a nós mesmos, a essa nossa existência massificada, despersonalizada, que castra e reduz o real valor da vida por meio de hábitos sociais tão propagados universalmente, mas, no mínimo, pouco confiáveis.
     O protagonista, assim, é um estranho objeto, cheio de pureza e doçura, numa sociedade corrompida em que todos parecem estar em busca de apunhalar os outros em favor de interesses pessoais. Todavia, Míchkin em nenhuma passagem do livro mostra-se arrogante pelo seu belo caráter - é como se desconhecesse totalmente os vícios presentes no meio em que vive.  Idealista, ele mostra-se sempre crédulo e receptivo aos corações humanos. Essa é sua fé máxima e deposita inteira confiança até mesmo naqueles que demonstram não a merecer. É franco, direto, sem máscaras, mas não ostenta suas qualidades. Revela-se como que inconsciente de suas próprias virtudes, mas plenamente capaz de perdoar, nos outros, os vícios que claramente enxerga em si. Órfão desde a infância, além disso, é como se Míchkin carregasse de modo arraigado um abandono afetivo misturado a uma fragilidade emocional quase febril – mais um detalhe que lhe infunde uma sensibilidade imensa.
     Em cada página virada da obra, Dostoievski parece sussurrar ao leitor que o verdadeiro idiota não é Míchkin, mas todos que assim o dizem e o desprezam, sem perceber quão admirável é a sua conduta em relação a si mesmo e aos outros. Desde os primeiros capítulos, Míchkin mostra-se capaz de discorrer sobre sérios assuntos, com observações interessantes e ricas. É o que ocorre quando ele debate a pena de morte, em que Dostoievski expõe mais uma vez sua própria experiência de vida e trauma por ter sido condenado à morte, ainda em plena juventude (antes dos 30 anos), e ter tido a pena comutada poucos minutos antes da execução. Acerca do assunto Míchkin argumenta: “… a dor principal, a mais forte, pode não estar nos ferimentos e sim, veja, em você saber, com certeza, que dentro de 1 hora, depois dentro de 10 minutos, depois dentro de meio minuto, depois agora, neste instante – a alma irá voar do corpo… Esse quarto de segundo é o mais terrível de tudo… Matar por matar é um castigo desproporcionalmente maior que o próprio crime. A morte por sentença é desproporcionalmente mais terrível que a morte cometida por bandidos.”
     Em dado momento, a voz de Dostoeivski acerca do tema fica mais clara, quando em uma passagem do livro ele aponta que “a falta de originalidade existe em toda parte, em todo o mundo, desde que o mundo é mundo sempre foi considerada a primeira qualidade e a melhor recomendação do homem de ação… Os inventores e gênios, no início de sua trajetória (e muito amiúde também no final), não eram vistos quase sempre pela sociedade senão como imbecis…”.
     O Idiota foi transposto para o cinema em três adaptações distintas dos diretores Ivan Pyriev (1958), Akira Kurosawa (1951) e Georges Lampin (1946). Cada diretor conseguiu imprimir com sua genialidade e em preto-e-branco, o mundo atormentado do idiota dostoievskiano, na enregelada São Petersburgo, evitando, contudo reproduzir em detalhes o desfecho alucinado do romance. Ao final, como diz um dos mais conhecidos tradutores brasileiros de Dostoievski, Boris Schnaiderman, “tem-se um paroxismo difícil de aceitar, uma situação-limite extrema”. De fato, a ação derradeira de Míchkin na obra lembra uma passagem bíblica, quando ao ser estapeado no rosto, Jesus Cristo oferece a outra face – algo boa parte das vezes incompreensível em sua grandiosidade.
     (Contemporary Literary Horizon, No 5 (25)/2011)

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

TWO VOICES/DOS VOCES:DUPLEX POETIC EUROPA-AFRICA


FABBIANA RODRIGUEZ TUCCI
(SPANIA)

TU ERES VOLCAN
Tú pareces volcán.
Y yo, la lava que de ti emergió
para morir después y ser roca.

Tu volcán enfurecido,
descontrolado, ávido de ser presencia,
olvidó que esas rocas, ¡brotaron de tus entrañas!

¡Ay! Volcán incontrolado.
Explotas al compás del infortunio
Hirviendo de rencores y recuerdos del pasado.

Tus explosiones de tristeza.
El olvido de tus laderas.
Las que ayudan a derruir, todo, cuanto a su lado crezca.

Vives entre gritos de rojo incandescente.
Quemas la hierba que crece.
Es, tu álgida actividad, la que deseas se recuerde.

¿Y las rocas que forjaste?
¿Qué fueron después de ser hirvientes?
Sólo rocas de un volcán temperamental, nunca durmiente.

TU EŞTI UN VULCAN
 Tu pari un vulcan
Iar eu, lava care se scurge din tine
spre a muri apoi şi a fi stâncă.

Tu, un vulcan furios
incontrolabil, dornic de a fi prezenţă,
ai uitat de aceste stânci, izvorâte din coapsele tale!

Ah! Vulcan incontrolabil.
Erupi în vremuri de nefericire
Clocotind de resentimente şi de amintiri.

Exploziile tale de tristeţe.
Uitare a marginilor tale.
Care ajută să dobori toate câte cresc la umbra ta.

Trăieşti între strigăte de rocă incandescentă.
Arzi iarba ce creşte.

Şi stâncile pe care le-ai ridicat?
Cele care au fost cândva fierbinţi?
Doar stânci ale unui vulcan temperamental, niciodată furat de somn.
                                                         Traducere de Daniel Dragomirescu 

CATHERINE MIMANO (KENYA)

WHEN YOU RHYME
They say in poetry when you rhyme
you say what you must
and not what you want
your voice is hushed ,left alone to mime
or like actors in a cast
confined to 'does' and 'don'ts'
They say in poetry when you rhyme
the elegant clear prose
is shamefully lost
what is left you cant refine
it's like a cry that is hoarse
or a game show with no host

I say in poetry when you rhyme
Its like music that is sublime
embroidered with beauty and poise
Its to tell a story that is mine
told in scattered notes;in two-four time
that i rearrange from poisonous noise

I say in poetry when you rhyme
you say what you must
you say what you want
you coat literature with signs
as you explore love,passion or even lust
and style it up in italics or a bold font

I say in poetry when you rhyme
Its like crisp cold apple wine
Its like an artistic colorful line
Its like the brown soft wood pine
Its like a shred from that which is divine
and a means to voice what is mine
..in poetry when you rhyme

CÂND FACI RIME
 În poezie se spune că atunci când faci rime
spui ceea ce trebuie
şi nu ceea ce vrei
glasul ţi-e mascat, stingher în pantomime
sau eşti ca actorii ce se chinuie
mărginiţi la ce e rău şi ce e bine
În poezie se spune că atunci când faci rime
proza limpede şi elegantă
se pierde în mod insultător
iar ceea ce rămâne nu se mai poate cizela
e ca o notă disonantă
sau ca un concurs fără prezentator

În poezie eu spun că atunci când faci rime
e ca vraja unei melodii sublime
cusută într-o broderie de graţie şi calm
ce deapănă o poveste despre mine
din note răzleţe şi într-un tempo ridicat
pe care le remodelez din otrăvuri şi vacarm

În poezie eu spun că atunci când faci rime
spui ceea ce trebuie
spui ceea ce vrei
înfăşori literatura în semne
când vorbeşti despre dragoste, pasiune sau adulaţie
într-un stil aldin sau cursiv prelucrat cu temei

În poezie eu spun că atunci când faci rime
e ca aroma proaspătă din vinurile fine
e ca un desen plin de culoare şi agerime
e ca trunchiul unui pin legănat de vânturile line
e ca o presimţire a forţelor divine
şi-un mijloc de a exprima ce-mi aparţine
…în poezie atunci când faci rime

Traducere de Iulian Trandafir
MTTLC, Universitatea din Bucureşti

duminică, 23 octombrie 2011

ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN ÎN DOUĂ EDIŢII/CHM - TWO EDITIONS/HLC-DOS EDICIONES

OLC 5(25)/SEPT.-OCT. 2011-EDIŢIE CURENTĂ



PROZĂ
Alexander Kudera (Statele Unite)
Juana Castillo Escobar (Spania)
Nedda Gonzalez Nunez (Argentina)
Subrata Augustine Gomes (Bangladesh-Australia)
Elena Bibolotti (Italia)
Silvia Diemmi (Italia)
Maria Alvarez Menendez (Spania)
Pilar Cortes (Spania)


POEZIE
Aldo Luis Novelli (Argentina)
Carole St-Aubin (Canada)
Marina Centeno (Mexic)
Daniel Montoly (Republica Dominicană-Statele Unite)
Caroline Gill (Marea Britanie)
Keiko Amano (Japonia-Statele Unite)
Chanming Yuan (China - Canada)
Mariangela Imbrenda (Italia)
Fabbiana Rodriguez Tucci (Spania)
Catherine Mimano (Kenya)
Marius Ştefan Aldea (România)


ORIZONTURI CONTEMPORANE
Daniel Dragomirescu
Oziella Inocencio (Brazilia)
Lidia Borghi (Italia)
Anna Rossell Ibern (Spania)
Fernando Valls (Spania)
Peter Hart (Marea Britanie)
Rosetta Savelli (Italia)
Rodolfo de Jesus Chavez Mercado (Italia-Vatican)
Arturo Hernandez Fuentes (Mexic)
Ingrid Odgers (Chile)
Eduardo Sanguinetti (Uruguay)
Ernest III Williamson (Statele Unite)
Raymond Walden (Germania)


* Cubierta Uno: Aldo Luis Novelli (Patagonia, Argentina)
ÎN CURÂND
COMING SOON

OLC 5 (25)/SEPT.-OCT. 2011- EDIŢIE SPECIALĂ*



PROZĂ
Alexander Kudera (Statele Unite)
Nedda Gonzalez Nunez (Argentina)
Subrata Augustine Gomes (Bangladesh-Australia)
Maria Alvarez Menendez (Spania)

POEZIE
Daniel Montoly (Statele Unite-Republica Dominicană)
Marina Centeno (Mexic)
Carlos Rivera Quintana (Cuba-Argentina)
Changming Yuan (China-Canada)

CRITICĂ & ESEU
Lidia Borghi (Italia)
Peter Hart (Marea Britanie)
Fernando Valls (Spania)
Rodolfo de Jesus Chavez Mercado (Roma-Vatican)
Arturo Hernandez Fuentes (Mexic)
Ernest Williamson III (Statele Unite)
  
* A apărut pe 20 oct. 2011.
** Cubierta Uno: Juana Castillo Escobar (España)

vineri, 14 octombrie 2011

CHINESE CONTEMPORARY HORIZONS: CHANGMING YUAN



MY CROW: A PARALLEL POEM
According to a popular Chinese saying 
Crows everywhere are equally black
But this one in the backyard of my heart
Is as white as a summer cloud

I have fed him with fog and frost
Until his feathers, his flesh
His calls and even his spirit
All turn into white like winter washed

My crow’s wings will never melt
Even when flying close to the sun
  
我的乌鸦:平行诗一首

这是句有名的中国俗语:
天下的乌鸦一般黑
可我内心深处的这只
却白如夏日的云翳

我用雾,用霜喂养他
直至他的羽毛和肉体
还有他的呼唤和精神
都白似冬天的雪洗

乌鸦的双翼决不会溶去
纵然在他飞临太阳之际

CIOARA MEA: UN POEM PARALEL
Conform unei zicale populare chineze
Ciorile sunt pretutindeni la fel de negre
Doar una din ograda inimii mele
Este albă precum un nor de vară

Am hrănit-o cu ceaţă şi frig
Până când penele sale, carnea sa
Chemările sale şi chiar spiritul său
S-au albit de parcă ar fi fost spălate de iarnă

Aripile ciorii mele nu se vor topi în veci
Nici chiar atunci când va zbura aproape de soare

     Traducere de Daniel Dragomirescu

UN AMBASADOR AL POEZIEI CHINEZE CONTEMPORANE
UN EMBAJADOR DE LA POESIA CHINA CONTEMPORANEA

     Changming Yuan este un poet chinez contemporan stabilit în Canada. Creaţia sa valorifică deopotrivă tradiţia poetică universală (E. A. Poe, printre alţii) şi inovaţia postmodernă, relevând o vocaţie autentică şi o înţeleaptă viziune asupra existenţei umane, în spiritul milenarei tradiţii culturale chineze.
     Revista “Orizont Literar Contemporan” salută cu plăcere pe noul său colaborator, ca pe un autentic reprezentant al literaturii chineze contemporane, şi recomandă cititorilor săi de pe toate meridianele globului o formulă poetică de cea mai aleasă ţinută, atât în plan strict literar cât şi într-un plan spiritual mai larg.  
***
     Changming Yuan es un poeta contemporáneo chino establecido en Canadá. Su creacion aprovecha la tradición universal poética (E. A. Poe, entre otros) y la innovación postmoderna, que revela una vocación poetica autentica y una acertada visión sobre la existencia humana, en conformidad con la milenaria tradicion cultural china.
     HLC da la bienvenida con gusto a su nuevo colaborador, como un verdadero representante de la literatura china contemporanea, y recomienda a sus lectores de todo el mundo esta fórmula poetica original, de punto de vista literario y de una cierta valor espiritual.   
                                                                                   Daniel Dragomirescu & HLC

joi, 6 octombrie 2011

POETAS DE HOY: DANIEL MONTOLY (ESTADOS UNIDOS)



LA NEUROSIS DE DYLAN THOMAS
      ... La vieron: La barca subterránea
ahogada por los chirridos 
de los pájaros sórdidos 
de Alfred Hitchcock
alzándose con el cuerpo inerte
     de Dylan Thomas
hasta su gruta; adentrándose 
en el hondo ostracismo
sin dejar rastros visibles
se alargan como lágrimas
sin pasamontañas de vergüenza,
y con dos piernas nocturnas
en las esquinas melancólicas,
alquilan sus sonrisas, ya enfermas.
Recojo mi aliento triste.
El frío reluciente avanza
por mi médula,
arqueo mi rostro cansado
y duermo en los titulares de los periódicos
como un eco débil y solitario.

NEVROZA LUI DYLAN THOMAS
      ...Au văzut : barca subpământeană
înecată de croncănitul
păsărilor sordide
ale lui Alfred Hitchcock
în creştere cu corpul inert
     al lui Dylan Thomas
până la pestera lui; insinuându-se
în adânca-i ostracizare
fără a lăsa urme vizibile
se preling precum lacrimile
fără pic de ruşine
şi cu două picioare nocturne
în colţuri melancolice,
chirie zambetul lor, deja infirm.
Ia respiraţia mea tristă.
Frigul lucios avansează
prin oasele mele,
arheu al feţei mele obosite
şi-mi fac somnul în titlurile de ziare 
ca un ecou slab şi stingher.

       CULTURAL PERFIL
     Daniel Montoly (Montecristi, República Dominicana, 1968) estudiante de la carrera de derecho en la Universidad Autónoma de Santo Domingo (UASD). Fue finalista en el concurso de poesía Latin Poets for Humanity, ganador del concurso de poesía de la revista Niederngasse y del "Editor's Choice Award" de The Internacional Poets Society. Ha publicado en el Primer Volumen de Colección Sensibilidades (España, Alternativa Editorial), Maestros desconocidos de la poesía contemporánea hispanoamericana (USA, Ediciones El Salvaje Refinado), Antología de jóvenes poetas latinoamericanos (Uruguay, Abrace Editores) y en Jóvenes poetas cantan a la paz (Sydney, Australia, Casa Latinoamericana) etc. 
     Algunos de sus poemas han sido traducidos al portugués, inglés y alemán. Colabora activamente con diversas publicaciones literarias y dirige el blog The Wrong Side, dedicado a la difusión de la literatura hispanoamericana.

          PROFIL CULTURAL
     Daniel Montoly (Montecristi, Republica Dominicană, 1968) este licenţiat al Facultăţii de Drept a Universităţii Autonome Santo Domingo (UASD). Finalist al Concursului “Poeţi Latini pentru Umanitate”, câştigător al Premiului revistei “Niederngasse” şi al Premiului “Alegerea Editorilor”  oferit de Societatea Internaţională de Poezie. Publicat în antologiile “Colecţia Sensibilidades”, vol. I (Spania, Alternativa Editorial), “Maeştri anonimi ai poeziei hispanice contemporane” (Statele Unite, Ediciones El Salvaje Refinado), “Antologia tinerilor poeţi americani” (Uruguay, Abrace Editores) şi “Poeţii tineri cântă pacea” (Sydney, Australia, Casa Latinoamericana) etc.  
     Unele dintre poemele sale au fost traduse în portugheză, engleză şi germană. Colaborează activ la diverse publicaţii literare şi conduce blogul “The Wrong Side”, care difuzează literatura latino-americană.

      Traducerea Redacţiei

vineri, 16 septembrie 2011

HORIZONTES ESPIRITUALES: RODOLFO DE JESUS CHAVEZ MERCADO (ITALIA - VATICAN)


EL CANTO DEL AVE
Veo cielo abierto:
es hora del vuelo.
Desplegaré las alas
y alzaré la mirada.

El viento me espera,
desea elevar mi alma.
Surcaré cada espacio
y amaré la eternidad.

Gustaré cada centimetro,
cada minuto, cada segundo.
Descubriré nuevas formas
e intentaré abrazar el cielo.

El sol escuchará mi canto.
Cada rayo me alumbrará
El cielo será palco de alegría
y la alegría reinará.

Jugaré con el viento
y danzaré su melodia.
Su fortuna será la mia.
Su inmensidad mi Libertad.

CÂNTEC DE PASĂRE
Văd cerul deschis:
e ora zborului.
Imi voi desface aripile
şi înălţa-voi privirea.

Mă aşteaptă vântul,
vrea să-mi înalţe sufletul.
Voi călători peste tot
şi voi iubi veşnicia.

Mă voi bucura de fiecare loc,
de fiecare minut, de fiecare clipă.
Voi găsi forme noi
şi voi încerca să cuprind în braţe cerul.

Soarele-mi va auzi cântecul.
Fiecare rază mă va mângâia
Cerul va fi amvonul bucuriei
iar bucuria va domni.

Mă voi juca cu vântul
şi voi dansa pe melodia lui.
Avuţia lui va fi şi a mea,
Libertatea mea, nemărginirea sa.

Traducere de Daniel Dragomirescu
   
                                                           AUTORRETRATO
     Religioso de la Orden de los hermanos de la Beata Virgen Maria del Monte Carmelo.
     Tengo 29 años y soy original de Cartagena de Indias (Colombia).
   En estos momentos me encuentro empezando mis estudios de Licencia en Teologia Fundamental en la Universidad Gregoriana de Roma. Personalmente no tengo grande experiencia en la poesia, pero desde hace varios años he venido intentando poner a prueba mis propios retos en la misma. Como digo siempre: solo trato de plasmar en el papel pensamientos que nacen e mi mente y bajan al corazòn para convertirse en puro sentimento real.
                                             AUTOPORTRET
     Fac parte din Ordinul Fraţilor Sfintei Fecioare Maria de la Monte Carmelo.
     Am 29 de ani şi sunt originar din Cartagena de Indias (Columbia).
  În prezent urmez studiile superioare în specialitatea Teologie Fundamentală din cadrul Universităţii Gregoriene din Roma. Nu am mare experienţă în domeniul creaţiei poetice, dar de mulţi ani mă străduiesc să-mi cultiv disponibilităţile în acest domeniu. După cum spun tot timpul: este vorba doar de a transpune pe hârtie gânduri care mi se nasc în minte şi îmi ajung la suflet pentru a se preface în pur sentiment real.
     Traducere de Daniel Dragomirescu

joi, 25 august 2011

ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN - NR. 4 (24)/IULIE-AUGUST 2011



COVER ONE: 
POET & PROFESSOR DONALD RIGGS
(DREXEL UNIVERSITY, PHILADELPHIA, USA)

CONTENTS/RESUMEN/SOMMAIRE

UNIVERSUL CRITICII LITERARE
1.Anna Rossell Ibern (Spania)
2. Harmonie Botella (Spania)
3. Fra Rodolfo Chavez Mercado (Italia-Vatican)
4. Antonio MR Martins (Portugalia)
5. Prof. Dr. Donald Riggs (Drexel University, SUA)
6. Marina Centeno (Mexic)
7. Arturo Hernandez Fuentes (Mexic)
8. Alina Velazco (Mexic)
9. Prof. Mirian Caloretti Castillo (Peru)
10. Elcira Martinez Chacon (Venezuela)
11. Patricia Nasello (Argentina)
12. Daniel Dragomirescu (România)

DEBUT LA SECŢIUNEA
“ORIZONTUL CRITICII LITERARE”
1 Portia Burton (Marea Britanie), Living the Nightmare Again: with Open Eyes / Retrăind clipele de coşmar: cu ochii deschişi
2. Chokri Omri (Tunisia), A Window of Hope / O fereastră a speranţei

REVISTA VĂ PROPUNE:
Lidia Borghi (Italia), Il fantasma lesbico nella cultura europea del primo Novecento

UNIVERSUL POEZIEI
1. Neil Leadbeater (Marea Britanie)
2. Juana Castillo Escobar (Spania)
3. Lena Vanelslander (Belgia-Italia)
4. Rosetta Savelli (Italia)
5. Ignatio Salvatore Basile (Sardinia-Italia)
6. Daniel Montoly (Statele Unite)
7. Burt Rashbaum (Statele Unite)
8. Jane Mellor (Statele Unite)
9. John Tischer (Mexic)
10. Luis Benitez (Argentina) 
11. Eduardo Sanguinetti (Uruguay)
12. Edith Lomovasky-Goel (Israel)
13. Ion Lazu (România)
14. Marius Ştefan Aldea (România)

DEBUT LA SECŢIUNEA “POEZIE”
1. Aleksandăr Stoicovici (România)
2. Nancy Graciela Nasr (Argentina)
3. Michelle Vinci (Canada)
4. Giovanni Catalano (Italia)
5. Beatriz Giovanna Ramírez (Columbia-Spania)

POETUL DIN VITRINĂ:
Mike Foldes (New York, SUA)

UNIVERSUL PROZEI
1. Mihai Cantuniari (România)
2. Virginia Patrone (Spania)
3. Juana Castillo Escobar (Spania)
4. Alexander Kudera (Statele Unite)
5. Mira Faraday (Statele Unite)
6. Nedda Nunez (Argentina)
7. Keiko Amano (Japonia-Statele Unite)

ECHIPA DE TRADUCĂTORI

UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
Oana Badea
Cristiana Ghiţă
Silvia Cora
Loredana Malic
Silvia-Denisa Tăbăcitu
UNIVERSITATEA DIN IAŞI
Alexandra-Diana Mircea
UNIVERSITATEA DIN TIMIŞOARA
Anca Dorneanu
TRADUCĂTORI INDEPENDENŢI
Elisabeta Isanos
Lorena-Clara Fota
Roxana Drăguşin
Andrei Lazu
COLABORATORI EXTERNI, TRADUCERI
Oziella Inocencio (Brazilia) - limba portugheză
ALTE TRADUCERI:REDACŢIA REVISTEI
SECRETARIAT
Sînziana Mihalache
CHM-ALL THE WORLD IN A JOURNAL
OLC-TUTTO IL MONDO NELL’UNA RIVISTA
HLC- TODO O MUNDO EM UMA REVISTA
HLC-TODO EL MUNDO EN UNA REVISTA

ÎN CURÂND – COMING SOON