DEMOCRACĺA EN LIBERTAD CONDICIONAL
Se dice que asistimos, en vida, a una situación de crisis absoluta de valores. Una absoluta crisis de lo absoluto. Pero no hay exactamente crisis de valores, imperan unos nuevos, demasiado publicitados, apenas identificados, tanto más peligrosos, cuanto menos se discuten. El comisionado de la ONU para los Refugiados informó que el total de refugiados es de 53 millones de personas, una cifra semejante a los 55 millones de refugiados de la Segunda Guerra Mundial.
Con la desaparición de la URSS y el comunismo, se anunciaba un mundo capitalista globalizado, desde un libro mediocre publicitado hasta el hartazgo ‘El fin de la Historia’, de un escriba del imperio de nombre Fukuyama. Aquí, se manifestaba un mundo porvenir sin tensiones, homogéneo, que cantaba loas al capitalismo cual Olimpo, en donde todo ciudadano del mundo iba a acceder a la riqueza en el marco de una visión económica y política sin fisuras.
Todo ha sido un pliegue de espectáculo: el futurólogo Fukuyama ha fallado en sus pronósticos a presión, el capitalismo frustró toda posibilidad de entendimiento entre las naciones, imponiendo el denominado pensamiento único, instalando las democracias simuladas en países de las más diversas latitudes, a fuerza de genocidios y destrucción de culturas milenarias.
Incluso las Naciones Unidas han obviado sus principios rectores, pues las finanzas, que manipulan el entramado vacuo en que han convertido a este planeta, se encuentran fuera de la ONU, donde los asuntos de núcleo como derechos humanos, medio ambiente, paz, educación… son irrelevantes a los poderosos y groseros “ricachones”.
Y me pregunto: ¿La Declaración Universal de los Derechos Humanos aprobada sin ningún voto en contra en 1948, en Asamblea General, sería aprobada hoy?…se ha olvidado que en el contexto de naciones se estuvo a punto de aprobar un plan global para un Orden Económico basado en la justicia social internacional, en la solidaridad y en el derecho internacional.
Durante la existencia de la URSS, el imperio capitalista aceptaba la necesidad de solucionar los problemas sociales, a participar de la redistribución de la riqueza, aceptaba a los sindicatos como interlocutores válidos de los trabajadores, reconociendo que era indispensable la necesidad de los controles de equidad.
Recuerdo la fallida frase del ex-actor, ex-presidente de Estados Unidos, Ronald Reagan: “la pobreza genera pobreza, la riqueza genera riqueza, así es que hay que apoyar a los ricos, no a los pobres”. Esta frase se ha convertido en regla y ley. La soberanía de una nación tiene en el presente un precio, que pueden pagar los ricos, los que financian guerras, trafican menores en negocio de la prostitución, los narcotraficantes, para quienes no existen leyes, ni controles de organismos nacionales o internacionales, son impunes. Súper héroes del tercer milenio, bestias fluyentes.
La crisis de credibilidad de partidos y movimientos políticos es alarmante, como así también la de los candidatos, funcionales a las transnacionales, con siliconadas imágenes, sin contenido de ideas, ideales y sueños de un mundo a vivir; se trata de dar la sensación de enfrentarnos a candidatos apolíticos, propios del nuevo sistema: éxito publicitario, altísimo costo de marketing, esto es, elevado a objeto de consumo. Sólo imágenes al borde de una pesadilla.
DEMOCRAŢIA CA LIBERTATE CONDIŢIONATĂ
Se zice că asistăm, în viaţă, la o situaţie de criză absolută a valorilor. O criză absolută a absolutului. Dar nu există, cu precizie, o criză de valori, domnesc unele noi, excesiv promovate, abia identificate, cu atât mai periculoase, cu cât sunt discutate mai puţin. Comisarul ONU pentru refugiaţi a informat că numărul total al refugiaţilor este de 53 de milioane de persoane, o cifră asemănătoare cu cei 55 de milioane de refugiaţi din Al Doilea Război Mondial.
Odată cu dispariţia URSS-ului şi a comunismului, se anunţa o lume capitalistă globalizată, printr-o carte mediocră căreia i s-a făcut mare publicitate, “Sfârşitul istoriei” de un scrib al imperiului pe nume Fukuyama. Aici era înfăţişată o lume viitoare, fără tensiuni, omogenă, care proslăvea capitalismul ca pe un Olimp, unde fiecare cetăţean al lumii urma să aibă acces la bogăţie, în contextul unei viziuni economice şi politice fără fisuri.
Totul a fost doar un spectacol: futurologul Fukuyama a dat-o în bară cu pronosticurile sale pripite, capitalismul a frustrat orice posibilitate de înţelegere între naţiuni, impunând gândirea unică, instalând simulacre de democraţie în ţări de la cele mai diverse latitudini, prin forţa genocidului şi a distrugerii culturilor milenare.
Inclusiv Naţiunile Unite au uitat de principiile lor directoare, pentru că finanţele, care manipulează reţeaua de vid în care au transformat această planetă, se situează în afara ONU, unde problemele de bază precum drepturile omului, mediul ambiant, pacea, educaţia... sunt irelevante pentru puternicii şi grosolanii “bogătani”.
Şi mă întreb: Declaraţia Universală a Drepturilor Omului aprobată fără niciun vot împootrivă în 1948, în Adunarea Generală, ar mai fi aprobată astăzi?... S-a uitat că, în contextul naţiunilor, se ajunsese pe punctul de a se aproba o Ordine Economică bazată pe justiţia socială internaţională, pe solidaritate şi pe dreptul internaţional.
De-a lungul existenţei URSS, imperiul capitalist accepta necesitatea soluţionării problemelor sociale, participarea la redistribuirea bogăţiei, accepta sindicatele ca interlocutori valabili ai muncitorilor, recunoscând că era indispensabilă necesitatea controalelor asupra echiţăţii.
Îmi amintesc eronata afirmaţie a fostului actor, fost preşedinte al Statelor Unite, Ronald Reagan: “Sărăcia generează sărăcie, bogăţia generează bogăţie, aşa că trebuie să-i ajutăm pe cei bogaţi, şi nu pe cei săraci”. Această afirmaţie s-a transformat în regulă şi în lege. Suveranitatea unei naţiuni are în prezent un preţ, pe care îl pot plăti cei bogaţi, cei care finanţează războaie, cei care fac trafic cu minori în comerţul prostituţiei, traficanţii de droguri, pentru care nu există legi, nici control al organismelor naţionale ori internaţionale, se bucură de impunitate. Supereroi ai mileniului trei, bestii contemporane.
Criza de credibilitate a partidelor şi a mişcărilor politice este alarmantă, ca şi cea a candidaţilor, simbriaşi ai societăţilor transnaţionale, cu imagini siliconate, fără conţinut de idei, idealuri şi vise ale unei lumi vii; e vorba de a da impresia că avem de-a face cu candidaţi apolitici, proprii ai noului sistem: succes publicitar, costuri înalte cu marketingul, asta este, totul ridicat la rangul de obiect de consum. Doar imagini pe marginea unui coşmar.
(“La República”, Uruguay)
CULTURAL PROFILE. AN UNIVERSAL MAN FROM ARGENTINA
Eduardo Sanguinetti (born in Buenos Aires) is a contemporary artist, poet, actor, philosopher (“filósofo rioplatense”), writer, political activist, journalist (and even more) from Argentina. A nephew of Julio María Sanguinetti, president of Uruguay (1985-1990) and son of an olympic champion. An Argentinian “universal man” of nowadys but, in his opinion, seen with hostility, sabotaged and marginalized in his own country (as was, in Romania, the poet Alexandru Macedonski after 1883). Founder of Solum-Tierra (1985), an environmental movement. Founder and editor of “La Extranjera” magazine (1997 – 2000). Published articles and essays in “Perfil”, “Tiempo Argentino” (Argentina) and “Kultur Cronic” (Germany). Actually he is a regular contributor to the newspaper “La República” (Montevideo). Published books: Escuchad buena gente (1980), El Fracaso del Éxito (1981, musical work), Alter Ego (1984, with a foreword by Laurence Durell), Per Se. Balada de la vieja nueva ola para héroes solitarios (1992) and much more. He participated as an actor in La pasión según San Juan, a movie directed by Narcisa Hirsch (1993, Argentina). Eduardo Sanguinetti is a honorary contributor of CLH from 2011 (more informations about this author in “Wikipedia”).
PROFIL CULTURAL. UN OM UNIVERSAL DIN ARGENTINA
Eduardo Sanguinetti (născut la Buenos Aires) este un artist, poet, filosof (“filósofo rioplatense”), scriitor, activist politic, jurnalist (şi chiar mai mult) din Argentina. Nepot al lui Julio María Sanguinetti, preşedinte al Republicii Orientale Uruguay (1985-1990) şi fiul unui campion olimpic. Un “om universal” argentininian al zilelor noastre, dar, potrivit propriilor mărturii, privit cu ostilitate, sabotat şi marginalizat în propria lui ţară (cum a fost, în România, poetul Alexandru Macedonski după 1883). Fondator al mişcării ecologiste Solum-Tierra (1985). Fondator şi redactor şef al publicaţiei “La Extranjera” (1997-2000). Articole şi eseuri publicate în “Perfil”, “Tiempo Argentino” (Argentina) şi “Kultur Cronic” (Germania). În prezent, este colaborator permanent al ziarului “La República” (Montevideo). Cărţi publicate: Escuchad buena gente (1980), El Fracaso del Éxito (1981, operă muzicală), Alter Ego (1984, cu o prefaţă de Laurence Durell), Per Se. Balada de la vieja nueva ola para héroes solitarios (1992) şi multe altele. A participat, ca actor, în La pasión según San Juan, un film regizat de Narcisa Hirsch (1993, Argentina). Eduardo Sanguinetti este colaborator onorific al revistei “Orizont literar contemporan” din anul 2011 (mai multe amănunte despre acest autor pot fi găsite în “Wikipedia”).
Traducere şi prezentare de Daniel Dragomirescu