joi, 27 decembrie 2012

CONTEMPORARY LITERARY HORIZON No 6 (32)/NOV.-DEC. 2012


HAPPY NEW YEAR!
LA MULŢI ANI!
¡FELIZ AÑO NUEVO ¡
  CONTENTS
I. ORIZONTURI CRITICE
Rosetta Savelli (Italy), Tutto esaurito e il mio programa preferito
Keiko Amano (Japan), Hentai-Ji
Alberto Rosselli (Italy), La Guerriglia anticomunista in Romenia 1944-1956
Raymond Walden (Germany), Steh auf, Europa, wenn Du Kannst!
Daniel Dragomirescu, Juana Castillo, una poeta del compromiso estetico y moral
II. ORIZONTURI POETICE
Anne Stewart (UK)
Isabel Gonçalves (Portugal)
Matthieu Baumier (France)
Gwen Garnier-Duguy (France)
Marina Centeno (Mexico)
Rocio Espinosa Herrera  (Spain)
Mario Melendéz (Chile)
Ettore Fobo (Italy)
Alan Segal (USA)
Beatriz Giovanna Ramirez (Spain)
Michela Zanarella (Italy)
Marcela Meirelles (Uruguay)
Carlos V. Gutierrez (Uruguay)
Marielys Duluc Reyna (Dominican Republic)
John Tischer (Mexico-USA)
Alina Velazco (Mexico)
Khadija Ejaz (USA-India)
III. ORIZONTUL PROZEI
Patrizia Boi, Il Mascheraio magico - II (Italy)
Manuel Ameneiros (Mexico), Un tejedor
Alexander Kudera (USA), Cartoon Bubbles from a City Underwater (...)
Oziella Inocêncio (Brazil), A Madame masoquista
Edmundo Gaudêncio (Brazil), Encontro
Bogdan Guţu (România), O carte… (Din confesiunile unui infractor)
COMING SOON!

marți, 18 decembrie 2012

CONTEMPORARY HORIZONS: JOHN TISCHER

                                                            A painting by Sabin Bălaşa
HAPPY NUCLYEAR!
I lost the preceding poem
because of drain bamage
and nuclear holochaostrophy,
extending McKenna’s word
to something he couldn’t see
because he was right about
novelty, but, as he said in his
last interview, “novelty” does
not mean necessarily something
you would see as “good”…. It
just means “change”….so…
Fukushima is included in the
paradigm…You can open your
present now.
HAPPY NUCLYEAR!
Am pierdut poemul precedent
din cauza unui “drain bamage”*
şi a unei “holochaostrophy” nucleare,
extinzând vorbele lui McKenna
la ceva ce el n-a putut să vadă
fiindcă el avea dreptate în legătură cu
noutatea, dar, după cum a spus în al său
ultim interviu, “noutate” nu
însemană în mod necesar ceva
ce ţi-ar plăcea să-ţi pară “bun”... Asta
înseamnă doar “schimbare”... deci...
Fukushima se include în
paradigmă... Poţi să-ţi deschizi 
prezentul acum.

* drain bamage = joc de cuvinte intraductibil, realizat prin inversarea literelor iniţiale din expresia “brain
damage” / “leziune cerebrală” (n. tr.).
FELIZ NUCLEAÑO!
Yo perdi mi poema anterior
debido a un “drain bammage”*
y a un “holochaostrophy” nuclear,
extendiendo las palabras de McKenna
a algo que él no fue capaz a ver
porque él tenía razón sobre
la novedad, pero, asi como ha dicho en su
ultima entrevista, “novedad” no
significa con necesidad algo
que tu queria ver como “bueno”... Esto
significa solo “cambio”... por lo tanto...
Fukushima se incluye en el 
paradigma... Puedes abrir
tu presente ahora. 

     * “drain bamage” = juego de palabras intraductible, realizado mediante la inversión de las letras iniciales de la expresión "brain dammage" / "daño cerebral" (Nota del traductor).

     JOHN TISCHER is an American poet which are living in Tepoztlan, Mexico. Prolific and original author of poems and prose, but he has not published books. Actually he writes the memorialistic novel “Cafe at the End of Time” (some excerpts was published in CLH this year). His poetic creation was presented successfully by Marina Centeno in Radio Ecologica from Merida, Yucatan (June 2012), where he has some admirers. Contributor of “Contemporary Literary Horizon” since 2010.

duminică, 2 decembrie 2012

UNA NUEVA ANTOLOGIA DE HLC / A NEW CLH ANTHOLOGY



SUMMARY 

POETRY
Donald Riggs, Michael Essig, Alan Segal, Burt Rashbaum, Peggy Landsman, Daniel Montoly, Jane Mellor, Guillermo Arango, Mike Foldes, Mary Ann McCarra Fitpatrick (United States), Anne Stewart, Chris Kinsey, Paul Sutherland, Byron Beynon, Donald Adamson, Martin Bates, Eileen Carney Hulme, Graham Fulton, Kenneth Steven, Helena Nelson, Douglas Lipton, Liz Niven, Morelle Smith, Eleanor Livingstone, Katherine Gallagher (United Kingdom), Marina Centeno, Leticia Garriga (Mexico) Michela Zanarella, Claudio Sottocornola (Italy), Leonard Ciureanu, Dan C. Bianca, Marius Aldea (România), Luciana Lhullier, Andréia Franco, Casciano Lopes, Roberto Esteves da Fonseca, Theresa Christina Roque de la Motta (Brazil), Carole St-Aubin, Massud Khan, (Canada), Antonio MR Martins, Abel da Cunha (Portugal), Andres Morales, Ingrid Odgers (Chile), Luis Benitez, Alexander Schmidt, Juan Cruz Bordoy (Argentina), Mirian Caloretti Castillo (Peru), Luciano Canhanga (Angola), Olga Rivero Jordán, Felix Martin Arencibia, Antonio Arroyo Silva, Rocio Espinosa Herrera, Isa Guerra, Berbel, Teresa Delgado Duzue (Spain), Matthieu Baumier, Gwen Garnier-Duguy (France),  Khadija Ejaz (India-United States), Rodolfo de Jesus Chavez Mercado, Elizabeth Pineda Garzon (Colombia), Marielys Duluc Reyna (Dominican Republic-United States), Chokri Omri (Tunisia)
PROSE
Mihai Cantuniari, Ion Lazu, Elena Malec (Romania) Alex Kudera (United States), Patrizia Boi (Italy), Catherine Rakose (France), Beatriz Giovanna Ramirez (Spain), Oziella Inocencio, Edmundo de Oliveira Gaudêncio (Brazil), Nedda Nunez Gonzalez (Argentina), John Tischer (Mexico), Nazia Mallick (India)
REVIEWS & ESSAYS
Raymond Walden (Germany), Juana Castillo Escobar, Anna Rossell Ibern, Eugenio Mateo Otto (Spain), Peter Hart, Neil Leadbeater, Byron Beynon, Caroline Gill, Alfred Vassallo (United Kingdom), Rosetta Savelli, Lidia Borghi, Ettore Fobo (Italy), Lena Vanelslander (Belgium-Italy), Carmen Troncoso Baeza (Chile), Luis Benitez, Eduardo Sanguinetti (Argentina), Keiko Amano (Japan), Biola Olatunde (Nigeria), Marcela Meirelles (Uruguay), Alina Velazco, Arturo Hernandez Fuentes, Manuel Ameneiros (Mexico)
INTERCULTURAL DEBUTS
Alberto Rosselli (Italy), Bogdan Guţu (România), Francisco Agredo (Colombia), Bruno Gaudêncio (Brazil)
COMING SOON !

luni, 26 noiembrie 2012

HORIZONTES INTERCULTURALES. INTERCULTURAL HORIZONS: ALAN SEGAL (UNITED STATES)



GOD
God is a button
alas, beyond my reach 
blown off the scarecrow
DUMNEZEU
Dumnezeu este un buton
vai, nu ajung la el
să alung sperietoarea
DIOS
Dios es un boton
ay, yo no llego hasta él
para desterrar lo espantoso
FAN IS RED
Spun in vermilion ropes
this red fan raised
to blind blue horses
drenched through
at old age
EVANTAIUL E ROŞU
Tors în frânghii purpurii 
acest evantai se ridică
să-i orbească pe caii albaştri
uzi leoarcă
la bătrâneţe  
EL ABANICO ES ROJO
Hilado en cuerdas bermellones
este abanico se levanta
para cegar a los caballos azules
empapados
en la vejez

     ABOUT THE AUTHOR
     Alan Segal is a contemporary poet from the United States.
     Since 2009 he is a constant and devoted contributor of our intercultural journal.
     SOBRE EL AUTOR
     Alan Segal es un poeta contemporaneo de Estados Unidos.
     Desde 2009 él es un colaborador costante y devotado de nuestra revista intercultural.

     Romanian version by Mircea Filimon (New York)
     Spanish version by CHM (MD)


duminică, 11 noiembrie 2012

SCOTTISH HORIZONS: EILEEN CARNEY HULME



LIFE WAITS INSIDE US
Like a Sunday morning
peeling back light
to find a winter sky
drowned by dull rain
and driftwood stars
gathered at the window
you think perhaps
you should let them in
these damp stars, that once
you wished upon
on another Sunday, summer
huddled in the dunes
moulded skin to skin
to your midnight lover
no, close the curtains
stop and think
how long it takes
for stars to dry out
to cease their drip, drip, drip.

VIAŢA AŞTEAPTĂ ÎN NOI
Ca o dimineaţă de duminică
ce decojeşte lumina
pentru a descoperi un cer de iarnă
înecat de o ploaie monotonă
şi de stele naufragiate
adunate la fereastră
crezi poate
că ar trebui să le primeşti înăuntru
aceste stele umede la care
ţi-ai pus dorinţe odată
într-o altă duminică, vară
ghemuită în dune
perfect mulată
pe iubitul tău de la miezul nopţii
nu, trage perdelele
opreşte-te şi gândeşte-te
cât de mult timp le ia
stelelor să se usuce
să-nceteze de-a mai curge pic, pic, pic.

LA VIDA ESPERA EN NOSOTROS
Como una  mañana de domingo
que abre la luz
para descubrir un cielo de invierno
ahogado por una lluvia monótona
y por las estrellas náufragos
reunidos en la ventana
tu piensas quizas
que tendria recibirlos
estas estrellas mojadas en que
tu has enterraste un deseo
en un otro domingo, verano
acurrucada en las dunas
perfectamente moldeado
tu amor a la medianoche
no, cierre las cortinas
para y piensa
cuánto tiempo necesitan
las estrellas para secar
parar a fluir, poco a poco...

Versiunea românească: Alexandra Ţucă
MTTLC, Universitatea din Bucureşti
Versiunea spaniolă: Redacţia Revistei

     CULTURAL PROFILE

     Eileen Carney Hulme was born in Edinburgh and now lives in the far North of Scotland drawing inspiration for her writing from the big skies and deserted beaches. She has had two collections of poetry published, “Stroking The Air” (Bluechrome, 2005) and “The Space Between Rain” (Indigo Dreams Publishing, 2012). Her poetry is the landscape of the heart and mixes spiritual and physical closeness with powerful images. She has won several poetry prizes and been placed or highly commended in numerous competitions. Eileen was named as one of the top ten best poets in the Purple Patch Best Poets Category as part of their Small Press awards in 2004, 2010 and 2011. Both collections of poetry were also awarded places in the Best Collections category in 2005 and 2010.

duminică, 21 octombrie 2012

CONTEMPORARY LITERARY HORIZON - 5 (31)/SEPTEMBER-OCTOBER 2012

A SCOTTISH DOZEN 
(including the essay “A Scottish Dizzen”
by Neil Leadbeater, co-editor of this special issue)
Donald Adamson
Martin Bates
Eileen Carney Hulme
Graham Fulton
Mavis Gulliver
Kenneth Steven
Helena Nelson
Douglas Lipton
Liz Niven
Morelle Smith
Eleanor Livingstone
Neil Leadbeater
OTHER POETIC HORIZONS
Claudio Sottocornola (Italy)
Michela Zanarella (Italy)
Felice Serino (Italy)
Abel Machado da Cunha (Portugal)
Pere Bessó (Spain)
Manuel Ameneiros (Mexico)
Traianus Vasilcău (Moldova Republic)
Mike Foldes (United States)
Daniel Montoly (United States)
Elizabeth Pineda (Colombia)
Andreia Franco (Brazil)
Casciano Lopes (Brazil)
Carlos V. Gutierrez (Uruguay)
Marielys Duluc Sosa Reyna (Dominican Republic)
Chokri Omri (Tunisia)
INTERCULTURAL EVENTS
Omar Lara – Carmen Troncoso (Chile) - a special interview
Luis Benitez, "Orizont literar contemporan" en Argentina
CRITICAL HORIZONS
Rosetta Savelli (Italy)
Ettore Fobo (Italy)
Juana Castillo Escobar (Spain)
Raymond Walden (Germany)
Peter Hart (United Kingdom)
Yvonne Dupont (Unites States)
Marcela Meirelles (Uruguay)
Manuel Ameneiros (Mexico)
Eduardo Sanguinetti (Argentina)
Alan Gomes (Brazil)
Daniel Dragomirescu
EPICAL HORIZONS
Patrizia Boi (Italy)
Beatriz Giovanna Ramirez (Spain-Colombia)
Oziella Inocencio (Brazil)
Elena Malec (United States-Romania)
John Tischer (Mexico-United States)
CLH - ALL THE WORLD IN A JOURNAL
COMING SOON

sâmbătă, 13 octombrie 2012

ITALIAN HORIZONS: CLAUDIO SOTTOCORNOLA


IN MEMORIA DI MIO PADRE
Le fredde frasche calpesti
se vieni a trovarmi
avvolto in una luce
di Limbo
Mi parli di
un’affrica di sabbie
e notti allerti
e appena ti capisco.
Insieme piangiamo
i lunghi anni trascorsi
senza una parola.

IN MEMORY OF MY FATHER
Cold and heavy branches
if you come to find
wrapped in a light
of Limbo.
You speak about
an affrica of sands
and alert nights
and I understand you quickly.
We cry together
and many years have gone
whithout a word.

ÎN MEMORIA TATĂLUI MEU
Ramuri grele şi reci
dacă vii să găseşti
învăluit înrtr-o lumină
de Limb.
Îmi vorbeşti de
o africă de nisipuri
şi de nopţi alerte
şi îndată te-nţeleg.
Amândoi plângeam
şi lungi ani au trecut
fără un cuvânt.

CULTURAL PROFILE
     Claudio Sottocornola (Bergamo, 17 gennaio 1959) è un poeta, giornalista, artista, cantante e interprete italiano.
     Libri pubblicati: “Giovinezza... addio” (2008), “Nugae, nugellae, lampi” (2009) “I tras-cedentali traditti” (2011) etc.
     Colaboratore di “Orizzonte letterario contemporaneo”
*
     Claudio Sottocornola (Bergamo, 17 January 1959) is an Italian poet, journalist, artist and singer. 
    Published books: “Giovinezza... addio” (2008),  “Nugae, nugellae, lampi” (2009), “I trascedentali traditti” (2011) etc.
     Contributor of “Contemporary Literary Horizon”.

    Traducere şi prezentare: Redacţia revistei 
   

vineri, 28 septembrie 2012

INTERCULTURAL HORIZONS: MARIELYS DULUC REYNA (DOMINICAN REPUBLIC)


EMBRUJO
Para que no olvides que te espero…
Besare tu recuerdo al acostarme
Porque es más fácil congelar el infierno
Que enseñarle a mis huesos a olvidarte.

Para que ni por segundos
Pierda mi sabor  tu boca
Pondré tu foto en mis zapatos
Y pisare tus ganas de olvidarme
¿Es que no entiendes que nacimos para amarnos?
Como los labios de una misma boca
Condenados a besarnos siempre.

Para que no me olvides…
Prenderé velas a Santo que recuerde
A esos de mi abuela negra
Y a las vírgenes de mi abuela blanca.

Y si no puedo retenerte con mi alma
La vendo a quien me ofrezca tus brazos
Porque este amor dejo ya de ser beato
De tanto que me mata y me levanta
Parece más un pacto, que una alianza.

VRAJĂ
Ca să nu uiţi că te aştept...
Voi săruta amintirea-ţi seara la culcare
Pentru că e mai uşor să îngheţi infernul
Decât să-mi înveţi oasele să te uite.

Pentru ca nici măcar o clipă
Să nu-ţi dispară savoarea mea din gură 
Voi pune poza ta în pantofi
Şi voi păşi peste dorinţa ta de-a mă uita
Nu înţelegi că suntem născuţi pentru iubire?
Precum buzele aceleiaşi guri
Condamnate la un etern sărut.

Ca să nu mă uiţi...
Voi aprinde lumânări la Santo, ca să amintească
De cei din partea bunicii mele negre
Şi de fecioarele din partea bunicii mele albe.

Şi dacă nu pot să te păstrez cu sufletul
Am să-l vând celui care-mi oferă braţele tale
Pentru că această dragoste mă face să fiu binecuvântată
De tot ce mă ucide şi mă înalţă -
Pare să fie mai mult un pact decât o alianţă.
ABOUT THE AUTHOR
     Marielys Duluc Reyna (born 1987) is a poet, artist and periodist from Dominican Republic. Recently she has published the book "De la mano del tiempo" (Santuario Editions, Santo Domingo). 
     Her work is characterized by a neo-romantic sensibility and a good command of the means of poetic expression.
     Since 2012 she is a honorary contributor of our journal.
*
     Marielys Duluc Reyna (n. 1987) este o poetă, artistă şi publicistă din Republica Dominicană. Recent a publicat cartea “De la mano del tiempo” (Santuario Editions, Santo Domingo).  
     Creaţia sa se remarcă prin sensibilitate neoromantică şi printr-o bună stăpânire a mijloacelor de expresie poetică. 
     Din 2012 este colaborator onorific al revistei noastre.
     Traducere & prezentare de Daniel Dragomirescu 



marți, 18 septembrie 2012

A PERSPECTIVE FROM NEW YORK: MIKE FOLDES



LULLA-BYE
 already proved
he can draw he
paints from memory
raw images
from photographs

art curls around his fingers
like a snake against
the background
of an eclipse. you
linger on the lawn long
enough for faeries
to inhabit your dreams
and for you there is
no more yesterday, today
or tomorrow, only
an afternoon lost in time
languishing between stained
sheets, staring at tight canvas.

at the studio the acrylic
is as plastic as diner seats
at the red robin counter.
you are too smooth
to even sing a lulla-bye.

CÂNTEC DE LEAGĂN
odată dovedit
că poate desena
pictează din minte
imagini brute
din fotografii

arta i se încolăcește în jurul degetelor
precum un șarpe pe
fundalul
unei eclipse.
zăbovești pe pajiște
destul cât zâne
să-ți locuiască în vise
și pentru tine nu mai există
ieri, azi
sau mâine, doar
o după-amiază pierdută în timp
lâncezind între cearșafuri pătate,
holbându-te la pânză întinsă.

la atelier acrilicul
este la fel de plastic precum scaunele
de la tejgheaua localului red robin.
tu ești prea alunecos
ca să cânți măcar un cântec de leagăn.

Traducere de Mircea Filimon (New York)

joi, 6 septembrie 2012

URUGUAYAN HORIZONS: MARCELA MEIRELLES


     
     BREVE ENSAYO SOBRE LA SOLEDAD
     Tengo muchos amigos, una familia unida, compañeros de estudio y de trabajo; pero quisiera destacar que tengo muchos amigos.
     Pocas son las horas del día que puedo dedicar a mi misma por completo y también escasean los momentos para compartir con amigos. Es cierto que hoy por hoy basta con tomar del bolsillo el teléfono celular, apretar unos pocos botones y podremos hablar con quien queramos; o bien escribir algunas palabras para preguntar por su bienestar.
     Es cierto que en los días más grises y lúgubres basta con encender algunas lámparas, aunque nada se compare a la calidez del sol: el amarillo más radiante acariciando la piel desnuda.
     Nunca me gustó hablar de números y no voy a comenzar a hacerlo ahora, lo cierto es que tengo muchos amigos, son unos cuantos o algunos pocos… eso es cuestión de números; son los suficientes para mí.
     El problema no reside en tener o no tener amigos, tampoco en el sentir ordinario del ser humano sino en el más profundo y oculto desasosiego del alma. Soy una persona amada, esto lo puedo afirmar con certeza; y además está inserto en mi sentir ordinario y fundamental, soy una persona querida. Éstas son afirmaciones sin el más mínimo dejo de mentira; estoy rodeada de personas a las que quiero muchísimo, pero la soledad permanece, tenue e incierta, en cada pequeño átomo, en la más mínima unidad, en las partículas que ingresan a mi cuerpo en cada inhalación. La soledad en el núcleo, la soledad raíz, la soledad que nos esclaviza, pero más aún, nos hace libres. Es esa que se encuentra en el misterio primordial del nacimiento; en el mayor de todos: la existencia; y en el más aterrador: la muerte. Y aunque no lo admitas, se que cada uno de nosotros, seres vivos, teme siempre a la inminente.
     La soledad se ve generalmente sesgada o ignorada, haciéndose más importante los lazos interpersonales, la vida diaria, el desayuno, el trabajo, la calle, el viento y todo lo que el mundo nos arroja para hacernos un hogar. Pero siempre se mantiene, tenue, serena, la soledad en los lazos interpersonales, en el viento y en todo lo que el mundo comparte con nosotros y más aún, en todo lo que nosotros compartimos con el mundo. Compartimos también la soledad.
     La soledad se encuentra en el pensamiento, por más que hayas leído a los autores tales o cuales, y pongas en tu pecho la insignia de su pensamiento, al evaluarlo se hace tuyo, y se hace soledad. Aún cuando discutes tus ideas con los mejores amigos o cuando aceptas las de ellos, y por in breve momento flote en el colectivo, una vez que la absorbes se hace soledad.
     La soledad muchas veces genera tristeza, muchas veces es necesaria para encontrar la paz. Tal vez estemos todos conectados, uno podría mezclar su conciencia en la sincera creencia de la colectividad espiritual o mental, uno podría recitar mantras y promulgar salmos, pero en definitiva es siempre el individuo quién toma esa decisión, no la de ser o no ser, sino la de creer. Siempre permanece en el individuo, en cada uno de nosotros la decisión, el libre albedrío.
     A veces se hace demasiado grande, demasiado intensa, el cuerpo comienza a padecerla, por más que el individuo no lo note, aunque generalmente ese no es el caso. Esas veces en que la soledad es demasiado intensa la esperanza se vuelve escasa y mezquina, la rutina se hace agobiante, y muchas veces la solución es escapar a lugares aún más solitarios, pudiendo ser lugares físicos o lugares intangibles, del pensamiento. (...)
     BRIEF ESSAY ON SOLITUDE
     I’ve got a lot of friends, a loving family, work and classmates; but I’d like to highlight that I have a lot of friends.
     Few are the hours that I can get a day for my own enjoyment, and also few are the moments that I can share with my friends. It is true that nowadays we can get the cell phone out of our pockets, press a few buttons and we could talk with whoever we’d like; or we could write a few words asking about their wellbeing.
     It is a fact that in the greyest days one needs only to switch a few lamps, even when its light cannot be compared to the warm and brightest yellow of the sun caressing the naked skin.
     I never liked speaking in numbers, and I won’t start doing so now, the truth is that I have got a lot of friends, they are a few, or some… that is a matter of numbers; they are enough for me.
     The problem doesn’t reside in having or not having friends. It doesn’t reside in human beings’ ordinary feeling, but in the uttermost distress of the soul. I am a well loved person, this I can assure you; it is inside my ordinary and fundamental feel, I am a loved person. These sayings are without any hint of a lie. I am surrounded by people who love me deeply, but solitude remains, soft and uncertain; in every little atom, in the smallest unit, in the particles that go into my body with every breath. Solitude in the core, in the root, solitude that makes us slaves, but even more, solitude that sets us free. The one who lies in the primal mystery of birth, in the greatest of all: existence; in the most terrifying: death. And even when you won’t admit it, I know that each one of us, living beings, is always afraid of the imminent. 
     Solitude is generally biased or ignored; the interpersonal bounds grow stronger, everyday life, breakfast, work, the street, the wind and everything the world shares with us, or what’s more, all we share with the world. We share also our solitude. Solitude is found in thought; even when you’ve read such and such authors, and even if you set upon your chest the insignia of their thoughts, when you take it into your mind, and consideration, it becomes yours, and it becomes solitude. Even when you discuss your own ideas with your best friends, or when you accept theirs, and for a brief moment the idea floats in the collec-tive thought, once you absorb it, it becomes solitude.
     Many times solitude gives you sadness; many times it is necessary to find peace. Maybe we are all connected, one could embrace the sincere belief of a spiritual collectiveness, one could recite mantras or preach the gospels, but in the end it is al-ways the individual who makes such decision; not the one of being, but the one of believing. It always remains in each one of us the power of choosing, the free will.
     Sometimes it grows too big, too intense, and the body begins to suffer, sometimes even unnoticed – although in general this is not the case. Those times in which solitude is so intense, hope becomes scarce and mean. Routine becomes smothery and many times the solution is to escape to even lonelier places, may they be tangible or not, places of the thought. (...)
     SCURT ESEU DESPRE SINGURÃTATE
     Am o mulţime de prieteni, o familie iubitoare, o slujbă şi colegi; dar aş vrea să subliniez faptul că am o mulţime de prieteni.
    Puţine sunt orele pe care le pot „fura” zilnic pentru propriul meu amuzament, şi iarăşi puţine sunt momentele pe care le pot împărtăşi cu prietenii mei. E adevărat că acum putem scoate telefonul mobil din buzunar şi apăsa câteva taste astfel încât să vorbim cu cine vrem; sau putem scrie câteva cuvinte, întrebându-i cum le mai merge.
     E un fapt că în cele mai cenuşii zile, nu trebuie decât să dăm drumul la câteva lămpi, chiar dacă lumina acestora nu poate fi comparată cu strălucirea aurie şi caldă a soarelui care mângâie pielea dezgolită. Nu mi-a plăcut niciodată să vorbesc în cifre şi nici nu voi începe să fac asta acum. Adevărul e că am o mulţime de prieteni, sunt ceva, sau câţiva… asta e o chestie ce ţine de cifre; pentru mine, ei sunt destui.
      Problema nu stă în a avea sau a nu avea prieteni. Nu stă în sentimentele obişnuite resimţite de fiinţele umane, ci în starea de maximă nefericire a sufletului. Sunt o persoană foarte iubită, de asta vă pot asigura; asta cred eu cu sentimentele mele obişnuite şi fundamentale, că sunt o persoană iubită. Spusele mele de acum nu au nici cea mai mică urmă de minciună. Sunt înconjurată de oameni care mă iubesc cu adevărat, însă singurătatea rămâne, fragilă şi incertă, în fiecare atom minuscul, în cea mai mică unitate, în particulele care îmi pătrund în corp cu fiecare gură de aer pe care o iau. Singurătate în miez, în rădăcini, singurătatea care ne transformă în sclavi, dar şi mai mult, singurătatea care ne eliberează. Ceea ce rezidă în misterul primar al naşterii, în cel mai mare mister dintre toate: existenţa; în cel mai înfricoşător mister: moartea. Şi chiar şi atunci când nu recunoaştem, ştiu că fiecare dintre noi, fiinţe vii, se teme de ce e iminent.
     Singurătatea este, în general, părtinitoare sau ignorată; legăturile interpersonale devin mai puternice, viaţa de zi cu zi, micul dejun, slujba, strada, vântul şi tot ceea ce lumea împărtăşeşte cu noi, sau chiar mai mult, tot ceea ce împărtăşim noi cu lumea. Ne împărtăşim şi singurătatea între noi. Singurătatea se găseşte în gând; chiar şi atunci când citim diverşi autori, şi chiar dacă ne-am imprimat în propria persoană însemnul gândurilor lor, atunci când le preluăm în mintea şi gândirea noastră, devin ale noastre şi devin singurătate. Chiar şi atunci când ne discutăm propriile idei cu prietenii cei mai buni, sau atunci când le acceptăm pe ale lor, şi pentru un scurt moment ideea pluteşte în gândirea colectivă, odată ce o absorbim, devine singurătate.(...)

     Traducere de Loredana Adriana Malic
     MTTLC, Univeristatea din Bucureşti

     Read full article in CHM 4/2012
     Citiţi întreg articolul in OLC 4/2012

     ABOUT THE AUTHOR     
     Marcela Meirelles is a poet and writer from Montevideo, Uruguay. 
     She is a contributor of CHM since 2009.

luni, 20 august 2012

POETIC HORIZONS. ORIZONTURI POETICE. ORIZZONTI POETICI: LIDIA BORGHI (ITALY)


FOUR POEMS
LOVE
What remains
from a perfect day
next to you
SOUL
From God comes
everlasting joy
to God returns.
LAURA
Lovely eyes
catching my heart
sensual prey
EDDA
I think you alone
when you flip through a book
talking on you

QUATRO POEMI
AMORE
Quel che rimane
di un giorno perfetto
accanto a te
ANIMA
Da Dio proviene
imperitura gioia
a Dio ritorna
LAURA
Occhi amati
catturi il mio cuore
sensuale preda
EDDA
Ti penso sola
mentre sfoglio un libro
che parla di te

PATRU POEME
IUBIRE
Ceea ce rămâne
dintr-o zi perfectă
alături de tine
SUFLET
De la Domnul vine
eterna bucurie
la Domnul se-ntoarce
LAURA
Ochi iubitori
cucerindu-mi inima
senzuală pradă
EDDA
Te închipui singură
răsfoind o carte
ce-mi vorbeşte de tine

      ABOUT THE  AUTOR. DESPRE AUTOR
     Lidia Borghi is a poet and a journalist from Genoa, Italy. His writings are a mirror of her sensible heart and an expression of her critical spirit in contemporary world. Since 2010, Lidia Borghi is a constant contributor of CHM.
* * *
      Lidia Borghi este o poetă şi publicistă din oraşul Genova, Italia. Scrierile sale sunt o oglindă a sufletului său sensibil şi o expresie a spiritului său critic în lumea de azi. Din anul 2010, Lidia Borghi este o colaboratoare constantă a revistei noastre. 

     Traducere şi prezentare: Redacţia Revistei
   

vineri, 17 august 2012

EUROPEAN PERSPECTIVES

DANIEL HANNAN (UNITED KINGDOM): 
ROMANIA IS SLIDING UNREMARKED INTO DESPOTISM *
     It started with the cuts. In January, Romania became the fourth EU country (after Greece, Italy and the Netherlands) to see its government fall over Brussels-imposed austerity measures.
     Romania has a largely parliamentary system. The pres-ident, however, does have important non-ceremonial pow-ers, especially when it comes to the formation of new administrations. President Traian Băsescu, who had been loosely affiliated to the defeated Centre-Right government, accordingly asked Mihai Răzvan Ungureanu, an independent, to form a ministry that could deliver budgetary restraint. Leftist parties immediately began to suborn individual MPs until, three months later, the government fell on a confidence motion. A heterogeneous administration was then put together under the socialist Victor Ponta, united mainly by its hostility to the former regime.
     It was at this point that events took a troubling turn. The Ponta government soon made clear that it wouldn’t be troubled by constitutional niceties. It set about dismantling every check on its power, ruling by emergency ordinance, annexing state institutions supposedly answerable to the presidency, taking control of state television and seeking to alter the voting system. A commission investigating claims that Ponta had plagiarised his thesis was abrubtly dissolved.
     On 26 June, socialist MPs voted to overhaul the im-peachment rules, so as to make it easier to remove Presi-dent Băsescu. It was pretty clear that they had no right to make such a change without amending the constitution; so, at the same time, they passed a law declaring that the constitutional court could no longer rule on the validity of their decisions. The next day, in what was by now starting to look like a straightforward coup d’état, an emergency decree placed the Official Gazette, in which the rulings of the court are published, under the jurisdiction of the Cabi-net. Recent judgments which had gone against the gov-ernment failed to appear in its pages.
     Over the past week, the Ponta regime has removed the Ombudsman and the speakers of both parliamentary chambers, failing to follow the correct procedure each time. It has begun impeachment proceedings against the president, while proposing further changes to the electoral rules to ensure that it can win a referendum on his remov-al.
     EU leaders are horrified, but it’s far from clear what they can do. After all, their own record on the rule of law is hardly stainless. Brussels frequently extends its jurisdiction into areas not permitted by the treaties, retrospectively regularising the annexations, sometimes years later, in new amendments. It happily swats aside referendum results which go the ‘wrong’ way. To cite just one recent example, everyone in Brussels accepts that the bailouts were illegal – not simply in the sense of not being provided for in the rules, but in the sense of being expressly prohibited. When challenged on this point, Commission officials airily declare that ‘the facts are ahead of the legislation’ – which is more or less how Ponta defends himself.
     The big Euro-parties are, in any case, compromised by their local alliances. When the Hungarian government carried out a similarly dictatorial, though less flagrant, power-grab, it was backed by the rest of the European People’s Party. Now, in a delicious reversal, the EPP ful-minates while the Party of European Socialists, so self-righteous over Hungary, has gone quiet.
     Romania stands on the edge – politically and geograph-ically. Travel west and you are in more or less democratic territory; travel east and you won’t find many places where governments change peacefully as the result of elections. We can lose sight of how rare, and how fragile, is parliamentary government under the rule of law. For most of Europe’s history, as in most of the world today, politics was a high-stakes game in which attainder, impeachment, exile and execution were common outcomes for the loser. There is nothing inevitable about the triumph of the West-ern model, nor about Romania’s adhesion to it.
     If Romania can revert to autocracy while remaining in the EU, where else? What if the economic crisis worsens in Greece? Or in Italy? What if, blaming their misery on foreign bankers and bureaucrats, voters turn to demago-gues?
     Romania may be at the other end of Europe, but Balkan discontents, if left unaddressed, have a habit of forcing themselves onto everyone’s agenda. This is our affair, too.
     (”The Telegraph”, 19.07.2012)
     * This article was published with the accept of the author

Rumänien gleitet unbemerkt in den Despotismus
     Es begann mit den Sparmaßnahmen. Im Januar wurde Rumänien das vierte EU-Land (nach Griechenland, Italien und den Niederlanden), dessen Regierung über die von Brüssel verhängten Sparpakete stürzte.
     Rumänien besitzt ein weitgehend parlamentarisches System. Der Präsident jedoch hat wichtige über das Zeremonielle hinausreichende Macht, besonders wenn es um die Einrichtung neuer Administrationen geht. Präsident Traian Bâsescu, dem man eine lose Verbindung zur Regierung des geschlagenen rechten Zentrums nachsagt, bat entsprechend Mihai Râzvan Ungureanu, einen Unabhängigen, eine Regierung zu formieren, die einen Sparhaushalt entwerfen könne. Sofort begannen die linken Parteien, einzelne Parlamentarier abzuwerben, bis drei Monate später die Regierung einem Misstrauensantrag zum Opfer fiel. Dann wurde unter dem Sozialisten Victor Ponta eine heterogene Administration zusammengestellt, vereint hauptsächlich in ihrer Gegnerschaft gegenüber dem vorherigen Regime.
     Zu diesem Zeitpunkt nahmen die Ereignisse eine turbulente Wende. Die Ponta-Regierung stellte bald klar, dass sie sich nicht durch verfassungsmäßige Feinheiten würde beeindrucken lassen. Sie setzte darauf, jede Kontrolle ihrer Macht abzubauen, auf der Grundlage von Notverordnungen zu regieren, staatliche Institutionen zu besetzen, die eigentlich dem Präsidenten unterstanden, die Kontrolle des Staatsfernsehens zu übernehmen und zu versuchen, das Wahlsystem zu ändern.
Eine Untersuchungskommission zu den Plagiatsvorwürfen bezüglich Pontas Doktorarbeit wurde abrupt aufgelöst.
     Am 26. Juni stimmten sozialistische Parlamentarier zu, die Regeln des Amtsenthebungsverfahrens zu überprüfen, um die Absetzung Präsident Bâsescus zu erleichtern. Es war sehr deutlich, dass sie ohne Verfassungsänderung kein Recht zu einem solchen Wechsel hatten. So verabschiedeten sie zeitgleich ein Gesetz mit dem Inhalt, dass der Verfassungsgerichtshof nicht länger über die Gültigkeit ihrer Entscheidungen zu befinden habe. Am nächsten Tag, der nun wie ein offener Staatsstreich begann, erschien in der Jurisdiktion des Kabinetts ein Notstandsgesetz in der „Offiziellen Gazette“, in welcher die Beschlüsse des Gerichtshofes veröffentlicht werden. Jüngste Entscheidungen, die sich gegen die Regierung gerichtet hatten, fehlten auf diesen Seiten.
     Während der letzten Woche schaffte das Ponta-Regime jeweils ohne korrekte Vorgehensweise den Ombudsmann und die Sprecher beider parlamentarischen Kammern ab. Es begann mit dem Amtsenthebungsverfahren gegen den Präsidenten, während weitere Änderungen des Wahlverfahrens vorgeschlagen wurden, um sicherzugehen, dass man ein Referendum zur Absetzung gewinnen könne. 
     Führende Politiker in der EU sind entsetzt, aber es ist völlig unklar, was sie unternehmen können. Schließlich sind die Dokumente ihres eigenen rechtmäßigen Regierens kaum fleckenfrei. Brüssel dehnt häufig seine Jurisdiktion in Bereiche aus, die nicht durch die Verträge abgesichert sind, wenn etwa rückwirkend manchmal Jahre später solche Eigenmächtigkeiten durch Gesetzes-Neufassungen legalisiert werden. Brüssel fegt glückselig die Ergebnisse von Volksentscheiden vom Tisch, wenn sie in die „falsche“ Richtung gehen. Um ein Beispiel aus der aktuellen Geschichte zu nennen: Jeder in Brüssel stimmt dem zu, dass die Bailouts illegal waren – nicht in dem einfachen Sinne, juristisch nicht vorgesehen zu sein, sondern in dem Sinne, ausdrücklich verboten zu sein. So auf den Punkt herausgefordert, erklären Kommissions-Offiziele unbekümmert: Die Fakten haben einen Vorsprung vor der Gesetzgebung. – was mehr oder weniger dem entspricht, wie sich Ponta selbst verteidigt.
     Die großen europäischen Parteien unterliegen in jedem Falle den Kompromissen mit ihren lokalen Verbündeten. Als die ungarische Regierung einen ähnlichen diktatorischen, obwohl weniger krassen Griff nach der Macht vollzog, wurde sie durch den Rest der Europäischen Volkspartei zurück beordert. Nun in einer delikaten Umkehrung erregt sich die Europäische Volkspartei, während die Europäischen Sozialisten, so selbstgerecht über Ungarn, ruhig bleiben.
     Rumänien steht am Rande – politisch und geographisch. Man reise westlich, und man steht mehr oder weniger auf demokratischem Territorium. In östlicher Richtung wird man nicht viele Orte finden, wo sich Regierungen friedlich als ein Ergebnis von Wahlen verändern. Leicht vergessen wir, wie selten und wie zerbrechlich parlamentarische Regierungen mit gesetzestreuer Amtsführung sind. Für den größten Teil der europäischen Geschichte wie auch für die Welt heute ist Politik ein riskantes Spiel, in dem Verlust der bürgerlichen Rechte, Amtsenthebung, Exil und Hinrichtung das übliche Los der Verlierer sind. Unabwendbar triumphierte deshalb das westliche Model, zu dem Rumänien eine starke Bindung hat.
     Ob Rumänien zur Selbstherrschaft zurückfinden kann, während es in der EU verbleibt, wo sonst? Was, wenn sich die wirtschaftliche Krise in Griechenland verschlimmert? Oder in Italien? Was, wenn sich Wähler Demagogen zuwenden, weil sie ihre Notlage ausländischen Bankern und Bürokraten anlasten?
     Rumänien mag am anderen Ende Europas liegen, aber Unzufriedenheiten auf dem Balkan haben, wenn sie orientierungslos anwachsen, die Gewohnheit, sich auf jedermanns Agenda aufzuzwingen. Das ist auch unsere Angelegenheit.
     (The Telegraph“, 19.07.2012)
     Übersetzt aus dem Englischen:
     Raymond Walden,  17.08.2012


joi, 9 august 2012

SOUVENIRS & OTHER STORIES: JOHN TISCHER (MEXICO-UNITED STATES)



CHANGE
    The afternoon my dad died, I was walking along a dirt road to a building at Shambhala Mountain Center, in Red Feather Lakes, Colorado. It was near the end of a program. As I was walking, I looked up in the dead tree in front of me, and there, on a branch, was an owl facing me.
    I had seen the movie, “Thunderheart”. In that movie, about the A.R.M. struggle in the 70’s in North Dakota, is an image. The image is that if you see an owl, that means that someone has died.
     Owls don’t usually come out in the day, sit in a tree and look at you.  And, yes, shortly after that, I heard that my dad had died.
   It was a sign of not just death, but change. Over the next couple of years, my relationship to the organization that I had been involved with for thirty years would end, and I would move to Mexico, as my teacher had predicted thirty years before.
CAMBIO
     La tarde cuando mi padre ha muerto, yo paseaba por un camino sucio hacia un edificio  a  Shambhala Mountain Center, en  Red Feather Lakes, Colorado. Era el final del programa. Mientras paseaba, miraba los arboles secos de mi frente, y ahi, en una rama, habia un buho que me miraba.
     He visto la pelicula “Thunderheart”. En esta pelicula, referente a la batalla ARM* de los anos ’70 en North Dakota, hay una imagen. La imagen es que si ves un buho, esto significa que alguien ha muerto.
     De costumbre los buhos no salen afuera a la luz del dia, se quiedan en un arbol y te miran.
    Esta era la senal no precisamente de una muerte, sino de un cambio. Dentro de un par de años, mi relacion con la organizacion en que estaba involucrado durante treinta años iba a acabarse, e iba a mudarme a Mexico, asi como mi maestro predijo hace treinta años.
____________________
     *ARM. Un movimiento protestatario desde los Estados Unidos para los derechos civiles de los veteranos de la Guerra de Vietnam de origen indiana, entre los años ‘60 y ‘70.

     SCHIMBARE
     În după-amiaza zilei în care tatăl meu a murit, eu mă plimbam pe un drum murdar spre clădirea  Shambhala Mountain Center, din  Red Feather Lakes, Colorado. Era la sfârşitul programului. În timp ce mă plimbam, mă uitam la copacii uscaţi din faţa mea, şi acolo, pe o creangă, era o bufniţă care se uita la mine. 
     Am văzut filmul “Thunderheart”. În acest film, în legătură cu bătălia ARM* din anii ’70 din Dakota de Nord, este o imagine. Imaginea este că dacă vezi o bufniţă, asta înseamnă că cineva a murit. 
      De obicei, bufniţele nu ies afară în timpul zilei, stau într-un copac şi se uită la tine.
    Acesta nu era neapărat semnul unei morţi, ci al unei schimbări. Peste mai mulţi ani, relaţia mea cu organizaţia în care eram implicat avea să se sfârşească şi urma să mă mut în Mexic, aşa cum prezisese profesorul meu cu treizeci de ani mai înainte.
____________________       
     *ARM. O mişcare de protest din Statele Unite pentru drepturi cetăţeneşti a veteranilor Războiului din Vietnam de origine indiană din anii ’60 – ’70.

JOHN TISCHER - A PORTRAIT
     John Tischer is an American poet and writer and also a contributor of “Contemporary Literary Horizon”, living in Mexico. 
     Actually he writes a memorialistic novel, provisionally entitled by us “Souvenirs and Other Stories”. The novel is a revelation for everybody which knows John Tischer as a poet. His narrative and evocative capacity is absolutely remarquable and his roots are not far away from Herman Melville's and Mark Twain's epic constructions. If the author will find the necessary determination to continue and finish what he began, "Souvenirs and Other Stories" has all the chances to become a special and original book of contemporary literature and maybe a best seller, by spontaneity and natural charm as well as other qualities of his narrative style.     
*
     John Tischer es un poeta y escritor americano y tambien un colaborador de la revista “Horizonte Literario Contemporaneo”, que vive en Mexico.
     Actualmente el escribe una novela memorialistica, provisionalmente titulada “Recuerdos y otras historias”. La novela es una revelacion para los que conoscen John Tischer solo como un poeta, para los seguidores mexicanos de las emisoras “Eco Poesia”, presentados por la poeta Marina Centeno a Radio Ecologico – La Voz del Mayab desde Mérida, Yucatan. Su capacidad narrativa es notable, y los raices son no lejano de la construcción épica de Herman Melville y Mark Twain, sin olvidar la literatura “Beat Generation”, en que John Tischer es una parte, segun al criterio biologico. Si el autor va a encuentrar la determinacion necesaria para continuar el trabajo iniciado, es probable que sus “Recuerdos y otras historias” se convierten en un libro especial y original de la literatura contemporanea – y mismo en un best seller, por espontaneidad, encanto natural y otras cualidades del estilo narrativo.

 Marina Centeno: "Gracias a Tischer"    
     Con claros indicios de pertenecer a la generación Beat, o un acercamiento, que marcó un horizonte en la literatura, Tischer -en su obra- demuestra las razones por las que la existencia resulta una aventura y un desparpajo . Evidenciar algunos rasgos de su obra ha sido una de las experiencias más enriquecedoras y beneficiosas dentro del programa "Eco-poesía". Gracias a Tischer descubrí al gran Papasquiaro, Poeta mexicano quien la critica designa "el Beat mexicano". Sin duda, Tischer y su obra tienen lo suficiente para sembrar en la literatura contemporánea. Felicitaciones!

      Prezentare şi traducere: Daniel Dragomirescu