duminică, 26 mai 2013

HORIZONTES RUMANOS: MONICA MANOLACHI


A KEY
   Once upon a time there was a monkey who loved fabulous adventures and animated pictures, before she knew their real names: stories and films. She loved them because they always had something else, there were always different from one another, there was always a mystery left in the air, a “to be continued”, an idea not yet thought or not enough told, a word or a picture to turn over in her head. But, by all ac-counts, a mystery is a mystery and it is not so up to trap, but it hides like a snake in its liar and comes to light only at the right time and sometimes, when needed, to heal the world. 
   In the epoch of a one and only TV programme, when people were not besieged with unwanted shows and books could be found mainly in bookshops and in libraries or were sold under-the-counter, the monkey felt there must have been some exotic rapport between Romanian language and other languages, similar to the relationship between an apple and, let us say, a kiwi. There were plenty of apples: in the bag brought from the market, in the room looking to the street, where they rested and got ripe in the warmth of autumn or in the Vegetables and Fruit shop, which some used to call aprozar and she used to wonder, as she knew from the Ro-manian classes that it meant provision with vegetables only. No fruit. On the other hand, a kiwi was a type of fruit, a name of a fruit more precisely, because she had never tasted it. Nobody knew for sure how it looked, except it was green, oval and hairy, but not hairy as the peaches are. Its hairs were much coarser. In that red epoch, too few knew how sweet and soft this green fruit could have been, masked in the colour of the ground. It rarely featured in films as insig-nificant décor and, maybe, in books, who knows? Maybe in the great encyclopedia from the school’s library. 
   (...)
O CHEIE
   A fost odată o maimuță căreia îi plăceau foarte mult întâmplările fabuloase și imaginile animate, înainte să afle cum se numesc de fapt: povești și filme. Îi plăceau pentru să erau mereu altceva, mereu altfel, mereu rămânea câte un mister în aer, un „va urma“, o idee încă negândită sau nespusă pe îndelete, câte un cuvânt sau o imagine de întors pe toate fețele. Dar, după cum se știe, misterul este mister și nu se lasă dezvăluit cu una cu două, ci stă pitit ca șarpele în văgăună și iese la lumina zilei numai în momentele prielnice și uneori, la nevoie, pentru salvarea omenirii. 
   În epoca unui program TV unic, când lumea nu era bombardată cu tot felul de emisiuni nedorite, iar cărțile se găseau doar în librărie sau la bibliotecă ori se vindeau pe sub mână, maimuța intuia că între limba română și alte limbi existau raporturi exotice, asemănătoare cu relația dintre un măr și un, să spunem, kiwi. Mere se găseau din abundență, în sacoșa adusă de la piață, dar și în odaia de la drum de la țară, unde se odihneau și se coceau la căldura toamnei, sau în magazinul Legume Fructe, căruia unii îi spuneau aprozar și ea se mira fiindcă știa de la orele de română că înseamnă aprovizionare cu zarzavat, deci nu și cu fructe. Pe de altă parte, kiwi era un fruct, mai precis un nume de fruct, fiindcă nu-l gustase niciodată. Nu se știa precis cum arată, ci doar că este verde, oval și cu puf, dar nu cu puf din cel cum simțeai la piersică, ci cu unul mai aspru. În epoca aceea roșie, prea puțini știau cât de dulce și cât de moale poate fi acest fruct verde, camuflat în culoarea pământului. Nu apărea decât rareori în filme ca decor nesemnificativ, iar în cărți, cine mai știe? Doar în enciclopedia mare de la biblioteca școlii. 
   (...)
   READ MORE IN CLH 3 (35)/May-June 2013
PROFIL CULTURAL
   Monica Manolachi este o poetă şi traducătoare (pentru limbile engleză, spaniolă, finlandeză), asistentă la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi Străine.
   Şi-a susţinut doctoratul cu teza Identități performative în poezia contemporană caraibo-britanică.
   Prezenţă susţinută în publicaţiile de specialitate, cu studii filologice şi culturale.
  Este autoarea volumelor de versuri Trandafiri (2007) şi Poveștile Fragariei către magul Viridis (2012) şi colaborează cu traduceri la revista “Orizont literar contemporan”.

  Monica Manolachi es una poeta y traductora (para inglés, español y finlandés), asistenta en la Universidad de Bucarest, Facultad de Lenguas Extranjeras. 
    Es la autora de Identități performative în poezia contemporană caraibo-britanică, su tesis doctoral. 
    Colaboraciones en diferentes revistas universitarias con articulos y ensayos.
   Es la autora de los poemarios Trandafiri / Rosas (2007) y Poveștile Fragariei către magul Viridis  / Las historias de Fragaria al mago Viridis (2012) y colabora con traducciones en la revista “Horizonte literario contemporáneo”.
   Prezentare: HLC

duminică, 19 mai 2013

A NORFOLK-SUFFOLK DOZEN: SUE WALLACE-SHADDAD (UNITED KINGDOM)



DAY OUT 
All hands on deck
We are ready to sail!
Milling round the dock,
Chattering, catching up
Gathered together
To celebrate one day,

Our paths crossing,
Different generations
All corners of the world.
The wind, the sun,
The sea air whipping
Our cheeks, our hair.

Boats sail by,
Barges of the past,
Containers of the future,
Estuaries discovered
Journeys often made
By seafaring folk.

The men (and women) helm
Raise the ropes high,
To billow out sails
Catching the wind.
We glide through
Suffolk at its best.

Seeing the landscape
With a different eye
Fresh perspectives
From river running,
A timeless flow
A day out to remember. 
PROFIL CULTURAL
     Sue Wallace-Shaddad has been writing poetry since her early twenties. She was born and brought up in Suffolk and now lives there, although works in London. She is married to a Sudanese academic and civil society activist and has a daughter (a singer-songwriter) and a son (study-ing film production). Her career with the British Council, in the field of education and culture, has taken her all over the world. Sue has had poems featured within in-house magazines. She reads poetry regularly at Arlington’s Poe-try Café in Ipswich (organised by Fred Ellis of Poetry An-glia), on local community radio and has taken part in Ipswich Music Day and IpArt Festival. Sue is a member of The Suffolk Poetry Society. She has attended workshops run by Heidi Williamson and Catherine Dell.
     Sue observes and reflects, captures moments of time in both her own life and the lives of others, painting pictures with her words. 

     Sue Wallace-Shaddad scrie poezie de la douăzeci de ani. S-a născut şi a crescut în Suffolk, locuind aici şi în prezent, deşi lucrează la Londra. Este casătorită cu un intelectual sudanez şi activist civic, având o fiică (cântăreaţă şi textier muzical)  şi un fiu (care studiază producţia de filme). Cariera sa în cadrul British Council, în domeniul educaţiei şi culturii, a purtat-o prin întreaga lume. A publicat poeme în diferite periodice. Ia parte activă la reuniunile cenaclului  Arlington’s Poetry Café din Ipswich (organizate de Fred Ellis of Poetry Anglia), la emisiunile radio locale şi a participat la Ipswich Music Day şi IpArt Festival. Este membră a Societăţii Poeţilor din Suffolk. A participat la atelierele literare organizate de Heidi Williamson şi Catherine Dell. 
     Sue Wallace-Shaddad observă şi meditează, surprinde momente semnificative atât din viaţa personală, cât şi din viaţa celorlalţi, pictează tablouri cu propriile sale cuvinte.
     Traducere de Daniel Dragomirescu  

     Read more in CLH 2 (34)/March-April 2013