luni, 22 martie 2010

PENTRU CITITORII DIN ROMANIA


REVISTA “ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN”
ŞI MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
Bd. Dacia nr. 12, sector 1, Bucureşti, tel. 021 / 2125846

VĂ INVITĂ SĂ LUAŢI PARTE
VINERI, 9 APRILIE 2010, ORELE 11,00
LA MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
LA LANSAREA NUMĂRULUI 1/IANUARIE-MARTIE 2010

INVITAŢI DE ONOARE SUNT ANA BLANDIANA, ROMULUS RUSAN,
GABRIEL DIMISIANU, ELISABETA ISANOS, LIDIA VIANU, MIHAI CANTUNIARI

PARTICIPANŢII VOR BENEFICIA DE UN PLIANT GRATUIT
DESPRE ACTIVITATEA REVISTEI ŞI VOR PUTEA PRIMI AUTOGRAFE.
RUGĂM PE CEI INTERESAŢI SĂ NE CONFIRME INTENŢIA LOR
DE PARTICIPARE LA "COMENTARII"
SAU LA ADRESA DE E-MAIL: drgdaniel@yahoo.com
VĂ AŞTEPTĂM!

sâmbătă, 20 martie 2010

MULTICULTURAL DIALOGUES / DIALOGOS MULTICULTURALES



“A GOOD BOOK IS ONE IN WHICH
MOST READERS RECOGNIZE THEMSELVES”

Alina-Olimpia MIRON: I don’t know if you are aware of the book containing pornographic passages which was given to 6th graders, but this is the question I pose: how do you recognize or make the difference between a fragment/book with erotic, but very well-written content, and a pornographic one? Meaning: how do you know if the first one is high-quality and the second one utterly bad, though the topic is the same? Does the first one put it more metaphorically? Though I have come across very good books where everything was very explicit.
Daniel DRAGOMIRESCU: Yes, this is indeed a problem, but it isn’t irresolvable. I turn to one of Titu Maiorescu’s arguments: a product with literary pretensions is moral if it is well-written artistically and it is immoral if it is a kitsch. To which I add: Non idem est şi duo dicunt idem or Quod dicet Jovis, non licet bovis. Take this for example: all the masks / dirty things from The Decameron or Rabelais etc., are suitable in the context of first-class artistic creations. And the same masks and sexual mania / fantasies, sexually deviant affairs remain pure obscenities in the texts of authors who have no clue (and never will) whatsoever what artistic creation actually means!
Take Cantuniari’s work: sex permeates his book, but one cannot consider it pornographic as it displays artistic refinement.
I think I might write an article on this in autumn. You too can write a short essay on this topic! This theme is very thought-provoking. However, pornography and obscenity haven’t been invented by postmodern writers! Read Aristophanes or Petronius and you’ll see. Or peruse XVIIIth century libertine French literature. Don’t worry, these guys haven’t discovered anything new under the sun.
A-O. M..: The problem with literature is that there isn’t anything palpable; for example, what does artistic refinement mean? Many would think of it as a very delicate way of addressing the issue, regardless of its nature. And what does well-written from an artistic perspective mean? Books which just sound nice? Which don’t shock one? This is the reason why I have never been into literary theory, because one understands close to nothing, one has no guiding marks. I am the first to admit that all canonical writers are good (both here and abroad) but, honestly, my sole argument is that I have enjoyed their writing and that so many critics can’t have been wrong. Here is where I stop.
D.D.: Your point of view seems very honest to me.
Go to an annual fair, where you can see everything and anything. You’ll see fine ceramics and cheap ceramics (which some might like).The same goes for literary works: they’re not all of a piece! The problem is that contemporary literature is imbued with a deep confusion regarding literary values, because of the critics’ lack of competence and / or honesty who recommend with fake enthusiasm cheap books and ignore valuable works.
In Eminescu’s time and in the interwar period our classical values affirmed themselves; we had competent critics (Maiorescu; Lovinescu, Mihail Dragomirescu, G. Călinescu, Şerban Cioculescu, Vianu, Perpessicius, Streinu etc.), people doing their job with true professionalism and honesty in most cases.
What do critics do today? They say everything good in Romanian literature, from the Văcărescu poets on, is postmodern!!! Or traditionalist. And others, calling themselves critics, apply the principle: me and my crew. This and nothing more. So, one doesn’t know if Ioana Bradea’s novel, Bagău, is a masterpiece or some inflated crap by those who have an interest in it (publishing house, critics, clientele).
How can one not be off the beam and say that, after all, only the Pleasure Principle (a German concept) can give one the exact value of contemporary literary production? I may like Mein Kampf or Copilu' Minune’s1 songs, or Pavel Coruţ’s empty words and declare them masterpieces! I like them!! But laissons tomber ça, for now. I’ll wait a few more years and then write an objective critical history of Romanian literature, one without all the –isms.
In a nutshell: the pleasure principle (which you’ve mentioned) is useful, but IT ISN’T ENOUGH.
A.-O. M.: OK, then what else must be added? Though I’m a dreamer, I am still an organized person and I need clarity and certainty in my life. Leaving aside my liking this and that, what defines a good book? That is precisely what I asked mr. Cantuniari who couldn’t provide me with a concrete answer. All the critics I read in school, high-school and college haven’t managed to make this clear, besides the fact that their language was wayyy too academic (that is, if they wanted to be read by the average man) which I practically had to translated from Romanian into Romanian. The questions seems simple to me: What is a good book? How can you tell?
D.D.: The issue of value has its roots in Antiquity. The first to attempt a solution was Aristotle, in his writings on aesthetics, and later Nicolas Boileau in Art poetique etc. On Romanian territory - Titu Maiorescu in his works on aesthetics. Our need for certainties – yours, in this case – is understandable. The issue is very complicated, as today’s books have become utterly eclectic and have abandoned almost every criteria (aesthetic, but also axiological and ethical) imposed by the millenary experience of literary creation. What can one expect when forms are bereft of their essence, when the play on words and originality is drowned, and every possible rubbish stands for solid creation, based on vocation and vision, as well as on one’s capacity of skilfully processing the lexical material one’s language offers?
Except for the Pleasure Principle (I think the German equivalent is Lustprinzip), when evaluating a literary creation – if it’s great or cheap - , we also need to check the use of the words in the text, but one has to sense it in order to differentiate silly scrabbling from language virtuosity (see Dante, Rabelais, Creangă or Sadoveanu). You, as specialist in literary translations, are entitled to better appreciate the value of a book, depending on the respective language. And here’s a second criteria for establishing the quality of a book (besides the Pleasure Principle). Another criteria is the formative capacity of the creation, which one must never underestimate. Homer’s Iliad formed the mind and soul of many generations in Greece’s Golden Era. Its impact on the collective mental state was huge. The same goes for the Divine Comedy, Don Quixote, Hamlet, The Brothers Karamazov etc.
Moreover, to me, a good book isn’t one in which you can recognize the author, but one in which most readers recognize themselves. Now you have a little – though not perfect - compass to guide you in this mesmerizing world of books!

Tradus de: ALINA-OLIMPIA MIRON
Translated by: ALINA-OLIMPIA MIRON

NOTES
1 A singer of what most Romanians consider cheap music.
________________________________

“O CARTE BUNĂ ESTE CARTEA
ÎN CARE SE RECUNOSC CEI MAI MULŢI CITITORI”

Alina-Olimpia MIRON: Nu ştiu dacă ai prins faza cu cartea cu pasaje pornografice care a fost dată unor olimpici de română de a 6-a, însă pun următoarea întrebare: cum faci diferenţa dintre un pasaj/carte cu conţinut erotic, dar literară, bine scrisă, şi un pasaj pornografic? Adică, de unde ştii că primul e de calitate, deşi vorbeşte despre sex, şi al doilea e de calitate joasă, deşi vorbeste despre acelaşi subiect? În primul e mai metaforic? Deşi am citit cărţi foarte bune unde era totul pe faţă.
Daniel DRAGOMIRESCU: Da, e o problemă aici, dar nu e de nerezolvat. Recurg la un argument utilizat cândva de Titu Maiorescu: un produs cu pretenţii literare este "moral" dacă este bine realizat din punct de vedere artistic şi este "imoral" dacă este un kitsch. La care eu mai adaug ceva: "Non idem est si duo dicunt idem" sau "Quod dicet Jovis, non licet bovis". Uite, ca exemplu: toate măscările / lucrurile "deocheate" din Boccaccio sau din Rabelais etc. sunt la locul lor în contextul unor creaţii de artă de înaltă clasă. Şi aceleaşi măscări şi deliruri sexuale / fantezii, chestii deviante în materie de sex etc. rămân pure obscenităţi în textele unor autori care habar nu au şi nu vor avea vreodată de ce înseamnă, de fapt, creaţia artistică!
Şi la Cantuniari este destul sex, dar cartea lui nu aş putea spune că este una pornografică, fiindcă are rafinament artistic. Cred ca m-ai stârnit pe această temă şi am să scriu ceva pe la toamnă. Şi tu poţi face un mic eseu! E o temă incitantă. Dar pornografia şi obscenităţile nu-s invenţia postmoderniştilor nicidecum! Citeşte-l pe Aristofan sau Petronius şi o să vezi. Sau literatura sec. al XVIII-lea, cel aşa de libertin, francez. Fii liniştită, băieţii ăştia n-au descoperit nimic nou sub soare.
A-O. M..: Problema cu literatura e că nu ai nimic concret; de exemplu, ce înseamnă rafinament artistic? Multă lume ar crede că e vorba de o manieră foarte delicată de a pune problema, indiferent care o fi ea. Şi ce înseamnă bine realizat din punct de vedere artistic? Care sună bine? Care nu te şochează? De asta nu mi-a plăcut teoria literară, pentru că nu înţelegi mai nimic, n-ai repere. Eu admit că toţi autorii canonici sunt buni (şi străini şi ai noştri), însă, sincer, singurul meu argument este că mie mi-au plăcut şi că nu e posibil ca atâţi critici să se fi înşelat. Mai mult de atât nu ştiu.
D.D.: Punctul tău de vedere îmi pare foarte onest. Păi ia du-te tu într-un bâlci anual, unde se vând de toate. O să vezi acolo ceramică populară de bună lucrătură artistică şi ceramică lucrată fără nici un gust (care unora s-ar putea să le placă). Aşa şi cu creaţiile literare: nu toate-s o apă şi un pământ! Problema este că în literatura contemporană domneşte o mare confuzie de valori, datorită lipsei de competenţă şi/sau onestitate a criticilor, care recomandă cu fals entuziasm scrieri de doi bani şi ignoră creaţii de valoare. La vremea lui Eminescu şi în epoca interbelică, atunci când s-au afirmat valorile noastre "clasice" erau critici competenţi (Maiorescu, Lovinescu, Mihail Dragomirescu, G. Călinescu, Şerban Cioculescu, Vianu, Perpessicius, Streinu etc.) care îşi făceau meseria cu profesionalism şi onestitate, în cele mai multe cazuri.
Azi un critic ce face? Zice că tot ce-i bun în literatura română, de la poeţii Văcăreşti încoace, este de factură postmodernistă!!! Sau tradiţionalist-păşunistă, în cazul contrar. Iar alţii, ce-şi zic şi ei "critici", aplică principiul: "eu cu gaşca mea". Atât şi nimic mai mult. Aşa încât nu mai ştii dacă romanul Bagău de Ioana Bradea este o capodoperă sau un rahat umflat cu pompa de cei interesaţi (editură, critici, clientelă).
Păi, cum să nu te declari debusolat şi să spui că până la urmă doar Principiul Plăcerii (un concept nemţesc şi ăsta) ne poate da măsura exactă a valorii producţiei literare actuale? Chestia e că mie poate să-mi placă Mein Kampf sau manelele lui Copilu' Minune, ori peltelele lui Pavel Coruţ şi să le declar suveran capodopere absolute! Păi dacă mie îmi plac?!?
Dar “laissons tomber ça”, deocamdată. Mai aştept câţiva ani şi am să mă apuc şi eu să scriu o istorie critică a literaturii române, fără partizanate şi fără alte "isme".
Scurt: principiul plăcerii produse de o operă (pe care l-ai invocat) este util, dar nu este suficient.
A-O. M..: OK, şi atunci ce mai trebuie adăugat pe lângă principiul plăcerii? Deşi sunt de felul meu o maaaaare visătoare, totuşi sunt o persoană organizată, care are nevoie de lucruri clare. Adică, lăsând de o parte că mie îmi place aia şi aia, ce defineşte o carte de calitate? Asta l-am întrebat şi pe domnul Mihai Cantuniari, care nu a putut să-mi dea un răspuns concret. Toţi criticii pe care i-am citit în şcoală, liceu, facultate, pe lângă faptul că au întrebuinţat un limbaj muuult prea academic (asta dacă voiau să fie citiţi şi de oamenii de rând) pe care efectiv trebuia să-l traduc din română în română, nu au reuşit să-mi clarifice exact lucrul ăsta, întrebarea asta care mi se pare una simplă. Ce este o carte bună? Cum îţi dai seama?
D.D.: Problema valorii este veche.
Primul care a încercat să o rezolve a fost Aristotel, în Estetica, iar mai târziu a făcut-o Nicolas Boileau în Art poetique etc. La noi - Titu Maiorescu în lucrările sale estetice. E de înţeles nevoia noastră - a ta, în cazul de faţă - de certitudini.
Problema este foarte complicată, fiindcă azi creaţia literară a devenit foarte eclectică şi a abandonat cam toate criteriile (estetice, dar şi axiologice, etice) impuse de experienţa milenară a creaţiei literare. La ce te poţi aştepta, atunci când forma este ruptă de fond, când jocul cu vorbele şi originalitatea cu orice preţ, şi toate abţibildurile posibile ajung să ţină loc de creaţie temeinică, bazată pe vocaţie şi viziune, precum şi pe capacitatea de a prelucra cu meşteşug materialul lexical oferit de limbă?
Cred că, în afară de Principiul Plăcerii (Lustprinzip pare-mi-se că-i zice în nemţeşte, nu-s sigur), în evaluarea unei opere literare - că-i bună sau e de doi bani - , mai trebuie să ne uităm la calitatea valorificării Cuvintelor în text, dar pentru asta trebuie să ai un simţ special, ca să distingi simpla maimuţăreală de virtuozitatea de limbaj (vezi Dante, Rabelais, Creangă ori Sadoveanu). Tu, ca specialistă în traduceri literare, eşti în măsură să apreciezi cel mai bine valoarea unei creaţii în funcţie de limbaj. Iată un al doilea criteriu de a stabili care carte e mai bună şi care mai proastă, pe lângă cel al Plăcerii. Alt criteriu este capacitatea formativă a operei, care nu e deloc de subestimat. Iliada lui Homer a format mintea şi sufletul multor generaţii din Grecia epocii de aur. A avut un impact major în mentalul colectiv. Aşa Divina Comedie, Don Quijote, Hamlet, Fraţii Karamazov etc.
Apoi, cred că o carte bună nu este cartea în care îl poţi recunoaşte pe autor, ci cartea în care se recunosc, în datele lor omeneşti esenţiale, cei mai mulţi cititori. Uite că ţi-am pus la îndemână o mică busolă care, chiar dacă nu-i perfectă, te ajută să te descurci în abracadabranta lume a cărţilor!

joi, 18 martie 2010

CONTEMPORARY POETRY: EFIGENIA COUTINHO (BRAZIL)



TORMENTO

Antes de partir, te beso con Ternura.
En mis ojos prometo nueva Ventura:
Del sueño esplendoroso, Amor y Pasión pura,
siendo este afecto con infinita hermosura...

Bienvenido, con la primera luz del día,
nuevo Futuro, tonos acuarelas y melodía.
Al atardecer, proclamo Adiós al Día,
Ven noche de luna, por la plata te irradia.

Te soñé, con gracia, regocijo y candidez,
Canté cantinelas de singular blandura,
manifestando nobleza, en la mente pura...

El Sueño se desvanece, sufriendo rompimiento.
Oh! la inseguridad de este infernal sentimiento.
¡El día de decír Adiós , gran tormento!...

ZBUCIUM

Înainte de plecare, te sărut cu Tandreţe.
În ochii mei promit un nou Noroc:
Din somnul lucitor, Iubire şi Pasiune adevărată,
fiind acestă afecţiune de o frumuseţe infintă…

Bun venit, cu prima lucire a zilei,
nou Viitor, tonuri acuarelă şi melodie.
La asfinţit, îmi iau Rămas bun de la Zi,
Clar de lună, vino, fărîmiţează-te în argint.

Te-am visat, cu haz, veselie şi candoare,
Am cîntat cantilene de o blîndeţe rară,
arătînd nobleţe, în mintea pură…

Visul se risipeşte, suferind ruptură.
Oh! nesiguranţa acestui infernal sentiment.
Ziua Despărţirii, ce zbucium!...

STRUGGLE

Before my departure, I kiss you Tenderly.
In my eyes I promise a new Fortune:
From the glittering dream, Love and true Passion,
being this infinitely beautiful affection …

Welcome, with the first daylight,
new Future, water color tones, and melody.
At sunset, I say Goodbye to the Day,
Come, moonlit night, crumble into silver.


I dreamt of you, full of spirit, cheer and grace,
I sang songs of unique kindness,
showing nobility, in the pure mind…

The Dream vanishes, leaving rupture behind.
Oh! the insecurity of this infernal feeling.
The day we say Goodbye, what a struggle!...
_____________________________

Efigênia Coutinho:
SOBRE A POESIA
ON THE POETRY
DESPRE POEZIE

A poesia será sempre um meio de comunicação de sentimentos
na escrita. Eu tenho um ritmo pessoal, operando desvios de
ângulos, mas sem perder de vista a tradição, procurando atingir o
núcleo da idéia essencial, a imagem mais direta possível,
abolindo as passagens intermediárias. Certa da extraordinária
riqueza da metáfora - tratei de instala-lá nos meus poemas, com
toda a sua carga e força emocional!
_____________________________

Poetry will always be a way of expressing feelings in
writing. I have a personal rhythm, I operate deviations of
perspectives, but without leaving tradition apart. I try to reach
the nucleus of the essential idea, the most straightforward
image, avoiding the intermediary passages. Being certain about
the richness of the metaphor, I tried to use it in my poems, with
all its symbolism and emotional force!
_____________________________

Poezia va fi mereu un mijloc de comunicare a sentimentelor
în scris. Eu am un ritm personal, operez deviaţii de unghiuri,
dar fără a pierde din vedere tradiţia, încerc să ating nucleul
ideeii esenţiale, cea mai directă imagine cu putinţă, las
deoparte pasajele intermediare. Convinsă de extraordinara bogăţie
a metaforei – am încercat să o instalez în poeziile mele, cu
toată încărcătura sa şi cu forţa sa emoţională!

Traducător: Florentina Yvonne Penciu
Corector: Mircea Filimon

sâmbătă, 13 martie 2010

IMPORTANT!



THIS WEEKEND THE FIRST 2010 ISSUE (JAN-MARCH) OF ‘CONTEMPORARY & LITERARY HORIZON’ MAGAZINE CAME OUT
IT ALSO FEATURES THE ROMANIAN-SPANISH SUPPLEMENT ‘EL BOLETIN DEL AUTOR’ NO. 1/2010
A MAGAZINE WITH AN INTERNATIONAL EDITORIAL TEAM
A LIMITED STOCK EDITION FOR VALUABLE READERS
PRICE: 10 EUROS / 15 DOLLARS PER COPY (SHIPPING INCLUDED)
PAY VIA PAYPAL AT THE FOLLOWING ADDRESS:
biggyshor@gmail.com

ERRATUM


VISIT THE SITE "PALITRA" (GALINA NIKOLOVA)
AT THE FOLLOWING ADDRESS:
galyaart.blogspot.com/

GALINA NIKOLOVA-IVANCHEVA is an artist and writer from Veliko Tarnovo, Bulgaria. She has a PhD in Science of Art and Fine Arts. Since this year she has been a contributor of CONTEMPORARY HORIZON MAGAZINE.

luni, 8 martie 2010

A SELF PORTRAIT BY GALINA NIKOLOVA (BULGARIA)


BRAZILIAN HORIZONS: OSWALDO ANTÔNIO BEGIATO



GREGORIAN SONG
To the virgin I bring flowers,
Today I almost ask for nothing;
Nor to come, nor to vanish,
Nor to prey, nor to deny.

Just to give me back the song
Stolen from my ears.
I’m like a stave without lines
A Gregorian song missing its harmonium.

CANTO GREGORIANO
Virgem, a quem flores trago,
Hoje quase nada peço;
Nem que venha, nem que suma,
Nem que reze, nem que negue.

Só me devolva a canção
Roubada de meus ouvidos.
Findo-me pauta sem claves,
E cantochão sem órgano.

CÂNTEC GREGORIAN
Fecioarei, cărui îi duc flori,
Astăzi aproape că nu-i mai cer nimic;
Nici să vină, nici să dispară,
Nici să se roage, nici să nege.

Doar să-mi dea înapoi cântarea
Furată auzului meu.
Sunt ca un portativ neliniat,
Un cântec gregorian fără orgă.

SEMNE VITALE
Mai întâi s-a născut băiatul,
Pe pământ, la câmp;
Apoi s-a născut poetul,
Pe pământul sfinţilor;
Ultimul a fost omul
Pe pământul strugurilor.

Din cauza asta poezia lui e
Un pic ca o sămânţă,
Un pic ca o promisiune,
Un pic ca o recoltă.

SINAIS VITAIS
Primeiro nasceu o menino,
Na terra, na roça;
Depois nasceu o poeta,
Na terra da santa;
Por último o homem
Na terra da uva.

Por isso sua poesia é
Um pouco semente,
Um pouco promessa,
Um pouco colheita.

VITAL SIGNS
First the child was born
On land, in the country side,
Then the poet was born
On the land of the saints;
The last was the man
On the land of grapes.

This is why his poetry is
A bit like a seed,
A bit like a promise,
A bit like a harvest.

Romanian and English versions: Laura ADAM
Proofreader: Cristina COSTIN
_____________________________
ABOUT THE AUTHOR
DESPRE AUTOR

Oswaldo Antônio Begiato (born 1953, Mombuca - Sao Paulo) is a Brazilian poet. He writes from sixties. His work contains sonnets, haiku, poems and other literary writings.

Oswaldo Antônio Begiato (născut 1953, Mombuca – statul Sao Paulo) este un poet brazilian. A început să scrie din anii ‘60. Opera sa cuprinde sonete, haiku, poeme şi alte scrieri literare.

PEQUENA BIOGRAFIA / A SELF PORTRAIT
Nasci, sob o signo de escorpião, em 26 de outubro do ano de 1.953, na cidade de Mombuca, um pequeno encanto no canto interior do Estado de São Paulo.
Menor que a cidade só eu mesmo.
Ainda pequeno vim para Jundiaí, também São Paulo, Terra da Uva, da qual experimentei o sabor do frutoe jamais a deixei.
Nela me fiz advogado sem banca, aposentado sem queixas e onde perambulo até hoje, buscando, perdidas nas sarjetas, as palavras que me usam para escrever poesias.
Links em que os amigos podem me ler:
Meu Blog Pessoal: http://.oabegiato-poesias.blogspot.com/
Recanto das Letras: http://recantodasletras.uol.com.br/autores/oabegiato
Minha Comunidade no Orkut: http://www.orkut.com.br/main#community.aspx?cmm=83397153

miercuri, 3 martie 2010

WELSH PERSPECTIVES: BYRON BEYNON


LETTERS TO RAYMOND GARLICK
The last time I heard R S Thomas read his poems was in
December 1995 at the Purcell Room, London. Introduced as Wales's
greatest living poet, his sharp, immediate reply was “Madam
Chairman, to characterise me thus is to do a great injustice to
the good poets who write in the Welsh language.” I believe his
lack of confidence to write poetry in Welsh (although he did try
to write a few poems) and having been deprived of the Welsh
language as a child (he was to learn the language as an adult)
was for him a constant sadness. In a letter from December 1982 he
writes “MacMillan are bringing out a selection of later poems to
balance the earlier selection. I wish they were in Welsh.”
Born in Cardiff in 1913 (his father a merchant seaman, his
mother as depicted in his memoirs as overbearing) he became a
priest, and by the time of his death in 2000 he had published
over 20 books of poetry and had been nominated for the 1996
Nobel Prize for Literature. Gomer has now published this
invaluable collection of letters (152 in total) covering a period
of almost 50 years from a great and modest poet to a central
figure in English-language literature in Wales, the poet, critic,
editor, Raymond Garlick.
By reading through these letters, greater appreciation and
insights into Thomas's life and works can be gleaned.
Characteristics emerge, such as his modesty, for example, in 1956
he writes from Machynlleth about Garlick's editorial in Dock
Leaves regarding “Song at the Year's Turning” - “It is very good
of you to devote so much space to my book and I feel most
unworthy of it.” And again in a letter from 1983: “It was kind
and generous of you to write as you did and I am indeed grateful.
The only snag is that I honestly don't recognise myself in the
portrait you have drawn. There is certainly no feeling of
achievement at all, but rather of a falling short of what I would
have wished to achieve. The sort of yard-sticks I have used have
been Bateau Ivre, Le Cimetière Marin, Sailing to Byzantium,
Geronation etc. And when one falls short of those, one knows one
hasn't been chosen.”
His sense of humour, too, comes across as in 1992 he says
“In Greece we pursued God up Olympos, but he vanished, as always,
into thin air.” Again, in the same letter “we did have one
downpour on Olympos. Perhaps God is a monkey after all. They
like to urinate at strangers.”
Events unfold, passing thoughts are disclosed, factual
details are given, the ordinary, the everyday, his reactions to
travel, politics, literature, family life, the regular December
or Christmas letter:
“I hope you can continue with “Dock Leaves” - I would
suggest that you keep it small, but rich.” (July 1951)
“It is good to be by the sea at Christmas” (December 1968)
“And Prytherch, then, was he a real man? I have never been
quite sure about his existence – he is certainly dead now!”
(March 1969)
“I have just been reading in London with a Norwegian poet.
As Fraser Steel kindly put it: “He's even older than you are”.
So we made a good pair.” (December 1983)
“It was strange to see Dubai, a new modern city rising out
of the desert” (December 1996)
The book also comes with a fine, illuminating introduction
by Jason Walford Davies, plus generous informative notes and
references.
Finally, on a personal note, the first time I heard RST read
was again in London, this time in December 1983 at the Arts
Theatre near Leicester Square with Olav H. Hauge (the Norwegian
poet mentioned earlier). I did have the opportunity to speak to
RST in Welsh, it was then that I noticed and remember how more
relaxed and outgoing he became as he spoke Welsh.

R.S. Thomas Letters to Raymond Garlick 1951 – 1999 edited
by Jason Walford Davies: Gomer Press, Ceredigion SA44 4JL:
orders@gomer.co.uk / 206 pp/£16.99/ISBN978 1843238263
___________________________________

SCRISORI CĂTRE RAYMOND GARLICK
Ultima oară când l-am auzit pe R. S. Thomas citindu-şi
poemele a fost la Purcell Room la Londra, în decembrie 1995.
Prezentat ca fiind cel mai mare poet în viaţă al Ţării Galilor,
răspunsul său tăios a venit rapid „Doamnă Preşedinte, a mă
caracteriza în acest mod înseamnă a face o mare nedreptate
poeţilor buni care scriu în galeză.” Cred că lipsa lui de
încredere în a scrie poezii în galeză (deşi a încercat să scrie
câteva) şi faptul de a fi fost privat de limba galeză pe când era
copil (avea să înveţe limba mai târziu ca adult) au fost pentru
el motive de tristeţe. Într-una dintre scrisorile din decembrie
1982 el scrie „MacMillan va scoate o selecţie de poeme recente
pentru a echilibra selecţia compusă din poemele mele timpurii.
Mi-aş dori să fie în galeză.”
Născut în Cardiff în 1913 (tatăl marinar pe o navă
comercială, mama aşa cum e descrisă în memoriile sale o femeie
autoritară) devine preot şi, până la moartea sa în 2000, a
publicat peste 20 de cărţi de poezie şi a fost nominalizat în
1996 pentru Premiul Nobel pentru Literatură. Gomer a publicat
acum această colecţie extrem de valoroasă a corespondenţei sale
(152 scrisori în total) acoperind o perioadă de timp de
aproximativ 50 de ani, de la marele poet modest la figura
centrală din literatura de limbă engleză din Ţara Galilor,
poetul, criticul, redactorul, Raymond Garlick.
Citind aceste scrisori, se poate observa o mai mare
apreciere şi profunzime a vieţii şi operei lui Thomas. Apar
anumite trăsături, precum modestia sa, de exemplu, în 1956 el
scria de la Machynlleth despre editorialul lui Garlick din Dock
Leaves privind „Cântec la trecerea dintre ani” – „Este foarte
amabil din partea dumneavoastră să acordaţi atât de mult spaţiu
cărţii mele şi mă simt nedemn de o asemenea atenţie.” Şi iarăşi
într-o scrisoare din 1983: „Aţi dat dovadă de o mare amabilitate
şi generozitate când aţi scris ceea ce aţi scris şi vă sunt
foarte recunoscător. Singurul necaz ar fi că sincer eu nu mă
recunosc în portretul schiţat de dumneavoastră. Cu siguranţă nu
există niciun sentiment de realizare, ci mai degrabă un sentiment
de neîndeplinire a ceea ce eu mi-am dorit să realizez. Genul de
etaloane pe care eu le-am folosit au fost Corabia Beată,
Cimitirul Marin, Navigând spre Bizanţ, Gerontion etc. Şi când nu
te ridici la înălţimea acestora, ştii că nu ai fost ales.”
Şi simţul umorului se face simţit atunci când în 1992 afirmă
„În Grecia l-am urmărit pe Dumnezeu pe muntele Olimp, dar a
dispărut, ca de obicei, în neant.” Iar, în aceeaşi scrisoare „am
prins o ploaie torenţială pe Olimp. Probabil Dumnezeu este o
maimuţă până la urmă. Lor le place să urineze pe străini.”
Evenimentele se desfăşoară, gânduri trecătoare sunt
dezvăluite, detalii oferite, lucruri obişnuite, cotidiene,
reacţiile sale faţă de călătorii, politică, literatură, viaţa de
familie, acel decembrie normal sau scrisoarea de Crăciun:
„Sper că veţi continua cu „Dock Leaves” – sugestia mea ar fi
să o menţineţi redusă dar bogată.” (iulie 1951)
„Este bine să fii pe ţărmul mării de Crăciun” (decembrie
1968)
„Şi atunci, Prytherch era un bărbat adevărat? Niciodată nu
am fost complet sigur de existenţa sa – cu siguranţă este mort
acum!” (martie 1969)
„Tocmai am citit la Londra împreună cu un poet norvegian.
După cum a afirmat cu amabilitate Fraser Steel: „El este chiar şi
mai bătrân ca tine”. Aşa că formam o pereche pe cinste.”
(decembrie 1983)
„A fost ciudat să văd Dubaiul, un oraş nou şi modern
înălţându-se din deşert” (decembrie 1996)
Cartea include şi o prefată frumoasă, edificatoare, scrisă
de Jason Walford Davies, plus note informative şi referinţe
detaliate.
În încheiere, ca o notă personală, îmi amintesc că prima
dată când l-am auzit pe RST citind a fost tot la Londra, de data
aceasta în decembrie 1983 la Arts Theatre aproape de Leicester
Square împreună cu Olav H. Hauge (poetul norvegian menţionat mai
devreme). Am avut ocazia să îi vorbesc lui RST în galeză, şi
atunci mi-am dat seama şi îmi aduc aminte acum cât de relaxat şi
de deschis devenise în timp ce vorbea această limbă.

R.S. Thomas Scrisori către Raymond Garlick 1951 – 1999
editat de Jason Walford Davies: Gomer Press, Ceredigion SA44 4JL:
orders@gomer.co.uk • 206 pp/£16.99/ISBN978 1843238263

Traducător: Mădălina Andrei
Corector: Mircea Filimon

CONTEMPORARY HORIZON MAGAZINE - EL CAFE DEL AUTOR