EL FINAL DE LA UTOPÍA
Como avanza el subtítulo, Sobre un país desaparecido, La Torre es la epopeya del hundimiento de la República Democrática Alemana. Uwe Tellkamp (Dresden, Alema-nia, 1968) conoce por experiencia los ambientes que recrea y sabe transmitir con verosimilitud diálogos y situaciones: sitúa la acción en un barrio residencial de su ciudad natal y sus protagonistas representan la burguesía intelectual entre la que él creció, uno de los cuales –Christian- comparte con el autor rasgos biográficos. La novela - Deutscher Buchpreis 2008 - arranca en 1982, un mes después de la muerte de Brezhnev, y acaba el 9 de noviembre de 1989 - , con la caída del muro. En casi novecientas páginas Tellkamp se despacha a gusto con un diferenciado y amplio repertorio de personajes, todo un espectro de actitudes y posiciones ideológicas en los últimos años de la RDA.
La arquitectura de tan amplia panorámica se sustenta sobre todo en tres caracteres: el adolescente, bachiller y soldado Christian Hoffmann, su padre, Richard, médico, y su tío Meno Rohde, biólogo de formación, investigador frustrado por no cumplir con los obligados requisitos de estricta fidelidad a la nomenklatura, y lector en una edito-rial. En torno a estos tres pilares, que le permiten dar cuen-ta sobre todo del mundo de la edición y la censura, de la sanidad y del militar en el antiguo satélite de la Unión Soviética, el autor despliega otro sinfín de personajes, que nos acercan a los sombríos matices de una sociedad bur-guesa intelectual que cree en el humanismo y en el libre-pensamiento y se encierra en sí misma para protegerse de la atmósfera hostil que reina en su país entre los muros de las decadentes mansiones, otro tiempo esplendorosas, que ahora se ven obligados a compartir por imposición socia-lista. A ello remite el título, que alude a la vez al aisla-miento en la torre de marfil y a la Sociedad de la Torre del Bildungsroman de Goethe Los años de formación de Wil-helm Meister. Es patente la intención de dejar constancia de los rasgos más negros característicos de la RDA, así como el esfuerzo de hacerlo con objetividad y sin ira: los problemas de las viviendas compartidas, la dolorosa des-confianza de todos hacia todos por el espionaje generalizado en el estado policial, la censura editorial, las separaciones familiares, los intentos de huída, los chantajes, los entresijos de la propaganda, los mecanismos de defensa - desde la sutileza en la escritura hasta el cinismo -, las concesiones hasta la humillación de todo aquél que pretende estudiar una carrera, los constantes sobornos integrados en la vida cotidiana, el deterioro medioambiental por la grave contaminación.
El lector agradecerá sin duda la pormenorizada proliji-dad de los ambientes que le permitirán hacerse una idea ajustada del panorama político, social y humano de la Alemania del Este. Sin embargo la novela peca a mi modo de ver de innecesaria reiteración, sin la cual se mantendría igualmente la visión panorámica.
Estilísticamente la novela se sirve de la técnica de mon-taje: cada uno de los personajes principales narra desde su punto de vista personal, se alterna el estilo indirecto con las extensas entradas del diario de Meno Rohde y con el flujo de conciencia, sobre todo hacia el final, en que el realismo predominante da paso a algunas escenas surrea-listas. Asimismo Tellkamp compagina momentos de es-cueta sintaxis en los diálogos con otra larguísima y enreve-sada, a su vez con largos incisos intercalados.
Tellkamp se ganó el reconocimiento literario en su país sobre todo a partir de la concesión del Premio Ingeborg Bachmann 2004 precisamente por su soberano manejo de los estilos lingüísticos, con un capítulo de su proyecto de novela Der Schlaf in den Uhren. Posiblemente sea la capacidad para desarrollar diferentes registros, – argot funcionarial, el grosero de algunos soldados o el dialecto sajón, entre otros - , una de las mejores cualidades de la novela original, que se pierde forzosamente en la traducción española. Al lector en español no familiarizado con la historia de la RDA y las claves de su vida cotidiana, sirven de gran ayuda las frecuentes aclaraciones a pie de página con que la traductora dota a su versión. No sale tan airosa, sin embargo, en la tarea de la difícil traducción a la que se enfrenta, contaminada demasiado a menudo de calcos alemanes léxicos y sintácticos. La Torre es la primera novela de Tellkamp que se publica en España, también en catalán (Empuries 2011).
SFÂRŞITUL UTOPIEI
Aşa cum sugerează subtitlul, Sobre un país desapareci-do, La Torre este epopeea prăbuşirii Republicii Democrate Germane. Uwe Tellkamp (Dresda, Germania, 1968) cunoaşte din experienţa proprie ceea ce evocă şi transmite în mod verosimil: plasează acţiunea într-un cartier rezidenţial din oraşul său natal iar protagoniştii reprezintă burghezia intelectuală unde a crescut, cu unul dintre aceştia – Christian – autorul împărtăşind anumite trăsături biografice. Romanul - Deutscher Buchpreis 2008 – începe în 1982, la o lună după moartea lui Brejnev, şi se sfîrşeşte la 9 noiembrie 1989, odată cu căderea Zidului de la Berlin. Pe aproape nouă sute de pagini, Tellkamp dsefăşoară în voie un repertoriu diferenţiat şi amplu de personaje, repre-zentînd un spectru larg de atitudini şi poziţii ideologice din ultimii ani ai RDG.
Arhitectura unei panorame aşa de ample se susţine în principal pe trei personaje: adolescentul, bacalaureatul şi soldatul Christian Hoffmann, tatăl său, Richard, medic, şi unchiul său Meno Rohde, biolog ca formaţie, investigator frustrat că nu îşi îndeplineşte obligaţiile cerute de stricta fidelitate faţă de nomenclatură, şi lector la o editură. În jurul acestor trei piloni, care permite să se vorbească des-pre lumea editurilor şi a cenzurii, despre sănătate şi despre problemele militare din fostul satelit al Uniunii Sovietice, autorul înfăţişează multe alte personaje care ne pun în faţă cele mai întunecate nuanţe ale unei societăţi burgheze intelectuale, care crede în umanism şi în libera cugetare şi se închide în sine însăşi, spre a se proteja de atmosfera ostilă care domină în ţara sa între pereţii vilelor delabrate, splendide în alte vremuri, acum forţate să fie redistribuite după dispoziţiile comuniste. La acest lucru se referă titlul, care trimite deopotrivă la izolarea în turnul de fildeş şi la Societatea Turnului din bildungsromanul lui Goethe, Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister. Este evidentă intenţia de a înregistra caracteristicile cele mai întunecate ale fostului RDG, precum şi efortul de a o face cu obiectivitate şi fără ură: problema locuinţelor comune, dureroasa neîncredere a tuturor în toţi ceilalţi prin spionajul generalizat în statul poliţienesc, cenzura, separarea familiilor, şantajul, vicleniile propagandei, mecanismele de apărare – de la subtilitatea scriiturii la cinism - , concesiile împinse pînă la umilinţa celui care doreşte să facă o carieră, darea şi luarea de mită integrate în modul de viaţă cotidian, degradarea mediului înconjurător prin contaminare gravă.
Cititorul va aprecia cu siguranţă meticulozitatea des-crierii mediului, care îi permite să îşi facă o idee precisă despre panorama politică, socială şi umană a Germaniei de Răsărit. Totuşi romanul păcătuieşte din punctul meu de vedere prin reluările inutile, fără de care viziunea panoramică nu ar avea nimic de suferit.
Stilistic, romanul foloseşte tehnica montajului: fiecare personaj principal narează din punctul său de vedere, în alternanţă cu stilul indirect, cu notaţiile extinse din jurnalul lui Meno Rohde şi cu fluxul conştiinţei, pînă la final, în care realismul predominant lasă loc unor scene suprarealiste. De asemenea, Tellkamp combină momente de sintaxă concisă în dilogurile lungi şi complicate la rîndul lor cu secvenţe intercalate.
Tellkamp şi-a cîştigat renumele literar în ţara sa în special din momentul cînd a obţinut Premiul Ingeborg Bachmann 2004, în special pentru utilizarea remarcabilă a registrelor stilistice, într-un capitol al proiectului de roman Der Schlaf in den Uhren / Somnul din ceas. Capacitatea dezvoltării diferitelor registre – argou al funcţionarilor publici, limbajul militar trivial sau dialectul saxon, printre altele – este probabil una dintre calităţile deosebite ale romanului original, care se pierde prin traducere. Cititorului spaniol care nu este familiarizat cu istoria RDG-ului şi cu modul de viaţă cotidian, îi sunt de mare ajutor frecventele note de subsol (datorate traducătoarei). Nu este ceva prea comod, totuşi, în munca de traducere, contaminată uneori cu calcurile germane lexicale şi de sintaxă. Turnul este primul roman de Tellkamp care se publică în Spania, şi de asemenea în limba catalană (Empuries 2011).
Traducere de Daniel Dragomirescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu