vineri, 14 ianuarie 2011

BRAZILIAN HORIZONS: LUCIANA LHULLIER


TO POE, WITH LOVE
Pasts thrown upon them
Two women in a falling House.
Wrinkles, smells, dust, darkness
Time leaves its marks. Merciless.

The House moans. The women hurt.
Oozing wounds on the walls.
Wasted lives and madness.
No sign of tomorrow.
In every drawer, in every cupboard, boxes of sadness
Under the carpets, fragments of sorrow.

Men have come and gone
Scared and fragile.
Inhabiting their dreams, terrorizing their sleep,
The true lord of the castle rules,
The one-eyed feline.

One day the youngest lady finds the attic.
Ages spent looking for that in this nightmarish maze.
The door opens and she sees her long lost treasure, black and perfect.
Downstairs the old one lies motionless in her bed, empty of life.
Her eyes unable to throw her invisible web of accusing gaze.

The woman in the attic peels off her own skin.
Echoing from her chest, the storytelling heart, beating faster and faster.
She pulls down her beloved, true cover
And it falls gently on its again beautiful master.

Through the open window, out she flies
Flapping her wings in mad happiness.
For a moment she looks down on the prison she´s inhabited before
And screams against the wind: I´m the Raven Lady, forever and ever will be, 
and my body and soul, my whole existence, shall be locked…nevermore.”

CU  DRAGOSTE,  PENTRU  POE
Acoperite de clipe trecute,
Două femei într-o Casă ce cade.
Riduri, mirosuri, praf, întuneric
Timpul se face simţit. Nemilos.

Casa suspină. Femeile suferă.
Iar rănile lor se preling pe pereţi.
Vieţi irosite şi nebunie.
Nici urmă de mâine.
În fiece sertar, în fiece dulap, cutii cu melancolie
Pe sub covoare, fragmente de durere. 

Bărbaţii au fost şi s-au dus
Temători şi fragili.
Locuindu-le visele, tulburându-le somnul,
Adevăratul castelan domneşte,
Felină cu un singur ochi.

Într-o zi mai tânăra doamnă descoperă podul.
De secole îl caută în acest labirint de fiori
Uşa se deschide, ea zăreşte de mult uitata comoară, neagră, perfectă.
Mai jos, bătrâna doamnă zace pe pat nemişcată, golită de viaţă.
Pânza nevăzută a ochilor săi nu i-o poate azvârli ameninţător. 

Femeia din pod îşi sfâşie carnea 
Răsunându-i în piept, inima ce povesteşte îi bate mai năvalnic
Ea-şi scoate mult iubita, adevărata mască
Ce-alunecă uşor pe-al ei stăpân tot falnic. 

Pe fereastra deschisă îşi ia zborul 
Dând din aripi cu-o bucurie nebună.
Preţ de o clipă priveşte în jos temniţa unde-a stat odată
Şi strigă în vânt: Sunt domniţa Corb, şi voi rămâne de-a pururi şi-n veci,
Iar trupul şi sufletul meu, întreaga-mi fiinţă, nu vor mai fi captive…niciodată.

Traducere de Teodora Gheorghe
Corector: Iulian Trandafir

       ABOUT THE AUTHOR/DESPRE AUTOARE
   Luciana Lhullier este o poetă şi publicistă contemporană din Brazilia. Activează ca profesoară la Universitatea din Passo Fundo şi ca translatoare la Willow Translations Brazil. Poeziile sale sunt expresia unei sensibilităţi deosebite în faţa Universului şi a Condiţiei umane şi valorifică o bogată experienţă multiculturală. Luciana Lhullier este colaboratoare a revistei Orizont literar contemporan din anul 2010.  

     Luciana Lhullier is a contemporary poet and journalist from Brazil. She is a professor at the University of Passo Fundo and also a translator at Willow Translations Brazil. Her poetry is an expression of a special sensitivity to the World and Human Condition, being the result of a rich multicultural experience.  Since 2010 Luciana Lhullier is the main contributor in Brazil of Contemporary Literary Horizon magazine. 

      Prezentare şi traducere de Daniel Dragomirescu

Un comentariu:

Hendrik spunea...

I have but a slight acquaintance with the poems and short stories of Poe, but your poem seems like an introduction, a trailer to the Poe movie, an affectionate pastiche, an essence, an epitome; and a fragment of the Luciana Lhullier oeuvre that placed with all the others builds up a disturbing yet attractive picture.