joi, 30 noiembrie 2017

HORIZONTES UNIVERSALES


NUEVOS LIBROS EN BIBLIOTHECA UNIVERSALIS

En este final de noviembre, en la colección Bibliotheca Universalis se han publicado tres nuevos libros:

141. Tomislav Marijan Bilosnić (Croaţia), “Africa” 
142. Carlos V. Gutiérrez (Uruguay), “Noevos poemas escogidos. Noi poezii alese”
143. Suzana Matić (Croaţia), “Selected Poems. Poezii alese”

Como se puede ver, los autores de Croacia ocupan en Bibliotheca Universalis un lugar proporcionalmente más grande que su país ocupa en la mapa de los Balcanes Occidentales. Su solidaridad ubniversalista es en verdad digno de alabanza. Similarmente se presentan las cosas con los autores desde Uruguay, un país pequeño con una literatura más grande que sus dimensiones geográficas. Paso a paso, Bibliotheca Universalis dibuja una nueva geografía literaría y tiene sus puertas abiertas para todos los poetas y los autores de literatura de hoy. En el futuro, seran menos autores de valor que no tienen un libro publicado en Bibliotheca Universalis. 


CĂRŢI NOI ÎN BIBLIOTHECA UNIVERSALIS

În acest final de lună în colecţia Bibliotheca Universalis s-au publicat trei noi cărţi:

141. Tomislav Marijan Bilosnić (Croaţia), “Africa” 
142. Carlos V. Gutiérrez (Uruguay), “Noevos poemas escogidos. Noi poezii alese”
143. Suzana Matić (Croaţia), “Selected Poems. Poezii alese”

Aşa cum se poate remarca, autorii din Croaţia ocupă în Bibliotheca Universalis un loc proporţional mai mare decât ocupă geografic republica lor din Balcanii de Vest. Solidaritatea lor universalistă este cu adevărat demnă de toată lauda. În mod similar stau lucrurile cu autorii din Uruguay, o ţară mică cu o literatură mai mare decât dimensiunile sale geografice. Pas cu pas, Bibliotheca Universalis trasează o geografie literară nouă şi are porţile deschise pentru toţi poeţii şi autorii de literatură de azi. Pe viitor, vor fi tot mai puţini autorii de valoare care să nu aibă o carte publicată în Bibliotheca Universalis.

Daniel Dragomirescu


luni, 27 noiembrie 2017

NATALIA GONZÁLEZ AMORÍN (URUGUAY)


El visitante

Viene a mí en la noche cuando cierro los ojos para dormir.  Se sienta al borde de la cama y con inquietante determinación me acaricia la frente hasta que lo miro. Entonces, en tono falsamente compasivo me pregunta: 

 –¿Cómo te sientes hoy con respecto a ti misma? ¿Algo que te avergüence, algún remordimiento tal vez?   Su voz parece que arrastrara piedritas, pero al mismo tiempo es suave y pastosa, como si saliera del fondo de un lago. 

– Estoy en paz, gracias. Nada me preocupa – me aventuro a responder en el recinto de mi mente, ya que nuestra conversación no necesita de aparatos fonatorios.

Se hace una pausa y el aire de la habitación queda muerto.  Por un instante creo ilusamente que he logrado engañarlo, ¿o engañarme?, pero una parte muy profunda dentro de mí sabe la verdad. Su misión no conoce de apuros ni da marcha atrás.

 –¿Estás segura, mi querida? Piénsalo mejor. 

Yo, por supuesto, no puedo evitar obedecerle, y él me recompensa, inclemente, ofreciéndome su compañía hasta el amanecer mientras yo desmenuzo meticulosamente cada una de mis torpezas y miserias.

(Del libro en preparación El Visitante y otros relatos, “Bibliotheca Universalis”)


Dibujo por Virginia Patrone
Vizitatorul

Vine la mine noaptea, când închid ochii ca să adorm. Se aşază pe marginea patului şi cu o neliniştitoare hotărâre mă mângâie pe frunte, până când îl privesc. Atunci, pe un ton de falsă compasiune, mă întreabă:

- Cum te simţi astăzi în sinea ta? Ceva care te face să te ruşinezi, vreo remuşcare, ceva? Glasul său parcă smulge pietre mici, dar în acelaşi timp este suav şi onctuos, de parcă ar ieşi din fundul unui lac.

- Sunt liniştită, mulţumesc. Nu mă îngrijorează nimic, mă hazardez să-i răspund în adâncul inimii mele, căci conversaţia noastră nu are nevoie de aparate fonice.

Se face o pauză şi aerul încăperii rămâne neclintit. Preţ de o clipă, îmi fac iluzia că am reuşit să-l păcălesc – ori să mă înşel pe mine însămi? - , dar o parte mai profundă din mine ştie adevărul. Misiunea sa nu cunoaşte poticneli şi nu dă înapoi. 

- Eşti sigură, draga mea? Gândeşte-te bine.

Eu, bineînţeles, nu pot evita să-l ascult, iar el mă răsplăteşte, fără îndurare, oferindu-mi tovărăşia sa până în zori, pe când eu îmi distrug cu meticulozitate fiecare stângăcie şi mizerie.

(din cartea în pregătire Vizitatorul şi alte povestiri, “Bibliotheca Universalis”)

Perfil. Profil

Natalia González Amorín (1976, Montevideo, Uruguay). Profesora de inglés y autora de relatos. Escri-tores preferidos: Julio Cortázar, Felisberto Hernández, Horacio Quiroga y Truman Capote, entre otros. Colaboradora en Uruguay de la revista “Horizonte literario contemporáneo”. Su talento de narradora debe ser concretizado por la reunión de sus relatos en uno o más libros. Publicada en HLC: 2, 3, 4, 6 / 2017.

Natalia González Amorín (1976, Montevideo, Uruguay). Profesoară de limba engleză şi autoare de proză. Scriitori preferaţi: Julio Cortázar, Felisberto Hernández, Horacio Quiroga y Truman Capote, printre alţii. Colaboratoare în Uruguay a revistei “Orizont literar contemporan”. Talentul ei narativ trebuie să se concretizeze prin reunirea prozelor sale într-una sau mai multe cărți. Publicată în OLC: 2, 3, 4, 6 / 2017. 

Traducere de Daniel Dragomirescu        

CLH. HLC. OLC - INDEX 2017











PUBLISHED AUTHORS IN 2017


A
Almeida, Manuel M. 4
André Marie-Noëlle 2, 3
Arencibia, Felix Martin 1
Arnoult, Noëlle 1, 2, 3, 5

B
Bannister, Mike 6
Bates, Martin 6
Beckman, Jacklynn 2, 3, 5, 6
Bermello, Fidel 1
Beynon, Byron 1, 2, 4
Bilosnić, Tomislav Marijan 1, 5
Boer, Catharina 2, 5

C
Caloretti Castillo, Mirian 2
Centeno, Marina 4
Cisneros Abedrabbo, Gabriel 4
Ciureanu, Leonard 1
Claude, Hennie 2, 3, 5, 6
Colson, Jean-Claude 2, 3
Cortés Gutiérrez, Miguel 3

D
Dendi, Mónica 4, 5
Dermott, Charlotte Mc 1, 2
Donald, Paul Mc 2, 4, 6
Doncu, Roxana 4
Dragomirescu, Daniel 1, 2, 3, 4, 5, 6

E
Escalier, Sylvain 2, 3, 5
Espinosa Herrera, Rocío 1, 2, 6
Estigarribia, Marta Nila 1

F
Federici, Carlos M. 5
Fobo, Ettore 1, 2, 4
Foldes, Michael 4
Fort, Frédéric 2, 3
Fuentes, Arturo Hernández 3

G
Gallagher, Katherine 1
Gallou, Josette 3, 5
Ghiţescu, Micaela 2
Gill, Caroline 4
Gill, David 4
Giner Tormo, Maria Consuelo 5
Glodeanu, Gheorghe 1
González Amorín, Natalia 2, 3, 4, 6
Gorrez, Juliane 2, 3
Guerra, Isa 1
Guillemin, Bruno 4
Gutíerrez, Carlos V. 2, 5, 6

H
Holmdahl Arnman, Thea 1
Holmdahl, Ludvig 6

I
Ibrahim, Eva 2
Igna, Radu 4, 5
Inocêncio, Oziella 5
Ioniţă, Daniel 5

K
Kudera, Alex 4

L
Laugery, Marie 1
Leadbeater, Neil 1, 4, 5, 6
Leschian, Vasile 1, 3
Leznod, Jean 2, 3
Lipton, Douglas 1, 4, 5 
Livermore, Richard 2, 3, 5
Lopetegui, Guillermo 5

M
Machín, Juvenal 3
Manolachi, Monica 1, 2, 3, 4, 5, 6
Matić, Suzana 4, 5, 6
Meel, Kees van 1, 4, 5
Mein, Paul 1, 2
Murray, Michael 3, 4

P
Pichancourt, Patricia 3, 4, 5
Platarets, Martine 3, 5

Q
Quinzeiro, Gilvaldo 3

R
Riggs, Donald 1, 3, 6
Rodas Iglesias, Anna Francisca 1
Rossell, Anna 3
Ryan, Allan 3, 5

S
Schenck, Lía 1
Schwarzenbach, Annemarie 1
Smith, Morelle 3, 4, 5, 6
Sottocornola,  Claudio 1, 3, 6
Strinati, Fabio 2, 3
St. Thomassino, Gregory Vincent 1, 3, 6
Stewart, Anne 2, 4
Sutherland, Paul 1, 4, 6

T,Ţ
Tabios, Eileen R. 1, 2
Tavares, Lilia 1
Thabit Jones, Peter 1, 2, 4
Tischer, John 1, 2, 4, 6 
Todaro, Niza 1, 5
Troncoso, Carmen 6 
Ţăpean, Elena 1, 4 

U
Uden, Rob van 4

V
Vega, Ada 2, 3, 4, 5
Velazco Ramos, Alina 1
Vulturescu, George 1

W
Walden, Raymond 1, 3, 4, 5
White, Michael 2, 3, 4, 6

X
Xavier, Edgardo 5

Z
Zanarella, Michela 1, 3


TRADUCERI 2016
TRANSLATIONS 2016

A
Agafiţei, Ioana 2, 3, 4
Anghel, Iulia Andreea 4
Apetrei, Gabriela 1, 2, 4, 6 
Arnoult, Noëlle (Franţa) 5

B
Babău, Octavian 6
Badea, Andreea 1
Bănucu, Mădălina 2
Bonnaudet, Patricia (Franţa) 3

C
Cardon, Charmaine (Olanda) 1
Codreanu, Anca Iuliana 6
Cucu, Cristina 6

D
Dobrin, Laura 1
Doncu, Roxana 1, 2, 3, 4, 5, 6
Dragomirescu, Daniel 1, 2, 3, 4, 5, 6
Dragomirescu, Diana 1, 2, 3, 4, 5, 6
Dragomirescu, Monica 2, 4, 5

H
Hagenaars, Albert (Olanda) 6
Hoegen, Christine (Olanda) 4
Holmdahl, Ludvig (Suedia) 

I, J, K
Jacobs, Deborah (Olanda) 4, 5
Karlović, Roman (Croaţia) 1, 5

L, M
Lovrenčić, Željka 1
Manolachi, Monica 1, 2, 3, 4, 6
Matei, Alexandru 1
Miron, Alma 6

N, O
Namur, Bianca 6
Nistor, Elena 1
Oprea, Oana Irina 6

P, R
Panait, Teodor 1, 2
Plop, Ioana Georgiana 6
Rădulescu, Alice Elena 6

S
Secărescu, Irina 1, 4
Stoopman, Tom (Olanda) 4

T, Ţ
Ţăpean, Elena 1, 2, 3, 4, 5, 6

V, W, Z, 
Varzari, Mădălina 1
Walden, Raymond (Germania) 1, 3, 4, 5
Zaharia, Floriana Beatrice 6

CONTEMPORAY LITERARY HORIZON.
ALL THE WORLD IN A JOURNAL.

sâmbătă, 25 noiembrie 2017

INTERCULTURAL HORIZONS

La revue “Orizont literar contemporan” au cours de l’année 2017

Voilá que la fin de l’année 2017 approche. Nous sommes heureux de constater que au cours de cette ann-ée aussi la revue “Orizont literar contemporan” a progressé constamment sur tous les plans. On l’atteste les 6 numéros planifiés de paraître au cours de 2017. Quelques amis et collaborateurs sont passés dans l’éternité (Hans van de Waarsenburg, Martin Sosa Cameron et, plus récemment, notre très distinguée poè-te Julia Gil Lopes de Canaries). D’autres amis sont partis pour des raisons personnelles (tel que l’excellent poète argentin Luis Benitez), d’autres ont eu une présence méthéorique, qui n’a pas confirmé nos attentes. Il s’agit notamment de  Noëlle Arnoult et du groupe de poètes français amenés par elle à notre revue (Frédéric Fort, Jean Leznod, Sylvain Escalier, Jean-Claude Colson, parmi les autres). Tous sont arrivés à HLC pleins d’enthousiasme, sont restés pour un temps à notre festin interculturel, pour disparaître ensuite dans le brouillard d’où ils sont venus, en laissant derrière eux un projet français abandonné. C’est comme il s’était produit un renversement dans l’ordre culturel de l’Europe, au sense que le maître Manole, celui avec les travaux commencés et jamais finis, a déménagé de l’esprit roumain dans l’esprit du poète français contemporain. L’existence d’une revue a de succès et de défaites, comme la vie même. En lignes générales, notre bilan est positif. Depuis une décennie nous sommes hereux d’avoir auprès de nous les poètes britanniques Caroline Gill, Neil Leadbeater, Douglas Lipton, Morelle Smith, les poètes et professeurs universitaires Donald Riggs et Valerie Fox de Philadelphia, l’incroyable poète et bohème de la génération perdue, John Tischer, notre cosmonomique ami allemand Raymond Walden, les poètes italiens Ettore Fobo et Claudio Sottocornola. Ont collaboré aussi, d’une manière plus ou moins constante, Peter Thabit Jones, Anne Stewart, Byron Beynon du Royaume Uni, Isa Guerra des Îles Canaries, Albert Hagenaars et Catarina Boer de la Hollande, et Kees van Meel, le poète officiel de la ville de Breda, est venu personnellement à Bucarest, où il a été très bien reçu et a presenté avec succès “Theater of the Word. Le Théâtre de la Parole”, son deuxième livre paru dans la collection “Bibliotheca Universalis”. Le petit groupe des poètes de la Croacie (Željka Lovrenčić et Tomislav Marijan Bilosnić) s’est trouvé constamment à côté de nous et a gagné un nouvelle collaboratrice dans la personne de Suzana Matić, une poète de qualité. De l’Amérique Latine, OLC a eu cette année aussi des amis de confiance et de valeur. Il s’agit du groupe des écrivains d’Uruguay Niza Todaro, Guillermo Lopetegui, Natalia González, Carlos V. Gutiérrez, Carlos M. Federici et Ada Vega. Tous ensemble ils ont réussi un beau lancement du livre “Antología litteraria uruguaya” à l’Ambassade de la Roumanie à Montevideo. De la même manière, Carmen Troncoso a presenté à l’Ambassade de la Roumanie à Santiago de Chili l’anthologie de poésie féminine “Vertebral”. Biensûr qu’il n’est pas possible de conclure ce premier bilan, sans mentionner la competente collaboration de l’équipe roumaine de la revue, de Roxana Doncu et Monica Manolachi, qui depuis des années se trouvent au service de la revue et de la collection internationale Bibliotheca Universalis”, qui bientôt va compter 150 livres publiés. A tous les collaborateurs et amis de la revue nous les présentons nos remerciements pleins de reconnaissance. 


Daniel Dragomirescu,  rédacteur-en-chef de la revue “Orizont literar contemporan” 
   


Revista “Orizont literar contemporan” în 2017

Iată că se apropie finalul anului 2017. Ne bucurăm să constatăm că şi în cursul acestui an revista “Orizont literar contemporan” a progresat în mod constant, pe toate planurile. O atestă cele 6 numere planificate să apară în 2017. Unii prieteni şi colaboratori au trecut în eternitate (Hans van de Waarsenburg, Martin Sosa Cameron şi, mai recent, inimoasa şi distinsa poetă Julia Gil López din Insulele Canare). Alţi prieteni au plecat din motive personale (excelentul poet Luis Benitez din Buenos Aires, de pildă), alţii au avut o prezenţă meteorică care nu a confirmat aşteptările iniţiale. Este vorba, în speţă, de entuziasta poetă franceză Noëlle Arnoult şi de grupul de poeţi francezi aduşi de ea la revistă (Frédéric Fort, Jean Leznod, Sylvain Escalier, Jean-Claude Colson, printre alţii). Cu toţii au venit la OLC plini de entuziasm, au stat o vreme la festinul nostru intercultural, apoi au dispărut înapoi în ceaţa din care au apărut, lăsând în urmă un proiect francez abandonat. Parcă s-a inversat ceva în ordinea culturală a Europei, în sensul că meşterul Manole, cel cu lucrările începute şi greu de dus la bun sfârşit, s-a mutat din spiritul românesc în spiritul poetului francez contemporan. Existenţa unei reviste are parte de împliniri şi dezamăgiri, ca viaţa însăşi. Pe ansamblu bilanţul nostru este pozitiv. De aproape un deceniu ne bucurăm să îi avem alături pe poeţii britanici Caroline Gill, Neil Leadbeater, Douglas Lipton, Morelle Smith, pe poeţii şi profesorii universitari americani Donald Riggs şi Valerie Fox, pe incredibilul poet şi boem al generaţiei pierdute, John Tischer, pe cosmonomicul nostru prieten german Raymond Walden, pe poeţii italieni Ettore Fobo şi Claudio Sottocornola. Au mai colaborat cu OLC, în mod mai puţin constant, Peter Thabit Jones, Anne Stewart, Byron Beynon din Regatul Unit, Isa Guerra din Insulele Canare, Albert Hagenaars şi Catarina Boer din Olanda, iar Kees van Meel, poetul oraşului Breda, a venit personal la Bucureşti, unde s-a bucurat de o bună primire şi a lansat cu succes “Theater of the Word”, a doua sa carte din “Bibliotheca Universalis”. Micul grup de prieteni croaţi (Željka Lovrenčić şi Tomislav Marijan Bilosnić) a fost constant alături de noi şi a mai câştigat un prieten de nădejde, prin poeta Suzana Matić. Din America Latină, OLC a avut şi în acest an prieteni de încredere şi de valoare. Este vorba de grupul scriitorilor uruguayeni Niza Todaro, Guillermo Lopetegui, Natalia González, Carlos V. Gutiérrez, Carlos M. Federici şi Ada Vega. Împreună ei au reuşit o frumoasă lansare a Antologiei literare uruguayene la Ambasada României din Montevideo. În mod similar, Carmen Troncoso a lansat la Ambasada României din Santiago de Chile antologia de poezie feminină “Vertebral”. Desigur că nu putem încheia acest prim bilanţ, fără a menţiona la loc de onoare sârguincioasa şi competenta colaborare a echipei româneşti a revistei, în frunte cu Roxana Doncu şi Monica Manolachi, aflate de mulţi ani în serviciul revistei şi al colecţiei internaţionale “Bibliotheca Universalis”, care ajunge în curând la 150 de cărţi publicate. Tuturor colaboratorilor şi prietenilor revistei le adresăm mulţumirile noastre pline de recunoştinţă.

Daniel Dragomirescu, redactor şef al revistei “Orizont literar contemporan”  



joi, 23 noiembrie 2017

INTERNATIONAL HORIZONS


54 years after.
The Assassination of Kennedy
& conspiracy theories
by Daniel Dragomirescu

A lot has been written and said so far, both in the US and the rest of the world about the assassination of J.F. Kennedy in Dallas, an historical event which took place 54 years ago. In Romania as well the topic has been widely debated. The book “The Death of a President” by William Manchester (published in 1964, only a short time after the American edition) enjoyed great popularity in Romania. Another famous translation was that of the book “Rush to Judgment” (1968) by Mark Lane, which proposed a quite personal interpretation of the events that occurred in Dallas in the autumn of 1963. Although through its authority (with which it had been invested by Lyndon B. Johnson, Kennedy’s successor to presidency) the Warren Commission accredited and forcefully imposed the thesis of the assassin that acted by himself (the sociopath Lee Harvey Oswald), a great part of the public, according to the successive polls, doubted the truthfulness of the Warren Commission report, considering that there was no openness towards it or that at least part of it had to be hidden.

Yet behind all the conspiracy theories there are the facts.

Let us succinctly remember some of them. After his speedy arrest by the Dallas police, which had already left the impression of a blatant lack of professionalism, Oswald claimed in front of the TV cameras that he was a “patsy” (a scapegoat). If it were he who killed Kennedy, as the official history has written down so far, why was he assassinated before he appeared in front of the court? The reasons that Jack Ruby, a member of the Chicago mafia gave for killing Oswald were wearing thin and did not convince anybody. Then, like now, Oswald was just the presumptive, not the proved, assassin of the president Kennedy.

Whoever watches Abraham Zapruder’s movie can see clearly how a bullet strikes the president in the back, and shortly after that, how he is hit directly in the face by a bullet from a gun of great force and caliber, which could have killed a dinosaur.

And here’s how one could reason according to the facts. If Oswald, located at the sixth floor of the Texas Book Depository, shot Kennedy in the back from a window situated on the right side of the front of that building, then it would have been physically impossible to shoot him in the face from the same place, after only a few seconds. The trajectory of the lethal bullet was perfectly perpendicular on the axis of the road on which the presidential limousine was driven and any ballistic expert can confirm that it was not likely that the lethal bullet would follow that route if it had come from the Deposit, even admitting that in just a few seconds Oswald could have run to the window on the opposite side (the left) of the Deposit and could have placed himself in a good shooting position, in order to finish off the American president. The lethal bullet, the one that blew the president’s brain, was shot from a place other than the Deposit of school books: either from the level passage towards which the presidential party was heading (about which nobody says anything anymore), from the grassy hill (a long discussed theory) or from another side. It is obvious that Kennedy’s assassination was the work of an elite shooter, which Oswald does not seem to have been, however much he liked to take pictures of himself with a Mannlicher Carcano carbine in hand, as it had been already proved by his failure to assassinate Texan General Walker not long before.

Clint Hill, the secret agent that climbed in the still running presidential car immediately after the attack in order to protect the Kennedy couple, said that between the two or three shots there was another  gunfire which threw projectiles among the official party. And John Connaly, the governor of Texas, without denying the conclusions of the Warren Commission, declared that he held he opinion that he was not wounded by any of the buletts that hit Kennedy.

What happened on the 22 November 1963 in Dallas looks more like a public execution. An ambush where nobody was going to survive was professionally organized in Dealey Plaza. And the fact that he was so violently assassinated, in front of all the people and his Texan supporters, suggests that president Kennedy had to be stopped from winning the second presidential mandate at any costs. Why and by whom remains to be discovered, perhaps, by the historians, in the times of our great-grandchildren.

The rest is indeed a theory of conspiracy or rather a multitude of theories of conspiracy, which scholarly or sensationally combine pieces of truth with a lot of mystifications difficult to see as such, so that the American and the international public can understand anything but the whole truth in relation to Kennedy’s assassination in Dallas over half a century ago.


După 54 de ani.
Asasinarea lui Kennedy şi teoriile conspiraţiei

Despre asasinarea lui J. F. Kennedy la Dallas, eveniment istoric de la care în 2017 se împlinesc 54 de ani, s-a scris şi s-a vorbit enorm atât în Statele Unite, cât şi pe întreg mapamondul. Şi în România s-a scris şi s-a vorbit pe larg pe această temă. De mare succes s-a bucurat la noi cartea “Moartea unui preşedinte” de William Manchester (apărută în 1964, la scurtă vreme după ediţia americană), iar o altă traducere notabilă a fost cartea “O judecată pripită” (1968) de Mark Lane, care propunea o interpretare foarte personală a evenimentelor petrecute la Dallas în toamna anului 1963. Deşi Comisia Warren a acreditat şi impus cu forţa autorităţii sale (fiind investită chiar de către Lyndon B. Johnson, succesorul lui Kennedy la preşedinţie), teza asasinului care a acţionat de unul singur (sociopatul Lee Harwey Oswald), o mare parte a publicului, potrivit sondajelor care s-au făcut succesiv, a pus la îndoială veridicitatea raportului Comisiei Warren, considerând că nu se doreşte cunoaşterea adevărului sau că o parte din adevăr este ocultat.

Dar dincolo de toate teoriile conspiraţiei se află faptele.

Să rememorăm succint câteva dintre acestea. După arestarea sa, petrecută într-un timp record, deşi poliţia din Dallas a lăsat impresia unei flagrante lipse de profesionalism, Oswald a susţinut în faţa camerelor TV că este un "patsy" (un ţap ispăşitor). Dacă el l-a ucis pe Kennedy, aşa cum consemnează până astăzi istoria oficiala, atunci de ce a fost asasinat înainte de a compărea într-un proces? Motivaţia lui Jack Ruby, un mafiot originar din Chicago, pentru uciderea lui Oswald este cusută cu aţă albă şi nu convinge pe nimeni. Atunci, ca şi acum, Oswald era doar asasinul prezumtiv, şi nu dovedit al preşedintelui Kennedy.  

Cine urmăreşte filmul lui Abraham Zapruder vede clar cum un glonte îl loveşte din spate pe preşedinte, iar la scurt timp după aceea vede cum este lovit direct din faţă cu o armă de mare calibru şi putere, cu care s-ar fi putut doborî dintr-un singur foc şi un dinozaur.

Şi acum iată raţionamentul care poate decurge de aici. Dacă Oswald, plasat de un martor la etajul şase al Texas Book Depository, l-a împuşcat pe Kennedy în spate de la o fereastră situată pe latura din dreapta din partea frontală a acelei clădiri, atunci ar fi fost fizic imposibil ca, din acelaşi loc, peste numai câteva secunde, să îl împuşte şi din faţă. Traiectoria glonţului fatal a fost perfect perpendiculară pe axa drumului pe care se deplasa limuzina prezidenţială şi orice expert în balistică poate confirma că era foarte puţin probabil ca glontele fatal să se înscrie pe acea traiectorie perpendiculară venind dinspre Depozit, chiar admiţând că în doar câteva secunde Oswald ar fi putut alerga la fereastra din latura opusă (stângă) a Depozitului şi s-ar fi putut plasa într-o bună poziţie de tragere, pentru ca de acolo să-i dea preşedintelui Americii lovitura de graţie. Glontele fatal, care i-a spulberat preşedintelui creierul, a fost tras din alt loc decât din Depozitul de cărţi şcolare: fie de pe pasajul de nivel spre care se îndrepta cortegiul prezidenţial (şi de care mai nimeni nu vorbeşte), fie dinspre colina de iarbă (despre care s-a vorbit mult), fie din altă parte. Este clar că asasinarea lui Kennedy a fost opera unui trăgător de elită, ceea ce Oswald, oricât s-ar fi pozat el în curtea casei cu o carabină Mannlicher Carcano în mână, nu pare să fi fost, după cum o probează şi eşecul încercării sale de a-l asasina pe generalul texan Walker nu cu multă vreme înainte.    

Clint Hill, agentul secret care a urcat din mers în maşina prezidenţială imediat după atentat, pentru a proteja cuplul Kennedy, a spus ca între cele două sau trei împuşcături s-a mai auzit şi o salvă care ar fi împroşcat proiectile în jurul cortegiului oficial. Iar John Connally, guvernatorul statului Texas, fără a contesta concluziile Comisiei Warren, a declarat că el rămâne la părerea că nu a fost rănit de nici unul dintre gloanţele care l-au lovit pe Kennedy.

Ce s-a întâmplat în 22 noiembrie 1963 la Dallas arată destul de bine ca o execuţie publică. În Dealey Plaza s-a organizat la modul profesionist o ambuscadă căreia nimeni nu i-ar fi putut supravieţui. Iar faptul ca a fost asasinat cu atâta violenţă, în faţa populaţiei şi a suporterilor săi texani, sugerează că preşedintele Kennedy trebuia să fie cu orice preţ oprit să câştige al doilea mandat prezidenţial. De ce şi de către cine îi vor lămuri, poate, istoricii pe strănepoţii noştri.

Restul, într-adevar, este o teorie a conspiraţiei sau mai degrabă, o multitudine de teorii ale conspiraţiei, care combină în mod savant ori senzaţional bucăţi de adevăr cu o sumedenie de mistificări greu de recunoscut ca atare, pentru ca publicul american şi cel internaţional să înţeleagă orice în legătură cu asasinarea lui Kennedy la Dallas în urmă cu peste o jumătate de secol, dar nu adevărul în totalitatea sa.

English version by Roxana Doncu

miercuri, 22 noiembrie 2017

ORIZONTUL PROZEI: ROXANA DONCU (ROMANIA)


Camera obscura

Cartea fiecărui oraș se citește în taină, acesta e un adevăr universal. Când te plimbi de-a lungul promenadei ce urmează a fi construită, fantomele alegătorilor matinali se izbesc de cele ale trecătorilor și se încaieră pentru a-și cuceri fiecare un teritoriu inexistent. Veverițele se înmulțesc, visează deja la prăzile fabuloase de alune și popcorn, în timp ce ciorile își aruncă una alteia priviri piezișe, încercând să calculeze numărul exact al vecinelor cărora arțarul le va putea oferi adăpost. Dacă împarți trei sute de crăci la o sută de locuitori, rezultatul e aproximativ trei. La sfărșitul iernii, după înghețul care le va decima, vor fi poate două, sau doar una și jumătate.

Nu doar apa poate fi o oglindă, își spune bărbatul în vreme ce se împiedică de rădăcina unui copac pe care frunzișul putred a transformat-o în capcană. Se oprește o clipă ca să-și șteargă ochelarii aburiți. Apa poate oferi atât o reflectare fidelă, cât și o camuflare abilă, ea e artistul desăvârșit. Ce să vezi când te uiți în jur? În zadar încearcă el să afle secretul orașului, acum mintea i se învârtește în rotocoale, desenând spirală după spirală, iar pe ochiul lui interior s-a așternut un praf gros. Sticla lentilelor strălucește, închizând lumina care apune într-un curcubeu: el însuși o proprietate a apei și a luminii, un vlăstar al zeilor.

Pe lac se fugăresc umbrele fusiforme ale zgârâie norilor de oțel din depărtare. Un pescar se conversează cu peștii pe jumătate înghețați, încercând să-i transforme în mâncare; unii prind nada, alții înoată nepăsători mai departe. Parcă n-aș fi chiar așa de diferit de pescarul acesta, și eu îmi arunc plasa, dar gândurile sunt mult mai lunecoase, și lasă în urma lor o pojghiță subțire de gheață: cei mai mulți alunecă și își frâng gâtul. Pescărușii privesc cu dispreț către undiță: șarpele acesta nu se mișcă mai deloc, oare cum o vrea să prindă peștele? Decolează, apoi plutesc preț de o clipă, țâșnesc direct înspre pradă. Ce păcat că nu avem aripi…

Și totuși, își amintește brusc bărbatul, la celălalt capăt al curcubeului se găsește întotdeauna o comoară. Ascunsă cu grijă și păzită de troli cu fețe de cartof. S-a așezat exact în acel punct, iar asfințitul revarsă găleți de aur peste părul său înspicat. Privește spre șantier ca un alt Pavel rătăcit în deșert, copleșit de lumina revelației. Aproape oarbă, privirea i se rostogolește peste munții de nisip și noroi răsturnat care scot la iveală tezaurul lor de scoici și melci, peste spatele încovoiat al pescarului și stolurile de păsări, către un punct anonim de la orizont. Parcă l-ar fi văzut pe însuși Îngerul Vremurilor Viitoare cu a sa soră geamănă, Inspirația.

Fiecare oraș are secretul său: unele îl țin ferecat sub lacăt în catacombele întunecate ale trecutului, altele și-l etalează cu îndrăzneală în fața vizitatorilor sau a cuceritorilor lor, camuflat subtil sub un cifru bizar, un alfabet necunoscut sau un scris de nedescifrat. E nevoie de curaj ca să poți pătrunde primul fel de taină, și de perseverență, sau de noroc chior, ca să o descoperi pe cea de-a doua. Reflecția și obiectul ei: desenul schimbător de pe lac ascunde viața neîntreruptă din adâncurile sale. Scrisă cu cerneală invizibilă, viața de pe fundul lacului își arată doar umbra, și asta doar dacă o forțezi. Moartea, din păcate, nu ne oferă nicio revelație.

Nu trece o zi fără ca el să se plimbe pe șantierul de pe malul lacului, trăgând cu ochiul la schimbările imperceptibile ale pământului și ale vremii. Păsările zboară când se apropie de promenadă, și fâlfâitul de aripi îl face să tresară. Gândurile i se risipesc, asemenea pescărușilor. Uneori se întâlnește cu alți trecători, își aduce aminte brusc de cele două puștoaice gălăgioase care erau cât pe ce să cadă în lac făcându-și un selfie. Cei mai mulți dintre oameni se plimbă însă în tăcere, ca și când ar vizita un muzeu, sau ca și cum locul le-ar impune un legământ al tăcerii. Nu există un teren mai propice pentru gândire.

Apa nu e singura care are însușirea de a oglindi, reflectă el, la fel face. și mintea. Ce reflectă însă mintea? Se opri o clipă ca să-și scoată ochelarii și să le șteargă lentilele, ca de obicei. Atunci zări ceva sclipind printre pletele unduitoare ale sălciilor de lângă apă, un nor auriu ca acela, din care, demult, se întrupase la orizont Îngerul Vremurilor Viitoare. Era flash-ul unui aparat de fotografiat: clipi orbitor înspre el, apoi spre umbra care bloca razele soarelui. Vine un moment în viață când fiecare discipol devine maestru: pe ecranul digital al aparatului se transformă el însuși într-o reflecție, într-un alfabet bizar care va ascunde mereu un secret.


Camera obscura

Every city has its secret, and ours is no exception. When one takes a walk along the future promenade, the specters of its leisurely passers-by and frantic joggers bump into each other, fighting for the inexistent space they will mark as conquered territory. The squirrels are multiplying, already dreaming of the rich captures of peanuts and popcorn, and the crows furtively eye each other, trying to calculate the exact number of neighbours the maple tree will accommodate. There are three hundred branches divided between one hundred inhabitants, this makes roughly three. At the end of winter, after the seeping frost, there will be only two, or maybe one and a half.

Reflection is not only the property of water, the man says to himself as he stumbles across a root carefully hidden by the rotten foliage. He stops to clean his befogged glasses. Water can mirror faithfully and conceal beautifully, it is the consummate artist. What does one see when one looks at the world? He has been trying to figure out the secret of the city for too long, now his mind is running in circles, drawing models of itself, and dust has settled on his inner eye. The glasses sparkle and catch the vanishing daylight in a rainbow: itself a property of water and light, a child of the gods.

Distance makes the silvery sky-scrapers throw lengthening shadows on the lake. A fisherman is talking to the half-frozen fish, trying to convert them into food; some fall for the bait, others swim on. I am not so different from this fisherman, I throw my net, too, but thoughts are much more slippery, and they leave behind a trail of thin ice: many have slipped and broken their necks. The gulls cry derisively at the fishing rod: this snake does not move at all, how does it want to get the fish? They take off, hover for a second, then dive straight for the prey. It’s a pity one doesn’t have wings…

But at the other end of the rainbow there is always a treasure, the man suddenly remembers. Carefully hidden and guarded by potato-faced trolls. He is sitting in the exact spot, dusk is pouring buckets of gold over his graying hair. He faces the construction site as another Paul in the burning desert, overwhelmed by revelation. Almost blind, his gaze rolls over the mountains of sand, the upturned mud with its cache of shells and snails, the arched back of the fisherman, the flurry of birds, towards an unidentified point on the horizon. It is almost as if he had seen the Angel of the Future and its twin sister, Inspiration.

Every city has its secret: some keep it hidden in the dark vaults of their past, securely padlocked, others flaunt it in the face of their visitors and besiegers, locked in a strange code, a foreign alphabet or an undecipherable handwriting. It takes courage to break into the secrets of the first kind, and perseverance, or sheer luck, to discover the second. The reflection and its object: the changing design on the lake blurs the perpetual life in its depths. Written in invisible ink, the life at the bottom of the lake reveals only its skeleton, and this only by some kind of violation. But death has no secrets to reveal.

Every day he goes out for a walk along the construction site on the lake, taking in the subtle changes of the earth and weather. The birds fly away when he approaches the promenade, and he is always startled by the sudden flush of wings. His thoughts are scattered, too, like the gulls. Sometimes, he meets other people, he remembers that couple of talkative teenagers, who were taking a selfie of themselves almost falling into the lake. Most of the people are silent, though, as if they were walking inside a museum, or as if the place was demanding a vow of silence. There is no more fertile soil for thought.

Reflection is not only the property of water, he thinks, but of the mind also. What does the mind reflect? He stopped to take off and clean his glasses, as usual. He had seen something sparkling among the flowing tresses of the water willows, a golden glow like the one from which, one day, long ago, the Angel of the Future was incarnated on the horizon. A camera flashed: he looked blindly into it, and then into the shadow that was blocking the sun. There is a moment when every disciple turns into a master: on the digital screen he had himself become a reflection, a strange alphabet disguising a secret.

Traducere de Roxana Doncu

Profil. Profile

Roxana Doncu (1977, Bucureşti). Prozatoare, poetă, traducătoare, asistentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. Este absolventă a Universității din București, Facultatea de Filologie, secția rusă - engleză, cu o lucrare de licență pe opera scriitorului emigrant ruso-american Vladimir Nabokov. La aceeași universitate își încheie și studiile de master pe literatură rusă și cele de doctorat pe literatură post-colonială. A tradus din rusă povestiri de Vladimir Nabokov, Boris Zaițev și Nadejda Teffi pentru revistele “România literară” și “Contemporanul”. Traducător-colaborator al revistei interculturale “Orizont literar contemporan” din anul 2012, a tradus și un volum de poezie al poetului britanic Martin Bates pentru colecția “Bibliotheca Universalis”. A publicat poezii și scurte povestiri în revistele “România literară”. Publicată în OLC: 4/2013, 2, 3, 5/2015, 1, 2, 4/2016, 4/2017. . Cărţi în “Bibliotheca Universalis”: Decalogul (2016).

Roxana Doncu (1977, Bucharest). Prose writer, poet, translator, assistant to the University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” of Bucahrest. Graduated from the University of Bucharest, the Faculty of Philology, Russian-English sections with a thesis on the work of the Russian-American émigré writer Vladimir Nabokov. She completed her graduate studies on Russian literature and her Ph.D on postcolonial literature at the same university. From Russian she translated short stories by Vladimir Nabokov, Boris Zaițev and Nadejda Teffi for the literary magazines “România literară” and “Contemporanul”. A translator-collaborator of the intercultural magazine “Contemporary Literary Horizon” since 2012, she has also translated a poetry volume of the British poet Martin Bates in the collection “Bibliotheca Universalis”. She published poems and short stories in the magazine “România literară”. Published in CLH: 4/2013, 2, 3, 5/2015, 1, 2, 4/2016, 4/2017. Books in “Bibliotheca Universalis”: The Decalogue (2016).


duminică, 12 noiembrie 2017

EUROPEAN HORIZONS: RAYMOND WALDEN (GERMANY)


Contemporary Literary Horizon, No 60

What a title for a literary magazine which is now edited for the 60th time and, further more, is raising the claim: “ALL THE WORLD IN A JOURNAL”! The claim is program because, started as a bilingual journal, long since a multilingualism resulted by  the steadily growing number of authors which, from many countries of all continents, contribute to the success of this unique bimonthly periodical.

Poets, editors, essayists, philosophers, journalists, social critics, nature lovers and philanthropists are creating , in liberal independence, an exemplary project of cultural, international-global collaboration as it hardly turns out in world politics, unfortunately.

Initiator and spiritus rector is in Bucharest the Romanian writer, translator, editor and journalist, Daniel Dragomirescu. His untiring commitment, his publishing qualification and his overwhelming sociability, combined with his sharp analyses of political and historical circumstances, are motivation for many authors to look above the own horizon, not at least for their own confirmation. This beacon “Orizont Literar Contemporan (Contemporary Literary Horizon , CLH) is coming from a Romania that Daniel Dragomirescu describes as follows: “Dominated by political forces for whom real democracy did not matter at all, Romania remained at the periphery of the civilized world, with corrupt politicians, an economic development under its potential, a multitude of plagiarists that turned into ministers overnight … with palaces of hundreds of thousands euro and tens of thousands of socially assisted, with millions of people that are leaving or have already left the country in search of a better life.” (CLH 59, p. 3)

A shameful balance for a country that belongs to the European Union, but is let down by it. This, for me personally, is also a reason to participate again and again as an author. 

On the occasion of the anniversary edition No 60 I congratulate us all, writers as readers and especially Daniel Dragomirescu to whom I feel attached by friendly relationship and philosophically similar views.

He and “his” magazine give honor to liberal ethos, give the pleasure of independent art and they convey also sense to literary work for the benefit of nonviolence and peace in a world of painful turmoil.

Cultural profile

Raymond Walden (1945, Jena, Deutschland). Autor, Dichter und Philosoph. 2005 veröffentlichte er das Buch Sentenzen von Freiheit – Kosmonomisches Manifest. Für Raymond Walden leben wir nicht in der “bestmöglichen Welt”. Sein analytischer und kritischer Geist ist unbequem für manche postmoderne oder dekadente Mentalität, aber er ist eine nötige Annäherung im Namen der menschlichen Vernunft. Im CLH: 1, 4/2010, 1, 2, 5, 6/2011, 1, 3, 6 / 2012, Ant. 3/2012, 1, 3, 4, 5/2013, 1, 2, 3, 4, 6/2014, 1, 2, 3, 4, 5/2015, 2, 3, 4, 5, 6/2016, 1, 3, 4, 5/2017. Im “Bibliotheca Universalis”: Die Fallstricke des Interimsmenschen (2015). 

Raymond Walden (1945, Jena, Germany). Writer, poet and philosopher. In 2005 he published the book Sentences of Freedom - The Cosmonomic Manifesto and in 2008,  Human Believing. For Raymond Walden we are not living in „the best possible world“. His analytical and critical spirit is not comfortable for some postmodernist or decadent mentality, but it is a necessary approach on behalf of human reason. Published in CLH: 1, 4/2010, 1, 2, 5, 6/2011, 1, 3, 6 / 2012, Ant. 3/2012, 1, 3, 4, 5/2013, 1, 2, 3, 4, 6/2014, 1, 2, 3, 4, 5/2015, 2, 3, 4, 5, 6/2016, 1, 3, 4, 5/2017. Books in “Bibliotheca Universalis”: The Pitfalls of the Interim Human (2015).

marți, 7 noiembrie 2017

NEW BOOKS IN BIBLIOTHECA UNIVERSALIS


The Mirabelle tree

by Daniel Dragomirescu

It is not only the acacia that deserves to be immortalized in literature, but also more modest trees. Like the Mirabelle plum tree, for instance.

On 23rd November 1963, when John Fitzgerald Kennedy was assassinated in Dallas, I was a student in the 5th grade in the oil city of Videle, the residence of a county in the vaster administrative unit of the Bucharest region. Although I was of such a young age, what happened on the international political scene in the context of the Cold War did not leave me indifferent; on the contrary, it interested me to a greater extent that was the rule among my generation.

I think that I found out the news of Kennedy’s assassination, who was at the time the president of the world’s greatest power and the leader of the Western World, the mortal enemy of the Soviet Union, led then by the arrogant and unlikeable Khrushchev, in the office of the Single Accountant Service from the financial section of the county (where my father worked) in the first hours of the morning on the 23rd November. Since after I had completed the first four grades I used to go to school in the afternoon, and my mother had abandoned us not long ago, running away from home, my father used to wake me up early in the morning and took me with him to work, where I did my homework and spend half of my day. Thus I heard the news of the assassination of the American president from one of my father’s workmates, Iulică Bongioianu, a cheerful and talkative man, who uttered it loud and clear.

The news, I think, was already circulating among the clerks of the financial section, as it had been communicated on the first radio news bulletin, and I remember that my father, entering the single accounting service that morning, insisted on receiving confirmation from the lips of Iulică Bongioianu, who worked at the office directly in front of him. Reeking – as was his custom – of booze and cheap tobacco, unshaven and with bloodshot eyes, Iulică Bongioianu made some gestures in the air with his right hand, and standing up near his office told my father in a hoarse voice that yes, it was true, president Kennedy had been shot… He emphasized his words, looking with curiosity at my father in order to catch his reaction. My father remained speechless, as if such a horrid deed could not fit at once in his mind and staring at his workmate in disbelief, protested:

“It can’t be…Why?!...”

Then Iulică Bongioianu, who expected exactly this reaction on the part of my father, with a aly smile on his unshaven face, recounted the most far-fetched and grotesque explanation of the Dallas assasination which I have ever heard. He told my father that president Kennedy had died because he had climbed a neighbour’s mirabelle tree, and the neighbour caught him red-handed and shot him. My father smiled, seeming to appreciate this parable to a certain extent, but repeated that it was imposible, it could not have happened like this…, he, Iulică Bongioianu was not serious, he was joking!...

A strange silence fell in the office, after which both my father and Iulică Bongioianu sat down, took out their paperwork and started work without any comments regarding the attack in which the American president had been killed. I asked myself what on earth had made Iulică Bongioianu recount the mirabelle story to my father. Were there any mirabelle trees in Dallas?! Was Kennedy so fond of mirabelles?!...

(from the book in progress "Humans & Puppets")

Translation by Roxana Doncu


ALL THE WORLD IN A LIBRARY

vineri, 3 noiembrie 2017

CONTEMPORARY POETS IN "BIBLIOTHECA UNIVERSALIS": ALBERT HAGENAARS (THE NETHERLANDS)























THE TEMPLE OF POETRY I

Sharper than your angry, whispering voice
the night’s ray of truth strikes across the world
in my head, over the soaked cortex of language,
where the men who I am think they are sleeping.

Its azure light lays bare many milligrammes,
the drifting of Phytocalm and Temazepam,
forcing a path into the waving valerian
where the teacher on his blackboard calculates

the distance to the Southern Cross, to which
the temple is oriented. He analyses what the mother daily
made her son pray on four knees, and disclaims
every form of side effects, in everyone’s interest.


TEMPLUL POEZIEI I

Mai ascuțită decât vocea ta șuierând furioasă
raza de adevăr a nopții traversează lumea
în capul meu, pe deasupra cortexului umed al limbii
unde oamenii care sunt eu cred că dorm.

Lumina ei de azur dezvelește mai multe miligrame,
Phytocalm-ul și Temazepam-ul rătăcind,
croind o cărare prin valeriana în valuri
unde profesorul calculează pe tablă

distanța până la Crucea sudului, spre care
e orientat templul. El analizează ceea ce zilnic mama
își punea fiul să se roage în genunchi, și neagă
orice formă de efecte adverse, în interesul tuturora.

(from Bleeding Reliefs. Reliefuri însângerate, “Bibliotheca Universalis”, 2015)


Profile. Profil

Albert Hagenaars (1955, Bergen op Zoom, The Netherlands). Poet, translator and editor. He published poems, novels, translations and critical reviews on literature and modern visual art. For more than 30 years he has been working for the Dutch National Library Service. Contributor to “Brabant Kulturelle” magazine. Several of his books were translated, into German, English, French, Romanian and Indonesian. He also produced poetry cd’s (with music written by pianist Jan Walraven and the American composer Dirk Stromberg) and videos (see You Tube). In 2007 he received the Sakko Prize, an oeuvre award which is provided by Tamoil Nederland BV yearly. Albert Hagenaars has travelled in a.o. Blakans, the United States, Latin-America and the Far East. For the last ten years he has spent the summertime in Java, Indonesia, living and working in his wife’s country of origin. Not by coincidence his themes are travel, intercultural relations, identity and alienation. Since he started reading poetry, at the age of fifteen, he has always been more interested in poets who, rather than trying to belong to any group or cenacle, go their own way. Published in CLH: 3, 6/2013, 2/2014, 1/2015. Books in “Bibliotheca Universalis’: Bleeding Reliefs (2015).

Albert Hagenaars (1955, Bergen op Zoom, Olanda). Poet, traducător și editor. A publicat poezii, romane, traduceri și recenzii critice atât în domeniul literar, cât și în cel al artei vizuale moderne. Lucrează la Biblioteca Națională a Olandei de mai bine de 30 de ani. Redactor la revista “Brabant Kulturelle”. Câteva dintre cărțile sale au fost traduse în germană, engleză, franceză, română și indoneziană. A înregistrat și CD-uri cu poezii (pe muzică compusă de pianistul Jan Walraven și de compozitorul american Dirk Stromberg) și videoclipuri (vezi Youtube). În 2007, i-a fost acordat Premiul Sakko, pentru întreaga operă literară, oferit anual de către Tamoil Nederland BV. A călătorit în Balcani, Statele Unite, în America Latină și în Extremul Orient. În ultimii zece ani, și-a petrecut verile în Java, Indonezia. Nu este o coincidență faptul că alege teme precum relațiile culturale, călătoriile, identitatea și alienarea. De când a început să citească poezii, în jurul vârstei de 15 ani, l-au interesat întotdeauna mai degrabă poeții care erau fideli stilului lor unic, în loc să se încadreze într-un anumit grup sau cenaclu. Publicat în OLC: 3, 6/2013, 2/2014, 1/2015. Cărţi în “Bibliotheca Universalis’: Reliefuri însângerate (2015).
(Intercultural Dictionary, 2017)

 Traducere de Roxana Doncu