sâmbătă, 25 iunie 2016


Yes, you may have heard that Scotland itself voted decisively to remain in EU. We will carry on.
Sally Evans
 Callander, Scotland

I wanted it to remain, as did all my family.  I believe in building bridges, not burning them.
I am still a European.
Peter Thabit Jones
 Swansea, Wales

This is such a retrograde disaster for everyone. I'm proud to say that Scotland voted STRONGLY to remain in the EU. More power to CLH and Daniel Dragomirescu. I am Remain-Ian.
Douglas Lipton
Dumfries, Scotland

Thanks, Daniel. In case you doubted, I voted to stay in Europe.
We seem to be heading for the loonies.
Martin Bates
 East Linton, Scotland

Thank you... All love is very much appreciated right now. I have been thinking about you all and how to increase my own connections with Europeans. Meanwhile yes the anthology* will come together and will be great!
Morelle Smith
Fountainhall, Scotland

  * The Scotish-Romanian Poetic Anthology (in progress, in “Bibliotheca Universalis”)

Yes, as Sally has already said, Scotland voted to remain in the EU.  Despite the outcome, I will always value our literary connection and friendship with Romania. Best wishes,
Neil Leadbeater
Edinburgh, Scotland

Oh, I can’t tell you how sad and angry I have been all day! The whole of Scotland voted to remain in the EU – we believe we need each other. I do not know what the future will be. Another referendum for an independent Scotland. I would like Scotland to be an independent country and part of the EU but I cannot see the future right now.
Best wishes,
Mary Smith
Dumfries & Galloway, Scotland

Thank you for your support. I tremble at the consequences of this vote.
As one said, the 'leavers' don't know what they are doing. But faith, love and truth go on, I hope to follow these three delicate sisters until the end.

Norman Paul Abdul Wadud Sutherland
Lincolnshire, England


Da, poate ați auzit despre Scoția că a votat ca să rămână în Uniunea Europeană, n-o să ne dăm bătuți.
Sally Evans
Callander, Scoţia

Vroiam să rămân, așa cum a vrut toată familia mea. Cred în crearea legăturilor, nu în arderea lor. Eu rămân european.
Peter Thabit Jones
Swansea, Ţara Galilor

Este așa o retrogradare dezastruoasă pentru toată lumea. Sunt mândru să spun că Scoția a votat categoric pentru a rămâne în UE... Eu rămân în Europa.
Douglas Lipton
Dumfries, Scoţia

Mulțumesc... În cazul în care aţi avut vreo îndoială, vreau să ştiţi că am votat să rămân în Europa.
Se pare că ne ducem la azilul proștilor.
Martin Bates
East Linton, Scoţia

Mulțumesc... Toată dragostea este foarte apreciată acum. M-am tot gândit la voi toți și cum să înzecesc legăturile mele cu europenii. Între timp, da, va apărea antologia* și va fi grozav.
Morelle Smith
Fountainhall, Scoţia

* Antologia de poezie româno-scoţiană (în pregătire).

Da, după cum spune Sally, Scoția a votat să rămână în Europa. În ciuda rezultatului, eu voi iubi mereu legătura noastră literară și prietenia cu România. Cele mai bune gânduri,
Neil Leadbeater
Edinburgh, Scoţia

Of, nu pot să spun cât de tristă și supărată sunt în aceste zile! Întreaga Scoție a votat să rămână în UE – credem că avem nevoie unul de celălalt. Nu știu ce ne rezervă viitorul. Încă un referendum pentru o Scoție independentă. Vreau ca Scoția să fie o țară independentă și parte a Uniunii Europene, dar nu pot să văd viitorul acum. Cele mai bune urări,
Mary Smith
Dumfries & Galloway, Scoţia

Mulțumesc pentru sprijinul vostru. Tremur la gândul consecințelor acestui vot. Așa cum a spus unul, cei care „pleacă” nu știu ce fac. Dar credința, dragostea și adevărul merg mai departe, sper să le urmez pe aceste surori delicate până la sfârșit. Cu drag,
Norman Paul Abdul Wadud Sutherland
Lincolnshire, Anglia

Traducere de Elena Ţăpean


Un abrazo solidario a todos los amigos escoceses y en general del Reino Unido, que pasan por un mal momento, deseando que las cosas se estabilicen lo más pronto posible.

Un salut solidar pentru toţi prietenii scoţieni şi în general din Regatul Unit, care trec printr-un moment dificil, cu dorinţa ca lucrurile să reintre în normal cât mai repede posibil. 

My solidary greetings to all our friends from Scotland and generally from the United Kingdom, going thorugh a difficult time, with hope that things will go back to normal as quickly as possible.  
Alina Velazco Ramos
poet and CLH contributor, Mexico DF


In many different ways and in different periods of history, the writer stands beyond the needs of any individual state or nation. We, as contributors to literature everywhere, know that a single day's vote, a "Brexit," cannot capture all of the nuances of all of the literatures to come out of, pass through, or in otherwise relate to England, Scotland, Wales, Ireland, or elsewhere. Indeed, literature will remain a transient, and we will celebrate it for that reason, whether we are thinking of James Joyce's discovery of Italo Svevo's novels in Trieste or all the famous migrations before or after--Kundera in France, Hemingway in Cuba, Bolano in Spain, or some of today's great European writers--Aleksander Hemon, Joseph O'Neill, to name a couple--who make part or all of their lives in the United States. The state may demand of us everything--our time, allegiance, taxes, prayers, and more--but, as writers, we always live beyond such temporal concerns, recognizing the humanity we share. Best to England, best to Europe, and, of course, best to Daniel Peaceman, living beyond the borders as always.

Alex Kudera, American novelist of Fight for Your Long Day and Auggie's Revenge

A los hermanos verdaderos no los separa ni la política ni la economía. Y menos aún, la mentira. La poesía no tiene fronteras. Un abrazo, queridos poetas británicos.

Pe fraţii adevăraţi nu îi despart nici politica, nici economia. Şi cu atât mai puţin, minciuna. Poezia nu are frontiere. O îmbrăţişare, dragi poeţi britanici!

Real brothers cannot be separated by policy or economy. And much less by lie. Poetry has no borders. A hug, dear British poets!

Antonio Arroyo Silva
Canarias Islands

luni, 20 iunie 2016


  Daniel Ioniţă (Romania-Australia)
 Contradicţie. Contradiction
  Marina Centeno (Mexico)
 Poemas de mar. Poemele marine
  Daniel Dragomirescu (Romania)
 Întâlnirea cu Cerberul. The Meeting with Cerberus


sâmbătă, 11 iunie 2016



Taty Torres Díaz, p. 5
Amanda Varín, p. 11
Miriam Leido Garrido, p. 17
Rosy Elena Sáez, p. 25
Amanda Iturra Leal, p. 33
Consuelo Martínez Astorga, p. 39
Cecilia Palma Jara, p. 45
Alejandra Ziebrecht Quiñones, 51
Rossana Arellano Guirao, p. 59
Mío Araujo, p. 68
Karina García Albadiz, p. 75
Enrique Silva Rodríguez, p. 82
Patricio Bruna Poblete, p. 89
Rodrigo Verdugo Pizarro, p. 99
Jaime Villanueva, p. 107
Alan Muñoz Olivares, p. 114
Diego Aravena Inostroza, p. 122
Juan Carlos Sánchez Palma, p. 128
Rodrigo Suárez Pemjean, p. 137
Alfredo Lavergne, p. 143
Ingrid Odgers Toloza, p. 152


duminică, 5 iunie 2016


The Wymonizer’s Wisdom

Dr English: Social Services, Psychiatric Intern, 2008

  I was on my way to the Social services office uptown for an appointment with my psychiatrist’s intern. She was in training under psychiatrist. Dr. John. Her name was Dr. English from Halifax Med School. I didn’t know what she looked like. I had high hopes.
  After I parked, I crossed the street. As luck would have it.  There was a luscious 30 year old in front of me. I couldn’t but notice her derriere. It was full and plump. She was wearing dirty gym pants.  I thought how I’d like to slide down her gym pants to reveal that sweet bum. We got on the elevator together. We were both headed to the same place.  As we waited, we chatted. Then Dr English, a thin blonde woman came out tom greet me. Her hair and smile were beautiful and infectious. I could tell she had a pleasant personality. As I followed her to the cordoned off offices, I could help but notice that her pants were drawn tight with a belt. She was skinny as a rake. He bottom was boney, like a concentration victim after 5 years in the camp. Didn’t seem to faze her personality. She was as pleasant as ever.
  We sat down across from one another. She thanked me for coming to participate in the voluntary program to help train interns. I always did that if asked. I hoped they could help find a cure for the illness, Sz that claims its victims before age 30. I got it on my 30 th birthday. I had been hospitalized twice for it. Hell can’t be that bad.
  Dr English began, “My project is to ask me their sexual history – their relationships with women. I also would like to inquire about the erectile difficulty that goes with the medication you are on. Seems many men stop taking it for that reason. If we can gain a bit of insight into your sexual history, we might find a clue. Are you OK with that?
  I suppose. I’m an open book.  I’ve been a celibate 2 years before I got Sz. I lost my virginity when I was 22 with my only real girlfriend. I have no regrets.  I say, “I don’t like modern women and they don’t like me!”
  So lets begin by you telling me about your earliest encounters with the opposite sex. Start with the elementary school years and go from there.
  I recall that I was very shy growing up. It stayed with me until I was in high school. My first girlfriend was Katie Osborne. She was the prettiest girl I ever dated. I used to walk all the way out to her house in Milledgeville. Somehow we broke up I think because she developed the coal soar. I had never had one. I recall that she taught me to neck in the basement of St Pius x church at a dance. She really like me. But I didn’t defend myself. Brian Harrigan hated me because he said I was stealing their women. Nevertheless, I was OK breaking up. I figured it was her loss.
  Did you have any experiences before that?
  Yes, I did. Therese Howlett, my grade 2 teacher’s daughter like me. I was far too shy to hook up then. I turned red when I was called in class. Then there was Betty Riley in grade 6. I think they liked me because I was the top student. I was King in grade 9 you know. And I was the unofficial valedictorian. We had lived next door to the Building Authority carpenter shop. They gave me a pornographic picture of a tanned girl who was spread eagle pouring water from a hose on her vagina. I liked that picture. I was only about 9 years old (...)

Înţelepciunea afemeiatului

Dr English: Servicii Sociale, rezident psihiatrie, 2008

  Mă îndreptam spre biroul de Servicii Sociale din centru pentru programarea mea la medicul rezident psihiatru. Era rezidenta psihiatrului Dr. John. O chema Dr.English şi venea de la Școala de Medicină Halifax. Nu ştiam cum arată. Aveam aşteptări mari.
  După ce am parcat, am traversat strada. Pare-se. În faţa mea se afla o tânără atrăgătoare de 30 de ani. Nu am putut să nu-i observ posteriorul. Era plin si durduliu. Purta pantaloni de sală murdari. Mă gândeam cum mi-ar mai plăcea să-i dau jos pantalonii de sală pentru a-i dezveli popoul acela dulce. Ne-am urcat împreună în lift. Amândoi ne îndreptam spre același loc. În timp ce așteptam, am pălăvrăgit. Apoi Dr. English, o blondă micuță, ieși să mă întâmpine. Părul și zâmbetul îi erau frumoase și molipsitoare. Simțeam că avea o personalitate plăcută. Când o urmam spre birourile cu separeuri, nu am putut să nu observ că pantalonii îi erau strânși cu o curea. Era slabă ca o scândură. Avea fundul osos, ca al unei victime din lagărul de concentrare, după 5 ani de detenție, însă acest fapt nu părea să îi afecteze personalitatea. Era la fel de plăcută ca întotdeauna.
  Ne-am așezat unul în fața celuilalt.  Mi-a mulțumit că am venit să particip la programul de voluntariat pentru a ajuta la instruirea rezidenților. Totdeauna am făcut asta, dacă mi s-a cerut. Am sperat că vor putea găsi leacul pentru boală, epilepsia revendicându-și victimele înainte ca acestea să împlinească 30 de ani. Eu am dobândit-o când am împlinit 30 de ani. Am fost internat din această cauză de două ori. Nici în iad nu poate fi atât de rău.
  Dr. English începu, ”Proiectul meu constă în a-i întreba despre istoricul lor sexual – relațiile lor cu femeile. Mi-ar plăcea să vă întreb despre dificultatea erectilă asociată medicației pe care o luați. Se pare că mulți bărbați încetează să o ia din acest motiv. Dacă am putea cunoaște un pic mai bine istoricul dumneavoastră sexual, am putea găsi un indiciu. Sunteți de acord?”
  Cred că da. Sunt o carte deschisă. Am fost burlac 2 ani înainte de a dobândi epilepsie. Mi-am pierdut virginitatea la 22 de ani cu singura mea iubită reală. Nu am niciun fel de regret. Spun că ”Nu îmi plac femeile moderne și nici ele nu mă plac pe mine!”
  Așa că hai să începem prin a-mi spune despre primele tale întâlniri cu sexul opus. Să începi cu anii de școală primară și să continui de acolo.
  Îmi amintesc că eram foarte timid când eram mic. Timiditatea m-a urmărit până la liceu. Prima mea prietenă a fost Katie Osborne. Era cea mai frumoasă fată cu care ieșisem vreodată. Obișnuiam să merg pe jos tot drumul până la casa ei din Milledgeville. Cumva cred că ne-am despărțit pentru că a făcut herpes. Nu avusesem niciodată așa ceva. Îmi amintesc că mă învățase cum să îmbrățișez în subsolul Bisericii Sf.Pius al X-lea cu ocazia unui dans. Ea chiar mă plăcea. Dar eu chiar nu m-am apărat. Brian Harrigan mă ura pentru că spunea că-i furam femeile. Cu toate acestea, nu avem nicio problemă să pun capăt unei relații. Mă gândeam că era pierderea ei.
  Ai avut vreo altă experiență înainte de aceasta?
  Da, am avut. Therese Howlett, fiica învățătoarei mele din clasa a doua, mă plăcea. Eram mult prea timid să mă cuplez atunci. Mă înroșeam când mi se striga numele în clasă. Apoi a urmat Betty Rilley în clasa a șasea. Cred că mă plăcea pentru că eram cel mai bun elev. Eram Rege în clasa a noua, știți. Și am fost șeful de promoție neoficial. Locuisem lângă Autoritatea de Construire a Atelierelor de Tâmplărie. Îmi dăduseră o fotografie pornografică a unei fete bronzate cu picioarele desfăcute care își turna cu un furtun apă în vagin. Îmi plăcea poza respectivă. Aveam doar vreo nouă an (...)

Traducere de Ioana Gabriela Apetrei

Cultural Profile

  Paul T E Cusack was born on Feb. 11, 1967 to parents Donald (gardener) and Eileen Cusack (florist) in Saint John New Brunswick Canada.  After attending catholic schools for 12 years, he graduated from Civil Engineering from the University of New Brunswick. He worked in the construction business for 4 years in Ontario, he decided to make a change and returned to his home province. After a  bout with Sz  in 1997, 1998, he continued studying the Bible. He went on to write 35 books which are self published and available on lulu.com. These books answer the questions of the W5 of the End Times. Paul enjoys writing as a serious hobby and produces works of Mathematical Physics as his work and contribution to society.  His 25 short stories are available at lulu iunder the title “Short Stories".  He hope to write a full length novel on human interaction soon. He was been a honorary contributor of "Contemporary Literary Horizon" since 2015. 

Profil cultural

  Paul T.E. Cusack s-a născut pe 11 februatie 1967 în orașul Saint John New Brunswick din Canada. Părinții săi sunt Donald (grădinar) și Eileen Cusack (florăreasă). După 12 ani de școală catolică a absolvit facultatea de inginerie civilă de la Universitatea New Brunswick. A lucrat în construcții timp de 4  ani în Ontario. Dorind să facă o schimbare s-a întors în orașul natal. După o criză de epilepsie în 1997-1998, a continuat să studieze Biblia. El a scris 35 cărți publicate de dânsul, toate disponibile pe lulu.com. Aceste cărți răspund la întrebările despre Apocalipsă și sfârșitul lumii. Paul vede scrisul ca pe un hobby serios și scrie lucrări de fizică matematică - contribuția sa pentru societate. Cele 25 de povestiri sunt disponibile pe lulu.com sub titlul „Povestiri”. El speră să scrie un roman despre interacțiunea umană. Este colaborator al revistei "Orizont literar contemporan" din 2015.

Traducere de Ioana Tabarcea

Read more in CLH 3 (53) / May - June 2016

miercuri, 1 iunie 2016


Mi niñez en los años ‘70

     El olor a tierra mojada y el acompasado sonido del agua repicando en el techo de zinc, logró despertarme. Solo se veían algunas personas que deambulaban en busca de alimentos. Por la pequeña ventana que me separaba de la calle me asomé para contemplar ese amanecer lluvioso y gris que nos castigaba hacia tres días. Nunca nos alcanzará la nieve, tal vez sería mejor que soportar el frío y la humedad que reina habitualmente en Uruguay en esta época del año y penetra en nuestros huesos produciéndonos una sensación muy parecida al dolor.
     Un diminuto sauce decoraba la entrada de mi casa. Era la envidia de la cuadra, pero se hallaba desnudo. Un inmenso colchón de hojas amarillas yacía a sus pies anunciando el comienzo de la otoñal estación.
     Mi padre trabajaba en el patio golpeando y golpeando con su martillo cada auto que llegaba en busca de reparación. Ni la lluvia lo detenía. Había puesto una especie de toldo para protegerse del mal tiempo que azotaba gran parte del país. Mi madre era modista pero lo ayudaba por las noches alcanzándole las herramientas. Sostenía una bombita de luz improvisada con un cable para poder alumbrar el escenario y trabajar hasta altas horas de la noche.
     Vivíamos en Buceo un hermoso barrio de Montevideo, pero a alguien se le ocurrió llamarlo Nuevo Malvín, la palabra NUEVO creo que fue con el afán de hacerlo más importante pero la diferencia radicaba en que ya lo era, con o sin el prefijo.
     Mi querido barrio contenía un poupurri de historias dispuestas a ser contadas por los más longevos si había una mínima motivación de parte de algún aledaño.
     Tenía un encanto especial, su gente, sus calles. Se respiraba un aire sazonado de buenos recuerdos que unía a todos los que alguna vez vivimos en él.
     Casi desde mi nacimiento habitábamos una casa de reducidas dimensiones que era lo que mis padres podían pagar con su escaso salario. Mi abuelo vivía en la casa contigua. La de la esquina. Un hombre libertino, autoritario y gruñón al que le gustaba besar la botella prácticamente todos los días en el boliche de la esquina donde se lo veía venir zigzagueante por la acera. En pocas palabras, un pésimo ejemplo. Pero dadas las circunstancias económicas no cabía otra cosa que aguantarlo (...)

Copilăria mea din anii ‘70

     Mirosul pământului umed şi sunetul ritmic al apei picurând pe acoperişul de tablă reuşiră să mă trezească. Nu se vedeau decât vreo câteva persoane care umblau după alimente. Prin mica fereastră care mă despărţea de stradă contemplam dimineaţa ploioasă şi cenuşie care ne pdepsea de trei zile. Niciodată nu ne ajungea zăpada, poate că era mai bine decât să îndurăm frigul şi umezeala care domnesc de obicei în Uruguay în această perioadă a anului şi pătrund în oasele noastre pricinuind o senzaţie asemănătoare cu durerea.
      O salcie minusculă împodobea uşa casei mele. Era invidia întregului imobil, dar îi lipseau frunzele. O pernă uriaşă de frunze galbene se aşternuse în jurul său, anunţând venirea toamnei.
     Tata lucra în curte, lovind în mod repetat cu ciocanul fiecare maşină adusă la reparat. Nici măcar ploaia nu-l oprea. Făcuse un fel de şopron ca să se apere de vremea rea care se înstăpânise pe o mare parte din ţară. Mama era croitoreasă, dar îl ajuta noaptea ca sa strângă instrumentele. Ţinea un bec improvizat, ca să poată ilumina locul şi să lucreze până noaptea târziu.
     Locuiam în Buceo, un cartier frumos din Montevideo, dar cineva îl numise Nuevo Malvín, cuvântul “Nuevo” cred că pentru a-l face mai important, însă diferenţă consta în ceea ce era deja, cu sau fără prefix.
     Cartierul meu iubit cuprindea un amestec de poveşti făcute să fie spuse de către cei mai în vârstă, dacă exista o minimă motivaţie din partea cuiva.
     Avea un farmec aparte, oamenii săi, străzile sale. Se respira un aer plin de amintiri bune care ne uneau pe toţi cei care locuiam în el.
     Cam pe când mă năşteam, locuiam într-o casă de mici dimensiuni, pe care părinţii mei o puteau plăti din salariile lor modeste. Bunicul trăia în casa alăturată. Cea de pe colţ. Un om libertin, autoritar şi morocănos, căruia îi plăcea să pupe sticla practic în fiecare zi la crâşma din colţ, de unde putea fi văzut venind în zigzag pe trotuar. Pe scurt, un rău exemplu. Dar date fiind circumstanţele economice, nu avea nimic altceva care să-i dea sentimentul siguranţei (...)

Traducere de Daniel Dragomirescu

Read more in CLH 3 (53) / 2016


duminică, 29 mai 2016


Perdi, mas não foi fracasso!

  Venho hoje neste singelo blog tratar de um tema que faz o indivíduo se sentir frustrado, culpado e incapaz: a sensação de fracasso.
  Um dos problemas do ser humano é querer assumir as rédeas da vida alheia, sem ao menos permiti-lo escolher o que ele de fato quer para sua vida e seu futuro. Está mais que provado que limites devem ser impostos em se tratando de relações, pois projetamos no outro o que nunca fomos ou conseguimos alcançar.
  Desse modo, sufocamos o outro com uma série de cobranças, expectativas, acusações, uma pressão psicológica que o sufoca e oprime, já que caso ele sinta que não atendeu tais expectativas, ele se martiriza e sente que o fracasso bateu à porta. Sim, o fracasso bateu à porta, trazendo consigo uma série de sentimentos ruins, como o de incapacidade, frustração, de perda, etc., de fato, um verdadeiro turbilhão de emoções que mais deixam um sujeito doente que ajudam alguma coisa.
  Não é à toa que uma das doenças mais comuns do mundo moderno seja a depressão, pois as pessoas ao não conseguirem alcançar as expectativas projetadas pelo outro se deprimem e se autoflagelam, dando margem a uma série de pensamentos e sentimentos ruins que, aos poucos, vai matando sua autoestima, seu sorriso, sua esperança, enfim, tudo que alimenta sua alma e lhe dá vida e estímulo para viver. Para afirmar isso, cito a seguinte frase: “quando a alma sofre o corpo padece”.
  Nossa vida psíquica influencia na saúde de nosso corpo, uma mente doente fragiliza nosso corpo a ponto de torna-lo também doente. Isso significa, indiretamente, que ao projetarmos tantas expectativas no outro estamos contribuindo para a formação de uma geração psicologicamente doente. Sim, foi isso mesmo que eu disse, nosso corpo começa a assimilar tais discursos a ponto de acreditar que, de fato, não é capaz, que não passa de um indivíduo frustrado, que nada vai dar certo e que seus objetivos nunca serão alcançados.
  Costumo dizer que a mente humana é uma caixinha que guarda coisas boas e ruins, quando ela tem mais coisas ruins o corpo começa a adoecer, a ponto muitas vezes de não querer mais viver. Daí o seu excesso de projeção virou frustração, pois você projetou tantas  coisas fabulosas no outro a ponto de deixa-lo doente. Escrevo esse texto hoje como um alerta, para dizer que as palavras tem poder, seja para o bem ou para o mal, incorporamos e assimilamos a energia alheia. Falo isso em razão do caos que vem se tornando o mundo onde as pessoas sofrem pelos mais diferentes motivos, seja por falta de dinheiro, de emprego, pressão no trabalho, estresse, desilusão amorosa, etc.
  Não se autoflagele, seja seu próprio Deus, o único capaz e suficiente de mudar sua própria vida, vá ver o pôr do sol no entardecer, dê mais importância a relações reais, faça passeios, viagens, comece a colorir sua vida para que seus problemas possam ser superados.
  Não se culpe pelo que não aconteceu, é preciso aprender a perder e a ganhar, as coisas acontecem ou deixam de acontecer por um motivo, e esse motivo se chama destino.

Am pierdut, dar n-a fost un eşec!

  Am venit astăzi aici, pe acest simplu blog, ca sa tratez o temă care-l face pe individ să se simtă frustrat, vinovat şi incapabil: senzaţia eşecului.
  Una dintre probleme omului este dorinţa asumării vieţii altora, fără ca măcar să i se permită să aleagă ceea ce el de fapt doreşte pentru viaţa şi viitorul lui. Este mai mult decât dovedit că limitele ar trebui să fie impuse în cazul relațiilor, fiindcă proiectăm în celălalt ceea ce n-am fost niciodată ori nu reuşim să realizăm.
  Astfel îl sufocăm pe celălalt cu o serie de taxări, așteptări, acuzații, o presiune psihologică care îl sufocă şi-l oprimă, dacă el deja consideră că nu a îndeplinit aceste așteptări, se martirizează şi simte ca eşecul a bătut la uşa sa. Da, eșecul a bătut la ușă, aducând cu sine o serie de sentimente negative, precum cel al incapacităţii, al frustrării, al pierderii etc., de fapt un veritabil vârtej de emoții, care mai mult lasă pe cineva în suferinţă decât îl ajută cu ceva.
  Nu e de mirare că una dintre cele mai comune boli ale lumii moderne este depresia, deoarece oamenii care nu sunt în măsură să răspundă așteptărilor proiectate de celălalt se descurajează şi se autoflagelează, dând naștere la o serie de gânduri și sentimente negative, care, treptat, vor ucide stima de sine, zâmbetul său, speranța sa, tot ceea ce hrănește sufletul și îi dă viață și încurajare pentru a trăi. Pentru a sublinia acest lucru, citez următoarea frază: "Când sufletul suferă, şi trupul suferă."
  Viața noastră mentală influențează sănătatea corpului nostru, o minte bolnavă slăbește trupul nostru suficient să-l facă prea bolnav. Aceasta înseamnă că, în mod indirect, că proiectând atât de multe așteptări în celălalt contribuim la formarea unei generații psihologic bolnave. Da, exact cum am spus, corpul nostru începe sa asimileze aceste discursuri pentru a ajunge să creadem că, de fapt, nu suntem capabili, că suntem doar nişte frustraţi, că nimic nu va funcționa și că niciodată nu ne vom atinge obiectivele.
  Eu spun adesea că mintea umană este o cutie care păstrează lucruri bune și rele, iar atunci când ea are mai multe lucruri rele trupul devine bolnav, până a ajunge să nu mai vrea să trăiască. De aici excesul de frustrare, deoarece ați proiectat atât de multe lucruri fabuloase în celălalt, încât i-aţi făcut rău. Scriu acest text astăzi ca un avertisment, pentru a spune că cuvintele au putere, fie în bine sau în rău, incorporăm și asimilăm energia altor oameni. Spun acest lucru din cauza haosului care a devenit lumea în care oamenii suferă din cele mai diferite motive, fie din lipsă de bani, de loc de muncă, din cauza presiunii de la locul de muncă, a stresului, a durerilor etc.
  Să nu te autoflagelezi, să fii propriul tău dumnezeu, singurul capabil și suficient pentru a-ţi schimba viața, să te duci să vezi apusul soarelui seara, dă mai multă importanță relațiilor reale, plimbă-te, fă călătorii, începi să-ţi colorezi viața pentru ca problemele tale să poată fi depășite.
  Să nu te autoflagelezi, să fii propriul tău dumnezeu, singurul capabil și suficient pentru a-ţi schimba viața, să te duci să vezi apusul soarelui seara, dă mai multă importanță relațiilor reale, plimbă-te, fă călătorii, începi să-ţi colorezi viața pentru ca problemele tale să poată fi depășite.
  Nu te condamna pentru ceea ce nu s-a întâmplat, trebuie să învățăm să pierdem și să câștigăm, lucrurile se întâmplă sau nu se întâmplă pentru un motiv, iar acest motiv este numit destin.

Cultural profile

Andréia Franco (born 1984) is a poet and writer from Brazil. She has a BA and MA in Portuguese literature from the University of Mato Grosso (UNEMAT), as a disciple of the professor and poet Dante Gatto. Published books: “Anjo hibrido. Hybrid Angel” (2013). Andréia Franco has been a honorary contributor of “Contemporary Literary Horizon” since 2012.

Profil cultural

Andréia Franco (născută 1984) este o poetă şi prozatoare din Brazilia. Este licenţiată şi master în literatura portugheză a Universităţii de Stat din Matto Grosso (UNEMAT), ca discipolă a profesorului şi poetului Dante Gatto. Cărţi publicate: “Anjo hibrido. Înger hibrid” (2013). Andréia Franco este colaboratoare onorifică a revistei “Orizont literar contemporan” din anul 2012.

Traducere şi prezentare de Daniel Dragomirescu

marți, 24 mai 2016



           Motto: "Tutto è polvere... Così è il mondo, 
           e come il mondo noi siamo" (M. Eminescu)

Sotto sanguinosi orizzonti
aggrappati ai sogni.
Mendicanti, a volte,
che bussano a sbarrate
Come uccelli
dalle ali spezzate
in volo.
Disertati i nostri nidi
ora siamo
dilaniati di nostalgia.
Strade ignote, lentamente,
ci separano dalla nostra vita.
Controllati dal caos
in un sogno già diviso.
In un mondo dove
ogni vita è vana.
Vaghiamo lungo cammini
consumati dalla noia.
Gridando, con l'anima
ormai svuotata.
Alla stellata notte
scriviamo in versi.
La luna è una divina amica,
incanta nell'attesa
anche l'anima meschina.
Un pianto indicibile
lentamente ci solleva
verso nuovi orizzonti
in un sogno ormai consunto.
Tutto è fango, e vano,
sul nostro cammino.
Fango che tuttavia amiamo
per un senso di profano.
Donaci Signore il senso
che ci hai destinato.
Lasciamo questa folla
dalla polvere ferita.
Foglia appassita
dei nostri pensieri vivi.
i nostri sguardi
con l'acqua dei nostri
deserti sogni.
E' un grido ogni sguardo
gettato nel profano,
in carnale attesa
anche un intero anno.
Putrido orizzonte
che osserviamo, e malediamo.
E nel cuore della vita
il nostro passo
prende il volo.
Inascoltati, spietati
furono gli amici.
L'attimo consumiamo
senza alcuno scopo.
Tutto è inganno
nel vivo sogno.
Itinerari di nostalgia
in un senso

Roma, 2016


          Motto: “Toate-s praf... Lumea-i cum este
          şi ca dânsa suntem noi” (M. Eminescu)

Sub zări însângerate
agăţaţi de vise
Mai cerşim uneori
bătând la porţi străine
Ca nişte păsări cu
aripile rănite-n zbor.
Ne-am părăsit cuiburile
azi muşcaţi de dor
Drumuri insolite ne
Controlaţi de haos
într-un vis discret
Într-o lume-n care
viaţa nu are rost
Rătăcim pe drumuri
zdrenţuiţi anost
Şi urlăm cu sufletele
Noaptea înstelată
scriind poezii
Luna-i prietenă divină
Fermecând fiinţa chiar
prin aşteptarea meschină
Un plâns inefabil
ne înalţă-ncet
Spre alte orizonturi
într-un vis desuet
Totul e mocirlă
drumurile-n van
Mai iubim mocirla
pe un sens profan
Dă-ne Doamne sensul
ce ni l-ai hărăzit
Să evadăm din gloata
prafului rănit
Frunză veştejită a
gândurilor vii
Ne clătim privirile
prin apele visurilor
Urlet e privirea
azvârlită-n profan
Mai zdrobim din
carne aşteptând
încă un an
Putrezită-i zarea
ce o privim invectiv
Şi în inima vieţii
creşte o aripă-n
Neînţelesuri crude
prietene ne-au fost
Ne cheltuie clipa
făr’ de nici un rost
Totul e amăgire
chiar în visul viu
Drumeţii de doruri
într-un sens

Roma, 2016

Profilo culturale

     Leonard Ciureanu (nato nel 1962, a Vaslui, Romania) é un poeta rumeno che vive in Roma. Membro della Unione delli Scrittori di Romania (USR). Libri pubblicati: La marginea noptii / Al estremità della notte (2000), Grădinile sufletului auster/ Li giardini del anima austero (2005), Rana absenţei  / La ferrita della assenza  (2005), Vasul de santal / Il vaso di sandalo (2006), Cenuşa iubirii / Li ceneri del’amore (2007) etc. Leonardo é collaboratore onorario della rivista interculturale “Orizzonte Letterario Contemporáneo” dal 2008.

Profil cultural

     Leonard Ciureanu (născut în 1962, la Vaslui, România) este un poet român care trăieşte la Roma. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Cărţi publicate: La marginea noptii (2000), Grădinile sufletului auster (2005), Rana absenţei (2005), Vasul de santal  (2006), Cenuşa iubirii  (2007) etc. Leonard Ciureanu este colaborator onorific al revistei “Orizont literar contemporan” din anul 2008.

Traducere în italiană de Marianna Piani (Italia)