duminică, 17 decembrie 2017

NEW IN BIBLIOTHECA UNIVERSALIS



















Bok

En bok här
En
Bok där
En bok
Överallt


Book

A Book here
A
Book there
A Book
Everywhere


Carte

O carte aici
O
Carte acolo
O carte
Peste tot


Livre

Un livre ici
Un
Livre là-bas
Un livre
Partout


(from the book Ljuden av dig. The Sounds of You. Sunetele tale. Les Sons de toi, number 146 in "Bibliotheca Universalis" collection)

Ludvig Holmdahl (född 1971, Malmö) är en svensk poet och bibliotekarie (på Lunds Universitet). Han skriver också essäer om musik och historia. Hans poem är ett uttryck för en förtryckt själ, som tittar in i sin egen identitet och frihet i en Babelsk värld. Personlig blogg: "Ludvig Holmdahls blogg" (från 2005). Ludvig Holmdahl är en ärad bidragsgivare till "Contemporary Literary Horizon" från 2014. Böcker i ”Bibliotheca Universalis”: Att vara i balans. To be in Balance (in Swedish, English, Spanish, Romanian, 2015), Kvällsritualer. Evening Rituals (2016), Bibliotekshetta. Library Heat (2017).

Ludvig Holmdahl (1971, Malmö, Sweden). Poet, essayist and librarian at the University of Lund. He writes also essays about music. Ludvig Holmdahl is a sensitive and unconformist spirit. To don’t write widely, he writes shortly. His poems are an expression of an opressed soul, wich looks its own identity and liberty in a new Babel world. Published in CLH: 5, 6/2014, 4/2015, 1, 6/2016, 6/2017. Books in “Bibliotheca Universalis”: Att vara i balans. To be in Balance (in Swedish, English, Spanish, Romanian, 2015), Kvällsritualer. Evening Rituals (2016), Bibliotekshetta. Library Heat (2017).

Translation into Romanian and French by Daniel Dragomirescu

joi, 14 decembrie 2017

UNIVERSAL HORIZONS: NEIL LEADBEATER (UNITED KINGDOM)



















The Early Arrival of Poems

For the most part
they are the unexpected nigh tlandings –
rarely the scheduled flights.

These are the planes from Rio, São Paulo,
Caracas and Lima
who come like ghosts in the middle of the
night.

And with them come
the rufous motmots and the horned
screamers,
the acrobats in the tree-tops;
the raucous call of the mealy parrot,
the nine-banded armadillo and a
dusky Jacobin.

One by one I call them in.


De vroege aankomst van gedichten

Meestal
zijn zij de onverwachte nachtlandingen-
zelden de geplande vluchten.

Het zijn de vliegtuigen uit Rio, São Paolo,
Caracas en Lima
die als geesten opdoemen in het holst van de
nacht.

En daarmee komen
de scharrelaarvogels en de gehorende
hoenderkoetens,
de acrobaten in de boomkruinen;
de rauwe kreet van de grote amazonepapegaai
het negenbandig gordeldier en een
kapduif.

Eén voor één roep ik ze bij me.


Profile. Profil

Neal Leadbeater (1951, Wolverhampton, United Kingdom). Author, essayist, poet and critic now living in Edinburgh, Scotland. His work, which has been translated into several languages, has been published widely in magazines and anthologies both at home and abroad. His publications include the books Hoarding Conkers at Hailes Abbey (Littoral Press, 2010, England);Librettos for the Black Madonna (White Adder Press, 2011, Scotland); The Worcester Fragments (Original Plus, 2013, England); The Loveliest Vein of Our Lives (Poetry Space, 2014, England); three books published by Bibliotheca Universalis, Romania: The Fragility of Moths (2015); Sleeve Notes (2016) and Ports of Call (2016). His latest publication is Finding the River Horse (Littoral Press, 2017). With Sally Evans he co-edited the Anthology of Scottish Poets (Bibliotheca Universalis, 2016, Romania). He is a regular reviewer for several journals including Galatea Resurrects (A Poetry Engagement) (USA) and Write Out Loud (UK). Published in CLH: 3, 4/2011, 4, 5/2012, Ant. 3/2012,  2, 4, 6/2013, 2, 3, 6/2014, 1, 2, 5/2015, 2, 3, 4, 5/2016, 5/2017.

Neil Leadbeater (1951, Wolverhampton, Regatul Unit). Autor, eseist, poet şi critic literar din Edinburgh, Scoţia. Creaţia sa, tradusă în mai multe limbi, a fost publicată în reviste şi antologii din ţară şi din străinătate. Scrieri publicate: Hoarding Conkers at Hailes Abbey (Littoral Press, 2010, Anglia), Librettos for the Black Madonna (White Adder Press, 2011, Scoţia), The Worcester Fragments (Original Plus, 2013, Anglia), The Loveliest Vein of Our Lives (Poetry Space, 2014, Anglia); trei cărţi publicate în colecţia “Bibliotheca Universalis”, România: The Fragility of Moths. Fragilitatea moliilor (2015), Sleeve Notes. Adnotări (2016) şi Ports of Call. Escale (2016). Cea mai recentă carte a sa este Finding the River Horse (Littoral Press, 2017). În colaborare cu Sally Evans a coordonat lucrarea Antologie de poeţi scoţieni (“Bibliotheca Universalis”, 2016). Colaborează cu regularitate la revistele “Galatea Resurrects (A Poetry Engagement)” (USA) şi “Write Out Loud” (UK). Publicat în OLC: 3, 4/2011, 4, 5/2012, Ant. 3/2012,  2, 4, 6/2013, 2, 3, 6/2014, 1, 2, 5/2015, 2, 3, 4, 5/2016, 5/2017.

Dutch version by Albert Hagenaars (The Netherlands)

sâmbătă, 9 decembrie 2017

ORIZONTURI GEOPOLITICE. GEOPOLITICAL HORIZONS


Anul 2017 din punct de vedere geopolitic

Situaţia internă şi externă din acest final de an 2017 are o complexitate specială. Unii comentatori acreditează ideea că totul se datorează influenţei crescânde ruseşti şi amestecului Moscovei în diverse zone, de la Dunăre şi până la Atlantic, ba până şi dincolo de Ocean, în Statele Unite, bastionul de forţă al lumii democratice şi occidentale. “Imperiul Răului” metamorfozat în Federaţia Rusă de sub conducerea lui Vladimir Putin, ar continua să propage răul pe planetă. Se poate vedea, în acest sens, recentul articol “O potemkiniadă democratică à la Putin în 2018?” de Tereza-Brînduşa Palade, care scrie: „Încurajarea corupţiei în democraţiile fragile din Europa de Est e una din metodele favorite de amestec în treburile altor state practicate de Kremlinul lui Vladimir Putin. Pentru atingerea acestui scop, este instrumentată subminarea unei direcţii anticorupţie ca DNA-ul românesc – obiectivul atât de intens râvnit şi obsesiv urmărit de Dragnea şi Tăriceanu, cu concursul servil al unui Iordache sau Toader”.  
  
Că Moscova vede în PSD-ALDE un partener mai bun decât fosta Alianţă DA sau că Viktor Orban este şi el un bun tovarăş de drum pentru Vladimir Putin este plauzibil, dar e greu de crezut că liderul de la Kremlin poate să facă, la scară geopolitică, atât de mult rău cât i se atribuie - nu fiindcă nu ar vrea să-l facă, dacă din asta ar rezulta un câştig pentru Federaţia Rusă, ci pentru că nu poate să facă tot ce i se atribuie. În fond, dacă stăm să ne gândim bine, printr-un curios efect de simetrie, Valdimir Putin a devenit la scară mondială, ca imagine a inamicului, reversul absolut simetric al lui George Soros.

Însă Europa întreagă nu este chiar tabla de şah a liderului de la Kremlin. Realitatea trebuie privită ceva mai nuanţat, fiindcă ceea ce este valabil la unii nu este valabil la toţi. Criza guvernamentală din Germania, de pildă, nu este rezultatul intruziunii ruseşti, ci al alegerilor recente, care nu i-au mai acordat lui Merkel si partidului său acelaşi credit (suport popular) ca în trecut, din cauza unor greşeli pe care le-a comis. Mişcarea separatistă din Scoţia nu are chiar nici o legatură cu vreun mişmaş rusesc, fiindcă nu sunt ruşii în stare să se ducă până acolo şi să manipuleze după bunul plac populaţia locală. Separatismul din Catalonia este alimentat de forţele de extrema stângă din dosul lui Puigdemont, în speţă de CUP (Candidatura de Unitad Popular / Candidatura Unităţii Populare), cu rădăcini în republicanismul extremist de stânga - comunist şi anarhist - din epoca războiului civil spaniol. Acolo ruşii au o situaţie favorabilă, pe care însă nu ei au creat-o, dar se silesc să o alimenteze pe diverse căi. Ungaria lui Orban şi-a dat mâna cu Moscova lui Putin din interese economice şi pentru că nu vrea milioane de imigranţi musulmani pe teritoriul ei. Bruxelles o pune la colţ într-un mod inabil şi împinge astfel Ungaria şi mai mult spre Moscova lui Putin, fiindcă alt sprijin Budapesta nu găseşte pentru poziţia sa contestatară. Valul uriaş şi necontrolat de imigranţi din vara anului 2015 i-a speriat pe unguri. Cehia este prorusească, în ciuda faptului că a fost victima Moscovei în august 1968. Filoruse sunt în mod natural Bulgaria (de care mai puţin se vorbeşte în ultimul timp) şi Serbia. Aici se reactualizează vechiul panslavism propagat de Rusia ţaristă. Dar, pe de altă parte, se poate observa că sistemul democratic din Cehia este destul de solid şi nu are ca model sistemul social-politic din Federaţia Rusă. Cehia nu este condusă de oligarhi, chiar dacă preşedintele ei actual este un filorus. Şi în Bulgaria pare să fie mai multă democraţie reală decat la noi. Polonia rămâne o mare ţară catolică şi un ghimpe în coasta Rusiei. Ea înţelege să nu permită propagarea islamismului pe teritoriul său şi poporul polonez susţine în general această orientare. Polonia rămâne în acelaşi timp cel mai fidel aliat al Statelor Unite şi un membru de încredere al NATO. Ea ar fi şi o foarte sigură ţară din est a UE, daca UE nu ar pune-o la zid pentru faptul că nu îşi cedează suveranitatea, pentru a fi reconfigurată etnic, religios şi politic. Practic Polonia a ajuns un cal de bătaie între UE şi Federaţia Rusă, cum a fost altădată un cal de bătaie între Prusia, Austria şi Imperiul Ţarist, iar mai târziu, între Germania lui Hitler şi URSS-ul lui Stalin.

În ceea ce o priveşte, România este singura ţară din zona balcanică a Europei care nu poate fi reorientată geopolitic pe motive de apartanenţă la familia popoarelor slave. Poate fi într-o anumită măsură manipulată prin intermediul ortodoxiei, dar nu atât de mult cum se doreşte. Vizita patriarhului Moscovei s-a limitat la contacte la vârf cu clerul ortodox român. În această situaţie, pentru Moscova, cea mai bună metodă de recâştigare a sferei sale de influenţă în România este demantelarea statului de drept, în cadrul căruia justiţia independentă are rolul de garant. Pentru această inginerie (geo)politică nu este nevoie să vină vreun nou Vâşinski, cu ochelari şi mutră de satrap, la Bucureşti. Ajunge că există o majoritate parlamentară PSD-ALDE, întărită de sprijinul conjunctural şi condiţionat al UDMR.


El año 2017 desde el punto de vista geopolítico

La situación interna y externa de este fin de año 2017 tiene una complejidad especial. Algunas personas acreditan la idea de que todo se debe a la influencia rusa cada vez mayor y a la involucración de Moscú en varias regiones, desde el Danubio hasta el Atlántico, incluso hasta más allá del Océano, en los Estados Unidos, el baluarte de fuerza del mundo democrático y occidental. “El Imperio del Mal” metamorfoseado en la Federación Rusa bajo el mando de Vladimir Putin supuestamente continúa propagando el mal en el planeta. Se puede ver, en este sentido, el reciente artículo “Una potemkiniada democrática à la Putin en el 2018?” por Tereza-Brînduşa Palade, quien escribe: “Alentar la corrupción en las democracias frágiles del este de Europa es uno de los métodos favoritos de involucración en los asuntos de otros países practicado por el Kremlin de Vladimir Putin. Para alcanzar este propósito, es necesaria la debilitación de una dirección anti-corrupcíon como el DNA rumano – el objetivo tan intensamente deseado y obsesivamente seguido por Dragnea y Tăriceanu, por medio de unos serviles como Iordache o Toader”.

Que Moscú vea en PSD-ALDE un socio mejor que la ex Alianza DA o que Viktor Orban sea también un buen compañero de camino para Vladimir Putin es plausible, pero es difícil de creer que el líder de Kremlin pueda hacer, a escala geopolítica, tanto daño cuanto se le atribuye – no porque no desearía hacerlo, si gracias a eso habría una ganancia para la Federación Rusa, sino porque no puede hacer todo lo que se le atribuye. En el fondo, si lo pensamos mejor, por un extraño efecto de simetría, Vladimir Putin se ha vuelto mundialmente la imagen del enemigo, el reverso absolutamente simétrico de George Soros.

Pero toda Europa no es realmente el tablero de ajedrez del líder de Kremlin. La realidad debe ser vista más matizada, porque lo que para algunos es válido, para otros no lo es. La crisis gubernamental de Alemania, por ejemplo, no es el resultado de la intrusión rusa, sino de las recientes elecciones, que dejaron de darle a Merkel y a su partido el mismo crédito (apoyo popular) que en el pasado, a causa de unos errores que ha cometido. El movimiento separatista de Escocia no tiene absolutamente nada que ver con alguna artimaña rusa, porque los rusos no son capaces de ir hasta allá y manipular a la población local como más les convenga. El separatismo de Cataluña es fomentado por las fuerzas de extrema izquierda manejadas por Puigdemont, o más claramente por la CUP (Candidatura de Unidad Popular), con raíces en el republicanismo extremista de izquierda – comunista y anarquista – de la época de la guerra civil española. Allá los rusos tienen una situación favorable, que no ellos han creado, pero a la que se empeñan en alimentar por varios medios. La Hungría de Orban dio la mano con la Moscú de Putin por intereses económicos y porque no quiere a millones de inmigrantes musulmanes en su territorio. Bruselas la pone en su lugar de una manera inhábil y empuja asimismo a Hungría aun más hacia la Moscú de Putin, ya que Budapest no encuentra otro apoyo para su posición contestataria. La ola gigante e incontrolable de inmigrantes desde el verano del año 2015 ha asustado a los húngaros. Chequia es prorusa, a pesar de que ha sido víctima de Moscú en agosto del 1968. Filorusas son de manera natural Bulgaria (de la que se habla menos últimamente) y Serbia. Aquí se actualiza el viejo panslavismo propagado por Rusia zarista. Pero, por otro lado, se puede observar que el sistema democrático de Chequia es bastante sólido y no tiene como modelo el sistema social-político de la Federación Rusa. Chequia no es gobernada por oligarcas, aunque su actual presidente sea filoruso. Incluso en Bulgaria parece haber más democracia que en nuestro país. Polonia sigue siendo un gran país católico y una espina en la costilla de Rusia. Ella entiende no permitir la propagación del islamismo sobre su territorio y el pueblo polaco generalmente apoya esta orientación. Polonia sigue siendo al mismo tiempo el más fiel aliado de los Estados Unidos y un miembro de confianza de NATO. Sería también un país muy seguro del este de la UE, si UE no la pusiera contra la pared por el hecho de que se niega a ceder su soberanía, para ser reconfigurada etnica, religiosa y políticamente. Prácticamente Polonia se ha convertido en el motivo de pelea entre la UE y la Federación Rusa, como alguna vez lo fue entre Prusia, Austria y el Imperio Zarista, y más tarde entre la Alemania de Hitler y el URSS de Stalin.

En lo que la concierne, Rumanía es el único país de la región balcánica de Europa que no puede ser reorientado geopolíticamente por cuestiones de pertenencia a la familia de los pueblos eslavos. Hasta cierto punto, puede ser manipulado por medio del ortodoxismo, pero no tanto como se desea. La visita del patriarca de Moscú se ha limitado a contactos importantes con el clero ortodoxo rumano. En esta situación, para Moscú, el mejor método de volver a ganar su esfera de influencia en Rumanía es desmantelando el estado de derecho, en donde la justicia independiente tiene el papel de garante. Para esta inginería (geo)política no es necesario que venga un nuevo Vâşinski, con lentes y cara de sátrapa, a Bucarest. Basta que haya una mayoria parlamentaria PSD-ALDE, fortalecida por el apoyo conyuntural y condicional de UDMR.

Daniel Dragomirescu