NUOVO IN BIBLIOTHECA UNIVERSALIS

Fragile e precario il poeta

Per iniziare la lettura del nuovo libro di Fabio Strinati* bisogna fare spazio alla concentrazione, quella necessaria per completare un viaggio di esplorazione interiore. Periodo di transizione è una raccolta di poesie dove l’autore spinge fuori dalla sua anima dubbi ed insicurezze, le porta in superficie, le confida non solo per liberarsene, ma affinché questi stati d’animo siano di supporto al lettore, che può riconoscersi tra le parole scritte. Viene naturale chiedersi cosa intenda il poeta con il termine transizione e allora il riferimento va a quel ‘passaggio’ che è l’esistenza stessa. Siamo in cammino e giorno dopo giorno ci mettiamo in discussione attraverso scelte, azioni, anche indecisioni.  Quello che sta avvenendo dentro e fuori Strinati è un processo di ricerca, un’urgenza di scoperta o riscoperta dell’io, nella purezza delle intenzioni ed espressioni. La raccolta si apre non a caso con la lirica Groviglio, intreccio di percezioni e situazioni confuse. Il poeta parla di disordine, di fumi forestieri, elementi che rimandano proprio ad un senso di smarrimento ed incertezza: “Salvadanaio mentale sprofonda nel disordine/coi fumi forestieri,/cicalini vibratori e megafoni interni/che ignorano la mantide/attanagliata nelle vene tormentose”. Le immagini risultano particolari negli accostamenti e la stessa mantide riflette una forte simbologia che incarna in qualche modo la meditazione. E’ necessario un lavoro intenso sul pensiero e in questo caso il poeta deve districare le trame della sua identità, che ancora non è in equilibrio. C’è un vuoto che assale, che non lascia tregua e l’autore è consapevole di vivere un periodo non facile. Si considera addirittura privo di se stesso, quasi non si riconosce in quello che sta accadendo: “Privo di me stesso striscio, crepo mi spello/nell’indebolimento di un contorno vago e circonciso” (Depressione). Non sentirsi in sintonia con le cose e con gli altri produce delle continue precipitazioni psichiche e fisiche che rischiano di portare via ogni singola gioia o accenno di luce. La poesia in questo caso serve a rielaborare le inquietudini, a ripercorrere limiti e fragilità, fino a trasformare ogni ombra in qualcosa di positivo. Per Strinati la scrittura diventa lo strumento per imparare a conoscersi, per compiere un’indagine approfondita nelle proprie emozioni. Non è così scontato riuscire ad osservarsi in profondità, specialmente se lo si fa attraverso la creatività, producendo versi di un certo valore. Tra le angosce l’autore non nasconde di aver anche paura di ciò che prova, e in un tempo provvisorio vive la sua esistenza tra mille dubbi, cercando di capire la direzione da prendere per non cadere nel buio assoluto. Ripensando proprio a questa tensione dell’anima torna a farsi presente nella memoria la poesia di Georg Trakl, poeta espressionista austriaco che evoca la decadenza e la solitudine del mondo. Strinati in qualche modo porta addosso pensieri e patimenti avvolti da un tormento insistente. Fragile e precario il poeta continua a ‘vomitare’ un malessere che sfianca, si abbandona a quel vortice che lo attira come forza oscura, si cerca, si annusa, si scopre come feto impaurito in una vita che non sempre dà riferimenti, in attesa di una traiettoria nuova. Decidere di andare fino in fondo negli angoli meno battuti della propria anima è una scelta sicuramente coraggiosa. Non è da tutti svuotarsi, passare al setaccio turbamenti, sofferenze, lacrime, e vedersi oltre. Trova rifugio negli elementi della natura Strinati e nel fiorire di primavera prende atto della preziosità dell’esistere, di essere parte del cosmo. Rimane comunque un’oscillazione costante dove prevale il dubbio, l’imperfezione, ma questo fa parte di una personalità sensibile che chiede risposte, che aspetta di comprendere il senso del suo andare per le strade della vita, insieme ad una fedele compagna: la Poesia.

Michela Zanarella

Padova-Roma, maggio 2017

_________________________________

* Fabio Strinati, Periodo di transizione. Perioadă de tranziţie ("Bibliotheca Universalis", 2017)

Fragil şi precar poetul

     Pentru a începe lectura noii cărţi a lui Fabio Strinati este nevoie să acorzi un spaţiu mai mare concentrării necesare, spre a completa o călătorie de explorare interioară. Perioadă de tranziţie este o culegere poetică în care autorul exhibează din sufletul său îndoieli şi nesiguranţe, dar pentru ca aceste stări sufleteşti să ajungă la cititor, care se poate recunoaşte în cuvintele aşternute în scris. Este firesc să-ţi pui întrebarea ce înţelege poetul prin termenul tranziţie şi atunci referinţa devine acea “trecere” care este existenţa însăşi. Suntem pe un drum şi zi după zi punem în discuţie opţiuni, acţiuni, precum şi indecizii. Ceea ce înţelege Strinati prin lăuntric şi exterior este un proces de căutare, o urgenţă a descoperirii sau redescoperirii eu-lui, în puritatea intenţiilor şi exprimării. Culegerea se deschide nu întâmplător cu poemul Groviglio, o înregistrare de percepţii şi situaţii confuze. Poetul vorbeşte despre dezordine, de fumuri călătoare, elemente care se referă la un sens de incertitudine; “Mizeria mentală se prăbușește în dezordine / ca fumul călător, / sirene vibrând si megafoane interioare / care ignoră călugărița / cuprinsă în vene chinuite.” Imaginile rezultate sunt particulare în semnificaţii şi reflectă o puternică simbologie, care întrupează într-un fel oarecare meditaţia. Este necesară o muncă intensă a gândirii şi în această situaţie poetul trebuie să distingă între tramele identităţii lui, care încă nu se află în echilibru. Există un vid care irumpe, care nu dă răgaz şi autorul este conştient că trăieşte o perioadă deloc uşoară. Se crede privat de sine însuşi, aproape nu se recunoaşte în cel care este gata să se prăbuşească; “Lipsită de mine aceeaşi zgârietură, îmi crapă  / în slăbirea unui contur vag și circumcis” (Deprimare).  A nu se simţi în sintonie cu lucrurile şi cu ceilalţi generează nesfârşite căderi psihice şi fizice, care riscă să răpească orice bucurie sau sclipire de lumină. Poezia în acest caz serveşte la reelaborarea neliniştilor, la conştientizarea limitelor şi a fragilităţii, pentru a transforma orice umbră în ceva pozitiv. Pentru Strinati scrisul devine instrumentul autocunoaşterii, cu scopul de a avea o imagine aprofundată asupra propriilor emoţii. Nu este atât de uşor să reuşeşti să te observi în profunzime, mai ales dacă o faci prin creativitate, producând versuri de o anumită valoare. Printre angoase autorul nu ascunde că îi este teamă şi de ceea ce probează, şi într-un timp provizoriu îşi trăieşte existenţa printre mii de îndoieli, căutând să înţeleagă direcţia de urmat pentru a nu se prăbuşi în beznă absolută. Regândind la aceasta tensiune a sufletului, se întoarce şi îşi readuce în memorie poezia lui Georg Trakl, poet expresionist austriac care evocă decadenţa şi singurătatea lumii. Strinati într-un fel oarecare poartă gânduri şi patimi ale unei frământări stăruitoare. Fragil şi precar, poetul continuă să ‘vomite” un rău de existenţă care îl sleieşte, se abandonează acelui vortex care îl atrage ca o forţă obscură, se caută pe sine, se adulmecă, se descoperă ca un prunc înfricoşat de o viaţă care nu oferă mereu referinţe, în aşteptarea unei traiectorii noi. A decide să mergi până la capăt în cotloanele mai puţin ştiute ale sufletului propriu este o alegere cu certitudine curajoasă. Nu înseamnă o golire de sine însuşi, suferinţe, lacrimi, înseamnă a se vedea dincolo. Strinati ăseşte refugiu în elementele naturii şi în inflorescenţa primăverii ia act de valoarea existenţei, de a fi o parte din acest cosmos. Rămâne totuşi o oscilaţie constantă în care prevalează dubiul, imperfecţiunea, dar aceasta face parte dintr-o personalitate sensibilă care cere raspunsuri, care aşteaptă să înţeleagă noimele mersului său pe căile vieţii, având alături o fidelă companie: Poezia. 

Michela Zanarella

Padova - Roma, mai 2017

Zanarella, Michela (1980, Cittadella, Padova, Italy). Poet and prose writer. She writes poetry since 2004. Published books: Credo, Risvegli, Vita, infinito, paradisi (2009) – poetry, Convivendo con le nuvole (2009) – short stories etc. Published in CLH: 5, 6/2012, 1, 3, 5/2013, 2, 4, 6/2014, 2, 4/2015, 1/2016, 1, 3/2017. Books in “Bibliotheca Universalis’: Coincidenze d’immenso (2015).

Zanarella, Michela (1980, Citadella, Padova, Italia). Poetă şi prozatoare. Scrie poezie din anul 2004. Cărţi publicate: Credo, Risvegli, Vita, infinito, paradisi (2009) – poezie, Convivendo con le nuvole (Edizioni GDS, 2009) – proză etc. Publicată în OLC: 5, 6/2012, 1, 3, 5/2013, 2, 4, 6/2014, 2, 4/2015, 1/2016, 1, 3/2017. Cărţi în “Bibliotheca Universalis’: Imensele coincidenţe (2015).

Traducere de Daniel Dragomirescu