Con destino desconocido
Deje de marchar cuando tuve que atacar a los que debía proteger,
Guarde silencio ante la injusticia de lo que vi, para no causar problemas.
Defendí lo que creía justo por medio de las armas, a pesar de no estar seguro si hacía lo correcto.
Tuve que perdonar a los culpables de un crimen inconfesable para poder seguir adelante,
Y entonces decidí esconder la verdad del otro lado del océano, para que no fuera encontrada.
Pero vinieron y me despojaron de todo, por temor a las represalias, en ese momento no reaccioné,
Y cuando regresaron e hicieron aún más daño en nombre de la libertad, ya era tarde para detenerlos.
De eso ha pasado mucho tiempo, ahora que no tengo casa, ni familia,
Sé que habrá algún lugar en el mundo que me aceptará.
Pero no sé dónde está, ni tampoco si llegaré a reconocerlo cuando este ahí.
Lo único de lo que estoy seguro es que hay otros que buscan lo mismo que yo,
Al caer la noche los veo, recorriendo las calles sin poder decir algo coherente.
Durante el día busco la ayuda que casi nadie me da y razones para no desistir,
El alimento ya no es para mí y las monedas no están sirviendo de mucho,
Últimamente me doy cuenta de que mis días dejaron de durar 24 horas cuando camino sin rumbo fijo siguiendo al Sol, que se extingue en el horizonte.
Pasaré unos días al fondo de la calle sin nombre para esconder las heridas,
Pero no para sanarlas, porque son imborrables.
Escribiré en las paredes para mostrar la verdad de la que nadie fue testigo
Y seguiré mi camino, hasta llegar al lado del mar.
En donde los ecos de las voces se pierden
Al igual que el sonido de mis pasos por la arena.
Mis huellas se fundirán con el agua que atraviesa los continentes
Y me llevará de regreso al inicio,
En donde descansaré y desapareceré como muchos lo han hecho antes que yo,
Sacrificando todo para poder vivir en paz.
Destin necunoscut
Am renunţat să plec atunci când a trebuit să-i atac pe cei care trebuiau protejaţi,
Am păstrat tăcerea faţă de injustiţia pe care o vedeam, ca să nu creez probleme,
Am apărat ce am crezut că e just cu armele, deşi nu nu sunt sigur dacă am făcut bine,
Am iertat pe cei vinovaţi de o crimă inavuabilă pentru a putea merge înainte,
Şi atunci am decis să ascund adevărul de cealaltă parte a oceanului, ca să nu mai fie găsit.
Dar au venit şi m-au despuiat de toate, de teama represaliilor în acea clipă nu am reacţionat,
Şi când s-au întors şi au produs mai multe daune în numele libertăţii, era prea târziu pentru a-i mai opri.
De atunci a trecut mult timp, acum când nu am casă şi familie,
Ştiu că va fi un loc în lume care mă va primi.
Dar nu ştiu unde este, nici dacă voi ajunge să-l recunosc când voi fi acolo.
Singurul lucru de care sunt sigur este că sunt şi alţii care caută acelaşi lucru ca mine,
La căderea nopţii îi văd trecând pe drum fără a putea spune ceva desluşit.
În timpul zilei caut ajutorul pe care aproape nimeni nu mi-l dă şi temeiuri ca să nu renunţ,
Hrana nu mai e pentru mine, banii nu îmi mai folosesc la nimic,
În final îmi dau seama că zilele mele au încetat să mai dureze 24 de ore pe când rătăcesc fără ţintă,
luându-mă după soarele care se stinge la orizont.
Mi-am petrecut unele zile în adâncul drumului pentru a-mi ascunde rănile,
Dar nu pentru a le vindeca, fiindcă sunt de nevindecat.
Voi scrie pe ziduri ca să arăt adevărul la care nimeni nu a fost martor
Şi îmi voi urma calea, până când voi ajunge la marginea mării.
Unde ecourile vocii se pierd
La fel ca sunetul paşilor mei pe nisip.
Urmele mi se vor topi în apa care traversează continentele
Şi care mă va lua înapoi spre începuturi,
Unde mă voi odihni şi mă voi mistui aşa cum atâţia au făcut-o înaintea mea,
Sacrificând totul pentru a putea trăi în pace.
Am renunţat să plec atunci când a trebuit să-i atac pe cei care trebuiau protejaţi,
Am păstrat tăcerea faţă de injustiţia pe care o vedeam, ca să nu creez probleme,
Am apărat ce am crezut că e just cu armele, deşi nu nu sunt sigur dacă am făcut bine,
Am iertat pe cei vinovaţi de o crimă inavuabilă pentru a putea merge înainte,
Şi atunci am decis să ascund adevărul de cealaltă parte a oceanului, ca să nu mai fie găsit.
Dar au venit şi m-au despuiat de toate, de teama represaliilor în acea clipă nu am reacţionat,
Şi când s-au întors şi au produs mai multe daune în numele libertăţii, era prea târziu pentru a-i mai opri.
De atunci a trecut mult timp, acum când nu am casă şi familie,
Ştiu că va fi un loc în lume care mă va primi.
Dar nu ştiu unde este, nici dacă voi ajunge să-l recunosc când voi fi acolo.
Singurul lucru de care sunt sigur este că sunt şi alţii care caută acelaşi lucru ca mine,
La căderea nopţii îi văd trecând pe drum fără a putea spune ceva desluşit.
În timpul zilei caut ajutorul pe care aproape nimeni nu mi-l dă şi temeiuri ca să nu renunţ,
Hrana nu mai e pentru mine, banii nu îmi mai folosesc la nimic,
În final îmi dau seama că zilele mele au încetat să mai dureze 24 de ore pe când rătăcesc fără ţintă,
luându-mă după soarele care se stinge la orizont.
Mi-am petrecut unele zile în adâncul drumului pentru a-mi ascunde rănile,
Dar nu pentru a le vindeca, fiindcă sunt de nevindecat.
Voi scrie pe ziduri ca să arăt adevărul la care nimeni nu a fost martor
Şi îmi voi urma calea, până când voi ajunge la marginea mării.
Unde ecourile vocii se pierd
La fel ca sunetul paşilor mei pe nisip.
Urmele mi se vor topi în apa care traversează continentele
Şi care mă va lua înapoi spre începuturi,
Unde mă voi odihni şi mă voi mistui aşa cum atâţia au făcut-o înaintea mea,
Sacrificând totul pentru a putea trăi în pace.
Perfil
Arturo Hernández Fuentes (1982, México). Autor de relatos, novelas y ensayos. Promotor de los valores culturales méxicanos a HLC. Licenciado en Educación Primaria. Libros: Los últimos recuerdos de una vida pasada (novela, 2015), La chica que le disparó al Sol (vol. I, 2016). Colaboraciones en las revistas “Trinando” (Colombia), “Extrañas Noches” (Argentina), “Infinitus” (México) etc. Arturo Hernández Fuentes, cuyo nombre recuerda al lector el conocido novelista Carlos Fuentes, tiene en común con el ilustre escritor la vocación narrativa, y con Emiliano Zapata, las aspiraciones sociales. Publicado en HLC: 2, 5/2011, 1, 4/2016.
Arturo Hernández Fuentes (1982, Mexic). Autor de povestiri, romane şi eseuri. Promotor al valorilor culturale mexicane la OLC. Licenţiat în pedagogie. Cărţi: Ultimele amintiri ale unei vieţi trecute (roman, 2015), Fetiţa care a dispărut în Soare (vol. I, 2016). Colaborări la revistele “Trinando” (Columbia), “Extrañas Noches” (Argentina), “Infinitus” (Mexic) etc. Arturo Hernández Fuentes, al cărui nume îi aminteşte cititorului de cunoscutul romancier Carlos Fuentes, are în comun cu ilustrul scriitor vocaţia narativă, iar cu Emiliano Zapata, aspiraţiile sociale. Publicat în OLC: 2, 5/2011, 1, 4/2016.
Traducere de Daniel Dragomirescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu