DEL DICCIONARIO UNIVERSAL. FROM "THE UNIVERSAL DICTIONARY" (3)

Marina Centeno o el triunfo del universalismo cultural

Centeno, Marina (1972, Progreso Yucatán, México). Poeta y animadora cultural. En 2012 realizó emisoras de poesia para la Radio “Ecologica” desde Progreso Yucatán. Libros publicados: Quietud (Universidad Autónoma de Yucatán.2012), Inventivas (Universidad Autónoma de Yucatán, 2013), Erosión (Lord Byron Ediciones, Madrid, 2015), Dec(i)mas (2017). Es incluida en la Enciclopedia de la literatura mexicana, publicada por La Fundación Literaria de Mexico. Poemas de su autoría se encuentran en las antologías: Nueva Poesía y Narrativa Hispanoamericana, Antología Mexicana y Poesía Femenina. Ha sido publicada en el no. 1-2 (25-26) / 2012 de la revista “Viaţa Basarabiei” (Republica Moldova). El universo poético de Marina Centeno es amplio y se encuentra en un momento de expansión creativa. Entre Quietud (2012), su primero poemario, y Erosión la autora muestra que su inspiración y su vocación tienen consistencia y representan su “modus vivendi” natural. Erosión contiene poemas que ofrecen al lector, este “eje principal” del trabajo artistico e literario, nuevas perspectivas, nuevas detalles de un universo poetico de una cierta amplitutd y profundidad. En lineas generales, su creación es debida, por un lado, a su vocación poetica y, también, a su oportuno encuentro, a partir del 2009, con la revista “Horizonte literario contemporáneo”. Sus obras son, por excelencia, una expresión muy relevante – en el espacio latinoamericano - del universalismo cultural iniciado y seguido principalmente por HLC y “Bibliotheca Universalis”. Si este encuentro no hubiera tenido lugar, la creación poetica de Marina Centeno habría seguido, quizás, otro camino. Publicada en HLC: 9/2009, 3, 4, 5/2010, 1, 2, 3, 4, 5, 6/2011, 1, 2, 3, 5, 6/2012, Ant. 3/2012, 1, 2, 3, 4, 5, 6/2013, 1, 2, 3, 6/2014, 1/2015, 1, 6/2016. Libros en “Bibliotheca Universalis”: Poemas de Mar (2016).

Marina Centeno sau triumful universalismului cultural

Centeno, Marina (1972, Progreso Yucatán, Mexic). Poetă şi  animatoare culturală. În 2012 a realizat emisiuni de poezie pentru Radio “Ecologica” din  Progreso Yucatán. Cărţi publicate: Linişte (Universidad Autónoma de Yucatán.2012), Inventive (Universidad Autónoma de Yucatán, 2013), Eroziune (Lord Byron Ediciones, Madrid, 2015), Dec(i)mas (2017). Este inclusă în Enciclopedia literaturii mexicane, editată de Fundaţia Literară din Mexic. Poezii ale sale sunt incluse în antologiile: Noua poezie şi proză hispanoamericană, Antologie mexicană şi Poezie feminină. A fost publicată în numărul 1-2 (25-26) / 2012 al revistei „Viaţa Basarabiei” (Republica Moldova). Universul poetic al Marinei Centeno este amplu şi se găseşte într-un moment de expanisune creatoare. Între Quietud  (2012), volumul ei de debut, şi Erosión autoarea demosntrează că inspiraţia şi vocaţia sa au consistenţă şi reprezintă un “modus vivendi” firesc. Erosión conţine poeme care îi oferă lectorului, această “axă principală’ a muncii artistice şi literare (cvum îi place autoarei să spună), noi perspective, noi detalii ale unui univers poetic de o evidentă amploare şi profunzime. În linii generale, creaţia sa se datorează, pe de o parte, vocaţiei poetice înnăscute şi, pe de altă parte, întâlnirii sale oportune, în anul 2009, cu revista “Orizont literar contemporan”. Scrierile sale sunt, prin excelenţă, o expresie foarte relevantă – în spaţiul latinoamerican – a universalismului cultural iniţiat şi urmat în mod programatic de OLC şi de “Bibliotheca Universalis”. Dacă această întâlnire transcontinentală nu ar fi avut loc, creaţia poetică a Marinei Centeno ar fi urmat, poate, o traiectorie diferită. Publicată în OLC: 9/2009, 3, 4, 5/2010, 1, 2, 3, 4, 5, 6/2011, 1, 2, 3, 5, 6/2012, Ant. 3/2012, 1, 2, 3, 4, 5, 6/2013, 1, 2, 3, 6/2014, 1/2015, 1, 6/2016. Cărţi în “Bibliotheca Universalis”: Poemele marine (2016).  

La opresión de la lluvia

No me he puesto el hipil

la humedad de la lluvia entra por los huecos de la hamaca

mientras parpadea tu rostro a contraluz

La lluvia habita por el patio

salpica el barandal del pozo

donde cercenamos a la luna

Sobre mí siempre te hallas

hurgando en la bombilla de mis ojos

goteando bajo la opresión de la lluvia

Aún deambulo entre larga tropa de recuerdos

con los hombros desnudos expuestos a lacias tardes en el patio

¡Ah nuestro patio!

Cubierto por famélicas flores sometidas a la lluvia

en está tierra fértil a semillas

donde los sapos buscan refugio sobre los estanques del agua

El perro atisba el rabo al sonido de tu voz

persigue fantasmas que se burlan de su olfato

corre con el ladrido que se hace eco en la certeza del silencio

Estás aquí          

No te has ido

Eres el escarlata que se incendia a las seis

la migaja de pan sobre la mesa

la jícara a la espera de tu sed

los hilos de la hamaca donde se enreda mi cuerpo

Eres lo que escribo  - Sin saber lo que escribo -

Mis pechos tienen el desamparo de la madrugada

Colgados al tendedero como braga que oscila al viento

evaporando su aroma a sexo

Asumo mi condición de claustro

Se oxida el tiempo en la ventana

le pongo aldabas a la puerta

las horas me devoran por la opresión de la lluvia

Opresiunea ploii

Nu mi-am pus pe mine hipil-ul *

Umiditatea ploii intră prin găurile hamacului

Pe când chipul tău sclipeşte în unduirea luminii

Ploaia locuieşte în curte

Stropeşte balustrada fântânii

În care se oglindeşte luna

Pe mine mereu te afli

Scormonind în lumina ochilor mei

Picurând sub opresiunea ploii

Încă hoinăresc între marea gloată de amintiri

Cu umerii goi, expuşi la blândele după-amiezi în curte

Vai, curtea noastră!

Acoperită de flori firave supuse ploii

În acest pământ fertil cu seminţe

Unde broaştele caută refugiu pe heleşteurile apei

Câinele îşi ridica coada auzind sunetul vocii tale

Urmăreşte fantome ce-şi bat joc de mirosul lui

Fuge cu lătratul ce se transformă în ecou în liniştea adâncă

Eşti aici, nu ai plecat

Eşti stacojiul ce se aprinde la ora şase

Firimitura de pâine de pe masă

Ceaşca în aşteptarea setei tale

Firele hamacului unde se încurcă corpul meu

Eşti ceea ce scriu – fără să ştiu ce scriu -

Pieptul meu este apăsat de singurătatea dimineţii

Agăţat de uscător precum  lenjeria intimă bătută de vânt

Evaporându-şi aroma de dragoste

Îmi accept condiţia de călugăr

Se oxidează timpul în fereastră

Uşii îi pun zăvoare

Orele mă devorează sub opresiunea  ploii.

             

*Hipil (varianta termenului huipil în Progreso Yucatán) – bluză tradiţională, brodată cu motive colorate, fără mâneci, purtată de indigenii şi metişii din Mexic şi America Centrală (Lexicon.org). În variante artizanale pretenţioase este un vestmânt de sărbătoare (ca ia românească), dar în variante mai simple poate fi folosită şi pe vreme de ploaie, ca un fel de pelerină. Face parte din vestimentaţia de origine aztecă  (Nota ed.)

Traducere şi prezentare de Daniel Dragomirescu