FICTION AND REALITY/FICTIUNE SI REALITATE: RUDY SPILLMAN (ISRAEL)

FANTASTIC JOURNEY IN THE ENCHANTED FOREST

After my daily activities I return home. Tired, but well. I am content and wish to make myself something to eat, and then get some rest. Home sweet home. Here I am in front of my house. All that is left for me to do is put the key in the lock and turn it. I put the key in the lock, but the key will not turn. My impatience is growing by the second. Then I force the key a little, but careful not to break it inside. And I do what all people do in these circumstances. I try turning it the other way. The door has always opened by pushing it, nonetheless I also try to pull it. I am overcome by a panic attack. Sometimes, when we are faced with situations that seem illogical to us, we will react illogically as well. As if the lack of external logic combined with internal logic could result in something rational or in the solving of such situation. I leave the key in the lock because sooner or later I will have to open it. I am not picking keys at random to see if I get lucky. This key has opened the same door for years. One goes with the other and combined they will allow me to enter my house. I move away from the door, I look around noticing every detail. Lest I should be mistaken of building; or of neighbourhood, of city. Maybe I was mistaken of world and for my key to work I must return to the world where things are always the same. The same keys will always open the same doors. Again, I notice the door of my house, the key in the lock. I say to myself: “This has been the door of my house forever…” And I am thinking: “May it be that at some point this is not so anymore?” And I rush towards the door in a new attempt to open it.

They say that “the third is the charmed one” and it must be true to some extent as at the third try the key brakes in two. One part remains in the lock, the other, in my hand. Saddened and having lost my nerve a little, an awfully unpleasant situation for it revealed my lack of control and my will to posses it, I give a strong kick on the door with my right foot. The delayed squeak of the rusty hinges added to the dull sound of my foot kicking the door. The door hardly opened. As I looked down to the threshold, I noticed what had stopped it from opening. I can see dirt, grass, weed, root pieces and plants. The beautiful and shiny marble flooring which gleamed at my house’s entrance is no longer there.

I look at the useless piece of key in my pocket and launch myself towards the defenseless door as if it were the cause of all my troubles. Knowing it was no longer about locks and keys, I push it with all my strength squashing a few weeds under my feet, squeezing out the chlorophyll from the green and lively plants, stirring the warm dirt. The door gives in a bit more leaving me enough space to step inside. I do so, and I see a butterfly flying out of my house. But now that I am inside again I can say that my home sweet home is not there anymore. I can say that the butterfly came from a forest which seemed enchanted… and I strongly doubt it can adapt to the place where it flew.

An annoying gust of wind carrying dust and leaves threw me out of balance. I close my irritated eyes and I hear, beside the wind, the sound of the door slamming shut behind me, followed by the faint roar of a beast. This cannot be! This is too much! I open my eyes, still irritated, and I see an astonishing lion coming towards me… it was walking and always in my direction. It was at about twenty meters away from me. I immediately turn my head in search for the door. But it is no longer there. It is all woods: a beautiful, enchanted forest full of brown, golden and green colors. A place where sun rays and the abundant vegetation seem to be dancing together.

But the beast’s roar and its slow advance towards me tell me that not all this is as beautiful as it may seem...

NOTE. The full story will be published in CHMagazine, no. 3(17)/May-June 2010, printed version

____________________________

CĂLĂTORIE FANTASTICĂ ÎN PĂDUREA FERMECATĂ

Mă întorc acasă după treburile zilnice. Ostenit, dar bine dispus. Mulţumit şi dornic să îmi pregătesc ceva de mâncare şi să mă odihnesc. Casă dulce casă. Iată-mă în faţa uşii. Tot ce îmi mai rămâne de făcut este să deschid uşa. Pun cheia în broască, dar nu se mişcă. Pe măsură ce secundele se scurg, nerăbdarea mea creşte. Atunci forţez puţin cheia, dar cu grijă să nu o rup. Şi fac ce face multă lume în astfel de împrejurări. Încerc să o întorc în sens contrar. Uşa s-a deschis mereu împinsă spre interior, dar încerc şi spre exterior. Sunt cuprins de un atac de panică. Uneori, când suntem puşi faţă în faţă cu situaţii care ne par ilogice, reacţionăm şi noi fără logică. Ca şi cum lipsa de logică exterioară adunată cu cea interioară ar putea rezulta în ceva raţional sau în rezolvarea situaţiei. Las cheia în broască fiindcă mai devreme sau mai târziu va trebui să deschid uşa. Nu încep să aleg chei la întâmplare ca să descopăr dacă am sau nu noroc. Această cheie a deschis aceeaşi uşă de ani de zile. Fiecare broască are cheia ei, iar aceasta îmi va permite într-un sfsârşit să intru în casă. Mă îndepărtez de uşă, privesc în jur şi observ fiecare detaliu. Să nu cumva să fi greşit clădirea. Sau cartierul, oraşul. Sau poate am greşit lumea, iar ca să meargă cheia trebuie să mă întorc în lumea în care lucrurile sunt mereu la fel. Aceeaşi cheie deschide mereu aceeaşi uşă. Observ din nou uşa casei, cheia din broască. Îmi spun: „Aceasta a fost dintotdeauna uşa casei mele...” Şi rămân pe gânduri: „Este posibil ca la un moment dat să nu mai fie aşa?” Şi mă năpustesc la uşă într-o nouă încercare de a o deschide.

Se spune că „a treia încercare este norocoasă” şi trebuie să fie adevărat, într-un fel sau altul, căci la a treia încercare cheia se rupe în două. O parte rămâne înăuntru, iar cealaltă la mine în mână. Deznădăjduit şi puţin pierdut cu firea, o situaţie neplăcută din cale afară dată fiind lipsa mea de control, dau tare în uşă cu piciorul drept. Sunetului surd provocat de lovitura cu piciorul i se adaugă scârţâitul prelung al balamalelor ruginite. Uşa abia se crapă puţin. Uitându-mă la partea inferioară a acesteia pot vedea ce a împiedicat-o să se deschidă. Văd rămăşiţe de pământ, iarbă, buruieni, rădăcini, plante. Nu mai este podeaua frumoasă şi strălucitoare de marmură care lucea până acum puţin timp la intrarea în casă.

Păstrez bucata nefolositoare de cheie în buzunar şi mă arunc asupra uşii fără apărare ca şi cum aceasta ar fi cauza tutror relelor mele. Ştiind că nu mai este vorba de broaşte şi chei, o împing cu toată puterea, strivind cu picioarele ceva buruieni, secătuind plante vii şi verzi de clorofilă, ridicând praful de pe pământul cald. Uşa mai cedează puţin, lăsându-mi spaţiul necesar să mă strecor înăuntru. Intru şi văd ieşind din casă un fluture. Dar acum că sunt din nou în casă, pot fi sigur că aceasta nu mai este casa mea. Că fluturele a apărut dintr-o pădure ce părea fermecată... şi că mă îndoiesc grozav că se poate adapta în locul spre care a zburat.

M-a dărâmat o rafală sâcâitoare de vânt încărcată de pământ şi frunze. Închid ochii răniţi şi aud, pe lângă vânt, sunetul unei uşi trântindu-se în spatele meu. Este urmat de răcnetul slab al unei fiare. Imposibil! Este prea de tot! Deschid ochii încă iritaţi şi văd venind spre mine un leu nemaivăzut... mergând, dar doar în direcţia mea. Este la vreo douăzeci de metri. Îmi întorc capul imediat căutând uşa. Dar nu mai este acolo. Este doar pădure. O frumoasă pădure fermecată, colorată în maro, auriu şi verde. Un loc în care razele soarelui par să danseze cu bogata vegetaţie.

Dar răcnetul fiarei şi apropierea ei înceată către mine îmi spun că nu totul este atât de frumos pe cât îmi pare...

NOTĂ. Textul integral al povestirii va putea fi citit în nr. 3(17)/Mai-iunie 2010 al revistei, versiunea tipărită

___________________________________________

VIAJE FANTASTICO AL BOSQUE ENCANTADO

Luego de mis tareas diarias vuelvo a casa. Cansado pero bien. Satisfecho y con deseos de prepararme algo para comer y descansar. Hogar dulce hogar. Aquí estoy frente a la puerta de mi casa. Lo único que me queda por hacer es introducir la llave en la cerradura y girar. La introduzco en el tambor pero la llave no gira. A medida que los segundos transcurren mi impaciencia aumenta. Entonces fuerzo un poco el giro de la misma pero cuidando que la llave no se quiebre dentro. Y hago lo que mucha gente hace en similares circunstancias. Intento girarla hacia el lado contrario. La puerta siempre se ha abierto empujando hacia adentro, sin embargo lo intento también hacia afuera. Soy presa de un ataque de irracionalidad. A veces, cuando se nos presentan situaciones que nos parecen ilógicas respondemos también sin lógica. Como si la falta de lógica exterior sumada a la interior pudieran dar como resultado algo racional o el arreglo de tal situación. Dejo la llave dentro de su cerradura porque tarde o temprano deberá abrirla. No estoy eligiendo llaves al azar para descubrir si tengo suerte. Hace años que esta llave abre la misma puerta. Una pertenece a la otra y juntas me permitirán finalmente ingresar a mi casa. Me separo de la puerta, tomo distancia, miro a mi alrededor observando cada detalle. No vaya a ser que me he equivocado de edificio. O de barrio, de ciudad. Quizás me equivoqué de mundo y para que mi llave funcione debo regresar al mundo en que las cosas son siempre igual. Las mismas llaves abren siempre las mismas puertas. Observo nuevamente la puerta de ingreso a mi casa, la llave dentro de su cerradura. Me digo a mí mismo: "Ésta ha sido siempre la puerta de entrada a mi casa..." Y me quedo pensando: "¿Podría ser acaso que en algún momento dejara de serlo?" Y arremeto contra la puerta en un nuevo intento por abrirla.

Dicen que "la tercera es la vencida" y debe ser verdad, en cierto modo, pues al tercer nuevo intento la llave se parte en dos. Una parte queda dentro de la cerradura y la otra en mi mano. Decepcionado y habiendo perdido un poco los estribos, situación que rechazo sobremanera debido a que muestra mi falta de control y mi necesidad de poseerlo, doy un fuerte puntapié a la puerta con mi pierna derecha. Al seco ruido provocado por mi patada se le agrega el largo rechinar de bisagras herrumbradas. La puerta se abre apenas un muy corto tramo. Mirando la parte inferior de la misma puedo observar lo que la ha frenado en su apertura. Ahí veo asomarse restos de tierra, pastos, yuyos, raíces, plantas. Ya no está el hermoso y brillante piso de mármol que lucía hasta hace un rato en la entrada a mi casa.

Guardo el inservible trozo de llave en mi bolsillo y me lanzo sobre la indefensa puerta como si ésta fuera la causante de todos mis males. Sabiendo que ya no se trata de cerraduras y llaves, la empujo con todas mis fuerzas aplastando a mis pies algunos yuyos, exprimiendo la clorofila de vivas y verdes plantas, levantando el polvo de la tierra caliente. La puerta cede algo más dejando el espacio necesario para introducirme. Lo hago, y veo salir volando una mariposa de mi casa. Pero ahora que estoy nuevamente dentro puedo saber que mi hogar dulce hogar ya no está. Que la mariposa apareció de un bosque que pareciera estar encantado... y que dudo mucho que pueda adaptarse al lugar adonde voló.

Una fuerte ráfaga de pesado viento cargado de tierra y hojas me golpea derribándome. Cierro mis lastimados ojos y escucho junto con el del viento el sonido de un fuerte portazo a mis espaldas. Y seguido el débil rugir de una fiera. ¡No puede ser! ¡Esto es demasiado! Abro mis ojos todavía irritados y veo avanzando hacia mí un portentoso león... caminando pero siempre en mi dirección. Se encuentra a unos veinte metros de distancia. Giro instantáneamente mi cabeza hacia atrás en busca de la puerta. Pero ya no está. Todo es bosque. Un hermoso bosque encantado, lleno de marrón, dorado y verde. Un lugar donde los rayos del sol parecen danzar con la tupida vegetación.

Pero el rugido de la fiera y su lento avance hacia mí me dice que puede que todo no sea tan hermoso como parece...

NOTA. El texto integral puede ser leido en ‘CHMagazine’ no.3/2010, la version imprimada

All the books, stories and works

of the author may be downloaded for free

and you can also find them on some of these websites:

http://libroabiertorudyspillman.blogspot.com/

http://stores.lulu.com/store.php?fAcctID=899114

http://www.scribd.com/people/documents/310971

http://www.bubok.es/autores

All rights reserved.

Standard Copyright License© 2009

__________________

Translatora: Ana LUŢAŞ