NEWS OF THE WORLD: MARCELA MEIRELLES (URUGUAY)

BELONGING

When I was first asked to write about being a student in Montevideo I felt pretty reluctant, got stuck, and couldn’t write anything for a few days. But then I realized that I shouldn’t write about how it is living here or being an actual student. Instead I should write about belonging.
It is autumn, the city begins waking up from a mid-summer dream, the carnival has ended a few weeks ago and a very particular energy lies upon Montevideo. The climate is perfect, not too hot, and not cold at all. The trees dress up the streets with their fallen leaves, as a golden rain falls from their branches. People still moves rather slowly, not quite eager to go back to their hectic lives. The machine is about to start its movement.
Your last summer as a kid is now gone, and a mixture of feelings arises. In between nostalgia, fear and excitement there is a sense of self-achievement. You are now a citizen; you get your first driver’s license, you are old enough to vote (and obliged to do so by the law), and you become a student at university. This means you belong in all possible ways to the society that nurtured you for so many years, and now you have the chance to give something back to it, you have a voice.
Most of the students are not actually from Montevideo, they had to leave their home cities to come study in one of the best universities in South America. This means a drastic change in all possible ways. Moving alone to an apartment building, leaving your family some hundred kilometers away, leaving all your habits, and having to be all the things you had your parents to be for you. On the one hand this can result very difficult, but on the other, it is a very important step in growing up. In my country, living in other cities, rather than Montevideo, is like living in a small town where there’s too much security, and too little everything to be able to give you what you need in order to grow up into society.
You are now a part of a breathing organism that shapes the city and makes it alive. The masses of youth take over, expressing their ideas and helping mold their own community. The future of the nation lies in our hands.
This organism, the University, is autonomous; this means that it works like a country itself, in the sense that there are leaders and representatives to be elected. The university depends on the state only for the money, and in every other way it is ruled by its own laws. The seek of knowledge, and an attempt to educate the population are the foundations. It is free for all citizens, providing equal opportunities for everyone. And even when there are some few private universities, the public one is currently the best, the most demanding, and the one with higher standards. On a more personal note I think that this is slowly changing, and we, students, teachers, and authorities have to work hard to keep that honorary place that meant so much work for many, many people throughout the years. In times of general well being, as in times of crisis and darkness, through all the adversities the Universidad of the República Oriental del Uruguay kept its high standards.
Montevideo is the physical place, the container to our minds and a most important teacher. The city we help molding, also molds us; it is a back and forward. Society comes together, the whole country meets in this cosmopolitan centre, and we students have one of the most important roles in this master-play.

APARTENENŢĂ

Când mi s-a cerut să scriu despre ce înseamnă să fii student în Montevideo am ezitat, m-am blocat, şi, câteva zile, n-am putut scrie nimic. Dar apoi mi-am dat seama că nu ar trebui să scriu despre ce înseamnă să locuieşti aici sau despre viaţa de student, ci ar trebui să scriu despre aparţinere.
E toamnă, oraşul începe să se trezească din visul verii, carnavalul s-a încheiat de câteva săptămâni şi o energie aparte planează asupra oraşului Montevideo. Vremea e perfectă - nici prea cald, dar nici frig. Copacii îmbracă străzile cu frunzele lor căzute, o ploaie aurie căzând de pe crengile lor. Oamenii se mişcă încă încet, nefiind prea dornici să se întoarcă la vieţile lor agitate. Maşinăria urmează să-şi înceapă activitatea.
Ţi s-a dus ultima vară de puşti, şi un amestec de sentimente te învăluie. Printre nostalgie, teamă şi nerăbdare, este şi o senzaţie de împlinire. Acum eşti cetăţean; îţi iei carnetul de şofer, ai vârsta necesară pentru a putea vota (şi chiar eşti obligat s-o faci, prin lege) şi devii student la universitate. Asta înseamnă că aparţii în toate felurile posibile societăţii care te-a crescut atâţia ani, şi acum ai şansa să-i dai ceva înapoi, poţi să te exprimi.
Cei mai mulţi dintre studenţi nu sunt de fapt din Montevideo, ci au fost nevoiţi să-şi părăsească oraşele natale pentru a studia într-una din cele mai bune universităţi din America de Sud. Asta înseamnă o schimbare drastică din toate punctele de vedere: trebuie să te muţi singur, să-ţi laşi familia la câteva sute de kilometri distanţă, să renunţi la obiceiurile tale şi să faci toate acele lucruri pe care le făceau părinţii pentru tine. Pe de o parte asta poate fi foarte dificil, dar, pe de altă parte, este un pas foarte important în maturizarea ta. În ţara mea, faptul de a trăi în alte oraşe decât Montevideo este ca şi cum ai trăi într-un orăşel în care există prea multă siguranţă şi care îţi oferă prea puţine pentru a-ţi permite să te dezvolţi în societate.
Acum eşti parte a unui organism viu care conturează oraşul şi-l face să trăiască. Masele de tineri preiau activităţile, exprimându-şi ideile şi ajutând la modelarea propriei comunităţi. Viitorul naţiunii stă în mâinile noastre.
Acest organism, Universitatea, este unul autonom; asta înseamnă că funcţionează ca un stat, în sensul că trebuie aleşi conducători şi reprezentanţi. Universitatea depinde de stat doar financiar, funcţionând după propriile legi din toate celelalte puncte de vedere. Baza o reprezintă asimilarea de cunoştinţe şi încercarea de a educa populaţia. Este gratuită pentru toţi cetăţenii, oferind tuturor şanse egale. Şi, deşi există şi câteva universităţi particulare, în momentul de faţă universitatea publică este cea mai bună, cea mai solicitantă şi are cele mai înalte standarde. Din punctul meu de vedere, situaţia este într-o uşoară schimbare, iar noi, studenţii, profesorii şi autorităţile trebuie să facem tot ce putem pentru a menţine acest loc de onoare care a însemnat atât de mult pentru foarte mulţi oameni de-a lungul anilor. Universitatea Republicii Orientale Uruguay şi-a păstrat standardele înalte atât în vremuri bune, cât şi pe timp de criză şi probleme.
Montevideo este spaţiul fizic, depozitarul minţilor noastre şi unul din profesorii cei mai importanţi. Oraşul pe care îl modelăm ne modelează la rândul lui; este o relaţie bidirecţională. Societatea se reuneşte, întreaga ţară se întâlneşte în acest centru cosmopolit, iar noi, studenţii, jucăm unul din cele mai importante roluri în această piesă principală.
Translator: Alina Roxana Chirilă
Proofreader: Cristina Costin
_______________________________
ABOUT THE AUTHOR / DESPRE AUTOR
Marcella Meirelles is a very young writer and journalist from Uruguay. She is a student at the University of Montevideo and one of the best South-American contributors to Contemporary Horizon magazine.
Marcela Meirelles este o tânără scriitoare şi publicistă din Uruguay. Este studentă la Universitatea din Montevideo şi una dintre cele mai bune colaboratoare ale revistei noastre din America de Sud.
Translator: Daniel Dragomirescu
Proofreader: Alina-Olimpia Miron