„GILGIT BALTISTAN IS A VERY OLD NATION”
- AN INTERVIEW WITH SIR MANZOOR PARWANA,
PRESIDENT OF GILGIT BALTISTAN UNITED MOVEMENT (GBUM)
Daniel Dragomirescu: Who are you, Sir Manzoor Parwana? What does the public from the European Union should know about you?
Manzoor Hussain: My name is Manzoor Hussain and I am usually known as Manzoor Parwana. I am the chairman of Gilgit Baltistan United Movement (GBUM), a pro-independent organization from Gilgit Baltistan. I am also editor-in-chief of the monthly magazine Kargil International, now banned. I am rights activist, environment analyst and freelance journalist.
I was born on the 2nd of April 1975 in Thowar Village, District Skardu, Gilgit Baltistan. I reside with my middle class farmer family in Thowar.
In 1991, I graduated from Ali Ali Public School in Karachi. I acquired my BA in engineering from Dawood College of Engineering and Technology Karachi and got a Degree of Chemical Engineering from NED Engineering University Karachi in 2002.
My political career commenced in 1990, whilst still a secondary level student. I worked as an Information Secretary of Baltistan Student Federation (BSF), a Pakistan based organization of Balti students. From 1990 to 1998, I worked on different positions in BSF. I was elected as the central president of BSF in 1999. I also played an active role in university union politics from 1996 to 2002. My active role in national politics of Gilgit Baltistan commenced in 2005, when I established the first political party of Baltistan (GBUM) with the seniors of BSF. In 2000, I started to publish a monthly magazine, Kargil International.
On September 8, 2004, the civil administration of District Skardu banned my magazine and confiscated thousands of printed copies. The Home Department admitted that the action against the magazine had been taken on behalf of Force Commander Northern Areas (FCNA), the military governor of Gilgit Baltistan. The magazine was banned because of an article called “The Independent State of Gilgit Baltistan on World’s Map” and the magazine was charged for publishing “subversive and seditious” articles in its March/June, 2004 issue, “instigating people against President Musharaf and maligning his personality”. The Gilgit Baltistan Home Department issued a warrant on September 14, 2004, to arrest me under sections 124A, 131,153A, 501 and 505B of the Pakistan Penal Code.
Police attempted several raids to arrest me and also harassed my family members and colleagues. During these six months, after the charges were pressed against me, I was forced to live incognito. However, I was arrested by the police and sent to prison. Later on, after a five-year trial, the court released me.
In 2005, I published my first book in Urdu, with the title of Such Likhna Jurm Hai (Truth Writing Is Crime). The Musharraf’s regime confiscated the copies of this book and put a ban on its circulation, sale and reading.
I have presented the national question of Gilgit Baltistan on several national and international forums. I visited New Delhi in 2006, to attend the ICM (Institute for Conflict Management) conference. I drew the attention of Pakistan and India towards the issue of Gilgit Baltistan. My political pursuits included contesting Gilgit Baltistan Legislative Assembly election in 2009. I have also written numerous articles on political and environmental issues of Gilgit Baltistan.
I was arrested once again by Pakistan Rangers and Gilgit City Police commandos after my speech in the convention of Balawaristan National Students Organization (BNSO) on July 28, 2011. I was already framed in sedition charges under sections 123A, 124A and 153A of the Pakistan Penal Code by the occupation regime of Pakistan, because I was exposing Pakistan Forces and their intelligence agencies’ illegal activities in Gilgit Baltistan.
I was taken to Inter Services Intelligence (ISI) Centre at Sonikote Gilgit, where I was interrogated by ISI, MI and other forces, and I was physically and mentally tortured. According to the FIR, I was arrested for expressing support to the refugees of Ladakh in Gilgit Baltistan, who demanded the opening of the line of control, the re-instatement of State Subject Rule in the region and basic human rights for the occupied nation of Gilgit Baltistan. I was sent to prison for several months. Later on, I successfully secured bail from the court.
D. D.: What are some of the current problems in your social and politic activity?
M. H.: The actual problem of our nation is the denial of the right of self-determination and degradation of national and cultural identity. I have been struggling for the right of self determination of the disenfranchised people of the Gilgit Baltistan for the last two decades.
Gilgit Baltistan people will continue to live an impoverished life, with complete denial of freedom of expression and political activity. Pakistani secret service agencies, military and political parties have strongly interfered in the internal affairs of my personal life.
My phones have been tapped and my letters and emails censored. The agencies follow my travels and all type of political and personal activities. I am not allowed to go abroad. I am bound to appear in the court of Pakistan once a month, to show my existence in the region. I am not allowed to practise free trade or to do business. My family members, friends and party workers are prohibited to enter government services. My government service sympathizers are suspended, tortured, transfered and humiliated. Pakistani agencies also made attempts to exterminate me, as they accused me of being an agent of European, Israel, India and America.
Ironically, political activity for the nationalists in Gilgit Baltistan is restricted and its security forces brutally suppress any similar aspirations. Human rights violations and attacks on human right defenders have increased. There is a complete ban on political activity and public gathering of the nationalists and many activists and leaders cannot return to the region. It has become a routine for the agents of Pakistani secret service agency to barge into the houses of political activists to threaten their family members. The situation needs immediate international attention as human right defenders are not safe in their own homes.
The regimes create sectarian and racial conflicts to maintain status quo and weaken the masses. It is known that the natives of Gilgit Baltistan have co-existed peacefully for centuries, despite linguistic and religious differences. Now, engineered demographic change and ethnic and religious genocide have brought irreparable damage to local social fabric.
The current colonial system has failed to provide relief to the common people, as absolute authority lies with the Pakistani secret service agencies and bureaucrats, who are only interested in playing a divide-and-rule game to sustain their presence in the region. (...)
„GILGIT BALTISTAN ESTE O NAŢIUNE FOARTE VECHE” –
DE VORBĂ CU MANZOOR PARWANA,
PREŞEDINTE AL MIŞCĂRII UNITE DIN GILGIT BALTISTAN (GBUM)
Daniel Dragomirescu: Cine sunteți dumneavoastră, domnule Manzoor Parwana? Ce ar trebui să ştie opinia publică din Uniunea Europeană despre dumneavoastră?
Manzoor Parwana: Numele meu este Manzoor Hussain și sunt de obicei cunoscut sub numele de Manzoor Parwana. Sunt președintele Gilgit Baltistan United Movement (GBUM), o organizație pro-independentă din Gilgit Baltistan. De asemenea, sunt redactor-șef al revistei lunare Kargil International, acum interzisă. Sunt activist pentru drepturile omului, analist de mediu și jurnalist independent.
M-am născut pe 2 aprilie 1975 în satul Thowar, Districtul Skardu, în Gilgit Baltistan. Locuiesc cu familia mea și suntem fermieridin clasa de mijloc în Thowar.
În 1991, am absolvit şcoala publică Ali Ali din Karachi. Am dobândit diploma de licență în inginerie la Da-wood, Colegiul de Inginerie și Tehnologie din Karachi, și am obținut o diplomă de inginer chimist la Universita-tea NED Karachi în 2002.
Cariera mea politică a început în 1990, în timp ce încă eram student. Am lucrat ca secretar al Federației Studenților de Informare din Baltistan (BSF), o organizație din Pakistan. Din 1990 până în 1998 am lucrat pe diferite poziții în BSF. Am fost ales preşedintele BSF în 1999. Am jucat un rol activ în politica sindicatului universității între anii 1996 și 2002. Rolul meu activ în politica națională a Gilgit Baltistanului a început în 2005, când am pus bazele primului partid politic (GBUM), împreună cu seniorii de BSF. În 2000, am început să public o revistă lunară, Kargil International.
La data de 8 septembrie 2004, administrația civilă a sectorului Skardu a interzis revista și a confiscat mii de exemplare tipărite. Ministerul de Interne a admis că acțiunile împotriva revistei au fost luate în numele Coman-dantului Forțelor Nordice, guvernatorul militar al Gilgit Baltistanului. Revista a fost interzisă din cauza unui articol intitulat „Gilgit Baltistan, stat independent pe harta lumii“ și a fost acuzată de publicarea de articole „subversive și înclinate spre revoltă“ – este vorba despre articolele din martie / iunie 2004 – și de „instigarea oamenilor împotriva președintelui Musharaf și calomnierea persoanei acestuia“. La data de 14 septembrie 2004, Ministerul de Interne din Gilgit Baltistan a emis un mandat de arestare pe numele meu, în baza articolelor 124A, 131, 153 A, 501 și 505 B din Codul Penal pakistanez.
Poliția a încercat de mai multe ori să mă aresteze și i-a hărțuit pe membrii familiei mele și pe colegi. Timp de șase luni cât m-au vânat cu acuzații, am fost forțat să trăiesc incognito. Cu toate acestea, am fost arestat de poliție și trimis la închisoare. Mai târziu, după un proces de cinci ani, instanța m-a eliberat.
În 2005, am publicat prima mea carte în limba urdu, cu titlul Such Likhna Jurm Hai (Este o crimă să scrii adevărul). Regimul lui Musharraf mi-a confiscat toate exemplarele și a interzis circulația, vânzarea și lecturarea cărții.
Am prezentat problema națională a Gilgit Baltistanului pe mai multe forumuri naționale și internaționale. Am vizitat New Delhi în 2006, pentru a participa la conferințele ICM (Institutul pentru Managementul Conflictelor). Am atras atenția Pakistanului și Indiei asupra problemelor din Gilgit Baltistan. Printre preocupările mele politice se numără contestarea alegerilor Adunării Legislative din Gilgit Baltistan din 2009. De asemenea, am scris numeroase articole pe teme politice și de mediu referitoare la Gilgit Baltistan.
Am fost arestat din nou de către Pakistan Rangers și de poliția oraşului Gilgit după discursul meu în cadrul convenției pregătite de Organizația Națională a Studenților din Balawaristan (BNSO) la 28 iulie 2011. Regimul de ocupație din Pakistan deja mă acuzase de răzvrătire, potrivit secțiunilor 123A, 124A și 153a din Codul Penal, pentru că demascam forțele pakistaneze, pe agenții lor de informare și activitățile lor ilegale din Gilgit Baltistan.
Am fost dus la Inter Services Intelligence (ISI), Centrul de la Sonikote Gilgit, unde am fost interogat de către ISI, MI și alte forțe, și am fost torturat fizic și mental. Am fost arestat pentru că îmi exprimasem sprijinul pentru refugiații din Ladakh, care ceruseră deschiderea liniei de control, reinstaurarea legislației statale în regiune și a drepturilor fundamentale ale omului pentru națiunea ocupată. Am fost trimis la închisoare pentru mai multe luni. Mai târziu, din fericire, am fost eliberat pe cauțiune.
DD: Care sunt problemele curente din activitatea socială și politică?
MP: Problemele actuale ale națiunii noastre sunt negarea dreptului la autodeterminare și degradarea identității naționale și culturale. Lupt pentru dreptul de autodeterminare a poporului din Gilgit Baltistan, privat de drepturi civice pe parcursul ultimelor două decenii.
Oamenii din Gilgit Baltistan vor continua să-și ducă viața în sărăcie, cu negarea totală a libertății de exprimare și fără activitate politică.
Agențiile pakistaneze secrete militare și partidele politice au intervenit prea mult în afacerile interne din viața mea personală. Mi-au fost interceptate și cenzurate telefoanele, scrisorile și e-mail-urile. Agențiile urmăresc unde călătoresc și toate tipurile de activități politice și personale. Nu am voie să merg în străinătate. Sunt obligat să apar în fața instanței din Pakistan o dată pe lună, pentru a dovedi prezența mea în regiune. Nu am voie să practic comerțul liber sau să desfășor alte afaceri. Membrilor familiei mele, prietenilor și lucrătorilor de partid le este interzisă intrarea în serviciile guvernamentale. Simpatizanților mei le sunt suspendate drepturile guverna-mentale, sunt torturați, transferati și umiliți. Agențiile pakistaneze au făcut și încercări de a mă extermina, așa cum m-au acuzat a fi și agentul Europei, al Israelului, al Indiei ori al Americii.
În mod ironic, activitatea politică pentru naționaliștii din Gilgit Baltistan este restricționată și forțele sale de securitate își suprimă imediat orice aspirații similare. Au crescut încălcările drepturilor omului și agresiunile împotriva celor ce apără drepturile omului. Există o interdicție totală privind activitatea politică și adunarea publică a naționaliștilor și mulți activiști și lideri nu se pot întoarce în regiune. A devenit o rutină pentru agenții pakistanezi, iar agenții serviciilor secrete dau buzna în casele activiștilor politici, ca să-i amenințe pe membrii familiilor acestora. Situația are nevoie de atenție internațională imediată, deoarece apărătorii drepturilor omului nu sunt în siguranță nici în propriile lor case.
Regimul creează conflicte sectare și rasiale pentru a menține status quo-ul și pentru a slăbi forța maselor. Este cunoscut faptul că băștinașii din Gilgit Baltistan au coexistat pașnic timp de secole, în ciuda diferențelor lingvistice și religioase. Acum, schimbările demografice și genocidul etnic și religios au adus daune ireparabile în structura socială locală.
Sistemul colonial actual nu a reușit să ofere ajutor oamenilor de rând, pentru că autoritatea absolută se află în mâinile agențiilor și birocraților din serviciile secrete pakistaneze, care sunt interesați doar de regula divide și stăpânește, pentru a se menține în regiune.(...)
Traducere de Bianca Namur
Universitatea din București
READ FULL INTERVIEW IN CLH 4 (42) / 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu