LAURIE RAPPEPORT
(ISRAEL)     

   IRENE SENDLER

     This year marked the 70th anniversary of the Warsaw Ghetto uprising. The entire world stopped for a moment to commemorate the brave people who stood up to the Nazi juggernaut and fought in the name of freedom.
     One of the unique aspects of the Warsaw ghetto upri-sing involved the non-Jews who joined the doomed revolt. Although it was clear that the revolt had no chance of succeeding, many Poles entered the ghetto from their safe homes in Warsaw and from the surrounding areas to join with the Jews in their struggle for survival. Other Polish Righteous Gentiles took in refugees from the ghetto and helped them live out the war in hiding.
     There are many stories of these Righteous Gentiles but none is as incredible as that of Irena Sendler, a young Polish social worker who saved over 2500  Jewish children from the Warsaw ghetto.
     Sendler was one of the first members of the Zagota underground which was formed in 1940 to assist the Jews who were being persecuted by the German occupation. When the Warsaw ghetto was established she obtained documents that identified her as a nurse and allowed her to enter the ghetto as an "expert in infectious diseases." During her visits to the ghetto she brought in food and medicines but this aid was a drop in the bucket, given the massive disease and starvation that was occurring in the ghetto.
     Sendler determined that the best course of action would be to remove people from the ghetto and she decided to concentrate on smuggling out children who were easier to remove and easier to hide among the larger Polish popula-tion. She began bringing out street orphans, sedating them and hiding them in tool boxes, bags and even in carts un-der garbage and snarling dogs to distract the German guards.
     Over time Sendler started to approach families in the ghetto to convince them to allow her to remove their chil-dren. These scenes were heartwrenching, both to the pa-rents, who had to decide whether to allow strangers to take responsibility for their children's safety, and for Sendler herself. 50 years later Sendler described these scenes. “I talked the mothers out of their children" Sendler said."Those scenes over whether to give a child away were heart-rending. Sometimes, they wouldn’t give me the child. Their first question was, ‘What guarantee is there that the child will live?’ I said, ‘None. I don’t even know if I will get out of the ghetto alive today.”
     While younger children were smuggled out in bags and under tram seats, older children were guided out through underground passageways and hidden breaks in the ghetto walls. Once on the other side of the ghetto Zagota identi-fied safe hiding places for the children, often in convents and orphanages as well as with sympathetic Polish fami-lies. Sendler marked the children's names and hiding places on pieces of tissue paper which she hid in glass jars and buried in her neighbor's garden. She hoped that the chil-dren could be reunited with their families after the war or, if not, at least with the Jewish community.
     In 1943 Sendler was arrested and brought to the noto-rious Piawiak prison where the Nazis tortured her. Sendler did not, however, reveal any information about the chil-dren's whereabouts or about her Zagota comrades. The Germans scheduled her for execution but Zagota was able to bribe a German guard and they smuggled her out of the prison. Sendler
lived out the remainder of the war in hiding.
     Sendler was honored as a Righteous Gentile in 1965 by Yad VaShem but her story was almost buried until a group of non-Jewish Kansas schoolgirls heard a rumor about her activities during the war. As part of a school project they decided to research the events surrounding her story and in 2003 they actually met and interviewed the then 93-year-old Irena Sendler
      http://www.irenasendler.org/ .
     The girls' school assignment evolved into a nationally-acclaimed project called. Life in a Jar It comprises a book, a website and a performance which has been viewed by thousands of people and continues to inspire people from around the world. .

IRENE SENDLER

     Acest an a marcat cea de a 70-a aniversare a Răscoalei din Ghetoul de la Varşovia. Lumea întreagă s-a oprit pen-tru o clipă, pentru a-i comemora pe oamenii curajoşi care s-au ridicat contra regimului nazist şi au luptat în numele libertăţii. 
     Unul dintre aspectele unice ale Răscoalei din Ghetoul de la Varşovia îl reprezintă participarea ne-evreilor la răscoală. Deşi era clar că revolta nu avea sorţi de izbândă, mulţi polonezi au intrat în ghetou  din locuinţele lor sigure din Varşovia şi din zone învecinate, pentru a se alătura evreilor în lupta lor pentru supravieţuire. Alţi polonezi Drepţi ai Popoarelor au luat evrei din ghetou şi le-au salvat viaţa, ascunzându-i de nazişti.
     Există multe relatări acestor Drepţi ai Popoarelor, dar nici una nu este atât de senzaţională ca cea a Irenei Send-ler, o tânără asistentă socială poloneză, care a salvat viaţa a peste 2500 de copii evrei din ghetoul de la Varşovia.
     Sendler  a fost unul dintre primii membri ai organizaţiei clandestine “Zagota”, constituită în 1940 pentr a-i ajuta pe evreii persecutaţi sub ocupaţia germană. Când s-a înfiinţat Ghetoul din Varşovia, a obţinut acte care o identificau drept soră medicală şi i-au permis să intre în ghetou ca “expertă în bolile infecţioase”.În timpul vizitelor în ghetou aducea hrană şi medicamente, dar acest ajutor era o picătură dintr-un ocean, date fiind bolile şi foametea care domneau în ghetou.
     Sendler a realizat că cea mai bună cale de acţiune ar fi fost să scoată oameni din ghetou şi a hotărât să se concentreze pe salvarea copiilor, care era mai uşor de ascuns în rândul populaţiei poloneze majoritare. A început prin scoaterea in afara ghetoului a copiilor orfani, sedându-i şi ascunzându-i în cutii de scule, saci şi chiar în căruţe cu gunoi, pentru a le distrage atenţia nemţilor.
     Cu timpul, Sendler a început să abordeze familii din ghetou, pentru a le convinge să i se alăture pentru a-i muta pe copii. Aceste scene erau emoţionante pentru ambii părinţi, care trebuia să decidă să-şi încredinţeze copiii în grija unor străini, ca şi pentru Sendler însăşi. 50 de ani mai târziu, Sendler a descris aceste scene. “Vorbeam cu mame-le în absenţa copiilor lor”, a spus. “Aceste discuţii despre înstrăinarea copiilor erau sfâşietoare. Uneori, nu voiau să-mi încredinţeze copilul. Prima lor întrebare era “Ce garanţii există că copilul va trăi?” Spuneam: “Nici una. Nici măcar nu ştiu dacă voi ieşi vie azi din ghetou”. 
     Pe când copiii mici erau scoşi afară în saci şi sub scau-nele de tramvai, copiii mai mari erau călăuziţi afară prin pasaje subterane şi prin breşe ascunse din zidul ghetoului. Odată scoşi în partea cealaltă, Zagota identifica ascunzători sigure pentru copii, adesea în mănăstiri şi orfelinate, ca şi în locuinţele unor familii poloneze milos-tive. Sendler îşi nota numele copiilor şi ascunzătorilor pe bucăţi de hârtie sugativă, pe care le ascundea în borcane de sticlă şi le îngropa în grădina vecinilor. Spera că copiii aveau să-şi regăsească familiile după război sau, dacă nu, să fie primiţi de comunitatea evreiască.
     În 1943 Sendler a fost arestată şi dusă în faimoasa închisoare Piawiak, unde naziştii au torturat-o. Cu toate astea, Sendler nu a divulgat nici o informaţie despre ascunzătorile copiilor sau despre camarazii din Zagota. Germanii au decis să o execute, dar Zagota a mituit un paznic şi a scos-o din închisoare. Sendler a trăit ascunsă tot restul războiului.
     Sendler a fost onorată cu titlul de “Drept între Popoare” în 1965 de către Yad VaShem, dar povestea ei a fost dată uitării, până când un grup de eleve de naţionalitate ne-evreiască din Kansas non-Jewish Kansas schoolgirls a aflat despre activităţile ei din vremea războiului. Ca parte a unui proiect şcolar ele au decis să cerceteze faptele legate de povestea sa şi în 2003 au întâlnit-o şi au intervievat-o pe Irena Sendler, în vârstă de 93 de ani.        
      http://www.irenasendler.org/      
     Iniţiativa elevelor a devenit un proiect naţional intitulat Viaţa într-un borcan Life in a Jar Proiectul cuprinde o carte, un website şi o performanţă care au fost văzute de mii de oameni şi continuă să îi inspire pe oamenii din întreaga lume.   

CULTURAL PROFILE

     Laurie Rappeport made aliyah to Safed, Israel 30 years ago from Detroit. She works in a wide range of projects which are aimed at bringing visitors to Northern Israel, specifically to the towns of Nahariya and Safed. to enjoy the religious, historical, cultural and artistic sites and expe-riences that the cities have to offer. 

*

     Laurie Rappeport lucrează într-o gamă largă de proiec-te care au drept scop să aducă vizitatori în nordul Israe-lului, în orașele Nahariya și Safed, ca sa aprecieze valorile religioase, istorice, culturale și artistice și să împărtăşească experiențele pe care aceste orașe le au de oferit.

Traducere: Redacţia revistei

JOHN TISCHER (US - MEXICO)

WAITING TO GO ONSTAGE
Every night I go out,
say my piece, hide behind
the curtain. Every night he
kills me, slays me,  if only

he was a better actor.

ESPERANDO SUBIR EN EL ESCENARIO
Yo me voy cada noche afuera,
para decir mi pieza, escondido después
la cortina. Cada noche él
me asesina, me mata, si solamente

él fuera un actor mejor.

AŞTEPTÂND SĂ URC PE SCENĂ
În fiecare noapte ies afară,
să-mi joc piesa, ascuns după
cortină. În fiecare noapte el
mă omoară, mă ucide, măcar dacă

ar fi un actor mai bun.

Traducere în spaniolă şi română: Redacţia revistei