EL DIA MUNDIAL DE LA POESIA/WORLD POETRY DAY: CARMEN TRONCOSO-ÓSCAR HAHN (CHILE)

     “Mi primer poema traducido a ese idioma 

la hizo mi querido y admirado amigo Marin Sorescu”

      Carmen Troncoso: ¿Qué te estimulo en tu niñez para que escribieras poesía?

     Oscar Hahn: Bueno, yo creo que en mi niñez nada, porque yo empecé a escribir o hice el primer intento cuando tenia 16 años, y fue a raíz de un acróstico que una novia me pidió que le escribiera.  Yo no sabia qué cosa era un acróstico, así que le pedí a un amigo mío que lo hiciera y lo presenté como mío.  Yo no tenía ninguna relación con la poesía, cero, nada. Esta niña lo leyó, pero no me creyó que era mío, entonces me dijo: “A ver, escribe otro acróstico aquí mismo”. Cuando yo me vi en la situación de tener que hacerlo, lo hice.  Me pareció raro que no me costara nada.  Entonces dije:  “Qué curioso, yo puedo hacer esto”.  Ahí me di cuenta de que tenía ese don.  A los dieciséis años, después de la historia del acróstico, escribí una serie de poemas.  Eran como veinte. Los relei, pero no me gustaron y  los tiré al agua en un rio.

      CT: ¿Por qué no te gustaron esos poemas, no te sonaron?

     OH: Encontré que no me decían nada, que eran artificiosos, cerebrales, forzados, y me olvidé del asunto.  Pensé:  “Bueno quizás no sirvo para esto”.  Pero resulta que un tiempo después me empezaron a salir otros versos que sí me gustaron y los conservé, y me puse a armar un poema, poco a poco, y así fue como empecé, eran versos que me surgían espontáneamente en la cabeza, no es que yo me propusiera escribir un poema. Y después siempre hice lo mismo, hasta ahora.  Nunca me he sentado a escribir un poema frente a la página en blanco.  Tengo que esperar que surjan estos fogonazos verbales que yo llamo “apariciones”.

      CT: ¿A tus padres no les gustaba la poesía, no te incentivaban a leerla?

    OH: Mi padre murió cuando yo tenía cuatro años.  Mi mamá era una gran lectora de novelas, no de poesía.  Pero sin duda el suyo fue un ejemplo a seguir: el amor a la lectura.  Es la imagen que tengo de ella ahora que ya no está con nosotros: mi madre con sus gafas puestas, siempre leyendo.  Eso es fundamental en el desarrollo de un niño.

      CT: ¿Qué estudiaste en la Universidad?

    OH: Estudie Pedagogía en Castellano en la Universidad de Chile, y cuando estaba allí, el año 1961, publiqué un libro con el titulo de “Esta rosa negra”.  Este 2011 se cumplen 50 años de su publicación.  Por eso ha sido reeditado por la editorial Pfeiffer. Viene con un CD del cantautor Patricio Anabalón.  El musicalizó once poemas de una manera muy bella.  Volviendo a lo de la Universidad, después hice un Master en la Universidad de Iowa y obtuve el Doctorado en Filosofía en la Universidad de Maryland.  He vivido casi 40 años en Estados Unidos. 

     CT: El año 1973 te detuvieron.  ¿Estabas haciendo clases cuando fue el Golpe Militar aquí en Chile?

     OH: Estaba haciendo clases en Arica, en una sede que la Universidad de Chile tenía allí.  Ya llevaba diez años en esa ciudad cuando fue el Golpe Militar de 1973.  Yo tenia muchos amigos que eran de izquierda y otros que eran poetas.  Los militares nos acusaron de ser subversivos y tomaron presos a varios, yo entre ellos. Estuve en la cárcel de Arica durante diez días, después intervinieron unos familiares influyentes y me soltaron, pero me tuve que ir del país al año siguiente, porque para mí era peligroso seguir en Chile.

     CT: Este año ganaste un premio importante.

     OH: Si, me dieron el Premio Iberoamericano de Poesía Pablo Neruda.

   CT: La forma de relatar tu poesía como manifestación de la vida, la hace muy cercana a los lectores.  También tu obra ha sido traducida al alemán y al ingles, haciéndose muy conocida en otras latitudes.

     OH: Parece que sí.  He notado que mi poesía tiene una muy buena llegada entre los jóvenes.  En estos momentos todos mis libros están traducidos al inglés, uno por uno.  Ahora mismo me acaba de llegar el manuscritode la traducción de mi último libro, que se llama La primera oscuridad.  El próximo año va a aparecer una antología mía en alemán.  Otra ya se publicó en Grecia.  Poemas sueltos están traducidos a varios idiomas.  Hay algunos poemas míos traducidos al rumano.  De hecho mi primer poema traducido a ese idioma la hizo mi querido y admirado amigo Marin Sorescu.  Es un poema que se llama “El Viviente”.  La tuve alguna vez, pero ya no la tengo.  A lo mejor alguien la encuentra por ahí.

     (A leer la entrevista completa en la Antologia HLC, 2012) 

“Prima mea poezie în română a fost tradusă

chiar de un prieten foarte drag mie, Marin Sorescu”

      CT: Ce anume te-a impulsionat, în copilărie, să începi să scrii poezie?

     OH: Nimic, cred, pentru că am început să scriu, sau am avut primele încercări la vârsta de 16 ani. A fost un acrostih, pe care o prietenă mi-a cerut să-l scriu. Eu nu ştiam ce este acela un acrostih, aşa că l-am rugat pe un prieten să-l facă şi i l-am dat fetei, spunând că eu l-am scris. Nu aveam nicio legătură cu poezia, niciun fel de talent. Fata l-a citit, dar n-a crezut că eu l-am scris şi mi-a cerut să scriu încă un acrostih, acolo, pe loc. Când m-am văzut obligat, am scris unul şi mi s-a părut ciudat că efortul n-a fost prea mare. Şi mi-am zis atunci: „Ce ciudat, chiar pot face asta.” Atunci mi-am dat seama că am talent. La douăzeci şi şase de ani, după povestea cu acrostihul, am scris câteva poezii, cam douăzeci. Le-am recitit, dar nu mi-au plăcut şi le-am aruncat într-un râu.

     CT: De ce nu ţi-au plăcut? Nu sunau bine?

     OH: Mi-am dat seama că nu-mi spun nimic, erau artificiale, mult prea calculate, forţate, aşa că m-am dat bătut. Mi-am zis că poate nu sunt făcut pentru aşa ceva. Dar după un timp am început să alcătuiesc alte versuri, care mi-au plăcut. Le-am păstrat şi am început să pun cap la cap un poem. Aşa am început. Erau versuri pe care le formam spontan în mintea mea, nu era ca şi cum voiam neapărat să scriu. După care am făcut tot aşa, şi la fel fac şi acum. Niciodată nu m-am aşezat la masă, cu o foaie de hârtie în faţă, ca să scriu o poezie. Trebuie să aştept să răsară crâmpeiele astea de cuvinte, pe care eu le numesc „apariţii”.

     CT: Părinţii tăi nu citeau poezie, nu te-au încurajat să citeşti?

    OH: Tatăl meu a murit când eu aveam patru ani. Mama citea foarte mult romane, dar nu poezie. Dar cu siguranţă a fost un exemplu de urmat pentru mine, cu dragostea ei pentru lectură. Acum, când ea nu mai este printre noi, asta e imaginea pe care o am despre ea: cu ochelarii pe ochi, citind tot timpul. Este o imagine fundamentală pentru un copil în creştere.

     CT: Ce-ai studiat la Universitate?

     OH: Pedagogie, în catalană, la Universitatea din Chile; cât am stat acolo, am publicat o carte cu titlul Esta rosa negra, în 1961. În 2011 s-au împlinit 50 de ani de când a fost publicată şi de aceea a fost reeditată la Editura Pfeiffer. A apărut cu un CD, în interpretarea lui Patricio Anabalón care a pus pe muzică unsprezece poeme. E foarte frumos. Dar, revenind la anii de studiu, am făcut un master la Universitatea din Iowa şi mi-am luat doctoratul în Filosofie la Universitatea din Maryland. Am stat aproape 40 de ani în Statele Unite.

     CT: Ai fost arestat în 1973. Ţineai cursuri când s-a declanşat lovitura de stat din Chile?

    OH:Predam ore în Arica, unde Universitatea din Chile avea un sediu. Stăteam de zece ani acolo la începutul loviturii militare din 1973. Aveam mulţi prieteni de stânga şi mulţi amici care scriau poezie. Am fost acuzaţi de manifestări subversive şi i-au arestat pe câţiva, printre care eram şi eu. Am stat în închisoarea din Arica zece zile, după care, la intervenţia unor cunoscuţi cu oarecare influenţă, am fost scos. Dar am fost obligat să plec din ţară în anul următor pentru era prea periculos să mai rămân.

     CT: Atunci ai obţinut un premiu important.

     OH: Da, am primit Premiul „Pablo Neruda”, premiul iberoamerican pentru poezie.

     CT: Maniera de a scrie versuri ca şi cum ar fi o formă de manifestare a vieţii, face ca cititorii să se apropie mai uşor de poezia ta. Opera ta a fost tradusă în germană şi engleză şi a devenit astfel cunoscută şi pe alte meridiane.

     OH: Cam aşa este. Am observat că poezia mea are trecere la publicul tânăr. Toate cărţile mele sunt în curs de traducere în engleză, una câte una. Tocmai ce am primit manuscrisul cu traducerea ultimei cărţi, care se numeşte La primera oscuridad. La anul, va apărea o antologie cu poeziile mele, în germană. O alta s-a publicat deja în Grecia. Mai multe poeme, individuale, au fost traduse în mai multe limbi. Unele şi în română. Prima mea poezie tradusă în română a fost chiar de un prieten foarte drag mie, Marin Sorescu. Se numeşte El Viviente. Am avut traducerea odată, acum nu o mai am, poate o să o găsesc.
     Traducere de Sînziana Mihalache

     (Citeşte întreg interviul în Antologia OLC, 2012)