HAPPY HOLIDAYS! FELIZ AÑO NUEVO! LA MULŢI ANI!

THANKS

  The editorial team of the CONTEMPORARY LITERARY HORIZON magazine wishes to give thanks to all its collaborators and readers for the interest and support shown in 2010.

  The staff also wishes to give special thanks to the following collaborators and readers of this (multi) cultural magazine, people who have provided us with their constant moral support, subscriptions and donations:

  From the U.K.: Caroline and David Gill (Swansea), Paul Sutherland (Lincolnshire), Chris Kinsey (Newtown), Anne Stewart (Orpington, Kent), Byron Beynon (Swansea);

  From Spain: Juana Castillo Escobar (Madrid), Anna Rossell Ibern (Barcelona), Maria Ruiz Ortiz (Cordoba);

  From France: Helene Glehen (Paris), Catherine Rakose (Grenoble), Mathieu Mercier (Lyon);

  From Italy: Lena Vanelslander (Feltre);

  From Germany: Raymond Walden (Paderborn);

  From Greece: Katerina Kostaki (Athens);

  From Romania : Elisabeta Isanos (Bucharest), Ion Gheorghe Pricop (Huşi), Iorgu Gălăţeanu (Bârlad), Marin Rădulescu (Piteşti), Luminiţa Scotnotis (Vaslui), Ion Lazu (Bucharest), Alina-Olimpia Miron (Bucharest);

  From the U.S.A : Mary Denise Costello (Dallas), Peggy Landsman (Pompano Beach), Deborah Erdmann (Manitowoc), Donald Riggs (Philadelphia), Alex Kudera (Clemson), Mike Essig (Mechanicsburg), Burt Rashbaum (Nederland), Vic P. Gendrano (Los Angeles),  Alan Segal (Harwich);

  From Mexico: Marina Eugenia Mendoza Arrubarrena (Mexico City), Marina Centeno (Progreso Yucatan);

  From Japan: Keiko Amano (Yokohama).

  Thanks to them, we have had six issues this year, issues which have reached our readers, more than 9500, only one year after the magazine’s website had been launched. For those who don’t know, we’d like to mention that, although professionally, consistently and honestly promoting cultural Romanian and European values, in an official agreement with the University of Bucharest, the CONTEMPORARY LITERARY HORIZON magazine does not benefit from any subsidies from any Romanian or European cultural institutions.

 Our collaborators and readers are our most precious capital, constantly making our cultural actions worthwhile, actions which we will continue with every available means in the year to come. The magazine’s editorial staff thanks you and wishes you all HAPPY HOLIDAYS! 

  CONTEMPORARY LITERARY HORIZON MAGAZINE

AGRADECIMIENTOS

  El equipo redaccional de la revista “El Horizonte literario contemporaneo” agradece a sus colaboradores y a sus lectores por el interes y apoyo para la revista durante el ano 2010.

  El equipo redaccional agradece especialmente a los siguentes colaboradores y lectores que han sostenido el proyecto multicultural de la publicacion por medio de suscrpcuiones y donaciones:

  Desde Reino Unido: Caroline y David Gill (Swansea), Paul Sutherland (Lincolnshire), Chris Kinsey (Newtown), Anne Stewart (Orpington, Kent), Byron Beynon (Swansea);

 Desde Espana: Juana Castillo Escobar (Madrid), Anna Rossell Ibern (Barcelona), Maria Ruiz Ortiz (Cordoba);

   Desde Francia: Helene Glehen (Paris), Catherine Rakose (Grenoble), Mathieu Mercier (Lyon);

   Desde Italia: Lena Vanelslander (Feltre);

   Desde Alemania: Raymond Walden (Paderborn);

   Desde Grecia: Katerina Kostaki (Athens);

  Desde Rumania : Elisabeta Isanos (Bucureşti), Ion Gheorghe Pricop (Huşi), Iorgu Gălăţeanu (Bârlad), Marin Rădulescu (Piteşti), Luminiţa Scotnotis (Vaslui), Ion Lazu (Bucureşti), Alina-Olimpia Miron (Bucureşti);

  Desde Estados Unidos : Mary Denise Costello (Dallas), Peggy Landsman (Pompano Beaxch), Deborah Erdmann (Manitowoc), Donald Riggs (Philadelphia), Alex Kudera (Clemson), Mike Essig (Mechanicsburg), Burt Rashbaum (Nederland), Vic P. Gendrano (Los Angeles), Alan Segal (Harwich);

  Desde Mexico: Marina Eugenia Mendoza Arrubarrena (Mexico City), Marina Centeno (Progreso Yucatan);

  Desde Japon: Keiko Amano (Yokohama);
   Agradecemos tambien a las siguentes personas del equipo redaccional: Roxana Drăguşin, secretario n jefe y Sînziana Mihalache, secretario principal, cuales han trabajado con devocion y competencia en el servicio de la revista. Un pensamiento especial de gratitud se dirije hacia la profesora universitaria Lidia Vianu, por el apyo valloso en la traduccion del texto literario contemporaneo. Y por supuesto no podemos olvidar los colaboradores que, a lo largo del tiempo, han escrito especialmente para nuestra revista (pedimos disculpas si no mencionamos a todos): Peggy Landsman, Mike Essig, Donald Riggs, Rolando Pulido (Estados Unidos), Marcela Meirelles (Uruguay), Maria Eugenia Mendoza (Mexico), Caroline Gill (Reino Unido), Lena Vanelslander (Italia), Galina Nikolova (Bulgaria), Raymond Walden (Alemania), Lidia Vianu, Gabriela Stanciu-Tofan, Marius Ştefan Aldea (Rumania),  Abiola Olatunde (Nigeria), Dave Kagwi (Kenya), Nazia Mallick (India), Khem Guragain (Nepal), Allan Stevo (Slovakia). Deseamos tambien agadecer a los siguentes colaboradores extranjeros que han logrado a promover la revista “El Horizonte literario contemporaneo” en la mass media internacional: Maria Eugenia Mendoza Arrubarrena, por la publicacion de un importante articulo sobre nuestra actividad en la revista mexicana en linea “Suite 101”, en octubre 2010; Marina Centeno, por su excelente presencia, en el mismo periodo, al TV Formula Yucatan, en la emisora “El Sillon de la lectura” (editor Virginia Carillo), en la cual ha hablado con elocuencia sobre nuestra revista; Juana Castillo Escobar, por la entrevista para la Radio Diferente Madrid, en 10 noviembre 2010, en la cual ha senalado al publico espanol la existencia y las realizaciones de nuestra revista.

   Gracias a ellos, la revista “El Horizonte literario contemporaneo” ha tenido 6 numeros en este ano y la primera Antologia multicultural (diciembre 2010),  de que han disfrutado los 9500 lectores, cuantos tiene ahora nuestra revista.

   Los colaboradores y los lectores de la revista “El Horizonte literario contemporaneo” son el nuestro capital mas valloso y nos confirma el sentimiento de la legitimidad de nuestra actividad cultural, que vamos a continuar en el ano siguente, con todos los medios disponibles. A todos,  el equipo redaccional les manda con mucha amistad el tradicional saludo: FELIZ AÑO NUEVO!

   LA REVISTA EL HORIZONTE LITERARIO CONTEMPORANEO

MULŢUMIRI

  Redacţia revistei “Orizont Literar Contemporan” adresează calde mulţumiri tuturor colaboratorilor şi cititorilor săi, pentru interesul cu care au urmărit şi susţinut revista în cursul anului 2010.

    Redacţia revistei le mulţumeşte în mod special următorilor colaboratori şi cititori care, pe lângă sprijinul lor moral constant, au susţinut proiectul (multi)cultural al publicaţiei prin abonamente şi donaţii:

  Din Marea Britanie: Caroline şi David Gill (Swansea), Paul Sutherland (Lincolnshire), Chris Kinsey (Newtown), Anne Stewart (Orpington, Kent), Byron Beynon (Swansea);

    Din Spania: Juana Castillo Escobar (Madrid), Anna Rossell Ibern (Barcelona), Maria Ruiz Ortiz (Cordoba);

    Din Franţa: Helene Glehen (Paris), Catherine Rakose (Grenoble), Mathieu Mercier (Lyon);

    Din Italia: Lena Vanelslander (Feltre);

    Din Germania: Raymond Walden (Paderborn);

    Din Grecia: Katerina Kostaki (Athens);

    Din România : Elisabeta Isanos (Bucureşti), Ion Gheorghe Pricop (Huşi), Iorgu Gălăţeanu (Bârlad), Marin Rădulescu (Piteşti), Luminiţa Scotnotis (Vaslui), Ion Lazu (Bucureşti), Alina-Olimpia Miron (Bucureşti);

   Din Statele Unite : Mary Denise Costello (Dallas), Peggy Landsman (Pompano Beaxch), Deborah Erdmann (Manitowoc), Donald Riggs (Philadelphia), Alex Kudera (Clemson), Mike Essig (Mechanicsburg), Burt Rashbaum (Nederland), Vic P. Gendrano (Los Angeles), Alan Segal (Harwich);

   Din Mexic: Marina Eugenia Mendoza Arrubarrena (Mexico City), Marina Centeno (Progreso Yucatan);

   Din Japonia: Keiko Amano (Yokohama).

 Adresăm, de asemenea, mulţumirile noastre următoarelor persoane din echipa redacţională: Roxana Drăguşin, secretar responsabil, şi Sînziana Mihalache, secretar adjunct, care au lucrat cu devotament şi pricepere în serviciul revistei. Un gând special de recunoştinţă se îndreaptă şi spre prof. univ. Lidia Vianu, pentru sprijinul preţios acordat în traducerea textului literar contemporan. Şi desigur nu-i putem omite pe colaboratorii care, în decursul timpului, au scris special pentru revista noastră (ne cerem scuze dacă nu-i menţionăm pe toţi): Peggy Landsman, Mike Essig, Donald Riggs, Rolando Pulido (Statele Unite), Marcela Meirelles (Uruguay), Maria Eugenia Mendoza (Mexic), Caroline Gill (Marea Britanie), Lena Vanelslander (Italia), Galina Nikolova (Bulgaria), Raymond Walden (Germania), Lidia Vianu, Gabriela Stanciu-Tofan, Marius Ştefan Aldea (România),  Abiola Olatunde (Nigeria), Dave Kagwi (Kenya), Nazia Mallick (India), Khem Guragain (Nepal), Allan Stevo (Slovacia). De asemenea, ţinem să le aducem calde mulţumiri următorilor redactori externi, care au reuşit să promoveze revista “Orizont literar contemporan” şi proiectul nostru multicultural în mass media internaţională: Maria Eugenia Mendoza Arrubarena, pentru publicarea unui documentat articol consacrat activităţii noastre în revista electronică mexicană “Suite 101”, în octombrie 2010; Marina Centeno, pentru excelenta sa prezenţă, în aceeaşi perioadă, la postul mexican “TV Formula Yucatan”, în emisiunea “El Sillon de la lectura/Fotoliul de lectură” (realizatoare Virginia Carillo), în cadrul căreia a vorbit în mod elocvent despre revista noastră; Juana Castillo Escobar, pentru interviul special acordat postului de radio “Diferente” din Madrid în data de 10 noiembrie 2010 şi în cadrul căruia a semnalat publicului spaniol existenţa şi realizările publicaţiei noastre.

  Datorită lor revista “Orizont Literar Contemporan” a putut avea 6 apariţii în cursul acestui an şi să editeze prima antologie multiculturală a revistei (dec. 2010), de care au beneficiat cei peste 9500 de cititori, câţi numără în prezent revista noastră, la un an de la lansarea sa pe website. Facem precizarea, pentru cei care nu ştiu, că deşi promovează în mod profesionist, consecvent şi onest valorile culturale româneşti, europene şi mondiale şi are un acord oficial de parteneriat cu Universitatea din Bucureşti, revista “Orizont Literar Contemporan” nu beneficiază de nici o subvenţie din partea nici unei instituţii de cultură din România sau din Uniunea Europeană. 

  Colaboratorii şi cititorii revistei “Orizont Literar Contemporan” sunt capitalul nostru cel mai preţios şi ne oferă sentimentul legitimităţii acţiunii noastre culturale, pe care o vom continua cu toate mijloacele disponibile în anul care vine. Tuturor echipa redacţională a revistei “Orizont Literar Contemporan” le adresează un sincer şi călduros LA MULŢI ANI!

REVISTA ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN

AMERICAN PERSPECTIVES/PERSPECTIVAS AMERICANAS/PERSPECTIVE AMERICANE: DON RIGGS

 A DEBUT NOVEL:

 FIGHT FOR YOUR LONG DAY BY ALEX KUDERA.

 Kensington, MD: Atticus, 2010. 14.95, pbk.

     Alex Kudera’s debut novel, Fight for Your Long Day, focuses on the experience of a large segment of the contemporary teaching population, the adjunct instructor, but the scope of the novel’s vision goes far beyond that one sociological type.  Through the protagonist, Cyrus Duffleman, we see a cross-section of contemporary American society in a self-consciously multicultural era, with the tensions among members of the interpenetrating layers of class and ethnicity always near the surface, and at times breaking through.

     Duffleman is about 40 years old, and as such is sandwiched between the generation of the postwar Baby Boomers and their progeny, many of whom are of college age now.  The American university system burgeoned with the return of World War II veterans under the GI Bill, then rapidly expanded in the 1960s to accommodate their children.  Universities scrambled to employ professors and give them tenure to teach the sudden mass of students, with the result that the generation represented by Duffy are both highly educated, since institutions of higher education were running in full gear, and underemployed, since they were fully staffed with tenured professors.  This combination of factors has resulted in a generation of very perceptive observers of the human condition who cannot help but view the current societal stresses with ironic eloquence. 

     Such is one of the many strengths of this novel.  It is not comfortable, for the position in which Cyrus Duffleman finds himself is awkward, embarrassing, at times humiliating, and yet the clarity of his insight—with which the formerly idealistic rebels of the generation now in power in academe and elsewhere in the nation are skewered by his amusement—strikes the reader as, unfortunately, all too penetrating.  Students in his classes must be challenged, but university administrators, fearful of lawsuits and “helicopter parents,” equivocate when an instructor crosses an invisible line.  Meanwhile, the peccadilloes of tenured senior faculty go unchallenged.

     The process of assimilation of successive waves of immigrants, long considered a major strength of the United States, nonetheless is still problematic when the jingoistic attitudes of descendents of earlier waves of immigration forget their great-grandparents’ origins and jeer at college students with accents and political attitudes counter to the mainstream. In particular, the aftereffects of the destruction of the World Trade Towers known as “9/11” have resulted in suspicion and defensiveness, resulting in the Department of Homeland Security, and the use of this generalized anxiety to fund new programs in the Military-Academic Complex appears in a blackly humorous episode of the novel. 

     In part, Cyrus Duffleman is an observer of the Human Comedy who, like Erasmus in his Praise of Folly, acknowledges that foolishness is everywhere, including in himself, but who, like Sisyphus, realizes that he has no other choice but to soldier on.  After a well-deserved sleep capping his Long Day of teaching in several institutions, Duffy knows that he has another day before him, and another day following that. 

________________ 

     Don Riggs is an Associate Teaching Professor of English at Drexel University in Philadelphia, PA

UNA PRIMERA NOVELA:

LUCHA POR TU LARGO DIA POR ALEX KUDERA

    La primera novela de Alex Kudera, “Lucha por tu largo dia”, se concentra sobre la experiencia de un segmento de la populacion de maestros contemporaneos, la del asistente universitario, pero el proposito de la vision de la novela va mas alla de este tipo sociologico. Con el apoyo del protagonista, Cyrus Duffleman, vemos una seccion transversal de la sociedad americana contemporanea, hallada en un etapa de autoconciencia multicultural, con tensiones entre los miembros de los estados sociales interpenetradas por la clase y por el origen etnico, que casi siempre son de superficie, y a veces logran transpasarla.

     Duffleman tiene casi 40 años, asi que esta atrapado entre la generacion despues de la guerra de Baby Boomers y sus discipulos, hoy en dia estudiantes muchos de ellos. El sistema universitario americano ha prosperado junto con el regreso de los veteranos de La Segunda Guerra Mundial bajo la conduccion de Gl Bill, y desarrollandose rapidamente en los años 60 para darle alojamiento a sus hijos. Las universidades se apiñaban para contratar profesores y para darles su licencia de enseñanza en la reciente mesa de estudiantes, el resultado siendo que la generacion de Duffy era tambien educada adecuadamente, dado que las instituciones de  enseñanza superior funcionaban en formula completa, pero tambien sin tener un programa completo de trabajo, teniendo un personal completo de profesores licenciados. Esta combinacion de factores tuvo como resultado una generacion de observadores extremadamente perspicaces de la condicion humana, que no pueden ayudar, sino solamente ver el estres de la sociedad de hoy con algo de ironia elocuente.
   Este es uno de los lados fuertes de la novela. No resulta comodo, para Cyrus Duffleman, quien se encuentra en esta rara posicion, penosa y a veces humillante, y a pesar de todo la claridad de su intuicion – con la que los rebeldes idealistas de antes de la generacion que ahora tiene las riendas de la enseñanza academica y siendo alcanzados en todo el pais por su gracia – impacta el lector, lamentablemente demasiado fuerte. Los estudiantes de sus aulas deberian ser provocados, pero los administradores de las universidad, temiendo a ser demandados por los padres acomodados, evaden el tema cuando un maestro pasa una barrera invisible. Mientras tanto, los errores insignificantes del titular señor de la universidad pasan inadvertidas.
    El proceso de asimilacion de las olas consecutivas de emigrantes, aunque hace mucho considerado una fuerza de Los Estados Unidos, sigue siendo un problema, cuando las actitudes chauvinistas de los descendiente de las olas de emigracion temprano se olvidan de los origenes de los antepasados y muestran una actitud difamatoria hacia los estudiantes con cierto accento, a la que se agregan las actitudes politicas que estan en contradiccion con la integracion.
    Particularmente, los efectos despues de la destruccion de las torres World Trade Center, mejor conocidos como “los incidentes de 9/11” conducieron a sospechas y a una actitud defensiva, que tuvieron como resultado la aparicion del Departamento para la Securidad Interna, como tambien el usar esta ansiedad general para fondar nuevos programas en el Complejo Militario-Academico, salen a relucir como un capitulo lleno de humor negro de la novela.
    Parcialmente, Cyrus Duffleman es un observados de la Comedia humana que, como Erasmus en su obra “Praise of Folly”, reconoce que la locura esta en todas partes, incluso en el, pero que, como Sisif, se da cuenta de que no le queda mas remedio que seguir luchando. Tras un bueno y bienmerecido descanso, coronando de esta manera un largo dia de enseñanza en diferentes instituciones, Duffy sabe que le espera un nuevo dia, y luego otro.
    Translatora: Diana Dragomirescu

UN ROMAN DE DEBUT:

LUPTĂ PENTRU ZIUA TA LUNGĂ DE ALEX KUDERA

     Romanul de debut al lui Alex Kudera, Fight for long day/ Luptă pentru ziua ta lungă, se concentrează asupra experienţei unui segment din populaţia de profesori contemporani, aceea a asistentului universitar, dar scopul viziunii romanului merge cu mult mai departe de acest tip sociologic. Cu ajutorul protagonistului, Cyrus Duffleman, vedem o secţiune transversală a societăţii americane contemporane într-o eră de autoconştientizare multiculturală, cu tensiuni între membrii straturilor sociale  intrepătrunse de clasă şi etnicitate, care sunt întodeauna aproape de suprafaţă, iar uneori reuşind să treacă de ea.

     Duffleman are aproape 40 de ani, aşa încât este prins între generaţia de după război a lui Baby Boomers şi discipolii lui, acum mulţi dintre ei studenţi. Sistemul universitar american a înflorit o dată cu întoarcerea  veteranilor celui De-al Doilea Război Mondial sub conducerea lui GI Bill, şi dezvoltându-se rapid în anii ‘60 pentru a-şi găzdui copiii. Universităţile se îngrămădeau să angajeze profesori şi să le dea licenţa de  predare la  recenta masă de studenţi, rezultatul fiind că generaţia reprezentată de Duffy era şi bine educată, de vreme ce instituţiile de învăţământ superior funcţionau în formula completă, dar şi fără un program complet de muncă, devreme ce aveau un personal complet de profesori licenţiati. Această combinaţie de factori a avut ca rezultat o generaţie  de observatori extrem de perceptivi ai condiţiei umane care nu pot ajuta, ci  pot doar vedea stresul societăţii curente cu o oarecare ironie elocventă.

     Acesta este unul dintre punctele forte ale romanului. Nu este confortabil, pentru Cyrus Duffleman, care se găseşte în această  poziţie ciudată, jenantă şi uneori umilitoare, şi totuşi claritatea intuiţiei sale - cu care rebeli idealişti de dinaintea generaţiei care este acum la putere în învăţământul academic şi oriunde în ţară sunt atinşi de amuzamentul său - loveşte cititorul, din păcate prea puternic. Studenţii din clasele lui ar trebui să fie provocaţi, dar administratorii universităţilor, din teama de a nu fi daţi în judecată şi de  frica părinţilor de bani gata, se eschivează atunci când un professor trece peste o barieră invizibilă. Între timp, greşelile neînsemnate ale  titularului senior al facultăţii trec neobservate.

 Procesul de asimilare a valurilor successive de emigranţi, considerat de mult o putere a Statelor Unite, rămâne cu toate acestea problematic,  atunci când  atitudinile şoviniste ale descendenţilor valurilor de emigrare timpurie uită originile  străbunilor  şi  au o atitudine batjocoritoare la adresa studenţilor cu un anumit accent, la care se adaugă şi atitudinile politice care sunt în contradicţie cu integrarea.

    În particular, efectele de după distrugera turnurilor World Trade Center, cunoscute mai bine sub numele de “incidentele din 9/11” au dus la suspiciuni şi la o atitudine defensivă, care au avut drept rezultat apariţia Departamentului pentru Securitate Internă, precum şi folosirea acestei   anxietăţi generalizate la fondarea unor  noi programe în Complexul Militar-Academic, apar ca un episod plin de umor negru al romanului.

     Parţial, Cyrus Duffleman este un observator al Comediei umane care, ca şi Erasmus în opera sa Praise of Folly/Elogiul nebuniei, recunoaşte că nebunia este peste tot, chiar şi în el dar care, precum Sisif, realizează că nu are altă soluţie decât  aceea să se lupte în continuare. După o bună şi binemeritată odihnă,  încununând astfel o lungă zi de predare la diferite instituţii, Duffy ştie că are în faţa sa încă o zi, şi după ea alta.

_________________ 

     Don Riggs este profesor de engleză în cadrul Universităţii Drexel din Philadelphia.

     Translator: Silvia Denisa-Tăbăcitu

     Proofreader: Daniel Dragomirescu

MULTICULTURAL HORIZONS: MASUD KHAN (BANGLADESH-CANADA)

 H I S T O R Y

     How then can an authentic history of the world be written? The one who writes—who is he and where is he writing from? When is he writing? From which vantage point is he writing and for what reason? All these factors will decide the truth of the history. And in any case the subject itself is bound by its own conventions and is inevitably subjective.

     Is it then impossible to write an authentic history of the world?

    No! In the light already reflected from the surface of the world till now is impressed the history of the world— chronologically! Which is to say, the history of the world is in the light dispersed from the world. And that must be authentic version of the history of the world since it’s being written naturally. Perhaps in kingdom after kingdom of the cosmos someone or the other is sighting that history through telescopes, unknown to us all.

But will such a history be absolutely authentic? What about the chapters of history that are dark and depressing? Of episodes that have been denuded of light and have become shrouded in darkness and decadence? Of episodes that have never exuded light and will never reflect any radiance anywhere? What about them?

     And what about the history of people who are dark or tan brown?

   Perhaps their evolution have become blurred in the lenses of telescopes; perhaps their histories have become obscure in the telling—since they are dark and tan brown; perhaps because they are able to transmit only a feeble light they are deemed to be totally incapable of reflecting any light at all!

    Does this mean that the history of dark and tan brown people will remain obscure forever in the history of mankind? And in nature?  Bereft of light and therefore of history too?

    Translated from the Bengali by Dr. Fakrul Alam, Professor of English, University of Dhaka

                                              I S T O R I E

   Cum poate fi scrisă atunci o istorie autentică a lumii? Cel care scrie—cine este el şi de unde scrie? Când scrie? Din care punct de vedere avantajos scrie şi pentru ce motiv? Toţi aceşti factori vor decide adevărul istoriei. Şi în orice caz subiectul însuşi este legat de propriile sale convenţii şi este inevitabil subiectiv.

    Este atunci imposibil să scrii o istorie autentică a lumii?

   Nu! În lumina deja reflectată până acum de pe suprafaţa pământului este imprimată istoria lumii—cronologic!      Carevasăzică, istoria lumii este în lumina dispersată de pe pâmănt. Iar aceea trebuie să fie versiunea autentică a istoriei lumii de când e scrisă în mod natural. Poate că în regat după regat al cosmosului cineva sau celălalt priveşte acea istorie prin telescoape, necunoscute de noi toţi.

   Dar va fi o asemenea istorie absolut autentică? Dar capitolele istoriei care sunt întunecate şi depresive? Ale episoadelor care fuseseră dezgolite de lumină şi care deveniseră învăluite în întuneric şi decădere? Ale episoadelor care nu au împrăştiat niciodată lumină şi care nu vor reflecta niciodată vreo strălucire nicăieri?     Cum rămâne cu ele?

   Dar cu istoria oamenilor care sunt negri sau maro-cafenii?

  Probabil că evoluţia lor a devenit ceţoasă în lentilele telescoapelor; probabil că istoriile lor au devenit obscure în povestire—din moment ce ei sunt intunecati si „bronzaţi”; probabil din cauză că ei pot să transmită doar o lumină slabă, ei fiind consideraţi a fi total incapabili să reflecte vreo lumină!

  Înseamnă asta că istoria oamenilor negri sau maro-cafenii va rămâne obscură pentru totdeauna în istoria omenirii? Dar în natură? Lipsiţi de lumină şi prin urmare şi de istorie?

Translated from the Bengali by Dr. Fakrul Alam, Professor of English, University of Dhaka

Romanian translation by Diana Alexandra Mircea

ABOUT THE AUTHOR

   Masud Khan is a poet, writer, and translator, born on May 29, 1959 in Bangladesh. He did his bachelor degree from Bangladesh University of Engineering & Technology, and Masters from Royal Roads University, Canada. He is engineer by profession. He emerged as an important poet of the 1980’s, mainly through anti-establishment magazines. Apart from Bangladesh, his writings have been featured in various magazines in India, USA, UK, Belgium, and Canada. His poems have appeared in a number of anthologies including Language for a New Century: Contemporary Poetry from the Middle East, Asia, and Beyond published by W. W Norton & Company, New York/London, and Padma Meghna Jamuna: Modern Poetry from Bangladesh published by the Foundation of SAARC Writers and Literature, New Delhi. He has, till date, authored three volumes of poetry: (1) Pakhiteerthadiney (On the Day of Birds’ Pilgrimage), 1993. (2) Nadikule Kari Bas (We Do Live by the Rivers), 2001. (3) Saraikhana O Harano Manush (The Inn and the Missing Men), 2006. He received Bogra Lekhak Chakra (Bogra Writers’ Circle) Honour on poetry in 1994. He is currently living in Toronto, Canada. 

                                                                        *

    Masud Khan este un poet, prozator şi traducător, născut la 29 mai 1959  în Bangladesh. A obţinut licenţa la Universitatea Tehnologică şi de Inginerie din Bangladesh şi masteratul la Royal Roads University din Canada. Este de profesie inginer. S-a afirmat ca un poet important în anii ‘80 ai secolului trecut, în special în revistele nonconformiste. În afara Bangladeshului scrierile sale au fost publicate în diferite reviste din India, Statele Unite, Marea Britanie, Belgia şi Canada (iar în prezent şi din România, n. red.). Poeziile sale au fost cuprinse în diverse antologii precum: Language for a New Century: Contemporary Poetry from the Middle East, Asia, and Beyond  (Limbaj pentru un Secol Nou: Poezie contemporană din Orientul Mijlociu, Asia şi mai departe), Editura W. W. Norton & Company, New York-Londra şi Padma Meghna Jamuna: Modern Poetry from Bangladesh (Padma Meghna Jamuna: Poezie modernă din Bangladesh), Editura Funadţiei SAARC Scriitori şi Literatură, New Delhi. Până în prezent, a publicat volumele de poezii Pakhiteerthadiney (On the Day of Birds’ Pilgrimage)/În ziua plecării pasărilor (1993), Nadikule Kari Bas (We Do Live by the Rivers)/Trăim prin rîuri (2001), Saraikhana O Harano Manush (The Inn and the Missing Men)/Hanul şi omul dispărut (2006). A primit distincţia Bogra Lekhak Chakra (Bogra Writers’ Circle)/Asociaţia Scriitorilor Bogra pentru poezie în anul 1994. În prezent locuieşte în oraşul Toronto, Canada.
     Traducere şi adaptare: Daniel Dragomirescu

MULTICULTURAL POETRY: SHING LIN YOONG (UNITED KINGDOM)

THE VULTURES
We contemplated politics
Passed through Picasso
Jumped blind into our desires.

Spent the day in bed
Quilted with a primitive engage
Then sank into the night.

It was all moving too fast,
Two engines colliding head on.
No turning, no stopping, no break.

We wobbled on a tight-rope,
Arms flung out, buckling under
The first impressions of love

But as quickly as it came
It went even quicker
Spiralling off into the night.

A flock of vultures swooped down
The moment I saw your morals
Clear like blood on your hands.

CORBII
Am contemplat politici
L-am trăit și pe Picasso
Ne-am abandonat orbește dorințelor noastre.

Ne-am petrecut ziua în pat
Împlăpumați printr-o logodnă primitivă
Apoi ne-am afundat în noapte.

Totul se mișca prea repede,
Două mașinării izbindu-se frontal.
Nu viraj, nu frână, nu oprit.

Am bălăbănit pe-o sârmă,
Brațele răsfirate, cedând în fața
Primelor impresii ale iubirii

Dar pe cât de repede veni
Și mai repede plecă
Pierzându-se vârtej în noapte.

Un stol de corbi se năpusti
Când ți-am deslușit moravurile
Limpede asemeni sângelui de pe mâinile tale.

      Translator: drd. Daniela Mihaela Călinescu, 

      University of Bucharest


     ABOUT THE AUTHOR / DESPRE AUTOARE
     Shing Lin Yoong (born 28.08.1987, Leeds) is a young British poet from multiethnic (Chinese and Irish) origin.  Shing is studying for a BA Honours in Creative Writing. She thinks everyone should read everything that Jorge Luis Borges has ever penned, and will not sit still until she has travelled to all seven continents.
                                                            *
     Shing Lin Yoong (născută pe 28.08.1987, la Leeds) este o tânără poetă britanică de origine chineză (prin tată) şi irlandeză (prin mamă). Este studentă şi urmează cursuri de scris creativ. Apreciază la modul superlativ opera lui Jorge Luis Borges şi doreşte să străbată toate cele şapte continente, înainte de a decide să se oprească undeva.

      Traducere şi adaptare de Daniel Dragomirescu

A MULTICULTURAL AUTHOR/UN AUTOR MULTICULTURAL: KEIKO AMANO (UNITED STATES-JAPAN)

GORDO Y VIEJO Y FEO

    Primera escena.
    Me subí a un camión hacia el puerto de Yokohama para renovar mi pasaporte. La sesión fotográfica me aterraba, pero tendría que enfrentarla -y a la cámara. Una foto de pasaporte costaría 1800 yenes en la oficina de gobierno. Era demasiado caro. En algunas estaciones de tren hay cabinas fotográficas que cobran alrededor de 700 yenes. Salí y junto al edificio encontré un estudio fotográfico. Entré y le pregunté a un joven cuánto costaría. Me llevó a una silla metálica. El asiento desnudo, sin cojín. Me senté. El hombre apretó el botón tres veces. 

    - Cerró sus ojos tres veces dijo.

    - ¿De verdad? dije. Me paré.
   Probablemente estaba intentando evitar la cámara, aunque nadie me obligó a sentarme ahí. Me senté de nuevo y me propuse no parpadear. Apretó el botón tres veces. 

    - Esta vez no parpadeé para nada. 

    - Qué bien.
    Sonreí y pagué 1050 yenes. Momentos después me entregó un sobrecito blanco.
    Lo abrí.

    - ¡Ahhhhhh! ¡No! dije, fotos en mano. Él me miró.

    - Oh, no es tu culpa. Es sólo que parezco criminal.
    No dijo nada.
    Segunda escena.
    Hace un año le pregunté en inglés a un hombre:

    - Has vivido aquí mucho tiempo. ¿Por qué te gusta Japón?

    - Porque las mujeres son delgadas dijo.
    No dije nada.
   Intento ser justa. Trato de no juzgar a nadie por opiniones aparentemente superficiales. Tal vez muchos hombres prefieren mujeres delgadas que gordas. No los culpo. Seguramente sucede lo mismo al revés. Probablemente se sintió cómodo al decrilo porque no estaba gorda todavía.
    Entonces mi metabolismo se alentó. Subí de peso. También retomé mi viejo hábito de comer chocolate. De niña era adicta al chocolate. Ha pasado más de un año y todavía como chocolate. Y no he visto a ese hombre.
    Tercera escena.
   Hace un mes caminaba por el sendero de un parque con dirección a la biblioteca San Dimas. Un hombre que cargaba varias bolsas de abarrotes caminó hacia mí. Parecía normal excepto por las bolsas. Estaban llenas. Nos acercamos más y más como dos trenes; estaba a punto de abrir mi boca para decir hola.

    - ¡Soy GORDO y VIEJO y FEO!  gritó a todo pulmón.
    Tragué saliva. Seguramente parpadeé tres veces. 

    - Ja ja ja ja ja. ¡No es cierto! dije.
   ¡Qué mensaje más terapéutico! Me hizo el día. Me gustaría decirle esto a alguien si pudiera, si fuera hombre.
     Translatora: Hipatia Arguera Mendoza (Mexico)

 GRAS, URÂT ŞI BĂTRÂN  

   Scena I.
   M-am urcat în autobuzul care mergea în Portul  Yokohama ca sa îmi reînoiesc paşaportul. Îmi era groază să fiu fotografiată, dar am fost nevoită să îndur aparatul foto. O poză de paşaport costa 1800 yeni la guvern. Era prea mult! În anumite staţii de metrou existau cabine foto automate, la preţul de 700 yeni. Am ieşit din clădirea guvernului şi am găsit un magazin foto în apropiere. Am intrat şi am întrebat un tânăr care este preţul. M-a condus către un scaun metalic, gol fără vreo pernă sau altceva.   M-am aşezat. Bărbatul mi-a făcut trei poze.
      -Ati inchis ochii de trei ori, a spus.
      -Se poate, am raspuns. M-am ridicat.
    Încercam probabil să mă feresc de aparat, deşi nimeni nu mă obligase să stau acolo. M-am aşezat din nou şi mi-am propus să nu mai clipesc. Bărbatul a apăsat pe buton de trei ori. 
     -De data asta nu am mai clipit.
     -Bun.
     Am zâmbit şi i-am dat 1050 de yeni. Un minut mai târziu, acesta mi-a înmânat un plic mic şi alb. L-am deschis.
     -Ooooo! Nu! am exclamat. Ţineam fotografiile în mână. Tânărul se holba la mine.
     -Nu e vina ta. Dar arăt ca o criminală.
     Bărbatul a tăcut.
     Scena II.
     Cu un an în urmă, am întrebat un bărbat în engleză:
     -Locuiţi aici de mult timp. De ce va place Japonia?
     -Pentru că femeile din Japonia sunt slabe, a spus.
     Nu i-am răspuns.
     Încerc să fiu corectă, să nu judec pe nimeni după o primă impresie superficială. Probabil că mulţi bărbaţi preferă femeile slabe în locul celor grase. Nu-i pot învinui. Sau poate că bărbatul acela a considerat că este un răspuns adecvat, întrucât nu eram încă grasă.
     Între timp metabolismul meu s-a îngreunat şi am luat în greutate. Mi-am reluat şi vechiul obicei de a mânca ciocolată. Am devenit dependentă de ciocolată. A trecut mai mult de un an şi încă mai consum ciocolată. Nu l-am mai intâlnit pe acel bărbat.
     Scena III.
    Cu o lună în urmă, mergeam pe o alee din parc către biblioteca San Dimas. Un bărbat cu braţele încărcate de pungi pline cu produse de băcănie mă privea. Totul părea normal, mai puţin pungile pe care el le căra. Toate erau pline. Ne-am apropiat unul de celălalt, precum două trenuri, şi eram pe punctul de a deschide gura să îl salut.
     -Sunt gras, bătrân şi urât! a strigat cu toată puterea.
     Am înghiţit în sec. Probabil că am clipit de trei ori.
     -Ha ha ha. Nu, nu eşti! i-am răspuns.
     Ce mesaj terapeutic! M-a făcut să mă simt bine întreaga zi. Dacă aş fi bărbat, aş vrea să am ocazia de a spune cuiva, cândva, această frază.  

     Translator: Roxana Drăguşin

FAT AND OLD AND UGLY  

    First scene.

    I got on a bus to Yokohama Harbor to renew my passport.  I dreaded my photo shoot, but I had to face it --and the camera.  A passport photo would cost 1800 yen in the government building.  That was too expensive.  Some train stations have an automated photo booth, which charges about 700 yen.  I walked out of the building and found a photo shop next to it.  I went in and asked a young man how much.  He ushered me to a metal chair.  The seat wasbare, no cushion.  I sat down.  The man clicked his camera three times.

    “You shut your eyes three times,” he said.

    “Did I?” I said.  I stood up. 

    I was probably trying to avoid the camera, although nobody forced me to sit there.  I sat down again and told myself not to blink.  He clicked the button three times. 

    “I didn’t blink at all this time.”

    “Good.”

    I smiled and paid 1050 yen.  A minute later, he handed me a small white envelope. 

    I opened it.  

    “Ahhhhhh.  No!”  I said.  My hands held my photos.  He stared at me.  “Oh, it isn’t your fault.  It’s just that I looked like a criminal.”

    He said nothing.

    Second scene. 

    A year ago, I asked a man in English:

    “You have lived here for a long time.  Why do you like Japan?”

    “Because Japanese women are slim,” he said.

    I said nothing.

    I try to be fair.  I try not to judge anyone by one seemingly shallow opinion.  Perhaps, many men prefer slim women over fat ones.  I can’t blame them.  The other way must be true, too.  He probably felt comfortable saying it because I wasn’t fat yet.

    Meantime, my metabolism rate went down.  I gained weight.  I also picked up my old chocolate-eating habit.  Growing up, I was chocoholic.  It’s been more than a year, and I still eat chocolate.  And I haven’t seen that man.

    Third scene. 

    A month ago, I was walking through a park pathway on my way to San Dimas library.  A man who carried several grocery bags in both his hands was heading toward me.   Everything looked ordinary except his grocery bags.  They were all full.  We came closer and closer like two local trains, and I was about to open my mouth to say hi. 

    “I’m FAT and OLD and UGLY!” he blurted out from top of his lungs.

    I gulped.  I must have blinked three times.

    “Ha ha ha ha ha.  No, you’re not!” I said.

   What a therapeutic message!  He made my day.I would want to say that to someone when I got the chance, if I were a man.

 ABOUT THE AUTHOR / SOBRE EL AUTOR

     Keiko Amano is a contemporary multicultural writer. Born in Yokohama (Japan) she lives in her natal country and in the United States. Her writings are a combination between a comprehensive and satiric vision of contemporary life. Since September 2010, Keiko Amano is a contributor to CHMagazine. 

     Keiko Amano este o scriitoare contemporană, de orientare multiculturala. Născută în oraşul Yokohama (Japonia), ea pendulează între ţara sa natală şi Coasta de Vest a Statelor Unite. Scrierile sale în proză, amintind în mod surprinzător de momentele şi schiţele lui Caragiale, prin capacitatea de a surprinde mişcările existenţei la modul abreviativ, sunt o combinaţie între o viziune comprehensivă şi una satirică asupra lumii contemporane. De curând, Keiko Amano a devenit colaboratoare a revistei Orizont Literar Contemporan.

                                                                           Daniel DRAGOMIRESCU 

UN CADEAU A L'OCCASION DU NOEL POUR TA FAMILLE/UN REGALO PARA TU FAMILIA EN DICIEMBRE/A CHRISTMAS GIFT FOR YOUR FAMILY: CHL MAGAZINE!

CLH MAGAZINE – 6 (20) / NOV.- DEC.. 2010

FROM THE SUMMARY:

Ati Paramita (INDONESIA), My Journey to Yoga (English-Indonesian-Romanian)
Luciana Lhullier (BRAZIL), To Poe, with Love (English-Romanian)
Donald Riggs (USA), On the Novel “Fight for Your Long Day” by Alexander Kudera (English-Romanian)
Peggy Landsman (UNITED STATES), One o’clock two o’clock three
Terra Trevor (UNITED STATES), A Native American Mother's Perspective
David Kagwi (KENYA), Why I Would Assasinate Culture! (English-Romanian)
Mathieu Mercier (FRANCE), About Any Handicap (English-French-Romanian)
Marina Centeno (MEXICO), Una cancion de mar para tristeza
Lena Vanelslander (ITALY), Quoniam dies mali sunt...
Multicultural Dialogues: Maria Eugenia Mendoza, Daniel Dragomirescu, Entrevista sobre un proyecto multicultural (Spanish-English-Romanian)
Andres Morales (CHILE), Poemas (Spanish-Romanian)
Victor Morata Cortado, Novedades editoriales desde Espana
Katerina Kostaki (GREECE), Only Love Can (English-Greek-Romanian)
Devota de la poesia: Ana Rosa Bustamante Morales (CHILE)
Raymond Walden, Welten/Worlds (English-German-Romanian)
Keiko Amano (JAPAN), Fat and Old and Ugly (English-Japanese-Romanian)
13 Poems by Masud Khan (BANGLADESH)
Juana Castillo Escobar (SPAIN), Prosa poetica
Jaume Vendrell (SPAIN), La historia cruel de un teatro...
Prima verba: Agata Matusz (UK), To Work or to Play

CLH 6/2010- A MAGAZINE FOR VALUABLE READERS!
COMING SOON

A CORDIAL MESSAGE

    UN MENSAJE CORDIAL

Queridos visitantes, lectores y amigos 
de todo el mundo: 

    Hasta ahora esta página ha registrado 9,200 visitantes –lectores y amigos– de 146 países, entre ellos 700 son fieles lectores. Pronto serán 10, 000, después 50,000 y así cada vez más, porque todos deseamos contribuir a la realización de un mundo mejor, más bonito, por medio de la fuerza del Alma y la Razón.
       Manejada por un equipo editorial competente, constituido por escritores, poetas, artistas, filósofos, periodistas y traductores del Reino Unido, España, Grecia, Alemania, Bélgica, Italia, Francia, Bulgaria, Rumania, Estados Unidos, México, Brasil, Chile, India, Japón, Kenia y otros países, la revista Orizont Literar Contemporan/ Horizonte Literario Contemporáneo es actualmente una de las pocas publicaciones, en papel y en línea, del mundo con orientación multilingüe y multicultural.
       El número 6/2010 de la revista contiene contribuciones en ocho lenguas modernas: inglés, francés, español, indonesio, japonés, griego, alemán y rumano, por lo que podrán darse cuenta que Horizonte Literario Contemporáneo es realmente una revista para lectores exigentes de muchos países.
       Pero para poder continuar su misión la revista y la futura Fundación Multicultural necesitan de su apoyo moral y material. En cuanto a este último lo pueden hacer fácilmente por medio de:
       1)    Donativos a partir de 5 euros (o su equivalente en dólares).
       2)    Suscripción a la revista, cuyo precio es de 30 euros/40 dólares para los próximos 3 números (el envío postal es gratuito).
       3)    La compra del número 6/2010 por 12 euros/15 dólares (el envío postal es gratuito).
       4)    La compra de la Antología Multicultural, por 15 euros/20 dólares (el envío es gratuito).
      5)    La descarga directa de la revista en formato PDF (versión íntegra): 5 euros/8 dólares por tres (3) números.
       El pago se puede hacer vía PayPal:
       biggyshor@gmail.com
       o vía Western Union, a la siguiente dirección postal:
       Dragomirescu Daniel Florian
       Str. N. Bălcescu, no 77, bl. 77, sc. B, et. 4, ap. 32
       730131 VASLUI
       RUMANIA – UNIÓN EUROPEA
      Un cordial saludo a todos!
                    Traductora: Monica Dragomirescu
                    Correctora: Maria Eugenia Mendoza Arrubarrena

Dear Visitors, Followers, Supporters and Friends 

of CHLMagazine from all over the world,

   You are 9,200 visitors - readers and friends – from 146 countries and all continents and 700 followers and supporters now. You’ll be soon 10,000, then 50,000, then 100,000, then more and more friends and supporters of the CHL multicultural project! Because you all wish contribute to a better and beautiful world by the power of Soul and Mind.
   As you see, lead by a competent editorial team, including writers, poets, artists, philosophers, journalists and translators from United Kingdom, Spain, Greece, Germany, Belgium, Italy, France, Bulgaria, Romania, United States, Mexico, Chile, Brazil, India, Indonesia, Nepal, Japan, Nigeria, Kenya and many other countries, CONTEMPORARY LITERARY HORIZON is actually one of the few multicultural and multilingual journals of literature, culture and spirituality from all over the world.
   As you see, the issue no 6 (20)/November-December 2010 of the journal contains contributions in 8 (eight) modern  languages: English, French, Spanish, Indonesian, Japanese, Greek, German and Romanian.
   As you already have seen, CONTEMPORARY LITERARY HORIZON is really a magazine for all valuable readers.
   But to continue in good conditions this mission, the journal and the future Multicultural Foundation need your constant moral and material support. You could easy do it:
   1)    by donations – from 5 to 10, 15, 20, 50 or more euros / dollars;
   2)    by subscriptions: 30 euros/40 dollars for 3 next printed issues (free shipping) ;
   3)    buying the issue no 6/2010 : 12 euros/15 dollars per copy (free shipping);.
   4)    buying Contemporary Horizon Anthology: 15 euros/20 dollars (free shipping);
   5)    downloading full online version of CHM: 5 euros/8 dollars for 3 next issues.
   Prepayment or punctual payment can be made via PayPal at:
                          biggyshor@gmail.com
   or via Western Union at the following postal address:
                      Dragomirescu Daniel Florian
                      Str. N. Balcescu, no. 77, bl. 77, sc. B, et. 4, ap. 32
                      730131 VASLUI
                     ROMANIA – EUROPEAN UNION
   Each financial contribution will be wellcome.

CONTEMPORARY LITERARY HORIZON –  A MAGAZINE FOR VALUABLE READERS!
A PROJECT FOR A BETTER AND BEAUTIFUL WORLD!UN MENSAJE CORDIAL

 Daniel Dragomirescu, editor-in-chief

Mihai Cantuniari, director
Roxana Drăguşin, general secretary
Caroline Gill (Swansea, UK), co-editor
David Gill (Swansea, UK), co-editor
Lena Vanelslander (Feltre, ITALY), co-editor
Katerina Kostaki (Athens, GREECE), co-editor
Raymond Walden (Paderborn, GERMANY), co-editor
Juana Castillo Escobar (Madrid, SPAIN), co-editor
Victor Morata Cortado (Barcelona, SPAIN), co-editor
Catherine Rakose (Grenoble, FRANCE), co-editor
Mathieu Mercier (Lyon, FRANCE), co-editor
Galina Nikolova (Veliko Tarnovo, BULGARIA), co-editor
Maria Eugenia Mendoza (Mexico City), co-editor
Marina Centeno (Progresso Yucatan, MEXICO), co-editor
Andres Morales (Santiago de Chile), co-editor
Donald Riggs (Philadelphia, US), co-editor
Alexander Kudera (US), co-editor
Mary Denise Costello (Dallas, US), co-editor
Khem Guragain (Kathmandu, NEPAL), co-editor
Nazia Mallick (New Delhi, INDIA), co-editor
Keiko Amano (Yokohama, JAPAN), co-editor
Ati Paramita (Jakarta, INDONESIA), co-editor
Abiola Olatunde (NIGERIA), co-editor
David Kagwi (Mombasa, KENYA), co-editor

20 XI 2010

HELLENISM AND SPIRITUALITY/ELENISM SI SPIRITUALITATE: KATERINA KOSTAKI (GREECE/GRECIA)

The Apple of Discord
The apple of discord
rolled through
the race of man
like treachery outside the gates.

But it chanced
to touch
Love’s hand...

Where war
had sown its seed
there now blooms
Love’s  flower.

Bathed
in the Halcyon Light
watered by the elixir of immortality
it spread its roots
far and wide.

And now the courtyards
bloom, and songs
are heard
on all lips.

Το μήλο της  Έριδος
Το μήλο της έριδος
κύλησε μέσα
στο ανθρώπινο είδος
σαν έξωθεν δόλος.

Όμως του έλαχε
να το αγγίξει
Αγάπης χέρι…

Εκεί που ο πόλεμος
έριξε τον σπόρο του
ανθίζει πλέον
το άνθος της Αγάπης.

Λουόμενο
από Αλκυώνειο Φως
ποτισμένο με  αθάνατο ύδωρ
άπλωσε τις ρίζες του
απ’ άκρη σε άκρη.

Τώρα πια ανθίζουν
οι αυλές και τραγούδια
ακούγονται
από όλα τα χείλη.

Mǎrul Discordiei
Mǎrul Discordiei
se rostogoleşte prin
rasa bǎrbǎteascǎ
precum trǎdarea în afara porţilor.

Dar s-a schimbat
pentru a atinge
mâna Dragostei...

Unde rǎzboiul
şi-a pus sǎmânţa
acolo înfloreşte
floarea Dragostei.

Scǎldatǎ
în Lumina calmǎ
udatǎ de elixirul nemuririi
îşi împrǎştie rǎdǎcinile
departe şi larg.

Iar acum curţile
înfloresc, iar cântece
sunt auzite
pe toate buzele.

English version: Katerina Kostaki
Romanian version: Alexandra Diana Mircea

     ABOUT THE AUTHOR/DESPRE AUTOARE

     Katerina Kostaki is a contemporary poet, writer and publicist from Athens, Greece. Her poetry is a result of christian sensibility and finds also an important inspiration source  in classical Hellenism. She has published the book “Life Journey that derives hopes” / “Το ταξίδι της ζωής φέρνει ελπίδες". About her creation she herself confess: ‘My inspiration derives from Classic Hellenism as well as history, spirituality, traditions, values inherited by Wisdom distilled from centuries and need for social and self improvement. Working as author, I would like to mention that the more basic motive for starting writing of my first book, as well as my articles, was and still is my personal wish, each human existence to travel in the unique kingdom of words and pictures’ (cf. Writers Net).

     Since 2009, Katerina Kostaki is a constant contributor to CHMagazine and a supporter of our multicultural project.

     * * *

     Katerina Kostaki este o scriitoare şi publicistă contemporană din Atena, Grecia. Poezia sa este rodul sensibilităţii creştine şi îşi găseşte totodată, asa cum era şi firesc, o importantă sursă de inspiraţie în elenismul clasic. A publicat cartea Life Journey that derives hopes / Το ταξίδι της ζωής φέρνει ελπίδες (Viaţa ca o corabie a speranţei). Despre creaţia sa ea mărturiseşte: “Inspiraţia mea vine de la elenismul clasic, precum şi din istorie, spiritualitate, tradiţii...” (cf. Writers Net).

     Din anul 2009, Katerina Kostaki este colaboratoare constantă a revistei Orizont literar contemporan şi o fidelă susţinătoare a proiectului nostru multicultural.

                                                            Daniel DRAGOMIRESCU
                                                                            

PERSPECTIVES: MARIA EUGENIA MENDOZA (MEXICO)

EL DIA DE MUERTOS / ZIUA MORŢILOR
DAY OF THE DEAD  

   Dicen que los mexicanos nos burlamos tanto de la muerte, que hasta nos la comemos en forma de calaveritas de azúcar, amaranto o chocolate, esos dulces tradicionales que se integran a la ofrenda, junto a platillos y bebidas regionales, flores, papel picado, velas, fotografías y elementos que distinguían los gustos y aficiones del difunto, para recordarlo en el Día de Muertos.
   El carácter festivo que le imprimen los colores, aromas, texturas y formas a la ofrenda, así como la algarabía propia durante la preparación de los alimentos, el armado y adorno de la ofrenda, contrasta con la solemnidad de mantener en la memoria a los seres queridos que ya no pertenecen al mundo de los vivos.
    El espíritu de la fiesta de muertos, en las comunidades rurales, está íntimamente ligado a la celebración de la cosecha, por lo que dependerá de la abundancia o escasez la cantidad de alimentos y objetos a ofrendar.
   Esta celebración aparece en los calendarios maya y mexica, en el mes de noviembre. Sobrevive a la conquista, la colonia y a la aculturación presente en prácticamente todas las sociedades actuales que han adoptado la noche de brujas y todo el sentido comercial del halloween.
   En las escuelas públicas y privadas, en las dependencias de gobierno, recintos culturales, centros comerciales, plazas públicas y por supuesto en los cementerios de las ciudades las ofrendas de muertos mantienen no sólo viva la tradición indígena sino alimentan la creatividad de los participantes y recuerdan a las personas su condición de mortales.
   Aunque se prepara todo un festín para ese “retorno” por unos días de los difuntos, ésta es una fiesta en la que los vivos se agasajan cuando llega el momento de levantar la ofrenda y compartir y disfrutar los alimentos, entre los que prácticamente no faltan los tamales, el mole, panes y dulces de calabaza, amaranto y las ya mencionadas calaveritas, además de una gran diversidad de bebidas.
   Alrededor de esta fiesta tradicional han surgido manifestaciones culturales, entre las que sobresalen las Calaveras literarias, composiciones satíricas en verso dedicadas a personas e instituciones, a manera de epitafios.
   Con lo mencionado hasta aquí, tal vez se refuerce la idea de que los mexicanos no sólo nos reímos y burlamos de la muerte sino la retamos constantemente.
   Sin embargo, para nosotros, como estoy segura para todos los seres humanos, por lo menos para quienes amamos la vida, para quienes no somos asesinos, suicidas, ni amantes de la guerra, la muerte es un asunto muy serio, ojalá llegara en forma natural y no invocada por las armas.
   En la tradición poética del México antiguo, por ejemplo, el rey poeta de Texcoco, Nezahualcóyotl cantaba:
Me siento fuera de sentido,
lloro, me aflijo y pienso,
digo y recuerdo:
¡Oh, si nunca yo muriera,
si nunca desapareciera!...
¡Vaya yo donde no hay muerte,
donde se alcanza victoria!
Oh, si nunca yo muriera,
si nunca desapareciera...
   Esta fiesta tradicional indígena de Día de Muertos fue declarada en 2003 “Obra Maestra del Patrimonio Oral e Intangible de la Humanidad”, por la Unesco, debido a que es: "...una de las representaciones más relevantes del patrimonio vivo de México y del mundo, y como una de las expresiones culturales más antiguas y de mayor fuerza entre los grupos indígenas del país.”
   La fiesta de muertos, sin duda, es la celebración mexicana con mayor carga de espiritualidad, respeto y expresiones artísticas más interesantes del país.
____________________

        

   Se spune că noi, mexicanii, luăm în derâdere atât de mult fenomenul morţii, încât consumăm sub formă de cranii de zahăr sau de ciocolată, acele dulciuri tradiţionale ce se aşază pe altarul decedatului - alături de mâncăruri şi băuturi tradiţionale, flori, confeti, lumânări, fotografii şi lucruri legate de gusturile şi pasiunile acestuia – comemorându-l în acest fel în Ziua Morţilor.
   Caracterul festiv pe care îl conferă culorile, aromele, aranjamentul şi formele - altarului, precum şi agitaţia din timpul preparării alimentelor, pregătirii şi împodobirii altarelor, contrastează cu solemnitatea rememorării persoanelor iubite ce nu mai aparţin acestei lumi.  
   În comunităţile rurale, obiceiul sărbătorii morţilor, este strâns legat de serbarea recoltei, de a cărei abundenţă sau sărăcie va depinde  cantitatea de alimente şi obiecte ce vor fi împărţite.
   Această sărbătoare este consemnată în calendarul maya şi mexican în luna noiembrie. Ea a subzistat cuceririlor, colonizărilor şi aculturaţiilor prezente practic în toate societăţile actuale ce au adoptat noaptea vrăjitoarelor precum şi întregul caracter comercial al halloween-ului.
    În şcolile de stat sau private, în agenţiile guvernamentale, instituţiile culturale, centrele comerciale, pieţele publice şi mai ales în cimitirele oraşelor, altarele pregătite în amintirea morţilor menţin vie nu doar tradiţia indigenă, ci alimentează şi creativitatea celor ce iau parte la acestea, amintindu-le oamenilor de condiţia lor de muritori.
   Chiar dacă se pregăteşte o adevărată petrecere în cinstea acestor “reîntoarceri” ale răposaţilor pentru câteva zile, aceasta este o sărbătoare în care cei vii se bucură de momentul în care trebuie să ia bucatele, să le împartă şi să le savureze cu ceilalţi, bucate dintre care un lipsesc sub nici un chip tamales, alviţa, pâinea şi plăcinta de dovleac, amarant, precum şi - mai sus menţionatele - cranii, la care se adaugă o gamă largă de băuturi.
    Pe marginea acestei sărbători tradiţionale s-au dezvoltat manifestări culturale, dintre care se remarcă compoziţiile literare Calaveras (“cranii”) – poezii satirice scurte, dedicate persoanelor sau instituţiilor, sub formă de epitafuri.
    Din ceea ce am povestit pănă acum., s-ar putea înţelege faptul că noi, mexicanii, nu numai că luăm în derâs moartea, ci o şi provocăm în mod constant.
    Cu toate acestea, pentru noi, ca şi pentru toţi indivizii – cel puţin pentru toţi aceia care iubesc viaţa, nu sunt ucigaşi, sinucigaşi sau războinici de fel – moartea reprezintă o chestiune foarte serioasă, şi sperăm ca aceasta să survină într-un mod natural şi nu ca o consecinţă a folosirii armelor.
    În tradiţia poetică a vechiului Mexic, de exemplu, regele poet din Texcoco, Nezahualcóyotl cânta astfel:
    Simt că un am nici un rost,
    plâng, mă întristez şi mă gândesc,
    spun şi-mi amintesc:
    O,de-aş fi nemuritor,
    de-aş dăinui veşnic!...
    Să ajung acolo unde un există moarte,
    unde există doar victorie!
    O, de-aş fi nemuritor,
    de-aş dăinui veşnic... 

   Această sărbătoare tradiţională indigenă a Zilei Morţilor a fost declarată în 2003 ca fiind “Capodoperă a   Patrimoniului Oral şi Inalienabil al Umanităţii” de către UNESCO, deoarece este “...una dintre cele mai extraordinare sărbători ale patrimoniului actual al Mexicului şi al întregii lumi, şi de asemenea, una dintre manifestările culturale cele mai vechi şi mai captivante ale grupurilr indigene din ţară.”
   Ziua Morţilor este, fără îndoială, sărbătoarea mexicană cu o majoră încărcătură spirituală, plină de solemnitate, având cele mai interesante forme de expresie artistică din ţară. 

_________________________

   It is said that we, Mexicans, make such a mock of the death, that we even eat skulls of sugar or chocolate, which are traditional sweets that are laid on private sanctuaries – alongside with traditional foods and drinks, flowers, confetti, photos and things that reflect the tastes and hobbies of the departed – in order to commemorate them during the Day of the Dead.

   The festive air given by the colours, flavours, materials and shapes to the sanctuary, as well as the broil - caused during the food preparation, the arranging and the adorning of the sanctuaries - contrasts with the ceremonial of remembering the beloved ones who no longer belong to this world. 

   Within the rural communities, this tradition of celebrating the dead is bound up with the Harvest Festival, because of its opulence or poorness depends the quantity of food and objects that are to be offered.
   This holy day is registered into the Mayan and Mexican calendar in November. It subsisted the conquests, colonizations and acculturations present in all current societies that have embraced the witches’ night as well as the whole comercial character of the halloween.

   Within public and private schools, government agencies, cultural spaces, comercial centres, public markets, and, especially, within the cities’ cementeries, the  sanctuaries build in the honour of the deceased are not only meant to maintain alive the indigenous tradition, but also to feed the creativity of those who take part in, reminding people of their mortal condition.
   Even though a real party is thrown in the honor of  the deceased’s ‘returnings’ for a few days,  this is a celebration during which the living enjoy the moment in which they take the offerings, share them with others and  enjoy these together, offerings from which the tamales, el mole, the loaves of bread and the pumpkin candies are nowise lacking , as well as- the already mentioned – skulls, alongside with a wide variety of drinks.

Alongside this traditional holy day, different cultural manifestations have developed,out of which the literary Calaveras (‘skulls’) stood out– short satirical poems, dedicated to certain persons or public figures, written under the form of epitaphs.

   From all I have said so far, one could understand the fact that we, mexicans, not only mock at and make jokes around the phenomenon of death, but we also bestir it constantly.
   Despite all these, for us, as for any other human being – at least for those who are inlove with life, who are no killers, self-murderers or warriors of any kind – death represents a serious matter, and, hopefully, this comes in a natural way and not as a consequence of the weapons’ usage. 
   Within the old Mexic poetic tradition, for example, the poet king from - Nezahualcóyotl – used to sing:

   I feel I have no sense ,
   I cry, I sadden and I contemplate,
   I call myself and I remember:
   Oh,if only I were immortal,
   if only I could live forever!...
   To go where death does not exist,
   where there is only victory!
   Oh, if only I were immortal,
   if only I could live forever...   

   In 2003, the UNESCO stated that this traditional indigenous celebration of the Day of the Dead is a “Masterpiece of the Oral and Intangible Heiritage of Humanity”, because it is: “...one of the most extraordinary events of the current Mexican and World’s Heiritage, as well as one of the oldest and most captivating cultural manifestation among the indigenous assemblies in the country.”
   The Day of the Dead is, without a doubt, the mexican celebration with the deepest spiritual charge, full of solemnity and having the most interesting artistic expressions  in the country.

   Translator: Cristina Neculai
   MA Student, MTTLC, Bucharest University