HAPPY HOLIDAYS! FELICES FIESTAS!

NEW IN BIBLIOTHECA UNIVERSALIS

Bok

En bok här

En

Bok där

En bok

Överallt

Book

A Book here

A

Book there

A Book

Everywhere

Carte

O carte aici

O

Carte acolo

O carte

Peste tot

Livre

Un livre ici

Un

Livre là-bas

Un livre

Partout

(from the book Ljuden av dig. The Sounds of You. Sunetele tale. Les Sons de toi, number 146 in "Bibliotheca Universalis" collection)

Ludvig Holmdahl (född 1971, Malmö) är en svensk poet och bibliotekarie (på Lunds Universitet). Han skriver också essäer om musik och historia. Hans poem är ett uttryck för en förtryckt själ, som tittar in i sin egen identitet och frihet i en Babelsk värld. Personlig blogg: "Ludvig Holmdahls blogg" (från 2005). Ludvig Holmdahl är en ärad bidragsgivare till "Contemporary Literary Horizon" från 2014. Böcker i ”Bibliotheca Universalis”: Att vara i balans. To be in Balance (in Swedish, English, Spanish, Romanian, 2015), Kvällsritualer. Evening Rituals (2016), Bibliotekshetta. Library Heat (2017).

Ludvig Holmdahl (1971, Malmö, Sweden). Poet, essayist and librarian at the University of Lund. He writes also essays about music. Ludvig Holmdahl is a sensitive and unconformist spirit. To don’t write widely, he writes shortly. His poems are an expression of an opressed soul, wich looks its own identity and liberty in a new Babel world. Published in CLH: 5, 6/2014, 4/2015, 1, 6/2016, 6/2017. Books in “Bibliotheca Universalis”: Att vara i balans. To be in Balance (in Swedish, English, Spanish, Romanian, 2015), Kvällsritualer. Evening Rituals (2016), Bibliotekshetta. Library Heat (2017).

Translation into Romanian and French by Daniel Dragomirescu

UNIVERSAL HORIZONS: NEIL LEADBEATER (UNITED KINGDOM)

The Early Arrival of Poems

For the most part
they are the unexpected nigh tlandings –
rarely the scheduled flights.

These are the planes from Rio, São Paulo,
Caracas and Lima
who come like ghosts in the middle of the
night.

And with them come
the rufous motmots and the horned
screamers,
the acrobats in the tree-tops;
the raucous call of the mealy parrot,
the nine-banded armadillo and a
dusky Jacobin.

One by one I call them in.


De vroege aankomst van gedichten

Meestal
zijn zij de onverwachte nachtlandingen-
zelden de geplande vluchten.

Het zijn de vliegtuigen uit Rio, São Paolo,
Caracas en Lima
die als geesten opdoemen in het holst van de
nacht.

En daarmee komen
de scharrelaarvogels en de gehorende
hoenderkoetens,
de acrobaten in de boomkruinen;
de rauwe kreet van de grote amazonepapegaai
het negenbandig gordeldier en een
kapduif.

Eén voor één roep ik ze bij me.

Profile. Profil

Neal Leadbeater (1951, Wolverhampton, United Kingdom). Author, essayist, poet and critic now living in Edinburgh, Scotland. His work, which has been translated into several languages, has been published widely in magazines and anthologies both at home and abroad. His publications include the books Hoarding Conkers at Hailes Abbey (Littoral Press, 2010, England);Librettos for the Black Madonna (White Adder Press, 2011, Scotland); The Worcester Fragments (Original Plus, 2013, England); The Loveliest Vein of Our Lives (Poetry Space, 2014, England); three books published by Bibliotheca Universalis, Romania: The Fragility of Moths (2015); Sleeve Notes (2016) and Ports of Call (2016). His latest publication is Finding the River Horse (Littoral Press, 2017). With Sally Evans he co-edited the Anthology of Scottish Poets (Bibliotheca Universalis, 2016, Romania). He is a regular reviewer for several journals including Galatea Resurrects (A Poetry Engagement) (USA) and Write Out Loud (UK). Published in CLH: 3, 4/2011, 4, 5/2012, Ant. 3/2012,  2, 4, 6/2013, 2, 3, 6/2014, 1, 2, 5/2015, 2, 3, 4, 5/2016, 5/2017.

Neil Leadbeater (1951, Wolverhampton, Regatul Unit). Autor, eseist, poet şi critic literar din Edinburgh, Scoţia. Creaţia sa, tradusă în mai multe limbi, a fost publicată în reviste şi antologii din ţară şi din străinătate. Scrieri publicate: Hoarding Conkers at Hailes Abbey (Littoral Press, 2010, Anglia), Librettos for the Black Madonna (White Adder Press, 2011, Scoţia), The Worcester Fragments (Original Plus, 2013, Anglia), The Loveliest Vein of Our Lives (Poetry Space, 2014, Anglia); trei cărţi publicate în colecţia “Bibliotheca Universalis”, România: The Fragility of Moths. Fragilitatea moliilor (2015), Sleeve Notes. Adnotări (2016) şi Ports of Call. Escale (2016). Cea mai recentă carte a sa este Finding the River Horse (Littoral Press, 2017). În colaborare cu Sally Evans a coordonat lucrarea Antologie de poeţi scoţieni (“Bibliotheca Universalis”, 2016). Colaborează cu regularitate la revistele “Galatea Resurrects (A Poetry Engagement)” (USA) şi “Write Out Loud” (UK). Publicat în OLC: 3, 4/2011, 4, 5/2012, Ant. 3/2012,  2, 4, 6/2013, 2, 3, 6/2014, 1, 2, 5/2015, 2, 3, 4, 5/2016, 5/2017.

Dutch version by Albert Hagenaars (The Netherlands)

ORIZONTURI GEOPOLITICE. GEOPOLITICAL HORIZONS

Anul 2017 din punct de vedere geopolitic

Situaţia internă şi externă din acest final de an 2017 are o complexitate specială. Unii comentatori acreditează ideea că totul se datorează influenţei crescânde ruseşti şi amestecului Moscovei în diverse zone, de la Dunăre şi până la Atlantic, ba până şi dincolo de Ocean, în Statele Unite, bastionul de forţă al lumii democratice şi occidentale. “Imperiul Răului” metamorfozat în Federaţia Rusă de sub conducerea lui Vladimir Putin, ar continua să propage răul pe planetă. Se poate vedea, în acest sens, recentul articol “O potemkiniadă democratică à la Putin în 2018?” de Tereza-Brînduşa Palade, care scrie: „Încurajarea corupţiei în democraţiile fragile din Europa de Est e una din metodele favorite de amestec în treburile altor state practicate de Kremlinul lui Vladimir Putin. Pentru atingerea acestui scop, este instrumentată subminarea unei direcţii anticorupţie ca DNA-ul românesc – obiectivul atât de intens râvnit şi obsesiv urmărit de Dragnea şi Tăriceanu, cu concursul servil al unui Iordache sau Toader”.  

  

Că Moscova vede în PSD-ALDE un partener mai bun decât fosta Alianţă DA sau că Viktor Orban este şi el un bun tovarăş de drum pentru Vladimir Putin este plauzibil, dar e greu de crezut că liderul de la Kremlin poate să facă, la scară geopolitică, atât de mult rău cât i se atribuie - nu fiindcă nu ar vrea să-l facă, dacă din asta ar rezulta un câştig pentru Federaţia Rusă, ci pentru că nu poate să facă tot ce i se atribuie. În fond, dacă stăm să ne gândim bine, printr-un curios efect de simetrie, Valdimir Putin a devenit la scară mondială, ca imagine a inamicului, reversul absolut simetric al lui George Soros.

Însă Europa întreagă nu este chiar tabla de şah a liderului de la Kremlin. Realitatea trebuie privită ceva mai nuanţat, fiindcă ceea ce este valabil la unii nu este valabil la toţi. Criza guvernamentală din Germania, de pildă, nu este rezultatul intruziunii ruseşti, ci al alegerilor recente, care nu i-au mai acordat lui Merkel si partidului său acelaşi credit (suport popular) ca în trecut, din cauza unor greşeli pe care le-a comis. Mişcarea separatistă din Scoţia nu are chiar nici o legatură cu vreun mişmaş rusesc, fiindcă nu sunt ruşii în stare să se ducă până acolo şi să manipuleze după bunul plac populaţia locală. Separatismul din Catalonia este alimentat de forţele de extrema stângă din dosul lui Puigdemont, în speţă de CUP (Candidatura de Unitad Popular / Candidatura Unităţii Populare), cu rădăcini în republicanismul extremist de stânga - comunist şi anarhist - din epoca războiului civil spaniol. Acolo ruşii au o situaţie favorabilă, pe care însă nu ei au creat-o, dar se silesc să o alimenteze pe diverse căi. Ungaria lui Orban şi-a dat mâna cu Moscova lui Putin din interese economice şi pentru că nu vrea milioane de imigranţi musulmani pe teritoriul ei. Bruxelles o pune la colţ într-un mod inabil şi împinge astfel Ungaria şi mai mult spre Moscova lui Putin, fiindcă alt sprijin Budapesta nu găseşte pentru poziţia sa contestatară. Valul uriaş şi necontrolat de imigranţi din vara anului 2015 i-a speriat pe unguri. Cehia este prorusească, în ciuda faptului că a fost victima Moscovei în august 1968. Filoruse sunt în mod natural Bulgaria (de care mai puţin se vorbeşte în ultimul timp) şi Serbia. Aici se reactualizează vechiul panslavism propagat de Rusia ţaristă. Dar, pe de altă parte, se poate observa că sistemul democratic din Cehia este destul de solid şi nu are ca model sistemul social-politic din Federaţia Rusă. Cehia nu este condusă de oligarhi, chiar dacă preşedintele ei actual este un filorus. Şi în Bulgaria pare să fie mai multă democraţie reală decat la noi. Polonia rămâne o mare ţară catolică şi un ghimpe în coasta Rusiei. Ea înţelege să nu permită propagarea islamismului pe teritoriul său şi poporul polonez susţine în general această orientare. Polonia rămâne în acelaşi timp cel mai fidel aliat al Statelor Unite şi un membru de încredere al NATO. Ea ar fi şi o foarte sigură ţară din est a UE, daca UE nu ar pune-o la zid pentru faptul că nu îşi cedează suveranitatea, pentru a fi reconfigurată etnic, religios şi politic. Practic Polonia a ajuns un cal de bătaie între UE şi Federaţia Rusă, cum a fost altădată un cal de bătaie între Prusia, Austria şi Imperiul Ţarist, iar mai târziu, între Germania lui Hitler şi URSS-ul lui Stalin.

În ceea ce o priveşte, România este singura ţară din zona balcanică a Europei care nu poate fi reorientată geopolitic pe motive de apartanenţă la familia popoarelor slave. Poate fi într-o anumită măsură manipulată prin intermediul ortodoxiei, dar nu atât de mult cum se doreşte. Vizita patriarhului Moscovei s-a limitat la contacte la vârf cu clerul ortodox român. În această situaţie, pentru Moscova, cea mai bună metodă de recâştigare a sferei sale de influenţă în România este demantelarea statului de drept, în cadrul căruia justiţia independentă are rolul de garant. Pentru această inginerie (geo)politică nu este nevoie să vină vreun nou Vâşinski, cu ochelari şi mutră de satrap, la Bucureşti. Ajunge că există o majoritate parlamentară PSD-ALDE, întărită de sprijinul conjunctural şi condiţionat al UDMR.

El año 2017 desde el punto de vista geopolítico

La situación interna y externa de este fin de año 2017 tiene una complejidad especial. Algunas personas acreditan la idea de que todo se debe a la influencia rusa cada vez mayor y a la involucración de Moscú en varias regiones, desde el Danubio hasta el Atlántico, incluso hasta más allá del Océano, en los Estados Unidos, el baluarte de fuerza del mundo democrático y occidental. “El Imperio del Mal” metamorfoseado en la Federación Rusa bajo el mando de Vladimir Putin supuestamente continúa propagando el mal en el planeta. Se puede ver, en este sentido, el reciente artículo “Una potemkiniada democrática à la Putin en el 2018?” por Tereza-Brînduşa Palade, quien escribe: “Alentar la corrupción en las democracias frágiles del este de Europa es uno de los métodos favoritos de involucración en los asuntos de otros países practicado por el Kremlin de Vladimir Putin. Para alcanzar este propósito, es necesaria la debilitación de una dirección anti-corrupcíon como el DNA rumano – el objetivo tan intensamente deseado y obsesivamente seguido por Dragnea y Tăriceanu, por medio de unos serviles como Iordache o Toader”.

Que Moscú vea en PSD-ALDE un socio mejor que la ex Alianza DA o que Viktor Orban sea también un buen compañero de camino para Vladimir Putin es plausible, pero es difícil de creer que el líder de Kremlin pueda hacer, a escala geopolítica, tanto daño cuanto se le atribuye – no porque no desearía hacerlo, si gracias a eso habría una ganancia para la Federación Rusa, sino porque no puede hacer todo lo que se le atribuye. En el fondo, si lo pensamos mejor, por un extraño efecto de simetría, Vladimir Putin se ha vuelto mundialmente la imagen del enemigo, el reverso absolutamente simétrico de George Soros.

Pero toda Europa no es realmente el tablero de ajedrez del líder de Kremlin. La realidad debe ser vista más matizada, porque lo que para algunos es válido, para otros no lo es. La crisis gubernamental de Alemania, por ejemplo, no es el resultado de la intrusión rusa, sino de las recientes elecciones, que dejaron de darle a Merkel y a su partido el mismo crédito (apoyo popular) que en el pasado, a causa de unos errores que ha cometido. El movimiento separatista de Escocia no tiene absolutamente nada que ver con alguna artimaña rusa, porque los rusos no son capaces de ir hasta allá y manipular a la población local como más les convenga. El separatismo de Cataluña es fomentado por las fuerzas de extrema izquierda manejadas por Puigdemont, o más claramente por la CUP (Candidatura de Unidad Popular), con raíces en el republicanismo extremista de izquierda – comunista y anarquista – de la época de la guerra civil española. Allá los rusos tienen una situación favorable, que no ellos han creado, pero a la que se empeñan en alimentar por varios medios. La Hungría de Orban dio la mano con la Moscú de Putin por intereses económicos y porque no quiere a millones de inmigrantes musulmanes en su territorio. Bruselas la pone en su lugar de una manera inhábil y empuja asimismo a Hungría aun más hacia la Moscú de Putin, ya que Budapest no encuentra otro apoyo para su posición contestataria. La ola gigante e incontrolable de inmigrantes desde el verano del año 2015 ha asustado a los húngaros. Chequia es prorusa, a pesar de que ha sido víctima de Moscú en agosto del 1968. Filorusas son de manera natural Bulgaria (de la que se habla menos últimamente) y Serbia. Aquí se actualiza el viejo panslavismo propagado por Rusia zarista. Pero, por otro lado, se puede observar que el sistema democrático de Chequia es bastante sólido y no tiene como modelo el sistema social-político de la Federación Rusa. Chequia no es gobernada por oligarcas, aunque su actual presidente sea filoruso. Incluso en Bulgaria parece haber más democracia que en nuestro país. Polonia sigue siendo un gran país católico y una espina en la costilla de Rusia. Ella entiende no permitir la propagación del islamismo sobre su territorio y el pueblo polaco generalmente apoya esta orientación. Polonia sigue siendo al mismo tiempo el más fiel aliado de los Estados Unidos y un miembro de confianza de NATO. Sería también un país muy seguro del este de la UE, si UE no la pusiera contra la pared por el hecho de que se niega a ceder su soberanía, para ser reconfigurada etnica, religiosa y políticamente. Prácticamente Polonia se ha convertido en el motivo de pelea entre la UE y la Federación Rusa, como alguna vez lo fue entre Prusia, Austria y el Imperio Zarista, y más tarde entre la Alemania de Hitler y el URSS de Stalin.

En lo que la concierne, Rumanía es el único país de la región balcánica de Europa que no puede ser reorientado geopolíticamente por cuestiones de pertenencia a la familia de los pueblos eslavos. Hasta cierto punto, puede ser manipulado por medio del ortodoxismo, pero no tanto como se desea. La visita del patriarca de Moscú se ha limitado a contactos importantes con el clero ortodoxo rumano. En esta situación, para Moscú, el mejor método de volver a ganar su esfera de influencia en Rumanía es desmantelando el estado de derecho, en donde la justicia independiente tiene el papel de garante. Para esta inginería (geo)política no es necesario que venga un nuevo Vâşinski, con lentes y cara de sátrapa, a Bucarest. Basta que haya una mayoria parlamentaria PSD-ALDE, fortalecida por el apoyo conyuntural y condicional de UDMR.

Daniel Dragomirescu

HORIZONTES UNIVERSALES

NUEVOS LIBROS EN BIBLIOTHECA UNIVERSALIS

En este final de noviembre, en la colección Bibliotheca Universalis se han publicado tres nuevos libros:

141. Tomislav Marijan Bilosnić (Croaţia), “Africa” 

142. Carlos V. Gutiérrez (Uruguay), “Noevos poemas escogidos. Noi poezii alese”

143. Suzana Matić (Croaţia), “Selected Poems. Poezii alese”

Como se puede ver, los autores de Croacia ocupan en Bibliotheca Universalis un lugar proporcionalmente más grande que su país ocupa en la mapa de los Balcanes Occidentales. Su solidaridad ubniversalista es en verdad digno de alabanza. Similarmente se presentan las cosas con los autores desde Uruguay, un país pequeño con una literatura más grande que sus dimensiones geográficas. Paso a paso, Bibliotheca Universalis dibuja una nueva geografía literaría y tiene sus puertas abiertas para todos los poetas y los autores de literatura de hoy. En el futuro, seran menos autores de valor que no tienen un libro publicado en Bibliotheca Universalis. 

CĂRŢI NOI ÎN BIBLIOTHECA UNIVERSALIS

În acest final de lună în colecţia Bibliotheca Universalis s-au publicat trei noi cărţi:

141. Tomislav Marijan Bilosnić (Croaţia), “Africa” 

142. Carlos V. Gutiérrez (Uruguay), “Noevos poemas escogidos. Noi poezii alese”

143. Suzana Matić (Croaţia), “Selected Poems. Poezii alese”

Aşa cum se poate remarca, autorii din Croaţia ocupă în Bibliotheca Universalis un loc proporţional mai mare decât ocupă geografic republica lor din Balcanii de Vest. Solidaritatea lor universalistă este cu adevărat demnă de toată lauda. În mod similar stau lucrurile cu autorii din Uruguay, o ţară mică cu o literatură mai mare decât dimensiunile sale geografice. Pas cu pas, Bibliotheca Universalis trasează o geografie literară nouă şi are porţile deschise pentru toţi poeţii şi autorii de literatură de azi. Pe viitor, vor fi tot mai puţini autorii de valoare care să nu aibă o carte publicată în Bibliotheca Universalis.

Daniel Dragomirescu

NATALIA GONZÁLEZ AMORÍN (URUGUAY)

El visitante

Viene a mí en la noche cuando cierro los ojos para dormir.  Se sienta al borde de la cama y con inquietante determinación me acaricia la frente hasta que lo miro. Entonces, en tono falsamente compasivo me pregunta: 

 –¿Cómo te sientes hoy con respecto a ti misma? ¿Algo que te avergüence, algún remordimiento tal vez?   Su voz parece que arrastrara piedritas, pero al mismo tiempo es suave y pastosa, como si saliera del fondo de un lago. 

– Estoy en paz, gracias. Nada me preocupa – me aventuro a responder en el recinto de mi mente, ya que nuestra conversación no necesita de aparatos fonatorios.

Se hace una pausa y el aire de la habitación queda muerto.  Por un instante creo ilusamente que he logrado engañarlo, ¿o engañarme?, pero una parte muy profunda dentro de mí sabe la verdad. Su misión no conoce de apuros ni da marcha atrás.

 –¿Estás segura, mi querida? Piénsalo mejor. 

Yo, por supuesto, no puedo evitar obedecerle, y él me recompensa, inclemente, ofreciéndome su compañía hasta el amanecer mientras yo desmenuzo meticulosamente cada una de mis torpezas y miserias.

(Del libro en preparación El Visitante y otros relatos, “Bibliotheca Universalis”)

Dibujo por Virginia Patrone

Vizitatorul

Vine la mine noaptea, când închid ochii ca să adorm. Se aşază pe marginea patului şi cu o neliniştitoare hotărâre mă mângâie pe frunte, până când îl privesc. Atunci, pe un ton de falsă compasiune, mă întreabă:

- Cum te simţi astăzi în sinea ta? Ceva care te face să te ruşinezi, vreo remuşcare, ceva? Glasul său parcă smulge pietre mici, dar în acelaşi timp este suav şi onctuos, de parcă ar ieşi din fundul unui lac.

- Sunt liniştită, mulţumesc. Nu mă îngrijorează nimic, mă hazardez să-i răspund în adâncul inimii mele, căci conversaţia noastră nu are nevoie de aparate fonice.

Se face o pauză şi aerul încăperii rămâne neclintit. Preţ de o clipă, îmi fac iluzia că am reuşit să-l păcălesc – ori să mă înşel pe mine însămi? - , dar o parte mai profundă din mine ştie adevărul. Misiunea sa nu cunoaşte poticneli şi nu dă înapoi. 

- Eşti sigură, draga mea? Gândeşte-te bine.

Eu, bineînţeles, nu pot evita să-l ascult, iar el mă răsplăteşte, fără îndurare, oferindu-mi tovărăşia sa până în zori, pe când eu îmi distrug cu meticulozitate fiecare stângăcie şi mizerie.

(din cartea în pregătire Vizitatorul şi alte povestiri, “Bibliotheca Universalis”)

Perfil. Profil

Natalia González Amorín (1976, Montevideo, Uruguay). Profesora de inglés y autora de relatos. Escri-tores preferidos: Julio Cortázar, Felisberto Hernández, Horacio Quiroga y Truman Capote, entre otros. Colaboradora en Uruguay de la revista “Horizonte literario contemporáneo”. Su talento de narradora debe ser concretizado por la reunión de sus relatos en uno o más libros. Publicada en HLC: 2, 3, 4, 6 / 2017.

Natalia González Amorín (1976, Montevideo, Uruguay). Profesoară de limba engleză şi autoare de proză. Scriitori preferaţi: Julio Cortázar, Felisberto Hernández, Horacio Quiroga y Truman Capote, printre alţii. Colaboratoare în Uruguay a revistei “Orizont literar contemporan”. Talentul ei narativ trebuie să se concretizeze prin reunirea prozelor sale într-una sau mai multe cărți. Publicată în OLC: 2, 3, 4, 6 / 2017. 

Traducere de Daniel Dragomirescu        

CLH. HLC. OLC - INDEX 2017

PUBLISHED AUTHORS IN 2017


A
Almeida, Manuel M. 4
André Marie-Noëlle 2, 3
Arencibia, Felix Martin 1
Arnoult, Noëlle 1, 2, 3, 5

B
Bannister, Mike 6
Bates, Martin 6
Beckman, Jacklynn 2, 3, 5, 6
Bermello, Fidel 1
Beynon, Byron 1, 2, 4
Bilosnić, Tomislav Marijan 1, 5
Boer, Catharina 2, 5

C
Caloretti Castillo, Mirian 2
Centeno, Marina 4
Cisneros Abedrabbo, Gabriel 4
Ciureanu, Leonard 1
Claude, Hennie 2, 3, 5, 6
Colson, Jean-Claude 2, 3
Cortés Gutiérrez, Miguel 3

D
Dendi, Mónica 4, 5
Dermott, Charlotte Mc 1, 2
Donald, Paul Mc 2, 4, 6
Doncu, Roxana 4
Dragomirescu, Daniel 1, 2, 3, 4, 5, 6

E
Escalier, Sylvain 2, 3, 5
Espinosa Herrera, Rocío 1, 2, 6
Estigarribia, Marta Nila 1

F
Federici, Carlos M. 5
Fobo, Ettore 1, 2, 4
Foldes, Michael 4
Fort, Frédéric 2, 3
Fuentes, Arturo Hernández 3

G
Gallagher, Katherine 1
Gallou, Josette 3, 5
Ghiţescu, Micaela 2
Gill, Caroline 4
Gill, David 4
Giner Tormo, Maria Consuelo 5
Glodeanu, Gheorghe 1
González Amorín, Natalia 2, 3, 4, 6
Gorrez, Juliane 2, 3
Guerra, Isa 1
Guillemin, Bruno 4
Gutíerrez, Carlos V. 2, 5, 6

H
Holmdahl Arnman, Thea 1
Holmdahl, Ludvig 6

I
Ibrahim, Eva 2
Igna, Radu 4, 5
Inocêncio, Oziella 5
Ioniţă, Daniel 5

K
Kudera, Alex 4

L
Laugery, Marie 1
Leadbeater, Neil 1, 4, 5, 6
Leschian, Vasile 1, 3
Leznod, Jean 2, 3
Lipton, Douglas 1, 4, 5 
Livermore, Richard 2, 3, 5
Lopetegui, Guillermo 5

M
Machín, Juvenal 3
Manolachi, Monica 1, 2, 3, 4, 5, 6
Matić, Suzana 4, 5, 6
Meel, Kees van 1, 4, 5
Mein, Paul 1, 2
Murray, Michael 3, 4

P
Pichancourt, Patricia 3, 4, 5
Platarets, Martine 3, 5

Q
Quinzeiro, Gilvaldo 3

R
Riggs, Donald 1, 3, 6
Rodas Iglesias, Anna Francisca 1
Rossell, Anna 3
Ryan, Allan 3, 5

S
Schenck, Lía 1
Schwarzenbach, Annemarie 1
Smith, Morelle 3, 4, 5, 6
Sottocornola,  Claudio 1, 3, 6
Strinati, Fabio 2, 3
St. Thomassino, Gregory Vincent 1, 3, 6
Stewart, Anne 2, 4
Sutherland, Paul 1, 4, 6

T,Ţ
Tabios, Eileen R. 1, 2
Tavares, Lilia 1
Thabit Jones, Peter 1, 2, 4
Tischer, John 1, 2, 4, 6 
Todaro, Niza 1, 5
Troncoso, Carmen 6 
Ţăpean, Elena 1, 4 

U
Uden, Rob van 4

V
Vega, Ada 2, 3, 4, 5
Velazco Ramos, Alina 1
Vulturescu, George 1

W
Walden, Raymond 1, 3, 4, 5
White, Michael 2, 3, 4, 6

X
Xavier, Edgardo 5

Z
Zanarella, Michela 1, 3


TRADUCERI 2016
TRANSLATIONS 2016

A
Agafiţei, Ioana 2, 3, 4
Anghel, Iulia Andreea 4
Apetrei, Gabriela 1, 2, 4, 6 
Arnoult, Noëlle (Franţa) 5

B
Babău, Octavian 6
Badea, Andreea 1
Bănucu, Mădălina 2
Bonnaudet, Patricia (Franţa) 3

C
Cardon, Charmaine (Olanda) 1
Codreanu, Anca Iuliana 6
Cucu, Cristina 6

D
Dobrin, Laura 1
Doncu, Roxana 1, 2, 3, 4, 5, 6
Dragomirescu, Daniel 1, 2, 3, 4, 5, 6
Dragomirescu, Diana 1, 2, 3, 4, 5, 6
Dragomirescu, Monica 2, 4, 5

H
Hagenaars, Albert (Olanda) 6
Hoegen, Christine (Olanda) 4
Holmdahl, Ludvig (Suedia) 

I, J, K
Jacobs, Deborah (Olanda) 4, 5
Karlović, Roman (Croaţia) 1, 5

L, M
Lovrenčić, Željka 1
Manolachi, Monica 1, 2, 3, 4, 6
Matei, Alexandru 1
Miron, Alma 6

N, O
Namur, Bianca 6
Nistor, Elena 1
Oprea, Oana Irina 6

P, R
Panait, Teodor 1, 2
Plop, Ioana Georgiana 6
Rădulescu, Alice Elena 6

S
Secărescu, Irina 1, 4
Stoopman, Tom (Olanda) 4

T, Ţ
Ţăpean, Elena 1, 2, 3, 4, 5, 6

V, W, Z, 
Varzari, Mădălina 1
Walden, Raymond (Germania) 1, 3, 4, 5
Zaharia, Floriana Beatrice 6

CONTEMPORAY LITERARY HORIZON.
ALL THE WORLD IN A JOURNAL.

INTERCULTURAL HORIZONS

La revue “Orizont literar contemporan” au cours de l’année 2017

Voilá que la fin de l’année 2017 approche. Nous sommes heureux de constater que au cours de cette ann-ée aussi la revue “Orizont literar contemporan” a progressé constamment sur tous les plans. On l’atteste les 6 numéros planifiés de paraître au cours de 2017. Quelques amis et collaborateurs sont passés dans l’éternité (Hans van de Waarsenburg, Martin Sosa Cameron et, plus récemment, notre très distinguée poè-te Julia Gil Lopes de Canaries). D’autres amis sont partis pour des raisons personnelles (tel que l’excellent poète argentin Luis Benitez), d’autres ont eu une présence méthéorique, qui n’a pas confirmé nos attentes. Il s’agit notamment de  Noëlle Arnoult et du groupe de poètes français amenés par elle à notre revue (Frédéric Fort, Jean Leznod, Sylvain Escalier, Jean-Claude Colson, parmi les autres). Tous sont arrivés à HLC pleins d’enthousiasme, sont restés pour un temps à notre festin interculturel, pour disparaître ensuite dans le brouillard d’où ils sont venus, en laissant derrière eux un projet français abandonné. C’est comme il s’était produit un renversement dans l’ordre culturel de l’Europe, au sense que le maître Manole, celui avec les travaux commencés et jamais finis, a déménagé de l’esprit roumain dans l’esprit du poète français contemporain. L’existence d’une revue a de succès et de défaites, comme la vie même. En lignes générales, notre bilan est positif. Depuis une décennie nous sommes hereux d’avoir auprès de nous les poètes britanniques Caroline Gill, Neil Leadbeater, Douglas Lipton, Morelle Smith, les poètes et professeurs universitaires Donald Riggs et Valerie Fox de Philadelphia, l’incroyable poète et bohème de la génération perdue, John Tischer, notre cosmonomique ami allemand Raymond Walden, les poètes italiens Ettore Fobo et Claudio Sottocornola. Ont collaboré aussi, d’une manière plus ou moins constante, Peter Thabit Jones, Anne Stewart, Byron Beynon du Royaume Uni, Isa Guerra des Îles Canaries, Albert Hagenaars et Catarina Boer de la Hollande, et Kees van Meel, le poète officiel de la ville de Breda, est venu personnellement à Bucarest, où il a été très bien reçu et a presenté avec succès “Theater of the Word. Le Théâtre de la Parole”, son deuxième livre paru dans la collection “Bibliotheca Universalis”. Le petit groupe des poètes de la Croacie (Željka Lovrenčić et Tomislav Marijan Bilosnić) s’est trouvé constamment à côté de nous et a gagné un nouvelle collaboratrice dans la personne de Suzana Matić, une poète de qualité. De l’Amérique Latine, OLC a eu cette année aussi des amis de confiance et de valeur. Il s’agit du groupe des écrivains d’Uruguay Niza Todaro, Guillermo Lopetegui, Natalia González, Carlos V. Gutiérrez, Carlos M. Federici et Ada Vega. Tous ensemble ils ont réussi un beau lancement du livre “Antología litteraria uruguaya” à l’Ambassade de la Roumanie à Montevideo. De la même manière, Carmen Troncoso a presenté à l’Ambassade de la Roumanie à Santiago de Chili l’anthologie de poésie féminine “Vertebral”. Biensûr qu’il n’est pas possible de conclure ce premier bilan, sans mentionner la competente collaboration de l’équipe roumaine de la revue, de Roxana Doncu et Monica Manolachi, qui depuis des années se trouvent au service de la revue et de la collection internationale Bibliotheca Universalis”, qui bientôt va compter 150 livres publiés. A tous les collaborateurs et amis de la revue nous les présentons nos remerciements pleins de reconnaissance. 

Daniel Dragomirescu,  rédacteur-en-chef de la revue “Orizont literar contemporan” 
   

Revista “Orizont literar contemporan” în 2017

Iată că se apropie finalul anului 2017. Ne bucurăm să constatăm că şi în cursul acestui an revista “Orizont literar contemporan” a progresat în mod constant, pe toate planurile. O atestă cele 6 numere planificate să apară în 2017. Unii prieteni şi colaboratori au trecut în eternitate (Hans van de Waarsenburg, Martin Sosa Cameron şi, mai recent, inimoasa şi distinsa poetă Julia Gil López din Insulele Canare). Alţi prieteni au plecat din motive personale (excelentul poet Luis Benitez din Buenos Aires, de pildă), alţii au avut o prezenţă meteorică care nu a confirmat aşteptările iniţiale. Este vorba, în speţă, de entuziasta poetă franceză Noëlle Arnoult şi de grupul de poeţi francezi aduşi de ea la revistă (Frédéric Fort, Jean Leznod, Sylvain Escalier, Jean-Claude Colson, printre alţii). Cu toţii au venit la OLC plini de entuziasm, au stat o vreme la festinul nostru intercultural, apoi au dispărut înapoi în ceaţa din care au apărut, lăsând în urmă un proiect francez abandonat. Parcă s-a inversat ceva în ordinea culturală a Europei, în sensul că meşterul Manole, cel cu lucrările începute şi greu de dus la bun sfârşit, s-a mutat din spiritul românesc în spiritul poetului francez contemporan. Existenţa unei reviste are parte de împliniri şi dezamăgiri, ca viaţa însăşi. Pe ansamblu bilanţul nostru este pozitiv. De aproape un deceniu ne bucurăm să îi avem alături pe poeţii britanici Caroline Gill, Neil Leadbeater, Douglas Lipton, Morelle Smith, pe poeţii şi profesorii universitari americani Donald Riggs şi Valerie Fox, pe incredibilul poet şi boem al generaţiei pierdute, John Tischer, pe cosmonomicul nostru prieten german Raymond Walden, pe poeţii italieni Ettore Fobo şi Claudio Sottocornola. Au mai colaborat cu OLC, în mod mai puţin constant, Peter Thabit Jones, Anne Stewart, Byron Beynon din Regatul Unit, Isa Guerra din Insulele Canare, Albert Hagenaars şi Catarina Boer din Olanda, iar Kees van Meel, poetul oraşului Breda, a venit personal la Bucureşti, unde s-a bucurat de o bună primire şi a lansat cu succes “Theater of the Word”, a doua sa carte din “Bibliotheca Universalis”. Micul grup de prieteni croaţi (Željka Lovrenčić şi Tomislav Marijan Bilosnić) a fost constant alături de noi şi a mai câştigat un prieten de nădejde, prin poeta Suzana Matić. Din America Latină, OLC a avut şi în acest an prieteni de încredere şi de valoare. Este vorba de grupul scriitorilor uruguayeni Niza Todaro, Guillermo Lopetegui, Natalia González, Carlos V. Gutiérrez, Carlos M. Federici şi Ada Vega. Împreună ei au reuşit o frumoasă lansare a Antologiei literare uruguayene la Ambasada României din Montevideo. În mod similar, Carmen Troncoso a lansat la Ambasada României din Santiago de Chile antologia de poezie feminină “Vertebral”. Desigur că nu putem încheia acest prim bilanţ, fără a menţiona la loc de onoare sârguincioasa şi competenta colaborare a echipei româneşti a revistei, în frunte cu Roxana Doncu şi Monica Manolachi, aflate de mulţi ani în serviciul revistei şi al colecţiei internaţionale “Bibliotheca Universalis”, care ajunge în curând la 150 de cărţi publicate. Tuturor colaboratorilor şi prietenilor revistei le adresăm mulţumirile noastre pline de recunoştinţă.

Daniel Dragomirescu, redactor şef al revistei “Orizont literar contemporan”  

INTERNATIONAL HORIZONS

54 years after.

The Assassination of Kennedy

& conspiracy theories

by Daniel Dragomirescu

A lot has been written and said so far, both in the US and the rest of the world about the assassination of J.F. Kennedy in Dallas, an historical event which took place 54 years ago. In Romania as well the topic has been widely debated. The book “The Death of a President” by William Manchester (published in 1964, only a short time after the American edition) enjoyed great popularity in Romania. Another famous translation was that of the book “Rush to Judgment” (1968) by Mark Lane, which proposed a quite personal interpretation of the events that occurred in Dallas in the autumn of 1963. Although through its authority (with which it had been invested by Lyndon B. Johnson, Kennedy’s successor to presidency) the Warren Commission accredited and forcefully imposed the thesis of the assassin that acted by himself (the sociopath Lee Harvey Oswald), a great part of the public, according to the successive polls, doubted the truthfulness of the Warren Commission report, considering that there was no openness towards it or that at least part of it had to be hidden.

Yet behind all the conspiracy theories there are the facts.

Let us succinctly remember some of them. After his speedy arrest by the Dallas police, which had already left the impression of a blatant lack of professionalism, Oswald claimed in front of the TV cameras that he was a “patsy” (a scapegoat). If it were he who killed Kennedy, as the official history has written down so far, why was he assassinated before he appeared in front of the court? The reasons that Jack Ruby, a member of the Chicago mafia gave for killing Oswald were wearing thin and did not convince anybody. Then, like now, Oswald was just the presumptive, not the proved, assassin of the president Kennedy.

Whoever watches Abraham Zapruder’s movie can see clearly how a bullet strikes the president in the back, and shortly after that, how he is hit directly in the face by a bullet from a gun of great force and caliber, which could have killed a dinosaur.

And here’s how one could reason according to the facts. If Oswald, located at the sixth floor of the Texas Book Depository, shot Kennedy in the back from a window situated on the right side of the front of that building, then it would have been physically impossible to shoot him in the face from the same place, after only a few seconds. The trajectory of the lethal bullet was perfectly perpendicular on the axis of the road on which the presidential limousine was driven and any ballistic expert can confirm that it was not likely that the lethal bullet would follow that route if it had come from the Deposit, even admitting that in just a few seconds Oswald could have run to the window on the opposite side (the left) of the Deposit and could have placed himself in a good shooting position, in order to finish off the American president. The lethal bullet, the one that blew the president’s brain, was shot from a place other than the Deposit of school books: either from the level passage towards which the presidential party was heading (about which nobody says anything anymore), from the grassy hill (a long discussed theory) or from another side. It is obvious that Kennedy’s assassination was the work of an elite shooter, which Oswald does not seem to have been, however much he liked to take pictures of himself with a Mannlicher Carcano carbine in hand, as it had been already proved by his failure to assassinate Texan General Walker not long before.

Clint Hill, the secret agent that climbed in the still running presidential car immediately after the attack in order to protect the Kennedy couple, said that between the two or three shots there was another  gunfire which threw projectiles among the official party. And John Connaly, the governor of Texas, without denying the conclusions of the Warren Commission, declared that he held he opinion that he was not wounded by any of the buletts that hit Kennedy.

What happened on the 22 November 1963 in Dallas looks more like a public execution. An ambush where nobody was going to survive was professionally organized in Dealey Plaza. And the fact that he was so violently assassinated, in front of all the people and his Texan supporters, suggests that president Kennedy had to be stopped from winning the second presidential mandate at any costs. Why and by whom remains to be discovered, perhaps, by the historians, in the times of our great-grandchildren.

The rest is indeed a theory of conspiracy or rather a multitude of theories of conspiracy, which scholarly or sensationally combine pieces of truth with a lot of mystifications difficult to see as such, so that the American and the international public can understand anything but the whole truth in relation to Kennedy’s assassination in Dallas over half a century ago.

După 54 de ani.

Asasinarea lui Kennedy şi teoriile conspiraţiei

Despre asasinarea lui J. F. Kennedy la Dallas, eveniment istoric de la care în 2017 se împlinesc 54 de ani, s-a scris şi s-a vorbit enorm atât în Statele Unite, cât şi pe întreg mapamondul. Şi în România s-a scris şi s-a vorbit pe larg pe această temă. De mare succes s-a bucurat la noi cartea “Moartea unui preşedinte” de William Manchester (apărută în 1964, la scurtă vreme după ediţia americană), iar o altă traducere notabilă a fost cartea “O judecată pripită” (1968) de Mark Lane, care propunea o interpretare foarte personală a evenimentelor petrecute la Dallas în toamna anului 1963. Deşi Comisia Warren a acreditat şi impus cu forţa autorităţii sale (fiind investită chiar de către Lyndon B. Johnson, succesorul lui Kennedy la preşedinţie), teza asasinului care a acţionat de unul singur (sociopatul Lee Harwey Oswald), o mare parte a publicului, potrivit sondajelor care s-au făcut succesiv, a pus la îndoială veridicitatea raportului Comisiei Warren, considerând că nu se doreşte cunoaşterea adevărului sau că o parte din adevăr este ocultat.

Dar dincolo de toate teoriile conspiraţiei se află faptele.

Să rememorăm succint câteva dintre acestea. După arestarea sa, petrecută într-un timp record, deşi poliţia din Dallas a lăsat impresia unei flagrante lipse de profesionalism, Oswald a susţinut în faţa camerelor TV că este un "patsy" (un ţap ispăşitor). Dacă el l-a ucis pe Kennedy, aşa cum consemnează până astăzi istoria oficiala, atunci de ce a fost asasinat înainte de a compărea într-un proces? Motivaţia lui Jack Ruby, un mafiot originar din Chicago, pentru uciderea lui Oswald este cusută cu aţă albă şi nu convinge pe nimeni. Atunci, ca şi acum, Oswald era doar asasinul prezumtiv, şi nu dovedit al preşedintelui Kennedy.  

Cine urmăreşte filmul lui Abraham Zapruder vede clar cum un glonte îl loveşte din spate pe preşedinte, iar la scurt timp după aceea vede cum este lovit direct din faţă cu o armă de mare calibru şi putere, cu care s-ar fi putut doborî dintr-un singur foc şi un dinozaur.

Şi acum iată raţionamentul care poate decurge de aici. Dacă Oswald, plasat de un martor la etajul şase al Texas Book Depository, l-a împuşcat pe Kennedy în spate de la o fereastră situată pe latura din dreapta din partea frontală a acelei clădiri, atunci ar fi fost fizic imposibil ca, din acelaşi loc, peste numai câteva secunde, să îl împuşte şi din faţă. Traiectoria glonţului fatal a fost perfect perpendiculară pe axa drumului pe care se deplasa limuzina prezidenţială şi orice expert în balistică poate confirma că era foarte puţin probabil ca glontele fatal să se înscrie pe acea traiectorie perpendiculară venind dinspre Depozit, chiar admiţând că în doar câteva secunde Oswald ar fi putut alerga la fereastra din latura opusă (stângă) a Depozitului şi s-ar fi putut plasa într-o bună poziţie de tragere, pentru ca de acolo să-i dea preşedintelui Americii lovitura de graţie. Glontele fatal, care i-a spulberat preşedintelui creierul, a fost tras din alt loc decât din Depozitul de cărţi şcolare: fie de pe pasajul de nivel spre care se îndrepta cortegiul prezidenţial (şi de care mai nimeni nu vorbeşte), fie dinspre colina de iarbă (despre care s-a vorbit mult), fie din altă parte. Este clar că asasinarea lui Kennedy a fost opera unui trăgător de elită, ceea ce Oswald, oricât s-ar fi pozat el în curtea casei cu o carabină Mannlicher Carcano în mână, nu pare să fi fost, după cum o probează şi eşecul încercării sale de a-l asasina pe generalul texan Walker nu cu multă vreme înainte.    

Clint Hill, agentul secret care a urcat din mers în maşina prezidenţială imediat după atentat, pentru a proteja cuplul Kennedy, a spus ca între cele două sau trei împuşcături s-a mai auzit şi o salvă care ar fi împroşcat proiectile în jurul cortegiului oficial. Iar John Connally, guvernatorul statului Texas, fără a contesta concluziile Comisiei Warren, a declarat că el rămâne la părerea că nu a fost rănit de nici unul dintre gloanţele care l-au lovit pe Kennedy.

Ce s-a întâmplat în 22 noiembrie 1963 la Dallas arată destul de bine ca o execuţie publică. În Dealey Plaza s-a organizat la modul profesionist o ambuscadă căreia nimeni nu i-ar fi putut supravieţui. Iar faptul ca a fost asasinat cu atâta violenţă, în faţa populaţiei şi a suporterilor săi texani, sugerează că preşedintele Kennedy trebuia să fie cu orice preţ oprit să câştige al doilea mandat prezidenţial. De ce şi de către cine îi vor lămuri, poate, istoricii pe strănepoţii noştri.

Restul, într-adevar, este o teorie a conspiraţiei sau mai degrabă, o multitudine de teorii ale conspiraţiei, care combină în mod savant ori senzaţional bucăţi de adevăr cu o sumedenie de mistificări greu de recunoscut ca atare, pentru ca publicul american şi cel internaţional să înţeleagă orice în legătură cu asasinarea lui Kennedy la Dallas în urmă cu peste o jumătate de secol, dar nu adevărul în totalitatea sa.

English version by Roxana Doncu

ORIZONTUL PROZEI: ROXANA DONCU (ROMANIA)

Camera obscura

Cartea fiecărui oraș se citește în taină, acesta e un adevăr universal. Când te plimbi de-a lungul promenadei ce urmează a fi construită, fantomele alegătorilor matinali se izbesc de cele ale trecătorilor și se încaieră pentru a-și cuceri fiecare un teritoriu inexistent. Veverițele se înmulțesc, visează deja la prăzile fabuloase de alune și popcorn, în timp ce ciorile își aruncă una alteia priviri piezișe, încercând să calculeze numărul exact al vecinelor cărora arțarul le va putea oferi adăpost. Dacă împarți trei sute de crăci la o sută de locuitori, rezultatul e aproximativ trei. La sfărșitul iernii, după înghețul care le va decima, vor fi poate două, sau doar una și jumătate.

Nu doar apa poate fi o oglindă, își spune bărbatul în vreme ce se împiedică de rădăcina unui copac pe care frunzișul putred a transformat-o în capcană. Se oprește o clipă ca să-și șteargă ochelarii aburiți. Apa poate oferi atât o reflectare fidelă, cât și o camuflare abilă, ea e artistul desăvârșit. Ce să vezi când te uiți în jur? În zadar încearcă el să afle secretul orașului, acum mintea i se învârtește în rotocoale, desenând spirală după spirală, iar pe ochiul lui interior s-a așternut un praf gros. Sticla lentilelor strălucește, închizând lumina care apune într-un curcubeu: el însuși o proprietate a apei și a luminii, un vlăstar al zeilor.

Pe lac se fugăresc umbrele fusiforme ale zgârâie norilor de oțel din depărtare. Un pescar se conversează cu peștii pe jumătate înghețați, încercând să-i transforme în mâncare; unii prind nada, alții înoată nepăsători mai departe. Parcă n-aș fi chiar așa de diferit de pescarul acesta, și eu îmi arunc plasa, dar gândurile sunt mult mai lunecoase, și lasă în urma lor o pojghiță subțire de gheață: cei mai mulți alunecă și își frâng gâtul. Pescărușii privesc cu dispreț către undiță: șarpele acesta nu se mișcă mai deloc, oare cum o vrea să prindă peștele? Decolează, apoi plutesc preț de o clipă, țâșnesc direct înspre pradă. Ce păcat că nu avem aripi…

Și totuși, își amintește brusc bărbatul, la celălalt capăt al curcubeului se găsește întotdeauna o comoară. Ascunsă cu grijă și păzită de troli cu fețe de cartof. S-a așezat exact în acel punct, iar asfințitul revarsă găleți de aur peste părul său înspicat. Privește spre șantier ca un alt Pavel rătăcit în deșert, copleșit de lumina revelației. Aproape oarbă, privirea i se rostogolește peste munții de nisip și noroi răsturnat care scot la iveală tezaurul lor de scoici și melci, peste spatele încovoiat al pescarului și stolurile de păsări, către un punct anonim de la orizont. Parcă l-ar fi văzut pe însuși Îngerul Vremurilor Viitoare cu a sa soră geamănă, Inspirația.

Fiecare oraș are secretul său: unele îl țin ferecat sub lacăt în catacombele întunecate ale trecutului, altele și-l etalează cu îndrăzneală în fața vizitatorilor sau a cuceritorilor lor, camuflat subtil sub un cifru bizar, un alfabet necunoscut sau un scris de nedescifrat. E nevoie de curaj ca să poți pătrunde primul fel de taină, și de perseverență, sau de noroc chior, ca să o descoperi pe cea de-a doua. Reflecția și obiectul ei: desenul schimbător de pe lac ascunde viața neîntreruptă din adâncurile sale. Scrisă cu cerneală invizibilă, viața de pe fundul lacului își arată doar umbra, și asta doar dacă o forțezi. Moartea, din păcate, nu ne oferă nicio revelație.

Nu trece o zi fără ca el să se plimbe pe șantierul de pe malul lacului, trăgând cu ochiul la schimbările imperceptibile ale pământului și ale vremii. Păsările zboară când se apropie de promenadă, și fâlfâitul de aripi îl face să tresară. Gândurile i se risipesc, asemenea pescărușilor. Uneori se întâlnește cu alți trecători, își aduce aminte brusc de cele două puștoaice gălăgioase care erau cât pe ce să cadă în lac făcându-și un selfie. Cei mai mulți dintre oameni se plimbă însă în tăcere, ca și când ar vizita un muzeu, sau ca și cum locul le-ar impune un legământ al tăcerii. Nu există un teren mai propice pentru gândire.

Apa nu e singura care are însușirea de a oglindi, reflectă el, la fel face. și mintea. Ce reflectă însă mintea? Se opri o clipă ca să-și scoată ochelarii și să le șteargă lentilele, ca de obicei. Atunci zări ceva sclipind printre pletele unduitoare ale sălciilor de lângă apă, un nor auriu ca acela, din care, demult, se întrupase la orizont Îngerul Vremurilor Viitoare. Era flash-ul unui aparat de fotografiat: clipi orbitor înspre el, apoi spre umbra care bloca razele soarelui. Vine un moment în viață când fiecare discipol devine maestru: pe ecranul digital al aparatului se transformă el însuși într-o reflecție, într-un alfabet bizar care va ascunde mereu un secret.

Camera obscura

Every city has its secret, and ours is no exception. When one takes a walk along the future promenade, the specters of its leisurely passers-by and frantic joggers bump into each other, fighting for the inexistent space they will mark as conquered territory. The squirrels are multiplying, already dreaming of the rich captures of peanuts and popcorn, and the crows furtively eye each other, trying to calculate the exact number of neighbours the maple tree will accommodate. There are three hundred branches divided between one hundred inhabitants, this makes roughly three. At the end of winter, after the seeping frost, there will be only two, or maybe one and a half.

Reflection is not only the property of water, the man says to himself as he stumbles across a root carefully hidden by the rotten foliage. He stops to clean his befogged glasses. Water can mirror faithfully and conceal beautifully, it is the consummate artist. What does one see when one looks at the world? He has been trying to figure out the secret of the city for too long, now his mind is running in circles, drawing models of itself, and dust has settled on his inner eye. The glasses sparkle and catch the vanishing daylight in a rainbow: itself a property of water and light, a child of the gods.

Distance makes the silvery sky-scrapers throw lengthening shadows on the lake. A fisherman is talking to the half-frozen fish, trying to convert them into food; some fall for the bait, others swim on. I am not so different from this fisherman, I throw my net, too, but thoughts are much more slippery, and they leave behind a trail of thin ice: many have slipped and broken their necks. The gulls cry derisively at the fishing rod: this snake does not move at all, how does it want to get the fish? They take off, hover for a second, then dive straight for the prey. It’s a pity one doesn’t have wings…

But at the other end of the rainbow there is always a treasure, the man suddenly remembers. Carefully hidden and guarded by potato-faced trolls. He is sitting in the exact spot, dusk is pouring buckets of gold over his graying hair. He faces the construction site as another Paul in the burning desert, overwhelmed by revelation. Almost blind, his gaze rolls over the mountains of sand, the upturned mud with its cache of shells and snails, the arched back of the fisherman, the flurry of birds, towards an unidentified point on the horizon. It is almost as if he had seen the Angel of the Future and its twin sister, Inspiration.

Every city has its secret: some keep it hidden in the dark vaults of their past, securely padlocked, others flaunt it in the face of their visitors and besiegers, locked in a strange code, a foreign alphabet or an undecipherable handwriting. It takes courage to break into the secrets of the first kind, and perseverance, or sheer luck, to discover the second. The reflection and its object: the changing design on the lake blurs the perpetual life in its depths. Written in invisible ink, the life at the bottom of the lake reveals only its skeleton, and this only by some kind of violation. But death has no secrets to reveal.

Every day he goes out for a walk along the construction site on the lake, taking in the subtle changes of the earth and weather. The birds fly away when he approaches the promenade, and he is always startled by the sudden flush of wings. His thoughts are scattered, too, like the gulls. Sometimes, he meets other people, he remembers that couple of talkative teenagers, who were taking a selfie of themselves almost falling into the lake. Most of the people are silent, though, as if they were walking inside a museum, or as if the place was demanding a vow of silence. There is no more fertile soil for thought.

Reflection is not only the property of water, he thinks, but of the mind also. What does the mind reflect? He stopped to take off and clean his glasses, as usual. He had seen something sparkling among the flowing tresses of the water willows, a golden glow like the one from which, one day, long ago, the Angel of the Future was incarnated on the horizon. A camera flashed: he looked blindly into it, and then into the shadow that was blocking the sun. There is a moment when every disciple turns into a master: on the digital screen he had himself become a reflection, a strange alphabet disguising a secret.

Traducere de Roxana Doncu

Profil. Profile

Roxana Doncu (1977, Bucureşti). Prozatoare, poetă, traducătoare, asistentă la Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila” din Bucureşti. Este absolventă a Universității din București, Facultatea de Filologie, secția rusă - engleză, cu o lucrare de licență pe opera scriitorului emigrant ruso-american Vladimir Nabokov. La aceeași universitate își încheie și studiile de master pe literatură rusă și cele de doctorat pe literatură post-colonială. A tradus din rusă povestiri de Vladimir Nabokov, Boris Zaițev și Nadejda Teffi pentru revistele “România literară” și “Contemporanul”. Traducător-colaborator al revistei interculturale “Orizont literar contemporan” din anul 2012, a tradus și un volum de poezie al poetului britanic Martin Bates pentru colecția “Bibliotheca Universalis”. A publicat poezii și scurte povestiri în revistele “România literară”. Publicată în OLC: 4/2013, 2, 3, 5/2015, 1, 2, 4/2016, 4/2017. . Cărţi în “Bibliotheca Universalis”: Decalogul (2016).

Roxana Doncu (1977, Bucharest). Prose writer, poet, translator, assistant to the University of Medicine and Pharmacy “Carol Davila” of Bucahrest. Graduated from the University of Bucharest, the Faculty of Philology, Russian-English sections with a thesis on the work of the Russian-American émigré writer Vladimir Nabokov. She completed her graduate studies on Russian literature and her Ph.D on postcolonial literature at the same university. From Russian she translated short stories by Vladimir Nabokov, Boris Zaițev and Nadejda Teffi for the literary magazines “România literară” and “Contemporanul”. A translator-collaborator of the intercultural magazine “Contemporary Literary Horizon” since 2012, she has also translated a poetry volume of the British poet Martin Bates in the collection “Bibliotheca Universalis”. She published poems and short stories in the magazine “România literară”. Published in CLH: 4/2013, 2, 3, 5/2015, 1, 2, 4/2016, 4/2017. Books in “Bibliotheca Universalis”: The Decalogue (2016).