CONTEMPORARY PERSPECTIVES. PERSPECTIVAS CONTEMPORANEOS: NIZA TODARO (URUGUAY)

Elizabeth Jane Gardner Bouguereau (1837 - 1922), "L'Imprudente"

La pequeña de ojos azules

  Tomé un block de notas para colocar en las pálidas hojas cada letra que reconstruiría mi pasado, un pasado colmado de equivocaciones, de tristeza y  resentimientos del cual no podía apartarme.

  Primero garabateé recordando los días felices para luego plasmar con la tinta más oscura mi vida.

 Vivíamos en una modesta casa a las afueras de la ciudad, donde sólo pasto y monte adornaban un paisaje que se cerraba en la lejanía por el horizonte.

  Volver hasta allí después de una larga jornada de trabajo significaba un gran esfuerzo, pero  ansiaba llegar a la calma y frescura que emanaba ese lugar.

  Mi madre una mujer recta, dulce y generosa, era lavandera, empleo poco común en estos tiempos pero gran parte de sus clientes eran hacendados y querían tener sus prendas relucientes.  A penas aparecían las primeras luces del alba mi madre comenzaba su prolija tarea que conocía de memoria y desempeñaba siempre con el mismo esmero.

  Yo sin embargo era desconfiada, esquiva e intratable en pocas palabras lo opuesto a mi madre. Dictaba clases en una pequeña escuela pública. Nunca tuve vocación para maestra. Los niños me irritaban. No tenía paciencia. Lo único que me importaba era el salario que tampoco era gran cosa pero alcanzaba para cubrir los gastos de la casa.

  En una tormentosa noche de junio el curso de nuestras vidas se vio truncado por el azar. Una frágil luz trata  inútilmente de escapar a través de la ventana. El aguacero no se lo permitía.

  Desde el umbral  se oía un sollozo casi imperceptible. Un momento después caminé vacilante para develar el misterio. El sonido de la llave al abrir la puerta resonó en mi cabeza y la sorpresa congeló mis movimientos. No logré articular palabra. Una pequeña niña asustada alzaba los brazos hacia mí en busca de refugio. Sus pequeños ojos azules aparecían entre el enmarañado y mojado cabello. No tenía más de tres años. Miré a diestra y siniestra. Cortinas de agua adornaban el paisaje. Lejos entre la borrasca se podía entrever  las ruedas de  un extraño automóvil que viraba vertiginosamente hacia  la derecha (...)

Fetiţa cu ochi albaştri

  Am luat un caiet de notiţe ca să aştern pe filele palide fiecare literă care mi-ar reconstitui trecutul, un trecut plin de greşeli, de tristeţe şi resentimente de care n-aş putea să mă despart.

  Mai întâi am mâzgălit amintindu-mi de zilele fericite, pentru ca repede să plăsmuiesc cu cerneală mai închisă viaţa mea. Trăiam într-o modestă casă în afara oraşului, unde numai păşunea şi muntele împodobeau un pesiaj care se închidea în depărtarea zărilor.

  A te întoarce aici după o lungă zi de trudă însemna un mare efort, dar doream să ajung la liniştea şi prospeţimea emanate de acest loc.

  Mama, o femeie dreaptă, blândă şi generoasă, era spălătoreasă, muncă puţin obişnuită în timpurile acestea, dar mare parte din clienţii ei era proprietari de terenuri şi doreau să aibă îmbrăcămintea lucind de curăţenie. Nici nu se revărsau zorii bine şi mama îşi începea munca istovitoare pe care o ştia din memorie şi pe care o făcea mereu cu aceeaşi grijă.

  Eu eram, cu toate acestea, neîncrezătoare, evazivă şi intratabilă, într-un cuvânt, opusul mamei mele. Ţineam lecţii într-o mică şcoală publică. N-am avut niciodată vocaţie de învăţătoare. Copiii mă iritau. N-aveam răbdare. Singurul lucru care mă interesa era leafa care nu era cine ştie ce, dar suficientă pentru a acoperi cheltuielle casei.

  Într-o agitată noapte de iunie cursul vieţilor noastre a fost schimbat de hazard. O lumină palidă încerca zadarnic să se furişeze pe fereastră. Ploaia torenţială nu-i dădea voie.

  Din prag se auzea un suspin abia perceptibil. După o clipă, m-am dus clătinându-mă să dezleg misterul. Zgomotul cheii când am descuiat uşa mi-a răsunat în creieri, iar surpriza mi-a îngheţat mişcările. N-am reuşit să articulez niciun cuvânt. O copilă micuţă a ridicat speriată braţele spre mine căutând un refugiu. Ochişorii ei albaştri se iveau din părul încâlcit şi ud. N-avea mai mult de trei ani. M-am uitat în dreapta şi-n stânga. Perdele de apă împodobeau peisajul. Departe în furtună se puteau întrezări roţile unui ciudat automobil care o cotea vertiginos la dreapta (...)

The blue-eyed little girl

  I took a notebook to write on its pale pages each and every letter that could reconstitute my past, a past laden with errors, sadness and grudge, which I could not separate from.
At first, I started scribbling, recalling my happy days, and then I used the darkest ink to capture my own life.
  We lived in a modest house outside the city, where only the pasture and the mountain adorned the scenery that closed in the distant horizon.
  Returning here after a long day of work meant a great effort, but I wanted to get back to the calm and coolness which that place exuded.
  My mother, a fair woman, sweet and generous, was a laundress, a job that rarely exists nowadays, but most of her clients were land owners who wanted to always wear very clean clothes. As soon as the day broke, my mother started her tedious work, which she knew by heart and did with the same carefulness every time.
  In spite of this, I was suspicious, distant and difficult; or, in short, the opposite of my mother. I gave classes in a small local school. I was never meant to be a teacher. Children got on my nerves. I was not patient. The only thing I was interested in was the salary, which was not a big thing at all, but it was sufficient to cover our household expenses.
  One stormy night, in June, the course of our lives was changed by chance. A small light was uselessly trying to escape through the window. The downpour did not allow it.

  Someone was sobbing behind our threshold. One moment later, I hesitantly went to find out the mystery. The sound of the key when I unlocked the door resounded in my head and I froze with surprise. I could not say anything. A scared little girl raised her hands towards me, looking for shelter. I could see her little blue eyes between her entangled and wet strands of hair. She was no more than three. I looked at the left and at the right. Curtains of water draped the landscape. Far away in the storm, one could see the wheels of a strange car, which turned left very fast.

Perfile cultural

  Niza Todaro (nacida 1964, Montevideo) es una   poeta, escritora y ensaysta uruguaya. Es licenciada en laboratorio clínico y diseñadora gráfica. Debuto literario en la antología poética “Verano Encantado” (Madrid, 2002). Otras antologías de poesia en que ha sido incluida son: “Mundo Literario” (Argentina, 2004), “Paseo en Verso” (México, 2005), “Mundo Literario” (Argentina, 2005), “Proyecto Literario Inter Red” (Argentina, 2005), “Poesía y Narrativa Actual” (Argentina, 2006). El libro "Paraíso Perdido" (Ed. El Tranvía, 2003) es  un relato contemporáneo. Distinciones: Mención de Honor por el tragicómico cuento “El Huésped”, en el concurso de cuentos por los 150 años del Hospital Británico (2008), Segundo Premio en Narrativa (Argentina, 2015). Colaboradora con la revista “El Tranvía” y el diario “Estrella del Sur” de Uruguay y colaboradora honoraria de HLC desde 2013. En 2014, su libro de relatos “Siempre existirá un mañana / Mereu va exista o zi da mâine” ha sido el primero libro publicado en “Bibliotheca Universalis”, la colección intercultural e plurilingüe inciada por HLC.

Profil cultural

    

  Niza Todaro (născută în 1964, Montevideo) este o poetă, prozatoare şi eseistă uruguayană. E licenţiată în laborator clinic şi desenator grafic. Debut în antologia poetică “Vara fermecată” (Madrid, 2002). Alte antologii poetice în care a fost inclusă sunt: “Lumea literară” (Argentina, 2004), “Plimbare în versuri” (Mexic, 2005), “Lumea literară” (Argentina, 2005), “Proiect literar pe internet” (Argentina, 2005), “Poezia şi proza actuală” (Argentina, 2006). Cartea “Paradisul pierdut” (Ed. El Tranvia, 2003) este o povestire contemporană. Distincţii: Menţiune de Onoare pentru povestea “Oaspetele”, în cadrul Concursului de poveşti ocazionat de aniversarea a 150 ani de la întemeierea Spitalului Britanic (2008), Premiul al Doilea pentru Proză (Argentina, 2015). Colaboratoare la revista “Tramvaiul” şi la ziarul “Steaua Sudului” din Uruguay şi colaboratoare onorifică a OLC din 2013. În 2014, cartea sa de povestiri “Siempre existirá un mañana / Mereu va exista o zi de mâine” a fost prima carte publicată în “Bibliotheca Universalis”, colecţia interculturală şi multilingvistică iniţiată de OLC. 

Cultural Profile

  Niza Todaro (born in 1964 in Montevideo) is a poet, a prose writer and an essayist from Uruguay. She earned a degree in clinical laboratory and graphic design. She made her debut in the poetic anthology “Verano Encantado” (Madrid, 2002). Other anthologies in which her work was included are: “Mundo Literario” (Argentina, 2004), “Paseo en Verso” (Mexico, 2005), “Mundo Literario” (Argentina, 2005), “Proyecto Literario Inter Red” (Argentina, 2005), “Poesía y Narrativa Actual” (Argentina, 2006). Her book “Paraíso Perdido” (Ed. El Tranvía, 2003) is a contemporary story. Prizes: honorable mention for the tragicomic story “The Guest”, in a short story contest organized by the British Hospital, in order to celebrate 150 years of service (2008); the Second Prize for Prose (Argentina, 2015). She is a regular contributor to the magazineEl Tranvía and the journal Estrella de Sur from Uruguay and an honorary contributor to CLH from Romania since 2013. In 2014, her book of short stories, There will always be a tomorrow, was the first title included in “Biblioteca Universalis”, the intercultural and multilingual collection initiated by CLH.

Prezentare şi traducere de Daniel Dragomirescu 

Versiune engleză de Monica Manolachi

(Read more in CLH 4 (48) / July – August 2015)

BIBLIOTHECA UNIVERSALIS – ALL THE WORLD IN A LIBRARY