INTERCULTURAL CONFESSIONS: DOUGLAS LIPTON (SCOTLAND)

POETIC IMPETUS

In my teens, growing up in Glasgow, Scotland, my first excitement, when it came to trying to create with words, came from two sources: the Scottish ‘underground folk’ singer, Robin Williamson, and the English novelist, artist, illustrator and poet, Mervyn Peake. Both of these writers display a multiplicity of talents, and an exuberant joy in creation – particularly through language. Around that time, school teachers introduced me to the Irish writer, Flann O’Brien, Scottish poet Edwin Morgan (who showed me that great poetry can be made of anything at all), American, e.e. cummings, and English poet, Stevie Smith each of whom seemed to me to breaking the rules in a thrilling way.

Exposure followed to other poets such as John Donne, William Dunbar, William Shakespeare, Edwin Muir, Ted Hughes, George Mackay Brown, Norman MacCaig, Scot-tish humorist writer, Ivor Cutler, and certain other ‘rock’ musicians from the ‘60s who also really cared about the words they used, Syd Barrett and Robert Wyatt, for exam-ple. 

All of this was as much confusing as it was inspiring, but, during my last year of secondary education, I attended a creative writing night-class at Glasgow University, run by the great teacher Philip Hobsbaum, and that began to give me focus.

My chief pleasure as a poet comes from sound and pattern. I am old-fashioned in these regards, I suppose, but I like to write aloud – I like poems to sound right, I love the possibilities of music in the interplay of the units of sound the words make together, and how these sounds evoke atmosphere and take on their own meaning. I like, also, pattern – rhyme, sometimes, and the other ‘traditional’ poetic effects. I like to think of poems as puzzles or riddles – the ancient Anglo-Saxon riddle poems have always appealed to me – I think I enjoy offering hints and clues in order to lead the reader into a moment of shared percep-tion.

I also enjoy narrative – another ‘old fashioned’ kind of poetry: akin, sometimes, to the old Border Ballads (long, sung story poems) from my country (southern Scotland-northern England). I like stories, and, sometimes, poetry is a wonderful means of telling them.

My interests, thematically, include wildlife, politics, history, people and mortality. I like humour – a quality in poetry that can, I think, be underrated. – My masters have taught me that humour can be just as potent, in terms of delivering emotionally an idea, as any other mood or tone.

Finally, I try hard to make my visual imagery resonate: I want it, if I can achieve this, to seem illumined, possibly mysterious – that lesson, I learned from MacCaig in par-ticular. It is not necessarily ‘religious’, but the vision can aspire to something sublime in its expression.

IMPULS POETIC

     Crescând în Glasgow, Scoția, când venea vorba de încercarea de a crea ceva prin cuvinte, inspirația mea venea din două surse: cântarețul scoțian de folk under-ground, Robin Williamson, și romancierul, artistul, grafi-cianul și poetul Mervyn Peake. Ambii scriitori au o mulțime de talente, și exprimă o bucurie extraordinară de a crea – mai ales prin limbaj. Cam în aceeași perioadă, profesorii de la școală mi-au făcut cunoștință cu scriitorul irlandez Flann O’Brien, cu poetul scoțian Edwin Morgan (care mi-a arătat că poezia poate fi făcută din absolut orice), cu americanul E.E. Cummings și cu poetul englez Stevie Smith. Fiecare părea că încalcă regulile într-un mod captivant.

     A urmat expunerea la alţi poeţi cum ar fi John Donne, William Dunbar, William Shakespeare, Edwin Muir, Ted Hughes, George Mackay Brown, Norman MacCaig, umoristul scoțian Ivor Cutler, și cu siguranță alți muzicieni „rock” ai anilor ’60 cărora le păsa de cuvintele pe care le foloseau, spre exemplu Syd Barrett și Robert Wyatt. 

     Toate acestea erau atât derutante cât și pline de inspiraţie, însă în ultimul an de liceu am participat la un seminar de creaţie narativă la Universitatea din Glasgow, condus de profesorul Philip Hobsbaum, și acel lucru m-a făcut să mă concentrez.

     Principala mea placere ca poet vine de la sunete și modele. Presupun că sunt de modă veche, însă îmi place să scriu cu voce tare – îmi place ca poeziile să sune corect, iubesc modalităţile muzicii în interacţiunea cu unităţile sunetului pe care cuvintele le îmbină, și modul cum aceste sunete evocă atmosfera și duc mai departe propriul lor înţeles. Ȋmi place, de asemenea, rima cu model – uneori rima împreună cu alte efecte poetice „tradiţionale”. Ȋmi place să mă gândesc la poezii ca și cum ar fi puzzle-uri sau ghicitori – vechile poezii anglo-saxone în stil de ghicitoare mi-au fost mereu pe plac – cred că îmi place să ofer idei și indicii pentru a duce cititorul până într-un moment de sentimente împărtășite. 

     De asemenea îmi place și povestirea – un alt mod „învechit” al poeziei: uneori acest lucru se aseamănă cu vechile balade (poezii lungi și cântate) din ţara mea (sudul Scoţiei, nordul Angliei). Imi plac poveștile, și uneori poezia este un mod minunat de a le spune. 

    Din punct de vedere tematic, interesele mele includ viaţa în sălbăticie, politica, istoria, oamenii și moralitatea. Imi place umorul – o calitate care, după părerea mea, poate fi subestimată în poezie. Profesorii mei m-au învăţat că umorul poate fi la fel de convingător ca orice altă stare sau ton, în ceea ce privește exprimarea cu emoţie a unei idei.

     Ȋn sfârșit, încerc să îmi fac imaginile vizuale să răsune. Vreau acest lucru, și dacă devine strălucitor și misterios, atunci acesta se datorează în mod special lui MacCaig. Nu este neapărat ceva „religios”, însă viziunea, în noţiunea sa, poate aspira la ceva sublim.

Traducere de Iuliana Vizan

Universitatea Ovidius, Constanţa

CULTURAL PROFILE

Douglas Lipton is a contemporary poet from Glasgow, Scotland. Studies of literature (creative writing) at the University of Glasgow. First published poems in New Writing Scotland, West Coast Magazine şi Lines Review. Published books: The Stone Sleeping-Bag (debut, 1993, Fairy Tales (1997), The Aquarium (2009) etc. He is a teacher in a special school. Teaching in Lockerbie at the time of the 1988 tragic incident. The poet collaborated with artist Keith McIntyre and composer Karen Wimhurst to produce Songs for the Falling Angel – a requiem for Lockerbie, which was performed at the Edinburgh International Festival. Recommended by Scottish poet Neil Leadbeater, Douglas Lipton became a CLH contributor since 2011. Critical references on his poetry at Daniel Dragomirescu, Orizonturi interculturale / Cross-Cultural Horizons (second edition 2014), in the essay “Lingua Franca and Scottish Poetry”, pp. 242 – 247.   

PROFIL CULTURAL

Douglas Lipton este un poet contemporan din oraşul scoţian Glasgow, Scoţia. Studii superioare de literatură (scriere creativă) la Universitatea din Glasgow. Debut publicistic la revistele New Writing Scotland, West Coast Magazine şi Lines Review. Cărţi publicate: The Stone Sleeping-Bag (debut, 1993, Fairy Tales (1997), The Aquarium (2009) etc. Este profesor la o şcoală pentru copii cu nevoi speciale. Preda în Lockerbie în momentul tragicului incident din 1988, care i-a inspirat oratoriul Songs for the Falling Angel – a requiem for Lockerbie / Cântece pentru îngerul căzut – un requiem pentru Lockerbie, realizat în colaborare cu artistul Keith McIntyre şi compozitorul Karen Wimhurst şi prezentat cu succes la Festivalul Internaţional de la Edinburgh. Douglas Lipton a devenit colaborator al OLC în anul 2011, la recomandarea poetului scoţian Neil Leadbeater. Referinţe critice despre opera sa la Daniel Dragomirescu, Orizonturi interculturale, (ed. a doua, 2014), în eseul “Lingua franca şi poezia scoţiană”, pp. 242 – 247.  

Prezentare şi traducere de Daniel Dragomirescu