FOLLOWING THE COURSE OF EVENTS. PE FIRUL EVENIMENTELOR

In the name of God

by Daniel Dragomirescu

  These days in Paris people die on the streets. I have no idea what the great playwright Eugen Ionescu would have thought about this “Jeu du massacre”, had he still been alive.

  Many crimes and genocides that have marked the course of history have been committed in the name of God, be it Allah, Jehovah or some other. In the XVIIth century the German principalities were shaken by the Thirty Years War between the Catholics and the Protestants, which cost thousands of human lives. A little while before, in France, in Paris as well as other cities, all the Huguenots (Protestant Christians), from high dignitaries to the lowest boot-maker or tailor, were slaughtered by the Catholics on the night of 23-24 August 1572. This bloody episode, known in history under the name of the Night of Saint Bartholomew, has endured in our collective memory as a classic example of intolerance pushed to the extremes of human cruelty and abjection. In South Africa, the Zulu tribes have continued the practice of sacrificing their children and their young in the name of their god, who asked for lives and human blood, well into the XXth century. In a similar way, the glorious indigenous people of pre-Columbian Mexico used to sacrifice people during vast ritual ceremonies: the Great Priest, armed with a sharpened knife, killed his victims and pulled out their bleeding hearts out of their chests, in front of a numerous audience. In ancient Carthage a vast cemetery was discovered, full of children’s skeletons (sacrificed in the name of the god Moloch, of Phoenician origin). And examples are countless, unfortunately. You can disregard them if you want.

  At present an uncertain number of fanatical Islamists have come here in Europe as “refugees”, in order to transform the lives of citizens in terror, blood and death. From one year to the next, political correctness not only proves its inefficiency, but threatens to turn into a dictatorial and downright criminal ideology.

  To be clear, the religious feeling of people is natural and should be respected. But if a religious follower is guided on the path of peace and universal brotherhood or, on the contrary, he is transformed into an armed killer is another problem, and this is indisputably an aspect that relates to the institutionalization of the religious phenomenon.

14 XI 2015

Traducere de Roxana Doncu

În numele Domnului

  În aceste zile la Paris se moare pe străzi. Nu ştiu ce ar putea crede despre acest “Jeu du massacre” devenit fapt cotidian de viaţă marele dramaturg Eugen Ionescu, dacă ar mai fi în viaţă.

  Multe crime şi genocide care au marcat cursul istoriei au fost săvârşite în numele Domnului, fie acesta Allah, fie Iehova, fie purtând un alt nume. În secolul al XVII-lea principatele germane au fost zguduite de Războiul de Treizeci de Ani, dintre catolici şi protestanţi, care a costat zeci de mii de vieţi omeneşti. Ceva mai înainte, în Franţa, la Paris dar şi în alte oraşe, toţi hughenoţii (creştini protestanţi), de la înalţi demnitari până la cel din urmă cizmar ori croitor, au fost măcelăriţi de catolici în noaptea de 23 spre 24 august 1572. Sângerosul episod cunoscut în istorie sub numele de Noaptea Sfântului Bartolomeu, a rămas în memoria colectivă drept un exemplu clasic de intoleranţă împinsă până la cea mai abjectă cruzime omenească. În Africa de Sud, triburile de zuluşi îi sacrificau şi în secolul XX pe copii şi pe tineri în numele dumnezeului lor, care cerea vieţi şi sânge omenesc. La fel, glorioşii indigeni din Mexicul precolumbian practicau sacrificiile umane în ample ceremonii ritualice: marele sacerdot, înarmat cu un cuţit cu lama ca briciul, îşi ucidea victimele şi le scotea inima din piept şiroind de sânge, în faţa unei asistenţe foarte numeroase. În străvechea Cartagină s-a descoperit un vast cimitir plin cu schelete de copii (sacrificaţi în numele zeului Moloh, de origine feniciană). Şi exemplele sunt nenumărate, din păcate. Numai cine nu vrea, nu poate să ia act de ele.

  În prezent un număr greu de precizat de islamişti fanatici vin aici în Europa ca “refugiaţi”, pentru a transforma viaţa cetăţenilor în teroare, sânge şi moarte. Se dovedeşte de la un an la altul că doctrina numită “political corectness” nu este doar o mare stupiditate omenească, dar devine sub ochii noştri o ideologie dictatorială şi de-a dreptul criminală.

  Să ne înţelegem. Sentimentul religios al oamenilor este natural şi trebuie respectat. Dar dacă adeptul unei religii este călăuzit pe calea păcii şi a frăţiei universale ori, dimpotrivă, el este transformat într-un ucigaş cu arma în mână contra oamenilor nevinovaţi este o cu totul altă problemă, şi ea ţine indiscutabil de latura instituţională a fenomenului religios.

ROMANIAN HORIZONS - EUROPEAN HORIZONS, HORIZONTES RUMANOS - HORIZONTES EUROPEOS

  Democracy and Responsibility

The masses of solidary citizens that were participating in a commemorative march for the victims in the Colectiv Club came back last night on the streets of the capital in triple numbers. They marched in front of the most important political institutions, starting with the Parliament and ending with the Victoria Square Palace. They were not silent anymore, they tried to sketch a project for a better country, asking for and obtaining the downfall of some important leaders that were responsible for what does not work in Romania, starting with the Prime Minister, Victor Ponta, who was the hope of the young wing of the former USL.

One question that was asked was: if ‘they’ fall, do we have a better option? The slogan that came back and was shouted by the 30.000 demonstrants in Bucharest – “All parties – the same misery” – says it all: unfortunately, at the moment people have completely lost faith in the existing parties, both those in office and the ones in the opposition, a more or less ornamental one – a fact officially recognized by Ponta himself, who, not long ago, had the bad idea to pride himself on the fact that at present, in Romania, “there is no opposition”. This severe crisis of faith of the Romanians has been obvious for a while, yet no political party made a real attempt to heed the signals and improve its performance on the political scene.

The second question is a logical one, but which, in the tragic context of the events in the Colectiv Club sounds malicious, disrespectful and even provocative. I reproduce it here, quoting the comment of a reader on the site of a national magazine (“Revista 22”): “It’s ok to protest, but it’s better to pay attention to who you vote for! In a democracy you cannot blame anyone but yourself. Who elected Piedone  mayor? Who elected Oprescu? Who elected Ponta and Oprea through the uninominal voting system?” End of quote.

However, things are not as simple as they appear in this subtly partisan way of thinking. Democracy does not mean taking responsibility off parties and politicians and blaming simple citizens for their bad government. Similarly, during the June 1999 Mineriad, the responsibility for the brutalities did not fall on the real miners, but on those who manipulated them. The first to be held responsable in a democracy which is not an oligarchy are the parties, the members of the parliament and the Govern. If you want to rule a country, you have to take responibility for your deeds. You should not make too great demands on the trust and the understanding of the citizens whose legitimate expectations you belie, so that afterwards you can shift the guilt for what you did wrong or just not well enough on them. Only demagogues and their interested or naive allies can say: citizen, you are to blame because you voted for this opportunist or: citizen, you are to blame because you did not care to vote for an opportunist.

It is true that there is no democracy, in the modern sense of the word, without political pluralism. But is also equally true that democracy means the unconditional responsibility of those to whom people delegate power temporarily through their votes.

English Version: CLH Team

Democracia y responsabilidad

por Daniel Dragomirescu

  La multitud de ciudadanos solidarios, participantes de la marcha de conmemoración de las víctimas del Club “Colectivo” regresaron la noche pasada en número tres veces más grande a las calles de la Capital y marcharon frente a las instituciones principales del Poder, desde el Parlamento hacia el Palacio de la Plaza Victoria. Ya no guardaron el silencio, sino que prefiguraron algo que se parece a un esbozo de un proyecto para un mejor país, pidiendo y consiguiendo la caída de unas cabezas responsables de lo que no va bien en Rumanía, empezando por el primer ministro Ponta, el hombre de la sección jovenes esperanzas del antiguo USL.

  La primera pregunta que apareció al instante fue: si quitamos a “éstos”, hay otros mejores para colocarlos en su lugar? La lema, que ya es de nuevo actualidad, sostenida por los 30.000 manifestantes de Bucarest – “Todos los partidos– la misma miseria” – lo dice todo: desafortunadamente, hoy en día la gente ha perdido por completo la confianza en los partidos que existen, teniendo el poder o figurando en el Parlamento, como oposición más o menos de adorno – hecho reconocido oficialmente por Ponta, que tuvo hace poco la mala inspiración de presumir que, en el presente, en Rumanía “no hay oposición”. Esta grave crisis de confianza del público rumano en los partidos era evidente aún desde hace años, pero ningun partido político se había esforzado realmente por tomar en cuenta las señales y mejorar su prestación en el escenario político del país.

  La siguiente pregunta que se impone es una pregunta lógica, pero que en el trágico contexto de lo ocurrido en el Club “Colectivo” suena malicioso, irreverente y hasta desafiante. La voy a reproducir aquí, leyendo el comentario de un lector del sitio de una revista nacional: “Es bueno protestar, pero es mejor estar atento a como votar! En una democracia ya no se le puede echar la culpa a nadie más que a ti mismo. Quién puso a Piedone alcalde? Pero a Oprescu? Pero a Ponta y Oprea quién los escogió para ocupar sus respectivos cargos, que consiguieron por voto del pueblo?” Acabé la frase.

  Las cosas no son para nada tan simples y hasta sútilmente partidarias. La democracia no significa dejar a los partidos y a los políticos sin ninguna responsabilidad y echarles la culpa a los simples ciudadanos por la mala gobernación, así como no fueron los verdaderos mineros los primeros culpables de las atrocidades cometidas en la “Mineriada” de Junio 1990, sino los que diabólicamente los manipularon. Los primeros que tienen que rendir cuentas en una democracia que no es oligarquía son los partidos, los parlamentarios y los gobernantes. Si quieres ser el líder de un país, haz bien y responsabilízate por tus hechos. No abuses de la comprensión y de la confianza de los ciudadanos cuyas legítimas esperas las traicionas, para que después sea a ellos a quienes culpes de todo lo malo que hiciste, o de lo que no lograste hacer mejor. Solamente los demagogos y sus aliados interesados o ingenuos dicen: ciudadano, usted tiene la culpa de haber votado a este oportunista o: ciudadano, ustedes tiene la culpa de no haber salido a votar para votar un oportunista.

 Es cierto que no puede haber democracia, en el sentido moderno de la palabra, sin pluralismo político. Pero igual de cierto es que la democracia es que las personas quienes recibieron temporalmente el poder, gracias a la gente que salió a votar, se responsabilice incondicionalmente de sus actos.

Democraţie şi responsabilitate

  Masele de cetăţeni solidari participanţi la marşul de comemorare a victimelor de la Clubul “Colectiv” au revenit în seara trecută în număr triplu pe străzile Capitalei şi au mărşăluit prin faţa instituţiilor de forţă ale Puterii, de la Parlament până la Palatul din Piaţa Victoriei. Nu  au mai fost tăcuţi, ci au prefigurat ceva care seamănă cu o schiţă a unui proiect pentru o ţară mai bună, cerând şi obţinând căderea unor capete responsabile pentru ce nu merge bine în România, în frunte chiar cu premierul Ponta, omul  de la secţia tineret speranţe a fostului  USL.

   O primă întrebare care s-a pus imediat a fost: dacă îi dăm jos pe “ăştia”, sunt alţii mai buni pe care să-i punem în loc? Lozinca revenită în actualitate şi scandată de  cei 30.000  de manifestanţi de la Bucureşti – “Toate partidele – aceeaşi mizerie”  - spune de la sine totul: din  nenorocire, la  ora actuală oamenii şi-au pierdut complet încrederea în partidele existente,  fie că sunt la guvernare, fie că figurează în Parlament, ca opoziţie mai mult sau puţin decorativă - un fapt recunoscut oficial chiar de Ponta, care a avut  nu de mult reaua  inspiraţie să se laude că în prezent, în România, “nu există opoziţie”. Această criză gravă de încredere a publicului românesc în partide era evidentă încă din anii trecuţi, dar niciun partid politic nu s-a învrednicit cu adevărat să ţină cont de semnale şi să-şi amelioreze prestaţia pe scena politică a ţării.

  A doua întrebare care se pune este una logică, dar care plasată în contextul tragic al celor petrecute la Clubul “Colectiv” sună maliţios, ireverenţios şi chiar provocator. O reproduc aici, citând comentariul unui cititor pe site-ul unei reviste naţionale (“Revista 22”): “E bine să protestezi, dar mai bine să fii atent cum votezi! Într-o democraţie nu mai poţi da vina pe nimeni, decât pe tine însuţi. Cine l-a pus pe Piedone primar? Dar pe Oprescu? Dar pe Ponta şi pe Oprea cine i-au ales acolo unde sunt prin vot uninominal?” Am încheiat citatul.  

  Or, lucrurile nu se prezintă deloc la modul acesta simplist şi poate subtil partizan. Democraţia nu înseamnă deresponsabilizarea partidelor şi a politicienilor şi aruncarea vinei pentru proasta guvernare şi pentru nevrednicia lor în seama simplilor cetăţeni, aşa cum nu adevăraţii mineri au fost primii vinovaţi de atrocităţile comise la Mineriada din Iunie 1990, ci aceia care i-au manipulat în mod diabolic. Primii care trebuie să dea socoteală într-o democraţie care nu este oligarhie sunt partidele, parlamentarii şi guvernanţii. Dacă vrei să fii şef peste o ţară, fă bine şi asumă-ţi responsabilităţile pentru faptele tale. Nu abuza de înţelegerea şi încrederea cetăţenilor ale căror aşteptări legitime le înşeli, pentru ca pe urmă să îi faci tot pe ei vinovaţi pentru ce ai făcut tu rău sau ce nu ai reuşit să faci mai bine. Numai demagogii şi aliaţii lor interesaţi ori naivi spun: cetăţene, tu eşti de vină că l-ai votat pe acest oportunist sau: cetăţene, tu eşti de vină că nu ai ieşit la vot ca să votezi un oportunist.

 E adevărat că nu poate exista democraţie, în sensul modern al cuvântului, fără pluralism politic. Dar tot atât de adevărat este şi că democraţia înseamnă responsabilitatea necondiţionată a celor cărora oamenii le încredinţează temporar puterea prin votul lor.

NEW! CONTEMPORARY LITERARY HORIZON, N0 5 (49) / SEPTEMBER - OCTOBER 2015

EDITORIAL

Daniel Dragomirescu, “Bassarabia: between Past and Present”

ORIZONTURI POETICE

Sally Evans, Douglas Lipton (Scotland), Raymond Walden (Germany), Catharina Boer, Kees van Meel (The Netherlands), Abiola Olatunde (Nigeria), John Tischer (US-Mexico), Leonard Ciureanu (Romania – Italy), Daniel Ioniţă (Romania – Australia), Peter Storey (Australia), Valerie Fox (United States), Jean Taillabresse (France), Oscar Hahn (Chile), Isa Guerra (Spain), Lea Diaz (Spain – United States), Julián de la Torre (Argentina), Casciano Lopes (Brazil),

DEBUT LA OLC

Tomislav Marijan Bilosnić (Croatia),  Pietro Pancamo (Italy), Lana Mattos (Brazil), Emilia Zăinel, Sorin Lucaci (Romania)

ORIZONTURI EPICE

Roxana Doncu (Romania), Vlad Oncescu (Romania)

ORIZONT DRAMATIC

Tenneessee Williams (United States), “The Property Is Condemned”

Martín Sosa Cameron (Argentina), “Acaso el alma no es impersonal?”

INTERVIURI INTERNAŢIONALE

Roxana Doncu (Romania) – Benedikt Hjartarson (Iceland)

ORIZONTURI CRITICE

Morelle Smith (Scotland), “Open Roads and Secret Destinations”

Neil Leadbeater (Scotland), “Edinburgh: City of Culture”

TRANSLATORS
Iulia-Andreea Anghel, Roxana Doncu, Zenovia Popa, Florian D. Mirea,  Andrei-Radu Bîrsan, Elena Ţăpean, Elvira-Izabela Vaţe, Raisa Lambru, Raymond Walden (Germany), Daniel Ioniţă (Romania-Australia), Gianni Darconza (Italy), James Hoggard (United States), Zeljika Lovrencić (Croatia), Cliver Dias (Brazil), Ana-Maria Oncescu, Ioana-Alexandra Agafiţei,  Monica Dragomirescu, Adriana Bulz, Monica Manolachi, Daniel Dragomirescu

CLH – ALL THE WORLD IN A JOURNAL

COMING SOON

UNIVERSAL HORIZONS: OSCAR HAHN (CHILE)

Muerte de mi madre

El Papa ha muerto 

y todos los televisores del mundo 

están mostrando la noticia

Ahora vemos el traslado del cuerpo

a través de los aposentos del Vaticano

Yo sé que a usted 

le habría gustado ver todo esto mamá

y que se habría emocionado 

y que habría seguido la transmisión 

desde su cama

Y los restos del Papa 

fueron trasladados desde la capilla 

hasta la catedral de San Pedro

Pero a usted 

tuvimos que bajarla hasta el sótano del edificio

en una silla de ruedas  

porque el ataúd no cabía en el ascensor

En estos momentos 

los mil millones de católicos 

que hay en el mundo 

expresan su dolor por la muerte del Papa

pero la suma de todo ese dolor

no puede compararse 

con el dolor que sintieron sus hijos

cuando la levantaron de la silla de ruedas

y la pusieron en el ataúd  

El hecho de que me esté dirigiendo a usted 

aunque no pueda responderme 

me dice que usted no está muerta

que está en alguna parte del universo 

escuchándome

porque existir no puede ser algo tan pobre

como vivir metido adentro de un cuerpo

que se hace escombros que se hace cenizas

Recuerdo que cuando era niño 

y tenía pesadillas con el diablo 

corría a meterme en su cama

y ahora a veces tengo mucho miedo mamá 

y no quiero tener más miedo 

quiero que todo el universo sea como una gran cama

en la que pueda meterme cuando tenga miedo

y usted esté a mi lado aunque no pueda verla

Morte di mia madre

Il Papa è morto

e tutte le televisioni del mondo

stanno mostrando la notizia

Adesso vediamo il trasferimento del corpo

attraverso le stanze del Vaticano

Io so che a te

ti sarebbe piaciuto vedere tutto questo mamma

e che ti saresti emozionata

e che avresti seguito la trasmissione

dal tuo letto

E i resti del Papa

sono stati trasferiti dalla cappella

fino alla cattedrale di San Pietro

Ma a te

dovemmo calarti fino alla cantina dell’edificio

su una sedia a rotelle

perché la bara non ci stava nell’ascensore

In questi momenti

i mille milioni di cattolici 

che ci sono nel mondo

esprimono il proprio dolore per la morte del Papa

però la somma di tutto questo dolore

non può paragonarsi

al dolore che hanno provato i tuoi figli

quando ti hanno sollevata dalla sedia a rotelle

e ti hanno messa nella bara

Il fatto che io mi stia rivolgendo a te

benché tu non possa rispondermi

mi dice che tu non sei morta

che sei in qualche parte dell’universo

ad ascoltarmi

perché esistere non può essere una cosa così povera

come vivere messi dentro a un corpo

che si fa macerie che si fa cenere

Ricordo che quando ero bambino 

e avevo incubi sognando il diavolo

correvo per entrare nel tuo letto

e adesso a volte ho molta paura mamma

e non voglio più avere paura

voglio che tutto l’universo sia come un grande letto

in cui possa entrare quando ho paura

e tu sei al mio fianco benché non possa vederti

Traducere de Gianni Darconza

My Mother Death

The Pope’s died

and every television set in the world

is giving the news

Now we see the body being moved

across the rooms of the Vatican

I know you

would have liked to see all that mama

and you would have been moved

and you would have followed the broadcast

from you bed

And the remains of the Pope

were carried from the chapel

to Saint Peter’s Cathedral

But you

we had to lower to the bulding’s basement

in a wheel chair

because the casket wouldn’t fit in the elevator

In these moments

the thousand million Catholics

there are in the world

express their grief for the Pope’s death

but the sum of all that grief

can’t compare 

to the grief your children felt

when they carried you by wheel chair

and put you in your casket

The fact that I’m talking to you now

even though you can’t respond to me

tells me you aren’t dead

that you’re somewhere in the universe

listening to me

because existing can’t be something so poor

as living stuck inside a body

that turns into rabbish that turns into ashes

I remember when I was a child

and had nightmares about the devil

I run to get in your bed

and sometimes now mama I’m very afraid

and don’t want any more fear

I want the whole universe to be like a great bed

I can get into when I’m afraid

and you’re beside me though I can’t see you

Traducere de James Hoggard

Moartea mamei mele

Papa a murit

şi toate televizoarele din lume

arată această ştire

Acum vedem cum îi poartă trupul

prin încăperile de la Vatican

Ştiu că dumitale

ţi-ar plăcea să vezi toate astea mamă

şi că te-ai emoţiona

şi că ai urmări transmisiunea 

din camera dumitale

Şi rămăşiţele Papei

au fost purtate de la capelă

până la catedrala Sfântul Petru

Dar pe dumneata

am fost nevoiţi să te coborâm până în subsol

într-un scaun cu rotile

pentru că sicriul nu avea loc în ascensor

În aceste momente

miile şi milioanele de catolici

care sunt în lume

îşi exprimă durerea pentru moartea Papei

dar suma acestei dureri

nu se poate compara

cu durerea pe care au simţit-o fiii dumitale

când te-au ridicat din scaunul cu rotile

şi te-au pus în sicriu

Faptul că m-am adresat dumitale

deşi nu puteai să-mi răspunzi

îmi spune că dumneata nu eşti moartă

că te afli în altă parte a universului

ascultându-mă

pentru că a fi nu poate fi ceva atât de sărman

precum a trăi ascuns într-un trup

care se face pământ care se face cenuşă

Mi-amintesc că pe când eram copil

şi aveam coşmaruri cu diavoli

dădeam fuga să mă ascund în patul dumitale

şi acum uneori mi-e frică mamă

şi nu mai vreau să-mi fie

vreau ca tot universul să fie ca un mare pat

în care să mă poţi aşeza când mi-este frică

şi dumneata să fii lângă mine deşi nu te pot vedea  

Traducere de Daniel Dragomirescu

Perfil cultural

     Óscar Hahn (Iquique, 5 de julio de 1938) es un poeta, ensayista y crítico chileno, integrante de la generación literaria de los años 1960, premio nacional de literatura. Libros publicados: Esta rosa negra (1961), Suma poética (1965), Arte de morir (1977), Imágenes nucleares (1983), Tratado de sortilegios (1992), Hotel de las nostalgias (2007) y muchos otros. En 2011, Carmen Troncoso ha realizado para HLC una entrevista con Óscar Hahn, que se ha convertido de esta manera en nuestro colaborador honorario.  

Profil cultural

      Óscar Hahn (Iquique, 5 iulie 1938) este un poet, eseist şi critic literar chilian, aparţinând generaţiei literare a anilor 1960; laureat al Premiului Naţional de Literatură. Cărţi publicate: Esta rosa negra (1961), Suma poética (1965), Arte de morir (1977), Imágenes nucleares (1983), Tratado de sortilegios (1992), Hotel de las nostalgias (2007) şi multe altele. În 2011, Carmen Troncoso a realizat pentru OLC un interviu cu Óscar Hahn, care a devenit astfel colaboratorul nostru onorific.          

Prezentare de Daniel Dragomirescu

NUESTROS EVENTOS INTERNACIONALES: UNA LETRA DE SANTIAGO

GRACIAS POR TODO !

  Muy queridos Daniel y Mónica:

  Mil saludos desde Chile!!!!!!

 Sólo tengo palabras de agradecimiento para ti y, en especial, para Mónica (brillante, sensible, encantadora, en fin, un milagro de persona). La estancia y la presentación en Rumanía fueron maravillosas... Estoy tan feliz e haber estado allí, con sus colegas, alumnos, en un espacio tan bello...

 Tengo a Rumanía en mi corazón, a Búcarest, a Valaquia, a Transilvania... Qué días tan bellos!!!

  Nada más, cualquier cosa que necesiten de mi o de Chile, estoy a su disposición.

  Los quiero mucho y cuenten con mi leal y sincera amistad. Abrazos de su

Andrés Morales

   Santiago de Chile, 23 X 2015

  *La Fundación “Open Art Library” de Bucarest.

MULŢUMESC PENTRU TOT!

  Dragii mei Daniel şi Monica,

  Mii de salutări din Chile!!!!!!

 Am numai cuvinte de mulţumire pentru tine şi, în mod special, pentru Monica (strălucitoare, sensibilă, încântătoare, în fine, o minune de om). Şederea şi prezentarea mea din România au fost minunate... Sunt atât de fericit că m-am aflat acolo, cu colegii voştri, cu studenţii, într-un spaţiu atât de frumos*...

  Păstrez România în inima mea, Bucureştii, Valahia, Transilvania... Ce zile minunate!!!

  Pe scurt, dacă veţi avea nevoie de orice, de la mine sau de la Chile, vă stau la dispoziţie.

  Vă preţuiesc mult şi puteţi conta pe prietenia mea leală şi sinceră. Îmbrăţişări de la al vostru

Andrés Morales

      Santiago de Chile, 23 X 2015

     *Fundaţia “Open Art Library” din Bucureşti. 

THANK YOU FOR EVERYTHING!

  Dear Daniel and Monica,

  Many greetings from Chile!!!!!!
 I wish to express my gratitude to you and especially to Monica (bright, empathetic, charming, in short, a wonder). My stay and my presentation were marvellous... I am so happy that I was there, with your colleagues and students, in such a beautiful place*...
  I keep Romania in my heart, Bucharest, Wallachia, Transylvania... Wonderful days!
  Briefly, if you ever need anything from me or from Chile, I am at your disposal.
  I appreciate you a lot and you can count on my loyal and sincere friendship. Hugs from your

Andrés Morales

Santiago de Chile, 23 X 2015

  * “Open Art Library” from Bucharest

BIBLIOTHECA UNIVERSALIS: PETER THABIT JONES (UNITED KINGDOM)

Stars

(in memory of Terry Hetherington, Welsh poet)

Stars shine,

flowers of broken glass

on the mind’s black carpet.

The prayers of gods

solidified,

romantic notes

written by time’s

slow burning.

They snag

the deadened eyes

of the loneliest

of men.

The night’s burrs,

frosted codes

of the earth-palaced

kings of Egypt,

how they scratch

the stares of silence,

wound like fine dust

the emptied-out soul,

the universe of being.

Snow cobwebs

of shining thoughts,

brooding

with eternity,

unfinished elegy

on the page of the sky.

Stele

(în amintirea lui Terry Hetherington, poet galez)

Stelele strălucesc,

flori de sticlă spartă

pe covorul negru al gândurilor.

Rugăciunile către zeități

împietrite,

note romantice

scrise de arderea

blândă a timpului.

Se prind

în ochii umbriți

ai celor mai singuri

oameni.

Ciulinii nopții,

coduri înghețate

ale regilor Egiptului

cu palate din țărână,

cum zgârie ei

privirile fixe ale tăcerii,

cum rănesc ei prăfuind

sufletul pustiit,

universul ființei.

Fire de păianjen ca neaua

din gânduri sclipitoare

pun la cale

cu nemărginirea

o elegie neterminată

pe fila cerului.

(din volumul Poeme alese,

col. “Bibliotheca Universalis’)

Cultural Profile

  Peter Thabit Jones is a Welsh writer, born in 1951, who has published mainly poetry, but also drama and prose, and has been teaching literature and creative writing at Swansea University for twenty-two years. His work has been awarded and translated into many languages and this is his fourth collection translated into Romanian.

  The poet subtly suggests the art of poetry may be helpful in coming to grips with difficulties, failure, crisis, trauma, anything that usually overwhelms and petrifies the contemporary man. Choosing pain as the very source of your art, not so much trying to make sense of it, but to live on in its presence, no matter if inside or outside the self – that is the challenge.

  Peter Thabit Jones is a honorary contributor of CLH from 2009.

Traducere şi prezentare de Monica Manolachi

Universitatea din Bucureşti

CONTEMPORARY LITERARY HORIZON IN IMAGES