SOON IN BIBLIOTHECA UNIVERSALIS

WHITE HORIZONS: MIKE WHITE (UNITED STATES)

The only thing

the only thing you can know for sure

is that you don’t know anything for sure

if you don’t know this

you don’t know shit

don’t sweat the problems

don’t cling

don’t have regrets

don’t seek revenge

     don’t hide your tracks

          don’t blame others

               don’t take yourself seriously

         don’t keep count

                    don’t be a believer

don’t be a victim

    don’t dwell on it

          don’t cry in your beer

don’t impose your opinions on others

the universe takes care of itself

has for a long time

worrying about it gets you nowhere

there are always obstacles

just do what needs to be done

you can’t control what others are doing

better to act without expectation

just keep moving 

the way is written in the book of the universe

which is wide open to our gaze

Singurul lucru

singurul lucru de care poți fi sigur

este că nu știi nimic sigur

dacă nu știi asta

nu știi nimic

să nu lași problemele să te macine

să nu te ții scai

să nu ai regrete

să nu cauți răzbunare

     să nu-ți acoperi urmele

          să nu dai vina pe alții

               să nu te iei prea în serios

         să nu ții socoteală

                    să nu fii credul

să nu fii o victimă

    să nu stăruiești

          să nu plângi în bere

să nu impui părerile tale asupra altora

universul are grijă de el însuși

o face de multă vreme

dacă îți faci griji nu ajungi nicăieri

mereu există obstacole

tu fă ceea ce e de făcut

nu poți controla ceea ce fac alții

mai bine acționează fără să aștepți nimic

mișcă-te pur și simplu

așa cum stă scris în cartea universului

larg deschis înaintea ochilor

(from Confidential Advice..., 2017)

Profile. Profil

J. M. White (born in 1948) is an anti-authoritarian, anti-religious, anti-establishment dues paying member of the underground.  His short stories, poems, interviews, essays and reviews have appeared in magazines worldwide. He did graduate study in Phenomenology at Duquesne University and holds an MA in Philosophy from Vanderbilt.  He has attended summer sessions of the Jack Kerouac School of Disembodied Poetics at Naropa Institute, where he studied with Allen Ginsberg, William Burroughs and Gregory Corso.  He has been a student of Tibetan Buddhism for over twenty years and has studied with the Dalai Lama, Khenchen Palden Sherab Rinpoche, Keith Dowman and Namkhai Norbu. He has traveled widely including visiting sites such as Lhasa, Tibet, Stonehenge and Avebury in England, Carnac and the Vezere Valley in France, Machu Picchu in Peru, Chichen Itza and Uxmal in Mexico, Chaco Canyon, Poverty Point and Cahokia in the United States; as well as the pueblos of the Zuni, Hopi and Taos Nations.  He lives in rural Tennessee. The poetry collection Confidential Advice for the Unconventional debunks several contemporary myths related to identity and offers a series of poetic clear-cut reflections on philosophical concepts such as time, truth, nature, language or beauty. It is a bilingual collection inspired by esoteric thought, with adiacent pages in English and Romanian. Showing the poems in parallel with their translation functions as an invitation for bilingual readers to visualize the translator’s choice and think about other possible versions. Translation is considered here an open process. 

J. M. White (născut în 1948) este un plătitor de taxe neconvențional, antiautoritarist, antireligios și antiguvern. Povestirile, poeziile, interviurile, eseurile și recenziile sale au apărut în reviste din lumea întreagă. A absolvit studii de licență în fenomenologie la Universitatea Duquesne și deține un master în filozofie de la Universitatea Vanderbilt din Statele Unite.  A participat la sesiunile de vară ale Școlii Jack Kerouac pentru Poetici Imateriale de la Institutul Naropa, unde a studiat cu Allen Ginsberg, William Burroughs și Gregory Corso.  A cercetat budismul tibetan mai bine de douăzeci de ani și a studiat cu Dalai Lama, Khenchen Palden Sherab Rinpoche, Keith Dowman și Namkhai Norbu. A călătorit mult și a vizitat locuri precum Lhasa în Tibet, Stonehenge și Avebury în Anglia, Carnac și Valea Vezere în Franța, Machu Picchu în Peru, Chichen Itza și Uxmal în Mexic, Canionul Chaco, Poverty Point și Cahokia în Statele Unite, precum și sate din rezervațiile de indieni americani Zuni, Hopi și Taos.  Locuiește în zona rurală a statului Tennessee. Volumul de poezie Sfaturi confidențiale pentru neconvențional demontează câteva mituri contemporane despre identitate și ne oferă o serie de reflecții clar conturate poetic despre concepte filozofice precum timp, adevăr, natură, limbaj sau frumusețe. Este o colecție bilingvă inspirată de gândirea ezoterică, în care paginile în engleză și română sunt adiacente. Dispunerea poeziilor în paralel cu traducerea lor funcționează ca o invitație pentru cititorii bilingvi de a vizualiza alegerea traducătoarei și de a lua în considerare și alte posible versiuni. Traducerea este privită aici ca un proces deschis. 

Traducere de Monica Manolachi

POETIC HORIZONS: CICÉRON ANGLEDROIT (FRANCE)

Le drapeau

Je suis le drapeau

Du monument aux morts

Parfois, très tôt,

On me sort

Pour écouter

De la musique militaire.

Tous, à mes pieds, déplorent

Les ravages de la guerre

Et tous ces soldats de naguère

Trop tôt disparus.

Pourtant moi, de là-haut,

Je les vois bien

Qui préparent

La prochaine.

Drapelul

Eu sunt drapelul de pe

Monumentul eroilor

Uneori, prea devreme,

Mă scot

Ca să ascult

Muzică militară.

Cu toţii, în faţa mea, deplâng

Ravagiile războiului

Şi pe toţi acei soldaţi de altădată

Prea devreme dispăruţi.

Cu toate astea, de la înălţime,

Îi văd bine

Că îl pregătesc

Pe următorul. 

Profile. Profil

Cicéron Angledroit, alias Claude Picq, est né fin 1953 à Ivry sur Seine (94) et a toujours vécu en banlieue parisienne. Il a été poursuivi, péniblement, par les études (faute de les avoir poursuivies lui-même) jusqu’au Bac et est aussitôt entré dans la vie active par la voie bancaire (secteur qu’il quitte avec joie en 2016).  Comme tout un chacun il a fondé une famille, puis une autre. Il traverse son temps avec une forte conscience de sa brièveté et s’étonne chaque jour de la vacuité humaine. Les règles, la hiérarchisation de la société, les croyances sont pour lui autant de notions insondables quand  il se replace dans cet univers sans fin et ce temps sans limites qui lui servent de décor. Très tôt il a eu goût pour la lecture. Notamment les romans. Tout y passait, Céline, Dard, Malet et bien d’autres. Et très tôt aussi il a ressenti le besoin d’écrire.  Mais ses velléités littéraires ont été longues à aboutir. Un premier roman en 1994 (Les cinq doigts de Dieu) où il règle ses comptes pêle-mêle… Et puis neuf autres depuis (« Sois zen et tue-le », « Nés sous X » et « Fallait pas écraser la vieille », « Riches un jour, morts toujours », « Qui père gagne », « Hé cool, la Seine », «  Tout est bon dans l’boulon » et « Y a toujours un môme qui braille quelque part », « Tiens bon l’pinceau, y a des coulures ») dans lesquels il utilise l’humour pour exprimer ses quatre vérités sans esprit revanchard (a-t-il une revanche à prendre d’ailleurs ?).  Affaire à suivre ! Du même auteur: Sois zen et tue-le, Nés sous X, Fallait pas écraser la vieille, Riches un jour, morts toujours, Qui père gagne, Hé cool, la Seine !, Tout est bon dans l’boulon (2017), Y a toujours un môme qui braille quelque part, Tiens bon l’pinceau, y a des coulures ! (2018).

Cicéron Angledroit (pe numele său adevărat Claude Picq) s-a născut în 1953 la Ivry sur Seine şi a locuit întotdeauna în zona pariziană. A fost urmat, în mod anevoios, de studii (fiindcă nu el le-a urmat) până la nivelul bacalaureatului, apoi a intrat imediat în viaţa activă pe calea bancară (sector pe care l-a părăsit bucuros în 2016). Ca oricare altul, şi-a întemeiat o familie, apoi încă una. Străbate timpul cu o puternică conştiinţă a scurtimnii sale şi se minunează în fiecare zi de deşertăciunea umană. Regulile, ierarhia socială, credinţele sunt pentru el tot atâtea noţiuni insondabile, când el se plasează în acest univers infinit şi în timpul fără limite care îi serveşte drept decor. De timpuriu a căpătat gustul lecturii. În special pentru romane. Toţi autorii i-au trecut prin mână,  Céline, Dard, Malet şi mulţi alţii. Şi foarte curând a simţit el însuşi nevoia de a scrie. Dar a durat mult până când veleităţile sale literare s-au realizat. Un prim roman în 1994 (Cele cinci degete ale lui Dumnezeu), în care îşi pune ordine în socotelile amestecate... Şi apoi altele nouă: Fii zen şi ucide-l, Născuţi sub X, Nu trebuia s-o striveşti pe bătrână, Într-o zi bogaţi, întotdeauna răposaţi, Care tată câştigă, Hei, Senă mişto, Totu-i bun în bulon (2017), Există mereu un copil care plânge undeva, Ţine bine pensula-n mână, că-ţi curge (2018).

Traducere de Daniel Dragomirescu

LITERARY HORIZONS

The Last Loaf of Bread

...After this Pantagruelic feast in times of ration coupons, Virgil and Marieta went back into the house, in order to do a last check-up, while the driver lit a cigarette and sat on the wooden bench in the front of the summer kitchen, waiting benevolently and trying unsuccessfully to  run the fingers of his left hand through his mane with a view to arrange it. Taking advantage of this respite, the children ran again to the ambulance, in order to play with the wheel and honk, while Stelian, taking advantage of the respite, too, rushed towards the fence, with his double Italian carpenter's tape measure, in order to measure a few wooden stakes, which Brumărel had damaged the other day. Since he could no longer repair them, he had decided to replace with some leftovers from the house he had never built – because of the categorical opposition that his now dead wife had put up. Unfortunately, he did not have much time for measurements, as after a short while Virgil, followed by Marieta, went out and gave the signal for departure in a stentorian voice. They took down Brumărel from the cabin, in spite of his protests, and in his place, next to Dorian, sat Marieta. In his turn, Virgil, holding a kicking Brumărel in his arms, got on in the back of the car, seating himself among the packages, between a broken side window and the window that opened onto the driver's cabin. Behind them, Nelu Chelu pushed the doors with the painted red cross closed, pressing them as strongly as he could, and then opened the door on the left of the cabin and sat at the wheel, ready to start.

When he was about to turn on the engine, as it was late, Iustina, Marieta's older sister, showed up at the last minute. As she had only found out about their departure a while ago, she had rushed to bring them a large homemade loaf of bread, covered in a white cloth, so that they had something to eat on the roads of Deliorman. That loaf looked like the last peasant's loaf in the world, the last be-fore the end of colectivization, an offering and a testamentary bequest; it's true that their old mother, Safta, was going to bake such loaves for another year, before she would ask them to bring dark potato bread from Mandravela, on the outskirts of Bucharest, in a vynil bag. Marieta took the homemade loaf as if it had been something holly and her eyes filled with tears, and Iustina wished everybody – since they had decided to leave – a good and prosperous life away from home, on the oil-soaked lands of Deliorman. On her suntanned forehead there were traces of sweat, as a result of her rushing to get to the Mavrodins in their old house before they left.

“Good-bye, sister, we'll see each other in spring!” Marieta shouted in a happy voice, sticking her head out of the cabin of the ambulance and looking at her from  above, from where Iustina looked smaller and thicker than she was.

The driver twisted the key in the ignition immediately. The ambulance started slowly and carefully reversed on the narrow path, towards the wide open gates of the homestead, while Stelian, with his tape measure forgotten in the trousers pocket and Iustina, holding the empty cloth in one hand, standing next to each other, seemed overwhelmed by the regret that Virgil and his family, after so many years, still had to wander in the world, in order to find their spot under the sun.

The car drove slowly through the wide open gates and over the platform, which cracked under the heavy load, turned to reverse on the road that led to the valley, then up the lane, passing by the neighbouring houses in a cloud of dust. In a short while, the ambulance that was carrying the Ma-vrodins reached the edge of the village, turned to the left and drove down a broader yet bumpier lane. They passed Eforie and came closer to Wooden Leg's furrier shop, on the crossroads towards Vadul Vacilor; afterwards Nelu Chelu turned right and accelerated. From here until Bucharest, the recently tarmacked road saved them from jolts until Vidra, where, leaving the main road, they drove again on the dusty and bumpy country roads. Straight ahead, towards the promised land, Davida. Full of oil, grains and rationed bread.

(from the novel in progress 

La apa Deliormanului. By the water of Deliorman by Daniel Dragomirescu)

Traducere de Roxana Doncu

Universitatea de Medicină şi Farmacie 

“Carol Davila” din Bucureşti