INTERCULTURAL MEMORY

Hans van de Waarsenburg (1943-2015)

That he was more than the primeval sea from
whichhe created fish or the downs over which
he used toroam in his translated work.

That he spoke about vanishing at borders
created stars petrified in life and death    
dug in his own graves from distant places.

That he called on violence in early works
unravelled time in his consciousness later
as if his now had always previously existed.

That he also was an ode to the poet at the
keenestcutting edge of ordinary imagination
and particular defiance of reality: ever

closer to the world.


Hans van de Waarsenburg (1943-2015)

Dat hij meer was dan de oerzee waaruit
hij vissen schiep of het heuvelland waardoor
hij dwaalde in zijn vertaalde werk.

Dat hij sprak over verdwijnen aan grenzen
in leven en dood versteende sterren schiep
in eigen graven groef van verre oorden.

Dat hij geweld aanschreef in vroeger werk
de tijd ontrafelde later in zijn bewustzijn
alsof zijn nu altijd eerder had bestaan.

Dat hij ook een ode aan het dichten was op het
scherpst van het snijvlak van gewoon verbeelden
en bijzonder tarten van de werkelijkheid: altijd

dichter op de wereld.


Hans van de Waarsenburg (1943-2015)

Fiindcă era şi mai lăuntric decât marea de la început din care
a plăsmuit peştii şi nemărginit ca dealurile pe
care le cutreiera în traducerile sale.

Fiindcă a vorbit despre estompare de-a lungul graniţelor
a creat stele petrificate în viaţă şi în moarte
şi-a golit propriile morminte din locuri de departe.

Fiindcă s-a folosit de violenţă în scrierile de tinereţe
a descâlcit timpul în conştiinţa sa mai târziu
ca şi cum al său ar fi existat mereu dinainte.

Fiindcă a fost de asemenea o odă adusă poetului
vizionar din cea mai acută avangardă a imaginaţiei comune
şi a unei sfidări aparte a realităţii: tot mai

aproape de lume.

                                 Poem omagial de Kees Van Meel (Olanda)
                                   Versiune românească de Iulian Trandafir

CONTEMPORARY PERSPECTIVES. PERSPECTIVAS CONTEMPORANEOS: NIZA TODARO (URUGUAY)

Elizabeth Jane Gardner Bouguereau (1837 - 1922), "L'Imprudente"

La pequeña de ojos azules

  Tomé un block de notas para colocar en las pálidas hojas cada letra que reconstruiría mi pasado, un pasado colmado de equivocaciones, de tristeza y  resentimientos del cual no podía apartarme.

  Primero garabateé recordando los días felices para luego plasmar con la tinta más oscura mi vida.

 Vivíamos en una modesta casa a las afueras de la ciudad, donde sólo pasto y monte adornaban un paisaje que se cerraba en la lejanía por el horizonte.

  Volver hasta allí después de una larga jornada de trabajo significaba un gran esfuerzo, pero  ansiaba llegar a la calma y frescura que emanaba ese lugar.

  Mi madre una mujer recta, dulce y generosa, era lavandera, empleo poco común en estos tiempos pero gran parte de sus clientes eran hacendados y querían tener sus prendas relucientes.  A penas aparecían las primeras luces del alba mi madre comenzaba su prolija tarea que conocía de memoria y desempeñaba siempre con el mismo esmero.

  Yo sin embargo era desconfiada, esquiva e intratable en pocas palabras lo opuesto a mi madre. Dictaba clases en una pequeña escuela pública. Nunca tuve vocación para maestra. Los niños me irritaban. No tenía paciencia. Lo único que me importaba era el salario que tampoco era gran cosa pero alcanzaba para cubrir los gastos de la casa.

  En una tormentosa noche de junio el curso de nuestras vidas se vio truncado por el azar. Una frágil luz trata  inútilmente de escapar a través de la ventana. El aguacero no se lo permitía.

  Desde el umbral  se oía un sollozo casi imperceptible. Un momento después caminé vacilante para develar el misterio. El sonido de la llave al abrir la puerta resonó en mi cabeza y la sorpresa congeló mis movimientos. No logré articular palabra. Una pequeña niña asustada alzaba los brazos hacia mí en busca de refugio. Sus pequeños ojos azules aparecían entre el enmarañado y mojado cabello. No tenía más de tres años. Miré a diestra y siniestra. Cortinas de agua adornaban el paisaje. Lejos entre la borrasca se podía entrever  las ruedas de  un extraño automóvil que viraba vertiginosamente hacia  la derecha (...)

Fetiţa cu ochi albaştri

  Am luat un caiet de notiţe ca să aştern pe filele palide fiecare literă care mi-ar reconstitui trecutul, un trecut plin de greşeli, de tristeţe şi resentimente de care n-aş putea să mă despart.

  Mai întâi am mâzgălit amintindu-mi de zilele fericite, pentru ca repede să plăsmuiesc cu cerneală mai închisă viaţa mea. Trăiam într-o modestă casă în afara oraşului, unde numai păşunea şi muntele împodobeau un pesiaj care se închidea în depărtarea zărilor.

  A te întoarce aici după o lungă zi de trudă însemna un mare efort, dar doream să ajung la liniştea şi prospeţimea emanate de acest loc.

  Mama, o femeie dreaptă, blândă şi generoasă, era spălătoreasă, muncă puţin obişnuită în timpurile acestea, dar mare parte din clienţii ei era proprietari de terenuri şi doreau să aibă îmbrăcămintea lucind de curăţenie. Nici nu se revărsau zorii bine şi mama îşi începea munca istovitoare pe care o ştia din memorie şi pe care o făcea mereu cu aceeaşi grijă.

  Eu eram, cu toate acestea, neîncrezătoare, evazivă şi intratabilă, într-un cuvânt, opusul mamei mele. Ţineam lecţii într-o mică şcoală publică. N-am avut niciodată vocaţie de învăţătoare. Copiii mă iritau. N-aveam răbdare. Singurul lucru care mă interesa era leafa care nu era cine ştie ce, dar suficientă pentru a acoperi cheltuielle casei.

  Într-o agitată noapte de iunie cursul vieţilor noastre a fost schimbat de hazard. O lumină palidă încerca zadarnic să se furişeze pe fereastră. Ploaia torenţială nu-i dădea voie.

  Din prag se auzea un suspin abia perceptibil. După o clipă, m-am dus clătinându-mă să dezleg misterul. Zgomotul cheii când am descuiat uşa mi-a răsunat în creieri, iar surpriza mi-a îngheţat mişcările. N-am reuşit să articulez niciun cuvânt. O copilă micuţă a ridicat speriată braţele spre mine căutând un refugiu. Ochişorii ei albaştri se iveau din părul încâlcit şi ud. N-avea mai mult de trei ani. M-am uitat în dreapta şi-n stânga. Perdele de apă împodobeau peisajul. Departe în furtună se puteau întrezări roţile unui ciudat automobil care o cotea vertiginos la dreapta (...)

The blue-eyed little girl

  I took a notebook to write on its pale pages each and every letter that could reconstitute my past, a past laden with errors, sadness and grudge, which I could not separate from.
At first, I started scribbling, recalling my happy days, and then I used the darkest ink to capture my own life.
  We lived in a modest house outside the city, where only the pasture and the mountain adorned the scenery that closed in the distant horizon.
  Returning here after a long day of work meant a great effort, but I wanted to get back to the calm and coolness which that place exuded.
  My mother, a fair woman, sweet and generous, was a laundress, a job that rarely exists nowadays, but most of her clients were land owners who wanted to always wear very clean clothes. As soon as the day broke, my mother started her tedious work, which she knew by heart and did with the same carefulness every time.
  In spite of this, I was suspicious, distant and difficult; or, in short, the opposite of my mother. I gave classes in a small local school. I was never meant to be a teacher. Children got on my nerves. I was not patient. The only thing I was interested in was the salary, which was not a big thing at all, but it was sufficient to cover our household expenses.
  One stormy night, in June, the course of our lives was changed by chance. A small light was uselessly trying to escape through the window. The downpour did not allow it.

  Someone was sobbing behind our threshold. One moment later, I hesitantly went to find out the mystery. The sound of the key when I unlocked the door resounded in my head and I froze with surprise. I could not say anything. A scared little girl raised her hands towards me, looking for shelter. I could see her little blue eyes between her entangled and wet strands of hair. She was no more than three. I looked at the left and at the right. Curtains of water draped the landscape. Far away in the storm, one could see the wheels of a strange car, which turned left very fast.

Perfile cultural

  Niza Todaro (nacida 1964, Montevideo) es una   poeta, escritora y ensaysta uruguaya. Es licenciada en laboratorio clínico y diseñadora gráfica. Debuto literario en la antología poética “Verano Encantado” (Madrid, 2002). Otras antologías de poesia en que ha sido incluida son: “Mundo Literario” (Argentina, 2004), “Paseo en Verso” (México, 2005), “Mundo Literario” (Argentina, 2005), “Proyecto Literario Inter Red” (Argentina, 2005), “Poesía y Narrativa Actual” (Argentina, 2006). El libro "Paraíso Perdido" (Ed. El Tranvía, 2003) es  un relato contemporáneo. Distinciones: Mención de Honor por el tragicómico cuento “El Huésped”, en el concurso de cuentos por los 150 años del Hospital Británico (2008), Segundo Premio en Narrativa (Argentina, 2015). Colaboradora con la revista “El Tranvía” y el diario “Estrella del Sur” de Uruguay y colaboradora honoraria de HLC desde 2013. En 2014, su libro de relatos “Siempre existirá un mañana / Mereu va exista o zi da mâine” ha sido el primero libro publicado en “Bibliotheca Universalis”, la colección intercultural e plurilingüe inciada por HLC.

Profil cultural

    

  Niza Todaro (născută în 1964, Montevideo) este o poetă, prozatoare şi eseistă uruguayană. E licenţiată în laborator clinic şi desenator grafic. Debut în antologia poetică “Vara fermecată” (Madrid, 2002). Alte antologii poetice în care a fost inclusă sunt: “Lumea literară” (Argentina, 2004), “Plimbare în versuri” (Mexic, 2005), “Lumea literară” (Argentina, 2005), “Proiect literar pe internet” (Argentina, 2005), “Poezia şi proza actuală” (Argentina, 2006). Cartea “Paradisul pierdut” (Ed. El Tranvia, 2003) este o povestire contemporană. Distincţii: Menţiune de Onoare pentru povestea “Oaspetele”, în cadrul Concursului de poveşti ocazionat de aniversarea a 150 ani de la întemeierea Spitalului Britanic (2008), Premiul al Doilea pentru Proză (Argentina, 2015). Colaboratoare la revista “Tramvaiul” şi la ziarul “Steaua Sudului” din Uruguay şi colaboratoare onorifică a OLC din 2013. În 2014, cartea sa de povestiri “Siempre existirá un mañana / Mereu va exista o zi de mâine” a fost prima carte publicată în “Bibliotheca Universalis”, colecţia interculturală şi multilingvistică iniţiată de OLC. 

Cultural Profile

  Niza Todaro (born in 1964 in Montevideo) is a poet, a prose writer and an essayist from Uruguay. She earned a degree in clinical laboratory and graphic design. She made her debut in the poetic anthology “Verano Encantado” (Madrid, 2002). Other anthologies in which her work was included are: “Mundo Literario” (Argentina, 2004), “Paseo en Verso” (Mexico, 2005), “Mundo Literario” (Argentina, 2005), “Proyecto Literario Inter Red” (Argentina, 2005), “Poesía y Narrativa Actual” (Argentina, 2006). Her book “Paraíso Perdido” (Ed. El Tranvía, 2003) is a contemporary story. Prizes: honorable mention for the tragicomic story “The Guest”, in a short story contest organized by the British Hospital, in order to celebrate 150 years of service (2008); the Second Prize for Prose (Argentina, 2015). She is a regular contributor to the magazineEl Tranvía and the journal Estrella de Sur from Uruguay and an honorary contributor to CLH from Romania since 2013. In 2014, her book of short stories, There will always be a tomorrow, was the first title included in “Biblioteca Universalis”, the intercultural and multilingual collection initiated by CLH.

Prezentare şi traducere de Daniel Dragomirescu 

Versiune engleză de Monica Manolachi

(Read more in CLH 4 (48) / July – August 2015)

BIBLIOTHECA UNIVERSALIS – ALL THE WORLD IN A LIBRARY

CONTEMPORARY HORIZONS: LEONARD CIUREANU (ROMANIA - ITALY)

Alla lezione di attesa

I passeggeri vengono

vanno.

Le chiavi del cielo

sono nelle serrature dell’aria.

Sembra che a volte

i bicchieri scorrano.

Una volta erano riempiti

all’alba

e nelle notti d’inchiostro.

I passeggeri imparano ad essere

alla lezione di attesa

polvere.

(dalla raccolta “Li giardini del anima austero”)

La lecţia de aşteptare

Pasagerii vin

se duc.

Cheile cerului sunt

în lacătele văzduhului.

Se pare că uneori

paharele se varsă.

Au fost umplute cândva

în zori de zi

şi nopţi de cerneală.

Pasagerii învaţă să fie

la lecţia de aşteptare

ţărână.

(din volumul “Grădinile sufletului auster”)

Profilo culturale

     Leonard Ciureanu (nato nel 1962, a Vaslui, Romania) é un poeta rumeno che vive in Roma. Membro della Unione delli Scrittori di Romania (USR). Libri pubblicati: La marginea noptii / Al estremità della notte (2000), Grădinile sufletului auster/ Li giardini del anima austero (2005), Rana absentei / La ferrita della assenza  (2005), Vasul de santal / Il vaso di sandalo (2006), Cenuşa iubirii / Li ceneri del’amore (2007) etc. Leonardo é collaboratore onorario della rivista interculturale “Orizzonte Letterario Contemporáneo” dal 2008.

Profil cultural

     Leonard Ciureanu (născut în 1962, la Vaslui, România) este un poet român care trăieşte la Roma. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (USR). Cărţi publicate: La marginea noptii (2000), Grădinile sufletului auster (2005), Rana absentei (2005), Vasul de santal  (2006), Cenuşa iubirii  (2007) etc. Leonard Ciureanu este colaborator onorific al revistei “Orizont literar contemporan” din anul 2008.

Traducere de Daniel Dragomirescu

CLH - A MAGAZINE FOR VALUABLE READERS

HORIZONTES INTERCULTURALES. INTERCULTURAL HORIZONS: EDUARDO SANGUINETTI (ARGENTINA)

Morbi Dei

Te sientas en medio de un río
llamado Nostalgia.
Un río lleno de recuerdos
recogidos entre los restos del naufragio del mundo.
Recuerdos de bandadas de pájaros fugitivos
que construyeron una y otra vez
nidos que fueron destruidos,
cáscaras de huevo aplastadas,
animales con el cuello retorcido
y ojos muertos clavados en el espacio.
Un mundo de esperanzas mutiladas,
de aspiraciones sofocadas.
Un mundo
en que hasta el cálido hálito de la vida
tiene que transitar de contrabando,
en que se cambia moneda,
por un metro de espacio,
por un poco de libertad.
Todo se combina en un paté-familiar,
que se traga en una hostia sin gusto.
En cada bocado,
van cinco mil años de amargura,
cinco mil años de cenizas,
de cáscaras de huevo aplastadas.
En el profundo sótano del corazón del hombre,
suenan dolorosas notas de olvido.
Sigan construyendo ciudades enormes y elevadas.
Sigan trabajando sin saber para qué.
No dejen de dormir ni una
de sus acostumbradas noches sin sueños.
Por debajo de esta tierra que pisamos,
vive otra raza de hombres.
Son grandes, sombríos, apasionados.
Se abren paso hasta las entrañas de la tierra.
Esperan con una paciencia aterradora.
Son los vengadores de lo sin sentido.
Van a emerger cuando todo se venga abajo
y quede reducido a polvo.


Morbi Dei

Te simţi în mijlocul unui râu
numit Nostalgie.
Un râu plin de amintiri
adunate dintre resturile naufragiului
lumii.
Amintiri de stoluri de păsări fugare
care îşi vor face din nou, altă dată
cuiburile ce le-au fost distruse,
coji de ouă strivite,
animale cu gâtul răsucit
şi ochi morţi fixaţi în spaţiu.
O lume de speranţe mutilate,
de aspiraţii sufocate.
O lume
în care până la răsuflarea caldă a vieţii
trebuie să faci contrabandă,
în care se schimbă moneda
pentru o palmă de loc,
pentru un dram de libertate.
Totul se amestecă într-o ciorbă obştească
pe care-o inghiţi ca pe-o ostie fără gust.
În fiecare îmbucătură
intră cinci mii de ani de amărăciune,
cinci mii de ani de cenuşă,
de coji de ouă strivite.
În subterana adâncă a inimii omului
răsună dureroase note de uitare.
Ei ridică mai departe oraşe mari şi avântate.
Robotesc mai departe fără a şti pentru ce.
Nu renunţă să doarmă în nici una
din banalele lor nopţi fără vise.
Mai jos de acest pământ pe care călcăm
o altă rasă de oameni trăieşte.
Sunt măreţi, sumbri, pasionaţi.
Îşi croiesc drum până în străfundul pământului.
Aşteaptă cu o răbdare terifiantă.
Sunt răzbunătorii celui care nu are rost.
Vor apărea atunci când totul se va nărui
şi se va preface în pulbere.


Morbi Dei 

You feel like in the middle of a river
called Nostalgia.
A river filled with memories
picked  from the world wreck’s
remains.
 Memories of fugitive birds’ flocks
which will, another time, make again
the nests that have been destroyed,
crashed egg-shells,
head-wrung animals
and dead eyes lost in space.
A world of mutilated hopes,
of smothered urges.
A world
where, until the warm breath of life,
you have to smuggle,
where the currency changes
for a patch of ground,
for a shadow of freedom.
Everything blends into an universal soup
which you swallow like a tasteless Sacramental bread.
Each bite
holds five million years of sorrow,
five million years of ashes
of crashed egg-shells.
Throughout the human heart’s deep cave
painful notes of oblivion resound.
They keep on building big, soaring towns.
They keep on toiling without any purpose.
They don’t give up sleeping in any
of their ordinary dreamless nights.
Under this ground we step on,
another human race lives.
It’s people are great, sombre, passionate.
They make their way up to the earth’s inmost depth.
They wait with a fearsome patience.
They are the avengers of the meaningless one.
They will rise when everything wrecks
and turns into dust.

(from Morbi Dei, 1985,
Ed. Corregidor, Buenos Aires)

Profil cultural

     Eduardo Sanguinetti este un publicist, poet, actor, filosof şi activist civic din Buenos Aires, Argentina. Ca profil moral se situează în luminoasa galerie a căutătorilor de absolut şi a oamenilor revoltaţi, mereu contrazişi de prozaismul, trivialitatea şi mediocritatea vieţii cotidiene. Este colaborator şi prieten al revistei “Orizont literar contemporan” din anul 2010.

Perfile cultural

     Eduardo Sanguinetti es un periodista, poeta, actor, filósofo y activista civico desde Buenos Aires, Argentina. Como perfile moral, Eduardo Sanguinetti es situado en la brillante categoría de los buscadores de absoluto y de los hombres revoltados, siempre contradichos por el prosaísmo, la trivialidad y la mediocridad  de la vida cotidiana. Es un colaborador y amigo de la revista intercultural “Horizonte literario contemporáneo” desde 2010.

Cultural Profile

     Eduardo Sanguinetti is a publicist, a poet, an actor, a philosopher and a civil activist that comes from  Buenos Aires, Argentina. With his moral profile, he fits the bright gallery of the absolute seekers and rebellious men who are constantly contradicted by the prosaicness, the triviality and the mediocrity of the everyday life. He is a collaborator and a friend of “Contemporary Literery Horizont” since 2010.

Traducere în limba română şi prezentare de

Daniel Dragomirescu

Traducere în limba engleză de

Iulia-Andreea Anghel

Universitatea din Bucureşti

ORIZZONTI ITALIANI. HORIZONTES ITALIANOS. ORIZONTURI ITALIENE: LEONE D'AMBROSIO

Ode a Saffo

È ombra furtiva la nostra ansia

d’infanzia. Verranno nuove

stagioni a svegliarci da questo letargo.

Addizioniamo trame d’attese

ogni compleanno.

Contrabbandiamo frastuoni labiali

e lusinghe d’amore consumate a Lesbo.

M’insegnasti gli innesti

sull’albero stordito dal sole

mentre la tua complicità è giusta

apparenza al canto del mare

che giunge rinnovato ai tuoi piedi.

Odă către Sappho

E umbră fugară neliniştea noastră

din copilărie. Vor vedea noi

anotimpuri deşteptându-se din această letargie.

Să adăugăm postaţe de aşteptare

cu fiecare zi de naştere.

Să facem trafic cu freamăt de labiale

şi linguşiri de amor consumate la Lesbos.

M-ai învăţat altoirile

pe copacul ameţit de soare

pe când complicitatea ta este justa

aparenţă la cântecul mării

ce ajunge reînnoit la picioarele tale.

Oda a Sappho

Es sombra fugaz nuestra ansiedad

de la infancia. Veran nuevas

estaciones despertandose de este letargo.

Agreguemos pezas de espera

con cada cumpleaño.

Hagamos contrabando de susurro de labiales

y halagos de amor consumidos a Lesbos.

Me has enseñado los injertos

en el árbol aturdido por el sol

mientras tu complicidad es la justa

apariencia con el canto del mar

que llega renovado a tus pies.

(from the book in progress "Liturgia d'amore", col. "Bibliotheca Universalis")

Profilo culturale

     Leone D’Ambrosio è nato a Marsiglia (Francia) nel ’57; è laureato in lettere all’Università La Sapienza di Roma e ha insegnato per molti anni nei licei. Ha pubblicato una decina di libri di poesie e diversi saggi su autori del ‘900 italiano e francese, con importanti prefazioni e note critiche, da Libero De Libero a Natalia Ginzburg, Maria Luisa Spaziani, Alberto Bevilacqua, Rosetta Loy, Philippe Jaccottet, Yves Bonnefoy, Elio Pecora, Giuseppe Bonaviri, Giorgio Bàrberi Squarotti e tanti altri. I suoi libri sono pubblicati anche in Francia, Venezuela, Spagna e negli Stati Uniti. Molti suoi testi fanno parte di antologie della letteratura italiana e francese e sono tradotti anche in tedesco, portoghese, polacco e in russo da Evgenij Solonovich. Ha vinto importanti premi in Italia e all’estero, fra i tanti, “Circe-Sabaudia”, “Sandro Penna”, “RhegiumJulii”, “Frascati-A.Seccareccia”, il “Prix de l’Académie des Lettres”in Francia, il “Simòn Bolivar”in Venezuela. È ricercatore in italianistica presso la facoltà di lettere e filosofia della seconda Università di Roma e anche giornalista; scrive per diversi quotidiani e riviste letterarie. Vive a Latina.

     Noi racomandiamo Leone D’Ambrosio a nostri lettori e abbiamo la certezza che lui sará un buon collaboratore e amico di “Orizzonte letterario contemporaneo” a Roma.

Profil cultural

     Leone D’Ambrosio s-a născut la Marsilia (Franţa) în 1957. Este licenţiat al Universităţii “La Sapienza” din Roma şi a predat mulţi ani în învăţământul liceal. A publicat zece cărţi de poezie şi diverse eseuri despre autori italieni şi francezi ai sec. XX, cu importante prefeţe şi note critice, de la Libero De Libero la Natalia Ginzburg, Maria Luisa Spaziani, Alberto Bevilacqua, Rosetta Loy, Philippe Jacottet, Yves Bonnefoy, Elio Pecora, Giuseppe Bonaviri, Giorgio Bàrberi Squarotti şi mulţi alţii. Cărţile sale au fost publicate şi în Franţa, Venezuela, Spania şi în Statele Unite. Multe dintre textele lui figurează în antologii ale literaturii italiene şi franceze, fiind traduse şi în limbile germană, portugheză, poloneză şi în rusă (de Evgheni Solonovici). A primit importante premii în Italia şi în străinătate, printre care “Circe-Sabaudia”, “Sandro Penna”, “RhegiumJulii”, “Frascati-A.Seccareccia”, “Prix de l’Académie desLettres” în Franţa, Premiul “Simòn Bolivar” în Venezuela. Este cercetător în italienistică la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Roma (II) şi jurnalist la diverse cotidiene şi reviste literare. Trăieşte în Latina.

     Îl recomandăm pe Leone D’Ambrosio cititorilor noştri şi avem certitudinea că el va fi un bun colaborator şi prieten al revistei “Orizont literar contemporan” la Roma.

Translated into Romanian and Spanish by

Daniel Dragomirescu