CONTEMPORARY HORIZONS: MARIA DOLORES GARCIA PASTOR (SPAIN)

EL AROMA DEL JAZMÍN
Relato ganador del II Certamen de Escritura Scream “Cielo
Abierto”, junio 2008
De una en una. Con mucho cuidado. Como si fueran las más
delicadas perlas. Como si de valiosísimos diamantes se tratara. Silencioso yconcentrado en su tarea. Así recoge Rafik las
diminutas florecillas blancas de jazmín con sus pequeñas pero
hábiles manitas. No se vislumbra ni un pequeño resquicio de luz.
Para ver lo que hace apenas cuenta con el resplandor de las
estrellas. Las flores del jazmín son tan delicadas que se tienen
que coger mientras reina la oscuridad para que ni el rocío de la
mañana ni el sol del nuevo día puedan dañarlas.
De una a una. Con sumo esmero. Es así como Rafik toma las
florecillas de cinco pétalos de los arbustos. Una a una las
arranca con precisión y delicadeza, con la maestría de alguien
que sabe bien lo que hace, alguien para quien esta no es su
primera cosecha. Pronto podrá ver el amanecer. Ni siquiera
necesita mirar lo que está haciendo. Tantas horas trabajando a
oscuras han hecho de su tacto uno de sus mejores sentidos. La
vista apenas le sirve para distinguir las piedras del suelo, para
intentar esquivarlas y no dañarse sus pies desnudos.
De una en una. La cosecha empezó en julio y durará hasta bien
entrado septiembre. Está cansado. Son muchas noches cosechando
flores de jazmín y muchos días ayudando a su madre en las tareas
cotidianas. Día a día acarrea agua del pozo, trabaja su pequeña
parcela de tierra y cuida de sus hermanos. Apenas tiene tiempo
para dormir.
Los ojos de Rafik son oscuros y tristes, profundos. Rafik tiene
la mirada del desamparo, de la inocencia mancillada, de la
precocidad. No sabe jugar: nadie le ha enseñado. Su piel es
oscura, está cubierta de pequeñas heridas y quemada por el sol.
Él se enorgullece de su color, el color de los antiguos faraones
egipcios, de los más grandes reyes que han gobernado la tierra.
Así se lo contaba su abuelo cuando era pequeño. Bueno, más
pequeño que ahora.
De una en una las flores blancas van cayendo en su cesta.
Delicadas y etéreas, fragantes. Es a estas horas de la noche
cuando han alcanzado su máxima pureza y exhalan su aroma más
sensual, esa fragancia frutal y licorada, cálida y animal. A
Rafik le duelen las yemas de los dedos. La espalda se le empieza
a resentir después de tantos días de cargar peso. Está cansado y
hambriento, pero sigue cogiendo flores porque el día pronto
llegará y el capataz quiere que hoy acaben con este campo o la
cosecha no valdrá para nada.
Hay que seguir adelante con el ritual. Las cosechas de jazmín se
recogen desde la noche de los tiempos. Sus antepasados ya lo
hacían en la época de los faraones. Entonces este y otros
perfumes se usaban para honrar a los dioses, para dar prestigio a
los nobles. El ritual debe continuar para que el mundo siga
teniendo constancia de la grandeza de Egipto, para la gloria de
su patria. Eso le ha contado el capataz. Una a una van cayendo
las flores de jazmín de la experta mano de Rafik hasta su cesta.
Las deposita allí con la misma delicadeza con que una madre pone
a dormir en la cuna a su hijo. Nunca se le ha ocurrido exhalar el
perfume de una de ellas por puro placer o ponérsela en el pelo
para jugar. No sabe lo que es jugar: nunca lo ha hecho. Mientras
coge una a una cada flor piensa en las piastras que le llevará a
su madre y en la cara de felicidad que ella pondrá al verlas.
En ocasiones, mientras coge el jazmín, se acuerda de cuando fue
al colegio. Ahora no puede ir porque tiene que ayudar a su madre
a sacar a la familia adelante. Su padre murió cuando sus dos
hermanos eran muy pequeños y él se convirtió en el hombre de la
casa. Y mientras Rafik recoge una a una las flores del jazmín,
esas flores que en un lenguaje inventado por hombres que de
pequeños pudieron jugar simboliza la amabilidad, no se le ocurre
pensar que él es mucho más frágil y pequeño que esas flores y que
la humedad del rocío de la mañana se mete en sus débiles huesos.
Que la luz de tantos días sin dormir está agotando su pequeño
cuerpo. Que la infancia y el tiempo de jugar y de aprender a
aprender se le están marchitando entre flor y flor. Y todo para
que esas damas de tierras lejanas que ignoran la existencia de
Rafik puedan cubrirse con los aromas de jazmín que les ofrecen
las grandes empresas de cosmética.
Rafik es demasiado pequeño para saber de todo eso aunque se ha
tenido que hacer mayor para trabajar y ser el hombre de su casa.
Rafik es demasiado frágil e inocente para ser consciente de su
propia fragilidad, es demasiado pobre para poder ir al colegio o
para jugar. Aunque la verdad es que él no piensa en nada de esto.
No conoce otra realidad. Sabe poco de la vida. Su mundo es
infinitamente pequeño. Tan pequeño como él. Pronto cumplirá ocho
años… y nadie le ha enseñado a jugar.
____________________________
MIREASMĂ DE IASOMIE
Povestire câştigătoare a Concursului de Povestiri Scream „Cielo
Abierto”, ediţia a II-a, iunie 2008

Una câte una. Cu multă grijă. Ca şi cum ar fi cele mai
delicate perle. Ca şi cum ar fi nişte diamante preţioase. Tăcut
şi concentrat asupra lucrului. Aşa culege Rafik micuţele
floricelele albe de iasomie cu mânuţele lui mici, dar
îndemânatice. Nu se întrezărea nici cea mai mică rază de lumină.
Ca să vadă ce face, abia se poate bizui pe strălucirea stelelor.
Florile de iasomie sunt atât de delicate încât trebuie să le
culeagă în timp ce domneşte întunericul pentru ca nici roua
dimineţii, nici soarele noii zile să nu le poată vătăma.
Una câte una. Cu mare atenţie. Aşa culege Rafik din
arbuşti floricelele cu cinci petale. Una câte una le smulge cu
precizie şi delicateţe, cu dibăcia cuiva care îşi cunoaşte bine
meseria, cineva pentru care aceasta nu este prima sa recoltă. În
curând va putea zări zorii. Nici nu trebuie să privească la ceea
ce face. Atâtea ceasuri de lucru pe întuneric i-au transformat
simţul atingerii în unul din cele mai fine. Văzul aproape că nu
îl ajută să distingă pietrele de pe jos, ca să le evite şi să nu
îşi rănească picioarele desculţe.
Una câte una. Recolta a început în iulie şi durează până
târziu în septembrie. Este obosit. A petrecut multe nopţi
culegând flori de iasomie şi multe zile ajutându-şi mama în
treburile cotidiene. Zi de zi aduce apă de la puţ cu carul,
munceşte mica sa porţiune de pământ şi îngrijeşte de fraţii lui.
Abia dacă are timp să doarmă.
Ochii lui Rafik sunt negri şi trişti, profunzi. În
privirile lui Rafik se citeşte abandonul, inocenţa furată,
precocitatea. Nu ştie să se joace: nu l-a învăţat nimeni. Pielea
îi este închisă la culoare, acoperită de mici răni şi arsă de
soare. El este mândru de culoarea sa, culoarea faraonilor
egipteni antici, a celor mai măreţi regi care au domnit peste
Pământ. Astfel îi povestea bunicul său pe când era mic. Ei bine,
mai mic decât este acum.
Una câte una florile albe cad în coşul său. Delicate şi
diafane, înmiresmate. În acest ceas târziu din noapte sunt cel
mai pure şi emană aroma cea mai senzuală, acea aromă fructată şi
ca o licoare, caldă şi animalică. Pe Rafik îl dor buricele
degetelor. Spatele începe să i se resimtă după atâtea zile de
cărat greutăţi. Este ostenit şi înfometat, dar culege în
continuare flori fiindcă în curând va sosi ziua când vătaful va
vrea să termine cu acest câmp, altfel recolta nu va avea nici o
valoare.
Ritualul trebuie dus mai departe. Iasomia se strânge din
vremuri îndepărtate. Strămoşii săi o strângeau încă de pe vremea
faraonilor. Atunci, acesta şi alte parfumuri se foloseau pentru a
onora zeii, pentru a cinsti nobilimea. Ritualul trebuie să
continue pentru ca lumea să aibă şi astăzi dovada grandorii
Egiptului, pentru gloria patriei sale. Astfel i-a povestit
vătaful. Una câte una, florile de iasomie cad în coş din mâna îndemânatică
a lui Rafik.
Le pune în coş cu aceeaşi delicateţe cu care o mamă îşi
culcă fiul în leagăn. Nu s-a gândit niciodată să împrăştie
parfumul unei flori doar din plăcere sau să şi-l pună în păr, în
joacă. Nu ştie ce este joaca: nu s-a jucat niciodată. În vreme ce
culege florile una câte una, se gândeşte la piastrele pe care i
le va duce mamei şi la fericirea de pe chipul ei când le va
vedea.
Uneori, în vreme ce culege iasomia, îşi aminteşte de
vremea când mergea la şcoală. Acum nu poate merge fiindcă trebuie
să îşi ajute mama şi familia. Tatăl lui a murit când cei doi
fraţi ai lui erau foarte mici, iar el a devenit bărbatul în casă.
Şi în vreme ce Rafik culege florile de iasomie una câte una,
flori care simbolizau amabilitatea într-un limbaj inventat de
oamenii care de mici se puteau juca, nu se gândeşte că el este
mult mai firav şi mai mic decât aceste flori şi că roua umedă a
dimineţii pune stăpânire pe osişoarele sale firave. Că lumina
atâtor zile fără somn îi secătuieşte micul său trup. Că timpul
de joacă şi copilăria şi vremea de a învăţa să înveţe se ofilesc
printre flori. Şi toate acestea pentru ca acele dame din tărâmuri
îndepărtate, care ignoră existenţa lui Rafik, să se poată învălui
în aromele de iasomie oferite de marile companii de cosmetice.
Rafik este mult prea mic să ştie toate acestea, deşi a
trebuit să se maturizeze înainte de vreme pentru a putea lucra şi
pentru a fi bărbatul în casă. Rafik este mult prea firav şi
inocent pentru a fi conştient de propria-i fragilitate, este prea
amărât pentru a putea merge la şcoală sau pentru a se juca. În
fapt, el nu se gândeşte la toate acestea. Nu cunoaşte altă lume.
Ştie puţine despre viaţă. Lumea sa este infinit de mică. Atât de
mică precum el. În curând va împlini opt ani... şi nimeni nu l-a
învăţat să se joace.
______________________________
JASMINE FRAGRANCE
Winner of the second ‘Cielo Abierto’ Scream Stories Contest, June
2008

One by one. With great care. As if they were the most
delicate pearls. As if they were precious diamonds. Silent and
concentrated on his work. This is how Rafik picks the small,
white jasmine flowers with his tiny, yet skilful hands. Not even
the slightest ray of light was noticeable. He could barely count
on the shine of the stars. Jasmine flowers are so delicate that
he has to pick them under the reign of darkness so that neither
the morning dew, nor the new day sun spoils them.
One by one. Attentively. This is how Rafik gathers the
small five-petal flowers from the bushes. One by one, he picks
them with precision and delicacy, with the skilfulness of
somebody who knows his craft well, somebody who is not at his
first harvest. Soon he will be able to see the dawn. He does not
even need to see what he is doing. The many hours he has spent
working in the dark have turned touch into one of his most
rafined senses. His sight barely helps him discern the rocks on
the ground in order to avoid them and not harm his bare feet.
One by one. The harvest began in July and will last until
late September. He is tired. He has been spending too many nights
harvesting jasmine flowers, and too many days helping his mother
with daily chores. Day by day, he brings water from the well by
cart, works his small piece of land and looks after his brothers.
He barely has time to sleep.
Rafik’s eyes are dark, sad and deep. One can read
abandonment, stolen innocence, precocity in Rafik’s eyes. He does
not know how to play: nobody has taught him. His skin is dark,
sun burnt and covered with small wounds. He is proud of his skin
colour, the colour of ancient Egyptian pharaohs, the greatest
kings ever to reign on Earth. This is what his grandfather used
to tell him when he was a kid. Well, more of a kid than he is
now.
One by one, the white flowers fall into his basket.
Delicate and translucent, fragrant. It is in this hour of night
that they are at their purest, that they spread their most
sensual fragrance, that fruity nectar-like fragrance, warm and
animalistic. Rafik’s fingertips hurt. The many days of lugging
heavy things are taking their toll on his back. He is tired and
hungry, but he keeps on picking flowers because the day when the
bailiff wishes to finish the job on this field will soon come, or
else the harvest will not be worth anything.
The ritual must go on. Jasmine crops have been harvested
since the dawn of time. His ancestors harvested jasmine as far
back as the age of the pharaohs. In those times, this fragrance
and others were used to honour the gods, to pay homage to the
nobility. The ritual must go on so that the world is brought
evidence of Egypt’s grandeur, for the glory of his country. This
is what the bailiff has told him.
One by one, the jasmine flowers fall from Rafik’s skilful hands
into his basket.
He gathers them in his basket with the same delicacy as a
mother putting her child to sleep in the cradle. He has never
thought about spreading the perfume of the flowers in the air for
pleasure, or putting it on his hair, just to play. He does not
know what playing is: he has never played. While he picks each
flower he thinks of the piasters he will bring his mother and of
the happiness on her face when she will see them.
Sometimes, while he picks the jasmine, he remembers the time when
he used to go to school. Now he can’t go because he has to help
his mother and his family. His father passed away when his
brothers were very young and he became the man of the house. And
while Rafik picks the jasmine flowers one by one, these flowers,
which symbolise kindness in a language invented by those who
could play when they were little, it does not even cross his mind
that he is much more fragile and smaller than these flowers, and
that the moist of the morning dew pervades his fragile bones;
that the light of so many sleepless nights is draining his tiny
body; that childhood and the time for playing and learning to
learn wither among the flowers. And all this so that the ladies
in remote countries, who ignore Rafik’s existence, are able to
cover themselves in jasmine fragrances offered to them by the big
cosmetics companies.
Rafik is too little to know all this, although he has had
to grow up sooner in order to work and be the man of the house.
Rafik is too fragile and innocent to be aware of his own
fragility, he is too poor to go to school or play. In fact, truth
be told, he does not think about any of this. He knows no other
reality. He knows little about life. His world is infinitely
small. As small as he is. He will soon turn eight… and nobody has
taught him how to play.
Translator: Ana Luţaş
Proofreader: Mircea Filimon

DESPRE AUTOR / ABOUT THE AUTHOR
Născută în 20 aprilie 1970, Maria Dolores Garcia Pastor a obţinut licenţa în jurnalism la UAB (Universitatea Autonomă din Barcelona) şi a activat în cadrul unor agenţii mass media, radio, presă şi internet. În 2005 a început o nouă etapă, încercându-şi norocul în literatură. În prezent îmbină scrisul cu colaborarea la diverse publicaţii.
Premii şi menţiuni. Câştigătoare a celei de-a patra ediţii a Concursului Literar “Rosa del Barcelona” (2006), a celei de-a şaptea ediţii a Premiului YoEscribo la categoria roman (2008), a celei de-a doua ediţii a Concursului “Cielo Abierto” (2008). Menţiune specială la Concursul literar °Jirones de Azul°, ediţia specială “Sonrisa de Gato” (2009). Selectionată pentru antologia Premiului “Algazara” pentru Proză Scurtă (2009).
Publicistică. Romanul Freamătul copacilor / El susurro de los arboles (2008), povestirile La ciudad de los ninos şi El secreto de Marcela în nr. special al revistei online “Cañasanta” (2008), El pianista de la Pequeña Cuba în nr. 15 al revistei “Palabras Diversas” (ianuarie 2009), Un lugar en el mundo în nr. 16 al revistei mexicane “Parteaguas” etc.
_________________
Born on April 20th 1970, Maria Dolores Garcia Pastor is an journalism graduate of the UAB (Autonomous University of Barcelona) and has worked in mass media, radio, press and internet agencies. In 2005 she turned a new leaf, trying her luck at literature. At present she entwines writing with collaborating for various publications.
Awards and mentions. Winner of the fourth edition of the ‘Rosa del Barcelona’ Literary Competition (2006), the seventh edition of the YoEscribo Award at the novel category (2008), the second edition of the ‘Cielo Abierto’ Competition (2008). Special mention at the ‘Jirones de Azul’ Literary Competition, the ‘Sonrisa de Gato’ special edition (2009). She was selected for the anthology of the ‘Algazara’ Award for Short Story (2009).
Published writings. The novel The murmur of the trees / El susurro de los arboles (2008), the La ciudad de los ninos and El secreto de Marcela short stories in the special number of the Cañasanta e-magazine (2008), El pianista de la Pequeña Cuba in no. 15 of the Palabras Diversas magazine (January 2009), Un lugar en el mundo in no. 16 of the Mexican magazine Parteaguas etc.