NUEVO A HLC: DOS POETAS DE AMERICA LATINA

GABRIEL CISNEROS ABEDRABBO

(ECUADOR)

La felina hembra

Un lazo invisible me desnuda,

onda de agua

en la sed insaciable de un recluso,

amoniaco en los sitios sagrados

donde armonía y contradicciones

dibujan la felina-hembra

que me azota contra su arrecife distante,

la estrella-hembra

que incinera las fibras con su roce,

el huracán-hembra

que destruye sin piedad

el pueblo desierto.

A esa felina, a esa estrella, a ese huracán

me gusta hacerle el amor

con palabras,

pasearme por su sexo

como en una ciudad llena de secretos

y dar la vida, chuquiragua en la nieve

sólo por verla rendida sobre su reino.

Sin la furia y la espuma

no podría amarla,

sólo la desojaría sobre la vaciedad.

Felina-femeie

Un laţ invizibil mă dezbracă,

val de apă

în setea insaţiabilă a unui prizonier,

amoniac în locurile sfinte

în care armonie și contradicții

o desenează pe felina-femeie

care mă biciuieşte cu reciful ei distant,

steaua-femeie

care incinerează fibrele cu atingerea sa,

uraganul-femeie

care distruge fără milă

satul pustiu.

Cu acea felină, cu acea stea, ca acel uragan

îmi place să fac dragoste

cu cuvinte,

să mă plimb prin ea

ca printr-un oraș plin de secrete

și să dau viață, floare de chuquiragua* în zăpadă

doar pentru a o vedea stapânind peste împărăția sa.

Fără furie și fără spumă

n-aş putea s-o iubesc,

doar aş zări-o în pustietate.

*O plantă din flora Americii de Sud

Perfil. Profil

Gabriel Cisneros Abedrabbo (Latacunga – Ecuador, 2 de diciembre de 1972). Escritor, comunicador social y gestor cultural. La poesía es el bálsamo que lo salva. A partir de ella se constituye como creador, en la necesidad de transformar su quehacer existencial. Ha publicado diez poemarios, en antologías, revistas y periódicos,  dentro y fuera del Ecuador. Ha participado en infinidad de Ferias de libro y Encuentros de Escritores. Sus textos han sido traducidos al inglés, árabe y gallego.

Gabriel Cisneros Abedrabbo (Latacunga – Ecuador, 2 decembrie 1972). Scriitor, comunicator social şi activist cultural. Poezia este balsamul care îl salvează. Pornind de la ea, se constituie în calitate de creator, din nevoia de a găsi un rost în viaţă. A publicat zece volume de poezie, în antologii, reviste şi periodice, în Ecuador şi în străinătate. A participat la numeroase târguri de carte şi reuniuni cu scriitorii. Scrierile sale au fost traduse în limbile engleză, arabă şi galiciană.

CARLOS BARBARITO

(ARGENTINA)

Me fueron negadas…

                                                      A Robert Frost

Me fueron negadas las manos

y, sin manos, ¿para qué el martillo, la guadaña?

Qué mundo el mío, tan breve,

qué rápido surge el límite,

qué veloz ante mis ojos se alza el muro.

¿Cómo golpear la piedra para hallar su núcleo?

¿Cómo cortar la hierba para hallar tu vientre?

Así, de hora en hora, anónimo y solo.

Así, de año en año, por paredes blanqueadas,

suelos escarchados, infértiles latitudes;

a cada paso, el cielo bajo que me olvida,

la tierra alta que me lastima.

Mi-au fost tăgăduite...

                                               lui Robert Frost

Mi-au fost tăgăduite mâinile

şi, fără mâini, la ce bun ciocanul, coasa?

Ce lume a mea, atât de scurtă,

ce repede apare limita,

ce iute în fața ochilor mei se ridică zidul.

Cum să lovesc piatra pentru a-i găsi nucleul?

Cum să tai iarba pentru a-ţi găsi pântecul?

Astfel, în fiecare oră, anonim și singur.

Astfel, de la an la an, între pereți daţi cu var,

pământ îngheţat, latitudini infertile;

la fiecare pas, cerul jos care uită de mine,

pământul înalt care mă doare.

Perfil. Profil

Carlos Barbarito (Argentina,  1955). Poeta. Su obra publicada hasta el presente incluye libros de poesía y sobre artes plásticas. En poesía editó: Poesía quebrada (1984), Teatro de lirios (1985), Teatro de lirios (1985), Éxodos y trenes (1987), Páginas del poeta flaco (1988), Caballos y otros poemas (1990), Parte de entrañas (1991), Bestiario de amor (1992), Viga bajo el agua (1992), Meninas/Desnudo y la máscara (Premio del Concurso Nacional de Poesía “Enrique Pezzoni”, 1992),  El peso de los días (1995), La luz y alguna cosa (1998), Desnuda materia (1999), Puntos de fuga (2002), La orilla desierta (2003),  Piedra encerrada en piedra (2005); Les minutes qui passent (2005), Figuras de ojo y sombras (2006), Música humana y de paramecio (2008), Un fuego bajo un cielo que huye (2009), Cenizas del mediodía (2010), Feu sous un ciel en fuite (2010), Falla en el instante puro (2016). En cuanto a sus publicaciones referidas a las artes plásticas: Acerca de las vanguardias, Arte argentino siglo XX (1990), Roberto Aizenberg. Diálogos con Carlos Barbarito, (2001). Fue traducido al inglés, francés, italiano y portugués.

Carlos Barbarito (Argentina,  1955). Poet. Opera sa publicată include cărţi de poezie şi despre artele plastice: Poesía quebrada (1984), Teatro de lirios (1985), Teatro de lirios (1985), Éxodos y trenes (1987), Páginas del poeta flaco (1988), Caballos y otros poemas (1990), Parte de entrañas (1991), Bestiario de amor (1992), Viga bajo el agua (1992), Meninas/Desnudo y la máscara (Premiul Concursului Naţional de Poezie “Enrique Pezzoni”, 1992),  El peso de los días (1995), La luz y alguna cosa (1998), Desnuda materia (1999), Puntos de fuga (2002), La orilla desierta (2003),  Piedra encerrada en piedra (2005); Les minutes qui passent (2005), Figuras de ojo y sombras (2006), Música humana y de paramecio (2008), Un fuego bajo un cielo que huye (2009), Cenizas del mediodía (2010), Feu sous un ciel en fuite (2010), Falla en el instante puro (2016). Cărţi referitoare la artele plastice: Acerca de las vanguardias, Arte argentino siglo XX (1990),  Roberto Aizenberg. Diálogos con Carlos Barbarito, (2001). Scrierile sale au fost traduse în limbile engleză, franceză, italiană şi portugheză.

(A leer más en HLC 4 (60) / Julio - Agosto de 2017)

Traducere de Daniel Dragomirescu

UNIVERSAL HORIZONS: MICHAEL MURRAY (UNITED KINGDOM)

EFFIGIES IN THE MIRROR OF TIME

There are so many untold stories.

Early mornings I would be waiting, shivering, for the early bus to go to work. One companion of those mornings was a man with white hair. Once he told me, “Boating was my life, then. I would have happily spent my whole life sailing on the Black Sea. One year,” he said, “everyone was ordered to take iron tablets. No exceptions; no explanations. We were all given iron tablets; that was thought to be sufficient. I remember that, it was 1986. The year of Chernobyl.”

*

Daniel Dragomirescu has set himself a very important task, in this book. He is rescuing the memories, the works, the reputations of people lost to the old regime. People who fell out of favour. People lost to time’s relentless tumble. He gives us eight recollections, and revaluations. Romania. The Ceausescu regime, with its grand empty palace and boulevard – and its starving villages. The untold stories.

What Daniel Dragomirescu has done here is collect together articles and memoirs he has published in newspapers, magazines, journals, and published them in a dual translation book, called Effigies in the Mirror of Time.

We started with Romania, but we need to narrow-down, zoom-in. Let’s find Moldavia, and in Moldavia, the region of Vaslui. This is the hub for all the stories, the personalities. How often do we hear or read news from Moldavia? We have here writers, intellectuals, philosophers, engineers, and a comedy actor: the exuberant, gifted, Constantin Tănase. This sketch-song of his could well be a timeless anthem:

Nothing has changed

Everything is the same

Everywhere the same lies

So what have we done?

Revenge is plotted behind the scenes

As it has not been seen before

The country is full of VIPS

So what have we done?

Our people leave, our people come!

This is the famous slogan,

We have been fools to vote again

So what have we done?

The story was he was shot whilst on stage – he was doing a satire on Russians, the new power. A Soviet officer in the audience stood up and shot him dead. Did it really happen? Was that how we wanted him to go? Was the end of the great man more prosaic? Truth and legend, both are necessary, both are stories from which we live and gain sustenance. But truth must take precedence; always.

When communism was abandoned, many here in the West hoped that the best of that regime – or was it the most durable? – would be combined with the best or most durable in the West, to create a better society. The old Marxist dialectic, with its synthesis: how people love to make patterns. Now, it seems, many feel what they have instead is another lost possibility. Because what modern capitalism has to offer is repugnant in many ways. And durability does not promise anything, either. In the West, these ideas, the dialectic, were never put into practice; we did not witness its effects on people as with the people Daniel here rehabilitates.

Take, for instance, Cezar Ivănescu (1941-2008). He was an uncrowned prince among academics: Don Cezar. Writer, philosopher, critic, academic par excellence. He was severely beaten in the 1990 Miner’s Strike, and hovered between life and death for weeks.

As a less violent example, take Nicolae Malaxa (1884-1965). Born in humble circumstances he grew up and developed an acute managerial sense combined with a dedicated engineering skill. Train engine maker, car engine manufacturer, heavy-engineering magnate. Only to lose it all when all his great enterprise was nationalised under the new regime. What the man could have done for Romania. (...)

Read more in CLH 4 (60) / July-August 2017

EFIGII ÎN OGLINDA LUI CRONOS

Sunt atâtea povești nespuse.

De obicei, dis-de-dimineață aștept tremurând autobuzul care mă duce la muncă. Într-una dintre aceste dimineți am stat de vorbă cu un bărbat deja albit. La un moment dat, mi-a spus: „Viața mea erau bărcile pe vremea aia. Mi-aș fi petrecut foarte bine toată viața navigând pe Marea Neagră. Într-un an,“ zice, „ni s-a spus să luăm pastile cu fier. Toți. Fără excepții, fără explicații. Ni s-au dat pastile cu fier și credeau că era de ajuns. Îmi amintesc, era în 1986. Anul cu Cernobâlul.“

*

Cu această carte, Daniel Dragomirescu și-a asumat o sarcină foarte importantă. Salvează amintiri, opere, reputația unor oameni uitați de vechiul regim. Oameni căzuți în dizgrație. Oameni pierduți odată cu trecerea inexorabilă a timpului. Ne oferă opt amintiri, opt reevaluări. Este vorba de regimul lui Ceaușescu, cel cu marele palat și bulevardele pustii, dar cu satele muritoare de foame. Povești nespuse.

Ceea ce face Daniel Dragomirescu este să adune laolaltă articole și memorii publicate în ziare, reviste și jurnale și să le publice într-o ediție bilingvă, intitulată Efigii în oglinda lui Cronos.

Am început cu România, dar este nevoie să detaliem, să accentuăm amănuntele. Găsim Moldova, iar în Moldova un județ, Vaslui. Aici este centrul tuturor poveștilor și personajelor. Cât de des auzim sau citim știri despre Moldova? Citim aici despre scriitori, intelectuali, filosofi, ingineri și un actor de comedie: exuberantul, talentatul Constantin Tănase. Acest cântecel ar putea fi un imn nepieritor:

Totul este ca înainte,

De belele n-am trecut,

Se trag sforile, se minte,

Şi cu asta ce-am făcut?

Se urzesc pe-ascuns vendete,

Cum nicicând nu s-a văzut,

Țara-i plină de vedete,

Şi cu asta ce-am făcut?

Pleacă ai noştri, vin ai noştri!

E sloganul cunoscut;

Iarăşi am votat ca proştii,

Şi cu asta ce-am făcut?

Povestea spune că a fost împușcat în timp ce juca pe scenă o satiră la adresa rușilor, noua putere. Un ofițer sovietic din public s-a ridicat și l-a împușcat pe loc. Oare chiar s-a întâmplat așa? Așa am fi vrut să moară? Nu cumva omul și-a dat duhul într-un mod mai prozaic? Adevăr sau legendă, avem nevoie de ambele, ambele sunt povești care ne ajută să avansăm. Totuși, adevărul trebuie să aibă prioritate. Mereu.

După abandonarea comunismului, mulți dintre noi, cei din Vest, am sperat că partea cea mai bună a acelui regim – sau cea mai trainică? – se va îmbina cu partea cea mai bună sau mai trainică a celui occidental, pentru a crea o societate mai bună. Vechea dialectică marxistă și sinteza acesteia: despre cum le place oamenilor să creeze modele. Acum, se pare, mulți cred că am pierdut trenul. Fiindcă ceea ce oferă capitalismul modern este adesea respingător. Trăinicia nu promite nimic. În Occident, aceste idei, dialectica, nu au fost niciodată puse în practică. Nu am fost martorii unor efecte asupra oamenilor așa cum au pățit cei pe care Daniel îi reabilitează.

Să ne referim, de pildă, la Cezar Ivănescu (1941-2008). A fost un prinț neîncoronat printre academicieni: Don Cezar. Scriitor, filozof, critic, academician prin excelență. A fost bătut groaznic în timpul mineriadei din 1990 și s-a zbătut între viață și moarte săptămâni la rând.

Un exemplu mai puțin violent este cazul lui Nicolae Malaxa (1884-1965). De condiție umilă, a crescut și și-a dezvoltat un ascuțit spirit de conducere, combinat cu devotamentul pentru inginerie. Producător de motoare de tren și de automobile, magnat în industria grea. Ca să piardă totul odată cu naționalizarea impusă de noul regim. Câte n-ar fi fost el în stare să facă pentru România! (...)

     

Traducere de Monica Manolachi

Universitatea din Bucureşti

INTERCULTURAL MEETINGS