A KEY
Once upon a time there was a monkey who loved fabulous adventures and animated pictures, before she knew their real names: stories and films. She loved them because they always had something else, there were always different from one another, there was always a mystery left in the air, a “to be continued”, an idea not yet thought or not enough told, a word or a picture to turn over in her head. But, by all ac-counts, a mystery is a mystery and it is not so up to trap, but it hides like a snake in its liar and comes to light only at the right time and sometimes, when needed, to heal the world.
In the epoch of a one and only TV programme, when people were not besieged with unwanted shows and books could be found mainly in bookshops and in libraries or were sold under-the-counter, the monkey felt there must have been some exotic rapport between Romanian language and other languages, similar to the relationship between an apple and, let us say, a kiwi. There were plenty of apples: in the bag brought from the market, in the room looking to the street, where they rested and got ripe in the warmth of autumn or in the Vegetables and Fruit shop, which some used to call aprozar and she used to wonder, as she knew from the Ro-manian classes that it meant provision with vegetables only. No fruit. On the other hand, a kiwi was a type of fruit, a name of a fruit more precisely, because she had never tasted it. Nobody knew for sure how it looked, except it was green, oval and hairy, but not hairy as the peaches are. Its hairs were much coarser. In that red epoch, too few knew how sweet and soft this green fruit could have been, masked in the colour of the ground. It rarely featured in films as insig-nificant décor and, maybe, in books, who knows? Maybe in the great encyclopedia from the school’s library.
(...)
O CHEIE
A fost odată o maimuță căreia îi plăceau foarte mult întâmplările fabuloase și imaginile animate, înainte să afle cum se numesc de fapt: povești și filme. Îi plăceau pentru să erau mereu altceva, mereu altfel, mereu rămânea câte un mister în aer, un „va urma“, o idee încă negândită sau nespusă pe îndelete, câte un cuvânt sau o imagine de întors pe toate fețele. Dar, după cum se știe, misterul este mister și nu se lasă dezvăluit cu una cu două, ci stă pitit ca șarpele în văgăună și iese la lumina zilei numai în momentele prielnice și uneori, la nevoie, pentru salvarea omenirii.
În epoca unui program TV unic, când lumea nu era bombardată cu tot felul de emisiuni nedorite, iar cărțile se găseau doar în librărie sau la bibliotecă ori se vindeau pe sub mână, maimuța intuia că între limba română și alte limbi existau raporturi exotice, asemănătoare cu relația dintre un măr și un, să spunem, kiwi. Mere se găseau din abundență, în sacoșa adusă de la piață, dar și în odaia de la drum de la țară, unde se odihneau și se coceau la căldura toamnei, sau în magazinul Legume Fructe, căruia unii îi spuneau aprozar și ea se mira fiindcă știa de la orele de română că înseamnă aprovizionare cu zarzavat, deci nu și cu fructe. Pe de altă parte, kiwi era un fruct, mai precis un nume de fruct, fiindcă nu-l gustase niciodată. Nu se știa precis cum arată, ci doar că este verde, oval și cu puf, dar nu cu puf din cel cum simțeai la piersică, ci cu unul mai aspru. În epoca aceea roșie, prea puțini știau cât de dulce și cât de moale poate fi acest fruct verde, camuflat în culoarea pământului. Nu apărea decât rareori în filme ca decor nesemnificativ, iar în cărți, cine mai știe? Doar în enciclopedia mare de la biblioteca școlii.
(...)
READ MORE IN CLH 3 (35)/May-June 2013
READ MORE IN CLH 3 (35)/May-June 2013
PROFIL CULTURAL
Monica Manolachi este o poetă şi traducătoare (pentru limbile engleză, spaniolă, finlandeză), asistentă la Universitatea din Bucureşti, Facultatea de Limbi Străine.
Şi-a susţinut doctoratul cu teza Identități performative în poezia contemporană caraibo-britanică.
Prezenţă susţinută în publicaţiile de specialitate, cu studii filologice şi culturale.
Este autoarea volumelor de versuri Trandafiri (2007) şi Poveștile Fragariei către magul Viridis (2012) şi colaborează cu traduceri la revista “Orizont literar contemporan”.
Monica Manolachi es una poeta y traductora (para inglés, español y finlandés), asistenta en la Universidad de Bucarest, Facultad de Lenguas Extranjeras.
Es la autora de Identități performative în poezia contemporană caraibo-britanică, su tesis doctoral.
Colaboraciones en diferentes revistas universitarias con articulos y ensayos.
Es la autora de los poemarios Trandafiri / Rosas (2007) y Poveștile Fragariei către magul Viridis / Las historias de Fragaria al mago Viridis (2012) y colabora con traducciones en la revista “Horizonte literario contemporáneo”.
Prezentare: HLC
