sâmbătă, 24 martie 2012

EL DIA MUNDIAL DE LA POESIA/WORLD POETRY DAY: CARMEN TRONCOSO-ÓSCAR HAHN (CHILE)



     “Mi primer poema traducido a ese idioma 
la hizo mi querido y admirado amigo Marin Sorescu”

      Carmen Troncoso: ¿Qué te estimulo en tu niñez para que escribieras poesía?
     Oscar Hahn: Bueno, yo creo que en mi niñez nada, porque yo empecé a escribir o hice el primer intento cuando tenia 16 años, y fue a raíz de un acróstico que una novia me pidió que le escribiera.  Yo no sabia qué cosa era un acróstico, así que le pedí a un amigo mío que lo hiciera y lo presenté como mío.  Yo no tenía ninguna relación con la poesía, cero, nada. Esta niña lo leyó, pero no me creyó que era mío, entonces me dijo: “A ver, escribe otro acróstico aquí mismo”. Cuando yo me vi en la situación de tener que hacerlo, lo hice.  Me pareció raro que no me costara nada.  Entonces dije:  “Qué curioso, yo puedo hacer esto”.  Ahí me di cuenta de que tenía ese don.  A los dieciséis años, después de la historia del acróstico, escribí una serie de poemas.  Eran como veinte. Los relei, pero no me gustaron y  los tiré al agua en un rio.
      CT: ¿Por qué no te gustaron esos poemas, no te sonaron?
     OH: Encontré que no me decían nada, que eran artificiosos, cerebrales, forzados, y me olvidé del asunto.  Pensé:  “Bueno quizás no sirvo para esto”.  Pero resulta que un tiempo después me empezaron a salir otros versos que sí me gustaron y los conservé, y me puse a armar un poema, poco a poco, y así fue como empecé, eran versos que me surgían espontáneamente en la cabeza, no es que yo me propusiera escribir un poema. Y después siempre hice lo mismo, hasta ahora.  Nunca me he sentado a escribir un poema frente a la página en blanco.  Tengo que esperar que surjan estos fogonazos verbales que yo llamo “apariciones”.
      CT: ¿A tus padres no les gustaba la poesía, no te incentivaban a leerla?
    OH: Mi padre murió cuando yo tenía cuatro años.  Mi mamá era una gran lectora de novelas, no de poesía.  Pero sin duda el suyo fue un ejemplo a seguir: el amor a la lectura.  Es la imagen que tengo de ella ahora que ya no está con nosotros: mi madre con sus gafas puestas, siempre leyendo.  Eso es fundamental en el desarrollo de un niño.
      CT: ¿Qué estudiaste en la Universidad?
    OH: Estudie Pedagogía en Castellano en la Universidad de Chile, y cuando estaba allí, el año 1961, publiqué un libro con el titulo de “Esta rosa negra”.  Este 2011 se cumplen 50 años de su publicación.  Por eso ha sido reeditado por la editorial Pfeiffer. Viene con un CD del cantautor Patricio Anabalón.  El musicalizó once poemas de una manera muy bella.  Volviendo a lo de la Universidad, después hice un Master en la Universidad de Iowa y obtuve el Doctorado en Filosofía en la Universidad de Maryland.  He vivido casi 40 años en Estados Unidos. 
     CT: El año 1973 te detuvieron.  ¿Estabas haciendo clases cuando fue el Golpe Militar aquí en Chile?
     OH: Estaba haciendo clases en Arica, en una sede que la Universidad de Chile tenía allí.  Ya llevaba diez años en esa ciudad cuando fue el Golpe Militar de 1973.  Yo tenia muchos amigos que eran de izquierda y otros que eran poetas.  Los militares nos acusaron de ser subversivos y tomaron presos a varios, yo entre ellos. Estuve en la cárcel de Arica durante diez días, después intervinieron unos familiares influyentes y me soltaron, pero me tuve que ir del país al año siguiente, porque para mí era peligroso seguir en Chile.
     CT: Este año ganaste un premio importante.
     OH: Si, me dieron el Premio Iberoamericano de Poesía Pablo Neruda.
   CT: La forma de relatar tu poesía como manifestación de la vida, la hace muy cercana a los lectores.  También tu obra ha sido traducida al alemán y al ingles, haciéndose muy conocida en otras latitudes.
     OH: Parece que sí.  He notado que mi poesía tiene una muy buena llegada entre los jóvenes.  En estos momentos todos mis libros están traducidos al inglés, uno por uno.  Ahora mismo me acaba de llegar el manuscritode la traducción de mi último libro, que se llama La primera oscuridad.  El próximo año va a aparecer una antología mía en alemán.  Otra ya se publicó en Grecia.  Poemas sueltos están traducidos a varios idiomas.  Hay algunos poemas míos traducidos al rumano.  De hecho mi primer poema traducido a ese idioma la hizo mi querido y admirado amigo Marin Sorescu.  Es un poema que se llama “El Viviente”.  La tuve alguna vez, pero ya no la tengo.  A lo mejor alguien la encuentra por ahí.
     (A leer la entrevista completa en la Antologia HLC, 2012) 

“Prima mea poezie în română a fost tradusă
chiar de un prieten foarte drag mie, Marin Sorescu”
      CT: Ce anume te-a impulsionat, în copilărie, să începi să scrii poezie?
     OH: Nimic, cred, pentru că am început să scriu, sau am avut primele încercări la vârsta de 16 ani. A fost un acrostih, pe care o prietenă mi-a cerut să-l scriu. Eu nu ştiam ce este acela un acrostih, aşa că l-am rugat pe un prieten să-l facă şi i l-am dat fetei, spunând că eu l-am scris. Nu aveam nicio legătură cu poezia, niciun fel de talent. Fata l-a citit, dar n-a crezut că eu l-am scris şi mi-a cerut să scriu încă un acrostih, acolo, pe loc. Când m-am văzut obligat, am scris unul şi mi s-a părut ciudat că efortul n-a fost prea mare. Şi mi-am zis atunci: „Ce ciudat, chiar pot face asta.” Atunci mi-am dat seama că am talent. La douăzeci şi şase de ani, după povestea cu acrostihul, am scris câteva poezii, cam douăzeci. Le-am recitit, dar nu mi-au plăcut şi le-am aruncat într-un râu.
     CT: De ce nu ţi-au plăcut? Nu sunau bine?
     OH: Mi-am dat seama că nu-mi spun nimic, erau artificiale, mult prea calculate, forţate, aşa că m-am dat bătut. Mi-am zis că poate nu sunt făcut pentru aşa ceva. Dar după un timp am început să alcătuiesc alte versuri, care mi-au plăcut. Le-am păstrat şi am început să pun cap la cap un poem. Aşa am început. Erau versuri pe care le formam spontan în mintea mea, nu era ca şi cum voiam neapărat să scriu. După care am făcut tot aşa, şi la fel fac şi acum. Niciodată nu m-am aşezat la masă, cu o foaie de hârtie în faţă, ca să scriu o poezie. Trebuie să aştept să răsară crâmpeiele astea de cuvinte, pe care eu le numesc „apariţii”.
     CT: Părinţii tăi nu citeau poezie, nu te-au încurajat să citeşti?
    OH: Tatăl meu a murit când eu aveam patru ani. Mama citea foarte mult romane, dar nu poezie. Dar cu siguranţă a fost un exemplu de urmat pentru mine, cu dragostea ei pentru lectură. Acum, când ea nu mai este printre noi, asta e imaginea pe care o am despre ea: cu ochelarii pe ochi, citind tot timpul. Este o imagine fundamentală pentru un copil în creştere.
     CT: Ce-ai studiat la Universitate?
     OH: Pedagogie, în catalană, la Universitatea din Chile; cât am stat acolo, am publicat o carte cu titlul Esta rosa negra, în 1961. În 2011 s-au împlinit 50 de ani de când a fost publicată şi de aceea a fost reeditată la Editura Pfeiffer. A apărut cu un CD, în interpretarea lui Patricio Anabalón care a pus pe muzică unsprezece poeme. E foarte frumos. Dar, revenind la anii de studiu, am făcut un master la Universitatea din Iowa şi mi-am luat doctoratul în Filosofie la Universitatea din Maryland. Am stat aproape 40 de ani în Statele Unite.
     CT: Ai fost arestat în 1973. Ţineai cursuri când s-a declanşat lovitura de stat din Chile?
    OH:Predam ore în Arica, unde Universitatea din Chile avea un sediu. Stăteam de zece ani acolo la începutul loviturii militare din 1973. Aveam mulţi prieteni de stânga şi mulţi amici care scriau poezie. Am fost acuzaţi de manifestări subversive şi i-au arestat pe câţiva, printre care eram şi eu. Am stat în închisoarea din Arica zece zile, după care, la intervenţia unor cunoscuţi cu oarecare influenţă, am fost scos. Dar am fost obligat să plec din ţară în anul următor pentru era prea periculos să mai rămân.
     CT: Atunci ai obţinut un premiu important.
     OH: Da, am primit Premiul „Pablo Neruda”, premiul iberoamerican pentru poezie.
     CT: Maniera de a scrie versuri ca şi cum ar fi o formă de manifestare a vieţii, face ca cititorii să se apropie mai uşor de poezia ta. Opera ta a fost tradusă în germană şi engleză şi a devenit astfel cunoscută şi pe alte meridiane.
     OH: Cam aşa este. Am observat că poezia mea are trecere la publicul tânăr. Toate cărţile mele sunt în curs de traducere în engleză, una câte una. Tocmai ce am primit manuscrisul cu traducerea ultimei cărţi, care se numeşte La primera oscuridad. La anul, va apărea o antologie cu poeziile mele, în germană. O alta s-a publicat deja în Grecia. Mai multe poeme, individuale, au fost traduse în mai multe limbi. Unele şi în română. Prima mea poezie tradusă în română a fost chiar de un prieten foarte drag mie, Marin Sorescu. Se numeşte El Viviente. Am avut traducerea odată, acum nu o mai am, poate o să o găsesc.
     Traducere de Sînziana Mihalache
     (Citeşte întreg interviul în Antologia OLC, 2012)

joi, 15 martie 2012

AMERICAN LITERARY HORIZONS: DONALD RIGGS



HORTUS CONCLUSUS
A man and a woman in their late twenties
bend their heads together, towards each other,
in this candid color picture.
What does she hold, tiny, between them
that holds their focused attention?
They are oblivious to the magnificent
walled Moorish medieval gardens
of the Alcazar rising around them.

 “Paradise” was a Persian word
for “enclosed garden surrounding a fountain”
hidden in the midst of a vast desert.
Paradise, I now know, is the past
where they peer and smile at a shared secret
with, floating unknown above them, a rose glowing.

HORTUS CONCLUSUS
Un bărbat și o femeie apropiindu-se de treizeci de ani
își înclină capetele împreună, unul către celălalt,
în acest candid tablou color.
Ce ține ea, micuț, între ei
de le menține atenția concentrată?
Uită ei de magnificele
grădini medieval maure împrejmuite de ziduri
ale Alcázar-ului care se ridică în jurul lor.

“Paradis” a fost un cuvânt persan
care denumea  “grădină închisă în jurul unei fântâni”
ascunsă în mijlocul unui vast deșert.
Paradisul, acum știu, este trecutul
unde privesc și zâmbesc căci au un secret comun
cu, plutind neștiut deasupra lor, un trandafir strălucind.
      Traducere de Adriana Claudia Boagiu
      MTTLC, Universitatea din Bucuresti
                                                                    * * *
     Professor Donald Riggs is Assistant Teaching Professor of English at Drexel University.
     He cotranslated Chinese Poetic Writing from the French of Francois Cheng (Indiana 1982), authored Was Michelangelo Born Under Saturn? in “The Sixteenth Century Journal XXVI” and Therapy and Back Again in “Considering Fantasy” (Wroclaw, 2007).
                                                                       *
     Donald Riggs este profesor de engleză la Universitatea Drexel din Philadelphia, Statele Unite.
    A tradus  din franceză Scrieri poetice chineze de Francois Cheng (Indiana, 1982), a scris Era Michelangelo născut sub Saturn? (în “The Sixteenth Century Journal XXVI”) şi Terapie şi din nou înapoi în “Considering Fantasy” (Wroclaw, 2007).

      Prezentare de Caroline Gill

joi, 8 martie 2012

8 MARCH - INTERNATIONAL WOMEN'S DAY: PEGGY LANDSMAN (UNITED STATES)

ONE INTERNATIONAL WOMEN'S DAY
 Sometimes there is nothing to do but get
     drunk
and listen to Mahler's Fourth.

Sometimes there is only Papa's Vineyard
     cheap white wine
and too much rain to bother.

Defrosting my freezer,
Confronting my anger,
I'm letting it all melt away.

Claudio Abbado conducts from my turntable
"Des Knaben Wunderhorn."

In heaven we begin again!
     Frederica von Stade is our leader

O ZI INTERNAŢIONALĂ A FEMEILOR
Uneori n-ai altceva de făcut decât să te îmbeţi
şi să asculţi simfonia a patra de Mahler.

Uneori n-ai decât vinul alb şi ieftin marca Papa’s Vineyard
şi prea multă ploaie ca să te mai deranjezi.

Decongelând frigiderul,
Confruntându-mi furia,
Las totul să se consume.

Claudio Abbado dirijează de la masa mea rotativă
“Des Knaben Wunderhorn."

În rai ne aşteaptă un nou început!
     Cu Frederica von Stade drept lider.

Traducere de Alina-Olimpia Miron

sâmbătă, 3 martie 2012

'CONTEMPORARY LITERARY HORIZON' NO 1 (27)/JANUARY-FEBRUARY 2012


Photo: Caroline Gill and prof. Donald Riggs (Philadelphia, United States, January 2012)
FROM THE SUMMARY

MULTICULTURAL DIALOGUES
Carline Gill – Donald Riggs (UK - USA)
CONTEMPORARY CRITICAL HORIZONS
Catherine Rakose (Grenoble, France), Ou va le monde?
Arturo Hernandez Fuentes (Monterrey, Mexico), Quizas
Rosetta Savelli (Forli, Italy), L’Identita dei Rosolinesi
Lidia Borghi (Genova, Italy), Manifestanti globali (Indignados)
Raymond Walden (Paderborn, Germany), Basisdemokratie besitzt keine Basis
Alfred Vassallo (London, UK), My Activities
Carole St-Aubin (Canada), Pontiac - Based Asociation
PERSIAN HORIZONS
Nazi Gholi (Teheran, Iran), Chelehh Night Tradition
BENGALI HORIZONS
Trishita Banerjee (Kolkata, India), Pedong – a Trip to Paradise

A NEW EXISTENTIALIST GENERATION
Oziella Inocêncio (Campina Grande, Brazil), A Festa da freira morta
Bianca C. Dan (Deva, Romania), Superplin

MULTICULTURAL POETIC HORIZONS
SPANISH POETRY
Juana Castillo Escobar (Madrid)
Isa Guerra (Canarias)
Rosario Valcarcel (Canarias)
Felix Martin Arencibia (Canarias)
David Duran Romera (Gerona)
PORTUGUESE POETRY
Ana Rita Ramos
GREEK POETRY
Demetra Christodoulou (Athens)
Haris Psarras (Athens-Edinburgh)
MEXICAN POETRY
Marina Centeno (Progreso Yucatan)
Victor Ruiz Martinez (Puebla)
ARGENTINIAN POETRY
Beatriz Chiabrera de Marchisone (Santa Fe)
INDIAN POETRY
Jeena Mary Chacko (Kerala)
ARABIC POETRY
Chokri Omri (Tunisia)
Rafeek El Fehem (Tunisia)
El Habib Louai (Marocco)
BRAZILIAN POETRY
Thereza Christina Rocque da Motta (São Paulo)
Vogaluz Miranda (São Paulo)
Casciano Lopes (São Paulo)
Juareiz Correya (Recife)
Roberto Esteves de Fonseca (Rio de Janeiro)
ROMANIAN POETRY
Theodor Damian (Bucureşti-New York)
FINNISH POETRY
Rita Dahl (Helsinki)
A CANADIAN POETICAL DEPARTURE
Allen Qing Yuan (China-Canada)

MULTICULTURAL NARRATIVE HORIZONS
Abiola Olatunde (Nigeria), Blood Contract
Rodolfo Chavez (Italy), La Gracia de ser tu amigo
Marcelo Barbosa Alcaraz (Brazil), Nasce o blog
Daniel Dragomirescu, El Diablo y el Hombre de Dios/
     O Diabo e o homem de Deus/The Devil and the Man of God
AN IRRISH NARRATIVE DEPARTURE
Molly Bloom (Irlanda), (Por nao teres)

CLH-ALL THE WORLD IN A JOURNAL!
COMING SOON!

vineri, 24 februarie 2012

ROMANIAN HORIZONS/HORIZONTES RUMANOS: BIANCA C. DAN


SOMEBODY TO STOP THE RAIN
It is raining since Tuesday 
But you tell me to enjoy the mud
My hands turned green and I’m almost naked
In my effort to warm the trees

So I see three-dimensional
you think more than I do and that transforms you
into a beast
after leaving the psychiatrist you are not yourself 
a child looks at me between the bed sheets
cloaked in a mantle of grass

the morning uproar enervates the dreams 
(another suicidal became famous overnight)
you are leafless and you don’t welcome me
until you clean that inexpressible mud 
I climb the walls and I still don’t stop the bells 
which strike with an almost divine despair.

                        Traducere de Cristiana Ghiţă
             MTTLC, Universitatea din Bucureşti

CINEVA SĂ OPREASCĂ PLOAIA
plouă de marți,
dar îmi spui să mă bucur de noroiul din dotare
mi-au înverzit mâinile și sunt aproape goală
în efortul de a încălzi copacii

de văd tridimensional
gândești mai mult decât mine și asta te transformă
într-o fiară
după ce vii de la psihiatru nu mai ești tu
un copil se uită la mine dintre cearșafuri
învelit într-o mantie ierboasă

vacarmul dimineții toropește visele
(încă un sinucigaș devenit celebru peste noapte)
te-ai desfrunzit de tot și nu mă primești la tine
până nu desfunzi noroiul acela inexprimabil
mă cațăr pe ziduri și tot nu opresc clopotele
ce bat cu o disperare aproape divină.

ABOUT THE AUTHOR / SOBRE EL AUTHOR
Bianca Dan (born 1983, Deva, România) is a poet and journalist, corrector at SC Media Hunedoreană from Deva. 
Published contributions in many journals of culture and literature from Romania, as „Provincia Corvină”, „Fereastra”, „Cafeneaua literară”,  „Discobolul”, „Orient latin”, „Algoritm literar”, „Ardealul literar”. 
“Cafeneaua literară” Prize (Piteşti, 2011) and other literary prizes.
His creation is a soft expression of a postmodern sensibility trough famous poetic experiencies from previous century (Bacovia).  
*     
Bianca Dan (n. 1983, Deva, România) es una poeta y periodista, corrector a SC Media Hunedoreană desde Deva.
Contribuciones publicadas en diferentes revistas de cultura y literatura desde Rumania, como „Provincia Corvină”, „Fereastra”, „Cafeneaua literară”,  „Discobolul”, „Orient latin”, „Algoritm literar”, „Ardealul literar”. 
El Premio “Cafeneaua literara” (Piteşti, 2011) y otros premios literarios confirman su vocacion poetica.
Su creacion es una expresion soft dela sensibilidad postmoderna a traves experiencias poeticas de referencia del siglo pasado (Bacovia).
*
Bianca Dan (născută în 1983, la Deva, România) este o poetă şi o publicistă, corector la SC Media Hunedoreană din Deva. 
Colaborări publicate în diverse reviste de cultură şi literatură din România, precum „Provincia Corvină”, „Fereastra”, „Cafeneaua literară”,  „Discobolul”, „Orient latin”, „Algoritm literar”, „Ardealul literar”. 
Premiul revistei “Cafeneaua literară” (Piteşti, 2011) şi alte premii literare confirmă o reală vocaţie poetică. 
Creaţia sa este o expresie soft a sensibilităţii postmoderne, prin filiera unor experienţe poetice cunoscute din secolul precedent (Bacovia). 

Prezentare de Daniel Dragomirescu

duminică, 19 februarie 2012

MEXICAN PERPECTIVES/PERSPECTIVAS MEXICANAS: ARTURO HERNANDEZ FUENTES



QUIZAS
     Eduardo Sanguinetti* escribió un manifiesto titulado para un “Mundo por vivir”, con algunas propuestas muy validas para mejorar y convertir el mundo en el que vivimos, en un lugar digno para las próximas generaciones. Empezando por mi país (México),  creo que sería factible el aplicar algunas de las propuestas mencionadas por Sanguinetti para devolverle a los mexicanos algo de paz y justicia que últimamente se ha perdido en medio de una guerra imprudente y poco planeada contra el crimen organizado, al menos en mi opinión.
     Algunas de las ideas que considero, serian la diferencia entre recuperarnos como país y salir adelante como una sociedad preparada para el mundo actual (si es que los políticos y encargados de nuestro destino hicieran caso) serían las siguientes: Espacio para el conocimiento,  dar aliento a las pequeñas unidades de explotación de la tierra, orientar a los individuos la conciencia de cuidar de sí mismos y de su entorno, mejorar su rutina de ocio y nutrición,  corregir los efectos de la especialización y de la distribución del trabajo, inclusión de los desclasados y la diversidad, respetar la libertad de expresión y darle prioridad al medio ambiente, en lugar de darle preferencia al dinero a sabiendas de que algunos contratos de empresas acaban perjudicando irremediablemente los ecosistema.
     Son ideas que cambiarían el día a día de un país y que si uno las analiza, realmente son factibles, con la desventaja de que para llegar a ellas se necesitaría dejar de lado muchos intereses corruptos de algunos gobernantes y personas que se han beneficiado con el abuso del medio ambiente, la débil unión como sociedad para luchar por una causa digna, al igual que el poco interés de las grandes cadenas de medios que se encargan de transmitir contenido basura para no dejar que las personas obtengan algo de cultura, haciendo escarnio del clasismo en sus programas populares causando en cierta medida la polarización de la sociedad o peor aún, los programas “periodísticos” tendenciosos hacia algún partido político que engañan a la gente que no está realmente informada, debido a que los espacios para hacerlo son escasos.
     Lamentablemente el brindar conocimiento y cultura a las masas, no le conviene a la gente que ha corrompido el poder, porque una sociedad educada protestaría las injusticias y sus ideales serían lejanos a los de ahora, que solo está de moda el ganar dinero rápido a pesar de perjudicar a terceros. Teniendo un conocimiento amplio, podríamos medir las consecuencias de nuestras acciones al dañar a la sociedad y a su medio ambiente, simplemente en nuestra manera de actuar y de pensar entraría la conciencia social que se ha dejado de lado por el poco interés que tiene para gran parte de la juventud actual.
     La educación es esencial para lograr esto en un futuro, pero el estado de esta (al menos en México) va en caída libre, principalmente por la falta de visión y apoyo de los cuatro componentes centrales (maestros, alumnos, padres de familia y gobierno), la descomposición social ha llegado a un punto grave y si no se combate de frente a la ignorancia, la marginación y la injusticia en los lugares en donde los recursos económicos son bajos, estamos perdidos, porque de esta manera el brazo armado de la ilegalidad tiene su futuro asegurado para seguir imponiendo su ley en el país.
     Los gobiernos lo intentan, pero la mayoría no se compromete tanto como deberían,  mucho se dice que unpueblo tiene el gobierno que se merece, sin embargo también está en nuestras manos el seguir intentando dar la vuelta a esto como sociedad, porque si los gobiernos observaran un cambio en la actitud de su sociedad, sería más fácil cambiar el estado de las cosas y probablemente nuestros políticos se verían obligados a realizar su trabajo como deben, en vez de buscar el beneficio propio . . . quizás todo está en nuestras manos, pero aun no lo podemos ver.

POATE
     Eduardo Sanguinetti* a scris un manifest intitulat “Un mundo por vivir”, cu unele propuneri foarte valabile pentru a îmbunătăţi şi transforma lumea în care trăim într-un loc demn pentru generaţiile următoare. În ceea ce priveşte ţara mea (Mexic), cred că ar fi posibil să fie puse în aplicare unele dintre propunerile menţionate de Sanguinetti pentru a reda mexicanilor pacea şi justiţia care în ultima vreme s-au pierdut  în mijlocul unei campanii imprudente şi slab planificate contra crimei organizate, cel puţin din punctul meu de vedere.
     Câteva dintre ideile pe care le am în vedere, diferenţa dintre recuperarea rămânerii în urmă ca ţară şi progresul ca societate pregătită pentru lumea de azi (dacă politicienii şi conducătorii noştri vor acorda atenţia cuvenită) ar fi următoarele: spaţiu pentru cunoaştere, acordarea de sprijin micilor unităţi de exploatare a pământului, educaţia indivizilor în spiritul grijii faţă de sine însuşi şi de mediul înconjurător,  creşterea timpului liber şi îmbunătăţirea hranei, corectarea efectelor specializării şi ale diviziunii muncii, incluziunea celor defavorizaţi şi diversitatea,  respectarea libertăţii de exprimare şi grija faţă de mediu, ca alternativă la alocarea banilor ştiind că multe contracte industriale au drept consecinţă deteriorarea ireversibilă a ecosistemului.
     Sunt idei care schimbă viaţa de zi cu zi a unei ţări şi dacă cineva le analizează sunt într-adevăr posibile, cu dezavantajul că pentru a ajunge la ele ar fi necesar să fie abandonate multe interese corupte ale unor guvernanţi şi persoane care au tras foloase din abuzurile cu mediul înconjurător, slaba unitate a societaţii pentru a lupta pentru o cauză demnă, în egală măsură cu slabul interes al marilor lanţuri mediatice, responsabile de transmiterea unor conţinuturi de slabă calitate pentru ca oamenii să nu fie lăsaţi să acumuleze cultură, cauzând într-o anumită măsură polarizarea societăţii sau chiar mai rău, programele “jurnalistice” tendenţioase pentru un partid politic care înşeală publicul că nu este bine informat, pentru că spaţiu pentru aceasta este limitat.
     Din păcate, a oferi cunoaştere şi cultură maselor nu îi convine aceluia care a corupt puterea, pentru că o societate educată ar protesta în faţa injustiţiilor, iar idealurile sale ar fi departe de cele de azi, de a câştiga bani rapid pe seama celorlalţi. Având cunoştinţe ample, am putea evalua consecinţele acţiunilor noastre care dăunează societăţii şi mediului ambiant, pur şi simplu în felul nostru de a acţiona şi de a judeca ar intra conştiinţa socială, care a fost lăsată la o parte, datorită puţinului interes pe care i-l acordă mare parte a tineretului actual.  
     Educaţia este esenţială pentru a realiza acest lucru în viitor, dar starea ei (cel puţin în Mexicul actual) se află în cădere liberă, în mare parte din cauza lipsei de viziune şi susţinere din partea celor patru componente principale (profesori, elevi, părinţi şi guvern), descompunerea socială a ajuns la un punct gravşi dacă ignoranţa nu este combătută cu hotărâre, marginalizarea şi injustiţia acolo unde resursele economice sunt scăzute, suntem pierduţi, pentru că în acest fel braţul înarmat al ilegalităţii are viitorul asigurat în a-şi impune propriile sale legi în ţară.
     Guvernele îşi dau silinţa, dar în general nu se angajează asa cum ar trebui, de mult timp se spune că un popor are parte de guvernul pe care îl merită, dar totuşi stă în puterea noastră să ne aducem contribuţia ca societate, deoarece dacă guvernele observă o schimbare în atitudinea societăţii, ar fi mai uşor să schimbăm starea de lucruri şi probabil că oamenii noştri politici se vor vedea obligaţi să-şi facă treaba aşa cum se cuvine, în loc să se preocupe doar de beneficiile personale, poate că totul stă în puterea noastră, chiar dacă deocamdată asta nu se vede. 
Traducere de Daniel Dragomirescu

     * Eduardo Sanguinetti (n. 1960, en Argentina) es un filósofo, director de teatro, escritor y editorialista, autor del ensayo-manifiesto “Un mundo por vivir” (2011). 
     * Eduardo Sanguinetti (n. 1960, în Argentina) este un filosof, director teatral, scriitor şi editorialist, autor al eseului-manifest “O lume pentru a trăi” (2011). 
     * Eduardo Sanguinetti (b. 1960, in Argentina) is a philosopher, theater director, writer and journalist, author of the essay-manifesto “A World to Live” (2011).