DUTCH-ROMANIAN INTER EVENTS

The Dutch Branch of our Intercultural Soul Gives the Tone in 2019

The Dutch branch of “Contemporary Literary Horizon” has successfully started the intercultural year 2019 with a valuable and nice literary and artistic event. This intercultural event took place in Bergen Op Zoom city, just next door to Vincent Van Gogh birth place, and has had as a dynamic protagonists the poets and writers: Kees van Meel, Albert Hagenaars and the lovely neophyte poet Ruben van Rompaey, all representing CLH & Bibliotheca Universalis in The Netherlands. Congratulations, dear brothers & friends! In 2019 we would like to have thousand Bergen op Zoom, thousand Kees, thousand Alberto and thousand Ruben in all over the world. The Intercultural Team of Contemporary Literary Horizon Magazine is very proud of you.

La branche hollandaise de notre âme interculturel donne le tone en 2019

La branche hollandaise de “Horizon littéraire contemporain” a commence avec succès l’année interculturelle 2019 avec un belle et préciueuse manifestation littéraire et artistique. Cet événement interculturel s’est tenu á la ville de Bergen op Zoom, tout près du lieu de naissance de Vincent Van Gogh, and a eu comme protagonistes les auteurs (poètes et activistes de la culture) Kees van Meel, Albert Hagenaars et le sympathique et néophyte poète Ruben van Rompaey, qui représentent HLC & Bibliotheca Universalis dans la Hollande. Félicitations, chers frères et amis! En 2019 nous serions enchantés d’avoir mille Bergen op Zoom, mille Kees, mille Alberto et mille Ruben dans tout le monde. L’Équipe interculturelle de la revue “Horizon littéraire contemporain” est bien fier de vous.  

Filiala olandeză a sufletului nostru intercultural dă tonul în 2019

Filiala olandeză a revistei “Orizont literar contemporan” a început cu succes anul intercultural 2019 cu o frumoasă şi valoroasă manifestare literar-artistică. Acest eveniment intercultural s-a desfăşurat în oraşul Bergen op Zoom, în apropiere de locul de naştere al lui Vincent van Gogh, şi i-a avut ca protagonişti pe autorii Kees van Meel, Albert Hagenaars şi pe simpaticul poet debutant Ruben van Rompaey, care reprezintă OLC & Bibliotheca Universalis în Olanda. Felicitări, dragi fraţi şi prieteni! În 2019 am fi încântaţi să avem o mie de Bergen op Zoom, o mie de Kees, o mie de Alberto şi o mie de Ruben în toată lumea. Echipa interculturală a revistei “Orizont literar contemporan” are toate motivele să fie mândră de voi.

COMEMORĂRI. COMMÉMORATIONS. COMEMORATIONS

Brasier ardent

                             par Noëlle Arnoult (France)

                          À la mémoire de Jan Palach* 

Jeune étudiant à Prague en pure philosophie,

Empli d'idéalisme, ardeur vive et foi,

Jan, son si terrible et beau testament, relit,

Tant s'immole son Sacrifice en noble Croix.

Il a entendu la Voix du Buisson Ardent**,

Le choisissant au cours des Manifestations,

Comme Moïse à qui Dieu confia son fort Sang,

Pour sauver son Peuple de vile Egypte, en Sion.

Il lui ouvrit l'oeil, ce troisième œil spirituel,

Pour contrer la barbare invasion soviétique,

Quand toute Tchécoslovaquie dormait, cheptel...

Il lui ouvrit la main pour agir, Magnifique !

Si jeune, à vingt ans, se dresser contre Mer Rouge,

Sauver son Peuple élu, le sortir de l'Ignoble,

Quand bien même, contre son gré, hors de ce bouge,

Lui redonner à boire au céleste vignoble.

S'offrant, tel Jésus : « Ceci est mon corps »,

Un corps éternel en hostie donné à foule,

La sauver de ce qui submerge, pied dehors,

Sur la rive, Terre Promise, Fleuve coule...

Sa Mémoire ne sera jamais consumée,

Tel Moïse et Jésus, il traverse les Ages,

Un Martyr annonçant dictature achevée,

Au Monde, du Marxisme, criant les ravages...

NOTES

*Étudiant tchèque, né le 11 août 1948 et décédé, immolé par suicide, Place Venceslas, à Prague, le 19 janvier 1969, en signe de proteste contre l’occupation soviétique d’août 1968, qui a suprimé le Printemps de Prague.

** Pyracantha coccinea. Dans la Byble, symbole de la révélation divine.

Rug aprins

                                        de Noëlle Arnoult (Franţa)

                                       În memoria lui Jan Palach*

Student la Praga în filosofie pură,

Plin de idealism, ardoare şi încredere,

Jan, teribilul şi frumosul lui testament, 

Inflăcărată jertfă pe nobila Cruce.

A auzit glasul Arbustului Aprins**, 

Ales de el în timpul Manifestaţiilor,

Precum Moise căruia Domnul i-a dat puternicul Sânge,

Pentru a-şi călăuzi poporul din Egipt la Sion.

A deschis ochiul, acest al treilea ochi lăuntric,

Contra barbarei năvăliri sovietice,

Când toată ţara dormea adânc...

Şi-a ridicat mâna ca să se lupte, magnific,

În floarea vârstei, ridicându-se contra Mării Roşii,

Să-şi mântuie poporul ales, să-l scoată din Robie,

Pe când totuşi, contra vrerii sale, vrând

Să-i dea să bea din cerescul nectar. 

Oferindu-se ca Isus: “Acesta este trupul meu”,

Un trup etern, ostie dăruită celor mulţi,

Salvându-l de ceea ce împilează, cu piciorul înainte,

Pe ţărm, Pământul promis, Fluviul curgând...

Memoria lui nu se va sfârşi vreodată,

Precum cea a lui Moise şi Isus, ea va străbate veacurile,

Un Martir vestind sfârşitul tiraniei,

Lumii întregi, care clamează ravagiile marxiste... 

NOTE

*Student ceh, născut la 11 august 1948, care şi-a dat foc în Piaţa Venceslav, la Praga, la 19 ianuarie 1969, în semn de protest contra intervenţiei sovietice din august 1968, care a pus capăt Primăverii de la Praga.

**Arbust exotic (Pyracantha coccinea) cu fructe de culoare roşie. În Biblie, simbol al revelaţiei divine.

Hoguera encendida

                                         por Noëlle Arnoult (Francia)

                                     En la memoria de Jan Palach*

Estudiante en Praga en filosofía pura,
Lleno de idealismo, ardor y confianza,
Jan, su terrible y bello testamento,
Ardiente sacrificio en la noble Cruz.
Escuchó la voz del Árbol Encendido**,
Escogido por él durante las Manifestaciones,
Como Moisés al que el Señor le dio su Sangre fuerte,
Para guiar a su pueblo desde Egipto hasta Sion.
Abrió el ojo, este tercer ojo recóndito,
En contra de la brutal invasión soviética,
Cuando todo el país dormía profundamente...
Levantó su mano para luchar, maravillosamente,
Desde muy joven, levantándose en contra del Mar Rojo,
Para redimir a su pueblo elegido, sacarlo de la Esclavitud,
Mientras, sin embargo, en contra de su voluntad, queriendo
Darle de beber del celestial néctar.
Ofreciéndose como Jesús: “Éste es mi cuerpo”,
Un cuerpo eterno, hostia entregada a muchos,
Rescatándolo de lo que oprime, con el pie adelante,
En la orilla, la Tierra prometida, el Río fluyendo...
Su memoria nunca acabará,
Como la de Moisés y Jesús, ella atravesará los siglos,
Un Mártir presagiando el fin de la tiranía,
Al mundo entero, que vocea los estragos marxistas...

NOTAS

*Estudiante checo, nacido el  día 11 de agosto de 1948, que se ha inmolado a su mismo en la Plaza Venceslas, en Praga, el día 19 de enero de 1969, para protestar de esta manera contra la intervención sovietica desde agosto de 1968, que suprimió La Primavera de Praga.  

**Pequeño árbol exótico (Pyracantha coccinea) con frutas rojas. En la Biblia, simbólo de la revelación divina. 


In memory of Jan Palach

                                            by Noëlle Arnoult (France)

A student in pure philosophy in Prague,
Full of idealism, enthusiasm and trust,
Jan, his terrible and beautiful will,
His passionate sacrifice on the noble Cross.
Has heard the voice of the Burning Tree,
He had chosen during the Demonstrations,
Like Moses whom the Lord gave a powerful Blood,
In order to lead his people from Egypt to Sion.
He opened his eyes, his third inner eye,
Against the barbarian Soviet attack,
When all the country was in deep sleep...
He raised his hand in order to fight, magnificently,
In the prime of his life, rising against the Red Sea,
In order to save his chosen people, lead it out of slavery,
While still, against his will, wishing
To give it to drink from the heavenly nectar.
Offering himself like Jesus: "This is my body",
An eternal body, Eucharist given to the people,
Saving them from what oppressed them, one foot ahead,
on the shore, the Promised Land, the flowing River....
His memory will never end,
Like Moses and Jesus, he will go through centuries
A Martyr announcing the end of tyranny,
To the whole world
Which claims the Marxist damages...

Versiunea română de Daniel Dragomirescu

Versiunea spaniolă de Monica Dragomirescu
English version by Roxana Doncu

INTERCULTURAL INTERVIEWS: CARMEN TRONCOSO - SHEN HAOBO (CHILE - CHINA)

“En China tenemos muchos lectores de poesía”

(Entrevista a Shen Haobo)

En que momento sintió el llamado de la vocación poética o pensaba dedicarse a algo distinto que la literatura?

Principie a escribir cuando estudiaba en la universidad, aunque también fue producto un poco del azar, yo era Director del Club Literario de la Facultad de Letras, por necesidad laboral de comunicación, comencé a escribir, pero muy rápidamente quede enganchado por la escritura, sobre todo por la poesía, creo que la poesía es una muy buena forma de expresarme, desde ahí empecé a escribir y nunca he dejado de hacerlo, desde la primaria del colegio hasta la universidad, tenia muchas aficiones pero las abandone paso a paso, mas la poesía nunca la he abandonado, creo que es algo de por vida.

Coincidiendo con el advenimiento de internet, en mayo de 2005 empiezas a publicar la revista de poesia….. junto al tablón digital Bajos Fondos, estos dieron un golpe al orden establecido e instau-raron la vanguardia. ¿De que maneras se mantienen estas formas no convencionales de poesía hoy y son leídas por el público masivo?

La mayoría de los poetas jóvenes que comienzan a escribir hoy, empiezan a escribir de esta manera van-guardista y adoptan lo coloquial para la escritura. Desde el 2000 convocamos al coloquialismo, pero hoy en día estos conceptos de la vanguardia ya forman parte de la conciencia de los poetas jóvenes, de su vida normal, su sentido común, y empiezan a escribir de esa manera y consideran y creen, que estosi es la po-esía y naturalmente que se lee entre estas generaciones. Hoy en día existen tres formas de poesía en China.  La primera es la vanguardia, que es la más amplia, la más masiva, con la mayor cantidad de poetas adscritos a esta escritura.  En segundo lugar, la poesía de la escuelaTabeni, que son los poetas que trabajan en la universidady que usan másretórica.  Tercero, la poesía oficial muchas decisiones gubernamentales, las revistas oficiales de literatura china, usan la lírica, es una poesía conservadora.

“În China avem mulți cititori de poezie”

(Interviu cu Shen Haobo)

                                         

În ce moment ați resimțit vocația poetică sau ați avut intenția să urmați un alt drum în viață, diferit de cel literar?

Am început să scriu întâmplător, din timpul studiilor universitare, dat fiind că eram Directorul Clubului Literar al Facultății de Litere; atunci am început să scriu, din rațiuni de serviciu, în scop de comunicare, dar în scurt timp am rămas atras de literatură, în special de poezie. Cred că poezia este o modalitate foarte potrivită de exprimare. Așa am început să scriu și niciodată nu am încetat să o fac. Din primul an de colegiu până la universitate am tot avut multe hobby-uri, dar le-am abandonat pe rând, în timp ce poezia a rămas, cred, pentru toată viața. În contextul răspândirii tot mai largi a internetului, în mai 2005 începi să publici revista de poezie...pe lângă publicația digitală Bajos Fondos dând o lovitură ordinii existente și instaurând mișcarea avangardistă. 

În ce mod se mai mențin aceste forme neconvenționale de poezie astăzi și cum sunt citite de publicul larg?

Majoritatea poeților tineri care încep să scrie astăzi, o fac de manieră avangardistă, adoptând limbajul colocvial în scris. Colocvialismul se utilizează din 2000, dar astăzi aceste concepte avangardiste fac deja parte din conștiința poeților tineri, din viața lor normală, din bunul simț comun; ei încep să scrie în acest fel, considerând și crezând că aceasta este adevărata poezie citită implicit de generațiile de azi. Actualmente există trei forme de poezie în China. Prima este cea avangardistă, mai amplă, majoritară, care atrage marea parte a poeților. În al doilea rând, poezia școlii Tabeni, poeți care lucrează în mediul universitar și care utilizează mai mult retorica. În al treilea rând, poezia oficială, decisă guvernamental, revistele oficiale de literatură chineză, utilizează lirica, constituind o poezie conservatoare.

Traducere de Irina Secărescu

(read full text in the next issue of CLH – 1 (69)/January – February 2019)

CONTEMPORARY LITERAY HORIZON.

A JOURNAL FOR VALUABLE READERS.

BIBLIOTHECA UNIVERSALIS IN THE NETHERLANDS

Slechts een ontmoeting

soms ontmoet je een verwante ziel
uit het niets in een vliegtuig of een trein
de buitenwereld doet er niet meer toe
het innerlijk tikt precies de woorden

beiden lezen hun eigen verhaallijn
in levens zo vreselijk uiteen zo ver
van hun eigen levenspad afwijkend
al is hun geest hier samengevloeid

niettemin weten beiden ook
slechts eenmaal en nooit meer
dan een gestolen momentum
van aantrekking voordat iets

ook maar een zuiverheid kan breken
het lot heeft gebracht en genomen
maar in hun harten zal er altijd
een ogenblik van de Eenhoorn zijn

Zagreb-Bucharest-Breda

Accidental meeting

sometimes you meet a like-minded soul
out of the blue in a plane or a train
the outside world no longer matters
the inner types the words just right  

both read their own storyline
in lives so desperately apart
deviating so far from their own life path
though their spirits have merged together here

nevertheless both also know
just this once and never more
than a stolen momentum of
attraction before anything

could break a pureness
fate has brought and fate has taken
but in their hearts there will always
be one moment of the Unicorn

Zagreb-Bucharest-Breda

Întâlnire întâmplătoare

se întâmplă uneori din senin să întâlnești
un suflet asemănător în avion sau în tren
lumea din afară încetează să mai conteze
iar cea dinăuntru rostește cuvintele potrivite

amândouă își citesc povestea de până atunci
în viețile atât de îngrozitor de separate
îndepărtându-se de cărarea destinului lor
deși spiritele lor s-au întâlnit aici

și totuși amândouă știu
doar o singură dată și niciodată
doar această clipă furată
a atracției și înainte ca altceva

să poată tulbura o puritate
soarta a dat-o și soarta a luat-o
dar în inima lor va fi mereu
clipa aceasta a Unicornului

Zagreb-București-Breda

(from Opera omnia by Kees van Meel, Bibliotheca Universalis, 2018)

For decades, Kees van Meel has been as active as Dragomirescu. Not only is he a poet, but also an organiser of numerous events, especially poetry meetings. For years, he was the city poet of Breda. In addition, he writes theatre reviews and curates local cultural radio programmes.

He did not run any risk but worked with John Irons, one of the best literary translators, who contributed to Poetry International in that capacity for years.

Van Meel in his poetry is much earthlier than Boer. In general he is also more elaborate and better at varying the tone of voice ranging from lighter to darker. In his trilingual collection Dwalen in woorden / Wandering in words / Hoinar în cuvinte he dedicates a poem to Hans van de Waarsenburg, born in Helmond, North Brabant. His work and meaning had been brought to Van Meel’s attention thanks to, again, Dragomirescu.

Albert Hagenaars in Brabant Cultureel, 2016/12/22

Kees van Meel a fost la fel de activ ca Dragomirescu, timp de zeci de ani. Nu doar ca poet, ci și ca organizator a numeroase evenimente, în special cercuri de poezie. Ani de zile a fost poetul orașului Breda. În plus, scrie critică de teatruși moderează programele culturale de radio din localitate. Fără să-și asume riscuri, a lucrat cu John Irons, unul dintre cei mai buni traducători literari, care a contribuit la Poetry International ani la rând.

Van Meel e mult mai pământean în poezia sa decât Boer. În general introduce variații mai complexe ale tonului, de la ușor la întunecat. În volumul său trilingvDwalen in woorden / Wandering in words / Hoinar în cuvinte îi dedică un poem lui Hans van der Waarsenburg, născut în Helmond, Brabantul de Nord.

Albert Hagenaars în Brabant Cultureel, 2016/12/22

Romanian version by Monica Manolachi

University of Bucharest

URBI ET ORBI: TO THE CLH FRIENDS FROM ALL OVER THE WORLD

WE HAVE STARTED TOGETHER,

WE WILL CONTINUE TOGETHER.

EDITORIAL TEAM OF

CONTEMPORARY LITERARY HORIZON

MAGAZINE

ROMANIAN HORIZONS

Forgotten in prison

Although it had seemed certain, Vlad's departure to China was postponed a few weeks, and so Niculescu-Buzeşti's son felt it was his duty to get involved in the public campaign for the support of the Declaration. He took part in a series of group meetings in academic institutions and schools and met Western ambassadors sent to Bucharest. Then, one day, he had the idea of going to a few prisons, in order to open a communication channel in this direction. Informed by his intention, the leader of the Party had nothing against it and sent him to Piteşti, Gherla and Aiud, accompanied by an assistant from the Direction of the Prisons. On his return he had a double surprise. He found Felicia home with the baby and received a letter from a citizen in Bucharest, whom he did not know. A simple  humble hair-dresser whose name was Iosif Tudan. The sender of the letter asked him to plead for the release from prison of his only son, Victor, who happened to be one of the students arrested in 1956 by the regime, after the Hungarian revolution and the attempt, by the students at the University of Bucharest, to organize a demonstration. No one knows why, the former student was still behind bars, in spite of the amnesty decrees that had been given. The name of the political detainee seemed vaguely familiar, but only when Felicia told him he was a former faculty colleague, did Vlad realize the true dimensions of the situation. Felicia also told him that the father of the former student had visited her in his absence, in order to ask for her help and finally asked him directly if he intended to do anything for him.

Vlad read the letter again and reassured her calmly that he was going to do everything in his power. He went through the letter again, then he folded it back, put it in the pocket together with the envelope in which it had arived and left immediately to the Party leader, without announcing his visit. Like last time, he found him at the table in the courtyard, this time alone. He was smoking a cigarette and sipping cold coffee from a small cup, while flipping through some typewritten documents.

“What?! A student from 1956 who was not granted amnesty? Ohhh... This damned Agariciu! This cannot go on, after all we will have to get rid of him, together with Cizmărescu, they have been conspiring against us!” Dej burst out in anger, as soon as he found out. Without thinking, the leader of the Party went to the short line and called Agariciu, to ask for explanations, directly from the source, about how amnesty had been granted. From his office the minister launched a complicated and interminable explanation that sounded like a discourse from a party school in front of the beginners. Although he could not hear very well what he was saying, Vlad could somehow suspect that the minister of internal afairs was invoking all the impediments that were crossing his mind in order to justify why, at that time, a number of political detainees that had not been released, like the others, in spite of the amnesty decrees, were still in prison. As Agariciu's explanations were getting longer and more twisted, the leader of the Party lost his patience and hit the tabletop with the palm of his left hand so hard, that the few empty glasses on a stainless steel tray started buzzing as if there was an earthquake.

“Listen, inspector, who's the boss here, you or me?”

The firmness of the tone and the name of “inspector” made the minister fall suddenly silent. Softening his tone, the Party leader asked him to tell him loud and clear what the situation of young Tudan was and why he had not been released from prison. The minister said something that made Dej angry again.

“I can see that we're talking but not reaching an understanding, inspector! Yes, in '56 I gave an order to arrest the students and put them into prison. Now I order you again to release everybody, do you understand? Stop giving me lectures and complaining that you're stepping on Cizmărescu's toes. If next week I order a control and find any detainee in any prison, I release  them myself and put you in their place... I hope I made myself clear!... My decision should be enforced as soon as possible. One of these days Vlad Niculescu will come to see you, I have put him in charge of solving this case.”

Oublié en prison 

En dépit du fait qu’il avait paru certain, le départ de Vlad en Chine fut ajourné pour quelques semaines, aussi le fils de Niculescu-Buzeşti se sentit contraint de s'impliquer dans la campagne de soutien public concernant la Déclaration. Il prit part à une série de réunions organisées par des institutions de l'Enseignement et de l’Académie et il partagea des rencontres diverses avec des ambassadeurs occidentaux à Bucarest. Ensuite, un beau jour, il lui vint  l’idée de visiter quelques prisons, pour éclaircir la situation en ce domaine. Informé de sa décision, le Chef du Parti ne vit aucune raison de s'y opposer, aussi le dépécha-t-il spécialement à Piteşti, Gherla et Aiud (les trois plus grands centres d’extermination de la Roumanie communiste entre 1948 et 1964), accompagné par l’Adjoint de la Direction des Pénitenciers. A son retour, une double surprise l'attendait. Il trouva à la maison Felicia et son enfant nouveau-né et reçut une lettre de la part d’un citoyen de Bucarest, qu’il ne connaissait pas. Un simple coiffeur nommé Iosif Tudan. L’expéditeur de la lettre sollicitait de lui qu'il intervienne en faveur du relâchement de prison de son fils unique, Victor, qui faisait partie des étudiants arrêtés par le Régime en 1956, après la révolution hongroise et la tentative faite par les étudiants de l’Université de Bucarest d’organiser une démonstration de solidarité. Pour une raison inconnue, l’ancien étudiant se trouvait encore derrière les barreaux, en dépit des décrets successifs d’amnistie émis jusqu’à ce moment. Le nom du prisonnier politique lui parut vaguement connu, mais aussitôt que Felicia lui eut dévoilé qu’il s’agissait d’un ancien collegue et ami de faculté,  Vlad réalisa les réelles conséquences de ce cas. Felicia l'informa également que le père de l’ancien étudiant l’avait visitée lors de son absence, en lui demandant son appui et, en conséquence, elle voulait savoir s’il avait l’intention de faire quelque chose de concret pour lui.

Vlad relut la lettre tout en assurant Felicia qu’il allait faire tout ce qui dépendait de lui, puis mit  le pli dans sa poche et partit tout de suite chez le Chef du Parti, sans s’annoncer par un coup de téléphone préalable. Comme la dernière fois, il le trouva assis devant la table de la cour de sa maison, mais, cette fois, seul. Il fumait et buvait du café en une petite tasse, tout en feuilletant un document tapé à la machine.

− Et comment cela ?! Un étudiant de 1956 qui n’a pas bénéficié d’amnistie ?!  Aaaaaah... Sacré  Agariciu !... Les choses ne peuvent plus continuer comme ça, finalement je serai obligé de le mettre à la porte, bras dessus, bras dessous, avec Cizmărescu, car tous les deux nous occasionnent toujours beaucoup trop de problèmes ! explosa Dej très fâché, quand il fut mis au courant. Sans davantage réfléchir, le Chef du Parti décrocha le récepteur du téléphone au fil court (téléphone assurant la communication directe entre les hauts dirigeants communistes) et il appela Agariciu, pour apprendre, directement à la source, comment s'ordonnait la situation concernant la mise en oeuvre de l’amnistie. De son cabinet, le Ministre de l’Intérieur se lança dans une explication interminable et compliquée, qui lui parut digne d' un discours à l’Ecole du Parti, pour des novices. Quoiqu’il n’entendait pas bien ce qu’il disait, Vlad put soupçonner que le ministre invoquait tous les prétextes lui venant à l'esprit, pour justifier, de cette manière, pourquoi il subsistait  encore dans les geôles du Régime, à l’heure actuelle, un nombre assez important de prisonniers politiques, en dépit de ces décrets d’amnistie. Comme les explications d’Agariciu se prolongeaient et devenaient confuses, le Chef du Parti perdit sa patience et frappa de sa main gauche son bureau, si fort que les quelques verres vides sur un petit plateau, commencèrent à émettre un bruit ressemblant à un tremblement de terre.

− Écoute, Commissaire, qui est le chef ici, toi ou moi ?...

La fermeté du ton et l’appellation de “Commissaire” firent se taire le Ministre subitement. En adoucissant le ton de sa voix, le Chef du Parti lui demanda de lui révéler clairement et sans périphrases  l'identité du jeune Tudan et pour quelles raisons il n’avait pas encore été relâché de sa geôle. Le Ministre ajouta quelque chose qui de nouveau irrita Dej.

− Je vois que nous parlons, parlons, sans réellement nous comprendre, Commissaire ! Oui, en 56 ce fut bien moi qui t’ai ordonné d’arrêter les étudiants et de les jeter en prison. Et c’est toujours moi qui t’ordonne aujourd'hui de les relâcher tous, compris ?!... Cesse de me refaire la théorie des allumettes et de te cacher au coin du bureau, car tu risques de marcher sur les pieds de Cizmărescu, ton bon complice. Écoute donc, si la semaine prochaine je réalise un contrôle, et si je trouve un seul prisonnier politique oublié dans tes geôles, je le relâcherai de mes propres mains pour te jeter à sa place, au fond du trou... J’espère que nous nous sommes bien entendus !... Nos décisions doivent être mises en pratique rapidement. Ces jours-ci,  Vlad Niculesacu, qui a reçu comme mission de ma part de solutionner ce problème, va te visiter ! 

Uitat în închisoare

Deşi păruse sigură, plecarea lui Vlad în China se amână cu câteva săptămâni, astfel că fiul lui Niculescu-Buzeşti se văzu şi el dator să se implice în campania de susţinere publică a Declaraţiei. Participă la un şir de adunări prin instituţii de învăţământ şi academice şi avu diverse întrevederi cu ambasadori occidentali acreditaţi la Bucureşţi. Apoi, într-o bună zi, îi veni ideea de a se duce şi în câteva penitenciare, ca să deschidă o punte de legătură şi în această direcţie. Informat de această intenţie a sa, şeful Partidului nu avu nimic împotrivă personal şi-l trimise special la Piteşti, Gherla şi Aiud, însoţit de un adjunct de la Direcţia Penitenciarelor. La întoarcere avu o dublă surpriză. O găsi pe Felicia acasă cu copilul şi primi o scrisoare din partea unui cetăţean din Bucureşti, pe care nu-l cunoştea. Un simplu şi umil frizer pe nume Iosif Tudan. Expeditorul scrisorii îl ruga să intervină în favoarea eliberării din puşcărie a fiului său unic, Victor, care se întâmpla să fie unul dintre studenţii arestaţi de regim în 1956, după revoluţia ungară şi încercarea de organizare a unei manifestaţii de către studenţii mai multor facultăţi ale Universităţii din Bucureşti. Dintr-un motiv necunoscut, fostul student încă se mai afla după gratii, în ciuda decretelor de amnistiere date pâna atunci. Numele deţinutului politic i se părea vag cunoscut, dar numai când Felicia îi spuse că era vorba de un fost coleg de facultate, bun prieten, realiză Vlad adevăratele dimensiuni ale situaţiei. Felicia îi mai spuse că tatăl fostului student o vizitase în absenţa lui, ca să îi ceară ajutorul şi în final îl întrebă direct dacă avea de gând să facă ceva pentru el.

Vlad mai citi o dată scrisoarea şi o asigură calm că va face tot ce depindea de el. O mai parcurse o dată, apoi, împăturind-o la loc, o puse în buzunar cu plicul în care venise şi plecă imediat acasă la şeful Partidului, fără să se anunţe printr-un telefon prealabil. Ca şi rândul trecut, îl găsi la masa din curtea casei, dar de astă dată singur. Trăgea dintr-o ţigară şi bea cafea rece dintr-o ceaşcă mică, răsfoind nişte documente bătute la maşină.

−Cum aşa?! Un student din 1956 care n-a beneficiat de graţiere? Aaaaaa... Mama lui de Agariciu!... Nu se mai poate aşa, până la urmă tot o să trebuie să-i facem vânt, de gât cu Cizmărescu, care e mână-n mână cu el şi ne bagă beţe-n roate! răbufni Dej supărat, imediat când află despre ce era vorba. Fără să mai stea pe gânduri, şeful Partidului puse mâna pe telefonul cu fir scurt şi-l apelă pe Agariciu, ca să se lămurească mai bine, direct de la sursă, cum stăteau lucrurile cu aplicarea amnistierii. Din cabinetul lui, ministrul se lansă într-o complicată şi interminabilă explicaţie, care semăna cu un discurs de la şcoala de partid ţinut în faţa unor novici. Cu toate că nu auzea bine ce spune, Vlad putu să bănuiască oarecum că şeful internelor invoca toate impedimentele care îi veneau în minte, pentru a justifica de ce, la ora aceea, se mai afla încă în puşcării un anumit număr de deţinuţi politici, care încă nu fuseseră eliberaţi ca toţi ceilalţi în ciuda decretelor de amnistiere. Cum explicaţiile lui Agariciu se lungeau şi se încâlceau, şeful Partidului îşi pierdu răbdarea şi plesni cu palma mâinii stângi în tăblia biroului atât de tare, încât cele câteva pahare goale de pe o tăviţă de inox începură să zbârnâie ca la un cutremur.

−Ascultă, comisare, cine e aicea bulibaşa, tu sau eu...?     

Fermitatea tonului şi apelativul de “comisar” îl făcu pe ministru să amuţească subit. Îndulcind tonul, şeful Partidului îi ceru să-i spună clar şi răspicat ce era cu tânărul Tudan şi de ce nu i se dăduse până atunci drumul din puşcărie. Ministrul spuse ceva care din nou îl irită pe Dej.     
   
−Văd că una vorbim şi başca ne-nţelegem, comisare! Da, în ’56 eu ţi-am dat ordin să-i arestezi pe studenţi şi să-i bagi la puşcărie. Acum tot eu îţi ordon să le dai drumul la toţi, ai înţeles?... Nu îmi mai face mie teoria chibritului şi nu te mai da după colţ, că-l calci pe Cizmărescu pe picior. Dacă săptămâna care vine fac un control şi mai găsesc vreun deţinut politic în vreo puşcărie, îi dau drumul eu cu mâna mea şi te bag pe tine în locul lui... Sper că ne-am înţeles!... Ce-am hotărât trebuie pus în aplicare rapid. O să vină zilele astea la tine Vlad Niculescu, care a primit sarcină de la mine ca să rezolve cazul ăsta.

(from the book in progress Grădinile Olimpului. Olympus’ Gardens)

English version by Roxana Doncu

Version française par Noëlle Arnoult

Merry Christmas and Happy New Year!

Heureux Noël et Bonne Année!