PERSPECTIVES UNIVERSELLES: TRAIAN VASILCĂU (BASARABIA)

Arta iertării

Sub cerul unde liniștea m-așteaptă

Cu crini în mîini, spre care n-am mai mers,

Ce mare e femeia care iartă

Un om  de neiertat în Univers?!

M-am fost crezut oracolul stihiei

Și împăratul clipei, mai ales,

Și-adesea—avocatul Veșniciei

Și-abia acum, tîrziu, am înțeles

Că toatele-s în van de nu-i durerea

Primordialul schit, spre care-n zori

Cuvîntul meu a-ncendiat  tăcerea

Și-a-ngenuncheat în fața unei flori,

Care e Ea, a lumii mele soartă,

O sfîntă-n amintirea  de neșters.

Ce  taină  e femeia care iartă

Un om de neiertat în Univers?!

Ce unică-i  femeia, cea creată

Din vraja  Adevărului Suprem,

Fără de care-s piatră răsturnată

Peste-al lui Christ  mormînt, să mă tot tem

Și-n lipsa Ei să nu-mi găsesc o poartă

Prin care aș fugi de prealumesc

S-o cer lui Dumnezeu, să mi-o dea toată

Și-atunci pe loc să simt că-nmuguresc

Și crengile cu fructe se îndreaptă

Spre îngerii văzduhului ales.

Ce nobilă-i femeia care iartă

Un om de neiertat în Univers?!

Un dangăt nesfîrșit în spovedire,

O turlă de sublim  sub prima stea,

Ce poate fi-ntregită mănăstire

Doar cu altarul care este Ea!

L’Art du Pardon

Je chemine sous le ciel, vers lequel je ne suis plus allé

Où le silence m’attend, avec mes lys dans les mains...

Comme est grande la femme qui pardonne

Un homme impardonnable dans tout l’Univers !

Je me suis cru l’oracle de la force aveugle

Et l’empereur de l’instant, surtout,

Puis, souvent, l'avocat de l’Éternité

Cependant, à peine maintenant, je comprends

Que tout est en vain s’il n'existe pas la douleur

Le primordial ermitage, vers lequel à l’aube

Ma parole a brûlé le silence

Et s’est agenouillée devant une fleur,

Qui est Elle, de la destinée de mon monde ?

Une sainte à l'ineffaçable souvenir.

Quel mystère est la femme qui pardonne

Un homme impardonnable dans tout l’Univers ?

Comme elle se révèle unique, Elle, la femme créée,

Du charme de la Vérité Suprême,

Sans laquelle je serais une pierre renversée

Sur la tombe du Christ, toujours craintif...

En Son absence, j'erre, sans trouver de porte,

Pour fuir les pesantes mondanités ! 

Je demande à Dieu de me la donner toute entière

Qu'alors je sente ma reviviscence !...

Et les branches pleines de fruits se dirigent

Vers une manne céleste, peuplée d'Anges.

Comme est noble la femme qui pardonne

Un homme impardonnable dans tout l’Univers !

Ma confession sonne un glas sans fin,

Une tour sublime brillant sous l'étoile de Vénus

Qui se transformera peut-être en couvent,

En un unique Autel sublimé par Elle...

Traian Vasilcău (1969, Viişoara, Bessarabie / République de la Moldavie). Poète, essayiste, pamphlétaire, auteur dramatique, librettiste. Études: Faculté d’Histoire et d’Ethnopédagogie, Université Pédagogique d’État “Ion Creangă” de Kishinev (1993). Membre de l’Union des Écrivains de la Moldavie. Membre de l’Union des Écrivains Roumains. Maître des Artes (2011). Participant actif, dès la periode de ses études universitaires, au Mouvement de Liberation Nationale, fait pour lequel il fût admonesté et persecuté par la police politique de l’époque. La police politique, KGB a organisé des mascarades envers lui, pour le recruter comme collaborateur. Président de la Société Culturelle “Phoenix”, président de la Fondation Culturelle “Maluri de Prut”, directeur-fondateur de la revue littéraire-artistique “Phoenix”. Prix National pour la Culture et les Arts (2016). Livres publiés: Poemele regretelor târzii (poémes, 1995), Un clopot pentru Basarabia (poèmes, 1996), Spitale pentru îngeri (poémes, 1997), Poeme de pe timpul tăcerii de aur (1999), Cerul scris cu stele (poémes, 2001), Atentat la Veşnicie (maximes, reflections, 2006-2007), Călugăr fără schit (poémes, 2012), Demisionarea din umilinţă. Eseuri din Mahalaua Nebunilor (2003) etc. Traian Vasilcău a fait des traduction de la littérature russe (Anna Ahmatova, Ivan Bunin). Collaborations aux revues : revistele “Literatura şi arta”, “Basarabia literară”, “Moldova suverană”, “Ardealul literar”, “Bucovina literară”,  “Astra”, “Caiete silvane”, “Nord literar”, “Poezia” etc. Traduit en italien (Cavalli della luce), anglais (Poem of the Opera of Silence), français (Le Diamant de la Bénédiction), allemand (Der Mensch mit zwei Sonntagen), turc et tartare (Sözlere kar yağmış) etc. Ce que nous apporte, en innovation, Traian Vasilcău au domaine de la création poétique d’aujourd’hui, est non seulement sa vision personnelle sur la relation entre l’Homme et la Divinité, mais aussi la grâce de la Parole écrite, tout comme sa profonde foi en l'importance du Poète dans la vie de la Cité. Aspect périssable et ressenti d'éternité, essor vers les étoiles et expérience de la traversée de “la Vallée de la Lamentation”, candeur et attribution de culpabilités réelles ou imaginaires, voici ce qui constitue une partie des antinomies qui marquent également les expériences de l’homme et du poète. Un poète qui porte dignement ses pas tout au long des sentiers lumineux du Parnasse littéraire contemporain. Livres dans “Bibliotheca Universalis”: Poezii alese. Selected Poems. Poemas escogidos. Poésies choisies (en préparation, 2017).

Traduction par Noëlle Arnoult & Daniel Dragomirescu

NUOVO IN BIBLIOTHECA UNIVERSALIS

Fragile e precario il poeta

Per iniziare la lettura del nuovo libro di Fabio Strinati* bisogna fare spazio alla concentrazione, quella necessaria per completare un viaggio di esplorazione interiore. Periodo di transizione è una raccolta di poesie dove l’autore spinge fuori dalla sua anima dubbi ed insicurezze, le porta in superficie, le confida non solo per liberarsene, ma affinché questi stati d’animo siano di supporto al lettore, che può riconoscersi tra le parole scritte. Viene naturale chiedersi cosa intenda il poeta con il termine transizione e allora il riferimento va a quel ‘passaggio’ che è l’esistenza stessa. Siamo in cammino e giorno dopo giorno ci mettiamo in discussione attraverso scelte, azioni, anche indecisioni.  Quello che sta avvenendo dentro e fuori Strinati è un processo di ricerca, un’urgenza di scoperta o riscoperta dell’io, nella purezza delle intenzioni ed espressioni. La raccolta si apre non a caso con la lirica Groviglio, intreccio di percezioni e situazioni confuse. Il poeta parla di disordine, di fumi forestieri, elementi che rimandano proprio ad un senso di smarrimento ed incertezza: “Salvadanaio mentale sprofonda nel disordine/coi fumi forestieri,/cicalini vibratori e megafoni interni/che ignorano la mantide/attanagliata nelle vene tormentose”. Le immagini risultano particolari negli accostamenti e la stessa mantide riflette una forte simbologia che incarna in qualche modo la meditazione. E’ necessario un lavoro intenso sul pensiero e in questo caso il poeta deve districare le trame della sua identità, che ancora non è in equilibrio. C’è un vuoto che assale, che non lascia tregua e l’autore è consapevole di vivere un periodo non facile. Si considera addirittura privo di se stesso, quasi non si riconosce in quello che sta accadendo: “Privo di me stesso striscio, crepo mi spello/nell’indebolimento di un contorno vago e circonciso” (Depressione). Non sentirsi in sintonia con le cose e con gli altri produce delle continue precipitazioni psichiche e fisiche che rischiano di portare via ogni singola gioia o accenno di luce. La poesia in questo caso serve a rielaborare le inquietudini, a ripercorrere limiti e fragilità, fino a trasformare ogni ombra in qualcosa di positivo. Per Strinati la scrittura diventa lo strumento per imparare a conoscersi, per compiere un’indagine approfondita nelle proprie emozioni. Non è così scontato riuscire ad osservarsi in profondità, specialmente se lo si fa attraverso la creatività, producendo versi di un certo valore. Tra le angosce l’autore non nasconde di aver anche paura di ciò che prova, e in un tempo provvisorio vive la sua esistenza tra mille dubbi, cercando di capire la direzione da prendere per non cadere nel buio assoluto. Ripensando proprio a questa tensione dell’anima torna a farsi presente nella memoria la poesia di Georg Trakl, poeta espressionista austriaco che evoca la decadenza e la solitudine del mondo. Strinati in qualche modo porta addosso pensieri e patimenti avvolti da un tormento insistente. Fragile e precario il poeta continua a ‘vomitare’ un malessere che sfianca, si abbandona a quel vortice che lo attira come forza oscura, si cerca, si annusa, si scopre come feto impaurito in una vita che non sempre dà riferimenti, in attesa di una traiettoria nuova. Decidere di andare fino in fondo negli angoli meno battuti della propria anima è una scelta sicuramente coraggiosa. Non è da tutti svuotarsi, passare al setaccio turbamenti, sofferenze, lacrime, e vedersi oltre. Trova rifugio negli elementi della natura Strinati e nel fiorire di primavera prende atto della preziosità dell’esistere, di essere parte del cosmo. Rimane comunque un’oscillazione costante dove prevale il dubbio, l’imperfezione, ma questo fa parte di una personalità sensibile che chiede risposte, che aspetta di comprendere il senso del suo andare per le strade della vita, insieme ad una fedele compagna: la Poesia.

Michela Zanarella

Padova-Roma, maggio 2017

_________________________________

* Fabio Strinati, Periodo di transizione. Perioadă de tranziţie ("Bibliotheca Universalis", 2017)

Fragil şi precar poetul

     Pentru a începe lectura noii cărţi a lui Fabio Strinati este nevoie să acorzi un spaţiu mai mare concentrării necesare, spre a completa o călătorie de explorare interioară. Perioadă de tranziţie este o culegere poetică în care autorul exhibează din sufletul său îndoieli şi nesiguranţe, dar pentru ca aceste stări sufleteşti să ajungă la cititor, care se poate recunoaşte în cuvintele aşternute în scris. Este firesc să-ţi pui întrebarea ce înţelege poetul prin termenul tranziţie şi atunci referinţa devine acea “trecere” care este existenţa însăşi. Suntem pe un drum şi zi după zi punem în discuţie opţiuni, acţiuni, precum şi indecizii. Ceea ce înţelege Strinati prin lăuntric şi exterior este un proces de căutare, o urgenţă a descoperirii sau redescoperirii eu-lui, în puritatea intenţiilor şi exprimării. Culegerea se deschide nu întâmplător cu poemul Groviglio, o înregistrare de percepţii şi situaţii confuze. Poetul vorbeşte despre dezordine, de fumuri călătoare, elemente care se referă la un sens de incertitudine; “Mizeria mentală se prăbușește în dezordine / ca fumul călător, / sirene vibrând si megafoane interioare / care ignoră călugărița / cuprinsă în vene chinuite.” Imaginile rezultate sunt particulare în semnificaţii şi reflectă o puternică simbologie, care întrupează într-un fel oarecare meditaţia. Este necesară o muncă intensă a gândirii şi în această situaţie poetul trebuie să distingă între tramele identităţii lui, care încă nu se află în echilibru. Există un vid care irumpe, care nu dă răgaz şi autorul este conştient că trăieşte o perioadă deloc uşoară. Se crede privat de sine însuşi, aproape nu se recunoaşte în cel care este gata să se prăbuşească; “Lipsită de mine aceeaşi zgârietură, îmi crapă  / în slăbirea unui contur vag și circumcis” (Deprimare).  A nu se simţi în sintonie cu lucrurile şi cu ceilalţi generează nesfârşite căderi psihice şi fizice, care riscă să răpească orice bucurie sau sclipire de lumină. Poezia în acest caz serveşte la reelaborarea neliniştilor, la conştientizarea limitelor şi a fragilităţii, pentru a transforma orice umbră în ceva pozitiv. Pentru Strinati scrisul devine instrumentul autocunoaşterii, cu scopul de a avea o imagine aprofundată asupra propriilor emoţii. Nu este atât de uşor să reuşeşti să te observi în profunzime, mai ales dacă o faci prin creativitate, producând versuri de o anumită valoare. Printre angoase autorul nu ascunde că îi este teamă şi de ceea ce probează, şi într-un timp provizoriu îşi trăieşte existenţa printre mii de îndoieli, căutând să înţeleagă direcţia de urmat pentru a nu se prăbuşi în beznă absolută. Regândind la aceasta tensiune a sufletului, se întoarce şi îşi readuce în memorie poezia lui Georg Trakl, poet expresionist austriac care evocă decadenţa şi singurătatea lumii. Strinati într-un fel oarecare poartă gânduri şi patimi ale unei frământări stăruitoare. Fragil şi precar, poetul continuă să ‘vomite” un rău de existenţă care îl sleieşte, se abandonează acelui vortex care îl atrage ca o forţă obscură, se caută pe sine, se adulmecă, se descoperă ca un prunc înfricoşat de o viaţă care nu oferă mereu referinţe, în aşteptarea unei traiectorii noi. A decide să mergi până la capăt în cotloanele mai puţin ştiute ale sufletului propriu este o alegere cu certitudine curajoasă. Nu înseamnă o golire de sine însuşi, suferinţe, lacrimi, înseamnă a se vedea dincolo. Strinati ăseşte refugiu în elementele naturii şi în inflorescenţa primăverii ia act de valoarea existenţei, de a fi o parte din acest cosmos. Rămâne totuşi o oscilaţie constantă în care prevalează dubiul, imperfecţiunea, dar aceasta face parte dintr-o personalitate sensibilă care cere raspunsuri, care aşteaptă să înţeleagă noimele mersului său pe căile vieţii, având alături o fidelă companie: Poezia. 

Michela Zanarella

Padova - Roma, mai 2017

Zanarella, Michela (1980, Cittadella, Padova, Italy). Poet and prose writer. She writes poetry since 2004. Published books: Credo, Risvegli, Vita, infinito, paradisi (2009) – poetry, Convivendo con le nuvole (2009) – short stories etc. Published in CLH: 5, 6/2012, 1, 3, 5/2013, 2, 4, 6/2014, 2, 4/2015, 1/2016, 1, 3/2017. Books in “Bibliotheca Universalis’: Coincidenze d’immenso (2015).

Zanarella, Michela (1980, Citadella, Padova, Italia). Poetă şi prozatoare. Scrie poezie din anul 2004. Cărţi publicate: Credo, Risvegli, Vita, infinito, paradisi (2009) – poezie, Convivendo con le nuvole (Edizioni GDS, 2009) – proză etc. Publicată în OLC: 5, 6/2012, 1, 3, 5/2013, 2, 4, 6/2014, 2, 4/2015, 1/2016, 1, 3/2017. Cărţi în “Bibliotheca Universalis’: Imensele coincidenţe (2015).

Traducere de Daniel Dragomirescu

INTERCULTURAL HORIZONS

ALL THE WORLD IN A DICTIONARY. COMING SOON!

CONTEMPORARY LITERARY HORIZON. ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN Nr. 2 (58) / 2017

CUPRINS. CONTENTS. ÍNDICE

EDITORIAL
Daniel Dragomirescu, p. 1

ORIZONTURI CRITICE
Byron Beynon, p. 3
Micaela Ghițescu, p.7
Rocio Espinosa Herrera, p. 11

ORIZONTURI EPICE
Ada Vega, p. 12
Natalia Gonzalez Amorin, p. 16
Eva Ibrahim, p. 19

ORIZONTURI POETICE
John Tischer, p. 21
Anne Stewart, p. 23
Peter Thabit Jones, p. 24
Paul Mein, p. 25
Richard Livermore, p. 26
Charlotte McDermott, p. 28
Catharina Boer, p. 28
Michael White, p. 29
Eileen R. Tabios, p. 30
Paul McDonald, p. 33
Ettore Fobo, p. 36
Fabio Strinati, p. 37
Carlos V. Gutíerrez, p. 38
Mirian Caloretti Castillo, p. 40

ORIZONTURI FRANCEZE
Noëlle Arnoult, p. 41
Marie-Noëlle André, p. 42
Hennie Claude, p. 44
Claude Colson, p. 45
Sylvain Escalier, p. 46
Frédéric Fort, p. 47
Jean Leznod, p. 48
Juliane Gorrez, p. 49
Jacklynn Beckman, p. 50

TRADUCERI. TRANSLATIONS
Diana Dragomirescu, Gabriela Apetrei, Roxana Doncu, Monica Dragomirescu, 
Daniel Dragomirescu, Elena Țăpean, Mădălina Bănucu,
Ioana Agafiței, Monica Manolachi, Teodor Panait

DEL DIZIONARIO UNIVERSALE. FROM THE UNIVERSAL DICTIONARY (4)

Fabio Strinati (1983, San Severino Marche, Italia). Poeta, scrittore, aforista, pianista e compositore. Vive ad Esanatoglia, un paesino della provincia di Macerata nelle Marche. Libri pubblicati: Pensieri nello scrigno. Nelle spighe di grano è il ritmo (2014), Un’allodola ai bordi del pozzo (2015), Dal proprio nido alla vita (2016). Un poemetto ispirato a un romanzo di Gordiano Lupi, Miracolo a Piombino e’stato presentato anche al importantissimo Premio Strega. Il libro Pensieri nello scrigno. Nelle spighe di grano è il ritmo è stato interpretato dall’attrice Maria Rosaria Omaggio in uno spettacolo al Teatro Lo Spazio di Roma nell’agosto del 2015. Strinati è presente anche in diverse riviste ed antologie letterarie. Da ricordare “Il Segnale”, rivista letteraria fondata a Milano dal poeta Lelio Scanavini. Premi: 1° classificato al Premio Nazionale “Sorella Africa”, 1° classificato al 23° Concorso artistico Internazionale “Amico Rom” etc. Libro in preparazione: Periodo di transizione (“Bibliotheca Universalis”, 2017).

Fabio Strinati (1983, San Severino Marche, Italia). Poet, prozator, aforist, pianist şi compozitor. Stabilit la Esanatoglia, o mică localitate din provincia Macerata nelle Marche. Cărţi publicate: Pensieri nello scrigno. Nelle spighe di grano è il ritmo (2014), Un’allodola ai bordi del pozzo (2015), Dal proprio nido alla vita (2016). Un mic poem inspirat de romanul Miracol la Piombino de Gordiano Lupi a candidat la importantul premiu Strega. Cartea Pensieri nello scrigno. Nelle spighe di grano è il ritmo a fost interpretată de actriţa Maria Rosaria Omaggio într-un spectacol la Teatrul Lo Spazio din Roma în luna august 2015. Strinati este prezent şi în diverse reviste şi antologii literare. De menţionat “Il Segnale”, revistă literară fondată la Milano de poetul Lelio Scanavini. Premii: Locul întâi la Premiul Naţional “Sorella Africa”, Premiul I la a 23-a ediţie a Concursului Artistic Internaţional “Amico Rom” etc. Carte în pregătire: Perioadă de tranziţie (Colecţia “Bibliotheca Universalis, 2017).  

Madre Gitana

Ragazze che danzano come cerchi d'acqua fresca

in quelle valli dove la frescura è quel mese d'autunno

che musica la storia della lontananza...

ragazze sparpagliate nei loro sguardi verso le colline verdi

che si aprono con lo stormire di foglie, di paglia e di grano,

delicate e pacate come le rondini sul rametto d'albero,

verso nuovi orizzonti come un cavallo sciolto e bianco

che si trascina con la biga.....oltre la speranza!

E nei leggeri sguardi dei bambini che giocano a palla,

come quasi un racconto nomade di mare e di sole...

nell'indecifrabile di una zolla di terra,

tu che appartieni alla natura delle cose semplici,

tu che sei l'acrobata dell'eleganza in fiore...

come gli ortaggi protetti dalla serra;

sei quel fascino di una saggezza senza presunzione,

la gentilezza di un costume di cultura,

la madre del corteggiamento!

(Poesia vincitrice al 23° Concorso

Artistico Internazionale “ Amico Rom”)

Madre Gitana

Fete dansând ca cercurile de apă proaspătă

în acele văi, unde răcoarea e acea lună de toamnă

pe care muzica o povestşte de departe...

fete împrăștiate în ochii lor spre dealurile verzi

care încep cu foșnetul de frunze, paie și grâu,

delicate ca rândunelele pe ramuri de copac,

spre noi orizonturi ca un cal alb

care trage carul... dincolo de speranță!

Și în blânda privire a copiilor care se joacă cu mingea,

aproape ca o poveste nomadă de mare și soare...

în indescifrabilul unei bucăţi de pământ,

tu, care faci parte din natura lucrurilor simple

tu, care eşti o acrobată de eleganță în floare...

precum legumele protejate de seră;

eşti farmecul unei înțelepciuni fără prezumție,

gentileţea unui costum de cultură,

mama iubirii curtezane!

(Premiul I la cea de a 23-a ediţie

a Concursului Artistic Internaţional “Amico Rom”)

Traducere şi prezentare de Daniel Dragomirescu

IL DIZIONARIO UNIVERSALE. 

THE UNIVERSAL DICTIONARY

COMING SOON!

DEL DICCIONARIO UNIVERSAL. FROM "THE UNIVERSAL DICTIONARY" (3)

Marina Centeno o el triunfo del universalismo cultural

Centeno, Marina (1972, Progreso Yucatán, México). Poeta y animadora cultural. En 2012 realizó emisoras de poesia para la Radio “Ecologica” desde Progreso Yucatán. Libros publicados: Quietud (Universidad Autónoma de Yucatán.2012), Inventivas (Universidad Autónoma de Yucatán, 2013), Erosión (Lord Byron Ediciones, Madrid, 2015), Dec(i)mas (2017). Es incluida en la Enciclopedia de la literatura mexicana, publicada por La Fundación Literaria de Mexico. Poemas de su autoría se encuentran en las antologías: Nueva Poesía y Narrativa Hispanoamericana, Antología Mexicana y Poesía Femenina. Ha sido publicada en el no. 1-2 (25-26) / 2012 de la revista “Viaţa Basarabiei” (Republica Moldova). El universo poético de Marina Centeno es amplio y se encuentra en un momento de expansión creativa. Entre Quietud (2012), su primero poemario, y Erosión la autora muestra que su inspiración y su vocación tienen consistencia y representan su “modus vivendi” natural. Erosión contiene poemas que ofrecen al lector, este “eje principal” del trabajo artistico e literario, nuevas perspectivas, nuevas detalles de un universo poetico de una cierta amplitutd y profundidad. En lineas generales, su creación es debida, por un lado, a su vocación poetica y, también, a su oportuno encuentro, a partir del 2009, con la revista “Horizonte literario contemporáneo”. Sus obras son, por excelencia, una expresión muy relevante – en el espacio latinoamericano - del universalismo cultural iniciado y seguido principalmente por HLC y “Bibliotheca Universalis”. Si este encuentro no hubiera tenido lugar, la creación poetica de Marina Centeno habría seguido, quizás, otro camino. Publicada en HLC: 9/2009, 3, 4, 5/2010, 1, 2, 3, 4, 5, 6/2011, 1, 2, 3, 5, 6/2012, Ant. 3/2012, 1, 2, 3, 4, 5, 6/2013, 1, 2, 3, 6/2014, 1/2015, 1, 6/2016. Libros en “Bibliotheca Universalis”: Poemas de Mar (2016).

Marina Centeno sau triumful universalismului cultural

Centeno, Marina (1972, Progreso Yucatán, Mexic). Poetă şi  animatoare culturală. În 2012 a realizat emisiuni de poezie pentru Radio “Ecologica” din  Progreso Yucatán. Cărţi publicate: Linişte (Universidad Autónoma de Yucatán.2012), Inventive (Universidad Autónoma de Yucatán, 2013), Eroziune (Lord Byron Ediciones, Madrid, 2015), Dec(i)mas (2017). Este inclusă în Enciclopedia literaturii mexicane, editată de Fundaţia Literară din Mexic. Poezii ale sale sunt incluse în antologiile: Noua poezie şi proză hispanoamericană, Antologie mexicană şi Poezie feminină. A fost publicată în numărul 1-2 (25-26) / 2012 al revistei „Viaţa Basarabiei” (Republica Moldova). Universul poetic al Marinei Centeno este amplu şi se găseşte într-un moment de expanisune creatoare. Între Quietud  (2012), volumul ei de debut, şi Erosión autoarea demosntrează că inspiraţia şi vocaţia sa au consistenţă şi reprezintă un “modus vivendi” firesc. Erosión conţine poeme care îi oferă lectorului, această “axă principală’ a muncii artistice şi literare (cvum îi place autoarei să spună), noi perspective, noi detalii ale unui univers poetic de o evidentă amploare şi profunzime. În linii generale, creaţia sa se datorează, pe de o parte, vocaţiei poetice înnăscute şi, pe de altă parte, întâlnirii sale oportune, în anul 2009, cu revista “Orizont literar contemporan”. Scrierile sale sunt, prin excelenţă, o expresie foarte relevantă – în spaţiul latinoamerican – a universalismului cultural iniţiat şi urmat în mod programatic de OLC şi de “Bibliotheca Universalis”. Dacă această întâlnire transcontinentală nu ar fi avut loc, creaţia poetică a Marinei Centeno ar fi urmat, poate, o traiectorie diferită. Publicată în OLC: 9/2009, 3, 4, 5/2010, 1, 2, 3, 4, 5, 6/2011, 1, 2, 3, 5, 6/2012, Ant. 3/2012, 1, 2, 3, 4, 5, 6/2013, 1, 2, 3, 6/2014, 1/2015, 1, 6/2016. Cărţi în “Bibliotheca Universalis”: Poemele marine (2016).  

La opresión de la lluvia

No me he puesto el hipil

la humedad de la lluvia entra por los huecos de la hamaca

mientras parpadea tu rostro a contraluz

La lluvia habita por el patio

salpica el barandal del pozo

donde cercenamos a la luna

Sobre mí siempre te hallas

hurgando en la bombilla de mis ojos

goteando bajo la opresión de la lluvia

Aún deambulo entre larga tropa de recuerdos

con los hombros desnudos expuestos a lacias tardes en el patio

¡Ah nuestro patio!

Cubierto por famélicas flores sometidas a la lluvia

en está tierra fértil a semillas

donde los sapos buscan refugio sobre los estanques del agua

El perro atisba el rabo al sonido de tu voz

persigue fantasmas que se burlan de su olfato

corre con el ladrido que se hace eco en la certeza del silencio

Estás aquí          

No te has ido

Eres el escarlata que se incendia a las seis

la migaja de pan sobre la mesa

la jícara a la espera de tu sed

los hilos de la hamaca donde se enreda mi cuerpo

Eres lo que escribo  - Sin saber lo que escribo -

Mis pechos tienen el desamparo de la madrugada

Colgados al tendedero como braga que oscila al viento

evaporando su aroma a sexo

Asumo mi condición de claustro

Se oxida el tiempo en la ventana

le pongo aldabas a la puerta

las horas me devoran por la opresión de la lluvia

Opresiunea ploii

Nu mi-am pus pe mine hipil-ul *

Umiditatea ploii intră prin găurile hamacului

Pe când chipul tău sclipeşte în unduirea luminii

Ploaia locuieşte în curte

Stropeşte balustrada fântânii

În care se oglindeşte luna

Pe mine mereu te afli

Scormonind în lumina ochilor mei

Picurând sub opresiunea ploii

Încă hoinăresc între marea gloată de amintiri

Cu umerii goi, expuşi la blândele după-amiezi în curte

Vai, curtea noastră!

Acoperită de flori firave supuse ploii

În acest pământ fertil cu seminţe

Unde broaştele caută refugiu pe heleşteurile apei

Câinele îşi ridica coada auzind sunetul vocii tale

Urmăreşte fantome ce-şi bat joc de mirosul lui

Fuge cu lătratul ce se transformă în ecou în liniştea adâncă

Eşti aici, nu ai plecat

Eşti stacojiul ce se aprinde la ora şase

Firimitura de pâine de pe masă

Ceaşca în aşteptarea setei tale

Firele hamacului unde se încurcă corpul meu

Eşti ceea ce scriu – fără să ştiu ce scriu -

Pieptul meu este apăsat de singurătatea dimineţii

Agăţat de uscător precum  lenjeria intimă bătută de vânt

Evaporându-şi aroma de dragoste

Îmi accept condiţia de călugăr

Se oxidează timpul în fereastră

Uşii îi pun zăvoare

Orele mă devorează sub opresiunea  ploii.

             

*Hipil (varianta termenului huipil în Progreso Yucatán) – bluză tradiţională, brodată cu motive colorate, fără mâneci, purtată de indigenii şi metişii din Mexic şi America Centrală (Lexicon.org). În variante artizanale pretenţioase este un vestmânt de sărbătoare (ca ia românească), dar în variante mai simple poate fi folosită şi pe vreme de ploaie, ca un fel de pelerină. Face parte din vestimentaţia de origine aztecă  (Nota ed.)

Traducere şi prezentare de Daniel Dragomirescu

PAGES DU DICTIONAIRE UNIVERSEL (2) PAGINAS DEL DICCIONARIO UNIVERSAL (2)

Arellano Guirao, Rossana (Chile). Escritora, poeta, cuenta-cuentos. Obras publicadas: Abróchame el Alma (España, 2009), Bajo Río. Antología de poetas y narradores (2009), Versos Encadenados (2009), Sin Fronteras (México, 2010),  A Verso Abierto (Argentina 2012) etc. Algunos de sus poemas han sido traducidos al rumano, portugués, alemán, inglés, francés, catalán, hebreo, ruso. Premio Fondo Nacional de la Cultura y las Artes (2015). Incluida en Antología rumano-chilena (coord. Ingrid Odgers,“Bibliotheca Universalis”, 2016).

Arellano Guirao, Rossana (Chile). Prozatoare şi poetă, povestitoare pentru copii. Scrieri publicate: Încheie-mi sufletul (Spania, 2009), Sub râu. Antologie de poezie şi proză (2009), Versuri înlănţuite (2009), Fără frontiere (Mexic, 2010), În vers deschis (Argentina, 2012) etc. Unele poezii ale sale au fost traduse în limbile română, portugheză, germană, engleză, franceză, catalană, ebraică, rusă. Premiul Fondul Naţional pentru Cultură şi Artă (2015). Inclusă în Antologia româno-chiliană (coord. Ingrid Odgers, “Bibliotheca Universalis”, 2016).

Arnoult, Noëlle (27 Novembre 1963, Paris).  Poète. Licence de Lettres Modernes à l’Université de Sorbonne (IV). Actuellement elle vit a Dijon. Livres publiés: Poésies (1984), Passion, Ombre et Lumière (2015), Si j’avais été la Belle et autres Licornes (2016), Enfer, Limbes et Rédemption (2017). Collaborations au journal “Le Bien public”. Sa création poétique, pleine de grâce mais en maîtrisant aussi une savante  architecture, est à la fois l’expression du néo-romantisme et néo-clasicisme postmoderne. Publiée dans HLC: 1, 2/2017.

Arnoult, Noëlle (27 noiembrie 1963, Paris). Poetă. Licenţiată în litere moderne a Universităţii Sorbona (IV). În prezent locuieşte în oraşul Dijon. Cărţi publicate: Poezii (1984), Pasiune, Umbră şi Lumină (2015), Dacă aş fi fost Frumoasa şi ceilalţi Licorni (2016), Infern, Limb şi Mântuire (2017). Colaborări la ziarul “Le Bien public”. Creaţia sa poetică, plină de graţie dar stăpânind în acelaşi timp o arhitectură savantă, este în egală măsură expresia neoromantismului şi a neoclasicismului postmodern. Publicata în OLC: 1, 2/2017.