Perdi, mas não foi fracasso!
Venho hoje neste singelo blog tratar de um tema que faz o indivíduo se sentir frustrado, culpado e incapaz: a sensação de fracasso.
Um dos problemas do ser humano é querer assumir as rédeas da vida alheia, sem ao menos permiti-lo escolher o que ele de fato quer para sua vida e seu futuro. Está mais que provado que limites devem ser impostos em se tratando de relações, pois projetamos no outro o que nunca fomos ou conseguimos alcançar.
Desse modo, sufocamos o outro com uma série de cobranças, expectativas, acusações, uma pressão psicológica que o sufoca e oprime, já que caso ele sinta que não atendeu tais expectativas, ele se martiriza e sente que o fracasso bateu à porta. Sim, o fracasso bateu à porta, trazendo consigo uma série de sentimentos ruins, como o de incapacidade, frustração, de perda, etc., de fato, um verdadeiro turbilhão de emoções que mais deixam um sujeito doente que ajudam alguma coisa.
Não é à toa que uma das doenças mais comuns do mundo moderno seja a depressão, pois as pessoas ao não conseguirem alcançar as expectativas projetadas pelo outro se deprimem e se autoflagelam, dando margem a uma série de pensamentos e sentimentos ruins que, aos poucos, vai matando sua autoestima, seu sorriso, sua esperança, enfim, tudo que alimenta sua alma e lhe dá vida e estímulo para viver. Para afirmar isso, cito a seguinte frase: “quando a alma sofre o corpo padece”.
Nossa vida psíquica influencia na saúde de nosso corpo, uma mente doente fragiliza nosso corpo a ponto de torna-lo também doente. Isso significa, indiretamente, que ao projetarmos tantas expectativas no outro estamos contribuindo para a formação de uma geração psicologicamente doente. Sim, foi isso mesmo que eu disse, nosso corpo começa a assimilar tais discursos a ponto de acreditar que, de fato, não é capaz, que não passa de um indivíduo frustrado, que nada vai dar certo e que seus objetivos nunca serão alcançados.
Costumo dizer que a mente humana é uma caixinha que guarda coisas boas e ruins, quando ela tem mais coisas ruins o corpo começa a adoecer, a ponto muitas vezes de não querer mais viver. Daí o seu excesso de projeção virou frustração, pois você projetou tantas coisas fabulosas no outro a ponto de deixa-lo doente. Escrevo esse texto hoje como um alerta, para dizer que as palavras tem poder, seja para o bem ou para o mal, incorporamos e assimilamos a energia alheia. Falo isso em razão do caos que vem se tornando o mundo onde as pessoas sofrem pelos mais diferentes motivos, seja por falta de dinheiro, de emprego, pressão no trabalho, estresse, desilusão amorosa, etc.
Não se autoflagele, seja seu próprio Deus, o único capaz e suficiente de mudar sua própria vida, vá ver o pôr do sol no entardecer, dê mais importância a relações reais, faça passeios, viagens, comece a colorir sua vida para que seus problemas possam ser superados.
Não se culpe pelo que não aconteceu, é preciso aprender a perder e a ganhar, as coisas acontecem ou deixam de acontecer por um motivo, e esse motivo se chama destino.
Am pierdut, dar n-a fost un eşec!
Am venit astăzi aici, pe acest simplu blog, ca sa tratez o temă care-l face pe individ să se simtă frustrat, vinovat şi incapabil: senzaţia eşecului.
Una dintre probleme omului este dorinţa asumării vieţii altora, fără ca măcar să i se permită să aleagă ceea ce el de fapt doreşte pentru viaţa şi viitorul lui. Este mai mult decât dovedit că limitele ar trebui să fie impuse în cazul relațiilor, fiindcă proiectăm în celălalt ceea ce n-am fost niciodată ori nu reuşim să realizăm.
Astfel îl sufocăm pe celălalt cu o serie de taxări, așteptări, acuzații, o presiune psihologică care îl sufocă şi-l oprimă, dacă el deja consideră că nu a îndeplinit aceste așteptări, se martirizează şi simte ca eşecul a bătut la uşa sa. Da, eșecul a bătut la ușă, aducând cu sine o serie de sentimente negative, precum cel al incapacităţii, al frustrării, al pierderii etc., de fapt un veritabil vârtej de emoții, care mai mult lasă pe cineva în suferinţă decât îl ajută cu ceva.
Nu e de mirare că una dintre cele mai comune boli ale lumii moderne este depresia, deoarece oamenii care nu sunt în măsură să răspundă așteptărilor proiectate de celălalt se descurajează şi se autoflagelează, dând naștere la o serie de gânduri și sentimente negative, care, treptat, vor ucide stima de sine, zâmbetul său, speranța sa, tot ceea ce hrănește sufletul și îi dă viață și încurajare pentru a trăi. Pentru a sublinia acest lucru, citez următoarea frază: "Când sufletul suferă, şi trupul suferă."
Viața noastră mentală influențează sănătatea corpului nostru, o minte bolnavă slăbește trupul nostru suficient să-l facă prea bolnav. Aceasta înseamnă că, în mod indirect, că proiectând atât de multe așteptări în celălalt contribuim la formarea unei generații psihologic bolnave. Da, exact cum am spus, corpul nostru începe sa asimileze aceste discursuri pentru a ajunge să creadem că, de fapt, nu suntem capabili, că suntem doar nişte frustraţi, că nimic nu va funcționa și că niciodată nu ne vom atinge obiectivele.
Eu spun adesea că mintea umană este o cutie care păstrează lucruri bune și rele, iar atunci când ea are mai multe lucruri rele trupul devine bolnav, până a ajunge să nu mai vrea să trăiască. De aici excesul de frustrare, deoarece ați proiectat atât de multe lucruri fabuloase în celălalt, încât i-aţi făcut rău. Scriu acest text astăzi ca un avertisment, pentru a spune că cuvintele au putere, fie în bine sau în rău, incorporăm și asimilăm energia altor oameni. Spun acest lucru din cauza haosului care a devenit lumea în care oamenii suferă din cele mai diferite motive, fie din lipsă de bani, de loc de muncă, din cauza presiunii de la locul de muncă, a stresului, a durerilor etc.
Să nu te autoflagelezi, să fii propriul tău dumnezeu, singurul capabil și suficient pentru a-ţi schimba viața, să te duci să vezi apusul soarelui seara, dă mai multă importanță relațiilor reale, plimbă-te, fă călătorii, începi să-ţi colorezi viața pentru ca problemele tale să poată fi depășite.
Să nu te autoflagelezi, să fii propriul tău dumnezeu, singurul capabil și suficient pentru a-ţi schimba viața, să te duci să vezi apusul soarelui seara, dă mai multă importanță relațiilor reale, plimbă-te, fă călătorii, începi să-ţi colorezi viața pentru ca problemele tale să poată fi depășite.
Nu te condamna pentru ceea ce nu s-a întâmplat, trebuie să învățăm să pierdem și să câștigăm, lucrurile se întâmplă sau nu se întâmplă pentru un motiv, iar acest motiv este numit destin.
Cultural profile
Andréia Franco (born 1984) is a poet and writer from Brazil. She has a BA and MA in Portuguese literature from the University of Mato Grosso (UNEMAT), as a disciple of the professor and poet Dante Gatto. Published books: “Anjo hibrido. Hybrid Angel” (2013). Andréia Franco has been a honorary contributor of “Contemporary Literary Horizon” since 2012.
Profil cultural
Andréia Franco (născută 1984) este o poetă şi prozatoare din Brazilia. Este licenţiată şi master în literatura portugheză a Universităţii de Stat din Matto Grosso (UNEMAT), ca discipolă a profesorului şi poetului Dante Gatto. Cărţi publicate: “Anjo hibrido. Înger hibrid” (2013). Andréia Franco este colaboratoare onorifică a revistei “Orizont literar contemporan” din anul 2012.
Traducere şi prezentare de Daniel Dragomirescu
