CONTRIBUTORS:
Daniel Dragomirescu (ROMANIA), p. 2-6
Charles Johnson (UK), p. 7-8
Lidia Vianu, Ioana Ieronim (ROMANIA), p. 9-12
Maria Eugenia Mendoza (MEXICO), p.13-15
Peggy Landsman (US), p. 16
Byron Beynon (UK), p. 17-18
Pradeep Beedawat (INDIA), p. 19-20
Deborah Erdmann (US), p. 21-22
Iliya Bolotyansky (CZECH REPUBLIC), p. 23-26
Maria Dolores Garcia Pastor (SPAIN), p. 27-29
Ion Lazu (ROMANIA), p. 30-31
Alfredo Lavergne (CHILE), p. 32-33
Marius Ştefan Aldea (ROMANIA), p. 34-35
Biola Olatunde (NIGERIA), p. 36-38
Caroline Gill, David Gill (UK), p. 39-43
Alan Segal (US), p. 44
Bogdan Cazacu (ROMANIA), p. 45-48
Donald Riggs, Alexander Kudera (US), p. 49-50
Leonard Ciureanu (ROMANIA), p. 51-52
Miguel Angel de Boer (ARGENTINA), p. 53-54
Efigenia Coutinho (BRAZIL), p. 55-57
Nancy Hawker (CANADA), p. 58
Sayumi Yokou (SRI LANKA), p. 58
Marcela Meirelles (URUGUAY), p. 59
________________________________
“CONTEMPORARY HORIZON”
A MAGAZINE WITH AN INTERNATIONAL EDITORIAL TEAM
A LIMITED STOCK EDITION FOR VALUABLE READERS
PRICE: 12 EUROS/15 DOLLARS PER COPY (SHIPPING INCLUDED)
Pay via PayPal at the following address:
biggyshor@gmail.com
or via Western Union at this postal address:
Dragomirescu Daniel-Florian
Str. N. Balcescu, no.77,bl.77,sc.B, et.4, ap. 32
730131 VASLUI – ROMANIA/EUROPEAN UNION
marți, 11 mai 2010
sâmbătă, 8 mai 2010
CONTEMPORARY HORIZON MULTICULTURAL FOUNDATION / LA FUNDACION MULTICULTURAL “EL HORIZONTE CONTEMPORANEO” / FUNDAŢIA MULTICULTURALĂ “ORIZONT CONTEMPORAN”
We would like to let those interested know that the preparations for the establishment of the Foundation are going very well, which gives us the certainty that our sustained efforts will be successful despite the difficulties we have faced so far.
The Initiative Committee for the Foundation’s (ICF) objective is to purchase a head office in Bucharest until the end of May and finalizing the legal procedures necessary for the establishment of the Foundation until 31st July 2010.
As the ICF has managed to cover the necessary cost only partially, we would like to renew the appeal to our Romanian and foreign supporters to contribute financially to the Foundation’s establishment. An estimate shows that, if only a quarter of the 5163 readers of Contemporary & Literary Horizon made a small contribution (for example, 15 Euros a person), the necessary funds for purchasing a head office could be collected. The above mentioned sum constitutes a small percentage of a person’s personal expenses budget and, instead of increasing the profit of tobacco, alcohol producers or even of producers of foods unbeneficial to health, it could be put to much better use by a non-profit institution and the positive results (on a cultural and multicultural level) will be long term ones.
Depending on the received donations, different rights will be bestowed as follows:
1) for donations of 50-100 Euros: two free copies of the journal and the title of member of the Foundation;
2) for donations of 150-300 Euros: four free copies of the journal, the title of member of the Foundation and a free copy of the Anthology of the Contemporary & Literary Horizon journal (version B, selective) which will be published this year;
3) for donations of 350 – 500 Euros: a one-year free subscription, the title of founding member and a free copy of the Anthology of the Contemporary & Literary Horizon journal (version A, complete) which will be published this year;
4) for donations of 550-1000 Euros: a one-year free subscription, the title of founding member, a free copy of the Anthology (version A) and the right to be on the Honorary Board of the Foundation;
5) for the donation which would cover the entire cost for the establishment of the Foundation and the purchase of the head office: all the rights stipulated in point 4 and the title of Honorary President of the Foundation.
For every donation a receipt will be issued and the list of donors will be disclosed to those interested.
On this occasion we would like to express our warmest regards to those who have decided to join us in taking the necessary steps to set up the Foundation.
Bucharest, May 2010
On behalf of the Initiative Committee for the Foundation,
Daniel Dragomirescu, Executive President
Mihai Cantuniari, director
Translator: Alina-Olimpia Miron
______________________________________
Informamos a las personas interesadas que los preparativos para el establecimiento de la Fundación siguen muy bien su curso, lo que nos da la certeza de que nuestros esfuerzos serán coronados por el éxito, a pesar de las dificultades enfrentadas hasta ahora.
La Comisión de Iniciativa para la Fundación (CIF) fijó la compra de una sede propia en Bucarest para el final de mayo del año actual y la terminación de los trámites legales para el establecimiento de la Fundación al 31 de julio de 2010.
Debido a que la CIF dispone solamente de una parte del dinero necesario, renovamos la llamada a los rumanos y extranjeros que nos apoyan para contribuir, por medio de las suscripciones, al establecimiento de la Fundación.
Un cálculo estimado muestra que si solamente un cuarto de los 5 163 lectores de la revista “El Horizonte Literario Contemporáneo” contribuyera con una pequeña donación (por ejemplo de 15 euro por persona), podríamos reunir, a favor de la Fundación, la cantidad de dinero necesaria para la compra de una sede propia. La cantidad de dinero citada arriba es menor a una parte del presupuesto de gastos personales de mucha gente, y en vez de incrementar las ganancias de productores de tabaco, alcohol o alimentos perjudiciales (nocivos) para la salud, podría ser utilizada mucho mejor por una institución no lucrativa, con resultados positivos de un plan cultural y multicultural, a medio y largo plazos.
Dependiendo de las donaciones hechas serán concedidos derechos distintos, como los que siguen:
1) para donaciones de 50-100 euros: dos números gratuitos de la revista y la cualidad de miembro de la Fundación;
2) para donaciones de 150-300 euros: cuatro números gratuitos de la revista, la cualidad de miembro de la Fundación y un ejemplar gratuito de la “Antología de la revista “El Horizonte Literario Contemporáneo” (la versión B, selectiva), que será publicada durante este año;
3) para donaciones de 350-500 euros: suscripción gratuita de un año a la revista, la cualidad de miembro fundador y un ejemplar gratuito de la “Antología” (la versión A, íntegra);
4) para donaciones de 550-1000 euros: suscripción gratuita de un año de la revista, la cualidad de miembro fundador, un ejemplar gratuito de la “Antología” (la versión íntegra) y el derecho de ser elegido en el Colegio de Honor de la Fundación;
5) para la donación que cubriría integralmente los costos necesarios para el establecimiento de la Fundación y de la compra de la sede central: todos los derechos estipulados en el punto 4 y la cualidad de Presidente Honorario de la Fundación.
Para cada donación se liberará un recibo y al final se comunicará a las personas interesadas la lista de los donantes.
En esta ocasión le expresamos nuestro agradecimiento a todos los que han decidido unirse a nosotros, con el pensamiento y con el hecho, en nuestros pasos para el establecimiento de la Fundación.
Bucarest, mayo 2010.
En nombre de la Comisión de Iniciativa para la Fundación:
Daniel Dragomirescu, Presidente Ejecutivo
Mihai Cantuniari, director
Traductora: Monica Dragomirescu
Correctora 1: Diana Dragomirescu
Correctora 2: María Eugenia Mendoza
___________________________________
Facem cunoscut celor interesaţi că pregătirile în vederea înfiinţării Fundaţiei urmează un curs ascendent, care ne dă certitudinea că eforturile noastre consecvente vor fi încununate de succes, în ciuda dificultăţilor.
Comitetul de Iniţiativă pentru Fundaţie (CIF) a fixat achiziţionarea unui sediu propriu în Bucureşti până la finele lunii mai a.c. şi finalizarea demersurilor pentru înfiinţarea legală a Fundaţiei până la data de 31 iulie 2010.
Deoarece CIF nu dispune decât parţial de banii necesari, reînnoim apelul către suporterii români şi străini de a contribui prin subscripţii la înfiinţarea Fundaţiei. Un calcul estimativ arată că, dacă numai un sfert din cei 5163 de cititori ai revistei “Orizont literar contemporan” ar contribui cu o mică donaţie, iar această contribuţie ar fi de 15 euro de persoană, s-ar putea colecta în favoarea Fundaţiei suma necesară pentru achiziţionarea unui sediu propriu. Sumele de mai sus sunt minore în bugetul de cheltuieli personale al multora şi în loc să ajungă să rotunjească profitul unor producători de tutun, alcool sau alimente dăunătoare sanătăţii, ar putea fi utilizate mult mai bine de către o instituţie non-profit, iar rezultatele pozitive în plan cultural şi multicultural vor fi pe termen mediu şi lung.
În funcţie de donaţiile făcute, vor fi acordate diferite drepturi, după cum urmează:
1) pentru donaţii de 50-100 euro: două numere gratuite din revistă şi calitatea de membru al Fundaţiei;
2) pentru donaţii de 150-300 euro: patru numere gratuite din revistă, calitatea de membru al Fundaţiei şi un exemplar gratuit din °Antologia revistei “Orizont literar contemoran” (versiunea B, selectivă), care se va publica în cursul acestui an;
3) pentru donaţii de 350 – 500 euro: abonament gratuit pe un an la revistă, calitatea de membru fondator şi un exemplar gratuit din “Antologia revistei “Orizont literar contemporan” (versiunea A, integrală), care se va publica în cursul acestui an;
4) pentru donaţii de 550-1000 euro: abonament gratuit la revistă pe un an, calitatea de membru fondator, un exemplar gratuit din “Antologie” (versiunea A) şi dreptul de fi ales în Colegiul de Onoare al Fundaţiei;
5) pentru donaţia care ar acoperi integral costurile necesare pentru înfiinţarea Fundaţiei şi a achiziţionării sediului central: toate drepturile prevăzute la punctul 4 şi calitatea de Preşedinte Onorific al Fundaţiei.
Pentru fiecare donaţie se va elibera un document doveditor, iar la final se va comunica celor interesaţi lista donatorilor.
Cu acest prilej le adresăm calde mulţumiri tuturor celor care au decis să ne fie alături cu gândul şi cu fapta în demersurile noastre pentru înfiinţarea Fundaţiei.
Bucureşti, mai 2010
În numele Comitetului de Iniţiativă pentru Fundaţie,
Daniel Dragomirescu, preşedinte executiv
Mihai Cantuniari, director
The Initiative Committee for the Foundation’s (ICF) objective is to purchase a head office in Bucharest until the end of May and finalizing the legal procedures necessary for the establishment of the Foundation until 31st July 2010.
As the ICF has managed to cover the necessary cost only partially, we would like to renew the appeal to our Romanian and foreign supporters to contribute financially to the Foundation’s establishment. An estimate shows that, if only a quarter of the 5163 readers of Contemporary & Literary Horizon made a small contribution (for example, 15 Euros a person), the necessary funds for purchasing a head office could be collected. The above mentioned sum constitutes a small percentage of a person’s personal expenses budget and, instead of increasing the profit of tobacco, alcohol producers or even of producers of foods unbeneficial to health, it could be put to much better use by a non-profit institution and the positive results (on a cultural and multicultural level) will be long term ones.
Depending on the received donations, different rights will be bestowed as follows:
1) for donations of 50-100 Euros: two free copies of the journal and the title of member of the Foundation;
2) for donations of 150-300 Euros: four free copies of the journal, the title of member of the Foundation and a free copy of the Anthology of the Contemporary & Literary Horizon journal (version B, selective) which will be published this year;
3) for donations of 350 – 500 Euros: a one-year free subscription, the title of founding member and a free copy of the Anthology of the Contemporary & Literary Horizon journal (version A, complete) which will be published this year;
4) for donations of 550-1000 Euros: a one-year free subscription, the title of founding member, a free copy of the Anthology (version A) and the right to be on the Honorary Board of the Foundation;
5) for the donation which would cover the entire cost for the establishment of the Foundation and the purchase of the head office: all the rights stipulated in point 4 and the title of Honorary President of the Foundation.
For every donation a receipt will be issued and the list of donors will be disclosed to those interested.
On this occasion we would like to express our warmest regards to those who have decided to join us in taking the necessary steps to set up the Foundation.
Bucharest, May 2010
On behalf of the Initiative Committee for the Foundation,
Daniel Dragomirescu, Executive President
Mihai Cantuniari, director
Translator: Alina-Olimpia Miron
______________________________________
Informamos a las personas interesadas que los preparativos para el establecimiento de la Fundación siguen muy bien su curso, lo que nos da la certeza de que nuestros esfuerzos serán coronados por el éxito, a pesar de las dificultades enfrentadas hasta ahora.
La Comisión de Iniciativa para la Fundación (CIF) fijó la compra de una sede propia en Bucarest para el final de mayo del año actual y la terminación de los trámites legales para el establecimiento de la Fundación al 31 de julio de 2010.
Debido a que la CIF dispone solamente de una parte del dinero necesario, renovamos la llamada a los rumanos y extranjeros que nos apoyan para contribuir, por medio de las suscripciones, al establecimiento de la Fundación.
Un cálculo estimado muestra que si solamente un cuarto de los 5 163 lectores de la revista “El Horizonte Literario Contemporáneo” contribuyera con una pequeña donación (por ejemplo de 15 euro por persona), podríamos reunir, a favor de la Fundación, la cantidad de dinero necesaria para la compra de una sede propia. La cantidad de dinero citada arriba es menor a una parte del presupuesto de gastos personales de mucha gente, y en vez de incrementar las ganancias de productores de tabaco, alcohol o alimentos perjudiciales (nocivos) para la salud, podría ser utilizada mucho mejor por una institución no lucrativa, con resultados positivos de un plan cultural y multicultural, a medio y largo plazos.
Dependiendo de las donaciones hechas serán concedidos derechos distintos, como los que siguen:
1) para donaciones de 50-100 euros: dos números gratuitos de la revista y la cualidad de miembro de la Fundación;
2) para donaciones de 150-300 euros: cuatro números gratuitos de la revista, la cualidad de miembro de la Fundación y un ejemplar gratuito de la “Antología de la revista “El Horizonte Literario Contemporáneo” (la versión B, selectiva), que será publicada durante este año;
3) para donaciones de 350-500 euros: suscripción gratuita de un año a la revista, la cualidad de miembro fundador y un ejemplar gratuito de la “Antología” (la versión A, íntegra);
4) para donaciones de 550-1000 euros: suscripción gratuita de un año de la revista, la cualidad de miembro fundador, un ejemplar gratuito de la “Antología” (la versión íntegra) y el derecho de ser elegido en el Colegio de Honor de la Fundación;
5) para la donación que cubriría integralmente los costos necesarios para el establecimiento de la Fundación y de la compra de la sede central: todos los derechos estipulados en el punto 4 y la cualidad de Presidente Honorario de la Fundación.
Para cada donación se liberará un recibo y al final se comunicará a las personas interesadas la lista de los donantes.
En esta ocasión le expresamos nuestro agradecimiento a todos los que han decidido unirse a nosotros, con el pensamiento y con el hecho, en nuestros pasos para el establecimiento de la Fundación.
Bucarest, mayo 2010.
En nombre de la Comisión de Iniciativa para la Fundación:
Daniel Dragomirescu, Presidente Ejecutivo
Mihai Cantuniari, director
Traductora: Monica Dragomirescu
Correctora 1: Diana Dragomirescu
Correctora 2: María Eugenia Mendoza
___________________________________
Facem cunoscut celor interesaţi că pregătirile în vederea înfiinţării Fundaţiei urmează un curs ascendent, care ne dă certitudinea că eforturile noastre consecvente vor fi încununate de succes, în ciuda dificultăţilor.
Comitetul de Iniţiativă pentru Fundaţie (CIF) a fixat achiziţionarea unui sediu propriu în Bucureşti până la finele lunii mai a.c. şi finalizarea demersurilor pentru înfiinţarea legală a Fundaţiei până la data de 31 iulie 2010.
Deoarece CIF nu dispune decât parţial de banii necesari, reînnoim apelul către suporterii români şi străini de a contribui prin subscripţii la înfiinţarea Fundaţiei. Un calcul estimativ arată că, dacă numai un sfert din cei 5163 de cititori ai revistei “Orizont literar contemporan” ar contribui cu o mică donaţie, iar această contribuţie ar fi de 15 euro de persoană, s-ar putea colecta în favoarea Fundaţiei suma necesară pentru achiziţionarea unui sediu propriu. Sumele de mai sus sunt minore în bugetul de cheltuieli personale al multora şi în loc să ajungă să rotunjească profitul unor producători de tutun, alcool sau alimente dăunătoare sanătăţii, ar putea fi utilizate mult mai bine de către o instituţie non-profit, iar rezultatele pozitive în plan cultural şi multicultural vor fi pe termen mediu şi lung.
În funcţie de donaţiile făcute, vor fi acordate diferite drepturi, după cum urmează:
1) pentru donaţii de 50-100 euro: două numere gratuite din revistă şi calitatea de membru al Fundaţiei;
2) pentru donaţii de 150-300 euro: patru numere gratuite din revistă, calitatea de membru al Fundaţiei şi un exemplar gratuit din °Antologia revistei “Orizont literar contemoran” (versiunea B, selectivă), care se va publica în cursul acestui an;
3) pentru donaţii de 350 – 500 euro: abonament gratuit pe un an la revistă, calitatea de membru fondator şi un exemplar gratuit din “Antologia revistei “Orizont literar contemporan” (versiunea A, integrală), care se va publica în cursul acestui an;
4) pentru donaţii de 550-1000 euro: abonament gratuit la revistă pe un an, calitatea de membru fondator, un exemplar gratuit din “Antologie” (versiunea A) şi dreptul de fi ales în Colegiul de Onoare al Fundaţiei;
5) pentru donaţia care ar acoperi integral costurile necesare pentru înfiinţarea Fundaţiei şi a achiziţionării sediului central: toate drepturile prevăzute la punctul 4 şi calitatea de Preşedinte Onorific al Fundaţiei.
Pentru fiecare donaţie se va elibera un document doveditor, iar la final se va comunica celor interesaţi lista donatorilor.
Cu acest prilej le adresăm calde mulţumiri tuturor celor care au decis să ne fie alături cu gândul şi cu fapta în demersurile noastre pentru înfiinţarea Fundaţiei.
Bucureşti, mai 2010
În numele Comitetului de Iniţiativă pentru Fundaţie,
Daniel Dragomirescu, preşedinte executiv
Mihai Cantuniari, director
vineri, 7 mai 2010
NEWS OF THE WORLD: MARCELA MEIRELLES (URUGUAY)
BELONGING
When I was first asked to write about being a student in Montevideo I felt pretty reluctant, got stuck, and couldn’t write anything for a few days. But then I realized that I shouldn’t write about how it is living here or being an actual student. Instead I should write about belonging.
It is autumn, the city begins waking up from a mid-summer dream, the carnival has ended a few weeks ago and a very particular energy lies upon Montevideo. The climate is perfect, not too hot, and not cold at all. The trees dress up the streets with their fallen leaves, as a golden rain falls from their branches. People still moves rather slowly, not quite eager to go back to their hectic lives. The machine is about to start its movement.
Your last summer as a kid is now gone, and a mixture of feelings arises. In between nostalgia, fear and excitement there is a sense of self-achievement. You are now a citizen; you get your first driver’s license, you are old enough to vote (and obliged to do so by the law), and you become a student at university. This means you belong in all possible ways to the society that nurtured you for so many years, and now you have the chance to give something back to it, you have a voice.
Most of the students are not actually from Montevideo, they had to leave their home cities to come study in one of the best universities in South America. This means a drastic change in all possible ways. Moving alone to an apartment building, leaving your family some hundred kilometers away, leaving all your habits, and having to be all the things you had your parents to be for you. On the one hand this can result very difficult, but on the other, it is a very important step in growing up. In my country, living in other cities, rather than Montevideo, is like living in a small town where there’s too much security, and too little everything to be able to give you what you need in order to grow up into society.
You are now a part of a breathing organism that shapes the city and makes it alive. The masses of youth take over, expressing their ideas and helping mold their own community. The future of the nation lies in our hands.
This organism, the University, is autonomous; this means that it works like a country itself, in the sense that there are leaders and representatives to be elected. The university depends on the state only for the money, and in every other way it is ruled by its own laws. The seek of knowledge, and an attempt to educate the population are the foundations. It is free for all citizens, providing equal opportunities for everyone. And even when there are some few private universities, the public one is currently the best, the most demanding, and the one with higher standards. On a more personal note I think that this is slowly changing, and we, students, teachers, and authorities have to work hard to keep that honorary place that meant so much work for many, many people throughout the years. In times of general well being, as in times of crisis and darkness, through all the adversities the Universidad of the República Oriental del Uruguay kept its high standards.
Montevideo is the physical place, the container to our minds and a most important teacher. The city we help molding, also molds us; it is a back and forward. Society comes together, the whole country meets in this cosmopolitan centre, and we students have one of the most important roles in this master-play.
APARTENENŢĂ
Când mi s-a cerut să scriu despre ce înseamnă să fii student în Montevideo am ezitat, m-am blocat, şi, câteva zile, n-am putut scrie nimic. Dar apoi mi-am dat seama că nu ar trebui să scriu despre ce înseamnă să locuieşti aici sau despre viaţa de student, ci ar trebui să scriu despre aparţinere.
E toamnă, oraşul începe să se trezească din visul verii, carnavalul s-a încheiat de câteva săptămâni şi o energie aparte planează asupra oraşului Montevideo. Vremea e perfectă - nici prea cald, dar nici frig. Copacii îmbracă străzile cu frunzele lor căzute, o ploaie aurie căzând de pe crengile lor. Oamenii se mişcă încă încet, nefiind prea dornici să se întoarcă la vieţile lor agitate. Maşinăria urmează să-şi înceapă activitatea.
Ţi s-a dus ultima vară de puşti, şi un amestec de sentimente te învăluie. Printre nostalgie, teamă şi nerăbdare, este şi o senzaţie de împlinire. Acum eşti cetăţean; îţi iei carnetul de şofer, ai vârsta necesară pentru a putea vota (şi chiar eşti obligat s-o faci, prin lege) şi devii student la universitate. Asta înseamnă că aparţii în toate felurile posibile societăţii care te-a crescut atâţia ani, şi acum ai şansa să-i dai ceva înapoi, poţi să te exprimi.
Cei mai mulţi dintre studenţi nu sunt de fapt din Montevideo, ci au fost nevoiţi să-şi părăsească oraşele natale pentru a studia într-una din cele mai bune universităţi din America de Sud. Asta înseamnă o schimbare drastică din toate punctele de vedere: trebuie să te muţi singur, să-ţi laşi familia la câteva sute de kilometri distanţă, să renunţi la obiceiurile tale şi să faci toate acele lucruri pe care le făceau părinţii pentru tine. Pe de o parte asta poate fi foarte dificil, dar, pe de altă parte, este un pas foarte important în maturizarea ta. În ţara mea, faptul de a trăi în alte oraşe decât Montevideo este ca şi cum ai trăi într-un orăşel în care există prea multă siguranţă şi care îţi oferă prea puţine pentru a-ţi permite să te dezvolţi în societate.
Acum eşti parte a unui organism viu care conturează oraşul şi-l face să trăiască. Masele de tineri preiau activităţile, exprimându-şi ideile şi ajutând la modelarea propriei comunităţi. Viitorul naţiunii stă în mâinile noastre.
Acest organism, Universitatea, este unul autonom; asta înseamnă că funcţionează ca un stat, în sensul că trebuie aleşi conducători şi reprezentanţi. Universitatea depinde de stat doar financiar, funcţionând după propriile legi din toate celelalte puncte de vedere. Baza o reprezintă asimilarea de cunoştinţe şi încercarea de a educa populaţia. Este gratuită pentru toţi cetăţenii, oferind tuturor şanse egale. Şi, deşi există şi câteva universităţi particulare, în momentul de faţă universitatea publică este cea mai bună, cea mai solicitantă şi are cele mai înalte standarde. Din punctul meu de vedere, situaţia este într-o uşoară schimbare, iar noi, studenţii, profesorii şi autorităţile trebuie să facem tot ce putem pentru a menţine acest loc de onoare care a însemnat atât de mult pentru foarte mulţi oameni de-a lungul anilor. Universitatea Republicii Orientale Uruguay şi-a păstrat standardele înalte atât în vremuri bune, cât şi pe timp de criză şi probleme.
Montevideo este spaţiul fizic, depozitarul minţilor noastre şi unul din profesorii cei mai importanţi. Oraşul pe care îl modelăm ne modelează la rândul lui; este o relaţie bidirecţională. Societatea se reuneşte, întreaga ţară se întâlneşte în acest centru cosmopolit, iar noi, studenţii, jucăm unul din cele mai importante roluri în această piesă principală.
Translator: Alina Roxana Chirilă
Proofreader: Cristina Costin
_______________________________
ABOUT THE AUTHOR / DESPRE AUTOR
Marcella Meirelles is a very young writer and journalist from Uruguay. She is a student at the University of Montevideo and one of the best South-American contributors to Contemporary Horizon magazine.
Marcela Meirelles este o tânără scriitoare şi publicistă din Uruguay. Este studentă la Universitatea din Montevideo şi una dintre cele mai bune colaboratoare ale revistei noastre din America de Sud.
Translator: Daniel Dragomirescu
Proofreader: Alina-Olimpia Miron
When I was first asked to write about being a student in Montevideo I felt pretty reluctant, got stuck, and couldn’t write anything for a few days. But then I realized that I shouldn’t write about how it is living here or being an actual student. Instead I should write about belonging.
It is autumn, the city begins waking up from a mid-summer dream, the carnival has ended a few weeks ago and a very particular energy lies upon Montevideo. The climate is perfect, not too hot, and not cold at all. The trees dress up the streets with their fallen leaves, as a golden rain falls from their branches. People still moves rather slowly, not quite eager to go back to their hectic lives. The machine is about to start its movement.
Your last summer as a kid is now gone, and a mixture of feelings arises. In between nostalgia, fear and excitement there is a sense of self-achievement. You are now a citizen; you get your first driver’s license, you are old enough to vote (and obliged to do so by the law), and you become a student at university. This means you belong in all possible ways to the society that nurtured you for so many years, and now you have the chance to give something back to it, you have a voice.
Most of the students are not actually from Montevideo, they had to leave their home cities to come study in one of the best universities in South America. This means a drastic change in all possible ways. Moving alone to an apartment building, leaving your family some hundred kilometers away, leaving all your habits, and having to be all the things you had your parents to be for you. On the one hand this can result very difficult, but on the other, it is a very important step in growing up. In my country, living in other cities, rather than Montevideo, is like living in a small town where there’s too much security, and too little everything to be able to give you what you need in order to grow up into society.
You are now a part of a breathing organism that shapes the city and makes it alive. The masses of youth take over, expressing their ideas and helping mold their own community. The future of the nation lies in our hands.
This organism, the University, is autonomous; this means that it works like a country itself, in the sense that there are leaders and representatives to be elected. The university depends on the state only for the money, and in every other way it is ruled by its own laws. The seek of knowledge, and an attempt to educate the population are the foundations. It is free for all citizens, providing equal opportunities for everyone. And even when there are some few private universities, the public one is currently the best, the most demanding, and the one with higher standards. On a more personal note I think that this is slowly changing, and we, students, teachers, and authorities have to work hard to keep that honorary place that meant so much work for many, many people throughout the years. In times of general well being, as in times of crisis and darkness, through all the adversities the Universidad of the República Oriental del Uruguay kept its high standards.
Montevideo is the physical place, the container to our minds and a most important teacher. The city we help molding, also molds us; it is a back and forward. Society comes together, the whole country meets in this cosmopolitan centre, and we students have one of the most important roles in this master-play.
APARTENENŢĂ
Când mi s-a cerut să scriu despre ce înseamnă să fii student în Montevideo am ezitat, m-am blocat, şi, câteva zile, n-am putut scrie nimic. Dar apoi mi-am dat seama că nu ar trebui să scriu despre ce înseamnă să locuieşti aici sau despre viaţa de student, ci ar trebui să scriu despre aparţinere.
E toamnă, oraşul începe să se trezească din visul verii, carnavalul s-a încheiat de câteva săptămâni şi o energie aparte planează asupra oraşului Montevideo. Vremea e perfectă - nici prea cald, dar nici frig. Copacii îmbracă străzile cu frunzele lor căzute, o ploaie aurie căzând de pe crengile lor. Oamenii se mişcă încă încet, nefiind prea dornici să se întoarcă la vieţile lor agitate. Maşinăria urmează să-şi înceapă activitatea.
Ţi s-a dus ultima vară de puşti, şi un amestec de sentimente te învăluie. Printre nostalgie, teamă şi nerăbdare, este şi o senzaţie de împlinire. Acum eşti cetăţean; îţi iei carnetul de şofer, ai vârsta necesară pentru a putea vota (şi chiar eşti obligat s-o faci, prin lege) şi devii student la universitate. Asta înseamnă că aparţii în toate felurile posibile societăţii care te-a crescut atâţia ani, şi acum ai şansa să-i dai ceva înapoi, poţi să te exprimi.
Cei mai mulţi dintre studenţi nu sunt de fapt din Montevideo, ci au fost nevoiţi să-şi părăsească oraşele natale pentru a studia într-una din cele mai bune universităţi din America de Sud. Asta înseamnă o schimbare drastică din toate punctele de vedere: trebuie să te muţi singur, să-ţi laşi familia la câteva sute de kilometri distanţă, să renunţi la obiceiurile tale şi să faci toate acele lucruri pe care le făceau părinţii pentru tine. Pe de o parte asta poate fi foarte dificil, dar, pe de altă parte, este un pas foarte important în maturizarea ta. În ţara mea, faptul de a trăi în alte oraşe decât Montevideo este ca şi cum ai trăi într-un orăşel în care există prea multă siguranţă şi care îţi oferă prea puţine pentru a-ţi permite să te dezvolţi în societate.
Acum eşti parte a unui organism viu care conturează oraşul şi-l face să trăiască. Masele de tineri preiau activităţile, exprimându-şi ideile şi ajutând la modelarea propriei comunităţi. Viitorul naţiunii stă în mâinile noastre.
Acest organism, Universitatea, este unul autonom; asta înseamnă că funcţionează ca un stat, în sensul că trebuie aleşi conducători şi reprezentanţi. Universitatea depinde de stat doar financiar, funcţionând după propriile legi din toate celelalte puncte de vedere. Baza o reprezintă asimilarea de cunoştinţe şi încercarea de a educa populaţia. Este gratuită pentru toţi cetăţenii, oferind tuturor şanse egale. Şi, deşi există şi câteva universităţi particulare, în momentul de faţă universitatea publică este cea mai bună, cea mai solicitantă şi are cele mai înalte standarde. Din punctul meu de vedere, situaţia este într-o uşoară schimbare, iar noi, studenţii, profesorii şi autorităţile trebuie să facem tot ce putem pentru a menţine acest loc de onoare care a însemnat atât de mult pentru foarte mulţi oameni de-a lungul anilor. Universitatea Republicii Orientale Uruguay şi-a păstrat standardele înalte atât în vremuri bune, cât şi pe timp de criză şi probleme.
Montevideo este spaţiul fizic, depozitarul minţilor noastre şi unul din profesorii cei mai importanţi. Oraşul pe care îl modelăm ne modelează la rândul lui; este o relaţie bidirecţională. Societatea se reuneşte, întreaga ţară se întâlneşte în acest centru cosmopolit, iar noi, studenţii, jucăm unul din cele mai importante roluri în această piesă principală.
Translator: Alina Roxana Chirilă
Proofreader: Cristina Costin
_______________________________
ABOUT THE AUTHOR / DESPRE AUTOR
Marcella Meirelles is a very young writer and journalist from Uruguay. She is a student at the University of Montevideo and one of the best South-American contributors to Contemporary Horizon magazine.
Marcela Meirelles este o tânără scriitoare şi publicistă din Uruguay. Este studentă la Universitatea din Montevideo şi una dintre cele mai bune colaboratoare ale revistei noastre din America de Sud.
Translator: Daniel Dragomirescu
Proofreader: Alina-Olimpia Miron
vineri, 30 aprilie 2010
SIMPLY HAIKU: ALAN SEGAL (UNITED STATES)
FOUR TANKA
attached
to whatever blows away
even mountains
take the path of dragonflies
gone but this endless longing
am I scared yet
no different than dead dogs
by the roadside
just bump into myself
at every sign of life
who is arguing
with the storm passing over
oxen in a field
not me just a butterfly
whose eyes blind my shabby self
dried field rutted road
lifting foot to foot to foot
tilting your head
upward perfect
between earth and sky
*poems published in Modern English Tanka,
Spring 2009
__________________________
PATRU TANKA
ataşaţi
de orice zboară
chiar şi munţii
iau drumul libelulelor
pleacă dar le e mereu dor
oare mi-e teamă deja
nu altfel decât câinilor morţi
pe marginea şoselei
izbeşte-te de mine însumi
la fiece semn de viaţă
cine se ceartă
cu furtuna care trece
un bivol pe câmp
nu doar eu un fluture
ai cărui ochi orbesc eul meschin
câmp uscat drum brăzdat de făgaşe
ridicând un picior şi încă un picior
apleacă-ţi capul
perfect în sus
între cer şi pământ
*Poeme publicate în “Modern English Tanka”,
primăvara 2009
_________________________
Translator: Georgiana Mîndru
Proofreader: Cristina Costin
A MESSAGE FOR READERS
If anyone is interested in a free copy of
"BITING THE BUDDHA," by old pajamas,
reviewed by Robert Wilson, SIMPLY HAIKU,
Dec. 2003, Vol. 1, Number 6, please contact me:
bluecottage2000@yahoo.com
UN MESAJ PENTRU CITITORI
Dacă cineva este interesat de un exemplar
gratuit din cartea “BITING THE BUDDHA” de
Old Pajamas (Alan Segal, n.red.), cu o
prezentare critică de Robert Wilson, “Simply
Haiku/Pur şi simplu haiku”, dec. 2003,
vol. I, nr. 6, vă rog să mă contactaţi...
___________________________
Translator: Daniel Dragomirescu
attached
to whatever blows away
even mountains
take the path of dragonflies
gone but this endless longing
am I scared yet
no different than dead dogs
by the roadside
just bump into myself
at every sign of life
who is arguing
with the storm passing over
oxen in a field
not me just a butterfly
whose eyes blind my shabby self
dried field rutted road
lifting foot to foot to foot
tilting your head
upward perfect
between earth and sky
*poems published in Modern English Tanka,
Spring 2009
__________________________
PATRU TANKA
ataşaţi
de orice zboară
chiar şi munţii
iau drumul libelulelor
pleacă dar le e mereu dor
oare mi-e teamă deja
nu altfel decât câinilor morţi
pe marginea şoselei
izbeşte-te de mine însumi
la fiece semn de viaţă
cine se ceartă
cu furtuna care trece
un bivol pe câmp
nu doar eu un fluture
ai cărui ochi orbesc eul meschin
câmp uscat drum brăzdat de făgaşe
ridicând un picior şi încă un picior
apleacă-ţi capul
perfect în sus
între cer şi pământ
*Poeme publicate în “Modern English Tanka”,
primăvara 2009
_________________________
Translator: Georgiana Mîndru
Proofreader: Cristina Costin
A MESSAGE FOR READERS
If anyone is interested in a free copy of
"BITING THE BUDDHA," by old pajamas,
reviewed by Robert Wilson, SIMPLY HAIKU,
Dec. 2003, Vol. 1, Number 6, please contact me:
bluecottage2000@yahoo.com
UN MESAJ PENTRU CITITORI
Dacă cineva este interesat de un exemplar
gratuit din cartea “BITING THE BUDDHA” de
Old Pajamas (Alan Segal, n.red.), cu o
prezentare critică de Robert Wilson, “Simply
Haiku/Pur şi simplu haiku”, dec. 2003,
vol. I, nr. 6, vă rog să mă contactaţi...
___________________________
Translator: Daniel Dragomirescu
vineri, 23 aprilie 2010
DEAR SUPPORTERS, READERS AND FRIENDS / QUERIDOS AMIGOS DE LA REVISTA "EL HORIZONTE LITERARIO CONTEMPORANEO" / DRAGI PRIETENI AI REVISTEI "ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN"
The editorial team of Contemporary & Literary Horizon addresses
all its supporters and readers in Romania and abroad to
contribute financially to set up the Contemporary Horizon
Multicultural Foundation. Donors in Romania and abroad will be
able to become founding members of the future Foundation with
the rights stipulated in the statute.
The goal of the foundation is to promote cultural and spiritual
values of our contemporary society, to encourage cultural
exchange and unite countries, peoples, ethnicities and
continents, grounded on universally accepted humanistic
principles and therefore contribute to the moral, cultural and
spiritual progress of contemporary society.
The Contemporary Horizon Foundation will be a non-profit
organization without any political strings and will focus on
promoting the cultural and spiritual interests of society.
Donations in lei (RON) can be made by money order at the
following address: Dragomirescu Daniel, 77 N. Bălcescu St.
Bl. 77, Sc. B, Et. 4,Ap. 32, PO 1, Vaslui, 730131.
Donations in dollars and Euros can be made via PayPal at the
following address: biggyshor@gmail.com or via Western Union
at the address: Dragomirescu Daniel (see complete address
above). Furthermore, donations can be made by contacting the
editor-in-chief (e-mail: drgdaniel@yahoo.com).
All donors will receive a document certifying the respective
donations.
Daniel Dragomirescu, editor-in-chief of “Contemporary & Literary
Horizon”
Mihai Cantuniari, director
______________________________
El equipo redaccional de la revista “El Horizonte Literario
Contemporaneo” apela amablemente a sus partidarios y a sus
lectores tanto de Rumania como del mundo entero a contribuir
con donaciones monetarias al establecimiento de la Fundacion
Multicultural El Horizonte Contemporaneo. Los donantes del
pais y del extranjero podran devenir miembros fundadores de
la futura Fundacion, con derechos previstos por el Estatuto.
El objetivo de la Fundacion Horizonte Contemporaneo es el de
promover los valores culturales y espirituales del mundo
contemporaneo, de fomentar los intercambios culturales y el
acercamiento , entre paises, personas y continentos, a tenor
de los principios humanistas universalmente aceptados y de
contribuir de esta manera al progreso espiritual, cultural y
moral del mundo contemporaneo.
La Fundacion Horizonte Contemporaneo sera una organizacion no
lucrativo, no matriculado politicamente y que pondra en primer
plano los intereses y las aspiraciones culturales y espiritu-
ales de la sociedad.
Las donaciones en RON pueden ser hechas por medio del mandato
postal, a la direccion Dragomirescu Daniel, calle Nicolae
Balcescu numero 77, edificio 77, entrada B, piso numero 4,
apartamento numero 32, oficio postal numero 1 Vaslui y codigo
postal 730131, municipio Vaslui, la ciudad de Vaslui.
Las donaciones tanto en dolares como en euros pueden ser
hechas por medio del sistema PayPal, a la direccion:
biggyshor@gmail.com
Igualmente, las donaciones pueden ser hechas por el contacto
directo con el jefe dela revista( correo electronico:
drgdaniel@yahoo.com).
Los donantes recibiran un documento convincente por
las donaciones hechas.
De parte del Grupo de Iniciativa,
Daniel Dragomirescu, el redactor jefe de la revista El
Horizonte Literario Contemporaneo
Mihai Cantuniari, director
________________________
Echipa redacţională a revistei “Orizont literar contemporan”
face un apel călduros la susţinătorii şi cititorii
săi din România şi din întreaga lume să contribuie
prin donaţii băneşti la înfiinţarea
Fundaţiei Multiculturale ORIZONT CONTEMPORAN. Donatorii
din ţară şi din străinătate vor putea deveni membri fondatori
ai viitoarei Fundaţii, cu drepturile care vor fi prevăzute de
Statut.
Scopul Fundaţiei Orizont Contemporan este de a promova
valorile culturale şi spirituale ale lumii contemporane, de a
încuraja schimburile culturale şi apropierea între ţări,
popoare, etnii şi continente, in baza principiilor umaniste
universal acceptate şi de a contribui în acest mod la
progresul spiritual, cultural şi moral al lumii contemporane.
Fundaţia Orizont Contemporan va fi o organizaţie non-profit,
neînregimentată politic şi care va pune pe primul plan
intersele şi aspiraţiile de ordin cultural şi spiritual ale
societăţii.
Donaţiile în lei pot fi făcute prin mandat poştal, pe adresa:
Dragomirescu Daniel, str. N. Balcescu, no 77, bl. 77, sc. B,
et. 4, ap. 32; of. poştal nr. 1 Vaslui; cod poştal 730131,
mun. Vaslui, jud.Vaslui
Donaţiile în dolari şi în euro pot fi făcute prin sistemul
PayPal, la adresa: biggyshor@gmail.com sau via Western
Union la adresa: Dragomirescu Daniel (a se vedea mai
sus adresa completă)
De asemenea, donaţii pot fi făcute şi prin contactarea directă
a redactorului şef al revistei (e-mail: drgdaniel@yahoo.com).
Donatorii vor primi un document doveditor pentru donaţiile
făcute.
Din partea Grupului de Iniţiativă,
Daniel Dragomirescu, redactor şef al revistei “Orizont literar
contemporan”
Mihai Cantuniari, director
_______________________
Translator: Alina-Olimpia Miron
Traductoras: Monica Dragomirescu, Diana Dragomirescu
all its supporters and readers in Romania and abroad to
contribute financially to set up the Contemporary Horizon
Multicultural Foundation. Donors in Romania and abroad will be
able to become founding members of the future Foundation with
the rights stipulated in the statute.
The goal of the foundation is to promote cultural and spiritual
values of our contemporary society, to encourage cultural
exchange and unite countries, peoples, ethnicities and
continents, grounded on universally accepted humanistic
principles and therefore contribute to the moral, cultural and
spiritual progress of contemporary society.
The Contemporary Horizon Foundation will be a non-profit
organization without any political strings and will focus on
promoting the cultural and spiritual interests of society.
Donations in lei (RON) can be made by money order at the
following address: Dragomirescu Daniel, 77 N. Bălcescu St.
Bl. 77, Sc. B, Et. 4,Ap. 32, PO 1, Vaslui, 730131.
Donations in dollars and Euros can be made via PayPal at the
following address: biggyshor@gmail.com or via Western Union
at the address: Dragomirescu Daniel (see complete address
above). Furthermore, donations can be made by contacting the
editor-in-chief (e-mail: drgdaniel@yahoo.com).
All donors will receive a document certifying the respective
donations.
Daniel Dragomirescu, editor-in-chief of “Contemporary & Literary
Horizon”
Mihai Cantuniari, director
______________________________
El equipo redaccional de la revista “El Horizonte Literario
Contemporaneo” apela amablemente a sus partidarios y a sus
lectores tanto de Rumania como del mundo entero a contribuir
con donaciones monetarias al establecimiento de la Fundacion
Multicultural El Horizonte Contemporaneo. Los donantes del
pais y del extranjero podran devenir miembros fundadores de
la futura Fundacion, con derechos previstos por el Estatuto.
El objetivo de la Fundacion Horizonte Contemporaneo es el de
promover los valores culturales y espirituales del mundo
contemporaneo, de fomentar los intercambios culturales y el
acercamiento , entre paises, personas y continentos, a tenor
de los principios humanistas universalmente aceptados y de
contribuir de esta manera al progreso espiritual, cultural y
moral del mundo contemporaneo.
La Fundacion Horizonte Contemporaneo sera una organizacion no
lucrativo, no matriculado politicamente y que pondra en primer
plano los intereses y las aspiraciones culturales y espiritu-
ales de la sociedad.
Las donaciones en RON pueden ser hechas por medio del mandato
postal, a la direccion Dragomirescu Daniel, calle Nicolae
Balcescu numero 77, edificio 77, entrada B, piso numero 4,
apartamento numero 32, oficio postal numero 1 Vaslui y codigo
postal 730131, municipio Vaslui, la ciudad de Vaslui.
Las donaciones tanto en dolares como en euros pueden ser
hechas por medio del sistema PayPal, a la direccion:
biggyshor@gmail.com
Igualmente, las donaciones pueden ser hechas por el contacto
directo con el jefe dela revista( correo electronico:
drgdaniel@yahoo.com).
Los donantes recibiran un documento convincente por
las donaciones hechas.
De parte del Grupo de Iniciativa,
Daniel Dragomirescu, el redactor jefe de la revista El
Horizonte Literario Contemporaneo
Mihai Cantuniari, director
________________________
Echipa redacţională a revistei “Orizont literar contemporan”
face un apel călduros la susţinătorii şi cititorii
săi din România şi din întreaga lume să contribuie
prin donaţii băneşti la înfiinţarea
Fundaţiei Multiculturale ORIZONT CONTEMPORAN. Donatorii
din ţară şi din străinătate vor putea deveni membri fondatori
ai viitoarei Fundaţii, cu drepturile care vor fi prevăzute de
Statut.
Scopul Fundaţiei Orizont Contemporan este de a promova
valorile culturale şi spirituale ale lumii contemporane, de a
încuraja schimburile culturale şi apropierea între ţări,
popoare, etnii şi continente, in baza principiilor umaniste
universal acceptate şi de a contribui în acest mod la
progresul spiritual, cultural şi moral al lumii contemporane.
Fundaţia Orizont Contemporan va fi o organizaţie non-profit,
neînregimentată politic şi care va pune pe primul plan
intersele şi aspiraţiile de ordin cultural şi spiritual ale
societăţii.
Donaţiile în lei pot fi făcute prin mandat poştal, pe adresa:
Dragomirescu Daniel, str. N. Balcescu, no 77, bl. 77, sc. B,
et. 4, ap. 32; of. poştal nr. 1 Vaslui; cod poştal 730131,
mun. Vaslui, jud.Vaslui
Donaţiile în dolari şi în euro pot fi făcute prin sistemul
PayPal, la adresa: biggyshor@gmail.com sau via Western
Union la adresa: Dragomirescu Daniel (a se vedea mai
sus adresa completă)
De asemenea, donaţii pot fi făcute şi prin contactarea directă
a redactorului şef al revistei (e-mail: drgdaniel@yahoo.com).
Donatorii vor primi un document doveditor pentru donaţiile
făcute.
Din partea Grupului de Iniţiativă,
Daniel Dragomirescu, redactor şef al revistei “Orizont literar
contemporan”
Mihai Cantuniari, director
_______________________
Translator: Alina-Olimpia Miron
Traductoras: Monica Dragomirescu, Diana Dragomirescu
marți, 20 aprilie 2010
CONTEMPORARY HORIZONS: MARIA DOLORES GARCIA PASTOR (SPAIN)
EL AROMA DEL JAZMÍN
Relato ganador del II Certamen de Escritura Scream “Cielo
Abierto”, junio 2008
De una en una. Con mucho cuidado. Como si fueran las más
delicadas perlas. Como si de valiosísimos diamantes se tratara. Silencioso yconcentrado en su tarea. Así recoge Rafik las
diminutas florecillas blancas de jazmín con sus pequeñas pero
hábiles manitas. No se vislumbra ni un pequeño resquicio de luz.
Para ver lo que hace apenas cuenta con el resplandor de las
estrellas. Las flores del jazmín son tan delicadas que se tienen
que coger mientras reina la oscuridad para que ni el rocío de la
mañana ni el sol del nuevo día puedan dañarlas.
De una a una. Con sumo esmero. Es así como Rafik toma las
florecillas de cinco pétalos de los arbustos. Una a una las
arranca con precisión y delicadeza, con la maestría de alguien
que sabe bien lo que hace, alguien para quien esta no es su
primera cosecha. Pronto podrá ver el amanecer. Ni siquiera
necesita mirar lo que está haciendo. Tantas horas trabajando a
oscuras han hecho de su tacto uno de sus mejores sentidos. La
vista apenas le sirve para distinguir las piedras del suelo, para
intentar esquivarlas y no dañarse sus pies desnudos.
De una en una. La cosecha empezó en julio y durará hasta bien
entrado septiembre. Está cansado. Son muchas noches cosechando
flores de jazmín y muchos días ayudando a su madre en las tareas
cotidianas. Día a día acarrea agua del pozo, trabaja su pequeña
parcela de tierra y cuida de sus hermanos. Apenas tiene tiempo
para dormir.
Los ojos de Rafik son oscuros y tristes, profundos. Rafik tiene
la mirada del desamparo, de la inocencia mancillada, de la
precocidad. No sabe jugar: nadie le ha enseñado. Su piel es
oscura, está cubierta de pequeñas heridas y quemada por el sol.
Él se enorgullece de su color, el color de los antiguos faraones
egipcios, de los más grandes reyes que han gobernado la tierra.
Así se lo contaba su abuelo cuando era pequeño. Bueno, más
pequeño que ahora.
De una en una las flores blancas van cayendo en su cesta.
Delicadas y etéreas, fragantes. Es a estas horas de la noche
cuando han alcanzado su máxima pureza y exhalan su aroma más
sensual, esa fragancia frutal y licorada, cálida y animal. A
Rafik le duelen las yemas de los dedos. La espalda se le empieza
a resentir después de tantos días de cargar peso. Está cansado y
hambriento, pero sigue cogiendo flores porque el día pronto
llegará y el capataz quiere que hoy acaben con este campo o la
cosecha no valdrá para nada.
Hay que seguir adelante con el ritual. Las cosechas de jazmín se
recogen desde la noche de los tiempos. Sus antepasados ya lo
hacían en la época de los faraones. Entonces este y otros
perfumes se usaban para honrar a los dioses, para dar prestigio a
los nobles. El ritual debe continuar para que el mundo siga
teniendo constancia de la grandeza de Egipto, para la gloria de
su patria. Eso le ha contado el capataz. Una a una van cayendo
las flores de jazmín de la experta mano de Rafik hasta su cesta.
Las deposita allí con la misma delicadeza con que una madre pone
a dormir en la cuna a su hijo. Nunca se le ha ocurrido exhalar el
perfume de una de ellas por puro placer o ponérsela en el pelo
para jugar. No sabe lo que es jugar: nunca lo ha hecho. Mientras
coge una a una cada flor piensa en las piastras que le llevará a
su madre y en la cara de felicidad que ella pondrá al verlas.
En ocasiones, mientras coge el jazmín, se acuerda de cuando fue
al colegio. Ahora no puede ir porque tiene que ayudar a su madre
a sacar a la familia adelante. Su padre murió cuando sus dos
hermanos eran muy pequeños y él se convirtió en el hombre de la
casa. Y mientras Rafik recoge una a una las flores del jazmín,
esas flores que en un lenguaje inventado por hombres que de
pequeños pudieron jugar simboliza la amabilidad, no se le ocurre
pensar que él es mucho más frágil y pequeño que esas flores y que
la humedad del rocío de la mañana se mete en sus débiles huesos.
Que la luz de tantos días sin dormir está agotando su pequeño
cuerpo. Que la infancia y el tiempo de jugar y de aprender a
aprender se le están marchitando entre flor y flor. Y todo para
que esas damas de tierras lejanas que ignoran la existencia de
Rafik puedan cubrirse con los aromas de jazmín que les ofrecen
las grandes empresas de cosmética.
Rafik es demasiado pequeño para saber de todo eso aunque se ha
tenido que hacer mayor para trabajar y ser el hombre de su casa.
Rafik es demasiado frágil e inocente para ser consciente de su
propia fragilidad, es demasiado pobre para poder ir al colegio o
para jugar. Aunque la verdad es que él no piensa en nada de esto.
No conoce otra realidad. Sabe poco de la vida. Su mundo es
infinitamente pequeño. Tan pequeño como él. Pronto cumplirá ocho
años… y nadie le ha enseñado a jugar.
____________________________
MIREASMĂ DE IASOMIE
Povestire câştigătoare a Concursului de Povestiri Scream „Cielo
Abierto”, ediţia a II-a, iunie 2008
Una câte una. Cu multă grijă. Ca şi cum ar fi cele mai
delicate perle. Ca şi cum ar fi nişte diamante preţioase. Tăcut
şi concentrat asupra lucrului. Aşa culege Rafik micuţele
floricelele albe de iasomie cu mânuţele lui mici, dar
îndemânatice. Nu se întrezărea nici cea mai mică rază de lumină.
Ca să vadă ce face, abia se poate bizui pe strălucirea stelelor.
Florile de iasomie sunt atât de delicate încât trebuie să le
culeagă în timp ce domneşte întunericul pentru ca nici roua
dimineţii, nici soarele noii zile să nu le poată vătăma.
Una câte una. Cu mare atenţie. Aşa culege Rafik din
arbuşti floricelele cu cinci petale. Una câte una le smulge cu
precizie şi delicateţe, cu dibăcia cuiva care îşi cunoaşte bine
meseria, cineva pentru care aceasta nu este prima sa recoltă. În
curând va putea zări zorii. Nici nu trebuie să privească la ceea
ce face. Atâtea ceasuri de lucru pe întuneric i-au transformat
simţul atingerii în unul din cele mai fine. Văzul aproape că nu
îl ajută să distingă pietrele de pe jos, ca să le evite şi să nu
îşi rănească picioarele desculţe.
Una câte una. Recolta a început în iulie şi durează până
târziu în septembrie. Este obosit. A petrecut multe nopţi
culegând flori de iasomie şi multe zile ajutându-şi mama în
treburile cotidiene. Zi de zi aduce apă de la puţ cu carul,
munceşte mica sa porţiune de pământ şi îngrijeşte de fraţii lui.
Abia dacă are timp să doarmă.
Ochii lui Rafik sunt negri şi trişti, profunzi. În
privirile lui Rafik se citeşte abandonul, inocenţa furată,
precocitatea. Nu ştie să se joace: nu l-a învăţat nimeni. Pielea
îi este închisă la culoare, acoperită de mici răni şi arsă de
soare. El este mândru de culoarea sa, culoarea faraonilor
egipteni antici, a celor mai măreţi regi care au domnit peste
Pământ. Astfel îi povestea bunicul său pe când era mic. Ei bine,
mai mic decât este acum.
Una câte una florile albe cad în coşul său. Delicate şi
diafane, înmiresmate. În acest ceas târziu din noapte sunt cel
mai pure şi emană aroma cea mai senzuală, acea aromă fructată şi
ca o licoare, caldă şi animalică. Pe Rafik îl dor buricele
degetelor. Spatele începe să i se resimtă după atâtea zile de
cărat greutăţi. Este ostenit şi înfometat, dar culege în
continuare flori fiindcă în curând va sosi ziua când vătaful va
vrea să termine cu acest câmp, altfel recolta nu va avea nici o
valoare.
Ritualul trebuie dus mai departe. Iasomia se strânge din
vremuri îndepărtate. Strămoşii săi o strângeau încă de pe vremea
faraonilor. Atunci, acesta şi alte parfumuri se foloseau pentru a
onora zeii, pentru a cinsti nobilimea. Ritualul trebuie să
continue pentru ca lumea să aibă şi astăzi dovada grandorii
Egiptului, pentru gloria patriei sale. Astfel i-a povestit
vătaful. Una câte una, florile de iasomie cad în coş din mâna îndemânatică
a lui Rafik.
Le pune în coş cu aceeaşi delicateţe cu care o mamă îşi
culcă fiul în leagăn. Nu s-a gândit niciodată să împrăştie
parfumul unei flori doar din plăcere sau să şi-l pună în păr, în
joacă. Nu ştie ce este joaca: nu s-a jucat niciodată. În vreme ce
culege florile una câte una, se gândeşte la piastrele pe care i
le va duce mamei şi la fericirea de pe chipul ei când le va
vedea.
Uneori, în vreme ce culege iasomia, îşi aminteşte de
vremea când mergea la şcoală. Acum nu poate merge fiindcă trebuie
să îşi ajute mama şi familia. Tatăl lui a murit când cei doi
fraţi ai lui erau foarte mici, iar el a devenit bărbatul în casă.
Şi în vreme ce Rafik culege florile de iasomie una câte una,
flori care simbolizau amabilitatea într-un limbaj inventat de
oamenii care de mici se puteau juca, nu se gândeşte că el este
mult mai firav şi mai mic decât aceste flori şi că roua umedă a
dimineţii pune stăpânire pe osişoarele sale firave. Că lumina
atâtor zile fără somn îi secătuieşte micul său trup. Că timpul
de joacă şi copilăria şi vremea de a învăţa să înveţe se ofilesc
printre flori. Şi toate acestea pentru ca acele dame din tărâmuri
îndepărtate, care ignoră existenţa lui Rafik, să se poată învălui
în aromele de iasomie oferite de marile companii de cosmetice.
Rafik este mult prea mic să ştie toate acestea, deşi a
trebuit să se maturizeze înainte de vreme pentru a putea lucra şi
pentru a fi bărbatul în casă. Rafik este mult prea firav şi
inocent pentru a fi conştient de propria-i fragilitate, este prea
amărât pentru a putea merge la şcoală sau pentru a se juca. În
fapt, el nu se gândeşte la toate acestea. Nu cunoaşte altă lume.
Ştie puţine despre viaţă. Lumea sa este infinit de mică. Atât de
mică precum el. În curând va împlini opt ani... şi nimeni nu l-a
învăţat să se joace.
______________________________
JASMINE FRAGRANCE
Winner of the second ‘Cielo Abierto’ Scream Stories Contest, June
2008
One by one. With great care. As if they were the most
delicate pearls. As if they were precious diamonds. Silent and
concentrated on his work. This is how Rafik picks the small,
white jasmine flowers with his tiny, yet skilful hands. Not even
the slightest ray of light was noticeable. He could barely count
on the shine of the stars. Jasmine flowers are so delicate that
he has to pick them under the reign of darkness so that neither
the morning dew, nor the new day sun spoils them.
One by one. Attentively. This is how Rafik gathers the
small five-petal flowers from the bushes. One by one, he picks
them with precision and delicacy, with the skilfulness of
somebody who knows his craft well, somebody who is not at his
first harvest. Soon he will be able to see the dawn. He does not
even need to see what he is doing. The many hours he has spent
working in the dark have turned touch into one of his most
rafined senses. His sight barely helps him discern the rocks on
the ground in order to avoid them and not harm his bare feet.
One by one. The harvest began in July and will last until
late September. He is tired. He has been spending too many nights
harvesting jasmine flowers, and too many days helping his mother
with daily chores. Day by day, he brings water from the well by
cart, works his small piece of land and looks after his brothers.
He barely has time to sleep.
Rafik’s eyes are dark, sad and deep. One can read
abandonment, stolen innocence, precocity in Rafik’s eyes. He does
not know how to play: nobody has taught him. His skin is dark,
sun burnt and covered with small wounds. He is proud of his skin
colour, the colour of ancient Egyptian pharaohs, the greatest
kings ever to reign on Earth. This is what his grandfather used
to tell him when he was a kid. Well, more of a kid than he is
now.
One by one, the white flowers fall into his basket.
Delicate and translucent, fragrant. It is in this hour of night
that they are at their purest, that they spread their most
sensual fragrance, that fruity nectar-like fragrance, warm and
animalistic. Rafik’s fingertips hurt. The many days of lugging
heavy things are taking their toll on his back. He is tired and
hungry, but he keeps on picking flowers because the day when the
bailiff wishes to finish the job on this field will soon come, or
else the harvest will not be worth anything.
The ritual must go on. Jasmine crops have been harvested
since the dawn of time. His ancestors harvested jasmine as far
back as the age of the pharaohs. In those times, this fragrance
and others were used to honour the gods, to pay homage to the
nobility. The ritual must go on so that the world is brought
evidence of Egypt’s grandeur, for the glory of his country. This
is what the bailiff has told him.
One by one, the jasmine flowers fall from Rafik’s skilful hands
into his basket.
He gathers them in his basket with the same delicacy as a
mother putting her child to sleep in the cradle. He has never
thought about spreading the perfume of the flowers in the air for
pleasure, or putting it on his hair, just to play. He does not
know what playing is: he has never played. While he picks each
flower he thinks of the piasters he will bring his mother and of
the happiness on her face when she will see them.
Sometimes, while he picks the jasmine, he remembers the time when
he used to go to school. Now he can’t go because he has to help
his mother and his family. His father passed away when his
brothers were very young and he became the man of the house. And
while Rafik picks the jasmine flowers one by one, these flowers,
which symbolise kindness in a language invented by those who
could play when they were little, it does not even cross his mind
that he is much more fragile and smaller than these flowers, and
that the moist of the morning dew pervades his fragile bones;
that the light of so many sleepless nights is draining his tiny
body; that childhood and the time for playing and learning to
learn wither among the flowers. And all this so that the ladies
in remote countries, who ignore Rafik’s existence, are able to
cover themselves in jasmine fragrances offered to them by the big
cosmetics companies.
Rafik is too little to know all this, although he has had
to grow up sooner in order to work and be the man of the house.
Rafik is too fragile and innocent to be aware of his own
fragility, he is too poor to go to school or play. In fact, truth
be told, he does not think about any of this. He knows no other
reality. He knows little about life. His world is infinitely
small. As small as he is. He will soon turn eight… and nobody has
taught him how to play.
Translator: Ana Luţaş
Proofreader: Mircea Filimon
DESPRE AUTOR / ABOUT THE AUTHOR
Născută în 20 aprilie 1970, Maria Dolores Garcia Pastor a obţinut licenţa în jurnalism la UAB (Universitatea Autonomă din Barcelona) şi a activat în cadrul unor agenţii mass media, radio, presă şi internet. În 2005 a început o nouă etapă, încercându-şi norocul în literatură. În prezent îmbină scrisul cu colaborarea la diverse publicaţii.
Premii şi menţiuni. Câştigătoare a celei de-a patra ediţii a Concursului Literar “Rosa del Barcelona” (2006), a celei de-a şaptea ediţii a Premiului YoEscribo la categoria roman (2008), a celei de-a doua ediţii a Concursului “Cielo Abierto” (2008). Menţiune specială la Concursul literar °Jirones de Azul°, ediţia specială “Sonrisa de Gato” (2009). Selectionată pentru antologia Premiului “Algazara” pentru Proză Scurtă (2009).
Publicistică. Romanul Freamătul copacilor / El susurro de los arboles (2008), povestirile La ciudad de los ninos şi El secreto de Marcela în nr. special al revistei online “Cañasanta” (2008), El pianista de la Pequeña Cuba în nr. 15 al revistei “Palabras Diversas” (ianuarie 2009), Un lugar en el mundo în nr. 16 al revistei mexicane “Parteaguas” etc.
_________________
Born on April 20th 1970, Maria Dolores Garcia Pastor is an journalism graduate of the UAB (Autonomous University of Barcelona) and has worked in mass media, radio, press and internet agencies. In 2005 she turned a new leaf, trying her luck at literature. At present she entwines writing with collaborating for various publications.
Awards and mentions. Winner of the fourth edition of the ‘Rosa del Barcelona’ Literary Competition (2006), the seventh edition of the YoEscribo Award at the novel category (2008), the second edition of the ‘Cielo Abierto’ Competition (2008). Special mention at the ‘Jirones de Azul’ Literary Competition, the ‘Sonrisa de Gato’ special edition (2009). She was selected for the anthology of the ‘Algazara’ Award for Short Story (2009).
Published writings. The novel The murmur of the trees / El susurro de los arboles (2008), the La ciudad de los ninos and El secreto de Marcela short stories in the special number of the Cañasanta e-magazine (2008), El pianista de la Pequeña Cuba in no. 15 of the Palabras Diversas magazine (January 2009), Un lugar en el mundo in no. 16 of the Mexican magazine Parteaguas etc.
Relato ganador del II Certamen de Escritura Scream “Cielo
Abierto”, junio 2008
De una en una. Con mucho cuidado. Como si fueran las más
delicadas perlas. Como si de valiosísimos diamantes se tratara. Silencioso yconcentrado en su tarea. Así recoge Rafik las
diminutas florecillas blancas de jazmín con sus pequeñas pero
hábiles manitas. No se vislumbra ni un pequeño resquicio de luz.
Para ver lo que hace apenas cuenta con el resplandor de las
estrellas. Las flores del jazmín son tan delicadas que se tienen
que coger mientras reina la oscuridad para que ni el rocío de la
mañana ni el sol del nuevo día puedan dañarlas.
De una a una. Con sumo esmero. Es así como Rafik toma las
florecillas de cinco pétalos de los arbustos. Una a una las
arranca con precisión y delicadeza, con la maestría de alguien
que sabe bien lo que hace, alguien para quien esta no es su
primera cosecha. Pronto podrá ver el amanecer. Ni siquiera
necesita mirar lo que está haciendo. Tantas horas trabajando a
oscuras han hecho de su tacto uno de sus mejores sentidos. La
vista apenas le sirve para distinguir las piedras del suelo, para
intentar esquivarlas y no dañarse sus pies desnudos.
De una en una. La cosecha empezó en julio y durará hasta bien
entrado septiembre. Está cansado. Son muchas noches cosechando
flores de jazmín y muchos días ayudando a su madre en las tareas
cotidianas. Día a día acarrea agua del pozo, trabaja su pequeña
parcela de tierra y cuida de sus hermanos. Apenas tiene tiempo
para dormir.
Los ojos de Rafik son oscuros y tristes, profundos. Rafik tiene
la mirada del desamparo, de la inocencia mancillada, de la
precocidad. No sabe jugar: nadie le ha enseñado. Su piel es
oscura, está cubierta de pequeñas heridas y quemada por el sol.
Él se enorgullece de su color, el color de los antiguos faraones
egipcios, de los más grandes reyes que han gobernado la tierra.
Así se lo contaba su abuelo cuando era pequeño. Bueno, más
pequeño que ahora.
De una en una las flores blancas van cayendo en su cesta.
Delicadas y etéreas, fragantes. Es a estas horas de la noche
cuando han alcanzado su máxima pureza y exhalan su aroma más
sensual, esa fragancia frutal y licorada, cálida y animal. A
Rafik le duelen las yemas de los dedos. La espalda se le empieza
a resentir después de tantos días de cargar peso. Está cansado y
hambriento, pero sigue cogiendo flores porque el día pronto
llegará y el capataz quiere que hoy acaben con este campo o la
cosecha no valdrá para nada.
Hay que seguir adelante con el ritual. Las cosechas de jazmín se
recogen desde la noche de los tiempos. Sus antepasados ya lo
hacían en la época de los faraones. Entonces este y otros
perfumes se usaban para honrar a los dioses, para dar prestigio a
los nobles. El ritual debe continuar para que el mundo siga
teniendo constancia de la grandeza de Egipto, para la gloria de
su patria. Eso le ha contado el capataz. Una a una van cayendo
las flores de jazmín de la experta mano de Rafik hasta su cesta.
Las deposita allí con la misma delicadeza con que una madre pone
a dormir en la cuna a su hijo. Nunca se le ha ocurrido exhalar el
perfume de una de ellas por puro placer o ponérsela en el pelo
para jugar. No sabe lo que es jugar: nunca lo ha hecho. Mientras
coge una a una cada flor piensa en las piastras que le llevará a
su madre y en la cara de felicidad que ella pondrá al verlas.
En ocasiones, mientras coge el jazmín, se acuerda de cuando fue
al colegio. Ahora no puede ir porque tiene que ayudar a su madre
a sacar a la familia adelante. Su padre murió cuando sus dos
hermanos eran muy pequeños y él se convirtió en el hombre de la
casa. Y mientras Rafik recoge una a una las flores del jazmín,
esas flores que en un lenguaje inventado por hombres que de
pequeños pudieron jugar simboliza la amabilidad, no se le ocurre
pensar que él es mucho más frágil y pequeño que esas flores y que
la humedad del rocío de la mañana se mete en sus débiles huesos.
Que la luz de tantos días sin dormir está agotando su pequeño
cuerpo. Que la infancia y el tiempo de jugar y de aprender a
aprender se le están marchitando entre flor y flor. Y todo para
que esas damas de tierras lejanas que ignoran la existencia de
Rafik puedan cubrirse con los aromas de jazmín que les ofrecen
las grandes empresas de cosmética.
Rafik es demasiado pequeño para saber de todo eso aunque se ha
tenido que hacer mayor para trabajar y ser el hombre de su casa.
Rafik es demasiado frágil e inocente para ser consciente de su
propia fragilidad, es demasiado pobre para poder ir al colegio o
para jugar. Aunque la verdad es que él no piensa en nada de esto.
No conoce otra realidad. Sabe poco de la vida. Su mundo es
infinitamente pequeño. Tan pequeño como él. Pronto cumplirá ocho
años… y nadie le ha enseñado a jugar.
____________________________
MIREASMĂ DE IASOMIE
Povestire câştigătoare a Concursului de Povestiri Scream „Cielo
Abierto”, ediţia a II-a, iunie 2008
Una câte una. Cu multă grijă. Ca şi cum ar fi cele mai
delicate perle. Ca şi cum ar fi nişte diamante preţioase. Tăcut
şi concentrat asupra lucrului. Aşa culege Rafik micuţele
floricelele albe de iasomie cu mânuţele lui mici, dar
îndemânatice. Nu se întrezărea nici cea mai mică rază de lumină.
Ca să vadă ce face, abia se poate bizui pe strălucirea stelelor.
Florile de iasomie sunt atât de delicate încât trebuie să le
culeagă în timp ce domneşte întunericul pentru ca nici roua
dimineţii, nici soarele noii zile să nu le poată vătăma.
Una câte una. Cu mare atenţie. Aşa culege Rafik din
arbuşti floricelele cu cinci petale. Una câte una le smulge cu
precizie şi delicateţe, cu dibăcia cuiva care îşi cunoaşte bine
meseria, cineva pentru care aceasta nu este prima sa recoltă. În
curând va putea zări zorii. Nici nu trebuie să privească la ceea
ce face. Atâtea ceasuri de lucru pe întuneric i-au transformat
simţul atingerii în unul din cele mai fine. Văzul aproape că nu
îl ajută să distingă pietrele de pe jos, ca să le evite şi să nu
îşi rănească picioarele desculţe.
Una câte una. Recolta a început în iulie şi durează până
târziu în septembrie. Este obosit. A petrecut multe nopţi
culegând flori de iasomie şi multe zile ajutându-şi mama în
treburile cotidiene. Zi de zi aduce apă de la puţ cu carul,
munceşte mica sa porţiune de pământ şi îngrijeşte de fraţii lui.
Abia dacă are timp să doarmă.
Ochii lui Rafik sunt negri şi trişti, profunzi. În
privirile lui Rafik se citeşte abandonul, inocenţa furată,
precocitatea. Nu ştie să se joace: nu l-a învăţat nimeni. Pielea
îi este închisă la culoare, acoperită de mici răni şi arsă de
soare. El este mândru de culoarea sa, culoarea faraonilor
egipteni antici, a celor mai măreţi regi care au domnit peste
Pământ. Astfel îi povestea bunicul său pe când era mic. Ei bine,
mai mic decât este acum.
Una câte una florile albe cad în coşul său. Delicate şi
diafane, înmiresmate. În acest ceas târziu din noapte sunt cel
mai pure şi emană aroma cea mai senzuală, acea aromă fructată şi
ca o licoare, caldă şi animalică. Pe Rafik îl dor buricele
degetelor. Spatele începe să i se resimtă după atâtea zile de
cărat greutăţi. Este ostenit şi înfometat, dar culege în
continuare flori fiindcă în curând va sosi ziua când vătaful va
vrea să termine cu acest câmp, altfel recolta nu va avea nici o
valoare.
Ritualul trebuie dus mai departe. Iasomia se strânge din
vremuri îndepărtate. Strămoşii săi o strângeau încă de pe vremea
faraonilor. Atunci, acesta şi alte parfumuri se foloseau pentru a
onora zeii, pentru a cinsti nobilimea. Ritualul trebuie să
continue pentru ca lumea să aibă şi astăzi dovada grandorii
Egiptului, pentru gloria patriei sale. Astfel i-a povestit
vătaful. Una câte una, florile de iasomie cad în coş din mâna îndemânatică
a lui Rafik.
Le pune în coş cu aceeaşi delicateţe cu care o mamă îşi
culcă fiul în leagăn. Nu s-a gândit niciodată să împrăştie
parfumul unei flori doar din plăcere sau să şi-l pună în păr, în
joacă. Nu ştie ce este joaca: nu s-a jucat niciodată. În vreme ce
culege florile una câte una, se gândeşte la piastrele pe care i
le va duce mamei şi la fericirea de pe chipul ei când le va
vedea.
Uneori, în vreme ce culege iasomia, îşi aminteşte de
vremea când mergea la şcoală. Acum nu poate merge fiindcă trebuie
să îşi ajute mama şi familia. Tatăl lui a murit când cei doi
fraţi ai lui erau foarte mici, iar el a devenit bărbatul în casă.
Şi în vreme ce Rafik culege florile de iasomie una câte una,
flori care simbolizau amabilitatea într-un limbaj inventat de
oamenii care de mici se puteau juca, nu se gândeşte că el este
mult mai firav şi mai mic decât aceste flori şi că roua umedă a
dimineţii pune stăpânire pe osişoarele sale firave. Că lumina
atâtor zile fără somn îi secătuieşte micul său trup. Că timpul
de joacă şi copilăria şi vremea de a învăţa să înveţe se ofilesc
printre flori. Şi toate acestea pentru ca acele dame din tărâmuri
îndepărtate, care ignoră existenţa lui Rafik, să se poată învălui
în aromele de iasomie oferite de marile companii de cosmetice.
Rafik este mult prea mic să ştie toate acestea, deşi a
trebuit să se maturizeze înainte de vreme pentru a putea lucra şi
pentru a fi bărbatul în casă. Rafik este mult prea firav şi
inocent pentru a fi conştient de propria-i fragilitate, este prea
amărât pentru a putea merge la şcoală sau pentru a se juca. În
fapt, el nu se gândeşte la toate acestea. Nu cunoaşte altă lume.
Ştie puţine despre viaţă. Lumea sa este infinit de mică. Atât de
mică precum el. În curând va împlini opt ani... şi nimeni nu l-a
învăţat să se joace.
______________________________
JASMINE FRAGRANCE
Winner of the second ‘Cielo Abierto’ Scream Stories Contest, June
2008
One by one. With great care. As if they were the most
delicate pearls. As if they were precious diamonds. Silent and
concentrated on his work. This is how Rafik picks the small,
white jasmine flowers with his tiny, yet skilful hands. Not even
the slightest ray of light was noticeable. He could barely count
on the shine of the stars. Jasmine flowers are so delicate that
he has to pick them under the reign of darkness so that neither
the morning dew, nor the new day sun spoils them.
One by one. Attentively. This is how Rafik gathers the
small five-petal flowers from the bushes. One by one, he picks
them with precision and delicacy, with the skilfulness of
somebody who knows his craft well, somebody who is not at his
first harvest. Soon he will be able to see the dawn. He does not
even need to see what he is doing. The many hours he has spent
working in the dark have turned touch into one of his most
rafined senses. His sight barely helps him discern the rocks on
the ground in order to avoid them and not harm his bare feet.
One by one. The harvest began in July and will last until
late September. He is tired. He has been spending too many nights
harvesting jasmine flowers, and too many days helping his mother
with daily chores. Day by day, he brings water from the well by
cart, works his small piece of land and looks after his brothers.
He barely has time to sleep.
Rafik’s eyes are dark, sad and deep. One can read
abandonment, stolen innocence, precocity in Rafik’s eyes. He does
not know how to play: nobody has taught him. His skin is dark,
sun burnt and covered with small wounds. He is proud of his skin
colour, the colour of ancient Egyptian pharaohs, the greatest
kings ever to reign on Earth. This is what his grandfather used
to tell him when he was a kid. Well, more of a kid than he is
now.
One by one, the white flowers fall into his basket.
Delicate and translucent, fragrant. It is in this hour of night
that they are at their purest, that they spread their most
sensual fragrance, that fruity nectar-like fragrance, warm and
animalistic. Rafik’s fingertips hurt. The many days of lugging
heavy things are taking their toll on his back. He is tired and
hungry, but he keeps on picking flowers because the day when the
bailiff wishes to finish the job on this field will soon come, or
else the harvest will not be worth anything.
The ritual must go on. Jasmine crops have been harvested
since the dawn of time. His ancestors harvested jasmine as far
back as the age of the pharaohs. In those times, this fragrance
and others were used to honour the gods, to pay homage to the
nobility. The ritual must go on so that the world is brought
evidence of Egypt’s grandeur, for the glory of his country. This
is what the bailiff has told him.
One by one, the jasmine flowers fall from Rafik’s skilful hands
into his basket.
He gathers them in his basket with the same delicacy as a
mother putting her child to sleep in the cradle. He has never
thought about spreading the perfume of the flowers in the air for
pleasure, or putting it on his hair, just to play. He does not
know what playing is: he has never played. While he picks each
flower he thinks of the piasters he will bring his mother and of
the happiness on her face when she will see them.
Sometimes, while he picks the jasmine, he remembers the time when
he used to go to school. Now he can’t go because he has to help
his mother and his family. His father passed away when his
brothers were very young and he became the man of the house. And
while Rafik picks the jasmine flowers one by one, these flowers,
which symbolise kindness in a language invented by those who
could play when they were little, it does not even cross his mind
that he is much more fragile and smaller than these flowers, and
that the moist of the morning dew pervades his fragile bones;
that the light of so many sleepless nights is draining his tiny
body; that childhood and the time for playing and learning to
learn wither among the flowers. And all this so that the ladies
in remote countries, who ignore Rafik’s existence, are able to
cover themselves in jasmine fragrances offered to them by the big
cosmetics companies.
Rafik is too little to know all this, although he has had
to grow up sooner in order to work and be the man of the house.
Rafik is too fragile and innocent to be aware of his own
fragility, he is too poor to go to school or play. In fact, truth
be told, he does not think about any of this. He knows no other
reality. He knows little about life. His world is infinitely
small. As small as he is. He will soon turn eight… and nobody has
taught him how to play.
Translator: Ana Luţaş
Proofreader: Mircea Filimon
DESPRE AUTOR / ABOUT THE AUTHOR
Născută în 20 aprilie 1970, Maria Dolores Garcia Pastor a obţinut licenţa în jurnalism la UAB (Universitatea Autonomă din Barcelona) şi a activat în cadrul unor agenţii mass media, radio, presă şi internet. În 2005 a început o nouă etapă, încercându-şi norocul în literatură. În prezent îmbină scrisul cu colaborarea la diverse publicaţii.
Premii şi menţiuni. Câştigătoare a celei de-a patra ediţii a Concursului Literar “Rosa del Barcelona” (2006), a celei de-a şaptea ediţii a Premiului YoEscribo la categoria roman (2008), a celei de-a doua ediţii a Concursului “Cielo Abierto” (2008). Menţiune specială la Concursul literar °Jirones de Azul°, ediţia specială “Sonrisa de Gato” (2009). Selectionată pentru antologia Premiului “Algazara” pentru Proză Scurtă (2009).
Publicistică. Romanul Freamătul copacilor / El susurro de los arboles (2008), povestirile La ciudad de los ninos şi El secreto de Marcela în nr. special al revistei online “Cañasanta” (2008), El pianista de la Pequeña Cuba în nr. 15 al revistei “Palabras Diversas” (ianuarie 2009), Un lugar en el mundo în nr. 16 al revistei mexicane “Parteaguas” etc.
_________________
Born on April 20th 1970, Maria Dolores Garcia Pastor is an journalism graduate of the UAB (Autonomous University of Barcelona) and has worked in mass media, radio, press and internet agencies. In 2005 she turned a new leaf, trying her luck at literature. At present she entwines writing with collaborating for various publications.
Awards and mentions. Winner of the fourth edition of the ‘Rosa del Barcelona’ Literary Competition (2006), the seventh edition of the YoEscribo Award at the novel category (2008), the second edition of the ‘Cielo Abierto’ Competition (2008). Special mention at the ‘Jirones de Azul’ Literary Competition, the ‘Sonrisa de Gato’ special edition (2009). She was selected for the anthology of the ‘Algazara’ Award for Short Story (2009).
Published writings. The novel The murmur of the trees / El susurro de los arboles (2008), the La ciudad de los ninos and El secreto de Marcela short stories in the special number of the Cañasanta e-magazine (2008), El pianista de la Pequeña Cuba in no. 15 of the Palabras Diversas magazine (January 2009), Un lugar en el mundo in no. 16 of the Mexican magazine Parteaguas etc.
joi, 15 aprilie 2010
AMERICAN HORIZONS: ALFREDO LAVERGNE (CHILE)
AMERICA
Norte Central Sur
América
Con lo vertical de la aventura Con desmembradas columnas
Con más de 500 años lineales Con el olvido que te aplican
Con tus gigantes petrificados Con tus chimeneas de fe.
Ahora que sentiste las manos del hombre y la mujer en la siembra
Ahora que el calor y el frío de tu superficie te conmueven
Ahora que descubriste tu majestuosidad océana
Ahora que eres testigo
de la influencia de tus grandes ciudades.
América
Pueblo que espera su tierra. Tierra que espera su pueblo
Continente
Del futuro lenguaje De la futura identidad
Del arco-iras al arco-iris.
¡Qué sabiduría la tuya, al recrear nuestras mejillas indefensas¡
AMERICA
North Central South
America
With vertical aventure With your dismenbered columns
With 500 lineal years With the oblivion they impose on you
With your petrified giants With your chimneys of faith
Now that you have felt the hads of man and woman sowing
Now that you have been stirred by the heat and cold of your
surface
Now that you have discovered your oceanic splendors
Now that you are witness to the influence of your great cities
America
People who await their land Land which awaits its people
Continent
Of future language Of future identity
From rainstorm to rainbow
How wise of you to have given us defenseless faces!
_____________________________
AMERICA
De Nord, Centrală şi de Sud
Americă
Cu verticalitatea aventurii Cu coloanele dezmembrate
Cu 500 ani de cale dreaptă Cu uitarea pe care o impune
Cu giganţii încremeniţi Cu pelerinajele pentru credinţă
Acum, când ai simţit mâinile bărbatului şi femeii
în semănătură
Acum, când simţi căldura şi frigul
din afară
Acum, când ai descoperit
oceanele tale sublime
Acum, când dai mărturie despre influenţa
marilor tale oraşe
Americă
Popor ce-şi aşteaptă pământul Pământ ce-şi aşteaptă poporul
Continent
Al graiului viitor Al viitoarei identităţi
Din curcubeu în curcubeu
Ce înţelepciune că ne-ai născut
cu obrajii noştri lipsiţi de apărare!
English version: Hugh Hazelton
Romanian version: Daniel Dragomirescu
ABOUT THE AUTHOR / DESPRE AUTOR
Alfredo Lavergne. Poeta, nació en Valparaíso, Chile, en 1951.
Emigró a Canadá en 1975, país donde publicó en diferentes medios
literarios y logró dar a conocer su obra en extenso. Se radicó en
Québec, Montreal. Se sumó al estudio de la obra huidobriana
(creacionismo), al haiku (poesía japonesa) y a la creación
literaria. Colabora en revistas especializadas, festivales y
periódicos. Retornó a Santiago de Chile en 2005. Su obra ha sido
incluida en diversas antologías y revistas. Ha publicado siete
libros de poesía en castellano y tres bilingües en idiomas
castellano-francés. Actualmente reside en Santiago, Chile.
__________________
Alfredo Lavergne. Poet, născut în Valparaiso, Chile, în 1951. A
emigrat în Canada în anul 1975, ţară unde a publicat în diferite
medii literare şi şi-a făcut cunoscută opera. S-a stabilit în
Quebec, Montreal. S-a dedicat studiului teologic (creaţionismul),
poeziei haiku şi creaţiei literare. A colaborat la reviste de
specialitate, festivaluri şi periodice. A revenit la Santiago de
Chile în anul 2005. Scrierile sale au fost incluse în diferite
antologii şi reviste. A publicat şapte volume de versuri în
spaniolă şi în idiomurile franco-spaniole. În prezent locuieşte
în capitala Republicii Chile. Din acest an, Alfredo Lavergne
este colaborator al revistei "Orizont literar contemporan".
___________________
Poet born in 1951 in Valparaiso, Chile. He emmigrated to Canada
in 1975 where he has published several books and his works became
acknowledged. He has lived in Quebec, Montreal. He has dedicated
himself to theological studies (creationism), haiku and
literature. He has collaborated with various literary magazines
and journals, also attending numerous festivals. He returned to
Santiago de Chile in 2005. His writings are present in
anthologies and magazines. He has published seven poetry volumes
in Spanish and the French-Spanish idioms. He is currently living
in the capital of the Republic of Chile.
English version: Hugh Hazelton
Romanian version: Daniel Dragomirescu
Norte Central Sur
América
Con lo vertical de la aventura Con desmembradas columnas
Con más de 500 años lineales Con el olvido que te aplican
Con tus gigantes petrificados Con tus chimeneas de fe.
Ahora que sentiste las manos del hombre y la mujer en la siembra
Ahora que el calor y el frío de tu superficie te conmueven
Ahora que descubriste tu majestuosidad océana
Ahora que eres testigo
de la influencia de tus grandes ciudades.
América
Pueblo que espera su tierra. Tierra que espera su pueblo
Continente
Del futuro lenguaje De la futura identidad
Del arco-iras al arco-iris.
¡Qué sabiduría la tuya, al recrear nuestras mejillas indefensas¡
AMERICA
North Central South
America
With vertical aventure With your dismenbered columns
With 500 lineal years With the oblivion they impose on you
With your petrified giants With your chimneys of faith
Now that you have felt the hads of man and woman sowing
Now that you have been stirred by the heat and cold of your
surface
Now that you have discovered your oceanic splendors
Now that you are witness to the influence of your great cities
America
People who await their land Land which awaits its people
Continent
Of future language Of future identity
From rainstorm to rainbow
How wise of you to have given us defenseless faces!
_____________________________
AMERICA
De Nord, Centrală şi de Sud
Americă
Cu verticalitatea aventurii Cu coloanele dezmembrate
Cu 500 ani de cale dreaptă Cu uitarea pe care o impune
Cu giganţii încremeniţi Cu pelerinajele pentru credinţă
Acum, când ai simţit mâinile bărbatului şi femeii
în semănătură
Acum, când simţi căldura şi frigul
din afară
Acum, când ai descoperit
oceanele tale sublime
Acum, când dai mărturie despre influenţa
marilor tale oraşe
Americă
Popor ce-şi aşteaptă pământul Pământ ce-şi aşteaptă poporul
Continent
Al graiului viitor Al viitoarei identităţi
Din curcubeu în curcubeu
Ce înţelepciune că ne-ai născut
cu obrajii noştri lipsiţi de apărare!
English version: Hugh Hazelton
Romanian version: Daniel Dragomirescu
ABOUT THE AUTHOR / DESPRE AUTOR
Alfredo Lavergne. Poeta, nació en Valparaíso, Chile, en 1951.
Emigró a Canadá en 1975, país donde publicó en diferentes medios
literarios y logró dar a conocer su obra en extenso. Se radicó en
Québec, Montreal. Se sumó al estudio de la obra huidobriana
(creacionismo), al haiku (poesía japonesa) y a la creación
literaria. Colabora en revistas especializadas, festivales y
periódicos. Retornó a Santiago de Chile en 2005. Su obra ha sido
incluida en diversas antologías y revistas. Ha publicado siete
libros de poesía en castellano y tres bilingües en idiomas
castellano-francés. Actualmente reside en Santiago, Chile.
__________________
Alfredo Lavergne. Poet, născut în Valparaiso, Chile, în 1951. A
emigrat în Canada în anul 1975, ţară unde a publicat în diferite
medii literare şi şi-a făcut cunoscută opera. S-a stabilit în
Quebec, Montreal. S-a dedicat studiului teologic (creaţionismul),
poeziei haiku şi creaţiei literare. A colaborat la reviste de
specialitate, festivaluri şi periodice. A revenit la Santiago de
Chile în anul 2005. Scrierile sale au fost incluse în diferite
antologii şi reviste. A publicat şapte volume de versuri în
spaniolă şi în idiomurile franco-spaniole. În prezent locuieşte
în capitala Republicii Chile. Din acest an, Alfredo Lavergne
este colaborator al revistei "Orizont literar contemporan".
___________________
Poet born in 1951 in Valparaiso, Chile. He emmigrated to Canada
in 1975 where he has published several books and his works became
acknowledged. He has lived in Quebec, Montreal. He has dedicated
himself to theological studies (creationism), haiku and
literature. He has collaborated with various literary magazines
and journals, also attending numerous festivals. He returned to
Santiago de Chile in 2005. His writings are present in
anthologies and magazines. He has published seven poetry volumes
in Spanish and the French-Spanish idioms. He is currently living
in the capital of the Republic of Chile.
English version: Hugh Hazelton
Romanian version: Daniel Dragomirescu
Abonați-vă la:
Postări (Atom)