DEAR SUPPORTERS, READERS AND FRIENDS / QUERIDOS AMIGOS DE LA REVISTA "EL HORIZONTE LITERARIO CONTEMPORANEO" / DRAGI PRIETENI AI REVISTEI "ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN"

The editorial team of Contemporary & Literary Horizon addresses
all its supporters and readers in Romania and abroad to
contribute financially to set up the Contemporary Horizon
Multicultural Foundation. Donors in Romania and abroad will be
able to become founding members of the future Foundation with
the rights stipulated in the statute.
The goal of the foundation is to promote cultural and spiritual
values of our contemporary society, to encourage cultural
exchange and unite countries, peoples, ethnicities and
continents, grounded on universally accepted humanistic
principles and therefore contribute to the moral, cultural and
spiritual progress of contemporary society.
The Contemporary Horizon Foundation will be a non-profit
organization without any political strings and will focus on
promoting the cultural and spiritual interests of society.
Donations in lei (RON) can be made by money order at the
following address: Dragomirescu Daniel, 77 N. Bălcescu St.
Bl. 77, Sc. B, Et. 4,Ap. 32, PO 1, Vaslui, 730131.
Donations in dollars and Euros can be made via PayPal at the
following address: biggyshor@gmail.com or via Western Union
at the address: Dragomirescu Daniel (see complete address
above). Furthermore, donations can be made by contacting the
editor-in-chief (e-mail: drgdaniel@yahoo.com).
All donors will receive a document certifying the respective
donations.
Daniel Dragomirescu, editor-in-chief of “Contemporary & Literary
Horizon”
Mihai Cantuniari, director
______________________________

El equipo redaccional de la revista “El Horizonte Literario
Contemporaneo” apela amablemente a sus partidarios y a sus
lectores tanto de Rumania como del mundo entero a contribuir
con donaciones monetarias al establecimiento de la Fundacion
Multicultural El Horizonte Contemporaneo. Los donantes del
pais y del extranjero podran devenir miembros fundadores de
la futura Fundacion, con derechos previstos por el Estatuto.
El objetivo de la Fundacion Horizonte Contemporaneo es el de
promover los valores culturales y espirituales del mundo
contemporaneo, de fomentar los intercambios culturales y el
acercamiento , entre paises, personas y continentos, a tenor
de los principios humanistas universalmente aceptados y de
contribuir de esta manera al progreso espiritual, cultural y
moral del mundo contemporaneo.
La Fundacion Horizonte Contemporaneo sera una organizacion no
lucrativo, no matriculado politicamente y que pondra en primer
plano los intereses y las aspiraciones culturales y espiritu-
ales de la sociedad.
Las donaciones en RON pueden ser hechas por medio del mandato
postal, a la direccion Dragomirescu Daniel, calle Nicolae
Balcescu numero 77, edificio 77, entrada B, piso numero 4,
apartamento numero 32, oficio postal numero 1 Vaslui y codigo
postal 730131, municipio Vaslui, la ciudad de Vaslui.
Las donaciones tanto en dolares como en euros pueden ser
hechas por medio del sistema PayPal, a la direccion:
biggyshor@gmail.com
Igualmente, las donaciones pueden ser hechas por el contacto
directo con el jefe dela revista( correo electronico:
drgdaniel@yahoo.com).
Los donantes recibiran un documento convincente por
las donaciones hechas.
De parte del Grupo de Iniciativa,
Daniel Dragomirescu, el redactor jefe de la revista El
Horizonte Literario Contemporaneo
Mihai Cantuniari, director
________________________

Echipa redacţională a revistei “Orizont literar contemporan”
face un apel călduros la susţinătorii şi cititorii
săi din România şi din întreaga lume să contribuie
prin donaţii băneşti la înfiinţarea
Fundaţiei Multiculturale ORIZONT CONTEMPORAN. Donatorii
din ţară şi din străinătate vor putea deveni membri fondatori
ai viitoarei Fundaţii, cu drepturile care vor fi prevăzute de
Statut.
Scopul Fundaţiei Orizont Contemporan este de a promova
valorile culturale şi spirituale ale lumii contemporane, de a
încuraja schimburile culturale şi apropierea între ţări,
popoare, etnii şi continente, in baza principiilor umaniste
universal acceptate şi de a contribui în acest mod la
progresul spiritual, cultural şi moral al lumii contemporane.
Fundaţia Orizont Contemporan va fi o organizaţie non-profit,
neînregimentată politic şi care va pune pe primul plan
intersele şi aspiraţiile de ordin cultural şi spiritual ale
societăţii.
Donaţiile în lei pot fi făcute prin mandat poştal, pe adresa:
Dragomirescu Daniel, str. N. Balcescu, no 77, bl. 77, sc. B,
et. 4, ap. 32; of. poştal nr. 1 Vaslui; cod poştal 730131,
mun. Vaslui, jud.Vaslui
Donaţiile în dolari şi în euro pot fi făcute prin sistemul
PayPal, la adresa: biggyshor@gmail.com sau via Western
Union la adresa: Dragomirescu Daniel (a se vedea mai
sus adresa completă)
De asemenea, donaţii pot fi făcute şi prin contactarea directă
a redactorului şef al revistei (e-mail: drgdaniel@yahoo.com).
Donatorii vor primi un document doveditor pentru donaţiile
făcute.
Din partea Grupului de Iniţiativă,
Daniel Dragomirescu, redactor şef al revistei “Orizont literar
contemporan”
Mihai Cantuniari, director
_______________________
Translator: Alina-Olimpia Miron
Traductoras: Monica Dragomirescu, Diana Dragomirescu

CONTEMPORARY HORIZONS: MARIA DOLORES GARCIA PASTOR (SPAIN)

EL AROMA DEL JAZMÍN
Relato ganador del II Certamen de Escritura Scream “Cielo
Abierto”, junio 2008
De una en una. Con mucho cuidado. Como si fueran las más
delicadas perlas. Como si de valiosísimos diamantes se tratara. Silencioso yconcentrado en su tarea. Así recoge Rafik las
diminutas florecillas blancas de jazmín con sus pequeñas pero
hábiles manitas. No se vislumbra ni un pequeño resquicio de luz.
Para ver lo que hace apenas cuenta con el resplandor de las
estrellas. Las flores del jazmín son tan delicadas que se tienen
que coger mientras reina la oscuridad para que ni el rocío de la
mañana ni el sol del nuevo día puedan dañarlas.
De una a una. Con sumo esmero. Es así como Rafik toma las
florecillas de cinco pétalos de los arbustos. Una a una las
arranca con precisión y delicadeza, con la maestría de alguien
que sabe bien lo que hace, alguien para quien esta no es su
primera cosecha. Pronto podrá ver el amanecer. Ni siquiera
necesita mirar lo que está haciendo. Tantas horas trabajando a
oscuras han hecho de su tacto uno de sus mejores sentidos. La
vista apenas le sirve para distinguir las piedras del suelo, para
intentar esquivarlas y no dañarse sus pies desnudos.
De una en una. La cosecha empezó en julio y durará hasta bien
entrado septiembre. Está cansado. Son muchas noches cosechando
flores de jazmín y muchos días ayudando a su madre en las tareas
cotidianas. Día a día acarrea agua del pozo, trabaja su pequeña
parcela de tierra y cuida de sus hermanos. Apenas tiene tiempo
para dormir.
Los ojos de Rafik son oscuros y tristes, profundos. Rafik tiene
la mirada del desamparo, de la inocencia mancillada, de la
precocidad. No sabe jugar: nadie le ha enseñado. Su piel es
oscura, está cubierta de pequeñas heridas y quemada por el sol.
Él se enorgullece de su color, el color de los antiguos faraones
egipcios, de los más grandes reyes que han gobernado la tierra.
Así se lo contaba su abuelo cuando era pequeño. Bueno, más
pequeño que ahora.
De una en una las flores blancas van cayendo en su cesta.
Delicadas y etéreas, fragantes. Es a estas horas de la noche
cuando han alcanzado su máxima pureza y exhalan su aroma más
sensual, esa fragancia frutal y licorada, cálida y animal. A
Rafik le duelen las yemas de los dedos. La espalda se le empieza
a resentir después de tantos días de cargar peso. Está cansado y
hambriento, pero sigue cogiendo flores porque el día pronto
llegará y el capataz quiere que hoy acaben con este campo o la
cosecha no valdrá para nada.
Hay que seguir adelante con el ritual. Las cosechas de jazmín se
recogen desde la noche de los tiempos. Sus antepasados ya lo
hacían en la época de los faraones. Entonces este y otros
perfumes se usaban para honrar a los dioses, para dar prestigio a
los nobles. El ritual debe continuar para que el mundo siga
teniendo constancia de la grandeza de Egipto, para la gloria de
su patria. Eso le ha contado el capataz. Una a una van cayendo
las flores de jazmín de la experta mano de Rafik hasta su cesta.
Las deposita allí con la misma delicadeza con que una madre pone
a dormir en la cuna a su hijo. Nunca se le ha ocurrido exhalar el
perfume de una de ellas por puro placer o ponérsela en el pelo
para jugar. No sabe lo que es jugar: nunca lo ha hecho. Mientras
coge una a una cada flor piensa en las piastras que le llevará a
su madre y en la cara de felicidad que ella pondrá al verlas.
En ocasiones, mientras coge el jazmín, se acuerda de cuando fue
al colegio. Ahora no puede ir porque tiene que ayudar a su madre
a sacar a la familia adelante. Su padre murió cuando sus dos
hermanos eran muy pequeños y él se convirtió en el hombre de la
casa. Y mientras Rafik recoge una a una las flores del jazmín,
esas flores que en un lenguaje inventado por hombres que de
pequeños pudieron jugar simboliza la amabilidad, no se le ocurre
pensar que él es mucho más frágil y pequeño que esas flores y que
la humedad del rocío de la mañana se mete en sus débiles huesos.
Que la luz de tantos días sin dormir está agotando su pequeño
cuerpo. Que la infancia y el tiempo de jugar y de aprender a
aprender se le están marchitando entre flor y flor. Y todo para
que esas damas de tierras lejanas que ignoran la existencia de
Rafik puedan cubrirse con los aromas de jazmín que les ofrecen
las grandes empresas de cosmética.
Rafik es demasiado pequeño para saber de todo eso aunque se ha
tenido que hacer mayor para trabajar y ser el hombre de su casa.
Rafik es demasiado frágil e inocente para ser consciente de su
propia fragilidad, es demasiado pobre para poder ir al colegio o
para jugar. Aunque la verdad es que él no piensa en nada de esto.
No conoce otra realidad. Sabe poco de la vida. Su mundo es
infinitamente pequeño. Tan pequeño como él. Pronto cumplirá ocho
años… y nadie le ha enseñado a jugar.
____________________________
MIREASMĂ DE IASOMIE
Povestire câştigătoare a Concursului de Povestiri Scream „Cielo
Abierto”, ediţia a II-a, iunie 2008

Una câte una. Cu multă grijă. Ca şi cum ar fi cele mai
delicate perle. Ca şi cum ar fi nişte diamante preţioase. Tăcut
şi concentrat asupra lucrului. Aşa culege Rafik micuţele
floricelele albe de iasomie cu mânuţele lui mici, dar
îndemânatice. Nu se întrezărea nici cea mai mică rază de lumină.
Ca să vadă ce face, abia se poate bizui pe strălucirea stelelor.
Florile de iasomie sunt atât de delicate încât trebuie să le
culeagă în timp ce domneşte întunericul pentru ca nici roua
dimineţii, nici soarele noii zile să nu le poată vătăma.
Una câte una. Cu mare atenţie. Aşa culege Rafik din
arbuşti floricelele cu cinci petale. Una câte una le smulge cu
precizie şi delicateţe, cu dibăcia cuiva care îşi cunoaşte bine
meseria, cineva pentru care aceasta nu este prima sa recoltă. În
curând va putea zări zorii. Nici nu trebuie să privească la ceea
ce face. Atâtea ceasuri de lucru pe întuneric i-au transformat
simţul atingerii în unul din cele mai fine. Văzul aproape că nu
îl ajută să distingă pietrele de pe jos, ca să le evite şi să nu
îşi rănească picioarele desculţe.
Una câte una. Recolta a început în iulie şi durează până
târziu în septembrie. Este obosit. A petrecut multe nopţi
culegând flori de iasomie şi multe zile ajutându-şi mama în
treburile cotidiene. Zi de zi aduce apă de la puţ cu carul,
munceşte mica sa porţiune de pământ şi îngrijeşte de fraţii lui.
Abia dacă are timp să doarmă.
Ochii lui Rafik sunt negri şi trişti, profunzi. În
privirile lui Rafik se citeşte abandonul, inocenţa furată,
precocitatea. Nu ştie să se joace: nu l-a învăţat nimeni. Pielea
îi este închisă la culoare, acoperită de mici răni şi arsă de
soare. El este mândru de culoarea sa, culoarea faraonilor
egipteni antici, a celor mai măreţi regi care au domnit peste
Pământ. Astfel îi povestea bunicul său pe când era mic. Ei bine,
mai mic decât este acum.
Una câte una florile albe cad în coşul său. Delicate şi
diafane, înmiresmate. În acest ceas târziu din noapte sunt cel
mai pure şi emană aroma cea mai senzuală, acea aromă fructată şi
ca o licoare, caldă şi animalică. Pe Rafik îl dor buricele
degetelor. Spatele începe să i se resimtă după atâtea zile de
cărat greutăţi. Este ostenit şi înfometat, dar culege în
continuare flori fiindcă în curând va sosi ziua când vătaful va
vrea să termine cu acest câmp, altfel recolta nu va avea nici o
valoare.
Ritualul trebuie dus mai departe. Iasomia se strânge din
vremuri îndepărtate. Strămoşii săi o strângeau încă de pe vremea
faraonilor. Atunci, acesta şi alte parfumuri se foloseau pentru a
onora zeii, pentru a cinsti nobilimea. Ritualul trebuie să
continue pentru ca lumea să aibă şi astăzi dovada grandorii
Egiptului, pentru gloria patriei sale. Astfel i-a povestit
vătaful. Una câte una, florile de iasomie cad în coş din mâna îndemânatică
a lui Rafik.
Le pune în coş cu aceeaşi delicateţe cu care o mamă îşi
culcă fiul în leagăn. Nu s-a gândit niciodată să împrăştie
parfumul unei flori doar din plăcere sau să şi-l pună în păr, în
joacă. Nu ştie ce este joaca: nu s-a jucat niciodată. În vreme ce
culege florile una câte una, se gândeşte la piastrele pe care i
le va duce mamei şi la fericirea de pe chipul ei când le va
vedea.
Uneori, în vreme ce culege iasomia, îşi aminteşte de
vremea când mergea la şcoală. Acum nu poate merge fiindcă trebuie
să îşi ajute mama şi familia. Tatăl lui a murit când cei doi
fraţi ai lui erau foarte mici, iar el a devenit bărbatul în casă.
Şi în vreme ce Rafik culege florile de iasomie una câte una,
flori care simbolizau amabilitatea într-un limbaj inventat de
oamenii care de mici se puteau juca, nu se gândeşte că el este
mult mai firav şi mai mic decât aceste flori şi că roua umedă a
dimineţii pune stăpânire pe osişoarele sale firave. Că lumina
atâtor zile fără somn îi secătuieşte micul său trup. Că timpul
de joacă şi copilăria şi vremea de a învăţa să înveţe se ofilesc
printre flori. Şi toate acestea pentru ca acele dame din tărâmuri
îndepărtate, care ignoră existenţa lui Rafik, să se poată învălui
în aromele de iasomie oferite de marile companii de cosmetice.
Rafik este mult prea mic să ştie toate acestea, deşi a
trebuit să se maturizeze înainte de vreme pentru a putea lucra şi
pentru a fi bărbatul în casă. Rafik este mult prea firav şi
inocent pentru a fi conştient de propria-i fragilitate, este prea
amărât pentru a putea merge la şcoală sau pentru a se juca. În
fapt, el nu se gândeşte la toate acestea. Nu cunoaşte altă lume.
Ştie puţine despre viaţă. Lumea sa este infinit de mică. Atât de
mică precum el. În curând va împlini opt ani... şi nimeni nu l-a
învăţat să se joace.
______________________________
JASMINE FRAGRANCE
Winner of the second ‘Cielo Abierto’ Scream Stories Contest, June
2008

One by one. With great care. As if they were the most
delicate pearls. As if they were precious diamonds. Silent and
concentrated on his work. This is how Rafik picks the small,
white jasmine flowers with his tiny, yet skilful hands. Not even
the slightest ray of light was noticeable. He could barely count
on the shine of the stars. Jasmine flowers are so delicate that
he has to pick them under the reign of darkness so that neither
the morning dew, nor the new day sun spoils them.
One by one. Attentively. This is how Rafik gathers the
small five-petal flowers from the bushes. One by one, he picks
them with precision and delicacy, with the skilfulness of
somebody who knows his craft well, somebody who is not at his
first harvest. Soon he will be able to see the dawn. He does not
even need to see what he is doing. The many hours he has spent
working in the dark have turned touch into one of his most
rafined senses. His sight barely helps him discern the rocks on
the ground in order to avoid them and not harm his bare feet.
One by one. The harvest began in July and will last until
late September. He is tired. He has been spending too many nights
harvesting jasmine flowers, and too many days helping his mother
with daily chores. Day by day, he brings water from the well by
cart, works his small piece of land and looks after his brothers.
He barely has time to sleep.
Rafik’s eyes are dark, sad and deep. One can read
abandonment, stolen innocence, precocity in Rafik’s eyes. He does
not know how to play: nobody has taught him. His skin is dark,
sun burnt and covered with small wounds. He is proud of his skin
colour, the colour of ancient Egyptian pharaohs, the greatest
kings ever to reign on Earth. This is what his grandfather used
to tell him when he was a kid. Well, more of a kid than he is
now.
One by one, the white flowers fall into his basket.
Delicate and translucent, fragrant. It is in this hour of night
that they are at their purest, that they spread their most
sensual fragrance, that fruity nectar-like fragrance, warm and
animalistic. Rafik’s fingertips hurt. The many days of lugging
heavy things are taking their toll on his back. He is tired and
hungry, but he keeps on picking flowers because the day when the
bailiff wishes to finish the job on this field will soon come, or
else the harvest will not be worth anything.
The ritual must go on. Jasmine crops have been harvested
since the dawn of time. His ancestors harvested jasmine as far
back as the age of the pharaohs. In those times, this fragrance
and others were used to honour the gods, to pay homage to the
nobility. The ritual must go on so that the world is brought
evidence of Egypt’s grandeur, for the glory of his country. This
is what the bailiff has told him.
One by one, the jasmine flowers fall from Rafik’s skilful hands
into his basket.
He gathers them in his basket with the same delicacy as a
mother putting her child to sleep in the cradle. He has never
thought about spreading the perfume of the flowers in the air for
pleasure, or putting it on his hair, just to play. He does not
know what playing is: he has never played. While he picks each
flower he thinks of the piasters he will bring his mother and of
the happiness on her face when she will see them.
Sometimes, while he picks the jasmine, he remembers the time when
he used to go to school. Now he can’t go because he has to help
his mother and his family. His father passed away when his
brothers were very young and he became the man of the house. And
while Rafik picks the jasmine flowers one by one, these flowers,
which symbolise kindness in a language invented by those who
could play when they were little, it does not even cross his mind
that he is much more fragile and smaller than these flowers, and
that the moist of the morning dew pervades his fragile bones;
that the light of so many sleepless nights is draining his tiny
body; that childhood and the time for playing and learning to
learn wither among the flowers. And all this so that the ladies
in remote countries, who ignore Rafik’s existence, are able to
cover themselves in jasmine fragrances offered to them by the big
cosmetics companies.
Rafik is too little to know all this, although he has had
to grow up sooner in order to work and be the man of the house.
Rafik is too fragile and innocent to be aware of his own
fragility, he is too poor to go to school or play. In fact, truth
be told, he does not think about any of this. He knows no other
reality. He knows little about life. His world is infinitely
small. As small as he is. He will soon turn eight… and nobody has
taught him how to play.
Translator: Ana Luţaş
Proofreader: Mircea Filimon

DESPRE AUTOR / ABOUT THE AUTHOR
Născută în 20 aprilie 1970, Maria Dolores Garcia Pastor a obţinut licenţa în jurnalism la UAB (Universitatea Autonomă din Barcelona) şi a activat în cadrul unor agenţii mass media, radio, presă şi internet. În 2005 a început o nouă etapă, încercându-şi norocul în literatură. În prezent îmbină scrisul cu colaborarea la diverse publicaţii.
Premii şi menţiuni. Câştigătoare a celei de-a patra ediţii a Concursului Literar “Rosa del Barcelona” (2006), a celei de-a şaptea ediţii a Premiului YoEscribo la categoria roman (2008), a celei de-a doua ediţii a Concursului “Cielo Abierto” (2008). Menţiune specială la Concursul literar °Jirones de Azul°, ediţia specială “Sonrisa de Gato” (2009). Selectionată pentru antologia Premiului “Algazara” pentru Proză Scurtă (2009).
Publicistică. Romanul Freamătul copacilor / El susurro de los arboles (2008), povestirile La ciudad de los ninos şi El secreto de Marcela în nr. special al revistei online “Cañasanta” (2008), El pianista de la Pequeña Cuba în nr. 15 al revistei “Palabras Diversas” (ianuarie 2009), Un lugar en el mundo în nr. 16 al revistei mexicane “Parteaguas” etc.
_________________
Born on April 20th 1970, Maria Dolores Garcia Pastor is an journalism graduate of the UAB (Autonomous University of Barcelona) and has worked in mass media, radio, press and internet agencies. In 2005 she turned a new leaf, trying her luck at literature. At present she entwines writing with collaborating for various publications.
Awards and mentions. Winner of the fourth edition of the ‘Rosa del Barcelona’ Literary Competition (2006), the seventh edition of the YoEscribo Award at the novel category (2008), the second edition of the ‘Cielo Abierto’ Competition (2008). Special mention at the ‘Jirones de Azul’ Literary Competition, the ‘Sonrisa de Gato’ special edition (2009). She was selected for the anthology of the ‘Algazara’ Award for Short Story (2009).
Published writings. The novel The murmur of the trees / El susurro de los arboles (2008), the La ciudad de los ninos and El secreto de Marcela short stories in the special number of the Cañasanta e-magazine (2008), El pianista de la Pequeña Cuba in no. 15 of the Palabras Diversas magazine (January 2009), Un lugar en el mundo in no. 16 of the Mexican magazine Parteaguas etc.

AMERICAN HORIZONS: ALFREDO LAVERGNE (CHILE)

AMERICA

Norte Central Sur
América

Con lo vertical de la aventura Con desmembradas columnas
Con más de 500 años lineales Con el olvido que te aplican
Con tus gigantes petrificados Con tus chimeneas de fe.

Ahora que sentiste las manos del hombre y la mujer en la siembra
Ahora que el calor y el frío de tu superficie te conmueven
Ahora que descubriste tu majestuosidad océana
Ahora que eres testigo
de la influencia de tus grandes ciudades.

América

Pueblo que espera su tierra. Tierra que espera su pueblo

Continente

Del futuro lenguaje De la futura identidad

Del arco-iras al arco-iris.

¡Qué sabiduría la tuya, al recrear nuestras mejillas indefensas¡


AMERICA

North Central South
America

With vertical aventure With your dismenbered columns
With 500 lineal years With the oblivion they impose on you
With your petrified giants With your chimneys of faith

Now that you have felt the hads of man and woman sowing
Now that you have been stirred by the heat and cold of your

surface
Now that you have discovered your oceanic splendors
Now that you are witness to the influence of your great cities

America

People who await their land Land which awaits its people

Continent
Of future language Of future identity

From rainstorm to rainbow

How wise of you to have given us defenseless faces!
_____________________________

AMERICA
De Nord, Centrală şi de Sud

Americă

Cu verticalitatea aventurii Cu coloanele dezmembrate
Cu 500 ani de cale dreaptă Cu uitarea pe care o impune
Cu giganţii încremeniţi Cu pelerinajele pentru credinţă

Acum, când ai simţit mâinile bărbatului şi femeii
în semănătură

Acum, când simţi căldura şi frigul
din afară

Acum, când ai descoperit
oceanele tale sublime

Acum, când dai mărturie despre influenţa
marilor tale oraşe

Americă
Popor ce-şi aşteaptă pământul Pământ ce-şi aşteaptă poporul
Continent
Al graiului viitor Al viitoarei identităţi

Din curcubeu în curcubeu

Ce înţelepciune că ne-ai născut
cu obrajii noştri lipsiţi de apărare!

English version: Hugh Hazelton
Romanian version: Daniel Dragomirescu

ABOUT THE AUTHOR / DESPRE AUTOR

Alfredo Lavergne. Poeta, nació en Valparaíso, Chile, en 1951.
Emigró a Canadá en 1975, país donde publicó en diferentes medios
literarios y logró dar a conocer su obra en extenso. Se radicó en
Québec, Montreal. Se sumó al estudio de la obra huidobriana
(creacionismo), al haiku (poesía japonesa) y a la creación
literaria. Colabora en revistas especializadas, festivales y
periódicos. Retornó a Santiago de Chile en 2005. Su obra ha sido
incluida en diversas antologías y revistas. Ha publicado siete
libros de poesía en castellano y tres bilingües en idiomas
castellano-francés. Actualmente reside en Santiago, Chile.
__________________
Alfredo Lavergne. Poet, născut în Valparaiso, Chile, în 1951. A
emigrat în Canada în anul 1975, ţară unde a publicat în diferite
medii literare şi şi-a făcut cunoscută opera. S-a stabilit în
Quebec, Montreal. S-a dedicat studiului teologic (creaţionismul),
poeziei haiku şi creaţiei literare. A colaborat la reviste de
specialitate, festivaluri şi periodice. A revenit la Santiago de
Chile în anul 2005. Scrierile sale au fost incluse în diferite
antologii şi reviste. A publicat şapte volume de versuri în
spaniolă şi în idiomurile franco-spaniole. În prezent locuieşte
în capitala Republicii Chile. Din acest an, Alfredo Lavergne
este colaborator al revistei "Orizont literar contemporan".
___________________
Poet born in 1951 in Valparaiso, Chile. He emmigrated to Canada
in 1975 where he has published several books and his works became
acknowledged. He has lived in Quebec, Montreal. He has dedicated
himself to theological studies (creationism), haiku and
literature. He has collaborated with various literary magazines
and journals, also attending numerous festivals. He returned to
Santiago de Chile in 2005. His writings are present in
anthologies and magazines. He has published seven poetry volumes
in Spanish and the French-Spanish idioms. He is currently living
in the capital of the Republic of Chile.

English version: Hugh Hazelton
Romanian version: Daniel Dragomirescu

MULTICULTURAL EVENTS. ION LAZU: LANSAREA REVISTEI "ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN"

Ieri, 9 aprilie 2010, s-a lansat la MNLR numărul 15 al revistei vasluiene Orizont literar contemporan, condusă de romancierul Daniel Dragomirescu, sub girul unuia dintre corifeii literaturii actuale, poetul, traducătorul şi memorialistul Mihai Cantuniari care, din motivele deja ştiute, nu a putut participa la frumosul şi însufleţitul eveniment. Alţi câţiva invitaţi de onoare nu s-au prezentat, supliniţi cu brio de italienistul şi criticul literar Geo Vasile care, la final, a dăruit cărţi cu autograf, dar a şi primit câteva, aşijderea. OLC este o revistă bilingvă, cum nu mai ştiu să fie o a doua pe la noi, consistentă, de 72 de pagini, elegantă şi cu gust ilustrată, care face cinste literelor române, hotărâte, în fine, “să dea mingea la bătaie”, cum ar spune yankeul - scoasă în parteneriat cu catedra de engleză a Universităţii Bucureşti, sub coordonarea Lidiei Vianu. Colaboratori, dar şi cititori ai variantei pe net, mai mult actanţi din afara graniţelor, deci mare deschidere spre literaturile străine, engleză, franceză, spaniolă, dar şi din ţările mai apropiate nouă. În acest număr, lansat la Bucureşti, un pas în plus spre publicul cititor, avea a face cu opt colaborări din România (iar cu Pastel alb de Cassian Maria Spiridon, nouă) şi cu 18 nume din afara graniţelor. Asta spune ceva despre orientarea şi programul echipei redacţionale, care a început cu un proiect timid şi s-a reorientat spre noile cerinţe şi tendinţe ale literaturii de ultimă oră. Simona Cioculescu, atentă cititoare, s-a referit la problematica câtorva dintre textele acestui număr. Gabriel Dimisianu, după o viaţă întreagă de redactor la cea mai importantă revistă a USR (“România literară”) a apreciat curajul şi competenţa grupului redacţional. Traducerile în română sunt asigurate de un colectiv de masteranzi, iar dintre ei Alina-Olimpia Miron duce greul, fiind şi Secretar de redacţie. Despre contribuţiile “etranjerilor” e mai bine să vă faceţi singuri o idee accesând http://contemporaryhorizon.blogspot.com. Veţi avea plăcute surprize, vă asigur. În ce-i priveşte pe conaţionali, Daniel Dragomirescu vine cu un eseu despre Eminescu şi postmodernism. Subsemnatului i se traduce un fragment din ediţia definitivă a “Veneticilor”. Romanul fusese trecut pe lista de traduceri a ICR încă de prin 2003. N-a fost să fie. Mă resemnasem să-mi câştig cât mai mulţi cititori autohtoni. Încă o himeră… Şi, pe neaşteptate, această primă traducere în engleză… Un pas mic pentru Ion Lazu, un pas… Marin Rădulescu se prezintă cu însemnări din lumea profesorilor. Elisabeta Isanos, cu extraordinare poezii în dulcele stil clasic. Un poet adevărat te va lua prin surprindere, de fiecare dată, aşa cum mi s-a întâmplat mie acum cu Elisabeta Isanos. Se lansează tineri poeţi: Dorin Cozan, Marius Ştefan Aldea , iar la debuturi, Mădălina Gane. Un aer curat, proaspăt, întăritor, de literatură scrisă în buna credinţă, neviciat, cum se tot întâmplă, de mofturi şi frivolităţi aşa-zis acrosante. O dimineaţă de primăvară şi încredere în cuvântul izvodit sub har.
_________________________________________

ION LAZU: LAUNCH OF ‘CONTEMPORARY HORIZON’
MAGAZINE AT THE NATIONAL LITERATURE MUSEUM

Yesterday, issue no. 15 of Contemporary & Literary Horizon journal was launched; it is run by novelist Daniel Dragomirescu (from Vaslui) under the aegis of poet, translator and memorialist Mihai Cantuniari, one of the coryphaei of contemporary literature; for reasons already known, he couldn’t take part in this wonderful and lively event. There were several other guests of honour who didn’t show up, but their absence was richly made up for by Italianist and literary critic Geo Vasile, who, at the end, gave out autographed books, but also received some. CLH is a consistent bilingual journal, numbering seventy-two pages, with an elegant display of tasteful illustrations, doing credit to Romanian literature which has finally decided to ‘take the bull by the horns’ as the Yankee would say – published in partnership with the English Department (University of Bucharest), coordinated by Lidia Vianu. The contributors, but also the readers of its online version, are rather foreign than Romanian, therefore the journal is very open to foreign literature; the articles come from English, French, Spanish-speaking countries, but also from countries closer to us. This issue, launched in Bucharest – another step towards reaching out to its readers – comprises eight contributions from Romania (nine, counting Cassian Maria Spiridon’s Pastel alb / White pastel) and eighteen foreign ones. This speaks volumes on the direction and programme of the editorial team, who have started with a small project and oriented themselves towards the latest literary requirements and tendencies. Simona Cioculescu, an avid reader, discussed the subjects approached in several texts of this issue. Gabriel Dimisianu, after a lifelong career as the editor of the most important journal of the RWU – Romanian Writers’ Union (România literară / Literary Romania) appreciated the courage and competence of the editorial team. The translations into Romanian are made by a group of MA students, Alina-Olimpia Miron bearing the brunt as she is also the general secretary. If you wish to learn more about the external contributors’ articles, go to http://contemporaryhorizon.blogspot.com. You will be pleasantly surprised. As for our compatriots, Daniel Dragomirescu wrote an essay on Eminescu and postmodernism. The undersigned had an article from the definitive edition of Veneticii (The Strangers) translated into English. The novel had been short listed for the RCI’s (Romanian Cultural Institute) translations section ever since 2003. But it wasn’t meant to be. I had resigned myself to the idea of having as wide a Romanian readership as possible. Yet another illusion… And, all of a sudden, this first translation into English… A small step for Ion Lazu, a big step… Marin Rădulescu’s article on the world of teachers is very engaging as well. Elisabeta Isanos is present with her extraordinary poems in the sweet classical style. A true poet always takes one by surprise; the same happened to me with Elisabeta Isanos. Young poets have made their debut in this journal: Dorin Cozan, Marius Ştefan Aldea and Mădălina Gane. A fresh, invigorating breath of good literature, unvitiated, as it so often happens, by so-called crowd-pleasing whims and frivolity. A spring morning hailing faith and hope in the talent-forged word.

Translator: Alina-Olimpia Miron
Proofreader: Andreea Banciu

PENTRU CITITORII DIN ROMANIA

REVISTA “ORIZONT LITERAR CONTEMPORAN”
ŞI MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
Bd. Dacia nr. 12, sector 1, Bucureşti, tel. 021 / 2125846

VĂ INVITĂ SĂ LUAŢI PARTE
VINERI, 9 APRILIE 2010, ORELE 11,00
LA MUZEUL NAŢIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
LA LANSAREA NUMĂRULUI 1/IANUARIE-MARTIE 2010

INVITAŢI DE ONOARE SUNT ANA BLANDIANA, ROMULUS RUSAN,
GABRIEL DIMISIANU, ELISABETA ISANOS, LIDIA VIANU, MIHAI CANTUNIARI

PARTICIPANŢII VOR BENEFICIA DE UN PLIANT GRATUIT
DESPRE ACTIVITATEA REVISTEI ŞI VOR PUTEA PRIMI AUTOGRAFE.
RUGĂM PE CEI INTERESAŢI SĂ NE CONFIRME INTENŢIA LOR
DE PARTICIPARE LA "COMENTARII"
SAU LA ADRESA DE E-MAIL: drgdaniel@yahoo.com
VĂ AŞTEPTĂM!

MULTICULTURAL DIALOGUES / DIALOGOS MULTICULTURALES

“A GOOD BOOK IS ONE IN WHICH
MOST READERS RECOGNIZE THEMSELVES”

Alina-Olimpia MIRON: I don’t know if you are aware of the book containing pornographic passages which was given to 6th graders, but this is the question I pose: how do you recognize or make the difference between a fragment/book with erotic, but very well-written content, and a pornographic one? Meaning: how do you know if the first one is high-quality and the second one utterly bad, though the topic is the same? Does the first one put it more metaphorically? Though I have come across very good books where everything was very explicit.
Daniel DRAGOMIRESCU: Yes, this is indeed a problem, but it isn’t irresolvable. I turn to one of Titu Maiorescu’s arguments: a product with literary pretensions is moral if it is well-written artistically and it is immoral if it is a kitsch. To which I add: Non idem est şi duo dicunt idem or Quod dicet Jovis, non licet bovis. Take this for example: all the masks / dirty things from The Decameron or Rabelais etc., are suitable in the context of first-class artistic creations. And the same masks and sexual mania / fantasies, sexually deviant affairs remain pure obscenities in the texts of authors who have no clue (and never will) whatsoever what artistic creation actually means!
Take Cantuniari’s work: sex permeates his book, but one cannot consider it pornographic as it displays artistic refinement.
I think I might write an article on this in autumn. You too can write a short essay on this topic! This theme is very thought-provoking. However, pornography and obscenity haven’t been invented by postmodern writers! Read Aristophanes or Petronius and you’ll see. Or peruse XVIIIth century libertine French literature. Don’t worry, these guys haven’t discovered anything new under the sun.
A-O. M..: The problem with literature is that there isn’t anything palpable; for example, what does artistic refinement mean? Many would think of it as a very delicate way of addressing the issue, regardless of its nature. And what does well-written from an artistic perspective mean? Books which just sound nice? Which don’t shock one? This is the reason why I have never been into literary theory, because one understands close to nothing, one has no guiding marks. I am the first to admit that all canonical writers are good (both here and abroad) but, honestly, my sole argument is that I have enjoyed their writing and that so many critics can’t have been wrong. Here is where I stop.
D.D.: Your point of view seems very honest to me.
Go to an annual fair, where you can see everything and anything. You’ll see fine ceramics and cheap ceramics (which some might like).The same goes for literary works: they’re not all of a piece! The problem is that contemporary literature is imbued with a deep confusion regarding literary values, because of the critics’ lack of competence and / or honesty who recommend with fake enthusiasm cheap books and ignore valuable works.
In Eminescu’s time and in the interwar period our classical values affirmed themselves; we had competent critics (Maiorescu; Lovinescu, Mihail Dragomirescu, G. Călinescu, Şerban Cioculescu, Vianu, Perpessicius, Streinu etc.), people doing their job with true professionalism and honesty in most cases.
What do critics do today? They say everything good in Romanian literature, from the Văcărescu poets on, is postmodern!!! Or traditionalist. And others, calling themselves critics, apply the principle: me and my crew. This and nothing more. So, one doesn’t know if Ioana Bradea’s novel, Bagău, is a masterpiece or some inflated crap by those who have an interest in it (publishing house, critics, clientele).
How can one not be off the beam and say that, after all, only the Pleasure Principle (a German concept) can give one the exact value of contemporary literary production? I may like Mein Kampf or Copilu' Minune’s1 songs, or Pavel Coruţ’s empty words and declare them masterpieces! I like them!! But laissons tomber ça, for now. I’ll wait a few more years and then write an objective critical history of Romanian literature, one without all the –isms.
In a nutshell: the pleasure principle (which you’ve mentioned) is useful, but IT ISN’T ENOUGH.
A.-O. M.: OK, then what else must be added? Though I’m a dreamer, I am still an organized person and I need clarity and certainty in my life. Leaving aside my liking this and that, what defines a good book? That is precisely what I asked mr. Cantuniari who couldn’t provide me with a concrete answer. All the critics I read in school, high-school and college haven’t managed to make this clear, besides the fact that their language was wayyy too academic (that is, if they wanted to be read by the average man) which I practically had to translated from Romanian into Romanian. The questions seems simple to me: What is a good book? How can you tell?
D.D.: The issue of value has its roots in Antiquity. The first to attempt a solution was Aristotle, in his writings on aesthetics, and later Nicolas Boileau in Art poetique etc. On Romanian territory - Titu Maiorescu in his works on aesthetics. Our need for certainties – yours, in this case – is understandable. The issue is very complicated, as today’s books have become utterly eclectic and have abandoned almost every criteria (aesthetic, but also axiological and ethical) imposed by the millenary experience of literary creation. What can one expect when forms are bereft of their essence, when the play on words and originality is drowned, and every possible rubbish stands for solid creation, based on vocation and vision, as well as on one’s capacity of skilfully processing the lexical material one’s language offers?
Except for the Pleasure Principle (I think the German equivalent is Lustprinzip), when evaluating a literary creation – if it’s great or cheap - , we also need to check the use of the words in the text, but one has to sense it in order to differentiate silly scrabbling from language virtuosity (see Dante, Rabelais, Creangă or Sadoveanu). You, as specialist in literary translations, are entitled to better appreciate the value of a book, depending on the respective language. And here’s a second criteria for establishing the quality of a book (besides the Pleasure Principle). Another criteria is the formative capacity of the creation, which one must never underestimate. Homer’s Iliad formed the mind and soul of many generations in Greece’s Golden Era. Its impact on the collective mental state was huge. The same goes for the Divine Comedy, Don Quixote, Hamlet, The Brothers Karamazov etc.
Moreover, to me, a good book isn’t one in which you can recognize the author, but one in which most readers recognize themselves. Now you have a little – though not perfect - compass to guide you in this mesmerizing world of books!

Tradus de: ALINA-OLIMPIA MIRON
Translated by: ALINA-OLIMPIA MIRON

NOTES
1 A singer of what most Romanians consider cheap music.
________________________________

“O CARTE BUNĂ ESTE CARTEA
ÎN CARE SE RECUNOSC CEI MAI MULŢI CITITORI”

Alina-Olimpia MIRON: Nu ştiu dacă ai prins faza cu cartea cu pasaje pornografice care a fost dată unor olimpici de română de a 6-a, însă pun următoarea întrebare: cum faci diferenţa dintre un pasaj/carte cu conţinut erotic, dar literară, bine scrisă, şi un pasaj pornografic? Adică, de unde ştii că primul e de calitate, deşi vorbeşte despre sex, şi al doilea e de calitate joasă, deşi vorbeste despre acelaşi subiect? În primul e mai metaforic? Deşi am citit cărţi foarte bune unde era totul pe faţă.
Daniel DRAGOMIRESCU: Da, e o problemă aici, dar nu e de nerezolvat. Recurg la un argument utilizat cândva de Titu Maiorescu: un produs cu pretenţii literare este "moral" dacă este bine realizat din punct de vedere artistic şi este "imoral" dacă este un kitsch. La care eu mai adaug ceva: "Non idem est si duo dicunt idem" sau "Quod dicet Jovis, non licet bovis". Uite, ca exemplu: toate măscările / lucrurile "deocheate" din Boccaccio sau din Rabelais etc. sunt la locul lor în contextul unor creaţii de artă de înaltă clasă. Şi aceleaşi măscări şi deliruri sexuale / fantezii, chestii deviante în materie de sex etc. rămân pure obscenităţi în textele unor autori care habar nu au şi nu vor avea vreodată de ce înseamnă, de fapt, creaţia artistică!
Şi la Cantuniari este destul sex, dar cartea lui nu aş putea spune că este una pornografică, fiindcă are rafinament artistic. Cred ca m-ai stârnit pe această temă şi am să scriu ceva pe la toamnă. Şi tu poţi face un mic eseu! E o temă incitantă. Dar pornografia şi obscenităţile nu-s invenţia postmoderniştilor nicidecum! Citeşte-l pe Aristofan sau Petronius şi o să vezi. Sau literatura sec. al XVIII-lea, cel aşa de libertin, francez. Fii liniştită, băieţii ăştia n-au descoperit nimic nou sub soare.
A-O. M..: Problema cu literatura e că nu ai nimic concret; de exemplu, ce înseamnă rafinament artistic? Multă lume ar crede că e vorba de o manieră foarte delicată de a pune problema, indiferent care o fi ea. Şi ce înseamnă bine realizat din punct de vedere artistic? Care sună bine? Care nu te şochează? De asta nu mi-a plăcut teoria literară, pentru că nu înţelegi mai nimic, n-ai repere. Eu admit că toţi autorii canonici sunt buni (şi străini şi ai noştri), însă, sincer, singurul meu argument este că mie mi-au plăcut şi că nu e posibil ca atâţi critici să se fi înşelat. Mai mult de atât nu ştiu.
D.D.: Punctul tău de vedere îmi pare foarte onest. Păi ia du-te tu într-un bâlci anual, unde se vând de toate. O să vezi acolo ceramică populară de bună lucrătură artistică şi ceramică lucrată fără nici un gust (care unora s-ar putea să le placă). Aşa şi cu creaţiile literare: nu toate-s o apă şi un pământ! Problema este că în literatura contemporană domneşte o mare confuzie de valori, datorită lipsei de competenţă şi/sau onestitate a criticilor, care recomandă cu fals entuziasm scrieri de doi bani şi ignoră creaţii de valoare. La vremea lui Eminescu şi în epoca interbelică, atunci când s-au afirmat valorile noastre "clasice" erau critici competenţi (Maiorescu, Lovinescu, Mihail Dragomirescu, G. Călinescu, Şerban Cioculescu, Vianu, Perpessicius, Streinu etc.) care îşi făceau meseria cu profesionalism şi onestitate, în cele mai multe cazuri.
Azi un critic ce face? Zice că tot ce-i bun în literatura română, de la poeţii Văcăreşti încoace, este de factură postmodernistă!!! Sau tradiţionalist-păşunistă, în cazul contrar. Iar alţii, ce-şi zic şi ei "critici", aplică principiul: "eu cu gaşca mea". Atât şi nimic mai mult. Aşa încât nu mai ştii dacă romanul Bagău de Ioana Bradea este o capodoperă sau un rahat umflat cu pompa de cei interesaţi (editură, critici, clientelă).
Păi, cum să nu te declari debusolat şi să spui că până la urmă doar Principiul Plăcerii (un concept nemţesc şi ăsta) ne poate da măsura exactă a valorii producţiei literare actuale? Chestia e că mie poate să-mi placă Mein Kampf sau manelele lui Copilu' Minune, ori peltelele lui Pavel Coruţ şi să le declar suveran capodopere absolute! Păi dacă mie îmi plac?!?
Dar “laissons tomber ça”, deocamdată. Mai aştept câţiva ani şi am să mă apuc şi eu să scriu o istorie critică a literaturii române, fără partizanate şi fără alte "isme".
Scurt: principiul plăcerii produse de o operă (pe care l-ai invocat) este util, dar nu este suficient.
A-O. M..: OK, şi atunci ce mai trebuie adăugat pe lângă principiul plăcerii? Deşi sunt de felul meu o maaaaare visătoare, totuşi sunt o persoană organizată, care are nevoie de lucruri clare. Adică, lăsând de o parte că mie îmi place aia şi aia, ce defineşte o carte de calitate? Asta l-am întrebat şi pe domnul Mihai Cantuniari, care nu a putut să-mi dea un răspuns concret. Toţi criticii pe care i-am citit în şcoală, liceu, facultate, pe lângă faptul că au întrebuinţat un limbaj muuult prea academic (asta dacă voiau să fie citiţi şi de oamenii de rând) pe care efectiv trebuia să-l traduc din română în română, nu au reuşit să-mi clarifice exact lucrul ăsta, întrebarea asta care mi se pare una simplă. Ce este o carte bună? Cum îţi dai seama?
D.D.: Problema valorii este veche.
Primul care a încercat să o rezolve a fost Aristotel, în Estetica, iar mai târziu a făcut-o Nicolas Boileau în Art poetique etc. La noi - Titu Maiorescu în lucrările sale estetice. E de înţeles nevoia noastră - a ta, în cazul de faţă - de certitudini.
Problema este foarte complicată, fiindcă azi creaţia literară a devenit foarte eclectică şi a abandonat cam toate criteriile (estetice, dar şi axiologice, etice) impuse de experienţa milenară a creaţiei literare. La ce te poţi aştepta, atunci când forma este ruptă de fond, când jocul cu vorbele şi originalitatea cu orice preţ, şi toate abţibildurile posibile ajung să ţină loc de creaţie temeinică, bazată pe vocaţie şi viziune, precum şi pe capacitatea de a prelucra cu meşteşug materialul lexical oferit de limbă?
Cred că, în afară de Principiul Plăcerii (Lustprinzip pare-mi-se că-i zice în nemţeşte, nu-s sigur), în evaluarea unei opere literare - că-i bună sau e de doi bani - , mai trebuie să ne uităm la calitatea valorificării Cuvintelor în text, dar pentru asta trebuie să ai un simţ special, ca să distingi simpla maimuţăreală de virtuozitatea de limbaj (vezi Dante, Rabelais, Creangă ori Sadoveanu). Tu, ca specialistă în traduceri literare, eşti în măsură să apreciezi cel mai bine valoarea unei creaţii în funcţie de limbaj. Iată un al doilea criteriu de a stabili care carte e mai bună şi care mai proastă, pe lângă cel al Plăcerii. Alt criteriu este capacitatea formativă a operei, care nu e deloc de subestimat. Iliada lui Homer a format mintea şi sufletul multor generaţii din Grecia epocii de aur. A avut un impact major în mentalul colectiv. Aşa Divina Comedie, Don Quijote, Hamlet, Fraţii Karamazov etc.
Apoi, cred că o carte bună nu este cartea în care îl poţi recunoaşte pe autor, ci cartea în care se recunosc, în datele lor omeneşti esenţiale, cei mai mulţi cititori. Uite că ţi-am pus la îndemână o mică busolă care, chiar dacă nu-i perfectă, te ajută să te descurci în abracadabranta lume a cărţilor!

CONTEMPORARY POETRY: EFIGENIA COUTINHO (BRAZIL)

TORMENTO

Antes de partir, te beso con Ternura.
En mis ojos prometo nueva Ventura:
Del sueño esplendoroso, Amor y Pasión pura,
siendo este afecto con infinita hermosura...

Bienvenido, con la primera luz del día,
nuevo Futuro, tonos acuarelas y melodía.
Al atardecer, proclamo Adiós al Día,
Ven noche de luna, por la plata te irradia.

Te soñé, con gracia, regocijo y candidez,
Canté cantinelas de singular blandura,
manifestando nobleza, en la mente pura...

El Sueño se desvanece, sufriendo rompimiento.
Oh! la inseguridad de este infernal sentimiento.
¡El día de decír Adiós , gran tormento!...

ZBUCIUM

Înainte de plecare, te sărut cu Tandreţe.
În ochii mei promit un nou Noroc:
Din somnul lucitor, Iubire şi Pasiune adevărată,
fiind acestă afecţiune de o frumuseţe infintă…

Bun venit, cu prima lucire a zilei,
nou Viitor, tonuri acuarelă şi melodie.
La asfinţit, îmi iau Rămas bun de la Zi,
Clar de lună, vino, fărîmiţează-te în argint.

Te-am visat, cu haz, veselie şi candoare,
Am cîntat cantilene de o blîndeţe rară,
arătînd nobleţe, în mintea pură…

Visul se risipeşte, suferind ruptură.
Oh! nesiguranţa acestui infernal sentiment.
Ziua Despărţirii, ce zbucium!...

STRUGGLE

Before my departure, I kiss you Tenderly.
In my eyes I promise a new Fortune:
From the glittering dream, Love and true Passion,
being this infinitely beautiful affection …

Welcome, with the first daylight,
new Future, water color tones, and melody.
At sunset, I say Goodbye to the Day,
Come, moonlit night, crumble into silver.


I dreamt of you, full of spirit, cheer and grace,
I sang songs of unique kindness,
showing nobility, in the pure mind…

The Dream vanishes, leaving rupture behind.
Oh! the insecurity of this infernal feeling.
The day we say Goodbye, what a struggle!...
_____________________________

Efigênia Coutinho:
SOBRE A POESIA
ON THE POETRY
DESPRE POEZIE

A poesia será sempre um meio de comunicação de sentimentos
na escrita. Eu tenho um ritmo pessoal, operando desvios de
ângulos, mas sem perder de vista a tradição, procurando atingir o
núcleo da idéia essencial, a imagem mais direta possível,
abolindo as passagens intermediárias. Certa da extraordinária
riqueza da metáfora - tratei de instala-lá nos meus poemas, com
toda a sua carga e força emocional!
_____________________________

Poetry will always be a way of expressing feelings in
writing. I have a personal rhythm, I operate deviations of
perspectives, but without leaving tradition apart. I try to reach
the nucleus of the essential idea, the most straightforward
image, avoiding the intermediary passages. Being certain about
the richness of the metaphor, I tried to use it in my poems, with
all its symbolism and emotional force!
_____________________________

Poezia va fi mereu un mijloc de comunicare a sentimentelor
în scris. Eu am un ritm personal, operez deviaţii de unghiuri,
dar fără a pierde din vedere tradiţia, încerc să ating nucleul
ideeii esenţiale, cea mai directă imagine cu putinţă, las
deoparte pasajele intermediare. Convinsă de extraordinara bogăţie
a metaforei – am încercat să o instalez în poeziile mele, cu
toată încărcătura sa şi cu forţa sa emoţională!

Traducător: Florentina Yvonne Penciu
Corector: Mircea Filimon